Paştile – sărbătoarea luminii şi a bucuriei


Pastile sunt in Ortodoxie „sarbatoarea sarbatorilor”. Daca sarbatoarea este o tasnire de viata dumnezeiasca in creatie si ca atare o tasnire de lumina mai presus de fire, Pastile sunt tasnirea deplina a vietii dumnezeiesti in existenta noastra crestina. Natura noastra omeneasca nu mai e straluminata numai trecator de o raza dumnezeiasca, care arata ca ea nu e de la sine si singura existenta, ci aceasta natura e strabatuta deplin si pentru veci de viata dumnezeirii, e transfigurata, pnevmatizata, ridicata din inlantuirea procesului de corupere continua care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul in iadul tenebrelor.

De aceea Pastile sunt o explozie de bucurie, care perpetueaza explozia de bucurie a ucenicilor care au vazut pe Domnul inviat. De aceea credinciosii se saluta cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o alta bucurie: „Hristos a inviat!” „Adevarat a inviat!”, pana la Inaltarea Domnului, de cand se saluta cu alta veste tot asa de mare, legata interior de prima: „Hristos s-a inaltat!”, pana la Cincizecime, care anticipeaza Cincizecimea deplina sau umplerea desavarsita a vietii noastre de Duhul Sfant.

Bucuria aceasta are atata entuziasm in ea, incat ea e ca o „sfanta betie”, ca o „betie treaza” de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa. E ca o „betie treaza”, pentru ca e produsa de cea mai autentica dar si cea mai minunata realitate, realitatea neasemanat de frumoasa a vietii vesnice si plenare, mai frumoasa si mai minunata decat si-o poate inchipui orice imaginatie, motiv pentru care Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca ingerii nu pun in functie nici o imaginatie, pentru ca realitatea pe care o vad intrece orice imaginatie.



In iubirea maxima manifestata de Hristos pe cruce e atata viata si putere ca prin ea revine la viata nu numai trupul Sau, ci trezeste din moarte sau din paralizie si puterile sufletesti ale celor din iad. Dar aceasta putere a iubirii ce a mers pana la cruce, o actualizeaza Hristos continuu. El pastreaza ranile sale in trupul Sau ca o sursa permanenta a iubirii sale, ca o dovada ca Cel ce a inviat nu e altul decat Cel ce s-a rastignit pentru noi. Daca ar fi altul, invierea Lui si cea viitoare a noastra n-ar avea temeiuri in iubirea Lui si n-am fi pregatiti si noi pentru ea prin iubirea noastra fata de El, trezita de iubirea Lui; ar fi un fapt magic, nu de desavarsire spirituala: „Ranile Tale, Hristoase, care de voie le-ai rabdat pentru noi, le-ai aratat ucenicilor Tai, punandu-le marturie slavitei invierii Tale” (la Utrenia din duminica Tomii).

Prin pipairea ranilor s-a convins Toma ca iubirea lui Hristos manifestata in rastignire a fost asa de mare, ca prin ea a inviat si ne va invia si pe noi, caci o asemenea iubire nu putea fi decat iubire dumnezeiasca. Numai in sensul ca iubirea maxima, iubirea adevarata este iubire dumnezeiasca se adevereste adagiul: „Iubirea in veci nu moare”. (Dumitru Staniloae)

Anunțuri

Un gând despre „Paştile – sărbătoarea luminii şi a bucuriei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s