Cântări bisericeşti întâlnite în slujbele ortodoxe


Poezia religioasa in cultul ortodox isi are radacinile in imnografia bizantina care este o adevarata enciclopedie teologica versificata sau o teologie popularizata sub forma imnelor. Prin aceasta imnografie, dogma ortodoxa si-a gasit cele mai frumoase formule de exprimare, in formele cultului ortodox.

In limba greaca, imnele bisericesti respecta, ca forma, legile compozitiei poetice (ritm, rima, numar de silabe). Prin traducerea in limba romana acestea au fost insa redate in proza, respectandu-se fondul, in dauna formei.

In continuare, ne propunem sa prezentam formele pe care le imbraca poezia imnografica in cantarile bisericesti din slujbele Bisericii Ortodoxe.

Troparul reprezinta forma cea mai veche si fundamentala a poeziei imnografice. Denumirea de tropar se da astazi unor compozitii imnografice izolate, care prezinta pe scurt si canta chipul sau icoana vietii unui sfant (unor sfinti), ori descriu sensul si importanta unui eveniment din viata Mantuitorului sau din istoria sfanta a mantuirii, care se comemoreaza in principalele sarbatori din cursul anului bisericesc.

Troparele se canta la sfarsitul Utreniei, Vecerniei, la Liturghie, la Vohodul mic, la slujba Ceasurilor. Din acest motiv, in cartile de slujba de azi, aceste tropare se numesc apolitikia (adica tropare finale, de incheiere), pentru ca se canta, de regula, inainte de apolisul slujbei (vecerniei si Utreniei).

Printre cele mai vechi tropare, intalnite in cult se numara “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te”, care se canta la Litie, si e atribuit Sfantului Chiril al Alexandriei si cele ale Nascatoarei de Dumnezeu, ale celor opt glasuri.

Tot tropare, in sens mai larg sunt acele scurte unitati imnografice (din Minee) numite stihiri, idiomele, automele, podobii, ipacoi, sedelne, antifoanele, svetilnele sau luminandele, numite si voscresne sau manecande.

Stihira este o compozitie imnografica in forma de versuri sau strofe, grupate in serie (numite si tropare in serie) care se canta la Vecernie (Doamne strigat-am si Stihoavna), la Utrenie (la Laude) dar si cadrul altor taine si ierurugii.

Se numesc stihiri, pentru ca origine sunt (ca structura externa) versuri sau strofe, cat si pentru ca ele sunt precedate de cate un stih sau verset din psalmi. Dupa continutul lor se deosebesc astfel: Stihiri ale Invierii, ale Crucii, ale Nascatoarei de Dumneseu, ale Sf. Treimi.

Cele mai vechi tropare (stihiri) intrate in uzul liturgic sunt din sec V: stihirile numite anatolicesti (atribuite imnografului Anatolie, patriarh ala Constantinopolului, care se canta la Vecernie si Laude, care preamaresc, pogorarea la iad si Invierea Domnului, urmarind combaterea ereticilor nestorieni si eutihieni;

Condacul si icosul sunt in cantare psaltica, strofa poetica, asezata dupa cantarea a treia sau a sasea a Canoanelor (in Minee, Octoih si Triod), care se canta la Liturghie dupa troparele de la Vohodul mic, precum si la randuiala Laudelor mici (Ceasuri, Pavecernita, Miezonoptica)

Condacul de azi nu e decat un rest din cele de odinioara care erau niste compozitii poetice mari, poeme imnografice avand 18-24 de strofe sau tropare si fiecare strofa fiind compusa din 20-30 de versuri scurte, cu o structura identica privind numarul silabelor si locul accentelor, strofe legate intre ele prin aceeasi tema. Strofele erau legate intre ele printr-un acrostih.

Perioada de inflorire a condacului in imnografia bisericeasca este prin sec. VI-VII. Vechile condace aveau la inceput o strofa care, ca fond, nu aveau nimic in comun cu restul strofelor, decat melodia si refrenul.

Aceasta strofa scurta se numea proimion (antestrofa). De fapt aceasta este strofa care se pastreaza pana azi sub numele de condac. Din sirul de strofe al vechilor condace s-a pastrat si prima strofa (ce urma antestrofei), al carei rol era de model pentru celelalte strofe si care se numea icos. Icosul se citeste dupa condac.

Restul strofelor din condac au iesit cu timpul din uzul cultului si n-au mai fost transcrise in cartile de ritual.

Cel mai vechi autor de condace si cel mai vestiti imnopgraf bisericesc este Sf. Roman Melodul (sec.VI). Lui i se astibuie singurele dintre poemele sau condacele vechi care s-au pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) cunoscut sub numele de Acatistul Maicii Domnului si care se citeste, de obicei, in randuiala Utreniei din sambata a cincea a Postului Mare (Denia de vineri seara)

Podobia, numita si prosomie sau asemananda, este in muzica bisericeasca o stihira cu melodie tip, model, dupa care se executa toate cantarile bisericesti. Fiecare din cele opt glasuri isi are podobiile sale, care se insemneaza deasupra imnelor ce trebuie cantate intocmai cu podobia notata. Pana la trecerea pe note a imnelor, melodia se pastra prin traditie, podobia fiind un mijloc mnemotehnic a cantarii stihirilor.

Sedealna, sezanda sau catisma sunt psalmi care se canta sau se citesc in timpul slujbelor, ori izolati (ex Ps 103 la inceputul Vecerniei) ori in grupuri mici, ori insirati unul dupa altul, cum sunt cei sase psalmi de la inceputul Utreniei, ori grupati in cele 20 de sectiuni ale Psaltirii, numite catisme, care se citesc la slujba Ceasurilor, Miezonopticii, Vecernei si Utreniei. Aceste catisme sunt numite si sedelne, pentru ca in timpul citirii sau cantarii lor credinciosii pot sedea pe scaune su in strana.

Tot sedelne se numesc acele scurte tropare care se pun la Utrenie dupa citirea Psalmilor, dupa polieleu si la oda a treia a canonului.

Ipacoi sau subascultator este denumirea care se dadea in vechime raspunsurilor (refrenelor ) cantate de popor in cantarea responsorila a psalmilor. Ipocoi este o stihira izolata, constand in anumite versete din psalmi sau din unele formule liturgice cunoscute si consacrate in uzul liturgic, care se repetau ca un refren dupa fiecare verset al psalmului, asa cum a ramas pana azi in finalul Cantarilor Tremii, cantarilor finale din icoasele si condacele Acatistelor si in cele trei refrenuri din slujba Privegherii sau a Vecerniei Mari („Bine esti cuvantat, Doamne, Cel ce ai facut toate”)

Astazi ipacoi se numesc acele tropare sau strofe izolate care se citesc inaite de antifoanele celor opt glasuri de la Utrenia Duminicilor si praznicului respectiv. Au acest nume pentru ca rostirea lor trebuie ascultata cu multa atentie, ca o vestire sau proclamare solemna. Sa mai intalneste si la Pavecernita Invierii si la Miezonoptica dupa canon.

Antifoanele numite si Treptele antifoanelor, sunt cantari scurte din Octoih. Se numesc astfel deoarece in vechime se cantau antifonic, alternativ, de catre cele doua strane, adica alternativ. Aceste cantari sunt compuse pe baza psalmilor 119-133, care formeaza catisma a 18-a numita si „Cantarea treptelor” pentru ca la iudei se canta pe treptele templului din Ierusalim, de catre doua grupe de cantareti, care stataeau fata in fata si cantau pe rand. Fiecare antifon din cele opt glasuri e format din noua tropare, grupate trei cate trei, in antifoane pentru fiecare glas. Aceasta impartire a antifoaneleor are un caracter trinitar, facand referire la cele noua cete ale ingerilor, in ierarhia cereasca, cantand Sfintei Treimi. Compunerea antifoaneleor e atribuita Sfantului Ioan Damaschin si Sfantului Teodor Studitul.

Prochimenul este in cantarea bisericeasca, stihul (versetul) ramas din psalmul care odinioara preceda lecturile biblice: Paremiile, Apostolul, Sfanta Scriptura. Il intalnim in randuiala Vecerniei, Utreniei si Sfintei Liturghii.

Canonul, in cantarea psaltica, este o compozitie din mai multe cantari (ode, tropare, catavasii), care respecta anumite reguli privind forma si legatura dintre ele, astfel incat impreuna sa formeze un tot. Canonul este format, atunci cand este complet din noua ode; cand este mai restrans e format din doua ode (diode) sau din trei (triode); fiecare oda este si ea formata din trei, pana la noua tropare, care respecta structura primului tropar (privind numar silabelor si locul accentelor), adica a primei strofe din oda numita (irmos sau catavasie), ce va fi model pentru celelalte strofe carora la imprima melodia si numarul sau de versuri si de silabe.

Dupa tema canoanele pot fi: ale Invierii, ale Crucii, Treimic, ale sfintilor. Cel mai mare numar de canoane e incadrat in slujba Utreniei, dar sunt canoane si in slujba Pavecernitei, a Miezonopticii de duminica si a unor Sfinte Taine (Maslul) si ierurgii (ca Inmormantarea). Si la Liturghie sunt canoane (Cantarea a treia si a sasea din Canonul Utreniei).

Luminanda sau svetilna reprezinta o categorie de stihiri sau tropare izolate care se canta inainte de Laude (in randuiala Utreniei).

Se umesc asa deoarece odinioara se cantau in momentul cand incepea sa se lumineze de ziua si pentru ca, in mai toate cantarile care poarta acest nume e vorba de lumina. Svetilnele au, dupa text, si ideea de „lumina”, si pe cea de „trimitere”. Denumirea de „luminanda” se potriveste, dupa continut, mai ales Svetilnelor celor opt glasuri pentru Postul Mare (din Triod si Ceaslov). Pentru svetilnele din restul anului, si indeosebi pentru cele 11 svetilne ale Invierii, care se canta la Utrenia de duminica, termenul de trimitere este mai potrivit pentru continutul lor, in care se vorbeste despre trimiteea Sfintelor Mironosite la Apostoli, de catre Iisus, in ziua Invierii Lui, precum si de trimiterea celor doisprezece Apostoli la propovaduire dupa Inviere.

Cele 11 svetilne ale Invierii sunt in legatura cu cele 11 Evanghelii ale Invierii, care se citesc la Utrenia duminicilor, pe care le comenteaza (parafrazeaza); Luminandele Invierii au fost alcatuite de imparatul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, in secolul al X-lea.

Voscreasnele, eotinalele sau manecandele, sunt cantari matinale, pentru ca in toate este vorba de „manecarea”, adica mergerea la mormantul Domnului, dis-de-dimineata, in ziua Invierii, a femeilor mironosite. Voscreasna se canta la Slava Laudelor, in randuiala Utreniei duminicilor. Aceste 11 stihiri ale Invierii stau in stransa cu cele 11 Evanghelii ale Invierii pe care le comenteaza. Au fost compuse in secolele IX-X, de catre imparatul bizantin Leon Filozoful.

Doxologia Mare, slavoslovia, marinda sau imnul ingeresc,  este un imn de slavire a lui Dumnezeu care se canta atat la slujba Utreniei, („Slava celui ce ne-ai aratat noua lumina!”) In forma de azi, Doxologia este un imn cu caracter trinitar, un imn de lauda catre Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Prin secolul al IV-lea , el a devenit un mijloc de lupta impotriva ereziilor antitrinitare (ariena si pnevmatomaha).

Anunțuri

Troparul, acatistul și viața Sfintei Muceniţe Filofteia (7 decembrie)


Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i și pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să mântuiască sufletele noastre.

Filofteia preafericită, din pruncie te-ai adus prin fapta bună jertfa fara prihana lui Dumnezeu, Celui ce mai înainte de a te naște te știa pe tine, care te-ai făcut podoaba fecioarelor și locuitoare cămării celei de nuntă, vrednică de laudă. Pentru aceasta strigam tie: Bucură-te, fecioară pururea pomenită!

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.

Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: „Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească. Continuă lectura

Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina Fecioara – 2 octombrie


Troparul Sfântului Ciprian, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta cuvântul adevărului drept învăţând, şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Cipriane, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

sfintii-chiprian-si-iustina“Izbăveşte de toată vătămarea, fermecarea şi vraja, Ierarhe Cipriane şi Mucenice al lui Hristos, pe cei ce aleargă cu credinţă la mijlocirea ta!”

“Căzând în cursele oamenilor celor răi, şi chinuit fiind fără nădejde de scăpare, către tine ridic ochii mei, Cipriane milostive, slobozeste-mă de a lor vicleană uneltire”.

Condac – “Taberile vrăjmaşilor ce se luptă împotriva noastră alungă-le cu rugăciunile tale, Sfinte, si valurile cele sălbatice ale ispitelor opreşte-le degrab cu mijlocirile tale, Cipriane fericite, ca în cântări să te lăudăm neîncetat pe tine, apărătorul cel nebiruit al creştinilor”.

Acest Sfânt Ciprian a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocletian (284-305), fiind de neam din Cartagina, şi era filosof şi vrăjitor cumplit, propovăduind în Antiohia Siriei, în slujba păgânescului şi necuratului zeu Apolon. Ca încă din fragedă tinereţe, dornic fiind de învaţătură, iar parintii lui având bună stare, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite în acest meşteşug, de pe vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India, desăvarşindu-se în toate tainele păcătoase ale magiei şi citirii în stele, încât Ciprian dobândise, printre păgâni, mare faimă şi era căutat şi pentru nelegiuitele lui îndeletniciri drăceşti, dar mai cu seamă pentru duşmania lui faţă de creştini, pe care îi batjocorea pretutinderea. Dar Domnul l-a mântuit pe Ciprian din drăceasca lui pierzanie.
Tot în acea vreme, trăia în Antiohia o fecioară creştină, numită Iustina, care s-a născut din parinţi păgâni. Auzind ea odata vorbindu-se de Hristos, cerceta pe ascuns adunările creştinilor, şi, lucrând Duhul Sfânt în inima ei, a crezut în Hristos. Deci, aducând la credinţă pe tatăl ei şi pe maica sa, degrabă au primit cu toţii Sfantul Botez. Şi se dusese vestea despre frumuseţea şi despre viaţa curată a fecioarei Iustina.
Un tânăr de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dânsa şi a dorit s-o ia de soţie. A cerut-o părintilor ei, dar Iustina s-a împotrivit: jurase să fie mireasa lui Hristos.

Ciprian_si_IustinaDeci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se să-i ajute cu vrăjile lui. Iar acesta, de trei ori trimitând vrăjile sale către Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a rămas nestramutată în hotararea ei. Văzându-şi neputinţa meşteşugului, pentru care atâta se ostenise, Ciprian a împarţit averea sa săracilor şi, arzându-şi vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul, botezându-se. Toată viaţa, de aici înainte, şi-a închinat-o slujirii lui Hristos. Şi a fost făcut episcop în Cartagina, ostenindu-se în răspândirea credinţei şi alinarea suferinţei săracilor.
Iar, dacă au fost prinşi, pe vremea prigoanei lui Diocleţian, atât Ciprian cât şi Iustina, aduşi fiind în faţa stăpânitorului din Damasc, au fost bătuţi de moarte şi sfâşiati cu gheare de fier. Şi, neîncetand a mărturisit pe Hristos şi rămânând nevătamaţi, au fost trimişi în Nicomidia, înaintea împăratului. Şi li s-au tăiat capetele din porunca lui Diocleţian, la 2 octombrie 304, luând cununa mucenicilor.

Troparul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acatistul Schimbării la Față (6 august)


Troparul Schimbării la Faţă

Schimbatu-Te-ai la fata, in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand ucenicilor Tai slava Ta, pe cat li se putea; straluceasca si noua, pacatosilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Datatorule de lumina, slava Tie!

Condacul Schimbării la Faţă

In munte, Te-ai schimbat la fata, Hristoase Dumnezeule, si pe cat au cuprins ucenicii Tai slava Ta, au inteles ca, daca Te vor vedea rastignit, sa cunoasca Patima cea de bunavoie si lumii sa propovaduiasca, ca Tu esti cu adevarat raza Tatalui.

Axion la Schimbarea la Faţă a Domnului

„Măreşte, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce S-a schimbat la faţă în muntele Taborului.
Naşterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit, că S-a arătat purtător de trup pe pământ şi cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine, Născătare de Dumnezeu, toţi te mărim.”lrg-3223-p_0082

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca „fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu. Continuă lectura

Troparul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Viata si acatistul. (27 iulie)


Troparul Sfantului Mare Mucenic Pantelimon (glas 3):

„Purtatorule de chinuri, sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu, ca sa dea iertare de gresale sufletelor noastre.”

CONDAC, glas 5 (Grupul Nectarie Protopsaltul)

 

sf_pantelimon_26Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui  calitatea inalta a  sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli. Continuă lectura

Sfântul Mucenic Ioan Valahul (12 mai)


Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahul (12 mai)

„Astăzi duhovniceste prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor români, şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, sa prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan. Că acesta dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bineprimit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat, în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.”


Condac:

„Aratatu-s-a nouă astăzi cel preaînfrumuseţat cu curăţia, tânărul ostaş al Mântuitorului luminînd pe toţi cei ce strigă: Bucură-te, Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!”

Aşa cum sugerează şi numele său, „Valahul”, acest sfânt mucenic era de neam valah, adică român din Ţara Românească. El s-a născut în acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu în anul 1644, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească.  În acel timp a venit la conducerea ţării Mihnea al III-lea Voievod (1658-1659), poreclit „Turcitul”. Acesta a pornit o răscoală împotriva stăpânirii otomane, datorită haraciului care îi era impus de la Curtea Otomană.

Auzind aceasta, sultanul Mehmet a trimis o oaste de turci în Ţara Românească, pentru a pune capăt revoltei, şi a pedepsi pe domnitorul revoltat. De frică, Mihnea a fugit peste munţi, în Transilvania, unde a şi murit, iar turcii, văzând aceasta, au pustiit ţara, robind mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii. Printre aceştia se afla şi tânărul Ioan, care ajunsese la vârsta de 15 ani, şi care primise în dar de la Dumnezeu o nemaiîntâlnită frumuseţe a chipului. Pe drum însă, un păgân din cei ce duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi plăcându-i frumuseţea exterioară a trupului, l-a cumpărat, având asupra sa gând urât. Sfântul s-a împotrivit însă acestei fapte nelegiuite, nerecunoscând de stăpân decât pe Stăpânul tuturor, Hristos. Înfuriindu-se, păgânul se pregătea să-l lege pe Ioan de un copac, pentru a-şi duce urâciosul gând până la capăt, dar Sfântul, scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, şi-a adus aminte de David, biruitorul lui Goliat, şi prinzând curaj, l-a ucis pe păgân.

Nu mult după aceea, agarenii care duceau pe robi către Constantinopol au observat lipsa stăpânului lui Ioan. Aflând adevărul, l-au legat în lanţuri pe Ioan şi aşa l-au dus până la Constantinopol, chinuindu-l cumplit. Ajuns la Constantinopol, Ioan a fost dus la judecată, unde a mărturisit adevărul. spunând că omorându-l pe păgân nu a făcut decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat. Vizirul, auzind acestea, l-a dat pe Sfântul Ioan în stăpânirea femeii păgânului omorât, ca să facă cu el ce va voi. Aceasta a fost îndată răpită de frumuseţea tânărului, şi l-a dus în casa ei, unde i-a promis că dacă se va lepăda de credinţa sa şi va trece la aceeaşi lege cu a ei, îl va lua de bărbat, în locul celui mort, făgăduindu-i bogăţii şi desfătări nenumărate. ca pildă, femeia i-a dat chiar pe Mihnea Turcitul, care fusese şi el rob la turci, dar trecând în legea mahomedană, ajunse domnitor în Ţara Românească. Ioan însă s-a împotrivit, nevrând să se lepede de credinţa sa, aducându-şi aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar. Aceste ispitiri au durat 2 ani şi jumătate, după care femeia, văzând statornicia Sfântului, s-a înfuriat şi l-a dat pe Ioan eparhului cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Acolo mucenicul a fost supus la multe, cumplite şi înfricoşătoare chinuri. În acest timp, femeia vizita adesea pe Ioan, gândindu-se că tânărul îi va asculta cererile şi o va lua de soţie. Ioan însă, asemenea unui diamant, a rămas statornic în credinţa sa, căutând numai spre Hristos de la Care primea putere şi înţelepciune.

Văzând toţi că nu este nici o cale de a îndupleca pe tânăr să se lepede de Hristos, au luat hotărârea de a-l pierde pe Ioan cu moartea. Astfel, binecuvântatul mucenic al Domnului a fost dus la spânzurătoare, în data de 12 mai 1662, şi astfel, şi-a dat viaţa în mâinile lui Hristos, de la care a şi primit cununa biruinţei.

Viaţa Sfântului, împreună cu pătimirea sa a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din acea vreme, după care a fost tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, şi apoi trecută în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Cântări la Adormirea Maicii Domnului. Acatistul Adormirii Maicii Domnului.

Reprezentativ


Troparul Adormirii Maicii Domnului


„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născatoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

doar-ortodox

Preasfantă Născătoare a Domnului Hristos (priceasnă)

doar-ortodox

O, Măicuță Sfântă

O, Măicuţă Sfântă
Te rugăm fierbinte,
Să ne-asculţi de-a pururi
Marea rugăminte:

Refren:
Nu lăsa, Măicuţă,
Să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii,
Lacrimilor tale.

Când plângeai sub cruce
Maică-ndurerată,
Te-am primit de Mamă,
Noi şi lumea toată.

Călători pe-o mare,
Veşnic tulburată,
Noi ne-am pus în Tine
Şi nădejdea toată.

Tu eşti steaua mării
Şi ajuţi s-o treacă;
Dintre câţi Te roagă,
Nimeni nu se-neacă.

Fă să-ţi batem zilnic
La miloasa-ţi poartă,
Câtă vreme-n lume,
Valuri ne mai poartă.

Iar când nori şi ceaţă
Înnegri-vor zarea,
Vino Tu Măicuţă,
Să ne-arăţi cărarea.

Să conduci luntriţa
Printre stânci şi valuri,
Să ne scoţi la portul,
Veşnicilor maluri.

O, Măicuţă Sfântă,
Cea mai scumpă floare,
Fă din şir de lacrimi,
Dalbe lăcrimioare.

Scapă-ne de patimi
Şi de pofte rele,
Şi ne schimbă-n mândre
Mărgăritărele.

Să ne duci cu Tine
Unde calea-Ţi duce,
Să ne dai în ceruri
Fiului Tău dulce.

Şi să-I spui, Măicuţă,
C-aste floricele,
Le-au făcut să crească
Chinurile grele.

Şi cu ale Tale
Lacrimi de sub cruce;
Tu le eşti Măicuţă,
Maica cea mai dulce.

Inima-i Preasfântă
Mângâios ne-o strânge;
Va uita de patimi,
Mai mult nu va plânge.

Noi, cuprinşi de-o pace
Fără de hotară,
Lăuda-te-om veşnic
Pururea Fecioară.

O, măicuţă sfântă (priceasnă) – Grupul Teoforul

La Nicula sus in deal (priceasnă) – Grupul Teoforul

doar-ortodox

doar-ortodox

Troparul Adormirii Maicii Domnului si stihiri

doar-ortodox

Troparul Adormirii Maicii Domnului si Condacul 1 (Acatistul Adormirii Maicii Domnului)

doar-ortodox

Binecuvantarile Adormirii Maicii Domnului

doar-ortodox

Cuvine-se cu adevărat

doar-ortodox

Paraclisul Maicii Domnului

doar-ortodox

Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei, celei ce te sui de la pamant la cer, cantare cu cucernicie, pentru preacinstita ta Adormire, aducem tie Nascatoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinta peste moarte, de toate intamplarile aducatoare de moarte ne pazeste pe noi, ca sa-ti cantam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Icosul 1

Ingerul intai statator, din cer a fost trimis, sa spuna Nascatoarei de Dumnezeu, mutarea ei la cer, fara de grija si mai inainte sa vesteasca venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Si luminat stralucind inaintea ei stand, a zis asa:
Bucura-te, preavesela Maica a Imparatului;
Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, imparateasa cerului si a pamantului;
Bucura-te, preamarita, ca vine cu slava la tine Fiul lui Dumnezeu sa te ia la cer; Continuă lectura

Troparele Botezului Domnului și Sf. Proroc Ioan Botezătorul


Troparul Botezului Domnului Iisus Hristos (6 ianuarie)

În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Parintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie.

Mâna ta care s-a atins de preacuratul creștet al Stăpânului (Mănăstirea Putna)

Slava Ceasului al IX-lea la Botezul Domnului, 5 ianuarie 2016

Aghiosul, aghios, trecu Nașterea lui Hristos… colind la Bobotează (versurile colindului)

Troparul Sf. Ioan Botezătorul

muzica: diacon protopsalt Mihail Buca, dimpreuna cu Psaltii Catedralei Patriarhale

~~~~~~~~~~~~~~~~

{Troparul la Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul, 29 august}

„Pomenirea dreptului cu laude, iar tie destul iti este marturia Domnului, Inaintemergatorule, ca te-ai aratat cu adevarat si decat proorocii mai cinstit, ca si a boteza in repejuni pe Cel propovaduit te-ai invrednicit. Drept aceea, pentru adevar nevoindu-te, bucurandu-te, bine ai vestit si celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a aratat in trup, pe Cel ce a ridicat pacatul lumii si ne-a daruit noua mare mila.”

Condac:

„Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut uciderea fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică.”