Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie.


Îmi spunea cineva venit din ţară că s-o dus cinci demnitari de afară la Patriarh [Teoctist] şi i-au spus:

„- Noi suntem toţi sodomişti, niciunul n-avem femeie. Aşa vrem noi, aşa ne place, şi aşa să le daţi voie tuturor, ca să vă băgăm în Uniunea Europeană.”

Patriarhul le-ar fi zis:

,,- Voi faceţi ce vreţi, eu sub nici un motiv nu aprob lucrul ăsta.”

„- Dacă n-aprobi, n-o să te mai băgăm în Uniunea Europeană.”

„- Eu sunt apostolul neamului, apostolul Bisericii, sub nici un motiv nu aprob asta.”

Au zis: „ – Ei, nu-i nimica”, şi apoi s-au dus la conducătorii Parlamentului. Vezi? Sunt lucruri înfricoşat de serioase, adică clar ne declarăm împotriva lui Dumnezeu. Ce să mai zici? O venit timpurile din urmă, o venit timpurile acelea.

– Dar sunt oameni, atei, care spun: ”Eu nu vreau să cred în Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Ε dreptul meu, nu?” Cum vine asta?

– Cum îi asta? Na, drepturile omului. Vezi că o proorocit Sfinţii Părinţi că în timpurile astea, al optulea veac, lumea va ajunge să spună… „eu nu vreau să cred”. Dar pe ei nu i-a silit nimeni, cum a fost în timpul comuniştilor. Ei singuri se declară aşa.

– Cum poate omul să facă asta când el e creat de Dumnezeu? Dumnezeu e izvorul vieţii lui, e totul pentru el.

– Pentru cel care crede. Cel care nu crede în Dumnezeu crede că aşa trebuie să fie, cum fac acuma ăştia, „europenii”. Dacă nu crede omul în Dumnezeu s-a terminat, orice i-ai face. Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm. Aşa-i, aşa-i, că acuma-i libertate. „Libertate”.

Acuma-i o diplomaţie satanicească. Vezi, în timpurile de demult şi-o vărsat sângele atâtea sute de mii şi milioane de oameni, fiindcă credeau in Hristos. Aşa era atuncea, era idolatrie şi, dacă nu erai ca idolatrii, îţi tăiau capul. Dar conducătorii de acuma, toată răutatea aceea au luat-o cu diplomaţie. Nu-ţi mai taie capul, dar te conving sa zici ca ei, să te atragă de partea lor, ca tu singur sa lepezi adevărul şi să te întorci după dânşii. Când s-o mai pomenit sau cine ar fi prooro­cit vreodată ca neamurile astea care conduc acum omenirea – ştim că sunt oameni depărtaţi de adevăr – să dea miliarde de euro; unde? In Sfântul Munte, să se reînnoiască mănăstirile. Vezi ce diplomaţie? Astea toate vin de la Uniunea Europeană. Dar ce face Uniunea Europeană? Cele mai mari fărădelegi. Conducătorii Uniunii Europene sprijină făţiş păcatul ăsta, cu sodomia. Cică aşa trebuie: „Aşa am plăcerea eu, nu-mi trebuie femeie, dă-o încolo că-i spurcată. Eu vreau băiat, vreau bărbat”. Dar te convinge în aşa fel, e aşa un curent satanicesc, că lumea acuma mai mult iubeşte fără­delegea asta cu bărbaţii decât cu femeile. (18-11-2003).

Lumea în cel rău zace. Mântuitorul însuşi a zis: „Iată, vine stăpânitorul lumii acesteia, şi întru Mine nu află nimic”. Vezi? Stăpânitorul lumii acesteia este ispititorul. De aceea trebuie să ne osârduim să nu ne depărtăm de adevăr, că acuma conducăto­rii lumii acesteia vor ca omenirea să meargă după ideile lor. Nu mai ţin cont de păcat, şi nici oame­nii nu mai ţin cont decât numai de ceea ce ordonă conducătorii. Cum îmi spunea un părinte: „O să devină tim­pul ca noi, creştinii, să nu mai zicem: «Aşa zice Sfânta Scriptură, ş-aşa zice şi în Sfânta Evanghelie.» O să zicem: «Aşa ne ordonă Uniunea Europeană.» Acolo au ei scopul să aducă omenirea.

Dar noi să facem răbdare, că nădejdea-i la Bunul Dumnezeu, cum a hotărî Părintele ceresc. Totuşi, noi trebuie să ne osârduim. ,,Osârduiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor”, ne spune Mântuitorul. Ştim. Da’ acestea trebuie să fie, căci după toate proorociile Sfinţilor Prooroci, trebuie să vină împărăţia lui Antihrist. Vezi? S-o apropiat. Si acuma, conducătorii şi ascultătorii împărăţiei lui Antihrist se osârduiesc să îngenuncheze Ortodoxia, că, dacă ar îngenunchea Ortodoxia, mai uşor ar veni împărăţia lui Antihrist. Eh!… Bunul Dumnezeu să ne fie de ajutor şi să avem nădejde la Bunul Dumnezeu. (26-12-2003)

Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na!… fac şărlătăniile lor.

– Ei mai susţin că Biserica n-are voie să se ames­tece în treburi politice.

Apoi vezi? „N-are dreptul”. Biserica n-are drep­tul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu e fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.

– Dar Biserica are voie să se amestece în tre­buri de morală, în viaţa publică, în viaţa societăţii? Conducătorii lumii spun că nu are voie.

– Apoi nu ne lasă ei să le îndreptăm, dar după Sfinţii Părinţi, sigur, eşti dator ca să arăţi adevărul. Adevărul este că nu se termină omenirea cu viaţa asta. Adevărul este să facem fapte bune, ca să putem căpăta veşnicia. Dar ei, fiindcă nu cred în veşni­cie, ci numai în viaţa aceasta, spun că trebuie să-ţi faci toate poftele. Şi cu ocazia asta lumea îi ascultă, de aceea se depărtează de adevăr. Incet, încet…

– Despărţirea Bisericii de problemele sociale, de stat, asta a cui lucrare e?

– Asta e direct lucrarea Satanei, ca să n-aibă dreptul Biserica să te sfătuiască spre mântuire. Ca să poţi intra în veşnicie trebuie să nu fii trupesc, trebuie să nu-ţi faci voile. Da’ ei, nu vezi că deoda­tă au pus „Drepturile Omului”, ca prin ele să ia tot dreptul Bisericii de a-l sfătui pe om cum să lucreze cu viaţa şi cu patimile şi cum să lucreze pe drumul adevărului ca să poată câştiga veşnicia. Acuma toată lumea, orice fărădelege de pe faţa pământului ar face, aşa zice: „Aşa e dreptul omu­lui, aşa doresc eu“. N-a fost poate de când lumea legea asta, „dreptul omului”. Vezi cu ce diplomaţie, cu ce şarlatanie se lucrează? Dacă ar fi „Drepturile Omului” contra nedreptăţilor care se fac pe faţa pă­mântului, atuncea da… Da’ vezi că drepturile omului sunt pentru ca omul să facă numai rău. Orice doreşte el, să n-aibă dreptul nici Biserica, nici nime­nea să-i zică ceva.

Dacă te amesteci în treburi de-astea politice de-acuma, te omoară, da’ dacă mergi după drep­turile omului, astea trupeşti, nu, nu! Ce te învaţă Biserica, Hristos, Dumnezeu, proorocii, toate acelea n-ai dreptul să le faci, vezi? Impărăţia lui Antihrist este, părinte. (19-01-2004)

Lumea acuma s-o amestecat, naţiuni cu alte naţiuni, şi încep oamenii a spune: „Nu-i nimic cuta­re, nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare”. Avorturile le fac întru nimic, fel de fel de necuraţii de mici copii… Ei, cum să se pogoare harul Sfântului Duh peste tine dacă tu, de mic copil, eşti spurcat, eşti dedat în mâinile vrăjmaşului? „Fiţi sfinţi“, zice Sfânta Scriptură, însuşi Mântuitorul. „Fiţi sfinţi”, adică fiţi curaţi, „fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, şi aşa puteţi veni către Mine“. Da’ dacă lumea merge după cum e moda astăzi…

Vezi, chiar conducătorii omenirii, astăzi, nu se gândesc deloc la adevăr. Ei fac propagandă titanica că aici e iadul şi aici e raiul. Nu zic asta pe faţă, dar ăsta e scopul lor. Cele mai mari păcate, strigătoare la cer, păcate de care Biserica nici să n-audă, nici cu gândul, acuma conducătorii omenirii, Uniunea Europeană le socoteşte o nimica toată. „Dreptul omului!” Ei, se poate? Cum dreptul omului? Dreptul omului, adică omul s-o dedat în braţele Satanei. Şi ce-i zice Satana, aceea vrea să facă omul: „Ei, şi, daca vreau să fac orice fărădelege, aceea o fac, că aşa îmi place mie! Nu vreau să mă căsătoresc cu o fată cu frica lui Dumnezeu, vreau să mă căsătoresc cu alt bărbat”.

Şi ceea ce nici prin gând n-o fost până acuma in omenire, acuma îţi dă voie să faci, cea mai mare fărădelege pe faţa pământului. Asta învaţă conducătorii actuali, cu Uniunea Europeană. Ei, ce aştepţi? Aştepţi mila lui Dumnezeu? O făcut Dumnezeu aşa de mare minune, Sodoma şi Gomora le-o afundat în fundul iadului, toată omenirea ştie că acolo o fost fărădelegile cele mai mari, şi acum ei zic: „Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimica asta.” Şi lumea îi ascultă.

Vezi? E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte. Aşa scriu Sfinţii Prooroci, aşa scriu Sfinţii Apostoli. Aşteptăm pe Antihrist. Dar apostolii lui Antihrist ştiu cum să se poarte ca să îngenuncheze adevărul, să îngenuncheze Ortodoxia. Cât timp va fi Ortodoxia la înălţime ei ştiu că nu poate împărăţia lui Antihrist să guverneze, să conducă, şi se osârduiesc cu fel de fel de meşteşugiri ca foarte cu înlesnire să vină Satana ca să conducă omenirea.

Eh!… Cât putem şi cât am auzit şi cât ne luminează Dumnezeu, să ne ţinem de adevăr. Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie. (2003)

Staretul Dionisie, Extras din ”Lumea în vremurile de pe urma”, Ed. Prodromos, 2010

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Anunțuri

Sfinţii Grigorie, cei de peste tot anul


GRIGORIE, In greceste, gregórios inseamna „cel treaz“, „veghetorul“ (de la gregoreo, „a fi/sta treaz“, „a priveghea“). Limba bisericeasca pastreaza forma veche Grigorie, dar in limba moderna s-a impus forma Grigore (de unde si prescurtarea Gore). Desi purtat de numerosi sfinti, atat in Rasarit, cat si in Apus, astazi numele este tot mai rar. Diminutivele curente sunt Grigoras si, sub influenta occidentala, Grig (uneori dezvoltat autohton in Griguta). Derivatele feminine – Grigorita, Grigorina – se intalnesc inca si mai putin.

Numele este atestat si in limba latina, sub forma de Gregorius si Glegorius, destul de intalnite in epoca imperiala. Istoria numelui, insa, incepe in primele secole ale erei crestine, cand este purtat de personalitati marcante ale bisericii atat grecesti, cat si romane. In Sinaxar se gasesc trecuti multi sfinti care au avut acest nume – Sf. Grigore de Nazianz (supranumit „Teologul”), Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie, episcopul Armeniei Mari (supranumit „Luminatorul”) si multi altii. Atestat din vechime, numele apare in limbile slave, iar de aici Grigore va intra si in limba romana.

Din familia derivatelor se mai intalnesc Goras, Guruta, Grigole, Grigorita, Golea, Gorov, Grigoropol, Grigorcea, Grif, Grigor, Gurga, Grigoran, Grigorescu, Guta, Gorcea, Grisca, Grigoras, Griguta, Gligolas, Grigor etc. O dovada a popularitatii numelui este zicala populara „Vrei, nu vrei, bea, Grigore aghiasma”. Este un nume intalnit in toata Europa.

Întrucât foarte mulţi nu se gasesc scrisi în calendarul nostru, am gasit folositor sa-i adunam pe toţi şi să-i listăm mai jos. Cei mai mulţi sunt din biserica greacă şi rusă. Prezentul articol cuprinde lista (ne-exhaustivă) a acestora.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

1 ianuarie – Sf. Ierarh Grigorie de Nazianz cel Bătrân (cca. 276 – 374), tatăl Sf. Grigorie Teologul

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

5 ianuarie – Sf. Grigorie din Akrita

5 ianuarie Sf GrigorieSf. Grigorie s-a născut în jurul anului 755 în insulele Cretei, din părinţi evlavioşi care se numeau Teofan şi Iuliana. Încă de tânăr a iubit studiul sfintelor scripturi şi a trăit ceva timp în Seleucia, din Grecia Veche, coasta de sud a Anatoliei. Acolo s-a nevoit hrănindu-se doar cu pâine si apă. După ce a murit Împăratul Leon al IV-lea Khazarul şi credincioşii creştini s-au eliberat de tirania acestuia, a mers în Ţara Sfântă, apoi la Roma.

În acei ani, sub împăratul Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.

În timpul împăratului roman Mihai I (811-813)  Sf. Nichifor (806-815) a trimis într-o delegaţie trei membri la Papă menţinând printr-un act apartenenţa la Imperiul Bizantin, nerecunoscându-l ca împărat al Romei. Din aceasta a facut parte şi Sf. Grigorie.

Ulterior sfântul s-a aşezat la o vestită mănăstire din Akrita, şi, într-o chilie mică – ascuns de lume, acoperit doar cu o haină din piele, a plâns şi s-a rugat pentru revoltele şi opoziţiile din sânul bisericii.  Recita psalmi in orele serii, în timp ce se afla gol într-un borcan mare de apă din grădină. Aşa rugându-se, a trăit toată viaţa pământească până ce şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSfântul Grigorie Zavorâtul

Sfântul Grigorie a venit din Rusia. Pustnic în mănăstirea Sf. Teodosie Marea Lavră de la Kiev și a dormit liniștit în jurul secolul 14 d.Hr.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarie – Sf. Grigorie Episcopul Moesiei (al Bulgariei) care a adormit în anul 1012.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSf.Cuvios Grigorie facatorul de minuni de la Pecerska (†1093)

sf-cuvios-grigorie-taumaturgul-de-la-pecerska 8 ianuarieNu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie, ci şi Sfînta şi făcătoarea de minuni lavră Pecersca se măreşte cu cel care poartă acelaşi nume. Dumnezeu cînd a preamărit întru sfinţii Săi pe Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeaşi vreme a ales şi pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, şi în aceeaşi lavră l-a chemat.

Deci acest fericit, după ce s-a aşezat Cuviosul Antonie în peşteră, a mers la Cuviosul Teodosie, povăţuitorul mănăstirii, şi luînd de la dînsul cinul monahicesc, s-a învăţat sărăcia, smerenia, ascultarea, curăţia, cum şi celelalte bunătăţi; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Şi aşa, după nevoinţele cele multe, mai mult decît cele vremelnice s-a învrednicit a avea darul facerii de minuni. Mai înainte de toate a cîştigat biruinţa asupra diavolilor, încît aceştia de departe văzînd pe sfîntul, strigau: „O! Grigorie, ne îngrozeşti cu rugăciunea ta”.

Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cîntare, să facă rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaş nesuferind gonirea ce i se făcea de sfîntul, se gîndea cu ce fel de răutate să-i facă supărare întru îmbunătăţita sa viaţă. Dar, neputînd singur a-i face nimic, a îndemnat pe nişte oameni răi ca să-l fure, dînsul neavînd altceva decît cărţi de rugăciune şi de citire.

Într-o noapte s-au dus tîlharii la chilia lui Grigorie şi ascunzîndu-se, pîndeau pînă ce va ieşi cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre şi să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simţit venirea lor, pentru că nu dormea în toate nopţile, şi stînd în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a rugat pentru dînşii zicînd: „Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit în deşert”. Şi a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tîlharii cinci zile şi cinci nopţi, pînă ce fericitul în faţa mai multor fraţi i-a deşteptat, zicîndu-le: „Pînă cînd străjuiţi în deşert, vrînd să mă furaţi? Duceţi-vă acum la casele voastre!”.

Aceştia, sculîndu-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mîncaseră de atîta vreme. Iar fericitul le-a pus înainte bucate şi, hrănindu-i, i-a liberat. Înştiinţîndu-se despre aceasta, stăpînitorul cetăţii a poruncit să-i muncească. Grigorie, mîhnindu-se că pentru dînsul au fost daţi la chinuire, a mers la stăpînitor, i-a dăruit nişte cărţi ale sale şi a liberat pe tîlhari, apoi a vîndut alte cărţi şi preţul lor l-a dăruit la săraci, zicînd: „Nu cumva să mai cadă cineva în primejdie, vrînd să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie. Faceţi-vă voua pungi care nu se învechesc şi comoară nefurată în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică”. Acei tîlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile lor cele dintîi, şi cu pocăinţă mergînd în aceeaşi mănăstire a Pecerscăi, s-au dat în slujba fraţilor.

Însă vrăjmaşul nu şi-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest cinstit Grigorie mai avea o grădiniţă mică, în care semăna verdeţuri şi sădea pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnîndu-i acelaşi vrăjmaş, s-au dus alţi tîlhari şi intrînd în acea grădină, şi-au umplut sacii cu poamă; iar cînd şi-au luat sarcina şi au voit să plece, n-au putut şi au rămas două zile şi două nopţi nemîncaţi, doborîndu-se de sarcini. Apoi începură a striga: „Părinte Sfinte, Grigorie, slobo-zeşte-ne, că ne pocăim de păcatul nostru şi de acum nu vom mai face lucruri de felul acesta”.

Auzind monahii, au alergat şi au pus mîna pe ei, dar n-au putut să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: „Cînd aţi venit aici?”. Tîlharii au răspuns: „Sînt două zile şi două nopţi de cînd stăm aici”. Iar monahii au zis către dînşii: „Noi totdeauna umblăm pe aici şi nu v-am văzut”. Tîlharii au răspuns: „Şi noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareţ; dar acum, slăbiţi am început a striga. Deci, vă poftim rugaţi pe Sfîntul făcătorul de minuni Grigorie, să ne slobozească”.

Venind Grigorie, le-a zis: „De vreme ce în deşert v-aţi petrecut viaţa voastră, furînd ostenelile străine, iar voi nevoind a vă osteni, de acum să staţi aici ceilalţi ani pînă la sfîrşitul vieţii voastre”. Iar ei cu lacrimi rugau pe stareţ să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greşeală ca aceasta. Stareţului făcîndu-i-se milă de dînşii, le-a zis: „De veţi voi să lucraţi cu braţele voastre pe alţii să-mi hrăniţi, vă voi slobozi”.

Tîlharii, cu jurămînt au zis: „Te vom asculta pentru totdeauna”. Atunci Grigorie le-a zis: „Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce v-a întărit, de acum veţi lucra la sfinţii fraţi şi din osteneala voastră veţi aduce cîte ceva la trebuinţele lor”. Şi astfel i-a slobozit. Tîlharii, în schimbul faptei celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, pînă la sfîrşitul vieţii lor. Apoi înşelătorul ispititor l-a ispitit şi a treia oară, ca prin tîlhari, asemenea să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înşelăciune:

Au venit la Grigorie trei oameni necunoscuţi, care nu păreau a fi tîlhari, ci arătîndu-se ca şi cum le-ar trebui ajutor, vrînd însă a-l ispiti. Doi din ei rugau pe sfîntul pentru cel de-al treilea, zicînd: „Părinte, acest prieten al nostru este osîndit la moarte; te rugăm, grăbeşte a-l izbăvi pe el, dă-i ceva ca să se răscumpere de moarte”. Fericitul văzînd îndată cu duhul că minciuna lor se va descoperi cu adevărul, a lăcrimat cu jale şi a zis: „Vai omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii”. Ei ziseră: „Părinte, dacă-i vei da tu ceva, atunci nu va muri”. Însă aceasta ziceau, vrînd să ia ceva de la dînsul şi să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător, a zis: „Orice i-aş da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este osîndit?”. Ei răspunseră: „Are să fie spînzurat pe lemn”. Atunci înainte-văzătorul le-a grăit: „Bine l-aţi judecat, că dimineaţă se va împlini aceasta”.

Acestea zicîndu-le, s-a coborît în peşteră, unde ferindu-se de vederea şi auzirea deşertăciunilor pămînteşti, avea obiceiul a-şi face rugăciunile; de acolo scoţînd carţile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicînd : „Luaţi acestea şi de nu vă vor plăcea mi le veţi înapoia”. Ei au luat cărţile şi au început a rîde, zicînd: „Le vom vinde şi ceea ce vom lua, vom împărţi”; apoi, văzînd la sfîrşit şi pomii cei rodiţi, ziseră între dînşii: „Vom veni în noaptea aceasta şi vom aduna roadele”.

Sosind noaptea, veniră cei trei tîlhari, iar Grigorie se ruga în peşteră. Atunci ei astupară pe dinafară uşa peşterii, unde era cuviosul şi unul dintre dînşii, despre care s-a zis că va fi spînzurat, suindu-se într-un măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ţinea, s-a frînt şi el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amîndoi.

Atunci, cel ce căzuse cînd era în văzduh, agăţîndu-se de altă creangă, şi neavînd ajutor, s-a spînzurat, iar Grigorie fiind închis, n-a putut să fie cu fraţii la Utrenie, în biserică. Fraţii ieşind din biserică, s-au dus să vadă pricina nevenirii neobişnuite a celui sfînt bărbat; şi iată văzură în pom un om spînzurat, şi se înspăimîntară; apoi căutînd pe Grigorie, îl aflară încuiat în peşteră. El ieşind, a poruncit să coboare pe cel spînzurat, apoi a văzut şi pe prietenii lui, cu alţii care veniseră, şi se uitau la cel mort.

După aceea, a zis: „Vedeţi cum ticăloasa voastră minciună s-a răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocoreşte; şi dacă nu m-aţi fi încuiat, eu i-aş fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmaşul v-a învăţat să urmaţi cele deşarte şi minciuna, drept aceea aţi pierdut şi mila voastră”. Batjocoritorii, văzînd împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerînd iertare. Grigorie i-a supus la slujba mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin sudoarea feţelor să-şi mănînce pîinea, apoi să fie mulţumiţi a hrăni şi pe alţii din osteneala lor. Astfel şi aceia şi-au sfîrşit viaţa, ca şi ceilalţi, slujind în mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ucenicilor părinţilor noştri Antonie şi Teodosie.

Acum se cuvine a spune şi patima morţii pe care a suferit-o sfîntul: s-a întîmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea unei vietăţi necurate; deci, fericitul s-a coborît în Nipru, ca să scoată apa şi să se spele. Voievodul Rostislav Vsevolodic a sosit acolo în aceeaşi vreme, voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune şi binecuvîntare, pentru că se ducea la război cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), împotriva polovţilor; şi văzînd slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l batjocori şi a-l defăima cu cuvinte de ruşine, fiind povăţuiţi de înrăutăţitul vrăjmaş.

Cuviosul îndată cunoscîndu-i, cu duhul său proorocesc, că sînt aproape de moarte, a zis către dînşii: ” O! fiilor, cînd este trebuinţă să aveţi umilinţă multă şi să faceţi rugăciuni, atunci săvîrşiţi mai multe răutăţi care nu sînt plăcute lui Dumnezeu; deci plîngeţi a voastră pierzare şi vă căiţi de greşalele voastre, ca măcar o uşurare să luaţi în ziua cea înfricoşată, căci acum v-a ajuns judecata şi vă veţi îneca toţi în apă, împreună cu domnul vostru”.

Voievodul Rostislav auzind aceasta, n-a pus la inima sa cuvintele cuviosului, şi părîndu-i că îi grăieşte minciună, iar nu proorocie, s-a mîniat foarte şi i-a zis: „Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care ştiu a înota prin mijlocul ei? Poate tu singur vei gusta acea moarte”. Deci, îndată, fără frică de Dumnezeu, a poruncit să lege mîinile şi picioarele cuviosului, să-i atîrne de grumaz o piatră, şi să-l arunce în apă; şi astfel l-a înecat.

Fraţii l-au căutat două zile şi nu l-au găsit; apoi a treia zi s-au dus în chilia lui, vrînd să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că au găsit în chilie pe cuviosul mort, avînd mîinile şi picioarele legate, piatra spînzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude şi faţa ca a unui om viu; atunci se mirară de cine şi cum a fost adus, de vreme ce şi chilia era încuiată.

Însă dînd laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinţii Săi, au scos cu cinste moaştele făcătoare de minuni şi le-au pus în peşteră, unde stau şi pînă acum nestricate. Rostislav, nesocotind aceasta a fi păcat şi cu groază suflînd, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, şi n-a voit nici binecuvîntarea, care s-a şi depărtat de la dînsul; numai Vladimir Monomahul, fratele lui, a fost în mănăstire, cerînd binecuvîntare. Cînd erau la Tripoli şi au trecut rîul Stugna, făcură cetele lor război cu polovţii şi nu i-au biruit, dar domnii ruşi au fugit din faţa potrivnicilor; atunci Vladimir, fugind, a trecut rîul Stugna, prin rugăciunile şi binecuvîntarea sfinţilor din Pecersca, iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.

Astfel, s-a împlinit proorocia sfîntului, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaş, i s-a măsurat şi lui. Iar cel fără de răutate şi făcător de minuni, Grigorie, a aflat izvorul vieţii şi cu rîul dulceţii celei veşnice desfătîndu-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia se cuvine slavă şi laudă, acum şi pururea şi în nesfîrşiţii veci. Amin.

Continuă lectura

Dometie Athonitul – stareţul român de la Măn. Zografou


Era ardelean din Tilişca Sibiului, născut la 8 iunie 1909. În 1922, pe când avea numai 13 ani, împreună cu un alt tânăr, Dumitru Trihenea s-a dus la muntele Athos, aşezându-se la mai vechea chilie ardelenească a Sf. Ipatie, care atârna de Mănăstirea Vatopedu. Rugile fierbinţi ale trăitorilor compatrioţi l-au convins să rămână în mijlocul lor, astfel încât tânărul Dumitru a primit rasa monahală cu numele de Dometie.

În 1937 a fost hirotonit preot, fiind apoi numit superior al chiliei Sf. Ipatie. În 1963, preacuviosul Dometie l-a primit pe primul patriarh român care venea în muntele Athos, Justinian Marina, care a fost plăcut impresionat de viaţa monahicească a românilor din Grădina Maicii Domnului. Cunoscut în Sf. Munte pentru viaţa sa exemplară, în 1965 a fost ales stareţ al Mănăstirii Zografou, pe care a condus-o timp de aproape 10 ani, fiind primul român la conducerea unui aşezământ athonit. Însă, presiunile politice au determinat părăsirea mănăstirii athonite şi retragerea la chilia sa.

Alături de alţi trăitori români, părintele Dometie a fost flacăra spiritualităţii româneşti în Muntele Athos. De multe ori, el le spunea ucenicilor să caute „cu scumpătate şi evlavie trecutul luminos al înaintaşilor noştri, Vieţile Sfinţilor şi cuvintele de învăţătură ale părinţilor, vetrele mănăstirilor şi schiturilor noastre şi este de ajuns. Nu avem decât o singură cale de urmat: să mergem pe urmele lui Hristos şi să trăim Evanghelia lui Hristos! Să mângâiem poporul lui Dumnezeu şi să fim tuturor făclie aprinsă în sfeşnic. Altfel nu ne putem mântui nici pe noi, nici pe alţii. Prin tine vine mântuirea, Israele, şi prin tine, pieirea!“. La 3 noiembrie 1985 părintele Dometie athonitul a fost chemat de Domnul. (Adrian Nicolae Petcu)

Parintele Dometie Trihenea (1909-1985) este unul dintre duhovnicii cu viata sfanta care s-au nevoit veacul trecut la Muntele Athos. Acesta este singurul roman care a fost vreodata staret la una dintre cele 20 de mari manastiri athonite. Parintele Arhimandrit Dometie a pastorit Manastirea Zografu, intre anii 1965-1975, iar vreme de alti 15 ani, a fost duhovnic la Manastirea Costamonitu.

Parintele Dometie Trihenea s-a nascut pe 8 iunie 1909 in Tilisca Sibiului, primind la Botez numele Dumitru. Parintii sai, Dumitru si Maria Trihenea, oameni binecredinciosi, erau mari mocani si crescatori de oi. De mic i-au dat o educatie religioasa temeinica. Continuă lectura

Troparul Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti – [10 ianuarie]


Troparul Sf Cuv. Antipa de la Calapodesti

Povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ţi trupul cu nepătimirea şi luminând inimile credincioşilor cu strălucirea virtuţilor tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaş preacinstit al Sfântului Duh şi în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Alt tropar:
Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaţilor bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; şi acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povăţuiască pe calea îngerească.

muzica: BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI – BOZIENI

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Viaţa Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 10 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugar athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o cano­ni­zare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de el egumenului Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elisabeta.

In “Patericul Valaamului” gasim scris ca cei doi soti nu au avut copii mult timp, insa, in cele din urma, rugaciunile le-au fost ascultate si Dumnezeu le-a daruit un prunc pe care mama sa l-a nascut fara dureri si care din botez s-a numit Alexandru. Despre copilul Alexandru mai stim ca lua in manutele sale serpi veninosi si, spre mirarea si spaima tuturor, acestia nu-i faceau nici un rau. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei.

La vârsta de 20 de ani, „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”. Astfel, simţind chemarea către slujire lui Dumnezeu, a lăsat atelierul şi pleacă să-şi aline sufletul într-o sihăstrie moldovenească, îndreptând paşii săi spre Marea Lavra moldovenească Neamţ. Dar stareţul de aici nu l-a primit în obştea sa monahală. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani [dupa alte surse, Brazi – Vrancea, n.n.], ctitoria marelui voievod Matei Basarab, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. „Marele stareţ punea accent în obştea sa pe participarea regulată la slujbele bisericii şi pe ascultarea desăvârşită, cu dragoste şi neîncetată rugăciune”.

Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor duhovnici, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-l făcuse în copilărie.

Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”. S-a aşezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, fiind cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea acolo. Nu i s-a dat nimic din cele necesare vieţii pământeşti, aşa că s-a aşezat într-o chilie pe ju­mă­tate distrusă pe care a găsit-o. Aici, într-un ungher, a aflat o mică icoană a Maicii Domnului afumată. A dus-o la renumitul zugrav Paisie şi l-a rugat să o cureţe, iar după puţină vreme i-a fost înapoiată complet nouă, zugravul încredinţându-l că a devenit aşa în mod mira­culos, după o simplă curăţare. Era icoana făcătoare de minuni care a vindecat mulţi bolnavi, aflată azi la Mănăstirea Varlaam, de care Sfântul nu s-a despărţit întreaga viaţă. 

Timp de patru ani de zile a trăit în Mănăstirea athonită Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842). Acolo a primit şi „schima cea mare”, care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot în aceasta perioada a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o.

În anul 1860, Cuviosul schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, au început să zidească Schitului românesc Prodromu, care va fi terminat şi sfinţit în anul 1863. Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire. A stat la un metoc din Iaşi (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină.

Se îndreaptă apoi spre Rusia, având acelaş scop – strângerea ajutoarelor pentru Schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev,  pentru a se închina moaştelor Cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska, după care a pornit spre Moscova, şi în cele din urmă spre Sankt-Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi. Continuă lectura

Sfinţii Teodor şi Teodora, cei de peste tot anul


Theodoros, folosit de greci cu multe secole inaintea erei noastre si pastrat in onomastica tuturor popoarelor europene, sub diverse forme, care se bucura de aceeasi popularitate ca si in antichitate, se incadreaza intr-o bogata familie de nume teoforice compuse cu tema lui theos = zeu si componenta doron = dar.

Numele se traduce „dar de la Dumnezeu”, „daruri ale zeului”.

Unele dintre nume apartin epocii crestine – Teoharie, Teofast, Teorgis.
Altele apartin perioadei vechi, pagane si politeiste, cum ar fi Isidor.
Toate numele formate din acest model exprima sentimentele parintilor fata de divinitate la nasterea copilului.
Aceleasi elemente , dar asezate in ordine inversa le contine si Dorotheea, Dorotheos.
Datorita semnificatiei sale, numele se bucura de o mare favoare printre primii crestini, o dovada sigura fiind si numarul impresionant de martiri si martire numiti Teodor si Teodora – aproape 30. Prin cultul acestora, numele se raspandeste in toata Europa, Occidentul continuand forma latina Theodorus, iar rasaritul Europei, forma greceasca.
Prin intermediar slav, numele ajunge si la noi. Hodor, Fedor- linia ucraineana.
Alte forme sub care mai circula numele la noi : Toader, Toadar, Toadea, Tader, Toder, Todor, Todita, Toduta, Tidorache, Tudoran, Tudore, Tudorica, Teder, Tivodar, Tivodor, influenta maghiara Toca.
Apar cu frecvanta astazi prenumele Tudor, Teodor, cel din urma adeseori cu ortografia savantas Theodor. Frecvent Dorin, Doru, Dorel, Teo, Dorina, Dora.

Iată in cele de mai jos toți sfinții gasiți in sinaxar. Sunt anumiti sfinti despre care nu am descoperit informatii sau infatisari in icoane, dar cine poate sa ajute este binevenit.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

11 ianuarie – pomenirea sfântului Stefan cel din Plachidiane, a Sfântului Teodor si a arhimandritului Agapie

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

12 ianuarie – pomenirea Sfântului Mucenic Teodor al Evhaitelor

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

30 ianuarie – pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

tot  30 ianuarie (nu apare in calendarul nostru ortodox) este Sf. Mc.Teodor Hatzi din Mytilene.

https://doarortodox.files.wordpress.com/2012/01/st-theodorehatziofmytilene.jpg?w=242Sfântul a fost de la Mytilene, a fost căsătorit, şi a avut copii. Într-o zi el sa înfuriat la un anumit eveniment, şi el s-a lepădat de Hristos şi a devenit un musulman.
Când a simţit ceea ce făcuse, s-a căit, a plecat de acasă şi s-a dus la Sfantul Munte. Acolo a rămas pentru o perioadă de timp, s-a spovedit, si-a făcut canonul şi a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir şi s-a impartasit. Imediat cu rugăciunea duhovnicului sau s-a întors la casa lui. S-a dus la judecător şi l-au întrebat:

„Dacă cineva este nedreptatit sau înşelat, poate el să ia înapoi ceea ce este al lui?”

„Bineînţeles că se poate”, a răspuns judecătorul.

Şi Sfântul a răspuns: „Am avut credinta mea, care este buna şi curata ca aurul, apoi mi-a  fost întunecată de diavol, am fost înşelat şi a lăsat-o şi am luat de la dumneavoastră credinta crezand să fie mai bine. Acum am ajuns să văd că credinţa mea este aur bun şi că a ta este din alamă. ”

„Sunteţi om nebun, ce faci? Ţi-ai ieşit din minte? ”

„Nu” Sfântul a răspuns, „eu sunt cu mintea curata si stiu ce fac.”

Apoi, judecătorul le-a poruncit a-l bloca în închisoare şi mai târziu l-au readus în faţa lui a doua oară şi a treia, încercând să-l întoarcă la Islam în diferite moduri.

Văzând că el totuşi a rămas neclintit cu Hristos, el a ordonat ca el să fie trimis la AGA din zona. AGA a încercat el însuşi să-l faca pentru a reveni in mai multe moduri, chiar si promisiuni, dar nu a putut. Sfântul a rămas neclintit şi a răspuns cu aceleaşi cuvinte:

„Am credinţa mea ca aurul bun, credinta ta e de cupru. Mărturisesc că sunt un creştin. Numele meu este Teodor. ”

Apoi călăii pus mâna pe el, l-au bătut tare, l-au lovit cu un cuţit pe coapsa lui şi l-au spânzurat pe scarile de Saragiou. L-au ridicat din nou şi l-au condus la locul de execuţie, fără sa arate nici o opoziţie. În schimb el a avut o fata vesela si a vorbit cu călăii săi, ca şi cum moartea sa iminenta, nu a fost moarte pentru el, doar o altă bucurie.

„Aţi înţeles?” L-au întrebat, „Noi avem de gând să te spânzuram.”

Şi el a răspuns cu bucurie: „Şi unde este frânghia?”

Executantul imediat i-a dat coarda. El a luat-o, sărutat-o, şi a pus-o în jurul gâtului său. „Acum, luati-mă oriunde doriţi.”

Crainicul a ieşit din faţă şi a strigat: „. Oricine neagă credinţa va avea de suferit aceasta.”

L-au dus la Parmak Kapi. Rugandu-se, el a cerut iertare inainte de sfarsit, l-au suit pe o stâncă dupa care l-au spânzurat.

Sfantul trup a fost aruncat în mare. Cu toate acestea, după câteva zile, a aparut. Astfel, creştinii au cerut permisiunea şi l-au depus în Sfânta Biserică Sf. Ioan Mothona.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 februarie Sf. Mare Mc.Teodor Stratilat

https://i2.wp.com/www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/feb08/0208_sv_teodor_stratilat_1290_panselinos_protata.jpgAcest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

11 februarieSf. Teodora Împărăteasa

http://tainacasatoriei.files.wordpress.com/2007/08/sttheodoraempress.jpgConstantinopol, sec. IX

Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la Constantinopol, cetatea de scaun a împărăţiei. Era foarte isteaţă şi frumoasă. La 4 iunie 830, ea s-a măritat cu Teofil, la un an după cel el ajunsese împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii împreună: cinci fete şi doi băieţi.

Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane ale Bisericii şi de silnica lui prigoană asupra celor ce nu încetau a le duce închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească sfintele chipuri. Ea a izbutit să-l scape din închisoare pe cel mai strălucit zugrav de icoane din acea vreme, Sfântul Lazăr (17 noiembrie).

Când împaratul Teofil a murit, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane.

Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.

Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane in prima Duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei.

Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei Mihail a luat tronul de unul singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mânăstirea Gastrion. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867. Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

17 februarieSf. Mare Mc. Teodor Tiron

https://i1.wp.com/www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/THEOTYRN.jpgAcest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

19 februarie Sf. Teodor de Sanaxar – stareţul (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Acesta s-a născut în anul 1719, primind la Botez numele Ioan. Părinţii săi îl învăţară încă din fragedă pruncie cu osârdie legea lui Dumnezeu şi viaţa cea îmbunătăţită. Pe când avea 4 ani, Ioan rămase orfan de mamă. Curând, tatăl său se recăsători, iar mama sa vitregă îl învăţă pe Ioan duhul credinţei şi al evlaviei.

La vârsta cuvenită, intră în regimentul de gardă din Sankt Petersburg unde, pentru sârguinţa sa, fu numit sergent. Viaţa slobodă din capitală îl ademeniră, însă Domnul cel iubitor de oameni nu voi ca Ioan să piară în dezmăţ, ci îl învrednici că vină la pocăinţă, căci la una dintre petrecerile zgomotoase, unul dintre camarazi muri, fapt care îl zgudui din temelii pe Ioan. Pentru aceasta se hotărî să lase tot şi să plece departe de zarva deşartă a lumii, în liniştea pustiei pentru a sluji numai lui Dumnezeu. După câteva zile de drum, în apropiere de Iaroslav, se întâlni cu unchiul său care din pricina hainelor ponosite nu îl recunoscu pe nepotul său. Atunci Ioan, simţindu-se iară ademenit de stralucirea înşelătoare a lumii pe care o părăsise, se rugă, îşi făcu fără şovăială semnul crucii şi merse mai departe, spre adâncul codrilor de la miazănoapte.

În pădurile de pe malul Dvinei, află o chilie părăsită unde vieţui mai bine de 3 ani, în post, rugăciune, nevoinţă şi răbdarea strâmtorărilor vieţuirii pustniceşti. Hrana şi cele de neapărată nevoie i le aduceau credincioşii din satele din apropiere.

Cu timpul, locuitorii ţinutului au început a-l bănui că este rascolnic, iar el îndura cu răbdare ocările şi chiar bătăile, însă curând fu nevoit să îşi mute chilia sa la Mănăstirea Ploşceansk. Egumenul, temându-se să nu pricinuiască tulburare în obştea sa, îi dădu o chilie pustnicească în apropiere.

Aici, iubitorul de linişte nu petrecu multă vreme, căci Dumnezeu voi să arate pe luminătorul Său lumii. Astfel, din preaînaltă poruncă, fură trimise potere pentru a afla pe cei ce se ascundeau de lege prin păduri. Deci fu prins şi dus înaintea împărătesei Elisabeta. Trecuseră 6 ani de la plecarea sa din capitală şi devenise de nerecunoscut.

Din pricina multe înfrânări, era uscat şi palid la faţă; era ămbrăcat într-o haină sărăcăcioasă şi încins cu o curea simplă. Cel mai mult însă îi uimea pe toţi adânca smerenie şi ascultarea de voia lui Dumnezeu care se citea pe faţa sa. Văzându-l astfel, mulţi se umiliră în inima lor. Împărăteasa îi ceru să intre iară în armată, însă cuviosul îi răspunse:

– Îngăduiţi-mi să mor călugăr.

Împărăteasa se învoi şi îl trimise în Lavra Sfântului Alexandru Nevski unde, după 3 ani de ascultare desăvârşită, primi tunderea în monahism cu numele Teodor. Acesta se nevoi cu osârdie fără a ieşi din mănăstire. Când veni asupra sa  războiul trupesc, îşi înteţi postirea şi rugăciunea şi astfel războiul se uşură, luându-se de la el.

Cu timpul, tot mai mulţi oameni veneau la dânsul pentru cuvânt şi povăţuire duhovnicească, iar el ferindu-se la început de slava lumii, fu biruit de dragostea de oameni şi începu a fi liman, mângâiere şi luminare norodului celui necăjit ce venea la dânsul. Pentru mulţimea, râvna şi ascultarea ucenicilor săi, fu pizmuit de unii din fraţi care mult îl necăjeau, însă el le răbda pe toate cu mărime de suflet. După 10 ani, văzând că nu slăbeşte pizma fraţilor, se hotărî să plece din mănăstire în pustia Sarovului.

După ce vieţui 2 ani în pustia Sarovului, văzând că este cu neputinţă să îşi povăţuiască ucenicii de acolo, îi rugă pe părinţii mănăstirii Sarovului să îi dea lui sărăcăcioasa mănăstire din Sanaxar. În 1759, ajungând la locul acela, cuviosul Teodor, al cărui duh era iubitor de pustie, fu fermeat de frumuseţea împrejurimilor mănăstirii şi de însingurarea ei cea desăvârşită, luând hoărârea neclintită de a înnoi Sanaxarul.

În anul 1762, fu înduplecat de episcopul Pahomie să primească preoţia şi stăreţia mănăstirii Sanaxar.

Sfântul Teodor săvârşea slujbele cu evlavie negrăită, iar după săvârşirea Sfintei Liturghii, chipul său strălucea de o frumuseţe neobişnuită.

Aspru faţă de sine, şi de la fraţi cerea împlinirea neabăttă a tuturor rânduielilor, netrecând cu vederea niciun lucru cât de puţin potrivnic acestora.

În biserică, cuviosul părinte cerea să se citească desluşit şi pe îndelete, pentru a înţelege şi oamenii simpli. Se slujea 9 ceasuri pe zi, iar duminicile şi la praznicele cu polieleu, 10 şi chiar mai mult, iar când era priveghere de toată noaptea se slujea până la 12 ceasuri. Cuviosul Teodor spunea:

– Dacă după cuvântul Apostolului, „dacă trâmbiţa va sa sunet nelămurit, cine se va pregăti de război” (I Cor. 14, 8), înseamnă că prin citirea repezită nu vom face decât să umplem văzduhurile bisericii, fără a pricepe puterea noimei lăuntrice. Sufletele noastre vor rămâne flămânde duhovniceşte, fără zidire. Nu citirea cuvântului lui Dumnezeu, ci puterea şi duhul lor cel lăuntric, înţelese de către noi, ne slujesc la mântuire.

Acestea şi multe alte rânduieli puse cuviosul părinte pentru a servi la curăţire de patimi pe care nu le vom aşeza aici pentru a nu lungi cuvântul.

Roadele nu întârziară să apară, căci la fel ca sfântul Teodor, ucenicii săi îi uimeau pe călugării din oraş cu credincioşia faţă de temeiurile străvechi ale monahismului.

Din pizma urâtorului de bine, diavolul, i se pricinui cuviosului părinte multă strâmtorare, căci primind pe căpitanul Neiolov să îi fie ucenic, nu ezită să îl mustre pentru nedreptăţile săvârşite. Iar Neiolov mâniindu-se îl târî pe cuviosul părinte la judecăţi. În drumurile sale, sfântul Teodor îl întâlni pe sfântul Tihon din Zadonsk despre care se spune că de nimeni nu se bucurase vreodată ca de vedere sfântului părinte Teodor.

Cuvând sfântul primi poruncă împărătească de a fi decăzut din cinul de stareţ şi ieromonah şi trimis ca un făcător de tulburare la Mănăstirea Soloveţului.  Ca pogorământ, i se îngădui să ia cu sine şi averea sa. Mare le fu uimirea când văzură că toată averea sa era o scoarţă de pănură, o pernă, o zeghe de oaie, o mantie şi o rasă.

9 ani petrecu sfântul părinte la Mănăstirea Soloveţ, închis într-o chilie rece care era încălzită numai de 2 ori pe săptămână. O dată pe an veneau doi ucenici ai săi de la Mănăstirea Sanaxar să-şi vadă şi să-şi ajute părintele şi învăţătorul. Pe lângă aerul umed al ţinutului Solovki, aerul închis din chilia neaerisită îl făceau pe cuviosul stareţ să se înăbuşă până la pierderea cunoştinţei. Când îl aflau astfel, îl târau afară şi îl frecau cu zăpadă. Pe toate le îndura cuviosul părinte cu smerenie şi cu deplină ascultare faţă de voia lui Dumnezeu.

În cele din urmă, unul din ucenicii stareţului reuşi să primească binecuvântarea întoarcerii bătrânului stareţ la mănăstirea sa şi redarea putinţei de sluji ca ieromonah.

Mângâindu-se negrăit de întoarcerea în mănăstirea sa, cuviosul stareţ şi ucenicii începură din nou să se nevoiască în pace şi bucurie duhovnicească.

Însă pacea nu rămase mult timp, căci urmară şi alte strămtorări de la cel care era atunci egumen al mănăstirii Sanaxar şi nu numai. Mult se mâhnea cuviosul părinte pentru amărăciunea pricinuită de învârtoşarea inimilor unor fraţi.

La 19 februarie 1791, ostenit de anii de nevoinţă şi de surghiun, sfântul părinte iertând şi rugându-se pentru toţi plecă la sălaşurile gătite de Dumnezeu drepţilor Săi, fiind îngropat în biserica pe care o înălţase.

Până astăzi, sfântul părinte săvârşeşte mulţime de minuni. În anul 1999, fu proslăvit cu sfinţii.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Prima Sambata din Postul Mare _Minunea graului fiert facuta de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (17 februarie)

La 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa comita o blasfemie cu crestinii, i-a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare. Sf. Teodor, aparandu-i in vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia sa-i anunte pe crestini sa nu cumpere nimeni nimic din piata, ci mai degraba sa manance grau fiert cu miere (coliva).
In memoria acestei intamplari, biserica ortodoxa sarbatoreste anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, in prima sambata a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfanta Liturghie a Darurilor Inainte Sfintite, dupa rugaciunea din amvon, se canta Canonul  Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.
Dupa aceasta, se sfinteste coliva si se imparte credinciosilor. Aceasta sarbatoare a Sf. Mare Mucenic Teodor in prima sambata a Postului Mare, a fost stabilita de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

11 martieSf. Teodora cea Dreapta, Regina de Arta si Epiros (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Sfanta Teodora, Imparateasa Artei, este unul dintre sfintii foarte iubiti in Biserica Ortodoxa Greaca. Sfanta Teodora a trait in secolul al XIII-lea, intr-o perioada in care bizantinii isi pierdusera capitala – Constantinopol fiind ocupat de latini, in timpul Cruciadei a IV-a –  iar Imperiul era divizat in trei state succesoare, cu resedinta in Trebizonda, Niceea si Epir. Ziua de praznuire a Sfintei Teodora este 11 martie. Este asociata cu Sfintele Atanasia din Eghina si Teodora din Tesalonic, ca si cu Sfanta Matroana din Hios, Tomaida din Lesbos si Maria cea Tanara, care asemenea ei, au suferit abuzuri din partea sotilor lor.

Sfanta Teodora s-a nascut, in jurul anului 1225, intr-o familie de aristocrati, fiind fiica lui Ioan si a Elenei Petraliphas. Tatal ei era conducator al Macedoniei si Tesaliei. Se pare ca a fost casatorita cu Mihail II Comnenul Ducas la scurt timp dupa ce acesta a devenit conducator al Epirului la 1231, pe cand aceasta avea varsta de numai 6 ani. Dumnezeu le-a daruit sase copii, Nichifor I Comnenul Ducas, este plasata de obicei la 1240, cand Teodora ar fi putut avea 16 ani.

Sfanta Teodora a indurat numeroase suferinte din partea sotului ei, Mihail II, care s-a indragostit de o nobila de la curte. Acesta a exilat-o pe Sfanta Teodora, pentru o perioada de 5 ani, in afara Artei, unde a trebuie sa poarte de grija fiului ei. Aceasta perioada a putut fi depasita datorita credintei in Dumnezeu, si virtutilor cu care avea imbodobit sufletul. Sfanta Teodora, de si era imparateasa nu punea niciun pret pe luxul si pe viata de la palat, ci iubea smerenia si viata ascetica.

Cand un preot din satul Preniste a intalnit-o in timp ce culegea plante salbatice pentru hrana, afland cine este, a luat-o pentru o pentru un timp sub ocrotirea sa. Dumnezeu a ingaduit ca femeia nobila sa fie indepartata de la curte, iar Mihail II sa o reprimeasca pe Sfanta Teodora la palat.

„Viata” Sfintei Teodora, consemneaza faptul ca de acum acestia au trait in buna intelegere, inmultind virtutile. Mihail II a intemeiat doua manastiri, Pantanasa si Panagia, in timp ce Teodora a intemeiat o manastire de maici inchinata Sfantului Mucenic Gheorghe.

Nu este nicio indoiala ca Teodora a fost o persoana istorica, deoarece este amintita in repeatate randuri de George Akropolites. In 1249, de exemplu, a calatorit in Anatolia impreuna cu fiul ei, Nichifor, pentru logodna acestuia cu Maria, nepoata a lui Ioan III Vatatzes si fiica a lui Teodor al II-lea Laskaris. In 1256, l-a insotit pe fiul ei la Tesalonic pentru nunta ce fusese de mai multe ori amanata, in schimbul careia Teodor a cerut controlul asupra Imperiului Niceean de Dirachium si Servia.

Dupa moartea sotului ei, in 1267-1268, Sfanta Teodora a intrat in monahism ducand o viata de rugaciune si nevointa, slujind orfanilor, vaduvelor si celorlalte maici.

Prin voia lui Dumnezeu, Sfanta Teodora a prestiut timpul treceii sale la cele vesnice. S-a mutat la Domnul in jurul anului 1270. Inca de timpuriu credinciosii ortodocsi au aratat o mare evlavie fata de mormantul sfintei si continua sa o faca pana astazi.
„Viata” Sfintei Teodora, Imparateasa Artei, a fost scrisa de monahul Iov Iasites,  care a trait in a doua jumatatea a secolului al XIII-lea, si a fost consilier al Patriarhului Iosif I.

Radu Alexandru

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

2 aprilieSf. Teodora din Palestina (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Sf. Teodora din Palestina fecioară-martira. Ea este una dintre cei pe care Eusebiu ii numea „luminile strălucitoare din Palestina”, martirizati în marea persecuţie de la inceputul  secolului al patrulea. (Eus., HE 8.6).

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

14 aprilie – pomenirea sfinţilor mărturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir şi Teodor, care au fost împreună cu sfântul Martin

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

15 aprilie pomenirea sfinţilor mucenici Teodor preotul şi Pavsolipic

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

20 aprilie – pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina

Sf. Teodor Trihina, discipolul sau Sf. Zaheu si Sf. Atanasie monahul de la Meteore

A devenit din tinerete calugar si s-a nevoit in post aspru.

Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

21 aprilieSf. Mc. Teodor din Perga Pamfiliei

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

22 aprilieSf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei

https://i0.wp.com/calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/22-teodor-sicheotul.jpg

Sf. Teodor s-a născut în satul Sicheot din Galatia (în Asia Mică). Pe când se afla încă în pântecele maicii sale, aceasta a avut o vedenie în care i s-a descoperit că fiul ei avea să fie dăruit cu har de la Dumnezeu. Ea îşi dorea ca fiul ei să devină ostaş, astfel că atunci când acesta a împlinit şase ani, i-a dăruit o cingătoare de aur amintindu-i de dorinţa ei, însă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă i s-a arătat, cerându-i să-şi lase fiul să slujească lui Dumnezeu când avea să crească.

La şcoală, copilul Teodor era foarte silitor şi cuminte şi nu se lua niciodată la ceartă cu ceilalţi copii. Încă de la vârsta de opt ani, a căutat să îl imite în nevoinţă pe Ştefan, un călugăr îmbunătăţit care trăia în casa lor, astfel că, în Postul Mare, cu voia mamei sale, sfântul nu mânca la cină altceva decât câte puţină pâine.

ag-Theodoros-Syk-Teodor SicheotulLa vârsta de zece ani, băiatul se îmbolnăveşte de moarte. Familia lui l-a adus atunci la biserica Sf. Ioan Botezătorul. Două picături de apă s-au scurs de pe icoana Mântuitorului din turla bisericii, iar acestea l-au vindecat. Curând după aceasta, tot cu voia mamei sale, Sfântul a găsit alinare şi singurătatea pe care şi-o dorea ducându-se în timpul nopţii în biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Râvna sfântului era atât de statornică încât mai mulţi membri ai familiei sale au început să îi urmeze în unele din nevoinţele sale.

Nevoinţele Sf. Teodor au devenit din ce în ce mai aspre după ce, la vârsta de doisprezece ani, Hristos i s-a arătat sfântului în vis, zicându-i că acestea îl vor duce la mare şi veşnică bucurie în Împărăţia Cerurilor.

Tânărul sfânt făcea multe şi mari lucrări cu puterea Domnului care lucra prin el. Rugându-se el, Dumnezeu a trimis ploaie într-o regiune care suferea mult de secetă.

La vârsta de paisprezece ani, Sf. Teodor a plecat din casa părinţilor săi, mutându-se aproape de biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ca să-şi continue nevoinţele în singurătate.

A primit darul vindecării în acea vreme şi l-a vindecat şi pe un tânăr îndrăcit.

Din râvnă şi iubire de Dumnezeu s-a nevoit trăind vreme de doi ani într-o peşteră, trăind doar cu puţină pâine şi apă pe care i le aducea un diacon, respirând doar printr-o mică deschizătură în peşteră. Sfântul aproape a murit din pricina asprimii vieţii în peşteră, dar şi-a revenit după ce a fost a scos afară de acolo.

Aflând despre evlavia tânărului, episcopul locului, Teodosie l-a hirotonit preot pe Sf. Teodor atunci când acesta avea doar şaptesprezece ani, iar mai târziu el a fost tuns şi în monahism la Ierusalim.

Întorcându-se în locurile sale natale, sfântul a continuat să trăiască în apropierea Bisericii Sf. Gheorghe, vindecând pe mulţi de diferite boli, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu, înconjurat de monahi care voiau să înveţe din înţelepciunea lui şi să-i urmeze practicile ascetice. Sfântul a reuşit să-şi convingă şi familia să îmbrăţişeze viaţa monahală.

Pe măsură ce înainta în vârstă, Sf. Teodor şi-a înmulţit nevoinţele ascetice. De la Sf. Paşti şi până la Naşterea Domnului, Sfântul a trăit într-o cuşcă de fier atârnată de o stâncă, fiind ferecat cu lanţuri grele şi cu o platoşă de oţel. Altă dată s-a închis într-o peşteră de la Botezul Domnului şi până la Paşti, ieşind doar sâmbăta şi duminica pentru a propovădui cuvântul Domnului. Pentru viaţa lui sfântă şi pentru nevoinţele lui, sfântul a vindecat pe mulţi bolnavi şi îndrăciţi, iar fiarele sălbatice se îmblânzeau în preajma lui, mâncându-i din palmă.

Din pricina numărului mare de monahi adunaţi în jurul său, Sfântul a fost nevoit sa construiască o biserică mare pentru aceştia. Tot în acea vreme, moare episcopul din apropiata cetate Anastasiopolis, iar cetăţenii oraşului cer ca Sf. Teodor să le fie episcop. Lucrând cu mare râvnă pentru bunăstarea Bisericii ca episcop al cetăţii, el nu se bucura de cinstea ce i se aducea şi de viaţa în mijlocul cetăţii, dorindu-şi să se întoarcă la nevoinţele sale pustniceşti. În cele din urmă i s-a îngăduit să-şi părăsească îndatoririle de episcop pentru a se întoarce la slujirea din mănăstirea sa.

Sfântul Teodor a proorocit că Biserica avea să aibă de înfruntat mişcarea iconoclastă. Dezvăluind aceasta Patriarhului Toma al Constantinopolului, sfinţitul patriarh i-a cerut Sf. Teodor să se roage ca el să moară mai curând, ca să nu apuce acele vremuri. Patriarhul Toma a trecut la Domnul în anul 610, cu rugăciunile Sfântului, iar la scurtă vreme Sfântul l-a urmat.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

16 maiCuv. Teodor cel sfinţi, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.

http://prediciaudio.files.wordpress.com/2010/05/teodorcelsfintit.gifFericitul acesta îndeletnicindu-se cu legea lui Dumnezeu şi tot curat făcându-se şi arătându-se vas ales şi sfinţit, s-a învrednicit şi de numirea cea adevărată şi mare, dimpreună-locuitor şi asemenea la chip făcându-se marelui Pahomie. Pentru aceea locaşurile etiopienilor, după dumnezeiescul Avacum a zice spăimântând, şi ca în uimire capetele acestora tăind, a trecut la darurile răsplătirii cu sudorile bunei fapte, alungând toată boala şi toată slăbiciunea de la oameni.

Cuviosul Teodor a fost ucenicul Cuviosului Pahomie cel Mare şi a fost stareţ în Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini şi la vârsta de 12 ani, la sărbătoarea Botezului Domnului, s-a retras de la o masă îmbelşugată, ascunzându-se de oameni, a postit până seara, rugându-se lui Dumnezeu să-l primească în slujba Sa. La 14 ani, cu acordul mamei sale, a intrat într-o mănăstire. Auzind de sfinţenia vieţii Sfântului Pahomie, s-a dus la Tabena şi s-a numărat printre ucenicii acestui sfânt. Cuviosul Teodor a trecut la cele veşnice la 16 mai 367 şi a rămas în tradiţia Bisericii Ortodoxe ca un mare făcător de minuni.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

18 mai – pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârşit

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 iunie Pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.

https://i1.wp.com/calendar-ortodox.ro/luna/iunie/0806_teodor-stratilat.jpgAcesta a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă Marea Neagră, fiind om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet, împodobit cu cuvântul şi cu cunoştinţa, şi cu cealaltă înţelepciune. Acesta trecând prin toate felurile de chinuri, lăsând la pământ fericitul său trup, izvor de tămăduiri izvorăşte pentru cei ce merg către dânsul cu credinţă. Iar sfântul său suflet petrece, şi locuieşte în ceruri. Aducere a cinstitului său trup prăznuim astăzi. Căci mutarea acestuia de la Heracleea la Evhaita, şi aşezarea lui în casa părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul.

Sfantul este praznuit si pe 8 februarie.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

21 iulie – pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

7 augustCuvioasa Teodora de la Sihla

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi pe calea sfinteniei si a mântuirii.

Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si în sfânta nevointa duhovniceasca.

Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.

Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame, lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta.

Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi.

Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpati”.

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 august – pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor, egumenul de la Oronon

Acest sfânt parinte din mica vârsta ridicând asupra sa Crucea Domnului, a salasluit prin pesteri si prin munti si prin vai. Drept aceea aducându-se catre Domnul ca un mir scump si ca o tamâie bine primita, cu pace s-a savârsit.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

29 augustpomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

4 septembrie – pomenirea Sfinţilor Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian şi Iulian, ce se trăgeau din satul Candaveu

Aceşti sfinţi pentru mărturisirea cea întru Hristos, după alte multe chinuri din porunca lui Maximian au fost băgaţi într-o baie înfierbântată; dar scăpând de acolo prin dumnezeiescul înger, li s-au tăiat picioarele cu tesla, şi fiind aruncaţi în foc, şi-au primit sfârşitul.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

5 septembrie – pomenirea Sfinţilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii optzeci de preoţi şi leviţi, adică diaconi

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn împreună cu cei 79 de tovarăşi au pătimit la Nicomidia sub împăratul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost înlăturat de la Biserica din Constantinopol şi creştinii care nu au acceptat erezia ariană au fost închişi şi torturaţi.

Ajunşi la disperare, creştinii ortodocşi au cerut sprijinul împăratului şi au trimis la el 80 de oameni religioşi, conduşi de Sfinţii Urban, Teodor şi Medimn.

Auzind plângerile lor justificate, împăratul s-a mâniat foarte tare dar s-a stăpânit să se arate. În secret l-a chemat pe eparhul Modest şi i-a dat ordin să-i omoare pe delegaţi. Modest i-a urcat pe un vapor spunându-le că vor fi trimişi la închisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiţerilor să dea foc corăbiei aflată în larg. Astfel, toţi martirii de pe corabie au ars de vii.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

11 septembrieCuvioasa Teodora din Alexandria
cuvioasa Teodora din AlexandriaPrecum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: „Că nu este lucru de taină, care să nu se arate” (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.
După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.
sfanta_teodora_din_alexandriaDupă aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

tot 11 septembrieSf. Teodora din Peloponez – Vasta
http://www.crestinortodox.ro/files/image/biserica%20in%20lume/vasta/teodora-peloponez-(10).jpgAceasta sfanta a vietuit in secolul al XI-lea, in vremea maretului Bizant. Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeia, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile luptatorilor.

Din randuiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravietuit luptei. Se zice astfel ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea ar fi soptit cuvintele: „Fie ca trupul meu sa devina biserica, sangele meu sa devina rau de apa, iar parul meu sa devina padure de copaci.”

Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul acesteia si indurerati pentru pierderea ei, au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia si unde a si adormit in Domnul sfanta. Bisericuta din piatra a fost construita de localnici undeva intre secolele X-XII.

Legendele locului marturisesc cum ca un rau al zonei si-a schimbat traseul, ajungand astfel sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa creasca din acoperisul bisericii, ale caror radacini nu se vad nici in interiorul bisericii, nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii. Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad.

Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora de Peloponez, se afla un numar de 17 copaci uriasi. Cea mai mare parte dintre ei sunt inalti de peste 30 de metri, unii dintre ei avand o grosime de peste un metru. Multi dintre copaci au o greutate de peste o tona. Totusi, desi acoperisul bisericutei este subtire, fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune. Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica.

Sfanta Teodora din Vasta a ajuns, in foarte scurt timp, mult iubita de crestinii din zona. Minunile nu au incetat sa apara, multi gasindu-si alinare la mormantul sfintei. Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele in Vasta nu inceteaza niciodata.

Se intampla adesea ca Sfanta Teodora de Peloponez sa fie confundata cu Sfanta Teodora din Alexandria, care imbracandu-se in haine de barbat a intrat si s-a nevoit intr-o manastire de calugari. Si-a luat numele de Teodor. O femeia a l-a acuzat pe „Teodor” ca a lasat-o insarcinata, iar sfanta a tacut, pentru a nu crea sminteala. Pentru mai multe, sa cititi viata Sfintei Teodora din Alexandria.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

19 septembrie – pomenirea Sfinţilor Teodor, prinţ de Smolensk, şi a copiilor săi David şi Constantin.
http://acvila30.files.wordpress.com/2010/09/sf-19-sept.jpeg?w=600Fericitul Teodor era fiul principelui de Smolensk, Rostislav Mstislavovici. Împodobit cu blândeţe şi smerenie, din tinereţe a dus o viaţă evlavioasă şi plăcută lui Dumnezeu, lucrând în toate faptele lui potrivit voii lui Dumnezeu. Până la adâncile sale bătrâneţi a condus poporul său cu cumpătare şi înţelepciune. Drept şi milosârd faţă de toţi supuşii săi, în mod deosebit i-a ocrotit pe cei orfani, pe văduve şi pe cei săraci. Postea aspru şi se ruga cu multă râvnă, fie în particular, fie în bisericile, pe care el însuşi le-a costruit şi le-a înfrumuseţat. Când s-a îmbolnăvit şi a simţit că i se apropie sfârşitul, şi-a chemat lângă el soţia şi copiii şi le-a lăsat ca pe o preţioasă moştenire să trăiască în dragoste şi pace. Imediat după aceea a cerut să-l ducă într-o mănăstire, unde îndeplinindu-şi o veche dorinţă, a fost tuns monah. În pragul morţii a primit marea şi îngereasca schimă, a cerut iertare de la toţi şi şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu pe 19 septembrie 1299. Cinstitele sale moaşte săvârşesc multe minuni până astăzi.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

tot 19 septembrieSf. Teodor din Tars, numit şi Teodor de Canterbury, a fost al optulea arhiepiscop de Canterbury. Este cunoscut mai ales pentru reformele sale în Biserica Angliei şi pentru crearea unei şcoli care a devenit reputată la Canterbury.
Theodore of Tarsus CanterburyPrăznuirea sa se face la data de 19 septembrie.Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o dioceză (eparhie, sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit. În copilăria sa, Teodor a fost martor la războaiele devastatoare dintre Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Persan, conflict care a dus la căderea marilor oraşe creştine Antiohia, Damasc şi Ierusalim în anii 613 şi 614. Tars a fost capturat de forţele persane cânt Teodor avea 11 sau 12 ani. Există dovezi că Teodor a cunoscut cultura persană. Este probabil că el a studiat în Antiohia, locul istoric al unei şcoli distincte de exegeză, căreia el i-a fost partizan. De asemenea, Teodor era cunoscător al culturii, limbii şi literaturii siriene şi, probabil, a călătorit până la Edessa.
https://i2.wp.com/christchurchwindsor.ca/wp-content/uploads/2009/09/St_Theodore.jpg

Cucerirea arabă, care a cuprins şi Tarsul în 637, a cauzat, se pare, fuga lui Teodor în vest, la Constantinopol. Acolo, el a studiat astronomia, calculul calendarului bisericesc, astrologia, medicina, dreptul civil roman, filozofia şi retorica greacă şi utilizarea horoscopului.

Cu ceva vreme înaintea anului 660, Teodor a sosit la Roma şi s-a alăturat unei comunităţi de călugări răsăriteni, cel mai probabil la Mănăstirea Sfintei Anastasia. În timp ce se afla la Roma, la cunoştinţele sale deja cuprinzătoare asupra moştenirii intelectuale greceşti, el a adăugat atât literatura latină sacră cât şi cea seculară. În 667, când Teodor avea vârsta de 66 de ani, scaunul din Canterbury, Aglia, devine vacant. Ecgberht, rege în Kent, şi Oswy, rege în Northumbria îl trimit pe Wighard la Papa Vitalian al Romei pentru a fi hirotonit arhiepiscop ca succesor ales al scaunului din Canterbury. Dar, Wighard a murit pe neaşteptate pe când se afla la Roma. În urma decesului lui Wighard, Papa Vitalian l-a ales pe Teodor, la recomandarea lui Hadrian. Hadrian era prima opţiune a Papei Vitalis pentru arhiepiscopie, dar el a refuzat poziţia şi la recomndat în loc pe Teodor. Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Canterbury la Roma în 26 martie 668 şi a plecat spre Anglia însoţit de Hadrian. Ei au sosit la Canterbury în 27 mai 669.

Deşi avea aproape şaptezeci de ani, Teodor a călătorit prin toată Anglia, supraveghind Biserica engleză şi hirotonind episcopi în scaunele care erau vacante de ceva vreme.[8] În 672, Teodor a convocat Sinodul de la Hertford ca să realizeze unele reforme pentru prăznuirea adecvată a Sfintelor Paşti, privind autoritatea episcopală, călugării rătăcitori, convocarea regulată a unor sinoadelor următoare, căsătoria şi interzicerea consangvinităţii şi privind alte câteva probleme. De asemenea, el a propus divizarea eparhiei de Northumbria în câteva mai mici, opinie care l-a adus în conflict cu episcopul Wilfrid, pe care însăţi Teodor îl numise în scaunul de York. Teodor l-a depus şi l-a expulzat pe Wilfrid în 678, apoi a împărţit eparhiile în consecinţă. Conflictul său cu Wilfrid nu se încheiase încă în 686–687.

În 679, Aelfwine, fratele regelui Ecgfrith de Northumbria, a fost ucis în bătălia împotriva mercienilor. Teodor a intervenit în dispută, evitând escaladarea conflictului şi aducând pacea între cele două regate, o pace în care regele Æthelred al Merciei a plătit o compensaţie pentru moartea lui Aelfwine.

Teodor şi Hadrian au înfiinţat o şcoală la Canterbury care instruia creştini din ambele tradiţii, celtă şi romană, reuşind astfel să apropie mult cele două grupări şi să ducă la apariţia unei „epoci de aur” a culturii anglo-saxone. Hadrian, care ulterior a devenit mai cunoscut sub numele de Adrian, a fost conducătorul acestei şcoli. Pe lângă instruirea în Sfintele Scripturi, instruirea primită de studenţi mai cuprindea: poezie, astronomie şi calculul calendarului Bisericii. [11]

Teodor avea un rol activ în această şcoală, predând muzica sacră, predând texte diferite, cunoştinţe despre sfinţi răsăriteni şi, se pare, că el este responsabil pentru introducerea Litiei sfinţilor, o inovaţie liturgică majoră în Apus. O parte din gândurile sale este accesibilă în Comentarii Biblice, note transcrise de studenţii săi de la şcoala din Canterbury. De un interes deosebit este textul, atribuit lui de curând, numit Laterculus Malalianus. Trecut cu vederea mulţi ani, această carte a fost redescoperită în anii 1990 şi, de atunci, s-a demonstrat că are numeroase elemente interesante care reflectă formarea trans-mediteraneeană a lui Teodor.

Teodor a murit la vârsta de 88 de ani, în 690, după ce a stat pe scaunul arhiepiscopal timp de douăzeci şi doi de ani. El a fost înmormântat în biserica Sfântul Petru din Canterbury, în ceea ce se va numi apoi Abaţia Sfântul Augustin.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

2 octombrie Sf. Teodor de Sanaxar, Amiralul (altul decat cel de pe 19 februarie)

Sf Teodor Amiralul 2 octombrieSfantul Teodor amiralul era celebru pentru poporul rus chiar inainte de a fi canonizat, ca erou, luptator de elita in razboiul ruso-turc (1787-1791) si cu francezii, pe Marea Neagra si Marea Mediterana, neinvins si fara vreo rana in toate bataliile purtate.

   Ca Sfant, nu este cunoscut numai datorita apararii patriei, ci si pentru milosteniile facute cu nevoiasii, la care se adauga donatiile catre manastirea Sanaxar (orasul Alekseevo). La aceasta manastire obisnuia sa mearga frecvent, mai ales din 1807, cand a fost trecut in rezerva. Tot aici se retragea pe durata Postului Mare, ca si cum facea parte din obstea calugarilor, la rugaciune.

   A fost ingropat langa biserica manastirii Sanaxar si abia dupa perioada comunista i s-au descoperit moastele, asezate in prezent intr-o racla in forma de nava.

   Canonizat in 2004, Sfantul Teodor amiralul e considerat deopotriva cu Sfintii Alexandru Nevski si Dimitrie de la Don. in cinstea Sfantului s-au compus opere literar-artistice (film, compozitie muzicala etc.), numele sau fiind purtat de un cuirasat rus.

   Mesajul sau pentru aceasta lume se desprinde din modul in care a vietuit, departe de capcana slavei desarte si a avaritiei, folosind toate darurile primite de la Dumnezeu ca bun administrator, si nu ca stapan absolut.

“Iata, ca-si incredinteaza Stapanul talantul Sau tie, suflete al meu. Primeste darul cu frica, imprumuta pe Cel ce ti l-a dat, imparte la saraci si castiga prieten pe Domnul, ca sa stai de-a dreapta Lui, cand va veni cu slava si vei auzi glasul cel fericit: intra, sluga, intru bucuria Domnului tau. Careia ma invredniceste pe mine cel ratacit, Mantuitorule, pentru mare mila Ta.” (stihire)

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

3 noiembrie – pomenirea Preacuviosului parintelui nostru si marturisitorul Teodor, episcopul Arghirei

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

11 noiembrie – Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor Marturisitorul, egumenul studitilor (Manastirea Studion, la Constantinopol)
https://i0.wp.com/www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads//2008/11/teodor-studitul.JPGAcesta a trăit pe când împărăţea Constantin Copronim şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci călugărindu-se şi plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit şi de împărăţie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.
Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.
Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăţiv, palid la faţă, cu par cărunt şi cam pleşuv la cap.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

24 noiembrie – pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia
Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Şi a fost prins de pe uliţă de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele Sfinţilor Mucenici Vavila şi a celor împreună cu dânsul, atunci creştinii cei ce duceau sfintele moaşte cântau un psalm al lui David şi la fiecare stare ziceau stihul acesta: „Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi”. Pentru că păgânii socoteau biruinţă şi neputinţă a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era şi el râvnitor bunei cinstiri şi era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Şi fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou şi i s-au jupuit coastele cu unghiile; şi aşa era chinuit sfântul de dimineaţa până în seara, apoi legat fiind cu lanţuri, a fost aruncat în închisoare.
Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăţia ce a arătat tânărul, şi ştiind câţi creştini rabdă până în sfârşit mucenicia şi că uciderea prin chinuri tiranilor li se socoteşte ruşine, iar mucenicilor li se socoteşte biruinţă, slavă şi bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare.
După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simţea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simţea puţină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ţinând în mâini o basma moale şi răcoritoare, cu care-i ştergea de pe obraz sudoarea şi-l îndemna spre îndrăzneală şi bărbăţie. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit şi cel ce se arăta (care era înger ceresc) şi nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală şi mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veseleşte cu Domnul, odihnindu-se cu pace.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

28 noiembrie – pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Teodor, episcopii; Petru, Ioan, Serghie, Teodor şi Nichifor, preoţii; Vasile şi Toma, diaconii; Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie şi Eusebie monahii şi Etimasie, care toţi de sabie s-au săvârşit.
https://doarortodox.files.wordpress.com/2012/01/1128theodoreabprostov.jpg?w=204Sfântul Teodor, Arhiepiscopul de Rostov, în Ioan lume, a fost fiul lui Ştefan (fratele Sf. Serghie de Radonej). Ramas vaduv, Stefan a devenit călugăr, şi împreună cu fiul sau de doisprezece ani a mers la mănăstirea Sfântului Serghie, care prevedea viaţa ascetică a copilului Ioan. Acesta l-a tuns cu numele de Teodor la praznicul Sf. Teodor de Trihina (20 aprilie).După ce Teodor a ajuns la maturitate a primit binecuvantarea preoţiei. Cu binecuvântarea Sf. Serghie, Sfântul Teodor a construit o biserică în cinstea Naşterii Preasfintei Fecioare Maria şi a fondat o mănăstire pe malul râului Moskva, la locul numit Simonovo. Curând mănăstirea a început să atragă o mulţime de oameni. Sf. Teodor a construit-o chilie si a petrecut in asceza.Si aici, ucenicii s-au adunat în jurul lui.
Sf. Serghie, care vizitează acest loc, binecuvânteaza întemeierea unei mănăstiri, Mitropolitul Alexis binecuvânteaza construirea unei biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului de la Novoe Simonovo, din 1379. Vechea mănăstire Simonov a rămas la locul de înmormântare a călugărilor.Datorită vieţii sale virtuoase şi ascetismul strict, Sfântul Teodor a devenit cunoscut în Moscova. Mitropolitul Sf. Alexis l-a ridicat la rangul de egumen, şi Prinţul Dimitrie de Don l-au ales ca duhovnic său. Sf. Teodor a călătorit la Constantinopol de mai multe ori pentru problemele bisericii rusesti. La prima sa călătorie în 1384, Patriarhul Nilus l-a facut arhimandrit. Manastirea Simonov a fost pus direct sub ascultarea Patriarhului, a devenit astfel stavropighie. În 1387 Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Rostov.Fiind egumen, şi apoi arhimandrit al mănăstirii Simonov, cu toate ca a fost preocupat cu multe problemele bisericeşti, Sfântul Teodor a fost model în viaţa monahală şi a avut numerosi discipolii cunoscuti. Sfinţii Chiril (9 iunie) şi Therapon (27 mai), fondatorii viitorii cunoscute mănăstiri Lacul Alb, s-au tuns la mănăstirea Simonov. Sfântul Teodor s-a ocupat cu pictura de icoane, cu care a impodobit atât mănăstirea Simonov, dar şi multe biserici din Moscova.La Rostov, Arhiepiscopul Teodor a infiintat Manastirea Naşterea Maicii Domnului.Moartea binecuvântatului sfânt a avut loc pe 28 noiembrie 1394. Moaştele sale se află în Catedrala Adormirii Maicii Domnului Rostov.

Sf. Teodor, de asemenea, este prăznuit în 23 mai.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

3 decembrie – pomenirea Sfantului sfintitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei
Locuitorii din Alexandria Egiptului, şi mai cu seamă elinii şi necredincioşii, s-au purtat aspru şi crud cu sfinţii. Din pricina aceasta pe mulţi i-au făcut mucenici. Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Teodor. Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturiseşte pe Hristos, că slujeşte Lui şi că învaţă pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui şi au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini şi l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el şi l-au batjocorit. În urmă a fost aruncat în mare. Dar pentru că a ieşit sănătos din mare, i-au tăiat capul, din porunca dregătorului.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

27 decembrie – pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodor Mărturisitorul, fratele lui Teofan poetul.
Cuviosul Părintele nostru Teodor Mărturisitorul împreună cu Teofan, fratele lui, a trăit pe vremea împăratului Teofil. Au grăit cu îndrăznire mare pentru cinstitele şi sfintele icoane. Pentru aceasta, din porunca împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, au fost bătuţi fără de milă, li s-au scris stihuri pe frunte şi au fost trimişi în surghiun. În surghiun marele luptător Teodor a plecat la Domnul. Se spune că un bătrân mare era de faţă la plecarea lui către Domnul şi că a auzit atunci cântări de îngeri (aşa cinstea Dumnezeu pe slujitorul Său) şi că el era unul din cei ce cântau.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Tot în această zi 27 decembrie, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului.
Cuviosul Părintele nostru Teodor, născut şi crescut în Constantinopol, a trăit pe vremea preabinecredinciosului împărat Constantin Pogonatul. Pentru evlavia lui cea mare a ajuns preot al bisericii celei mari, apoi sincel şi schevofilax. La moartea patriarhului Constantinopolului, silit de tot senatul şi de însuşi împăratul, dar mai bine spus de Sfântul Sinod, i s-a încredinţat păstorirea Bisericii. Ocârmuind bine Biserica doi ani şi trei luni, s-a mutat la Domnul.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

30 decembrieCuvioasa Teodora

Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit şi cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulţi ani, şi-a plâns sterpăciunea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Şi a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu şi a învăţat-o Sfintele Scripturi. Şi vieţuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soţie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila şi cu tiranie din mănăstire şi a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta şi i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, Ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită şi pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate sciţii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mieluşea Teodora a aflat, a luat, fără să ştie cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie şi s-a întors la mănăstire, bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriţă şi îmbrăcată în haine zdrenţuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Şi aşa a aflat Cuvioasa Teodora tihna şi slobozenie deplină.

Atât de mult îşi chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile şi altceva nimic. Avea o singură haină, şi aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt aşternute pietre; şi aşa dormea. De multe ori priveghea nopţi întregi. Şi nu s-a mulţumit numai cu aceste nevoinţe schimniceşti, ci şi-a legat trupul cu lanţuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanţurile mădularele, încât era plină de răni. Şi aşa strălucind vreme de foarte mulţi ani cu fel de fel de virtuţi, s-a mutat la viaţa cea fericită.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Oare chiar m-am întors de la Athos?


Emisiunea de la + la infinit /”Oare chiar m-am intors de la Athos?”, TVR INFO din 17 decembrie 2011, invitati Dan C. Mihailescu – scriitor, critic şi istoric literar si Costion Nicolescu scriitor si teolog, realizator Razvan Bucuroiu

Emisiunea are o temelie emoționantă, structurată pe mărturia domnului Dan C. Mihăilescu cu privire la experiența acestuia în Sfântul Munte Athos. O mărturie de suflet, discretă, de un mare rafinament, definitivată în minunatul volum Oare chiar m-am intors de la Athos, Humanitas, 2011 . Este foarte corect dacă afirmăm că această mărturisire-reper poate constitui în orice moment un punct de plecare pentru mulți dintre intelectualii de pe la noi în ceea ce privește întâlnirea în taină cu Dumnezeu. (Ionut Trandafirescu)

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Ultima infatisare este la canalul TVR Cultural: Emisiunea „Inapoi la argument” cu HR Patapievici. Interesant in aceasta „aportul” realizatorului, care, plin de sine si sătul de biata ortodoxie romaneasca pe care o si cunoaste foarte bine – conduce discutia la un moment dat spre teme total neînţelese de domnia sa; spre exemplu ecumenismul, modernizarea Bisericii nostre prin „dialog” cu alte „confesiuni creştine”. Nu întâmplător, poate, părintele Ioanichie de la Sihastria a poruncit inchiderea porţilor înainte acestuia când venea în vizită la mănăstire. Problema intelectualilor cu Biserica îl macină, şi asta este un semn bun, dar ceea ce nu înţelege bietul intelectual este ca în dialogul cu Biserica el mai înainte de toate trebuie sa devina şi fiu al acesteia, iar nu unul de povăţuitor şi interpret literar al sfintelor canoane. Cred ca noţiunea de smerenie (supunere, ascultare, etc) este un lucru şi demodat şi nelalocul ei în ceea ce-l priveşte pe distinsul HRP. Dea Domnul să fie luminat şi înţelepţit spre a sa trezire şi mântuire.

În ceea ce-l priveşte pe dl Dan C Mihailescu, e interesant sa vedem cum parcurge urmatorii pasi in urcusul duhovnicesc pe care si-l propune, si, daca intelege in cele din urma „cum vine virusul SIDA de la americani prin monitorul TV….” Doamne ajuta tuturor!

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

https://i2.wp.com/www.libhumanitas.ro/media/catalog/product/cache/1/image/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/a/t/athos.png«Nu am fost şi nu sunt un om închinat la icoane», se caracterizează extrem de sugestiv şi exact Dan C. Interesul principal al acestei cărţi constă tocmai în faptul că povesteşte întâlnirea unui astfel de om, în acelaşi timp atât de sensibil, cu un spaţiu aparte, cum este Muntele Athos. Cu totul alte reguli şi criterii de orientare structurează viaţa acolo. O rânduială adesea stânjenitoare pentru pelerinul fără voie care este Dan C. Iată-l, de pildă, incapabil să îngenuncheze, ceea ce-mi aduce aminte de frumoasa Eugenia din Nostalghia lui Tarkovski. Nici ea nu putea face acest lucru, cu toate că se afla în ea, cum se află în Dan C., o tânjire secretă, irezistibilă, al cărei glas nu poate fi înăbuşit. Nu este atât o carte despre Athos, cât o carte despre Dan C. Despre răsfrângerea (sau frângerea? sau înfrângerea?) lui de sine în oglinda Athosului. Chipul din această oglindă este redat cu o sinceritate totalã, fără menajamente, fără cosmetizări («Mi s-a părut mai cinstit să-mi dezvălui necredinţa doritoare de har»), lucru rar în lumea culturală de azi. Situarea sa pare să fi avut ceva din lupta lui Iacob cu îngerul (Facerea, 32, 24-30), cu farmecul aferent… Cum se ştie, Îngerul este, de fapt, Dumnezeu Însuşi. Iacob s-a luptat ca să-I smulgă binecuvântarea. Până la urmă a obţinut-o, ceea ce-i doresc din inimă şi dragului de Dan C. Însã pentru el lupta abia dacã a început…“ (Costion NICOLESCU)https://i0.wp.com/www.humanitas.ro/files/media/foto-athos.jpg

De la + la infinit este o analiză concisă, sintetică şi clară, legată de tematicile religioase vehiculate curent sau legate de alte fenomene ori evenimente sociale. Credinţa raportată la banul public, dar şi la banii personali, credinţa şi demnităţile publice, credinţa şi fenomenul sportiv, credinţa şi industria muzicală, a filmului şi a divertismentului, credinţa majoritară şi minorităţile (religioase, etnice, sexuale), credinţa şi publicitatea (industria advertisingului) sunt doar câteva dintre temele abordate.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sf. Cuvios Nectarie Atonitul (5 decembrie)


Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:
Prin curgerile lacrimilor tale nerodirea pustiului o ai lucrat şi cu suspinurile cele din adânc spre însutite osteneli o ai făcut roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru, Cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfantul Sava a trait in vremea imparatului Teodosie cel Mic (403-450). Era originar din Capadocia, iar parintii lui se numeau Ioan si Sofia. La varsta de 18 ani ajunge la renumitul calugar Eftimie, care il trimite la Cuviosul Teoctist. Acolo s-a desavarsit si apoi a facut multe minuni. Din minunile sale amintim ca prin rugaciunea lui a izvorat apa in locuri fara de apa. A fost trimis ca sol la Constantinopol, de patriarhii Ierusalimului. Dupa multi ani de nevointe si nespuse bucurii duhovnicesti, Sfantul Cuvios Sava a avut o vedenie dumnezeiasca: a cunoscut data trecerii sale la cele vesnice. Culcandu-se in chilia sa, a chemat pe toti parintii si fratii si le-a dat sarutarea cea mai de pe urma, punandu-le egumen in locul pe Melit. Acestuia i-a poruncit sa pazeasca fara vatamare toate asezamintele manastirii date de dansul. Apoi au trecut patru zile fara sa guste ceva si sa vorbeasca cu cineva. Astfel, sambata seara, cerand Preacuratele Taine si impartasindu-se, a zis cuvantul cel mai de pe urma: „Doamne, in mainile Tale imi dau duhul meu”. Si asa s-a savarsit in ziua de 5 decembrie 532. Cuviosul Sava a murit la varsta de 94 de ani. In secolul al XII-lea, trupul Sfantului Sava a fost luat de cruciati si dus in Venetia. Acesta a fost adus inapoi in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit abia dupa intelegerea dintre Papa Paul al VI-lea si Patriarhul ortodox grec Atenagora, in cadrul vizitei papei in Tara Sfanta, in anul 1965.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Dumnezeiescul Nectarie era din locul ce acum se cheamă Bitolia, iar părinţii lui au fost binecredincioşi şi drepţi înaintea lui Dumnezeu. Cînd agarenii (turcii) voiau să robească locul acela, maica cuviosului, aflîndu-se afară la aria lor, a văzut în somn pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu că i-a poruncit să ia bărbatul şi pe fiii săi, să fugă cît mai curînd din locul acela şi să se ducă în altă parte, pentru că vor să-i robească agarenii. Îndată cum s-a deşteptat, a alergat la casa lor şi a spus bărbatului ei ce a visat; apoi, luînd copiii lor, au fugit din locul acela şi s-au ascuns într-o parte unde lis-a părut lor mai bine. După ce barbarii au prădat locul acela şi toate celelalte părţi şi după ce a încetat tulburarea, după multă vreme au ieşit din locul acela de unde erau ascunşi părinţii dumnezeiescului Nectarie, păzindu-se nevătămaţi prin acoperămîntul şi folosinţa Născătoarei de Dumnezeu, căreia i-au mulţumit din tot sufletul lor, cu lacrimi de bucurie. Cu lacrimi, adică pentru năvălirea barbarilor şi pentru răpirea binecredincioşilor creştini ce s-a făcut asupră-le pentru păcatele lor, iar cu bucurie pentru preaslăvita mîntuire, pe care s-au învrednicit să o ia prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu. Continuă lectura