Martirologiul din veacul al IV-lea, aminteste de Sfânta Sabina, Sfanta Cristela si Sfantul Vincentiu, care au fost torturați și executați în orașul spaniol Ávila, pe vremea lui Diocletian, împarat roman între anii 284-305. Cei trei erau frați născuți dintr-o familie de creștini bogați în Elbora, astăzi Talavera de la Reina. Potrivit tradiției, Vincentius și cele două surori ale lui, SabinaContinuă să citești …

Cu toate acestea, există un aspect asupra căruia încă se mai insistă obsesiv, uneori fiind prezentat ca atare, alteori într-o lumină negativă. Este vorba despre aşa-numita îmbulzeală care se regăseşte fie în mişcarea pelerinilor spre sfintele moaşte, fie în elanul credincioşilor spre a primi binecuvântare de la un ierarh sau de la un preot. A devenit chiar un clişeu să se insisteContinuă să citești …

Un fragment din moaștele Sf. Martir Constantin Brancoveanu a fost dăruit de Patriarhia Română și pus spre cinstire într-o raclă la Istanbul, orasul unde marele domnitor a fost martirizat alături de cei patru fii ai lui și sfetnicul Ianache Vacărescu. Sfintele moaște sunt la Biserica Sfânta Paraschevi pe care însuși Sfântul Constantin Brâncoveanu a ctitorit-o în anul 1692 la Constantinopol.Continuă să citești …

Sfințirea Altarului Catedralei Mântuirii Neamului va fi săvârșită duminică, 25 noiembrie, de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu ierarhi ortodocși români și străini. La acest eveniment vor participa mii de credincioși din Capitală, țară, dar și din diasporă. Biroul de presă al Patriarhiei Române comunică următorul program alContinuă să citești …