Sfântului Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor (26 iulie)


Descoperirea moaştelor Cuviosului Ioanichie Schimonahul

 Cu adâncă mângâiere duhovnicească, citim în Sfintele Scripturi că: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul … Ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o ardere de tot i-a primit … Că har şi milă este pentru cuvioşii Lui şi cercetare pentru aleşii Lui.” (Înţelepciunea lui Solomon III, 1-9)

Dar, Dumnezeu, nu numai de sufletul drepţilor are grijă, ci şi de trupurile lor, care „ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere de tot i-a primit”, descoperind la vreme potrivită moaştele lor ascunse de ochii lumii.
Aşadar, din îndemn dumnezeiesc, în anul 1944, Pimen Bărbieru, egumenul Schitului Cetăţuia, dimpreună cu monahul Isidor, au descoperit o peşteră săpată în peretele muntelui, aproape de bisericuţa din peşteră, în care se aflau, pe un pat de piatră, moaştele unui cuvios sihastru. Ele erau acoperite de o pânză fină ţesută de păianjeni, iar deasupra, pe perete, era scris în piatră: „Schimonahul Ioanichie † 1638”. Osemintele Cuviosului erau galbene, binemirositoare, nemişcate de mâna omului, aşezate într-o scobitură de piatră în formă de sicriu. Acestea sunt singurele moaşte întregi ale unui cuvios român din secolul al XVII-lea, păstrate până în zilele noastre.
Din mărturiile evlavioşilor creştini, transmise prin viu grai, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse în biserica schitului şi aşezate la loc de cinstire, unde se află până în ziua de astăzi.
Vieţuitorii Mănăstirii Cetăţuia Negru Vădă, stareţul Modest, creştinii evlavioşi şi clericii mireni, dau mărturii despre minunile pe care le săvârşeşte Schimonahul Ioanichie.

Acest plăcut al lui Dumnezeu, Cuviosul Ioanichie, s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea Mântuitorului Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde a primit chipul îngeresc al călugăriei. Aici, fericitul a deprins rânduielile vieţii ascetice de la părinţii îmbunătăţiţi ai chinoviei şi de la sihaştrii care locuiau, în vremea aceea, în jurul sfintei mănăstirii. Numărul mare de pustnici din ţinutul muscelean a dat numele locului acestuia de Valea Chiliilor. În scurt timp plăcutul lui Dumnezeu Ioanichie, după ce a deprins felul de viaţă al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare de la stareţul său, s-a retras într-una din peşterile Muntelui, unde s-a nevoit aproape 30 de ani.
Nevoinţele sale, posturile, privegherile şi lipsurile de tot felul l-a apropiat pe Cuviosul de Dumnezeu, fără ca să ştie cineva ostenelile sale. Peştera în care s-a retras era departe de lume într-un loc sihăstresc şi cu greu de ajuns. Numai o dată pe săptămână un ucenic al Sfântului venea să-i aducă pâine şi apă, iar Duminica stareţul mănăstirii, după Sfânta Liturghie, venea şi-l împărtăşea cu Sfintele Taine, spre marea bucurie şi mângâiere a fericitului.
Petrecând astfel Cuviosul multă vreme în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a descoperit cele ascunse ale tainelor Sale, care l-au întărit în răbdare şi 1-a învrednicit de darul Sfântului Duh. Dar, după ce a dus viaţă îngerească, spre sfârşitul vieţii, Sfântul Ioanichie, cunoscându-şi dinainte trecerea în patria cerească, şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, însemnând în piatră anul trecerii sale la cele veşnice. Deci, aşezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie 1638, a adormit întru Domnul, fiind acoperit de pânza unui păianjen, ţesută deasupra trupului său. Aşa la preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, păstrându-i sfintele osemintele mulţi ani în tăcerea peşterii din munte.
Însă, cum iubitorul de oameni Dumnezeu doreşte ca sfinţii săi să reverse asupra poporului credincios râuri de daruri, a descoperit şi sfintele sale moaşte păstrate în chip minunat. Într-una din zile Cuviosul Pimen Bărbieru, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, coborând în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie, a descoperit sub pânza păianjenului sfintele moaşte ale fericitului bine mirositoare, pe care le-a scos cu grijă şi cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre sfinţirea monahilor şi bucuria credincioşilor.
Mulţi s-au folosit de acest dar duhovnicesc descoperit în peştera din Valea Chiliilor. Bolnavii se vindecau, cei cuprinşi de disperare îşi redobândeau nădejdea, săracii plecau îndestulaţi sperând la timpuri mai bune.
Dar cum potrivnicul diavol, care aduce neorânduială, a făcut să se stingă din nou această flacără a bucuriei aprinsă în Mănăstirea Negru-Vodă. Căci nu mult după această dată mare necaz s-a abătut asupra poporul nostru prin venirea la cârma lui a oamenilor străini de duhul credinţei în Dumnezeu. Deci aceşti necredincioşi au poruncit să se ascundă în pământ aceste odoare scumpe ale Duhului Sfânt. Astfel, părinţii din mănăstire, cu mare durere şi mâhnire, au aşezat moaştele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii.
Anii au trecut, însă evlavia faţă de Cuviosul Ioanichie schivnicul s-a păstrat neatinsă printre credincioşii din aceste ţinuturi. Deci, Dumnezeu preamilostivul, izbăvind ţara şi Biserica de tirania celor răi, a făcut să se deschidă multe mănăstiri închise, care şi-au reluat viaţa călugărească. Printre acestea se numără şi Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă. Pentru aceasta, părinţii mănăstirii îndemnaţi de evlavia faţă de Cuviosul, împreună cu ierarhul lor au scos la iveală sfintele moaşte din ascunzătoarea în care fuseseră ţinute şi le-au reaşezat spre închinare în biserica mare a mănăstirii. Astfel a vrut Milostivul Dumnezeu să reaşeze lumina Cuviosului în sfeşnicul bisericii, la vederea tuturor, învrednicindu-l totodată de mai multe daruri. Din sfintele sale moaşte se revarsă până astăzi râuri de vindecări peste cei ce cu credinţă vin şi se ating de ele şi le sărută cu dragoste.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, Amin!

Viaţa sihăstrească pe Valea Chiliilor
Când citim în Scripturile bătrâne că: „al Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23, 1), inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.

Pe întinsul Pământului, pe văi, câmpii, dealuri şi munţi, zidirea lui Dumnezeu, făptura mâinilor Sale, omul, a umplut văzduhul cu bucuria lui de a fi, în frumuseţea lumii văzute.
Din plămada mâinilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credinţei, nădejdii şi dragostei, sihaştrii şi eroii pe drumul desăvârşirii, răsăriţi şi la noi, de la picioarele munţilor până-n creştetul lor, mângâiaţi de lumina şi căldura soarelui.
Coloana vertebrală a României, Carpaţii, plini de peşteri, ape, flori şi cânt de păsări, cu ponoare şi poieni pline de ghiocei, narcise şi brazi, candelabre atârnate de tăria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii şi monahiile, preoţii şi arhiereii şi-au cuprins fiinţa întru mărirea lui Dumnezeu, cea neveştejită de trecerea timpului, întru sfântă sihăstrie şi veghere neadormită.
De mii de ani, spaţiile româneşti au cântat imaginea lui Dumnezeu în culori şi lumini neapuse. Templul cel măreţ, îndreptat cu fruntea spre soare, Carpaţii româneşti, şi-au deschis ferestrele de veghe, rugăciune şi virtuţi.
Prin Carpaţii Moldovei, în Ceahlăul cel sihăstresc, dacă ne gândim doar la sihaştrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe: Melania şi Sofia Schimonahiile, Cuvioşii Vucol, Ghedeon şi Gherman; Cuviosul Lazăr Sihastrul din Sihăstria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov şi Agaton, sihaştrii din chinovia Tazlău, Chiriac, celebru nevoitor din munţii Bisericani, Partenie şi Pavel, ctitorii Sihăstriei nemţene, Varlaam, Mitropolitul sfânt, de curând canonizat, Epifanie şi Daniil de la Voroneţ, Atanasie Crimca, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Episcopul Efrem al Rădăuţilor, Pangratie arhimandritul de la Suceviţa, Dosoftei Dascălul de la Schitul Zosima-Secul Neamţului; Cuvioşii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile şi Paisie, Partenie şi Rafael, din Sihăstria Agapiei Vechi; Filotei Dascălul de la Mănăstirea Putna, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa şi Ioan Arhiepiscopul de la Râşca.
O parte din sihaştrii menţionaţi au fost şi vor fi canonizaţi, la propunerea Părintelui Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod.
În Carpaţii Ţării Româneşti şi ai Ardealului, în aceeaşi vreme, s-au nevoit: Meletie şi Neofit, sihaştrii din peşterile Mănăstirii Stânişoara, Daniil şi Misail, ctitorii Mănăstirii Turnu; Sfinţii Ierarhi Sava şi Iorest mărturisitorul, Iosif de la Partoş şi Ioan Valahul.
O, Doamne, şi câţi sihaştrii sfinţi n-or mai fi pe acest sfânt pământ românesc, pe care noi nu-i ştim dar pe care Dumnezeu îi va scoate la lumină atunci când va crede El.
În Ţara Câmpulungului Muscel, se află o sihăstrie unică în felul ei, numită Valea Chiliilor, în vechea aşezare dacică denumită Cetăţeni, de la care şi-a luat numirea şi Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă.
În tradiţia locului se spune că, pe culmea abruptă de piatră ce se înalţă între râul Dâmboviţa şi pârâul Cetăţuia, a existat o cetate de rezistenţă încă de pe timpul stăpânirii romane. Această cetate ar fi fost loc de refugiu şi pentru legendarul domn al Ţării Româneşti, Negru Vodă, care îşi avea aici şi o peşteră de taină, numită până astăzi „Peştera lui Negru Vodă”. De la această cetate şi-au luat numele, atât muntele, pârâul şi Schitul Cetăţuia de deasupra, cât şi satele dimprejur. Valea stâncoasă a pârâului Cetăţuia este bogată în peşteri, unele naturale, altele săpate cu dalta de mâna sihaştrilor. Aici s-au nevoit, mai ales în secolele XIV-XVIII, numeroşi călugări, adevăraţi eremiţi de aceeaşi faimă şi înălţime duhovnicească precum cei din Dobrogea, Munţii Buzăului, Vrancei, Moldovei, Bucovinei şi Transilvaniei.
Aşezarea isihastă de pe Valea Chiliilor este considerată cea mai aspră sihăstrie din Ţara Românească. Ea pare să fi luat fiinţă încă dinainte de secolul XIII, prin câţiva sihaştri nevoitori în peşterile din partea locului. Aici se nevoiau sihaştri foarte sporiţi în post şi rugăciune, care puteau birui cu uşurinţă ispitele diavolului. Cei mai înduhovniciţi ostenitori între ei se închideau de bunăvoie în peşteri şi se nevoiau acolo până la moarte. Sfânta Împărtăşanie le-o ducea egumenul Schitului Cetăţuia, iar cele strict necesare vieţii le aduceau ucenicii lor. Sihaştrii care aveau peşteri pe panta greu accesibilă a muntelui primeau hrana cu ajutorul unei funii, asemenea sihaştrilor de la Athos şi Meteora. Alţii aveau în faţa peşterii o piatră sau o mică fereastră unde li se lăsa hrana: pesmeţi de pâine, sare şi apă.
Mulţi dintre aceşti sihaştri se nevoiau în chilii zidite din lespezi de piatră sau din bârne de lemn. Ei aveau ucenici şi câte o mică grădină de legume pe care o cultivau. Aceştia duceau o nevoinţă mai uşoară. Ziua se rugau şi lucrau în tăcere la chilii. Seara mâncau pesmeţi de pâine şi legume, iar noaptea urcau pe vârful muntelui Cetăţuia cu felinare în mâini şi ascultau Slujba Utreniei. În duminici se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar în zorii zilei coborau la chilii. De la aceste numeroase chilii de sihaştri îşi trage numele şi Sihăstria de pe Valea Chiliilor.
Prima biserică făcută de sihaştri pe muntele Cetăţuia avea hramul Soborul Sfinţilor Îngeri, un hram simbolic, foarte adecvat sihaştrilor de aici, care căutau să imite viaţa cea netrupească a îngerilor. În tradiţie se spune că sihaştrii din preajma muntelui Cetăţuia au înălţat încă două biserici. Una cu hramul Sfântul Teodor Tiron şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, rămasă mai târziu ca biserică de mir în satul Cetăţenii din Deal. Alta, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, rămasă ca parohie pentru satul Cetăţenii din Vale.
Între anii 1673-1677, Neagoe Săcuianu, mare vornic, a rectitorit biserica de pe munte, biserică existentă până astăzi, ce se află într-o peşteră naturală, de unde izvorăşte şi un mic izvor considerat miraculos. Sute de ani călugării de aici duceau de mâncare sihaştrilor eremiţi de pe Valea Chiliilor, cale de unul până la doi kilometri.
În această renumită vatră isihastă s-au nevoit mulţi cuvioşi sihaştri timp de şapte secole, dintre care unii au ajuns la măsura desăvârşitei sfinţenii. Ultimii sihaştri nevoitori s-au săvârşit în Valea Chiliilor o dată cu începerea secolului al XX-lea. Astăzi se mai văd câteva peşteri încă în bună stare şi urme de chilii, greu accesibile şi ascunse de ochii iscoditori ai lumii.

Osteneli ale Cuviosului Ioanichie Schimonahul
Cuviosul Schimonah Ioanichie a sihăstrit la începutul secolului al XVII-lea într-o peşteră din „Valea Chiliilor”, ajungând un mare călugăr isihast. Era cu metania din Schitul Cetăţuia Negru Vodă, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericita viaţă pustnicească şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a coborât de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit neştiut de oameni mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi uneori apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din când în când egumenul schitului.

Cum s-a nevoit acolo Schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat, singur Dumnezeu ştie! Însă, după o nevoinţă atât de aspră, Cuviosul Ioanichie, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a pregătit singur mormântul săpându-şi patul de piatră ce-l avea în peşteră. Apoi culcându-se şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Minuni ale Cuviosului Ioanichie Schimonahul şi mărturia poporului dreptcredincios
Chiar dacă uneori uitarea se aşterne asupra vieţii omeneşti precum întunecimea nopţii fără lună asupra firii, potrivit cuvântului Sfintei Scripturi: „Drepţii în veac vor fi vii şi întru Domnul este plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii este de la Cel Prea Înalt” (Înţelepciunea lui Solomon V, 16).
Dacă nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu-l îndemna pe egumenul Pimen Bărbieru să descopere peştera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor şi moaştele Schimonahului Ioanichie, care au rezistat timpului 370 de ani!
Astfel, dorindu-se a se face o raclă ce să adăpostească moaştele sale şi spunându-se unei persoane din Braşov despre această dorinţă, acesta a zis: „Dar, oare, e sfânt?” Răspunsul vieţuitorilor din Cetăţuia a fost: „Ţi se va face cunoscut”.
Seara, respectiva persoană a sunat zicând că a fost abordată de o altă persoană, ce i-a oferit fără nicio plată material lemnos din stejar vechi de peste 25 de ani. Şi astfel s-a făcut racla Cuviosului prin arătare duhovnicească.
O altă familie din Baia Mare a dorit să picteze icoana Părintelui Ioanichie Schimonahul, dar şi-a exprimat şi dorinţa de a fi mijlocitor Cuviosul înaintea lui Dumnezeu ca să fie binecuvântaţi cu naştere de prunci. Cererea lor a fost ascultată, iar acum se bucură de pruncii care le vor fi sprijin la bătrâneţile lor.
Multe sunt facerile de bine ale Cuviosului, mulţi tineri şi-au pus nădejdea în solirile Fericitului Ioanichie; unii şi-au ales calea de a sluji lui Dumnezeu şi nu uită în rugăciuni a cere pe mai departe mijlocirile Cuviosului.
Viaţa pământească a Schimonahului Ioanichie din Sihăstria Cetăţuii Negru Vodă, a fost binecuvântată de harul lui Dumnezeu.
Domnitorul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, s-a bucurat de ajutorul lui Dumnezeu şi prin rugăciunile marelui isihast Ioanichie, de la care s-a împărtăşit de sfat duhovnicesc, ei trăind şi având cam aceeaşi vârstă pământească.
Neîndoielnic, trebuie să subliniem că şi Matei Basarab, voievodul Ţării Româneşti, s-a bucurat de rugăciunile aceluiaşi Sfânt Cuvios Ioanichie şi a altor călugări isihaşti care împodobesc de-a pururi pământul românesc.
În Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă ard peste 200 de candele. Ele reprezintă ofranda de mulţumire a creştinilor care şi-au pus nădejdea în Maica Domnului şi în mijlocirile sihastrului nevoitor Ioanichie, dovadă că cererile lor au fost auzite.
Prin rugăciunile Prea Cuviosului Părinte Ioanichie, cerem de la Părintele Luminilor sprijin în nevoi, sănătate şi mântuire sufletelor noastre. Amin!

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

TOMOSUL DE CANONIZARE
a
Sfântului Cuvios Ioanichie,
Schimonahul din Sihăstria Valea ChiliilorDANIELDIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, patriarhiceşti binecuvântări.

Cuviincios şi drept lucru este a cinsti pomenirea celor ce s-au săvârşit întru sfinţenie, care au câştigat de la Dumnezeu îndrăznire datorită vieţii lor plină de evlavie şi de fapte bune. Pe aceştia, Tatăl Cel din ceruri, i-a pătruns cu lumina harului Duhului Sfânt şi prin Fiul Său Cel Unul Sfânt i-a aşezat în ceata sfinţilor. Despre ei Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune că întrucât au ascultat Cuvântul Său, s-au făcut „prietenii Lui” (Ioan 15, 14). Pe aceştia Biserica noastră îi cinsteşte cu laude şi cântări, împreună cu Proorocul de Dumnezeu insuflat David, care zice: „Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Psalmul 138, 17).
Printre aceşti slujitori aleşi ai lui Dumnezeu se numără şi Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor. Acest fericit, cunoscut de toţi credincioşii ca mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns la desăvârşire, a primit de la Duhul Sfânt darul călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii. Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, Cuviosul a fost cinstit în timpul vieţii pământeşti de toţi credincioşii şi numărat împreună cu marii isihaşti ai monahismului românesc, numiţi şi sihaştri. După trecerea sa la cele veşnice, Dumnezeu a proslăvit trupul său cu nestricăciunea şi cu facerea de minuni. Astfel, el a rămas în memoria vie a Bisericii, în evlavia ierarhilor, preoţilor, călugărilor şi mirenilor, ca pildă de iubire jertfelnică, de înfrânare, de smerenie şi de iscusită povăţuire duhovnicească.
Smerenia Noastră, la propunerea Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestui fericit Părinte care a sfinţit şi împodobit pământul Ţării Româneşti, luând aminte la râvna lui vrednică de laudă pentru rugăciune şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiţiei Sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor harul Preasfintei, celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi,

HOTĂRÂM

Ca, de acum înainte şi în veci, Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor, cu zi de prăznuire pe 26 iulie, să fie numărat între sfinţii Bisericii şi să fie pomenit şi cinstit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire. Poruncim de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viaţa, slujba şi icoana lui să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii noastre.
Spre deplină statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Ioanichie, aducându-l la cunoştinţă clerului şi tuturor dreptcredincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Române.

Dat în Bucureşti, anul mântuirii 2009, luna iunie, ziua nouăsprezece

Preşedintele Sfântului Sinod,† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Troparul Cuviosului Ioanichie,
Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor,
Mănăstirea Negru Vodă
glasul 1

Locuitor în sihăstrie şi înger trupesc, de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioanichie; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Condacul Cuviosului Ioanichie,
Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor,
Mănăstirea Negru Vodă
glasul 8
Ca o floare de primăvară s-a deschis peştera din Valea Chiliilor ca să dea rodul înmiresmat al moaştelor tale, Sfinte Cuvioase Ioanichie. Pentru aceea mulţumim lui Dumnezeu pentru darul dobândit, iar ţie îţi cântăm: Bucură-te, Părinte Cuvioase, podoaba sihaştrilor şi tămăduitorul bolnavilor!

Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacul 1:
Pe tine, alesule între sihaştrii musceleni, Cuvioase Ioanichie, mult nevoitorule, cu cântări de laudă te cinstim! Cel ce ţi-ai petrecut viaţa în rugăciuni, privegheri şi osteneli duhovniceşti, fiind plăcut lui Dumnezeu, ai primit de la Dânsul cununa bucuriei, aşezându-te în Raiul desfătării şi având îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri pe cei ce-ţi cântăm: Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!Icosul 1:
Din tinereţe, fericite părinte, ai luat Crucea şi ai urmat lui Hristos, părăsind ispitele şi necazurile acestei lumi trecătoare. Prin puterea Duhului Sfânt, care ţi-a luminat viaţa, ai ajuns la starea bărbatului desăvârşit, supunând sufletului osârduitor toate simţămintele trupului neputincios. Cunoscându-ţi, părinte, nevoinţele tale, cu smerenie îţi cântăm:
Bucură-te, sihastru iscusit din ţinuturile muscelene;
Bucură-te, cel ce toată viaţa ai fost adumbrit de Duhul Sfânt;
Bucură-te, floare înmiresmată răsădită în Valea Chiliilor;
Bucură-te, următor al marilor sihaştri argeşeni;
Bucură-te, cel pe care Dumnezeu l-a făcut cunoscut credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat din izvoarele Scripturilor;
Bucură-te, iubitor de linişte şi sihăstrie;
Bucură-te, că Hristos te-a chemat să-I slujeşti;
Bucură-te, că pururea ai ascultat de cuvintele Lui;
Bucură-te, următor al marilor sihaştri înduhovniciţi;
Bucură-te, bucuria nevoitorilor şi podoaba Bisericii;
Bucură-te, cel ce ai umplut Munţii Carpaţi de mireasma rugăciunilor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!Condacul al 2-lea:
După ce mulţi ani ai petrecut în ascultare şi răbdare în obştea Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, asemenea cerbului care doreşte apele răcoroase ale munţilor, aşa şi tu, Părinte Ioanichie, ai dorit să te îndulceşti de viaţa pustnicilor care este minunată şi plăcută lui Dumnezeu. Drept aceea, te-ai retras într-o peşteră a Munţilor Cetăţuia, unde timp de 30de ani ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Ştiind, Sfinte părinte, că viaţa pustnicilor fericită este, te-ai întraripat cu dumnezeiescul dor, care ţi-a dat nădejdea îndulcirii din veşnicele bunătăţi ale Împărăţiei Cerurilor. Avându-te model de viaţă îmbunătăţită, mulţi s-au folosit duhovniceşte, cântând:
Bucură-te, că inima ţi-a fost luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, locuitor al sihăstriei şi înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai biruit păcatul cu postul şi rugăciunea;
Bucură-te, minte veghetoare şi ochi lăuntric neadormit;
Bucură-te, cel ce ai desluşit tainele înfrânării;
Bucură-te, iubitor de linişte şi pace duhovnicească;
Bucură-te, viteaz luptător în războiul cel nevăzut;
Bucură-te, biruitor al păcatului şi ispitelor diavoleşti;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate,
Bucură-te, că ai ajuns la starea de nepătimire;
Bucură-te, cel ce ai văzut pe Dumnezeu întru nevedere;
Bucură-te, floare deschisă în aşteptarea rodului;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 3-lea:
Prin viaţă sihăstrească, Cuvioase Ioanichie, ţi-ai luminat cugetul şi inima de pornirile fireşti ale patimilor. Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, te-a întărit să dobândeşti roadele curăţiei, ca să lauzi pe Domnul, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Umplut fiind de dragostea cea negrăită a lui Dumnezeu, te-ai retras din zarva lumii acesteia în peştera din Valea Chiliilor, Cetăţuia Negru Vodă, Cuvioase Părinte Ioanichie, ca să petreci după poruncile Evangheliei. Întunericul peşterii s-a prefăcut în lumină taborică, rugăciunea ta neîncetată făcând prezentă Slava Prea Sfintei Treimi. Minunându-ne de dumnezeiasca ta petrecere, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că întru credinţă ostenindu-te, ai simţit slava lui Dumnezeu;
Bucură-te, că având nădejde în puterea Lui, ţi-ai sporit răbdarea în nevoinţe;
Bucură-te, că de dragostea lui Hristos te-ai înflăcărat,
Bucură-te, că patimile şi rănile Lui le-ai trăit;
Bucură-te, că voinţa ta a fost absorbită de voinţa Lui;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit total lui Dumnezeu;
Bucură-te, că traiul tău a fost luminat de viaţa lui Iisus;
Bucură-te, că Duhul Sfânt a umbrit sufletul tău;
Bucură-te, că nici un gând viclean n-ai lăsat să pătrundă în fiinţa ta;
Bucură-te, cel ce, în trup fiind, ai gustat din slava cea negrăită a Raiului;
Bucură-te, că lacrimile pocăinţei ţi-au purificat sufletul;
Bucură-te, că îngerii ţi-au fost slujitori şi apărători;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 4-lea:
Asemenea marelui profet Ilie, cel ce s-a nevoit în peştera din Horeb şi a vorbit cu Dumnezeu, aşa şi tu, părinte Ioanichie, ai stat în peştera muntelui ca să ai pe Hristos totdeauna în preajma ta. Întru El ai biruit toate uneltirile vrăjmaşului, pentru că El ţi-a fost întărirea, El mângâierea, viaţa, şi numai Lui ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Puterea Celui de Sus te-a umbrit, Sfinte Ioanichie, pentru că, plin de Duhul Sfânt, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept urmare, sihăstria musceleană, unde ai vieţuit, s-a umplut de crini duhovniceşti a căror mireasmă s-a simţit, peste veacuri, de către cei ce iubesc podoaba casei lui Dumnezeu, cântându-ţi:
Bucură-te, cel care ai făcut să rodească pustia cu flori binemirositoare; Bucură-te, căpetenia sihaştrilor musceleni;
Bucură-te, cel ce ai udat cu lacrimi florile duhovniceşti ale virtuţilor;
Bucură-te, trandafir ale cărui petale se scaldă în lumina necreată;
Bucură-te, minte văzătoare a tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, că viaţa ţi-a fost ca o Sfântă Liturghie;
Bucură-te, cel ce ai umplut cerul de rugăciuni şi cântări duhovniceşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai împodobit fiinţa cu raze strălucitoare;
Bucură-te, cel care ţi-ai unit rugăciunile cu nevoinţele trupeşti;
Bucură-te, cel ce ai lăsat pe Dumnezeu să pătrundă în sufletul tău;
Bucură-te, că Sihăstria din Valea Chiliilor s-a prefăcut în Rai duhovnicesc;
Bucură-te, mare pustnic înaripat cu virtuţile îngereşti;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 5-lea:
Numai Dumnezeu ştie mulţimea ostenelilor şi faptelor tale, minunate Părinte Ioanichie, pentru că, retrăgându-te în peştera munţilor, viaţa ta ascunsă de privirile oamenilor a văzut-o doar Mântuitorul Hristos, în Numele Căruia ai pustnicit, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Amintiţi-vă de înaintaşii noştri cum şi-au sfârşit viaţa şi urmaţi-le credinţa, ne învaţă marele, între Apostoli, Pavel, chemând neamurile la urmarea şi trăirea în Hristos. Pentru că poporul nostru a fost chemat dintru început la lumina lui Hristos, avem atâta nor de mărturii de viaţă curată, pe cei ce au urmat Mântuitorului, între care Ioanichie Schimonahul din Valea Chiliilor, căruia îi cântăm:
Bucură-te, Părinte Ioanichie, următor al părinţilor celor de demult;
Bucură-te, cel ce ai avut credinţa şi râvna Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat;
Bucură-te, cel ce te-ai înarmat cu răbdarea Mucenicilor trăitori în zorii creştinismului românesc;
Bucură-te, următor lui Hristos, asemenea Sfântului Ioan Casian;
Bucură-te, cel ce ai umplut curgerea timpului mântuirii, aşa cum s-a socotit de Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit;
Bucură-te, cel ce te-ai împărtăşit de viaţa curată a marilor isihaştri ai neamului românesc;
Bucură-te, aşezat sub ascultarea Sfinţilor Ierarhi ai Bisericii Româneşti;
Bucură-te, că te-ai îndulcit din învăţăturile Sfântului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, cel ce ai întărit pe Sfinţii Cuvioşi care au trăit în veacurile de după mutarea ta;
Bucură-te, că ai făcut să rodească sămânţa isihasmului românesc;
Bucură-te, cel ce ai fost pildă monahilor iscusiţi;
Bucură-te, credincioşilor sprijin şi al nostru părinte mult folositor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 6-lea:
Acolo unde se întăreşte cetatea, şi lupta vrăjmaşului se înmulţeşte, ne învaţă dumnezeiescul stihuitor al psalmilor, David Împăratul. Cunoscând aceasta, ţi-ai întărit cetatea sufletului cu postul şi rugăciunea ca sa poţi birui lupta diavolului, care n-a curmat statornicia ta în lucrarea virtuţilor şi s-a îndepărtat, lăsându-te să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
,,Dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare”, zicea Apostolul neamurilor celor doritori de viaţă curată. Acestea toate urmându-le şi lăsându-le ca testament, Sfinte Ioanichie, întăreşti pe cei ce-ţi cântă:
Bucură-te, cel care ai purtat Crucea lui Hristos cu multă râvnă;
Bucură-te, că te-ai mângâiat din rostirea cu dragoste a numelui lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai întreţinut lumina credinţei cu rugăciunea;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai simţit milostivirea şi îndurarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte plină de smerita cugetare şi bucurie cerească;
Bucură-te, că n-ai lăsat slava deşartă să intre în inima ta;
Bucură-te, că te-ai îngropat cu Hristos ca să înviezi împreună cu El;
Bucură-te, cel ce ai mărturisit pe Hristos nu prin cuvânt, ci prin trăire;
Bucură-te, că Mântuitorul s-a recunoscut în lucrarea ta;
Bucură-te, cel care ai purtat în trupul tău rănile lui Hristos;
Bucură-te, cel ce cu ochiul lăuntric ai văzut împărăţia cea de Sus;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 7-lea:
Nici frigul, nici foamea, nici setea, nici orice altă nevoinţă nu te-a despărţit, fericite Părinte Ioanichie, de dragostea Celui ce, ,,la plinirea vremii’’, chip de rob luând, a coborât în peştera Bethleemului să se nască, să crească şi să ne mântuiască. Ţintuind gândul în smerenia lui Hristos, ai coborât în peştera din Muntele Cetăţuiei, unde treizeci de ani ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Atotţiitorule, Doamne, Cel ce cunoşti mulţimile stelelor şi la toate nume le dai, Tu singur ştii pe fiecare dintre cei ce bine Ţi-au plăcut dintre neamurile pământului. Când a fost bunăvoinţa Ta, din mulţimea sihaştrilor români ai ales să faci cunoscut lumii pe minunatul între Cuvioşi Ioanichie, sihastrul din Valea Chiliilor, căruia ajută-ne să-i cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai făcut prinos şi jertfă lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai trăit scăldat în iubirea Lui;
Bucură-te, că ai mulţumit lui Hristos, Cel ce te-a acoperit cu Harul Său;
Bucură-te, cel ce de bunăvoie ai luat Crucea ostenelilor;
Bucură-te, cel ce ţi-ai silit firea, înduhovnicindu-ţi simţămintele trupului;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat harul după măsura dragostei de Hristos;
Bucură-te, cel ce ai coborât în peşteră ca să te înalţi prin Harul Lui;
Bucură-te, că Hristos pe unii i-a făcut Apostoli, pe alţii dascăli sau învăţători, iar pe tine ascet desăvârşit;
Bucură-te, că ai ajuns la înălţimea cunoştinţelor, întru legătura păcii cu Hristos;
Bucură-te, că urmând adevărului, ai crescut întru iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Prea Sfintei Treimi slăvitor;
Bucură-te, cetăţean al Raiului şi stea luminoasă a Bisericii;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 8-lea:
După lungi ani de nevoinţe, când Dumnezeu a binevoit, ţi-a dat semn că vei fi mutat din viaţa aceasta vremelnică la cea nepieritoare. Cunoscându-ţi ziua sfârşitului, ţi-ai încrustat pe piatra pe care ai adormit anul chemării tale la cele de Sus, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
De la mutarea ta la ceruri, Sfinte părinte, necunoscut a rămas numele şi trupul tău, până ce Dumnezeu a socotit să te preaslăvească în ochii şi inima oamenilor. Din rânduiala Celui Preaînalt, prin smeritul stareţ Pimen, s-au aflat moaştele tale binemirositoare în peştera în care ai adormit. Mare minune! Epitaful care acoperea sfintele tale oseminte era ţesut din pânza unui păianjen, iar cel ce a fost rânduit să te ridice s-a mirat, zicând:
Bucură-te, Sfinte, trecut la Domnul în liniştea unei peşteri;
Bucură-te, că firea necuvântătoare ţi-a slujit la adormirea ta;
Bucură-te, că sufletul tău a fost aşezat în ceata Cuvioşilor;
Bucură-te, cel ce te bucuri cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit străin Cerului;
Bucură-te, trup de slavă inundat de Sfântul Duh;
Bucură-te, că, din rânduială dumnezeiască, numele şi faptele tale s-au cunoscut;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a preaslăvit când întunericul cădea peste poporul din care ai răsărit;
Bucură-te, că minunată a fost descoperirea sfintelor tale moaşte;
Bucură-te, că mare mirare au avut cei ce te-au descoperit;
Bucură-te, că Dumnezeu se preaslăveşte prin sfintele tale moaşte;
Bucură-te, mărgăritar de mult preţ al Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 9-lea:
Dacă sfintele tale moaşte au fost scoase şi aşezate spre închinarea credincioşilor, mulţi din cei ce le-au sărutat cu credinţă s-au vindecat de boli şi neputinţe, dând laudă lui Dumnezeu, Cel ce Se preamăreşte întru Sfinţii Săi, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
Nu după multă vreme, întunericul s-a abătut asupra ţării în care se preaslăvea numele lui Dumnezeu în Treime lăudat. De aceea, sfintele tale moaşte, ca un mărgăritar preţios, au fost ascunse din nou în pământ, unde au şezut până când Dumnezeu iarăşi a rânduit aflarea lor. Mintea nu poate spune planul providenţei Tale, Doamne, pentru noi, de aceea cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu a avut pentru tine minunată rânduială;
Bucură-te, că prin harul Sfântului Duh ai lucrat minuni în mijlocul oamenilor;
Bucură-te, cel ce te preaslăveşti cu ajutorul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai împăcat cu Dumnezeu, trăind moartea Fiului Său;
Bucură-te, cel ce prin providenţă te dăruieşti celor plini de credinţă;
Bucură-te, că mulţumim lui Dumnezeu pentru rânduiala Sa;
Bucură-te, cel care te-ai supus voinţei Lui;
Bucură-te, fiu al Celui Preaînalt şi împreună moştenitor cu Hristos;
Bucură-te, că toată făptura suspină şi aşteaptă mântuirea de la Dumnezeu;
Bucură-te, că nu ai fost supus stricăciunii, ci îndumnezeirii;
Bucură-te, că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat să fii cinstit de mulţimea credincioşilor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 10-lea:
Veniţi, adunarea evlavioasă a dreptcredincioşilor români, pe Cuviosul Ioanichie sihastrul să-l lăudăm, că acesta cu adevărat mai presus de om s-a arătat, pentru că trup materialnic având, viaţa celor fără de trup a râvnit, pe care dobândindu-o, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Toate cetele sihaştrilor, călugărilor şi bunilor credincioşi cu bucurie să încununăm pe iubitorul de Hristos, Ioanichie din Valea Chiliilor, proslăvit de Dumnezeu în Ceruri, căruia să-i cântăm cu dragoste:
Bucură-te, stea răsărită în ţinutul Argeşului şi Muscelului, care luminezi Biserica Ortodoxă;
Bucură-te, lumină aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, ştiutorul neştiutelor taine ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, chipul sihaştrilor şi al călugărilor iscusiţi;
Bucură-te, pildă de nevoinţă şi asceză pentru Hristos;
Bucură-te, sămânţă din care a răsărit rod dumnezeiesc;
Bucură-te, piatră duhovnicească pusă la temelia Bisericii;
Bucură-te, rod al rugăciunii şi al tresviei;
Bucură-te, arbore purtător de fructul mântuirii;
Bucură-te, văzătorul nevăzutelor vedenii,
Bucură-te, crin bine mirositor răsădit în grădina Raiului;
Bucură-te, preafrumos giuvaier în vistieria împărăţiei;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 11-lea:
În cămara aleşilor Tăi, Doamne, ai aşezat pe marele între sihaştrii neamului româneasc, Cuviosul Ioanichie, cel mult nevoitor. Căci acesta a ştiut pe pământ să preamărească numele Tău prin viaţă curată, iar în Ceruri, Te laudă neîncetat, împreună cu îngerii, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Dacă sfintele tale moaşte au fost din nou scoase de sub obroc şi aşezate ca lumina în sfeşnic, în Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă, în care oarecând ai vieţuit, acestea s-au dovedit făcătoare de minuni pentru cei ce se închină cu credinţă şi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, ajutătorul celor din primejdii şi necazuri;
Bucură-te, părinte bun, ocrotitor orfanilor şi oropsiţilor;
Bucură-te, doctorul bolnavilor şi balsamul suferinzilor;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, hrănitorul celor ce vin în casa pâinii;
Bucură-te, slujitorul celor neputincioşi;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor şi al lipsiţilor;
Bucură-te, bogăţia neîmpuţinată a săracilor;
Bucură-te, folositorul tuturor învăţăceilor;
Bucură-te, purtătorul greutăţilor celor slăbănogi;
Bucură-te, ajutorul celor fără de ajutor;
Bucură-te, aducătorul de belşug în vremea secetei;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 12-lea:
Prea Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile preaiubitului Tău slujitor, Ioanichie, fiul Bisericii Tale dreptmăritoare, şi ajută-ne să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, ca să cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Lăudăm nevoinţele tale, Cuvioase părinte, cinstim sfintele tale moaşte, preamărim răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în Ceruri şi cu osârdie ne rugăm ţie să aperi de necazuri ţara în care ai trăit, iar pe binecredinciosul tău popor să-l ocroteşti de rătăciri şi de duhurile lumii deşarte, ca să îţi cântăm:
Bucură-te, fiu al Bisericii Ortodoxe dreptmăritoare;
Bucură-te, tezaurul de mult preţ al Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă;
Bucură-te, lumină veşnic aprinsă în Episcopia Argeşului şi Muscelului;
Bucură-te, ocrotitorul dreptcredincioşilor creştini musceleni;
Bucură-te, cel ce reverşi mireasma Duhului Sfânt în Valea Dâmboviţei;
Bucură-te, cel ce asculţi rugăciunile celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce aduci ploi mănoase pământurilor româneşti;
Bucură-te, păzitorul Grădinii Maicii Domnului;
Bucură-te, stejar la a cărui umbră se adăpostesc credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor rătăciţi pe cărările acestei lumi;
Bucură-te, sprijinul celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, veghetor în vremea sfârşitului nostru;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 13-lea:
O, întru tot lăudate Părinte Ioanichie, omul rugăciunii, podoaba sihaştrilor şi a Bisericii dreptmăritoare, nevoitorul din peştera Muntelui Cetăţuia, lumina cea nestinsă a argeşenilor şi muscelenilor, cel ce după îndelungi osteneli ai primit moştenirea veşnicelor bunătăţi ale Cerului, primeşte această smerită cântare de laudă şi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, uşurează-ne necazurile şi supărările, alină-ne suferinţele sufleteşti şi trupeşti şi fii ajutătorul nostru în ziua Judecăţii, ca împreună cu tine să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!(de trei ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Din tinereţe, fericite Părinte,…
şi Condacul întâi: Pe tine alesule între sihaştrii…, şi se face otpustul.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg
Anunțuri

4 gânduri despre „Sfântului Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor (26 iulie)

  1. Pingback: Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, România (26 iulie) « Sfinti si icoane

  2. Pingback: Sfântul Cuvios Ioanichie de la Muscel, România (26 iulie) « Sfinti si icoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s