„Trebuie să luptăm cu toții pentru a înscrie în Constituția noastră mențiunea clară și explicită că familia este formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie”, spune Mitropolitul Irineu al Olteniei, potrivit basilica.ro.
Subliniind că„taina căsătoriei este o realitate divino-umană și de aceea numai în familie copilul poate să aibă o identitate, un viitor și o educație”, Mitropolitul Irineu a precizat că familia nu este un subiect pe care să îl tratăm cu indiferență sau cu neputință.
Ierarhul a explicat că prin acest demers al Referendumului, „ne gândim clar asupra viitorului nostru și nu dorim să înfierăm sau să acuzăm pe nimeni”, ci „dorim mai cu seamă să arătăm că suntem oameni responsabili față de prezentul și viitorul nostru”.
Mitropolitul Irineu a spus că „prin participarea la actul nașterii, mama devine prelungirea Mâinii Creatorului, care colaborează cu ea și o poartă în grijă”.
„Venirea pe lume a unui prunc este o binecuvântare și în același timp o speranță pentru noi, căci s-a născut încă un luptător, încă un om în care Dumnezeu a așezat darurile Sale”, a evidențiat ierarhul.
Este important să înțelegem cât de valoroasă este familia creștină pentru societatea noastră.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a subliniat că „dincolo de toate, în Biserica Ortodoxă, Căsătoria este o Taină și nici pe departe un contract social, un acord între parteneri”.
Nu putea face excepție, Mitropolitul Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei. Într-un mesaj trimis poporului român din Banat, ÎPS Ioan spune că „familia este pentru noi un proiect de țară, pe care nu-l putem abandona”.
Acesta se întreabă, „ce fel de idei și gânduri semănăm azi în mintea copiilor? Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?”.
„Azi asistăm parcă la o implozie a istoriei și fără să ne dăm seama ne îndreptăm spre o sclavie a păcatului și a depărtării de Hristos Domnul, Cel ce ne-a cercetat prin Întrupare”, a spus Mitropolitul.
Acesta încheie mesajul său prin îndemnul de a valida efortul celor care au semnat inițiativa de modificare a Constituției și să voteze „Da” la Referendumul de pe 6-7 octombrie.
„Familia este o instituție sacră, un templu sacru, în care nu putem să intrăm fără să privim în ochii părinților noștri, mamă și tată. Vă îndemnăm, iubiți credincioși, să susțineți activ acest demers și să dați curs solicitării noastre de a participa la Referendumul pentru familie. Rămâneți statornici în credința strămoșească, votând „Da”, pentru apărarea familiei și copiilor României”, se încheie mesajul ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului.
(…) Omul de știință nu este nici pe departe o excepție privind cunoașterea, recunoașterea sau relaționarea cu Dumnezeu. Multe minți luminate de peste veacuri, mii și sute de mii de scriitori, de filosofi, de învățați, savanți, cercetători și sfinți au scris și au vorbit despre experiența lor privind cunoașterea lui Dumnezeu. Ar trebui mai multe biblioteci imense pentru a cuprinde cărțile pe care ei le-au scris și mărturisesc credința lor sau, mai mult chiar, iubirea lor.
Marele Pascal avea un raționament privind relația lui cu Dumnezeu: ”Dacă eu cred în Dumnezeu și El nu există, n-am pierdut nimic, căci acolo, în învățăturile Lui, este fără îndoială, chintesențialitatea binelui. Dar dacă eu nu cred în Dumnezeu și El există, am pierdut totul!”
Selectând numai câteva nume din cartea Dumnezeu există a lui L. Lenfant, vom argumenta poate ceea ce marele fizician și chimist englez Faraday (1791-1867) afirma în 1854: ”A te îndoi de adevărurile dumnezeiești însemnează a lăsa viața ta pe seama întâmplării; a crede în acestea însemnează a-i da vieții tale greutatea care o face să-și păstreze totdeauna echilibrul.” (Tyndall, Faraday inventeur, apud Moigno, pag. 1438-1439). (…)
A. De Lamarck, mare naturalist francez, care a formulat teoria generației spontanaee și transformismului (1744-1829), afirma în lucrarea Histoire naturelle des animaux sans vertebres, la pagina 267: ”Natura nefiind în ea însăși o inteligență, nefiind nici măcar o ființă, ci o orânduire de lucruri care constituie o putere supusă pretutindeni unor legi, natura, zic, nu este Dumnezeu. Ea este produsul măreț al voinței Sale atotputernice. […] Astfel, voința lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin funcționarea legilor naturii, fiindcă aceste legi vin de la El. Totuși voința lui Dumnezeu n-ar putea să fie restrânsă de natură, căci puterea lui Dumnezeu, din care ea pornește, nu are margini!”
J.J. Rousseau nota în Emile – cartea IV: ”Să comparăm scopurile deosebite, mijloacele, legăturile prescrise de tot felul, apoi să ascultăm simțirea noastră lăuntrică. Ce minte sănătoasă poate să respingă această dovadă? Care sunt acei oameni, lipsiți de prejudecăți, cărora ordinea văzută a universului să nu le arate o inteligență mai presus de toate?
Mintea se rătăcește și se pierde în această nesfârșire de raporturi dintre făpturile din univers, care nu se confundă una cu alta. Sunt presupuneri absurde afirmațiile acelora care susțin că armonia din univers este datorată mecanismului orb al materiei care se mișcă la întâmplare. Acei care tăgăduiesc unitatea de plan, care se vădește în legăturile ce există între toate părțile acestui mare tot, în zadar încearcă să acopere cu vorbele lor neînțelese cu abstracțiuni, cu combinări, cu principii generale, cu termeni simbolici; orice ar face ei, îmi este cu neputință să concep un sistem de ființe așa de statornic orânduite, fără să nu concep o inteligență care poruncește toate acestea.”
”O uniformitate atât de minunată în sistemul planetar trebuie privită neapărat ca rezultat al unei lucrări de mare chibzuință și orânduire, zice marele matematician, fizician, astronom și filosof englez Isaac Newton (1642-1727). Același lucru este și cu uniformitatea care se constată în corpurile animalelor. Dacă, în afară de aceasta, priviți îndeosebi prima plăsmuire chiar a acestor părți din corp, care au o structură așa de delicată, ca de plidă cea a ochilor, urechilor, creierului, muschilor, inimii, plămânilor… dacă adăugați la aceste considerații și pe acelea privitoare la instinctul animalelor și insectelor, veți fi de acord că toată această lucrare, meșteșugit făcută, nu poate fi decât efectul înțelepciunii și inteligenței unui AGENT puternic și pururea viu care, fiind de față pretutindeni, este capabil să miște corpurile… mai mult decât putem noi, prin propria noastră voință, să punem în mișcare propriul corp. Cine poate să facă toate acestea dacă nu Dumnezeu?”
Să ne oprim puțin asupra corpului uman, propune marele literat, educator și învățat francez Fenelon (1651-1715). Să privim acest corp; el este acoperit în unele locuri cu o piele atât de subțire și delicată pentru împodobirea corpului. Dacă această piele care face corpul așa de plăcut și de un așa de frumos colorit ar fi scoasă, același corp ar fi hidos și ar produce chiar groază. Această piele este străpunsă de găuri pretutindeni ca un ciur. Deși sudoarea iese în afară prin acești pori, totuși sângele nu se scurge niciodată prin ei și nici apa din afară nu intră prin ei.
Dar cine nu va admira construcția oaselor? Ele sunt foarte tari și cu toate acestea sunt pline de nenumărate găuri care le fac mai ușoare. Ele sunt găurite și în locurile prin care trec ligamentele pentru a le lega pe unele cu altele. Mai mult, extremitățile lor sunt mai groase decât mijlocul și formează două capete semirotunde pentru a da putința ca un os să se învârtească mai ușor pe altul și pentru ca totul să se poată îndoi fără greutate. […] Mâinile sunt o țesătură de nervi și oscioare legate unele de altele care au toată tăria și toată mlădierea trebuitoare pentru a pipăi, a apuca, pentru a se prinde, a arunca, a ține și a împinge. Degetele, ale căror capete sunt prevăzute cu unghii sunt făcute pentru a îndeplini meșteșuguri minunate […] Ochii sunt ca niște oglinzi în care se zugrăvesc pe rând și fără tulburare, în fundul retinei, toate obiectele lumii întregi.
Ce mână a știut și a putut să facă toate acestea?”
„Toate cărţile la un loc nu cuprind mai mult decât acest argument: când văd un ceas a cărui limbă este construită ca să arate orele, îmi dau seama că o fiinţă inteligentă a orânduit piesele acestei maşini pentru ca limba să arate orele. Tot aşa, când văd maşinăriile corpului omenesc, îmi dau seama că o fiinţă inteligentă a orânduit aceste organe. […] Trebuie să fii stupid ca să nu recunoşti Autorul; trebuie să fii nebun pentru a nu-L adora.” (Voltaire. Poet și prozator francez 1694-1778, Oeuvres completes, vol. XXIV, paginile 10-11).
General Napoleon Bonaparte, într-o discuție cu Monge, unul dintre oamenii de știință ai vremii pe care îl aprecia foarte mult, îi zise: ”Iată, religia mea este foarte simplă. Privesc acest univers așa de vast, așa de complicat, așa de măreț și minunat și îmi zic că nu poate să fie produsul întâmplării, ci opera unei Ființe necunoscute, Atotputernice, Superioară omului, în măsura în care universul este superior celor mai desăvârșite mașini ale noastre. Caută, Monge, caută, ajută-te cu prietenii tăi, matematicienii și filosofii, dar nu veți găsi o cauză mai puternică, mai hotărâtoare și, orice ați face, pentru a o combate, nu veți reuși s-o înlăturați.” (Thiers, Histoire du consulat et de l’emiere, volumul III, pagina 220)
Iată de ce relatează marele fabulist La Fontaine spre a doborî orice obiecțiune cu privire la Înțelepciunea lui Dumnezeu: ”Dumnezeu a făcut bine tot ce-a făcut! Fără a căuta dovada acestei afirmații în tot acest univers și a merge de-a lungul și de-a latul lui, eu o găsesc în dovleac.
Un sătean, văzând cât de mare este acest fruct și cât de subțire este vrejul, a zis: N-a făcut bine cine-a făcut așa! El a așezat rău dovleacul pe acest vrej. He! Eu l-aș fi atârnat acolo, într-unul din stejarii aceia falnici. Ar fi fost astfel un lucru înțelept și fructul la locul lui. Așa fruct, așa arbore!
Îndată după raționament el se așeză sub un stejar și se culcă. O ghindă căzu și îl lovi în nas. O! zise el, când se deșteptă, îmi curge sânge. Ha! Ce-ar fi fost dacă în locul ghindei ar fi fost dovleacul? Dumenzeu n-a voit acest lucru. Fără îndoială El a avut dreptate. Dând laudă lui Dumnezeu, săteanul se întoarse acasă, spunând în stânga și în dreapta despre cât de bun a fost Dumnezeu cu el.” (La Fontaine, Oeuvres, volumul II, paginile 375-379)
În romanul MizerabiliiVictor Hugo descrie astfel trezirea conștiiței unui răufăcător: ”Un glas, mai întâi slab cu desăvârșire, se ridicase din tainițele sale, ajungând din ce în ce mai puternic și mai îngrozitor…Îi părea că acest glas pornise din el însuși și că acum vorbea dinafara lui. Crezu că aude cuvintele aievea, cu limpezime, încât privi în cameră cu groază. <E cineva aici?>, întrebă el cu glas tare și buimăcit… Era, într-adevăr, Cineva; dar Acela care era acolo nu era din aceia pe care poate să-i vadă oricum ochii omenești.”
”Se întorc morții acasă”, Cornel Constantin Ciomâzgă, Ed. Cartea Actuală 3C, București 2014, pag. 208-214
Sfintii au ajuns la simplitatea pura pentru ca au depasit in ei insisi orice dualitate, orice duplicitate, spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Ei au depasit lupta dintre suflet si trup, dintre bunele intentii si faptele pe care le savarsesc, dintre aparentele inselatoare si gandurile ascunse, dintre ceea ce pretindem ca suntem si ceea ce suntem de fapt. Ei s-au „simplificat” pentru ca s-au daruit in intregime lui Dumnezeu. Este motivul pentru care se pot darui in intregime si oamenilor in relatiile cu acestia. Daca evita uneori sa numeasca cu brutalitate pe nume slabiciunile acestora, o fac pentru a nu-i descuraja si pentru ca si in ei sa sporeasca rusinea, delicatetea, recunostinta, simplitatea si sinceritatea.
Sfintii dau intotdeauna curaj. Uneori ei micsoreaza pentru aceasta proportiile exagerate de inchipuire pe care oamenii le atribuie prin imaginatie slabiciunilor lor, pacatelor si patimilor lor. Ei ii vindeca de sentimentul deznadejdii sau al neputintei totale. Dar uneori ei reduc de asemenea si orgoliul celorlalti cu un umor delicat. Ei surad dar nu rad cu zgomot sau sarcastic. Alteori in fata faptelor imorale si a patimilor condamnabile ei isi arata seriozitatea dar nu inspira niciodata spaima. Ei acorda o valoare infinita celor mai sarmani oameni, pentru ca intrupandu-se Fiul lui Dumnezeu insusi a dat aceasta valoare infinita tuturor oamenilor, in fiecare om ei il vad pe Hristos, cum spun in cugetarile lor unii parinti duhovnicesti. Dar, in acelasi timp, ei injosesc orgoliul celorlalti dandu-se pe sine pilde de smerenie. Astfel ei restabilesc neincetat egalitatea naturala dintre oameni.
Prin smerenia sa sfantul trece aproape neobservat, dar el se face totdeauna prezent cand e nevoie de sprijin, de mangaiere, de incurajare. El ramane alaturi de cel pe care toti l-au parasit. Pentru el nici o greutate nu este de netrecut, nici o piedica de neinvins, cand e vorba de a scoate pe cineva dintr-o situatie disperata. El vadeste atunci o putere si o dibacie uimitoare, ingemanate cu un elan si o incredere de nezdruncinat, pentru ca el crede cu tarie in ajutorul lui Dumnezeu cerut printr-o rugaciune staruitoare.
El este fiinta umana cea mai smerita dar, in acelasi timp, el este o figura neobisnuita si uimitoare. El provoaca la ceilalti sentimentul ca au descoperit in el, si prin el in ei insisi, umanitatea adevarata.
„ Într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, strajnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrărilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care, se pare că vin pintr-însul de aiurea şi de mai sus”
(Nicolae Iorga)
Domnia de 47 de ani a lui Stefan cel Mare şi Sfânt reprezintă punctul culminant al luptei pentru neatârnare, apărare a credinţei stămoşeşti ortodoxe şi afirmare suverană a românilor în sec. al XV-lea. Suveranul moldovean a pus capăt puterii anarhice a unor mari boieri, acţionând hotărât în sensul centralizării statale. În politica sa el s-a sprijinit pe pătura mijlocie şi pe Biserica Ortodoxă.
În relaţiile internaţionale a fost călăuzit de voinţa de a asigura ţării sale mici şi lipsită de potenţialul militar al vecinilor săi o poziţie cât mai avantajoasă, care să-i asigure independenţa. El a avut şi a promovat bune relaţii cu regatele catolice Ungaria şi Polonia, cu Imperiul Otoman, atâta timp cât au respectat libertatea ţării sale, dar a fost duşmanul necruţător, ori de câte ori au atentat la integritatea teritorială şi neatârnarea Moldovei.
Marele domn şi voievod a înţeles că adevărata putere nu o dă întinderea teritoriului sau abundenţa resurselor, ci munca, principiile morale cu care un popor îşi croieşte destinul. Datorită unei politici externe de mare inteligenţă şi fermitate, statul românesc a reuşit, în timpul domniei lui Ştefan, să-şi schimbe condiţia de obiect în disputa dintre Marile Puteri cu aceea de subiect de sine stătător, capabil să-şi afirme suveranitatea şi independenţa.
Marele istoric Nicolae Iorga are cea mai elocventă caracterizare: „Ştefan va fi chibzuit toate aceste lucruri. El nu era un om pornit, nu era un suflet doritor de faimă, nu era un poet al războaielor, ci un om de cârmuire care cântăreşte puterile, prevede sfârşitul încăierărilor şi, rece între prieteni şi duşmani, între creştin şi popor se îndeamnă numai la fapte în adevăr folositoare ţării sale”. Mircea Eliade îl consideră „ cel mai mare conducător român cunoscut vreodată”!
Victoria lui în 1475 la Vaslui (Podul Înalt): „cel mai mare dezastru suferit de turci de la începutul islamului”, l-a făcut pe Mehmed II Cuceritorul Constantinopolului (1453) să stea închis, 5 zile, refuzând să discute cu cineva din anturajul său.
Moldova- Poarta creştinătăţii!
Domnul Moldovei ştia că greul abia începe şi de aceea el adresează celebra scrisoare către capetele încoronate ale apusului şi papei pentru a-l sprijini în lupta cu islamul şi a ţine ferecată „ Poarta creştinătăţii” care era Moldova. Papa Sixit al IV-lea într-o scrisore din ianuarie 1477 îi mulţumea şi-l elogia pe Ştefan, numindu-l „Atlet al lui Cristos”. În toată politica şi viaţa sa s-a sprijinit pe Bierica Ortodoxă confundându-se cu ea, a fost un creştin ctitor de lăcaşuri de cult şi de cultură. Tradiţia populară îi atribuie 44 de lăcaşuri de cult, analizele şi cercetările pisaniilor au dus la identificarea a 32 de biserici, mănăstiri şi schituri. Acestea au fost construite în renumitul stil moldovenesc, frumos pictate şi dotate cu tot necesarul de odoare. Mai mult unele au devenit centre de cultură, adevărate focare de învăţătură ortodoxă, de românism. Să amintim câteva: Putna, Neamţ, Voroneţ, Tazlău, Dobrovăţ, Războieni, etc. Tot el a ctitorit Biserica din Feleac şi pe cea de la Vad din Transilvania, sau cea din Râmnicu Sărat din Ţara Românească, precum daniile date Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos.
Cu un dangăt plin de jale
Mii de clopote dau de veste,
Ştefan Vodă al Moldovei
Ştefan vodă nu mai este!
La 2 iulie 1504, la moartea sa, Ştefan lasă urmaşilor o ţară bogată şi cu un prestigiu recunoscut. Cronicarul descrie momentul: „atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau că s-au scăpat de mult bine şi multă apărătură”. Aşa cum la urcarea pe ton în 1457 a fost uns ca domn de Mitropolitul Moldovei Teoctist în faţa mulţimii de norod strâns pe Câmpul Dreptăţii, ca semn al „milei lui Dumnezeu” într-o chibzuită ocârmuire a ţării şi la moarte tot poporul ortodox cu ierarhi, călugări şi preoţi l-au însoţit pe ultimul drum. El rămâne în conştiinţa sa fiind cântată în colinde, pricesne, cântece patriotice, sau în ample şi valoroase opere literare (romane, opere dramaturgice, poezie), sau în pictură şi sculptură. Pe frontispiciul arcului de triumf ridicat de domn la intrarea în Mănăstirea Putna străluceşte inscripţia: „Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului”! Aici îşi odihneşte somnu de veci, la „Putna-Ierusalimul neamului românesc”!
Prof. Clement Gavrilă-Sălăuţa – pentru Doar Ortodox, iunie 2016
Îmi spunea cineva venit din ţară că s-o dus cinci demnitari de afară la Patriarh [Teoctist] şi i-au spus:
„- Noi suntem toţi sodomişti, niciunul n-avem femeie. Aşa vrem noi, aşa ne place, şi aşa să le daţi voie tuturor, ca să vă băgăm în Uniunea Europeană.”
Patriarhul le-ar fi zis:
,,- Voi faceţi ce vreţi, eu sub nici un motiv nu aprob lucrul ăsta.”
„- Dacă n-aprobi, n-o să te mai băgăm în Uniunea Europeană.”
„- Eu sunt apostolul neamului, apostolul Bisericii, sub nici un motiv nu aprob asta.”
Au zis: „ – Ei, nu-i nimica”, şi apoi s-au dus la conducătorii Parlamentului. Vezi? Sunt lucruri înfricoşat de serioase, adică clar ne declarăm împotriva lui Dumnezeu. Ce să mai zici? O venit timpurile din urmă, o venit timpurile acelea.
– Dar sunt oameni, atei, care spun: ”Eu nu vreau să cred în Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Ε dreptul meu, nu?” Cum vine asta?
– Cum îi asta? Na, drepturile omului. Vezi că o proorocit Sfinţii Părinţi că în timpurile astea, al optulea veac, lumea va ajunge să spună… „eu nu vreau să cred”. Dar pe ei nu i-a silit nimeni, cum a fost în timpul comuniştilor. Ei singuri se declară aşa.
– Cum poate omul să facă asta când el e creat de Dumnezeu? Dumnezeu e izvorul vieţii lui, e totul pentru el.
– Pentru cel care crede. Cel care nu crede în Dumnezeu crede că aşa trebuie să fie, cum fac acuma ăştia, „europenii”. Dacă nu crede omul în Dumnezeu s-a terminat, orice i-ai face. Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm. Aşa-i, aşa-i, că acuma-i libertate. „Libertate”.
Acuma-i o diplomaţie satanicească. Vezi, în timpurile de demult şi-o vărsat sângele atâtea sute de mii şi milioane de oameni, fiindcă credeau in Hristos. Aşa era atuncea, era idolatrie şi, dacă nu erai ca idolatrii, îţi tăiau capul. Dar conducătorii de acuma, toată răutatea aceea au luat-o cu diplomaţie. Nu-ţi mai taie capul, dar te conving sa zici ca ei, să te atragă de partea lor, ca tu singur sa lepezi adevărul şi să te întorci după dânşii. Când s-o mai pomenit sau cine ar fi proorocit vreodată ca neamurile astea care conduc acum omenirea – ştim că sunt oameni depărtaţi de adevăr – să dea miliarde de euro; unde? In Sfântul Munte, să se reînnoiască mănăstirile. Vezi ce diplomaţie? Astea toate vin de la Uniunea Europeană. Dar ce face Uniunea Europeană? Cele mai mari fărădelegi. Conducătorii Uniunii Europene sprijină făţiş păcatul ăsta, cu sodomia. Cică aşa trebuie: „Aşa am plăcerea eu, nu-mi trebuie femeie, dă-o încolo că-i spurcată. Eu vreau băiat, vreau bărbat”. Dar te convinge în aşa fel, e aşa un curent satanicesc, că lumea acuma mai mult iubeşte fărădelegea asta cu bărbaţii decât cu femeile. (18-11-2003).
Lumea în cel rău zace. Mântuitorul însuşi a zis: „Iată, vine stăpânitorul lumii acesteia, şi întru Mine nu află nimic”. Vezi? Stăpânitorul lumii acesteia este ispititorul. De aceea trebuie să ne osârduim să nu ne depărtăm de adevăr, că acuma conducătorii lumii acesteia vor ca omenirea să meargă după ideile lor. Nu mai ţin cont de păcat, şi nici oamenii nu mai ţin cont decât numai de ceea ce ordonă conducătorii. Cum îmi spunea un părinte: „O să devină timpul ca noi, creştinii, să nu mai zicem: «Aşa zice Sfânta Scriptură, ş-aşa zice şi în Sfânta Evanghelie.» O să zicem: «Aşa ne ordonă Uniunea Europeană.» Acolo au ei scopul să aducă omenirea.
Dar noi să facem răbdare, că nădejdea-i la Bunul Dumnezeu, cum a hotărî Părintele ceresc. Totuşi, noi trebuie să ne osârduim. ,,Osârduiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor”, ne spune Mântuitorul. Ştim. Da’ acestea trebuie să fie, căci după toate proorociile Sfinţilor Prooroci, trebuie să vină împărăţia lui Antihrist. Vezi? S-o apropiat. Si acuma, conducătorii şi ascultătorii împărăţiei lui Antihrist se osârduiesc să îngenuncheze Ortodoxia, că, dacă ar îngenunchea Ortodoxia, mai uşor ar veni împărăţia lui Antihrist. Eh!… Bunul Dumnezeu să ne fie de ajutor şi să avem nădejde la Bunul Dumnezeu. (26-12-2003)
Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na!… fac şărlătăniile lor.
– Ei mai susţin că Biserica n-are voie să se amestece în treburi politice.
Apoi vezi? „N-are dreptul”. Biserica n-are dreptul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu e fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.
– Dar Biserica are voie să se amestece în treburi de morală, în viaţa publică, în viaţa societăţii? Conducătorii lumii spun că nu are voie.
– Apoi nu ne lasă ei să le îndreptăm, dar după Sfinţii Părinţi, sigur, eşti dator ca să arăţi adevărul. Adevărul este că nu se termină omenirea cu viaţa asta. Adevărul este să facem fapte bune, ca să putem căpăta veşnicia. Dar ei, fiindcă nu cred în veşnicie, ci numai în viaţa aceasta, spun că trebuie să-ţi faci toate poftele. Şi cu ocazia asta lumea îi ascultă, de aceea se depărtează de adevăr. Incet, încet…
– Despărţirea Bisericii de problemele sociale, de stat, asta a cui lucrare e?
– Asta e direct lucrarea Satanei, ca să n-aibă dreptul Biserica să te sfătuiască spre mântuire. Ca să poţi intra în veşnicie trebuie să nu fii trupesc, trebuie să nu-ţi faci voile. Da’ ei, nu vezi că deodată au pus „Drepturile Omului”, ca prin ele să ia tot dreptul Bisericii de a-l sfătui pe om cum să lucreze cu viaţa şi cu patimile şi cum să lucreze pe drumul adevărului ca să poată câştiga veşnicia. Acuma toată lumea, orice fărădelege de pe faţa pământului ar face, aşa zice: „Aşa e dreptul omului, aşa doresc eu“. N-a fost poate de când lumea legea asta, „dreptul omului”. Vezi cu ce diplomaţie, cu ce şarlatanie se lucrează? Dacă ar fi „Drepturile Omului” contra nedreptăţilor care se fac pe faţa pământului, atuncea da… Da’ vezi că drepturile omului sunt pentru ca omul să facă numai rău. Orice doreşte el, să n-aibă dreptul nici Biserica, nici nimenea să-i zică ceva.
Dacă te amesteci în treburi de-astea politice de-acuma, te omoară, da’ dacă mergi după drepturile omului, astea trupeşti, nu, nu! Ce te învaţă Biserica, Hristos, Dumnezeu, proorocii, toate acelea n-ai dreptul să le faci, vezi? Impărăţia lui Antihrist este, părinte. (19-01-2004)
Lumea acuma s-o amestecat, naţiuni cu alte naţiuni, şi încep oamenii a spune: „Nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare”. Avorturile le fac întru nimic, fel de fel de necuraţii de mici copii… Ei, cum să se pogoare harul Sfântului Duh peste tine dacă tu, de mic copil, eşti spurcat, eşti dedat în mâinile vrăjmaşului? „Fiţi sfinţi“, zice Sfânta Scriptură, însuşi Mântuitorul. „Fiţi sfinţi”, adică fiţi curaţi, „fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, şi aşa puteţi veni către Mine“. Da’ dacă lumea merge după cum e moda astăzi…
Vezi, chiar conducătorii omenirii, astăzi, nu se gândesc deloc la adevăr. Ei fac propagandă titanica că aici e iadul şi aici e raiul. Nu zic asta pe faţă, dar ăsta e scopul lor. Cele mai mari păcate, strigătoare la cer, păcate de care Biserica nici să n-audă, nici cu gândul, acuma conducătorii omenirii, Uniunea Europeană le socoteşte o nimica toată. „Dreptul omului!” Ei, se poate? Cum dreptul omului? Dreptul omului, adică omul s-o dedat în braţele Satanei. Şi ce-i zice Satana, aceea vrea să facă omul: „Ei, şi, daca vreau să fac orice fărădelege, aceea o fac, că aşa îmi place mie! Nu vreau să mă căsătoresc cu o fată cu frica lui Dumnezeu, vreau să mă căsătoresc cu alt bărbat”.
Şi ceea ce nici prin gând n-o fost până acuma in omenire, acuma îţi dă voie să faci, cea mai mare fărădelege pe faţa pământului. Asta învaţă conducătorii actuali, cu Uniunea Europeană. Ei, ce aştepţi? Aştepţi mila lui Dumnezeu? O făcut Dumnezeu aşa de mare minune, Sodoma şi Gomora le-o afundat în fundul iadului, toată omenirea ştie că acolo o fost fărădelegile cele mai mari, şi acum ei zic: „Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimica asta.” Şi lumea îi ascultă.
Vezi? E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte. Aşa scriu Sfinţii Prooroci, aşa scriu Sfinţii Apostoli. Aşteptăm pe Antihrist. Dar apostolii lui Antihrist ştiu cum să se poarte ca să îngenuncheze adevărul, să îngenuncheze Ortodoxia. Cât timp va fi Ortodoxia la înălţime ei ştiu că nu poate împărăţia lui Antihrist să guverneze, să conducă, şi se osârduiesc cu fel de fel de meşteşugiri ca foarte cu înlesnire să vină Satana ca să conducă omenirea.
Eh!… Cât putem şi cât am auzit şi cât ne luminează Dumnezeu, să ne ţinem de adevăr. Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie. (2003)
Staretul Dionisie, Extras din ”Lumea în vremurile de pe urma”, Ed. Prodromos, 2010
„Va veni o vreme cand toate neamurile pamantului vor invia, cu toti mortii si cu toti regii si imparatii lor. Avand fiecare neam locul sau inaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, „invierea din morti”, este telul cel mai inalt si cel mai sublim catre care se poate inalta un neam !” (Corneliu Zelea Codreanu)
„Care este telul final al neamului? Este viata?
Daca este viata, atunci nu intereseaza mijloacele pe care neamurile le intrebuinteaza spre a si-o asigura.
Toate sunt bune, chiar si cele mai rele.
Se pune deci problema:
Dupa ce se conduc natiunile in raport cu celelalte natiuni ?
Dupa tigrul din ele?
Dupa legea pestilor din mare sau a fiarelor din padure?
Telul final nu este viata. Ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului Iisus Hristos.”
” Neamul are:
Un patrimoniu fizic, biologic: carnea si sangele.
Un patrimoniu material: pamantul tarii si bogatiile lui.
Un patrimoniu spiritual care cuprinde:
a) Conceptia lui despre Dumnezeu, lume si viata.
b) Onoarea lui ce straluceste in masura in care neamul s-a putut conforma, in existenta lui istorica, normelor izvorate din conceptia lui despre Dumnezeu.
c) Cultura lui: rodul vietii lui, nascut din propriile sfortari in domeniul gandirii si artei. Aceasta cultura nu este internationala. Ea este expresia geniului national, a sangelui.
Toate aceste trei patrimonii isi au importanta lor. Pe toate un neam trebuie sa si le apere. Un neam traieste in vesnicie prin conceptia, onoarea si cultura lui. De aceea conducatorii natiilor trebuie sa judece si sa actioneze nu numai dupa interesele fizice sau materiale ale neamului, ci tinand seama de linia lui de onoare istorica, de interesele sale. Prin urmare, nu paine cu orice pret, ci onoare cu orice pret.
Individul in cadrul si in slujba neamului sau
Neamul in cadrul si in slujba lui Dumnezeu si a legilor dumnezeiesti.”
Ma numesc Gabriela si vreau sa marturisesc minunea pe care am trait-o dupa anul nou, in 2016.
Pe 2 ianuarie baietelul meu de 4 ani si 10 luni a facut indigestie, vomita apa si mal verde si facea scaune apoase. Am mers la spital, l-au pus in pefuzie dupa care s-a simtit mai bine si am plecat acasa. Peste noapte a mai vomitat de vreo sase ori, iar dimineata ne-am intors la spital. L-au trecut pe antibiotic si i-au facut din nou perfuzie, facea febra si nu putea sa manance nimic. A treia zi s-a simtit si mai rau,nu s-a mai ridicat din pat, iar manutele si piciorusele capatasera o culoare galbuie. Febra nu-i mai scadea cu nimic.
Am alertat medicul de garda si ne-au trimis la radiografie cu suspiciunea de sindrom subocluziv (se incurcasera matele si nu elimina scaunul toxic). Ne-au spus ca este posibil sa fie nevoie de operatie, daca nu va iesi cu scaun.
Noi suntem din Tecuci, un orasel mic, si nu avem chirurg pediatru asa ca ne-au facut transerul la Galati, cu ambulanta. Am avut ghinionul sa prindem schimbul de tura si ambulanta tot intarzia sa apara. Intre timp baiatul isi pierduse aproape de tot puterile, nu mai putea sa vorbeasca, ii citeam pe buze ”mi-e rau!!!” iar fetisoara lui schita un planset fara lacrimi. Manutele i se invinetisera si erau reci.
In neputinta mea de a-l ajuta am sunat un prieten drag care este frate de manastire si s-a rugat pentru David, iar eu nu mai conteneam cu insistentele la MAICA DOMNULUI, la SF NECTARIE si la SF PARASCEVA sa nu ma lase si sa-l faca pe David sanatos, fagaduindu-le ca daca se insanatoseste voi da marturie despre minunea traita.
Iar minunea nu a intarziat, la putin timp a venit ambulanta, iar David a cerut la baie. Facuse foarte putin, dar era semn bun. In ambulanta a dormit tot drumul, iar manutele si obrajorii se colorase in roz. Cand am ajuns la Galati s-a trezit si a vorbit cu noi. La scurt timp a cerut la baie si a facut doua scaune si astfel a scapat de operatie. Si a mers pe piciorusele lui. Eu si sotul eram atat de bucurosi ca le spuneam asistentelor ca „DAVID al nostru A INVIAT!!!”. A doua zi a cerut de mancare si a inceput sa fie vioi si vesel.
A trecut ceva timp de atunci, iar eu abia acum am reusit sa scriu despre minunea pe care am trait-o.
MAICA DOMNULUI este grabnic ajutatoare si mare putere au rugaciunile ei inaintea DOMNULUI.
La fel si SF NECTARIE care este sfantul nostru de suflet. A facut mai multe minuni in familia noastra, iar fetita noastra de un an si jumatate ii poarta numele – Nectaria.
Minunat este DOMNUL intru Sfintii Lui!
Cred cu tarie in puterea rugaciunii si in minuni!!
Sunt dovada vie!
Fratilor, in necazuri rugati-va, ca DOMNUL ESTE BUN !!
Iată un comentariu din rubrica „Minuni şi mărturisiri” al unei doamne psiholog convertită la ortodoxie împreună cu soţul ei:
foto: Codre Isac
Minunat este Domnnul şi minunaţi sunt Sfinţii Săi! Trecerea mea la Ortodoxie, de acum un an se datoreaza mijlocirii Maicii Domnului, Sfântului Arsenie Boca şi Sfantului Nectarie. În drum spre Prislop, cand încă eram catolică, mi-am pus dorinţa de a cunoaste Calea adevarată şi de a-mi gasi un duhovinc. La scurt timp, prin scrierele Parintelui Arsenie Papacioc, am realizat ca Ortodoxia este singura Cale şi mi-am întâlnit duhovnicul, un om minunat, care l-a cunoscut pe Sf Arsenie! Fără să cred că a fost o coincidenţă, îi mulţumesc Sfântului pentru ca mi-a răspuns la toate cererile cele bune! După cateva luni, urma să imi operez un nodul apărut la mână. Întrucât soţul meu era reformat, cand a trecut prin camera, eu l-am rugat cu voce tare pe Sf Nectarie să îmi vindece mâna, ceea ce soţului meu i s-a părut ciudat şi mi-a spus ca de acum să mă rog doar pentru mine. A doua zi la control, chirurgul mi-a spus că el crede că mâna se poate vindeca singură, pentru că nodulul se retaragea! Soţul meu, deşi s-a mirat, încă nu credea ca prin mijlocirea Sf. Nectarie m-am vindecat, deşi m-a auzit cerându-i lucrul acesta. În cateva luni, soţul meu Continuă lectura →
Nu putea face excepție, Mitropolitul Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei. Într-un mesaj trimis poporului român din Banat, ÎPS Ioan spune că „familia este pentru noi un proiect de țară, pe care nu-l putem abandona”.
Selectând numai câteva nume din cartea Dumnezeu există a lui L. Lenfant, vom argumenta poate ceea ce 
Sfintii au ajuns la simplitatea pura pentru ca au depasit in ei insisi orice dualitate, orice duplicitate, spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Ei au depasit lupta dintre suflet si trup, dintre bunele intentii si faptele pe care le savarsesc, dintre aparentele inselatoare si gandurile ascunse, dintre ceea ce pretindem ca suntem si ceea ce suntem de fapt. Ei s-au „simplificat” pentru ca s-au daruit in intregime lui Dumnezeu. Este motivul pentru care se pot darui in intregime si oamenilor in relatiile cu acestia. Daca evita uneori sa numeasca cu brutalitate pe nume slabiciunile acestora, o fac pentru a nu-i descuraja si pentru ca si in ei sa sporeasca rusinea, delicatetea, recunostinta, simplitatea si sinceritatea.
„ Într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, strajnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrărilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care, se pare că vin pintr-însul de aiurea şi de mai sus”
„Va veni o vreme cand toate neamurile pamantului vor invia, cu toti mortii si cu toti regii si imparatii lor. 
Ma numesc Gabriela si vreau sa marturisesc minunea pe care am trait-o dupa anul nou, in 2016.
