Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița”. Troparul. Acatistul, rugăciuni și alte detalii despre icoana făcătoare de minuni de la Muntele Athos


prodromita-prodromu-1Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adica Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, comoara Schitului Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului. Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos, pentru că sunt puține icoane nefăcute de mână omenească în toată lumea ortodoxă.

Istoria acestei icoane începe în anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu de la Muntele Athos, când cuvioșii ctitori Nifon şi Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, aşa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. În plus, ei cereau condiții stricte pentru cel care se va angaja la executarea lucrării, precum curăția trupească şi sufletească, spovedania la duhovnic, post şi rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe toată durata lucrării. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioșii Nifon şi Nectarie îl găsesc pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, care se supune cu evlavie rânduielilor celor doi călugări și, în anul 1863, se apucă de lucru.

Iconarul a început lucrarea la Mănăstirea Bucium din Iași, care era pe atunci metoc al Schitului Prodromu, iar în câtva timp a ter­mi­nat de pictat veşmin­tele şi ce­lelalte părți ale icoanei, lăsând ca Sfin­te­le Feţe (cea a Maicii Domnului şi cea a Pruncului Iisus), să le picteze la sfârșit, după cum este tehnica picturii tradiționale de icoane. După ce a terminat de zugrăvit cum s-a pri­ce­put mai bi­ne veșmintele şi fondul icoanei, a început a lucra la Sfintele Feţe silindu-se cu toată priceperea, însă în mod inexplicabil sfintele feţe ale Fecioarei Maria şi Pruncului Iisus din brațele ei nu puteau fi zugrăvite, iar icoana a rămas nedesăvârșită.

Deși era un pictor cu experiență, speriat și mâhnit că poate şi-a uitat meșteșugul, bătrânul iconar a acoperit icoana, a încuiat atelierul şi a amânat lucrul pentru a doua zi. În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase şi pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă însă cum se petrecuse această minune. Înfricoșat de aceste întâmplări el a lăsat şi o mărturie scrisă, care se găsește la Schitul Prodromu, un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache şi iscălită cu propria sa mâ­nă:

Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iașilor, am zugrăvit această sfântă icoană a Maici Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune.

Dimensiunile icoanei sunt de 100 / 70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.

O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.

Se spune că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani. Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie şi Nichifor:

Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multa cuviință legat.

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

Arhim. Paisie Teodorescu
Vicar patriarhal

DoarOrtodox

Troparul, Glasul 1

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

150-de-ani-de-la-pictarea-miraculoasa-a-icoanei-maicii-domnului-prodromita-18457326Rugăciune către Maica Domnului Prodromița:

O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici acum faţa Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământeşti. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne uşa milostivirii Fiului Tău şi ne primeşte şi pe noi, nevrednicii, în cămara cea de nuntă a Înţelepciunii, ca împreună cu îngerii să-Ţi aducem jertfa laudelor dumnezeieşti.

Pe mine, cel nepriceput întru cuvânt şi străin de tainele rugăciunii, care port în călătoria mea prin deşertul patimilor povara sufletului sărăcit de roua evlaviei şi de tăria credinţei, cu milostivirea Ta mă cercetează. Ca Una Ce vezi de aproape slava cea preaînaltă a Treimii şi primeşti cununile laudelor din mâinile îngerilor, pleacă-Ţi blânda privire pe care ai închipuit-o în icoana Ta şi ai dăruit-o nouă spre mângâiere în necazuri. Vezi rănile sufletelor noastre Preacurată, vezi că untdelemnul pocăinţei ne lipseşte şi pururea cădem în prăpastia păcatelor. Vezi inima noastră tulburată de gândurile cele rele şi cu fulgerul rugăciunii Tale goneşte de la noi toată neînţelepciunea. Ridică mintea noastră din adâncul patimilor şi-i arată întru lumina Duhului pe Cuvântul Cel născut din Mintea Cea dintâi.

Iată, eu, cel lipsit de evlavie şi cumplit rănit de fiarele păcatelor mele, plec genunchii inimii mele înaintea Ta şi Te rog ca să îmi ierţi îndrăzneala întru nepricepere şi Însăţi să zugrăveşti în sufletul meu icoana tainelor Tale. Cu dumnezeiasca Ta înţelepciune închipuie şi în icoana cea părăsită a inimii mele chipul celor trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, spre asemănarea Treimii. Mută dorirea mea cea stricată de la cele pământeşti spre cele cereşti şi cu focul râvnei după Adevăr aprinde inima mea cea de prea mult timp adormită în somnul păcatului. Împacă viaţa mea Stăpână, cu bogăţia rugăciunilor Tale aduse la tronul Treimii şi în locul neputinţei mele de a mă ruga adu untdelemnul milostivirii Tale.

Osteneala iconarului Iordache ai primit şi l-ai făcut pe el părtaş minunii Tale mai presus de cuget. Pe mine, cel neînţelept, mă primeşte sub acoperământul milei Tale şi măcar că nu ştiu a-Ţi zugrăvi icoana laudelor cereşti ca mulţumire pentru mijlocirea Ta înaintea Domnului, nu mă lipsi pe mine de darurile Tale neîmpuţinate. Ajuns-au în urechile Tale, Fecioară, glasul rugăciunii evreicei ce simţea apropierea morţii şi ai scăpat-o pe ea din prăpastia pierzării. Ba încă şi uşile dreptei credinţe i-ai deschis, ca să se facă ea biserică a Duhului Sfânt, lăudându-Te pe Tine, Biserica slavei dumnezeieşti. Pe mine, cel ce deşi am fost binecuvântat cu darul dreptei credinţe, însumi îmi gătesc spânzurare cu legătura fărădelegilor mele, trage-mă din groapa pierzării, întinzându-mi scara rugăciunii Tale. Mustrat-ai pe învăţătorul cel întunecat de necredinţă, dar vai, cât mă ruşinez eu, care de prea multe ori am mâniat bunătatea Ta prin tulburarea din puţinătatea credinţei şi prin neluarea aminte la păzirea chipului curat al evlaviei. Cerut-a învăţătorul acela să vină icoana la el, dar te-ai împotrivit mândriei lui, însă eu cu nevrednicie stau în sfânt locaşul Tău, find pustiit de nădejde, credinţă, evlavie, frică şi dragostea cea după Dumnezeu. Întoarce-Ţi faţa Ta de maică şi spre mine şi fă să învieze şi în sufletul meu credinţa cea tare întru milostivirea Ta.

Sfârşit binecuvântat cu pace ai dăruit robului Tău, schimonahul Inochentie, ca să arăţi că pe robii Tăi, cei ce cu credinţă Îţi slujesc până la apusul vieţii lor nu îi laşi în mâinile vrăjmaşilor nevăzuţi. Pe mine, smochinul cel neroditor, care nici o roadă de credinţă nu am adus Ţie, fiind eu uscat de seceta patimilor, îndură-Te iar şi mă stropeşte cu ploaia rugăciunilor Tale, ca să aduc rod însutit de fapte bune şi să iau din mâna Ta prin mila Cuvântului cununa vieţii celei veşnice.

Pe monahul Serghie, cel ce se prăbuşise în prăpastia neascultării, cu starea Ta de faţă înaintea Cuvântului l-ai ridicat şi i-ai dăruit iarăşi auzul cel pierdut, ca să ia aminte la glasul Evangheliei lui Hristos şi cu îngerii să-Ţi aducă Ţie totdeauna jertfa laudelor cereşti. Pe mine, cel ce în toate zilele vieţii mele am mers pe cărările neascultării de părinţii cei duhovniceşti şi adesea am căzut în groapa deznădădjuirii, mă înţelepţeşte la ascultarea de Fiul Tău, ca să moştenesc şi eu, nevrednicul, partea celor mântuiţi.Copie-a-Icoanei-Maicii-Domnului-Prodromita-adusa-la-Athos-de-IPS-Teofan-la-150-de-ani-2013

Pe cel ce se îndoia de minunile revărsate prin icoana Ta l-ai îndreptat cu blândeţe prin bogăţia peştelui dăruit la praznicul Tău. Însăţi, ca O Milostivă, adu la masa inimii noastre ca hrană bogată mai ales în ziua prăznuirii icoanei Tale înţelegerile cele dumnezeieşti, care luminează sufletul şi alungă toată negura patimilor.

Potoleşte viforul necazurilor pornite asupra noastră cu grabnica Ta rugăciune şi întru ispite ne soleşte răbdare. Schitul Darvari minunat s-a împodobit cu icoana Ta, care ca o legătură a iubirii păzeşte unitatea între nevoitorii ei. Înaintea icoanei Tale toţi plecăm genunchii inimii şi căzând înaintea ei cu umilinţă cerem să se depărteze de la noi toată tulburarea vrăjmaşului, ca pacea Mântuitorului nostru să odihnească pururea în sufletele noastre. Deci, ca Una Ce ai fost dăruită de Însuşi Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu spre păzirea obştii acesteia, împacă-ne pe noi toţi, cei greşiţi, iarăşi cu Cel pe Care în pântecele Tău L-ai purtat ca pe un scaun al slavei. Ca la o iconoamă a tuturor darurilor Duhului la Tine alergăm în necazurile şi întristările noastre şi Te rugăm să mângâi inimile noastre cu vestirea izbăvirii, ca una Ce ai luat în auzul Tău glasul Arhanghelului, dezlegând blestemul cel pus asupra noastră prin glasul lui Dumnezeu. Înaintea icoanei Tale aducem lacrimile noastre cele de umilinţă şi suspinurile inimilor noastre de la privirea feţei Tale nu le tăinuim. Căci pe Tine Te ştim Maică Milostivă a Cuvântului şi pururea Apărătoare a noastră a credincioşilor, celor gârboviţi de prea multe păcate. Ştim mulţimea nelegiuirilor noastre cu care am mâniat bunătatea cea multă a Ziditorului, ştim nevrednicia noastră, dar încă mai ştim că milostivirea Ta este neasemănată şi nu este păcat ca să Te împiedice pe Tine a ne zidi nouă iarăşi podul împăcării noastre cu Dumnezeu. Continuă lectura

Anunțuri

(I) Minuni contemporane în trai ortodox


rugaciune

Gabriela-Alexandrina (17.05.2014) Sunt studenta la Facultatea de Psihologie, l-am cunoscut pe Sfantul Efrem cel Nou anul trecut in perioada sesiunii din semestrul al doilea, fiind in cautare de rugaciuni pentru luminarea mintii si ajutor la examene, altfel decat cele pe care le stiam deja. Primul examen din sesiune a fost la o materie care implica cunostinte de matematica, de statistica, exact ceea ce nu stapaneam suficient. La nici doua zile s-a afisat rezultatul, picasem examenul. Intr-o astfel de perioada stresanta intervine la un moment dat o urma de deznadejdie,de neliniste si doar prin rugaciune alungam aceasta stare. Am gasit pe internet numeroase marturii ale unor persoane care s-au bucurat de ajutorul Sfantului Efrem, am cumparat apoi acatistul si impreuna cu acatistul Sfantului Duh, pe care il aveam deja, am inceput sa le citesc in fiecare zi. I-am promis Sfantului ca-l voi face cunoscut si altora care se aflau in situatia mea si nu numai. Mai aveam de sustinut inca cinci examene si restanta de la primul examen. Le-am daruit unor colege, cinci la numar, cate un acatist,am continuat sa ma rog Sfantului, marturisesc faptul ca inca de cand am citit pentru prima data acatistul , am simtit o stare de liniste, eram mult mai increzatoare in mine, altfel era modul in care m-am prezentat la urmatoarele examene, pe care ulterior le-am trecut pe toate , cu bine. In ziua in care am dat restanta, la fel m-am simtit, nu aveam emotii, simteam prezenta Sfantului langa mine. Am promovat acel examen cu nota noua. De atunci Sfantul Efrem a devenit ocrotitorul meu. Intr-un pasaj din acatist era mentionat faptul ca Sfantul Efrem o ajutase pe o fata care se ruga la Sfantul Ioan Rusul. Am citit despre viata si minunile Sfantului Ioan Rusul si am inteles cum sfintii lucreaza impreuna pentru noi si sunt mijlocitorii nostri catre Dumnezeu.La fel si Sfantul Nectarie din Eghina mare ocrotitor si facator de minuni. Simt ca am castigat trei prieteni adevarati, care nu ma vor parasi niciodata. Imi doresc din toata inima sa ajung in Grecia sa ma inchin in fata sfintelor lor moaste si sa le multumesc pentru tot ajutorul dat, pentru ca sunt convinsa ca sfintii nu implinesc doar cererile noastre, ei stiu ce nevoi avem si ce este folositor pentru noi, cine stie cate minuni fac fara macar sa stim?!
Indemn pe cei care sunt studenti sau pe oricine care se afla in fata unor dificultati,de care au impresia ca nu pot trece,sa se roage sfintilor si sa repete pe langa rugaciunea inimii : “ Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul !” si urmatoarea fraza :
“ Toate le pot intru Cel ce ma intareste pe mine,Hristos !”

GABRIELA (14.05.2014)  Ajutor primit grabnic prin mijlocirile Sfantului Efrem cel Nou, ale Sfantului Nectarie si al Maicii Domnului:

In ziua de praznuire a Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou (5 mai 2014), hotarasem sa citesc toate cele 3 acatiste ale Sfantului, pentru a ma apropia mai mult de el, eu fiind insarcinata si citind despre minunile sale savarsite atat cu copii, cat si cu oameni de toate varstele. La un moment dat insa, programul de rugaciune mi-a fost intrerupt si tulburat de aparitia unor probleme cu totul neasteptate, a caror rezolvare parea imposibila. M-am oprit din citirea acatistului Sfantului Efrem (caci nu mai ma puteam concentra) si am inceput sa ma rog cum stiam si cum puteam atat Sfantului Efrem, cat si Sfantului Nectarie (pentru ca m-a ajutat mereu), Sfantului Mina, Sfantului Nicolae, Sfintei Parascheva, Sfintei Filofteia, Sfintelor Matrona si Xenia, Sfintilor Apostoli Iuda Tadeu si Simon Zilotul, Maicii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Timpul trecea si astfel, problema devenea clar, de nerezolvat. Am inceput sa telefonez, sa caut solutii, atat eu, cat si cei din familie; nu doar ca m-am lovit de neputinta oamenilor de a ma ajuta, dar am fost chiar luata peste picior, mi s-a vorbit rastit si fara respect. Toate incercarile de a iesi din dificultate se daramasera una cate una si era deja seara, toate ghiseele inchise, iar ziua, pierduta. M-am rugat plangand, mai mult cu disperare decat cu credinta Sfantului Efrem, Sfantului Nectarie, Maicutei Domnului… aveam nadejde (putina ce-i drept) ca voi fi ajutata. Slaba fiind in credinta, m-am lasat indrumata doar de cuvintele din acatistul Sfantului Nectarie: “Bucura-te, ca ne povatuiesti sa nu cautam ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu!” si de cele din acatistul Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou: “Bucura-te, ca ne inveti sa nu cautam iubire de la oameni, ci de la Dumnezeu!” Si desi am reusit sa citesc doar cele 2 acatiste ale Sfantului Efrem, acesta m-a ajutat: la ora 21, primesc telefon de la mama ca a gasit rezolvare, desi ziua se sfarsise, iar mie imi trebuia un document eliberat cu data acelei zile – nimeni nu risca sa faca acest lucru din cauza posibilelor sanctiuni. Fara acest document mi-ar fi fost afectat salariul in prezent, iar in viitor nu as fi putut sa beneficiez de concediul (platit) de ingrijire a copilului. Am promis Sfantului Efrem ca voi marturisi minunea sa si o voi trimite spre publicare pe acest site. Ii multumesc, de asemenea ca m-a ajutat sa imi deblochez contul de email – desi asta poate parea insignifiant, dar am tinut sa precizez pentru a afla si altii ca Sfintii ne ajuta si in lucruri mici si in lucruri mari. Daca ne ajuta cu maruntisuri, cum sa nu ne ajute in durerile si suferintele noastre? Ii multumesc lui Dumnezeu ca acum, alaturi de “parintelul meu drag”, Sfantul Ierarh Nectarie, il am langa mine si pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou, un sfant cu adevarat “super-grabnic ajutator” cum spunea cineva. O rugaciune frumoasa de multumire catre Sfant am gasit aici:http://www.doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-de-multumire-pentru-ajutorul-primit-de-la-sfantul-efrem , iar alte rugaciuni adresate Sfantului Efrem cel Nou, am gasit aici: http://schitulsfmariamagdalena.blogspot.ro/2013/06/rugaciuni-catre-sfantul-mucenic-efrem.html . De asemenea, cel de-al treilea acatist al Sfantului l-am gasit in cartea “Sfantul Efrem cel Nou. Minuni in Romania/ Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra”, ed. Sofia, este deosebit de frumos si dedicat in mare parte ajutorului pe care Sfantul il acorda copiilor.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

G. (16.05.2014) La un momentdat, nu mai aveam nicio veste de o persoana foarte draga, de departe, cu care conversam telefonic aproape saptamanal. Faptul ca sosisera sarbatorile de Paste si cum, in mod firesc, ar fi trebuit sa primesc macar un telefon, o urare, o veste, m-am panicat. Ceva in mine imi spunea ca i s-a intamplat ceva rau. Desi cu teama, am sunat eu… Telefonul era inchis. Mi-am imaginat ca acea persoana nu mai este in viata. Desi ma rugam si inainte, de data asta am inceput sa ma rog cu disperare, mai ales sa se intample o minune si acea persoana sa fie in viata, sa aflu ca n-a patit nimic grav. Mi-am imaginat ca, daca acea persoana n-ar mai exista, nici eu n-as mai putea trai… Noaptea aveam cosmaruri si ajunsesem sa vorbesc in somn, ziua ma simteam un mort viu, m-am imbolnavit de inima si traiam de mai bine de doua (aproape trei?) saptamani “cu un cutit infipt in inima” si la serviciu si acasa, iar starea de incordare, tensiune, incertitudine, persista. Am citit acatistele Sfintilor: Nectarie, Efrem cel Nou, Antonie de la Iezeru (la care am si fost si m-am rugat personal), Ioan Rusu, Nicolae, de asemenea, acatistul Maicii Domnului. Ajunsesem sa caut (pe net) persoane cu numele acelei respective persoane, din acelasi oras, pentru a le suna, nadajduind ca ii erau rude si stiau ce s-a intamplat. Prima persoana nu a raspuns. In momentul in care sunam la o a doua, apelul mi-a fost blocat de un apel venit catre mine. Era… persoana care-mi “pricinuise” atata ingrijorare si suferinta! Avusese, intr-adevar, un accident de masina, circulase pe o sosea “din afara” cu 240 km/h (aaa, nu, nu se grabea undeva, ci, pur si simplu “se dadea cu masina” pe asfalt, barbatii stiu de ce?!) si, bineinteles, un cauciuc ii explodase, s-a rasturnat si… Consecinta? Mana dreapta ranita grav, trebuind a fi operata, iar acum… suna din spital. (Masina de 110.000 euro facuta praf, dar ce mai conteaza, pe langa o viata castigata!?). Bineinteles, eu m-am lamentat, cum, nicio veste atata timp???!!!, dar, intr-un final, m-am bucurat foarte tare cat de “ieftin” a scapat. Altii au murit din doar 40km/h, daramite 240km/h! In acel moment am stiut ca numai Sfintii, Maica Domnului si Dumnezeu au facut minunea de a mai fi in viata! Doar Lor i se datoreaza viata (…pentru a doua oara fiindca, cu exact 10 ani inainte a mai avut un accident de masina din care a scapat dupa patru zile de coma. Din nefericire, persoana de langa, a decedat). De asemenea, soferul vinovat, din cealalta masina, a scapat.
Acum, cand povestesc, nu mai stiu din nou nimic despre acea persoana de luni de zile insa stiu, simt ca e in viata. Pentru ca este in continuare rugaciunile mele. Doar ca… in continuare, departe. Daca Sfintii la care m-am rugat ar fi vrut altfel, probabil ar fi fost… Doar inima mea stie ce inseamna sa treci prin viata “zambind”, dar sangerand pe dinauntru…

CLAUDIA (10.05.2014) Scriu aceasta mărturisire pentru a respecta promisiunea făcuta Sf. Nectarie. După o sarcină pierdută, a doua debuta tot cu probleme asemanatoare, astfel că primele săptămâni de sarcina le-am petrecut în spitale. În această perioadă am cunoscut o fată, care văzând cât sunt de disperată mi-a dat să citesc o carte desprse Sf. Nectarie și ulei adus din Eghina de la moaștele Sf Nectarie. Am crezut foarte mult în Sf. Nectarie, citeam în fiecare zi acatistul, mă ungeam cu ulei pe burtă și după o sarcină cu risc am născut un baiețel sănătos pe care l-am botezat Mihai-Nectarie. Mulțumim Sf. NECTARIE pentru baiețelul nostru.

CRISTINA (08.04.2014) Ma rog la Sfantul Nectarie din luna februarie, de cand am fost invadata de foarte multe probleme: m-am despartit de prietenul meu, tatal meu s-a imbolnavit si medicii nu-i mai dau sanse si multe alte lucruri marunte. De atunci Sfantul Nectarie m-a ajutat foarte mult, tatalui meu ii era foarte rau si mergeam la Manastire si ma rugam la moastele Sfantului Nectarie si a doua zi se simtea mai bine si sper sa-l ajute Sfantul Nectarie sa se vindece. E sfantul drag sufletului meu, e ocrotitorul si sfatuitorul meu, ii simt prezenta tot timpul si de cate ori m-am rugat sa ma ajute in rezolvarea unei probleme m-a ajutat,i-am simtit prezenta.

sursa foto: bucurestilive.roLa fel si eu am avut probleme cu sanatatea, medicii mi-au dat medincamentatie dar nu se observa nici o ameliorare, imi era din ce in ce mai rau, atunci am mers la Manastirea Radu Voda si m-am rugat la moaste si de vreo 2 saptamani mi-am revenit total. Merg foarte des la Manastirea Radu Voda cat se poate de des, ma simt extraordinar si toti preotii de acolo sunt niste oameni extraordinari, cu un dar divin deosebit, mi-am facut si duhovnic acolo si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos acest om deosebit in cale si m-a ajutat sa trec peste momentele foarte grele, indrumandu-ma ce sa fac. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce simt in momentul cand ajung la aceasta Manastire, aici mi-am gasit linistea sufletesca si ma rog in continuare la Sfantul Nectarie sa ma ajute si in rezolvarea altor probleme.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Mai multe, gasiţi aici: https://doarortodox.ro/minuni-si-marturisiri/

Citiţi şi Minunea, o abordare teologică ortodoxă (pr. Vasilios Thermos)

© Copyright: Preluarea textului integral se face numai cu înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de trimitere la articolul de pe acest site. Mulţumim pentru înţelegere!

Minunea, o abordare teologică ortodoxă (pr. Vasilios Thermos)


Βασίλειος ΘερμόςCum am putea defini teologic minunea? Mulți o consideră ca pe o întâmplare sau faptă neobișnuită, ieșită din comun, pe care o aduce cu ea credința. Dar ce este credința? Încredere? Voință? Dorință? Așteptare? Certitudine? Proiecție? Atunci diferă puțin de terapia sau vindecarea care vine din efectul placebo, adică din medicamentul imaginar pe care-l folosim în mostrele de medicamente pentru a cuantifica rezultatele lor. Unii bolnavi care iau falsele medicamente se vindecă sau își îmbunătățesc starea, deoarece cred că dețin unul din elementele amintite mai sus.

Atunci ce este minunea? Ce definiție exprimă mai autetntic înțelesul teologic creștin ortodox?

În Noul Testament, minunile sunt numite semne. Dar semne ale cui? Semne ale viitoarei Împărății a lui Dumnezeu, pe care o și vestesc. Când Hristos deschide pentru prima oară în siangogă Vechiul Testament să citească în auzul tuturor, alege locul care face referire la misiunea lui Mesia. Acolo, El mărturisește că a venit pentri a-i elibera pe cei robiți, pentru a-i lumina pe cei orbi, pentru a-i îmbogați pe cei săraci, pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, etc. (v. Luca 4, 16-21). Iisus Mântuitorul completează, spunând că toate acestea se împlinesc acum deplin în persoana Lui.

De atunci Hristos începe să săvârșească minuni, nu pentru a impresiona, ci pentru a arăta care va fi starea în viitoarea Împărație a Sa: nu va exista durere sau boală, nici măcar legile fizicii nu vor mai fi valabile; va fi vorba despre o stare a harului, pentru care de fapt a și fost hărăzit omul, dintru început.

Deoarece minunile sunt semne ale Împărației, atenția trebuie să se îndrepte către ceea ce arată ele. Când degetul este îndreptat către Lună, ești liber să privești și Luna, și degetul. Asta înseamnă că omul nu trebuie să facă greșeala de a pune minunea în centrul interesului său, deoarece astfel eșuează și nu ajunge să se maturizeze duhovnicește. Pentru cei care se îndoiesc de minuni sau, dimpotrivă, pentru cei ce reproșează puținătatea minunilor sau faptul că nu se petrece și cu ei înșiși vreo minune, Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde: „Atunci când, în imaturitatea lor, iudeii cereau minuni pentru a crede, Hristos le-a dat minuni. Dacă acum nu dă multe minuni, este semn că ne cinstește, ne prețuiește, căci ne arată superioritatea maturității către care ne și cheamă.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia I la Cincizecime, IV E.P.E., 36, pp. 315-317).

Dacă omul consideră doar minunile drept criteriu al adevărului, rămâne nedezvoltat sau subdezvoltat și poate cădea ușor în înșelare duhovnicească, adică să fie înșelat de diavolul, cel care îi va prezenta evenimentele supranaturale și în alte religii sau proceduri. Însă celelalte religii nu constituie descoperirea lui Dumnezeu și nu învedereză Împărația Sa. Dacă gândul și inima omului rămân în priveghere, atunci minunile ajută la la descernerea învățăturii, iar învățătura rămâne revelatoarea minunilor. Asta nu s-a petrecut cu fariseii, cei care au văzut multe minuni, dar a căror inimă a rămas de piatră. Scopul este ca să ne fie de ajuns Cuvântul lui Hristos.

Minunea nu este folosirea autonomă a unei puteri din afară, ci participarea la atributele și lucrările Mântuitorului Hristos. Totdeauna minunile se săvârșesc în numele Său și de către oameni care cred în dumnezeirea și umanitatea Sa. (v. Ioan 14,12). În Biserică, dintotdeauna credința a însemnat încrederea existențială mărturisită prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu, care sunt cuvinte ale vieții. Când minunea determină pocăință, atunci ea își împlinește cu adevărat menirea.

Dar minunea poate deveni, în mod eronat, scop în sine. Minunea fără morala unei vieți noi, pe care o aduce Iisus Hristos, este deșartă, nefolositoare. Acest lucru îl exprimă Sfântul Apostol Pavel când scrie că, deși ar putea să vorbească toate limbile oamenilor sau ale îngerilor, sau să aibă credința aceea care mută munții, dar dacă nu ar avea dragoste, totul ar fi inutil (v. I Corinteni 13,12). Doar dragostea dă ipostas omului, numai dragostea îl introduce în Împărația lui Dumnezeu (v. Matei 25, 31-46). Minunea are valoare doar în gradul în care arată sau revelează dragostea lui Dumnezeu și a celui ce o săvârșește. De aceea și este semn al Împărației viitoare, căci esența și scopul ei îl reprezintă întotdeauna dragostea.

Astăzi, spiritualitatea este despărțită de matca ei creștină (de unde i-a venit și numele, de vreme ce este legată de Duhul Sfânt) și e folosită pentru a arăta un întreg de semne impresionante și de experiențe psihologice. Este vorba în special de eliberarea sau ușurarea conștiinței în vederea sentimentului de putere și a așa-zisei autodesăvârșiri sau autoîmpliniri. Problema este că folosește un nume care nu-i aparține și, în acest context deviat, devine termen central al Noii Ere (New Age). Se vorbește deseori despre minuni ori ca mărturii înalte ale depășirii de sine, ori ca reușite impresionante ale unui simț nou, deosebit.

În cadrul acestei false duhovnicii, adevărurile fundamentale ale Evangheliei sunt deformate, așa încât minunea este tâlcuită de obicei ca o reușită a puterilor omului și ale firii, până acum ascunse și nepuse în valoare. Astfel, omul se lovește iremediabil, căzând între autoidolatrie și venerare a naturii. La adevărații făcători de minuni, adică la sfinți, accentul nu se pune pe reușită, pe rezultat sau pe săvârșirea faptei omului, ci pe ceea ce provine din lucrarea Duhului Sfânt  asupra cei ce se pocăiește – să ne amintim că Hristos a legat întotdeauna Împărația lui Dumnezeu de pocăință (v. Marcu 1, 15)

Lucrarea credinciosului este să se pocăiască, iar lucrarea lui Dumnezeu este să-l învețe prin diferite semne.

Să notăm aici că rodirea duhovnicească are rădăcini puternice, deoarece s-a dat creștinilor Duhul Sfânt ca o sămânță. Toate lucrările harului – ori că este vorba de minuni săvârșite săvârșite în exterior, ori că este vorba de înnoirea și renașterea interioară – izvorăsc din mirungere, prin puterea Duhului Sfânt, fapt subliniat şi de teologul tainelor, Sfântul Nicolae Cabasila: „Dacă cineva din creştinii luptători se deosebeşte prin dragoste şi curăţie, prin marea sfinţenie sau prin multa smerenie, prin deosebita lui credinţă sau prin altele care depăşesc măsurile omeneşti, trebuie să considerăm cauză a acestora mirul cel preasfânt şi să credem că darul i-a fost dat atunci când a devenit părtaş al tainei, dar lui s-a arătat mai târziu. La fel s-a întâmplat şi cu cei care au arătat că au puternic şi lucrător darul prorociei sau se fac izbăvitori ai celor stăpâniţi de diavol sau vindecători celor bolnavi, dincolo de orice meşteşug sau de faptul că săvârşeau astfel de fapte.”

Însă, la vedere, lucrările minunate ale harului lui Dumnezeu lasă să se observe ceva ciudat. În unanimitate, Sfinţii Părinţi şi teologii plasează minunea mai prejos decât virtutea cea înaltă a dragostei. Locul inferior se datprează faptului că semnele impresionante sunt în mod fundamental adresate necredincioşilor. În mod real, ele constituie stimuli introductivi pentru cei îndoielnici (şi nu întotdeauna necesari, având în vedere că destui au urmat credinţei prin mijlocirea contractului cu o personalitate sfinţită sau prin mijlocirea unei lecturi, şi nu neapărat a unei minuni). În principiu, Sfântul Grigorie Palama subliniază că minunea cea mai mare constă în renaşterea, zidirea şi sfinţirea omului, care îl şi instituie în cele dumnezeieşti.

„Şi să nu iei în seamă puterea care i-a curăţit pe leproşi, i-a luminat pe orbi, i-a îndreptat pe gârbovi, i-a susţinut pe paralitici, căci aceasta ar fi semnul miopiei fariseice, ca cineva să vadă întâi aceasta; ci să iei aminte întâi la putearea care dezlegat legăturile păcatelor, care a deschis calea duhului către sfinţenie, care îndreaptă şi luminează adâncul omului, care, pentru îndreptarea către Dumnezeu, învie din morţi şi face sufletul să trăiască dumnezeieşte, dându-i adevărata viaţă, dumnezeiască şi nestricăcioasă. (Sf. Grogorie Palama, Despre dumnezeiasca şi îndumnezeitoarea împărtăşire)

Problema este că noi perseverăm în mod miop într-o axiologie greşită. Aşa cum oamenii, ca nişte copii înaintaţi în vârstă, caută lucrurile impresionante, şi noi suntem în pericol permanent de a ne concentra pe faptele minunate, deosebite la vedere, şi nu pe virtute.

Darul sau harisma facerii de minuni este dăruită de Dumnezeu atunci când hotărăşte El. „Unii oameni n-au primit acest dar, deşi aveau o viaţă curată şi bineplăcută lui Dumnezeu. Din ce motiv? Ca să nu fie înşelaţi, ca să nu se trufească, să nu devină dezinteresaţi, să nu se strice la minte, deoarece, chiar şi fără acest dar, însăşi conştientizarea propriei vieţi curate poate conduce la cădere, cu atât mai mult atunci când există şi harul facerii de minuni. Aşa că aceste daruri sunt rânduite mai mult celor smeriţi şi celor simpli. Cel ce este simplu şi nu are o părere prea bună despre sine se face mai silitor atunci când primeşte un dar, deoarece îl primeşte fără să-l merite şi deoarece se consideră pe sine nevrednic de el. Cel care crede însă că a reuşit ceva prin propriile puteri consideră harul ca un folos propriu şi se umflă în pene de mulţumire de sine, aşa încât Dumnezeu iconomiseşte lucrurile către folosul fiecăruia… Nimeni deci să nu se întristeze pentru aceasta, pentru că fiecaruia se dă arătarea Duhului spre folos (I Corinteni 12,7) […], doar pentru un singur lucru este bine să ne întristăm: pentru păcat. Pentru nimic altceva. (Sf. Ioan Gură de Aur)

[…] Accentul furibund pus pe minuni poate fi şi semnul pierderii dragostei autentice, lucru de care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur: „Avem botezul, cel mai important dintre toate bunurile; am primit iertarea păcatelor, sfinţirea, comuniunea Duhului, infierea şi viaţa de veci. Ce puteţi dori mai mult? Minuni? Dar acestea sunt trecătoare. Ai credinţa, nădejdea, dragostea. Acestea unde rămân? Cereţi-le pe acestea, acestea sunt mai mari decât minunile. Nimic nu este egal cu dragostea. Astăzi însă dragostea este în pericol, deoarece i-a rămas numai numele, căci nu se vede niciunde mărturisirea ei practică, ci suntem doar în schisme şi dezbinări.”

[…] Sfântul Nicolae Cabasila conchide: „Minunile nu sunt întotdeauna manifestarea evidentă a unei vieţi virtuoase. Într-adevăr,  nu au fost minuni în vieţile tuturor sfinţilor şi nici toţi făcătorii de minuni nu au fost lucrători ai virtuţii. Mulţi sfinţi mari, care au reuşit lucruri minunate înaintea lui Dumnezeu, nu au făcut minuni niciunde. Iar celor ce săvârşesc minuni chemând numele Domnului Hristos li se dăruieşte aceasta nu pentru viaţa lor virtuoasă, ci ca să Se descopere şi să Se slăvească Domnul cel invocat.

De aceea, pentru dobândirea virtuţii este nevoie de Sfintele Taine şi de osteneală. Nici unul dintre sfinţi nu s-a preocupat însă vreodată de felul în care se poate osteni pentru a dobândi putinţa de a face minuni. Ce zic eu? Mulţi, neavând minuni în viaţa lor, nici nu le-au dorit, iar când le-au săvârşit, nici nu-şi permiteau să se bucure de ele.”

[…] Cele prezentate mai sus pot părea ciudate şi îndepărtate celui ce doreşte neîncetat o minune în viaţa lui, deoarece e ndurerat în adânc de boala proprie sau, mai rău, de cea a unei persoane iubite. Dacă minunea s-ar petrece s-ar putea crede că ar conduce la o trezire duhovnicească, deoarece sunt mulţi cei care mărturisesc: „Dacă mi-ar fi făcut minunea pe care am cerut-o şi mi-ar fi descoperit Dumnezeu aceasta, m-ar fi adus mai aproape de El.”

Eu vreau să-mi arăt îndoaiala în această credinţă. S-a scris cândva: „Nimic nu se primeşte în dar.” Iar eu aş adăuga: şi de le-ar primi, puţini le-ar valorifica. Cred că cei mai mulţi dintre noi, după începutul emoţionant al unei vindecări minunate, am continua viaţa noastră la fel ca şi înainte, dedicaţi aceloraşi obişnuinţe împovărătoare.

Dacă nu putem descoperi prezenţa lui Dumnezeu în adâncul durerii, nici în eliberarea de durere nu o vom vedea. Dacă putem distinge prezenţa lui Dumnezeu în adâncul durerii, atunci minunea s-a petrecut. este culmea învârtoşării şi neroziei noastre să nu vedem că au ajuns până la noi razele cele line ale soarelui lui Dumnezeu. Mii de sfinţi mărturisesc că acest  lucru este uluitor.

[…] Din întregul nod de viaţă al Bisericii se manifestă faptul că reuşita ce înaltă a omului o reprezintă dragostea şi smerenia. „De vei vedea un om care trăieşte în curăţie şi smerenie, în blândeţe, compasiune şi care-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe oameni, concentrând în sine multele virtuţi, îţi va fi ţie aceasta vedenie mare: te-ai învrednicit să-L vezi pe Însuşi Dumnezeu în Biserica Sa.” (Viaţa Sfantului Pahomie, B.E.P.E.S, 41, p.110) Aceasta este minunea cea adevărată: când inima omului se face sălaş al lui Dumnezeu, întrupându-L pe Hristos din nou.

Logica lui Dumnezeu diferă mult de logica obişnuită a vedeniilor. Minunea săvârşită în sufletul omenesc cântăreşte mult mai mult decât depăşirea legilor firii, deoarece în cazul sufletului sunt depăşite legile păcatului. „Cel ce-şi simte într-adevăr păcatele sale este mai înalt decât cel ce învie morţii cu rugăciunea sa. Cel ce a fost învrednicit să vadă bolile sale este mai înalt decât cel ce a fost învrednicit să vadă îngeri, deoarece vede cu ochii duhovniceşti ai sufletului său.” (Sf. Isaac Sirul)

Vasilios Thermos_despre_problemele_vietii_crestine_contemporaneÎn vremurile noastre, aşa-zici conducători harismatici de grup săvărşesc anumite fapte excepţionale, cu scopul de a atrage lumea în gruparea lor. Trăim în vremea unei tulburări generalizate care confundă minciuna cu adevărul. În acelaşi timp, este vorba şi despre o epocă foarte teatrală. Cel care are capacitatea de a prezenta o punere în scenă cât mai potrivită va câştiga lupta impresionării publicului. Într-o asftel de situaţie, oricene poate uşor confunda fierul cu aurul şi cărbunele cu diamantul. Încă din vremurile de demult, Părinţii Bisericii ne-au atenţionat să nu credem când vom auzi minuni, pentru a nu fi înşelaţi. Minunile (pentru a fi autentice) trebuie să se săvârşească: a) în numele lui Iisus Hristos, pe Care să-L mărturisească ca Dumnezeu şi Om, şi b) să fie săvârşite în pocăinţă şi în Biserică; c) să constituie faptele dragostei smerite şi nu vreo reprezentaţie publică.

Când toate manifestările vieţii sunt acoperite de prezenţa şi acţiunea lucrării lui Dumnezeu, atunci creştinul îşi dezvoltă în mod firesc simţirea şi conştiinţa că trăieşte neîncetat în spaţiul minunii. Atunci minunea încetează să fie o lucrare excepţională şi devine un mod de viaţă. Devine consecinţă a credinţei nu în înţelesul dobândirii vreunei puteri interioare neclare, precum se crede deseori, ci în înţelesul încrederii personale şi al instruirii relaţiei organice a persoanei omului cu Persoana lui Hristos, Dumnezeul-Om.

Minunea înseamnă fiecare lucru primit în dar, înseamnă viaţa trăită în Dumnezeu, precum a subliniat şi Dumnezeu în Vechiul Testament, când vestea Împărăţia Sa: De aceea, să ştiţi astăzi că nu pentru dreptatea ta îţi dă Domnul Dumnezeul tău să moşteneşti acest pământ bun… (Deuteronom 9,6)

Despre problemele vietii crestine contemporane – Vasilios Thermos, Ed. Sophia, 2012

Minuni ale icoanei Maicii Domnului din Tihvin, Rusia


un desen animat foarte frumos,

directori: Natalya Fedchenko, Lubov Apraksina

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Tikhvin este una dintre cele mai iubite, cunoscute si cinstite icoane din intreaga Rusie. Pastrata in Manastirea Adormirea Maicii Domnului, din orasul Tihvin – Tikhvin, icoana Maicii Domnului cu Pruncul este de o frumusete rara.

Tikhvin este un orasel intins pe ambele maluri ale raului Tikhvinka, in estul districtului Leningrad, la 230 de kilometri est de Sankt Petersburg. Numele orasului este compus din doua cuvinte, anume „drum” si „piata”, impreuna insemnand „drumul ce duce la piata”. Orasul a fost intemeiat pe ruta unui important drum comercial.

Icoana Maicii Domnului din Tikhvin – Antiohia, Constantinopol, Roma, Contantinopol

Icoana Maicii Domnului din aceasta manastire este praznuit in data de 26 iunie. In aceasta zi, icoana este impodobita cu ghirlande de flori albe, iar ferecatura de aur luceste parca mai mult ca niciodata. Printre flori si feracatura se zareste minunatul chip al Maicii Domnului, dar si al Pruncului Iisus, zugravite de Sfantul Apostol Luca. Continuă lectura