Troparul, viața și acatistul Sf. Cuvios Sfântul Antonie cel Mare (17 ianuarie)


 

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Condac: Lepădând tulburările lumeşti viaţa sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Prea Cuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinţilor, Antonie.

17ianuarie-antoniecelmare

Sfântul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi.

Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita AntoniiViaţa lui Antonie[1] -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359[2].

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani creştini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi – Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie” (Matei 19, 21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, „muntele dinafară”, în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele „colonii monastice” din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creştini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecuţiei lui Maximin.

În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariană.

Sfantul-AntonieAntonie era egiptean, venind pe lume la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lângă Hercula. Se trăgea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săi a împărţit averea cu sora sa mai mică, pe care o avea în grijă. El va lăsa totul în urmă după ce va înţelege cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia după Matei: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi dă-le săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri“. Antonie a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Ortodoxiei, care a avut mereu în minte modelul marelui postitor al Legii celei vechi, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost, cu toate acestea, învăţătorul şi dascălul celor mai mari cărturari ai vremii, printre ei numărându-se şi Sfântul Atanasie, patriarhul Alexandriei. Sfântul Antonie este privit de posterioritate drept fondator al monahismului ortodox.

Antonie cel Mare este unul dintre stâlpii neclintiţi pe care a fost clădit monahismul Ortodoxiei. Deşi nu a fost un om învăţat, deşi nu a urmat marile şcoli ale timpului său, fiind un om simplu, Dumnezeu l-a înzestrat cu plinătatea harului Său, iar pentru aceasta a fost căutat de iubitorii de Dumnezeu pustnici pentru a le fi învăţător. A învătat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi şi, dedându-se vieţii pustniceşti, a întrecut pe mulţi, făcându-se pildă tuturor celor de după dânsul.

Viaţa Sfântului Antonie scrisă de discipolul său, Sfântul Atanasie patriarhul Alexandriei, descrie într-un amplu discurs lupta duhovnicească a Sfântului împotriva demonilor. Imaginea ce se conturează duce la concluzia că virtutea în om e naturală, asceza monahală nu face altceva decât să realizeze vocaţia fundamentală a omului de a fi icoană vie (chip şi asemănare) a lui Dumnezeu pe pământ.

Începutul vieţii de pustnic

Se tragea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săi a împărţit averea cu sora sa mai mică pe care o avea în grijă. Jumătatea sa de avere, Antonie a împărţit-o la săraci, iar el, la mai puţin de 20 de ani, şi-a pus viaţa în mâna lui Dumnezeu, petrecând în pustnicia atât de mult dorită. Se spune despre Sfântul Antonie că nu era un om foarte înzestrat intelectual, fiind socotit de către oameni sărac cu duhul. Dar cea mai mare bucurie a sa a fost, încă din pruncie, comuniunea cu Hristos din Sfânta Liturghie. El va lăsa totul în urmă după ce va înţelege cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia de după Matei: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi dă-le săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri“. În momentul acela, Antonie a dăruit pământurile sale săracilor (avea 300 de pământuri bine roditoare), iar pe sora sa o va încredinţa unei şcoli de fete, el începându-şi din acest moment viaţa de pustnic.


La început, Antonie s-a nevoit în apropiere de satul său, învăţând de la un bătrân, care din tinereţe se nevoia în viaţa monahală, să împletească munca cu rugăciunea. Pentru a scăpa cu totul de supărările oamenilor, el a mers în apropierea Mării Roşii, în speranţa de a se lepăda total de lume şi de grijile ei. Aici a petrecut vreme de douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii, avându-L aproape pe Dumnezeu în încercările pe care i le punea înainte vrăjmaşul. După ceva timp a plecat de aici, mergând într-o cetate părăsită de pe malul drept al Nilului, unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii.

maxresdefault

Antonie şi lupta cu diavolul

Din Pateric şi din Vieţile Sfinţilor aflăm despre smerenia Sfântului, luată ca pildă de ucenicii săi şi de urmaşii acestora. Dumnezeu i-a dat şi puterea de a-l înfrunta pe diavol, de a-i descoperi modurile în care acesta îi muncea pe călugări şi pe drept-credincioşi, încercând a-i câştiga pentru împărăţia întunericului.

Diavolul a început să se teamă văzându-l pe Antonie, un tânăr cu viaţa aleasă, venind pe teritoriul său în pustie, căci acolo unde era Antonie, era prezent şi Hristos. În multe momente vrăjmaşul s-a apropiat de Antonie în chip ascuns, încercând să-l rupă de la rugăciune şi să-l scoată din adâncul nevoinţelor sale: aducându-i aminte de avuţii, de purtarea de grijă a surorii sale, de prietenia multora, de iubirea de argint, de iubirea de slavă, de dulceaţa desfătării şi de celelalte odihne ale vieţii; şi mai pe urmă arătându-i asprimea faptei bune şi osteneala pe care aceasta o necesită. În gândul lui Antonie diavolul a pus şi neputinţa trupului şi lungimea vremii, ridicând în mintea acestuia mulţime de năluciri care să-l depărteze de la cugetarea cea dreaptă. Vrăjmaşul s-a lovit în toate aceste încercări de credinţa Sfântului ca de o stâncă.

Sătul de încercările sale zadarnice de a-l ispiti pe Antonie, diavolul a grăit el însuşi Sfântului, zicând: „Eu sunt cel care am primit sarcina prinderii trupului şi duhul desfrânării mă numesc: pe câţi voiesc să fie înţelepţi i-am amăgit; pe câţi i-am momit cu plăceri, i-am plecat mie; eu sunt cel pentru care proorocul mustră pe cei ce au căzut, zicând: de duhul desfrânării v-aţi amăgit; căci prin mine aceia s-au împiedicat. Eu sunt care de multe ori te-am supărat şi de atâtea ori am fost răsturnat de tine“. Şi auzind acestea Antonie, mulţumind lui Dumnezeu şi îmbărbătându-se, a zis către dânsul: „Deci, prea mult eşti defăimat; nici o grijă nu am cu tine de aici înainte; căci Domnul îmi este ajutor şi eu voi privi asupra vrăşmaşilor mei“.

După modelul proorocului Ilie

Antonie a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Ortodoxiei, a avut mereu în minte modelul marelui postitor al Legii celei Vechi, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. La fel ca şi Ilie proorocul, Antonie a parcurs treptat etapele ascetice ale nevoinţelor, cu înlesnire suferind osteneala, căci având osârdia sufletului, pe toate le făcea cu o pornire plăcută din interior, aşa încât cea mai mică pricină de nevoinţă a sa era cu greu acceptată de un om obişnuit.

Privegherea a lucrat-o treptat, ajungând să petrecă nopţi întregi fără somn. Mânca o dată pe zi, după apusul soarelui, uneori şi după două zile, iar de multe ori şi după patru zile se împărtăşea de hrană, iar hrana lui era pâine şi sare, şi băutura era numai apa, iar despre carne şi vin nici nu mai încăpea vorba.

Pentru somn, Sfântul întrebuinţa o rogojină, iar mai apoi se culca chiar pe pământ, gândind mereu la cuvintele Apostolului: „când sunt slab, atunci sunt puternic“. Fiecare zi o socotea începutul pustniciei sale, căci nu voia cu vremea să măsoare calea faptei bune, căci el nu pomenea vremea trecută, arătând în fiecare zi mai mare efort spiritual şi mai multă osteneală, urmând totdeauna învăţătura Sfintei Scripturi: „cele din urmă uitându-le şi la cele dinainte întinzându-ne“, aducându-ne aminte de cuvântul proorocului Ilie care zice: „viu este Domnul Căruia i-am stat înainte astăzi“, înţelegând astăzi, fără măsură trecută, ci ca şi cum ar fi început în fiecare zi.

În toate nevoinţele sale, Antonie l-a avut pildă pe marele Ilie, zicând că „se cade sihastrului ca petrecerea marelui Ilie s-o aibă ca oglindă în viaţa sa“.

A murit la 105 ani, lăsând în urma sa „oştiri“ întregi de călugări

Datele pe care le avem despre Sfântul Antonie sunt relatările Sfântului Atanasie, ucenicul său. Din scrierile acestuia aflăm că Antonie a murit la vârsta de 105 ani, lăsând în urma sa mulţime de ucenici şi oştiri întregi de monahi. Când filosofii care veniseră la dânsul, iscodindu-l, l-au întrebat: „Ce este mai veche, cunoaşterea sau cartea? Şi care dintre acestea două a fost cauza celeilalte?“, la răspunsurile date de Antonie ei au plecat ruşinaţi, dându-şi seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe când Antonie avea Cunoaşterea însăşi. El a fost omul care a atins desăvârşirea încă din această viaţă, a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de 85 de ani, s-a desăvârşit pe sine şi aşa a putut să-i desăvârşească şi pe alţii. Plin de liniştea vieţii petrecute în comuniune cu Dumnezeu, de ani şi de fapte bune, Sfântul a urcat la cele de sus în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului.

icoana minuni Antonie cel MareScrierile Sfântului Antonie cel Mare

Influenţa extraordinară a Sfântului marchează în mod real începutul monahismului. Dintre scrierile sale au ieşit la lumină până acum şapte scrisori amintite de Sfântul Ieronim. Ele au apărut în mai multe traduceri: două redactări în limba latină (prima este o traducere ce datează din anul 1516 şi aparţine lui Symphorian Champerius, după un manuscris grec, iar a doua este tradusă după un manuscris arab, cuprinzând un text mai larg, aici alăturându-se, pe lângă cele şapte epistole puse sub numele lui Antonie, şi treisprezece epistole care aparţin ucenicului său Ammonas, urmaşul lui Antonie la conducerea chinoviei din Pispir), iar în timpul mai nou a început să fie descoperit şi textul copt, cel original, al unora dintre aceste epistole.

Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare“

Este o mănăstire ortodoxă a creştinilor copţi din Egipt, fiind totodată şi una dintre cele mai vechi aşezări monahale de aici. A fost întemeiată la anul 356, în urma morţii Sfântului Antonie, situându-se la poalele munţilor Al-Qalzam, în apropiere de Al-Zaafarana. Din relatările istorice aflăm că mănăstirea constituia primul nucleu monastic din vremea împăratului Iulian Apostatul.

Primii călugări de aici obişnuiau să trăiască în peşterile masivilor din apropiere, dar se duceau în fiecare duminică şi sărbătoare pentru liturghie în biserica centrală. Abia în secolul al V-lea, anahoreţii singuratici au îmbrăţişat modul de vieţuire chinovial, construind cele dintâi chilii ale mănăstirii.

Mănăstirea Sfântului Antonie a avut un rol important în istoria bisericii copte, fiind locul de găzduire pentru numeroşi creştini care au avut nevoie de adăpost în vremuri grele, găsind aici tot ceea ce era necesar pentru a duce o viaţa de comuniune cu Dumnezeu.

Ioniţă Apostolache

DoarOrtodox

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Condac 1: Glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Fugind de întunericul cel negru al Egip­tu­lui, ai căutat pământul cel de viață dă­tă­tor al pustiului. Prin înfrânare și nevoință veș­tejind săl­tările trupului Prea­lău­date, te-ai făcut pildă mo­nahilor, de Dum­ne­zeu cuge­tă­to­rule, celor ce strigă: Bucură-te, Părinte Antonie!

Icos 1:

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut îm­preună-cetățean cu în­gerii, căci ai viețuit pe pământ ca fiind fără de trup, Prea­cu­­vioase Antonie, lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, odrasla cucernicului părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei maici sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveștejit al Egiptului;
Bucură-te, povățuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinerețe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că firește de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor mo­na­hicești;
Bucură-te, cel ce voiești mântuirea muri­to­rilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înșelăciuni al celor mulți;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, cel prin care Dumnezeu S-a preaînălțat;
Bucură-te, cel prin care satana s-a rușinat;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 2:

Văzându-te vrăjmașul pe tine, de Dum­ne­zeu purtătorule, la înălțime ridicat, se ispitea a te împiedica de la toate faptele bune; însă după puțin, s-a rușinat de sporirea ta prin care, ne­voin­du-te cu trupul și înălțându-te cu sufletul, strigai lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 2:

Având cunoștința celor ce sunt ca și cum nu ar fi, ai trecut cu vederea pe cele tre­că­toare desfătări ale vieții; deci în mor­mânt închi­zân­du-te, prin multe necazuri te-ai în­țe­lepțit, nă­dejdea spre Dumnezeu pu­­nându-ți; pentru care auzi acestea:
Bucură-te, insuflătorule al nădejdii în Dum­nezeu;
Bucură-te, pierzătorule al nebuniei vrăj­ma­șu­lui;
Bucură-te, cel ce nu te înspăimânți de ră­nirile lui;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Egiptului;
Bucură-te, cel mai strălucit decât toți mo­na­hii, lumina cea strălucită;
Bucură-te, floarea cea de Dumnezeu îm­po­do­bită a cuvioșilor;
Bucură-te, frumusețea cea preastrălucită a sfin­ților;
Bucură-te, înțelepte deslușitor al înțelepților;
Bucură-te, luceafărul luminător al luce­fe­rilor;
Bucură-te, izvorul cel viu al pustiei;
Bucură-te, glasul cel puternic, risipitor al trân­dăviei;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 3:

Puterea Celui preaînalt tare te-a făcut în toate, Antonie fericite, că, văzând por­­ni­rea vrăjmașilor cea nepu­tin­cioasă venind asu­pra ta, neclintit ai rămas și, cu darul în­con­jurat fiind de toate părțile, stri­gai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Având dumnezeiască dorință încă mai mult a fi necăjit, Cugetătorule de Dum­­­ne­zeu, ai văzut dum­ne­zeiescul har; că din cer lu­mi­nă pogorându-se te-a cercetat pe tine în nevoință, și glas ai auzit întărindu-te, iar noi grăim către tine:
Bucură-te, fiu al dumnezeieștii lumini;
Bucură-te, locaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, făclia cea nestinsă a liniștii;
Bucură-te, canonul cel preadrept al în­frâ­nării;
Bucură-te, privirea cea preadulce a în­ge­rilor și a oamenilor;
Bucură-te, mărirea cea lăudată a celor aleși;
Bucură-te, izgonitorule al patimilor omenești;
Bucură-te, îmbogățitorule de dumnezeiesc har;
Bucură-te, Părinte, întâistătător al Părinților;
Bucură-te, preacinstite iscusit păzitor al celor neînsoțiți;
Bucură-te, cel ce covârșești întru cu­noș­tință pe cei înțelepți;
Bucură-te, cel ce întărești pe credincioșii cei căzuți, ridicându-i;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 4:

Aprins fiind de dumnezeiasca do­rință, către muntele pustiului ai alergat, An­to­­nie, bucurându-te; iar cel nărăvit întru răutate un disc mare de argint a pus îna­intea ta, însă tu, ca pe un gunoi defăi­mân­du-l, strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Nevoindu-te mai presus de fire, Pă­rinte Antonie, și biruind relele vicle­­șuguri dia­­vo­lești, mai presus de acestea te-ai arătat; deci, fă­cându-te cetățean al pus­tiei, auzi de la noi acestea:
Bucură-te, canonul și temelia pustnicilor;
Bucură-te, plângerea împotriva răilor vrăjmași;
Bucură-te, slujitorul slujbelor celor mai bune;
Bucură-te, dătătorule al celor care cer cele dum­­ne­zeiești;
Bucură-te, că rău ai pătimit, vrăjmașului îm­po­­tri­vindu-te;
Bucură-te, că, împreunându-te cu Dumne­zeu, te-ai veselit;
Bucură-te, minunea cea preaveselitoare a îngerilor;
Bucură-te, cel ce ești rana grea a de­monilor;
Bucură-te, credinciosule slujitor al lui Dum­ne­zeu;
Bucură-te, înaintestătător al credincioșilor;
Bucură-te, cel prin care s-au deșertat cetățile;
Bucură-te, prin care munții în cetăți s-au schim­bat;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 5:

Vrând a trece Nilul, Părinte de Dum­­ne­zeu purtătorule Antonie, luntre nea­flân­du-se, te-ai suit pe un crocodil, mer­gând spre cercetarea rugătorilor tăi, strigând îm­preună cu dânșii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Văzându-te tinerii Egiptului în pus­tie lo­cuind, ca pe unul mai presus de oa­meni, și auzind învățătura ta, s-au schimbat cu dum­ne­ze­iască schimbare; pen­tru care, slăvind pe Dumnezeu, strigăm ție:
Bucură-te, cel ce ești om între îngeri;
Bucură-te, cel ce ești înger între oameni;
Bucură-te, cel ce, prin pildele tale, pă­mân­tul l-ai făcut cer;
Bucură-te, cel ce, prin faptele tale, ai slujit lui Dum­­nezeu;
Bucură-te, că ai surpat sprânceana de­mo­nilor;
Bucură-te, cel ce ai înălțat viața mu­ri­to­rilor;
Bucură-te, tăinuitorule al dumnezeieștii Stă­­pâ­nii cea în trei Sori;
Bucură-te, povățuitorule al dumnezeieștii pe­­tre­ceri;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, mântuirea multora;
Bucură-te, că ne povățuiești pe noi a urma ție;
Bucură-te, că, urmând povețele tale, adu­năm sufletului bogăție;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 6:

Propovăduitor al dreptei credințe te-ai ară­­tat celor fără de Dumnezeu și, voind a te face mucenic, cu bărbăție în oraș ai in­trat; dar, neîmplinindu-ți dorința, cu sin­gură bu­nă­voință te-ai făcut desăvârșit ne­voitor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Ca un luceafăr în pustiul Egiptului stră­­lu­cind, întunericul înșelăciunii ai gonit și, să­­vâr­șind pururea tămăduiri, prin tine Dum­­ne­zeu S-a preaslăvit; pentru care pri­mești de la noi acestea:
Bucură-te, cel prin care se împodobesc cu­vioșii;
Bucură-te, cel prin care oamenii se mântuiesc;
Bucură-te, dumnezeiasca mângâiere a bol­na­vilor;
Bucură-te, harul cel dumnezeiesc al călă­to­rilor;
Bucură-te, că ai vindecat prin rugăciune pe cea îndrăcită;
Bucură-te, preafericite, cel ce de toți te-ai de­păr­tat;
Bucură-te, că îndată în pustie ai fugit;
Bucură-te, cel ce ai râvnit la viața îngerească;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut dumnezeiesc slu­jitor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat pentru noi mij­lo­ci­tor către Domnul;
Bucură-te, povățuitorul poporului către Dum­ne­zeu;
Bucură-te, împăciuitorul oamenilor cu Dum­ne­zeu;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 7:

Rămânând în munții pustiului Ma­rele An­­to­nie, hrană de la cei de altă cre­dință avea; apoi, lucrând pă­mântul, cu grâu și cu finice se hrănea, fiarele înfrico­șându-se, iar pe cre­dincioși îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Ali­luia!

Icos 7:

Nou oraș ai arătat adâncimea pus­tie­tă­ții, An­­tonie fericite, cel deo­po­trivă cu în­ge­rii; căci ca un alt Ie­ru­salim și Sinai muntele tău s-a preamărit și, ca un alt Moise și Ilie ară­tân­du-te, auzi acestea:
Bucură-te, al doilea Moise cu faptele;
Bucură-te, al doilea Ilie cu chipurile;
Bucură-te, cel ce blândeții lui David te-ai ase­mă­nat;
Bucură-te, cel ce cărările Botezătorului ai urmat;
Bucură-te, cel ce ai izvorât apă monahilor în loc însetat;
Bucură-te, cel ce lui Pavel cel simplu te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce în fiecare zi ai sfătuit pe mo­nahi;
Bucură-te, cel ce ai povățuit îndeosebi pe cei greșiți;
Bucură-te, cel ce ai vindecat pe cei orbi;
Bucură-te, cel ce ai îndreptat pe cei slăbănogi;
Bucură-te, cel ce ai gonit patimile cele su­fle­tești;
Bucură-te, cel ce ai vindecat durerile cele trupești;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 8:

Străină minune! Văzând vânarea în multe fe­luri, nicidecum nu te-ai spăi­mân­tat, de trei ori fericite; iar vânătorul, dum­nezeiasca ta față văzând, de frică fiind cu­prins, îndată a murit, fă­cân­du-te tu pildă tuturor celor ispitiți a striga lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul vesel te-ai arătat, văzând înăl­ța­rea su­fle­tului lui Ammun, pe care ai ară­tat-o celor împreună cu tine întrebat fiind de dânșii, de Dum­nezeu purtătorule Antonie; pen­tru aceea, văzând sfințenia ta, minu­nân­du-ne, strigăm ție:
Bucură-te, însuți văzătorule al tainelor;
Bucură-te, trecătorule cu vederea al pă­mânteștilor lucruri;
Bucură-te, luminarea adevărată a celor necu­nos­­că­tori;
Bucură-te, grabnica supunere a supușilor;
Bucură-te, că pe cele viitoare, ca pe cele de față le vedeai;
Bucură-te, că arătai cu putință pe cele cu ne­­pu­tință;
Bucură-te, că ai mântuit pe tinerii cei în­dră­ciți;
Bucură-te, cel ce ai tămăduit pe cei bol­navi de ochi;
Bucură-te, cel ce vedeai înălțarea su­fle­telor;
Bucură-te, cel ce mai înainte spuneai ieșirea lor;
Bucură-te, toiagul cel bun al monahilor;
Bucură-te, cinstita împodobire a credin­cio­șilor;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 9:

Tot darul cel dumnezeiesc ca și Pavel ai primit, ca cel ce te-ai făcut și tu, toate tu­­tu­ror, pe toți covârșindu-i, Antonie, până și în văz­­duh te-ai răpit, Cuvioase; pentru care, încu­tre­murat cu totul strigai lui Dum­ne­zeu: Aliluia!

Icos 9:

Pe ritorii cei mult vorbitori ca pe niște pești fără de glas i-ai arătat prin cu­vin­tele tale, de Dumnezeu pur­tă­to­rule, că, ri­to­ri­sind despre Dumnezeu, cu­vin­te­le tale ase­mă­nându-le cu lucrurile, te-ai fă­cut minunat și slăvit; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, versul înțelepciunii lui Dum­nezeu;
Bucură-te, vistieria cuvintelor Lui;
Bucură-te, cel mai înțelept decât toți fi­lozofii;
Bucură-te, cel mai iscusit și mai înalt în cu­vin­te;
Bucură-te, preaslăvită auzire și grăire a celor în­țelepți;
Bucură-te, preacinstită oglindire a mo­na­hilor și a tuturor celor ce te caută;
Bucură-te, cel ce veselești auzul cre­din­cioșilor;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat împleticirile filo­so­filor;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu, după îm­păr­tășire;
Bucură-te, înălțarea preacuvioșilor după stră­duire;
Bucură-te, cel prin care s-a înființat mona­his­mul;
Bucură-te, cel prin care s-au îndreptat cre­din­cioșii;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 10:

Grăbindu-te, de Dumnezeu purtă­to­rule Pă­rin­te, după porunca dinainte primită de la Dum­nezeu, te-ai dus către Pavel Tebeul; și, împie­di­cându-te de multe ispite, nu te-ai în­fri­coșat de relele întâm­plări; și, dobândind ceea ce doreai, ai încetat întris­tarea, strigând lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 10:

A doua oară făcând călătoria Marele An­to­nie și gră­bin­du-se către Pavel Tebeul, a văzut înălțarea su­fle­tului lui; deci aler­­gând și găsindu-l mort, l-a îngropat, lu­ân­du-i îm­bră­cămintea; pentru care strigăm lui:
Bucură-te, înger purtător de trup;
Bucură-te, omule cel ce cu Dumnezeu ai vorbit;
Bucură-te, cel ce ai văzut nevoințele lui Pavel;
Bucură-te, slujitorul îngropării lui;
Bucură-te, cel ce ai istorisit viețuirea lui;
Bucură-te, cel ce te-ai îmbogățit cu a lui făp­tu­ră bună;
Bucură-te, cel ce mai înainte ai cunoscut în­șe­lă­­ciunea eresurilor;
Bucură-te, cel ce ai alinat tulburarea Bise­ri­cilor;
Bucură-te, cel ce ai gonit primejdia eresului;
Bucură-te, părtașul dreptei cunoștințe;
Bucură-te, buna mireasmă a pustiurilor;
Bucură-te, buna insuflare a monahilor;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 11:

Nevoind Valens, cel de cele arie­nești cu­­ge­tător, a recunoaște pe Fiul Dum­­nezeu Preaînalt, te-ai pornit împotriva lui, An­to­nie; și el, ticălosul, luând cele după fap­tele sale, de cal a fost ucis, iar tu lui Dum­nezeu strigai: Aliluia!

Icos 11:

Lumină trimisă de Luminătorul cel mare ară­tându-te tu, Antonie, ai lu­mi­nat pe toți, și pe ucenicii tăi sfătuind, mai înainte le-ai arătat mu­tarea ta din viața de aici; iar ei, de întristare fiind cuprinși, cântau ție acestea:
Bucură-te, mângâierea noastră;
Bucură-te, încurajarea tuturor;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi de cele ce­rești;
Bucură-te, sfătuitorul celor doritori de cele su­­fle­tești;
Bucură-te, că ieșirea ta mai înainte ai cu­nos­cut-o, de Dumnezeu purtătorule;
Bucură-te, următorule al înțelepțiților de Dum­­ne­zeu Apostoli;
Bucură-te, cel prin care pământenii se laudă;
Bucură-te, cel prin care înțelepții se apără;
Bucură-te, desfătarea slavei celei negrăite;
Bucură-te, amintirea hranei tale celei sfinte;
Bucură-te, că învățăturile tale cu drag le pri­mim;
Bucură-te, că ne mântuim sufletul ur­mân­du-ți sfa­turile;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 12:

De mare dar s-a învrednicit marele Ata­na­sie, luând amândouă hainele tale, de Dum­­nezeu purtătorule Antonie; și scriind dum­ne­­zeiască viața ta, cea de una sută și cinci ani, striga lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Cânți acum împreună cu îngerii, ca mai înain­te cu oamenii, în ceruri ve­se­lin­du-te, Fericite, cântarea cea întreit-sfântă lui Dum­ne­zeu, pe Care roagă-L pen­tru cei ce te cinstim pe tine, An­tonie, și cu dragoste cântăm acestea:
Bucură-te, locuitorul celor cerești;
Bucură-te, împodobitorul celor pământești;
Bucură-te, cel ce împreună-petreci cu îngerii;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu sfinții;
Bucură-te, pururea lăudătorule al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitorule al tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, povățuitorul și sprijinitorul celor ce te laudă pe tine;
Bucură-te, strălucitule păstor și învăță­to­rule al uce­nicilor tăi;
Bucură-te, înaintestătător al tuturor cu­vio­șilor;
Bucură-te, preacinstitule conducător al celor ne­­că­sătoriți;
Bucură-te, cel ce ești cald mijlocitor al celor ce poartă numele tău;
Bucură-te, mare apărător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 13:

O preaînțelepte de Dumnezeu pur­tă­to­rule An­tonie, căpetenia părinților și slava cu­vio­șilor, primește de la noi aceste laude ce cu tot su­fletul le aducem ție și roa­gă-te lui Dum­nezeu pentru noi cei ce strigăm: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se zice: Icosul întâi: Om cu firea te-ai arătat…; Condacul întâi: Fugind de întunericul…

Icos 1:

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut îm­preună-cetățean cu în­gerii, căci ai viețuit pe pământ ca fiind fără de trup, Prea­cu­­vioase Antonie, lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, odrasla cucernicului părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei maici sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveștejit al Egiptului;
Bucură-te, povățuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinerețe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că firește de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor mo­na­hicești;
Bucură-te, cel ce voiești mântuirea muri­to­rilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înșelăciuni al celor mulți;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, cel prin care Dumnezeu S-a preaînălțat;
Bucură-te, cel prin care satana s-a rușinat;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 1:

Fugind de întunericul cel negru al Egip­tu­lui, ai căutat pământul cel de viață dă­tă­tor al pustiului. Prin înfrânare și nevoință veș­tejind săl­tările trupului Prea­lău­date, te-ai făcut pildă mo­nahilor, de Dum­ne­zeu cuge­tă­to­rule, celor ce strigă: Bucură-te, Părinte Antonie!

și se face otpustul.

DoarOrtodox

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.