Filmul documentar: Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia


NOTA: Prima parte a documentarului, Deportarile in Siberia, a fost difuzata de TVR 1 in data de 29 martie in mod incomplet. Din acest motiv si la cererea autorilor, am sters acea preluare cu filmul de pe site-ul Youtube.

Basarabia. Asa cum fost. Deportarile romanilor basarabeni in Siberia

Ocupaţia sovietică în Basarabia a stat sub semnul deportărilor în Siberia a zeci de mii de români. Documentarul prezintă mărturiile halucinante ale celor câţiva români basarabeni care au supraviețuit Gulagului bolşevic, martori ai atrocităților comise de puterea comunistă împotriva inocenţilor, precum şi dârzenia cu care aceştia şi-au păstrat valorile creștine și românești.

Eveniment – carte si DVD: “SA NU NE RAZBUNATI!”, de monahul Moise

Cu ani în urmă, m-am gândit să alcătuiesc un fel de Pateric cu figuri şi întâmplări deosebite din temniţele comuniste. Am citit memoriile celor trecuţi prin puşcării, am stat de vorbă cu foşti deţinuţi politici şi-am cercetat, săptămâni la rând, dosarele de la CNSAS.

Ulterior, un grup de oameni inimoşi a avut ideea construirii unei arhive video, cu filmări de nivel profesional, cu foştii deţinuţi politici. După aproape un an şi jumătate, s-au adunat sute de ore de filmare, cu mărturii foarte interesante.

Viziunea Patericului s-a modificat substanţial şi cititorul are acum în mână o primă apariţie din seria Să nu ne răzbunaţi!

Sub acest titlu vor fi reunite cărţi cu mărturii (din interviurile filmate şi din ceea ce am adunat înainte) şi  dvd-uri cu filme documentare.

Acest prim volum ne pune în faţă drama celei mai pătimite părţi a pământului românesc, Basarabia.

monahul Moise

Cartea conţine un dvd cu filmele:

  • Deportările în Siberia
  • Deţinuţii politici din Basarabia
  • Foametea din Basarabia (1946-1947) 

Cei care vor să primească gratuit prefaţa cărţii şi apoi întreaga carte în format electronic, sunt rugaţi să introducă adresa de email în formularul de aici

Le mulţumim tuturor celor care ne respectă munca şi nu vor pirata dvd-ul şi nici nu vor dori să beneficieze de conţinutul lui altfel decât cumpărând cartea. Doar aşa proiectul părintelui Moise poate merge mai departe.

Vă recomandăm să citiţi şi despre proiectul Cuvânt Ortodox, proiect prin care cărţile pot ajunge la dumneavoastră la un preţ cât mai mic.

Reclame

5 gânduri despre „Filmul documentar: Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia

  1. Pingback: Basarabia. Asa cum a fost…. – cu parintele Moise de la Oasa « anomismi

  2. Pingback: Lansare de carte la Cluj “Să nu ne răzbunați!” | FolkBlog

  3. Pingback: “BASARABIA. ASA CUM A FOST. Deportarile romanilor basarabeni” – FILM DOCUMENTAR [VIDEO INTEGRAL] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.