Pastorala la Duminica Ortodoxiei – ”Duminica dreptei credinţe”


Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014

Cinstirea sfintelor icoane, prin rugăciune și faptă bună

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,  iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Prima Duminică a urcuşului duhovnicesc către Praznicul Învierii Domnului, pe care o serbăm astăzi, cu mare bucurie și folos duhovnicesc, este ziua în care Sfinții Părinți au restabilit, definitiv,cinstirea sfintelor icoane în Biserica lui Hristos, ziua în care a fost proclamată biruinţa dreptei credinţe asupra valului de erezii care s-au abătut asupra ei, vreme de peste cinci secole.

Hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie numită Duminica Ortodoxiei şi, cu acest prilej, să fie cinstiţi toţi cei care, prin cuvânt şi faptă, au apărat dreapta credinţă a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Aceasta lucrare duhovnicească a fost pregătită încă din anul 787, când Sfinţii Părinţi ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat și proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinței ortodoxe.

Biruinţa Bisericii creștine asupra iconoclaştilor, adică asupra celor care respingeau sfintele icoane, înseamnă readucerea icoanelor în locul cuvenit lor spre cinstire, în biserici, în casele şi în sufletele credincioşilor, dar și o reaşezare a vieții duhovnicești a credincioșilor pe calea cea adevărată, împreună cu Hristos, Care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Sinodul de la Constantinopol din anul 843 reafirmă adevărul de credință definit de Sinodul al VII-lea Ecumenic privind comunicarea dintre icoană şi persoana reprezentată pe ea, precum și diferența între adorare – care se cuvine numai lui Dumnezeu – şi venerare – care se cuvine sfinților și sfintelor icoane: „Căci dacă sfinții vor fi văzuți mai des zugrăviți pe icoane, cu atât mai vii vor fi în fața celor, care îi privesc, reînviindu-se memoria și dorul de prototipul lor, le vor săruta și le vor acorda închinarea cuvenită, dar nu adorare deplină, care după credința noastră se cuvine numai firii Dumnezeiești, ci li se va da cinstea numai în felul după cum se cinstește chipul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, sfintele Evanghelii, și celelalte obiecte sfinte, aducându-li-se tămâie și lumânări, precum era obiceiul cucernic la cei din vechime. Căci cinstea dată icoanei trece asupra prototipului  ei și cel ce se închină icoanei se închină persoanei zugrăvite pe ea. În felul acesta se va întări învățătura Sfinților noștri Părinți, adică predania Bisericii universale, care de la o margine a lumii până la cealaltă a primit Evanghelia”.(Fragment din Hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic,cf. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Arad, Tipografia Diecezană, 1930, p. 39-40.)

De asemenea, se reafirmă adevărul de credinţă cu privire la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, la asumarea firii umane şi a unirii acesteia cu firea dumnezeiască, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care Sfânta Fecioară Maria este numită, pe bună dreptate, Născătoare de Dumnezeu. Se reafirmă importanța Jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeuca iubire smerită și milostivă, prin care s-a restaurat și se restaurează icoana sau chipul lui Dumnezeu în om, și, totodată, se evidenţiază necesitatea conlucrării omului cu harul divin, pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, aşa cum au făcut-o sfinţii, de-a lungul veacurilor. Toate aceste adevăruri pot fi reprezentate în și prin icoană.

Acesta este şi motivul pentru care, în Duminica întâi din Postul Sfintelor Paști, sunt amintiţi, spre veşnică pomenire și pildă de urmat, toți cei care au apărat dreapta credinţă în fața ereziilor şi au susținut și promovat cinstirea sfintelor icoane.

Biruinţa Ortodoxiei din primul mileniu creștin asupra ereziilor este pildă de urmat în lupta noastră pentru biruința asupra ereziilor și rătăcirilor din timpul nostru.

Restabilirea cultului sfintelor icoane a fost posibilă deoarece Hristos, Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), călăuzește și ocrotește în permanență pe cei care sunt dreptcredincioși, după cum Însuşi mărturiseşte: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Biserica lui Hristos „pe care a câștigat-o cu însuși Sângele Său” (Fapte 20, 28) este Trupul Său tainic, El fiind chipul sau icoana Tatălui, după cuvântul marelui Apostol al neamurilor: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15).

Aşadar, temeiul icoanei și al cinstirii acesteia este Însuşi Dumnezeu Fiul, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin: „Icoana vie, naturală şi întru totul asemenea Dumnezeului nevăzut este Fiul, Care poartă în El însuşi pe Tatăl în întregime, fiind asemenea în totul cu El, deosebindu-Se, însă, în aceea că este cauzat”(Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 45.), adică născut din Tatăl.

Citim în Sfânta Scriptură că omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său (cf. Facerea 1, 27), adică Fiul este chipul lui Dumnezeu, iar omul a fost creat după chipul Său. Dar, spre deosebire de Fiul lui Dumnezeu, Care este întru totul asemenea Tatălui, Adam trebuia să dobândeascăasemănarea cu Dumnezeu, prin permanentă ascultare de Dumnezeu și împlinire a voii Lui. Întrucât Adam cel vechi a căzut în păcatul neascultării de Dumnezeu, Izvorul vieții, el a devenit stricăcios și muritor, iar, prin natura umană moștenită de la Adam, tot neamul omenesc a ajuns păcătos și muritor. Pentru a-l ridica pe Adam din stricăciune și moarte, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și prin ascultare desăvârșită de Dumnezeu Tatăl, prin moarte și Înviere, a dăruit lumii mântuire și viață veșnică.

Prin Întruparea Sa, care conţine în sine, din veșnicie, şi taina Jertfei de pe Cruce, întru deplină ascultare, Fiul lui Dumnezeu reface icoana-chip al lui Dumnezeu din om, și dăruiește omului harul înfierii și al asemănării lui cu Dumnezeu. Cei ce au făcut roditor în ei acest har sunt Sfinții Bisericii. De aceea, când cinstim pe Sfinți cinstim harul lui Dumnezeu lucrător în Sfinții Lui, potrivit cuvintelor Psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).

Așadar, argumentul principal în favoarea pictării și cinstirii sfintelor icoane îl constituie însășiÎntruparea Fiului lui Dumnezeu. Celor care susțin că cinstirea Sfintelor icoane ar fi o încălcare a poruncii a doua din Decalog, le răspundem că poporul evreu a fost oprit să facă icoane din cauza înclinării sale frecvente spre idolatrie, dar mai ales pentru faptul că, până atunci, Fiul lui Dumnezeu nu luase chip omenesc, adică nu S-a întrupat. Totuși, chiar și în Vechiul Testament Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să alcătuiască chipuri de heruvimi, care vor străjui chivotul Legii şi catapeteasma cortului, necesare desfășurării cultului divin (cf. Ieșirea 25, 18-22; 36, 5; 37, 7-9).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

În lupta noastră pentru mântuire îi avem rugători și mijlocitori pe Maica Domnului, pe Sfinţii îngeri, pe toți Sfinții prooroci, apostoli, evangheliști, mucenici, mărturisitori, cuvioși, împărați și domnitori evlavioși sau simpli credincioși care au trăit în sfințenie. Cinstindu-i după vrednicie și plecându-ne genunchii înaintea sfintelor lor icoane, ne întărim în faţa ispitelor care, mai ales în perioada Postului Mare, vin asupra noastră. În acest sens, îi avem ca modele şi pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, cinstiţi în această zi (9 martie), care au îndurat chinurile și moartea, pentru a păstra neîntinată icoana lui Dumnezeu din ei, prin mărturisirea credinței ortodoxe. De asemenea, îi avem ca exemple şi pe Sfinţii Martiri BrâncoveniConstantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, pe care Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește, anul acesta, în chip solemn, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea lor mucenicească, petrecută la Constantinopol în ziua de 15 august anul 1714.

Pentru credincioșii dreptmăritori, în biserică și în casele lor, sfintele icoane nu constituie doar o mărturie a ceea ce semnifică arta creștină, ci au, în primul rând, un rol sacru sau sfânt, de mijlocire sau întărire a credincioșilor în comuniunea lor de rugăciune cu Dumnezeu și cu Sfinții reprezentați în icoane.

Suntem datori a cinsti sfintele icoane, pentru că ele ni-L readuc pe Dumnezeu aproape, în suflet, ne ajută să fim contemporani cu evenimente importante din istoria mântuirii neamului omenesc, să refacem legătura spirituală cu Maica Domnului și cu sfinții, prin care Dumnezeu lucrează în chip minunat (cf. Psalmul 67, 36) și ne cheamă la împărtășirea cu Sfânta Euharistie ca arvună a ospățului din Împărăția cerurilor.

Nu trebuie să uităm, așadar, că în Biserică Îl avem prezent pe Hristos, Care Se Jertfeşte pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie şi ne aşteaptă să redevenim icoană a Sa, prin primirea Sfintei Împărtăşanii, prin cunoașterea și împlinirea prin fapte a învățăturilor Sale, pentru că „oamenii care se împărtăşesc cu Trupul cel Sfânt al lui Hristos şi beau Sângele Lui participă şi devin părtaşi firii dumnezeieşti, căci se unesc cu Dumnezeirea după ipostas, iar cele două firi sunt unite după ipostas, în chip nedespărţit, în Trupul lui Hristos, cu care ne împărtăşim”(Ibidem, p. 145.).

Aceasta, însă, va fi posibil dacă ne pocăim pentru păcatele noastre, asemenea vameşului din Evanghelie, a cărui pildă ne-a fost prezentată în prima săptămână a Triodului, și dacă ne îndreptăm, cu smerenie, pașii către Dumnezeu-Părintele Ceresc, asemenea fiului risipitor, despre care am auzit în săptămâna a doua a Triodului, întorcându-ne din ţara cea îndepărtată a păcatului şi a morţii; dacă vom mărturisi înaintea Tatălui ceresc greşelile noastre, prin Taina Sfintei Spovedanii, amintindu-ne că păcatul slăbește în om iubirea față de Dumnezeu și de semeni și împiedică dobândirea mântuirii și a vieții veșnice.

Și, pentru că anul 2014 este şi Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), se cuvine, cu atât mai mult, să ne apropiem de aceste Sfinte Taine, printr-o cercetare atentă a conștiinței noastre în fața duhovnicului și împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, fără de care nu ne putem bucura deplin de lumina Învierii și de iubirea Preasfintei Treimi.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Suntem datori a cinsti sfintele icoane, atât prin închinăciune și sărutarea lor, cât și prin iubirea arătată semenilor noștri, în a căror ființă stă ascunsă icoana sau chipul lui Hristos. În acest sens, suntem chemaţi să fim iubitori de oameni prin fapta concretă a milosteniei, ca expresie a credinței lucrătoare prin iubire (cf. Galateni 5, 6) şi să ne dedicăm viaţa slujirii semenilor aflați în suferințe, necazuri și nevoi, așa cum au făcut sfinţii Bisericii noastre, care au desăvârșit chipul lui Dumnezeu în ei, ajungând la asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36), prin ajutorarea aproapelui, prin credință și viață curată.

Aşadar, alături de chipul sau icoana lui Dumnezeu din noi, de Sfintele icoane în faţa cărora ne închinăm, în biserică și acasă, ne mai rămâne o icoană de cinstit: icoana din sufletul semenului nostru. Întipărirea chipului lui Hristos în noi, pentru dobândirea mântuirii, nu se poate realiza decât prin cuvânt înțelept și faptă bună. Iar fapta bună, adică punerea în practică a Evangheliei iubirii milostive, înseamnă a descoperi și recunoaște chipul lui Dumnezeu din semenii noştri, a face pentru ei ceea ce Hristos a împlinit pentru oamenii bolnavi, săraci și întristați pe care i-a miluit.

Iar, pentru că Biserica este corabia ce ne conduce spre limanul mântuirii, și iubirea milostivă are caracter comunitar, orice creștin conștient de apartenența sa la Trupul tainic al lui Hristos este dator să sprijine activitatea pastoral-misionară, social-filantropică, cultural-educațională și de construire a noi lăcașuri de cult, acolo unde nu există, prin participarea concretă la colecta pentruFondul Central Misionar, care se organizează, în fiecare an, în Duminica Ortodoxiei și în următoarele două duminici din Postul Mare.

Suntem convinși că, aşa cum Hristos l-a căutat, l-a ridicat și l-a mântuit pe omul cel căzut în prăpastia cea adâncă a păcatului, din care singur nu ar fi putut ieşi nicidecum, tot astfel și noi, în aceste vremuri marcate de lipsuri materiale, dar mai ales de criză morală, avem datoria de a contribui, după putere, la ajutorarea aproapelui prin opera de caritate a Bisericii, deoarece numai în comuniune de iubire în Hristos, trăită prin rugăciune și solidaritate concretă, putem să dobândim un colțișor de rai, adică mântuirea.

Amintindu-ne că nu prisosul, ci bănuţul văduvei sărace a fost mai apreciat de Domnul nostru Iisus Hristos, cu darul dumneavoastră la Fondul Central Misionar vom sprijini multiplele activități ale Bisericii, desfășurate spre binele și folosul credincioșilor ei: ajutorarea oamenilor aflați în suferință, construirea de lăcașuri de cult în parohiile mici și sărace; apărarea și promovarea dreptei credințe; păstrarea identității naționale, spirituale și culturale a românilor aflați departe de țară; promovarea învățământului teologic și religios; punerea în valoare a patrimoniului sacru și a spiritualității ortodoxe românești ș.a.

Dacă vom fi darnici și ajutători pentru împlinirea acestora, vom avea parte de simțirea luminii icoanei lui Dumnezeu din noi, vom păşi cu nădejde sporită pe treptele duhovnicești ale Postului Mare, pentru a ne învrednici să-L vedem pe Domnul Iisus Hristos în lumina cea preaslăvită a Învierii Sale.

Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți. Amin!

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† D a n i e l 

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului

† Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei, Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

†Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan, Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu, Episcopul Huşilor

† Lucian, Episcopul Caransebeşului

† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie, Episcopul Giurgiului

† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion, Episcopul Tulcii

† Petroniu, Episcopul Sălajului

† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidetale

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

† Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugliei

ANUL 2011: Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru sfinţenie şi fapte bune. Toată viaţa noastră creştină este, de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul, un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă, pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri, prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminica de astăzi, numită Duminica Ortodoxiei, are pentru noi, creştinii ortodocşi, o semnificaţie aparte şi o istorie care urcă până în secolul al IX-lea, când Biserica a biruit erezia iconoclastă, care lupta împotriva Sfintelor Icoane.

Adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu

După mai bine de o sută de ani de controverse şi de lupte împotriva Sfintelor Icoane, provocate de unii împăraţi bizantini, începând cu anul 726, cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit, cu autoritate, de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, iar apoi, cu solemnitate, de Sinodul de la Constantinopol din anul 843, care a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Tot atunci, s-a stabilit ca această duminică să se numească Duminica Ortodoxiei, adică Duminica dreptei credinţe în singurul Dumnezeu adevărat Care ne-a fost descoperit nouă în Iisus Hristos (cf. Ioan 17, 3). Prin urmare, Adevărul este de la Dumnezeu şi Dumnezeu este Adevărul. În acest sens, Însuşi Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Deci Adevărul nu este un concept abstract, o teorie sau un produs al raţiunii, ci o Persoană veşnic vie, Iisus Hristos, Care

S-a făcut Om pentru a descoperi oamenilor adevărul mântuirii şi a le dărui viaţa veşnică, prin credinţa în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Sfinţii Părinţi de la Sinoadele ecumenice, inspiraţi de Duhul Sfânt, au apărat şi au definit adevărul credinţei mântuitoare privind unitatea de fiinţă sau deofiinţimea, egalitatea, distincţia şi conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; precum şi adevărul credinţei privind Taina Bisericii, a Sfântului Botez, a învierii morţilor şi a vieţii veşnice – aşa cum sunt mărturisite în Crezul ortodox, formulat de primele două Sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381).

În lupta lor cu ereziile, care sunt abateri de la dreapta credinţă, Sfinţii Părinţi, adunaţi în Sinoade ecumenice, au definit şi adevărul credinţei privind dumnezeirea şi omenitatea Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, a pururea Fecioarei Maria, dar şi adevărul privind cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, deoarece adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu. De aceea, adevărul dogmelor de credinţă este mărturisit în viaţa liturgică a Bisericii, ca mister sau taină a mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu prin har, pentru a dobândi viaţa veşnică.

Sfintele Icoane, parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii

Astfel, Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi, ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în Sfânta Biserică. Întrucât credem în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne închinăm Preasfintei Treimi, mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat; preacinstim pe Maica Domnului ca fiind, în acelaşi timp, Mamă şi Fecioară; cinstim (venerăm) pe Sfinţii lui Dumnezeu şi Sfintele lor Icoane, precum cinstim Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, care nu sunt simplă materie, ci materie sfinţită sau purtătoare de har, aflându-se în legătură spirituală cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. Cinstim şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, întrucât acestea sunt arvuna învierii trupului şi a transfigurării sau înnoirii universului actual în cer nou şi pământ nou, la venirea întru slavă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 21).

Însă Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă „orthodox” înseamnă atât „dreptcredincios”, cât şi „dreptmăritor”. Ortodox este deci cel care-L preamăreşte cu adevărat pe Dumnezeu prin mărturisirea dreptei credinţe, dar şi prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin trăirea dreaptă şi faptele bune săvârşite după poruncile Lui.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aşa cum am spus, în Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine. În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii, bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.

Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni cu Dumnezeu. De aceea, nu ne putem imagina o biserică ortodoxă fără icoane; nu putem sluji Sfânta Liturghie sau orice altă slujbă fără să avem în faţa noastră cel puţin icoana Mântuitorului şi icoana Maicii Domnului. Frumuseţea şi atmosfera de taină sau mistică ale unei biserici ortodoxe se datorează mai ales Sfintelor Icoane şi frescelor care o împodobesc. Aceasta se explică prin faptul că Sfânta Icoană nu este un simplu tablou de inspiraţie religioasă, ci o artă sacră sau sfântă şi o prezenţă harică a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor, prezenţă pe care o simt credincioşii când se roagă Sfinţilor reprezentaţi pe Sfintele Icoane.

În Ortodoxie însă, nu numai lăcaşul bisericii este împodobit cu Sfinte Icoane, ci şi casa familiei creştine, numită simbolic biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la rugăciune toată familia: părinţii, împreună cu toţi copiii şi cu bunicii. Rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane este mai intimă şi mai profundă. Făcută cu smerenie şi concentrare deplină, rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane ne aprinde inima de dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţi, care ne ajută să iubim pe toţi oamenii, întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, suflând în faţa lui suflare de viaţă. Aşa a devenit omul „fiinţă vie” (Facerea 1, 26; 2, 7). Apoi primii oameni, Adam şi Eva, au primit porunca: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1, 28). Prin urmare, tot omul care vine în lume poartă în el pecetea chipului lui Dumnezeu, care face din el o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister, o fiinţă ireductibilă la lumea materială şi având un destin veşnic. Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii, al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este „suflet viu”, adică persoană care poartă în sine chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică. De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii săi, iar după moartea trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.

Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu. Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului, fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane. Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă iubirea de oameni.

Biserica îndeamnă pe cei ce au bunuri materiale să ofere din ele celor ce au nevoie

Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri, părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţii o numesc „spital duhovnicesc”. În Biserică, în starea de comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi, oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi, multe suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi ş.a.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Tocmai pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea altora noi a devenit deja o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din ţară, iar începând cu anul acesta, 2011, şi în parohiile ortodoxe din diaspora românească, o colectă pentru Fondul Central Misionar al Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm să oferiţi, cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, arătând astfel solidaritatea cu cei mai lipsiţi semeni ai noştri. Să nu uităm niciodată că în chipul omului flămând, al celui gol, al celui bolnav, al celui din închisoare, al celui trist şi suferind vine tainic, spre noi, Hristos Însuşi. Prin urmare, tot binele, spiritual sau material, pe care-l facem semenilor noştri, îl facem lui Hristos Însuşi, Care ne va binecuvânta cu darurile Sale aici, pe pământ, şi la Judecata de Apoi (cf. Matei 25). Întrucât Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne asigură că „mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35), nimeni nu va sărăci pentru că a ajutat pe cei aflaţi în nevoi, ci orice om sărăceşte cu adevărat numai când devine suflet mic şi rece, deoarece împiedică lucrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume şi uită porunca Mântuitorului: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).

Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate, să petreceţi vremea Postului Mare cu mult folos duhovnicesc şi să ajungeţi cu pace, sănătate şi bucurie la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).


Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† D a n i e l,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
 
† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† Nicolae , Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului
† Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
† Justinian , Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Corneliu , Episcopul Huşilor
† Lucian, Episcopul Caransebeşului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu , Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion , Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Dacia Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan , Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande
† Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s