Theodoros, folosit de greci cu multe secole inaintea erei noastre si pastrat in onomastica tuturor popoarelor europene, sub diverse forme, care se bucura de aceeasi popularitate ca si in antichitate, se incadreaza intr-o bogata familie de nume teoforice compuse cu tema lui theos = zeu si componenta doron = dar.

Numele se traduce „dar de la Dumnezeu”, „daruri ale zeului”.

Unele dintre nume apartin epocii crestine – Teoharie, Teofast, Teorgis.
Altele apartin perioadei vechi, pagane si politeiste, cum ar fi Isidor.
Toate numele formate din acest model exprima sentimentele parintilor fata de divinitate la nasterea copilului.
Aceleasi elemente , dar asezate in ordine inversa le contine si Dorotheea, Dorotheos.
Datorita semnificatiei sale, numele se bucura de o mare favoare printre primii crestini, o dovada sigura fiind si numarul impresionant de martiri si martire numiti Teodor si Teodora – aproape 30. Prin cultul acestora, numele se raspandeste in toata Europa, Occidentul continuand forma latina Theodorus, iar rasaritul Europei, forma greceasca.
Prin intermediar slav, numele ajunge si la noi. Hodor, Fedor– linia ucraineana.
Alte forme sub care mai circula numele la noi : Toader, Toadar, Toadea, Tader, Toder, Todor, Todita, Toduta, Tidorache, Tudoran, Tudore, Tudorica, Teder, Tivodar, Tivodor, influenta maghiara Toca.

Apar cu frecvanță astăzi prenumele Tudor, Teodor, cel din urma adeseori cu ortografia savantas Theodor. Frecvent Dorin, Doru, Dorel, Teo, Dorina, Dora.

Iată in cele de mai jos toți sfinții gasiți in sinaxar. Sunt anumiti sfinti despre care nu am descoperit informatii sau infatisari in icoane, de aceea – cine poate sa ajute este binevenit.

11 ianuarie – pomenirea sfântului Stefan cel din Plachidiane, a Sfântului Teodor si a arhimandritului Agapie

12 ianuarie – pomenirea Sfântului Mucenic Teodor al Evhaitelor

30 ianuarie – pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

tot  30 ianuarie (nu apare in calendarul nostru ortodox) este Sf. Mc.Teodor Hatzi din Mytilene.

Sfântul a fost de la Mytilene, a fost căsătorit, şi a avut copii. Într-o zi el sa înfuriat la un anumit eveniment, şi el s-a lepădat de Hristos şi a devenit un musulman.
Când a simţit ceea ce făcuse, s-a căit, a plecat de acasă şi s-a dus la Sfantul Munte. Acolo a rămas pentru o perioadă de timp, s-a spovedit, si-a făcut canonul şi a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir şi s-a impartasit. Imediat cu rugăciunea duhovnicului sau s-a întors la casa lui. S-a dus la judecător şi l-au întrebat:

„Dacă cineva este nedreptatit sau înşelat, poate el să ia înapoi ceea ce este al lui?”

„Bineînţeles că se poate”, a răspuns judecătorul.

Şi Sfântul a răspuns: „Am avut credinta mea, care este buna şi curata ca aurul, apoi mi-a  fost întunecată de diavol, am fost înşelat şi a lăsat-o şi am luat de la dumneavoastră credinta crezand să fie mai bine. Acum am ajuns să văd că credinţa mea este aur bun şi că a ta este din alamă. ”

„Sunteţi om nebun, ce faci? Ţi-ai ieşit din minte? ”

„Nu” Sfântul a răspuns, „eu sunt cu mintea curata si stiu ce fac.”

Apoi, judecătorul le-a poruncit a-l bloca în închisoare şi mai târziu l-au readus în faţa lui a doua oară şi a treia, încercând să-l întoarcă la Islam în diferite moduri.

Văzând că el totuşi a rămas neclintit cu Hristos, el a ordonat ca el să fie trimis la AGA din zona. AGA a încercat el însuşi să-l faca pentru a reveni in mai multe moduri, chiar si promisiuni, dar nu a putut. Sfântul a rămas neclintit şi a răspuns cu aceleaşi cuvinte:

„Am credinţa mea ca aurul bun, credinta ta e de cupru. Mărturisesc că sunt un creştin. Numele meu este Teodor. ”

Apoi călăii pus mâna pe el, l-au bătut tare, l-au lovit cu un cuţit pe coapsa lui şi l-au spânzurat pe scarile de Saragiou. L-au ridicat din nou şi l-au condus la locul de execuţie, fără sa arate nici o opoziţie. În schimb el a avut o fata vesela si a vorbit cu călăii săi, ca şi cum moartea sa iminenta, nu a fost moarte pentru el, doar o altă bucurie.

„Aţi înţeles?” L-au întrebat, „Noi avem de gând să te spânzuram.”

Şi el a răspuns cu bucurie: „Şi unde este frânghia?”

Executantul imediat i-a dat coarda. El a luat-o, sărutat-o, şi a pus-o în jurul gâtului său. „Acum, luati-mă oriunde doriţi.”

Crainicul a ieşit din faţă şi a strigat: „. Oricine neagă credinţa va avea de suferit aceasta.”

L-au dus la Parmak Kapi. Rugandu-se, el a cerut iertare inainte de sfarsit, l-au suit pe o stâncă dupa care l-au spânzurat.

Sfantul trup a fost aruncat în mare. Cu toate acestea, după câteva zile, a aparut. Astfel, creştinii au cerut permisiunea şi l-au depus în Sfânta Biserică Sf. Ioan Mothona.

8 februarie – Sf. Mare Mc.Teodor Stratilat

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

11 februarie – Sf. Teodora Împărăteasa

Constantinopol, sec. IX

Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la Constantinopol, cetatea de scaun a împărăţiei. Era foarte isteaţă şi frumoasă. La 4 iunie 830, ea s-a măritat cu Teofil, la un an după cel el ajunsese împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii împreună: cinci fete şi doi băieţi.

Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane ale Bisericii şi de silnica lui prigoană asupra celor ce nu încetau a le duce închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească sfintele chipuri. Ea a izbutit să-l scape din închisoare pe cel mai strălucit zugrav de icoane din acea vreme, Sfântul Lazăr (17 noiembrie).

Când împaratul Teofil a murit, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane.

Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.

Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane in prima Duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei.

Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei Mihail a luat tronul de unul singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mânăstirea Gastrion. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867. Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite.

17 februarie – Sf. Mare Mc. Teodor Tiron

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

19 februarie –Sf. Teodor de Sanaxar – stareţul (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Acesta s-a născut în anul 1719, primind la Botez numele Ioan. Părinţii săi îl învăţară încă din fragedă pruncie cu osârdie legea lui Dumnezeu şi viaţa cea îmbunătăţită. Pe când avea 4 ani, Ioan rămase orfan de mamă. Curând, tatăl său se recăsători, iar mama sa vitregă îl învăţă pe Ioan duhul credinţei şi al evlaviei.

La vârsta cuvenită, intră în regimentul de gardă din Sankt Petersburg unde, pentru sârguinţa sa, fu numit sergent. Viaţa slobodă din capitală îl ademeniră, însă Domnul cel iubitor de oameni nu voi ca Ioan să piară în dezmăţ, ci îl învrednici că vină la pocăinţă, căci la una dintre petrecerile zgomotoase, unul dintre camarazi muri, fapt care îl zgudui din temelii pe Ioan. Pentru aceasta se hotărî să lase tot şi să plece departe de zarva deşartă a lumii, în liniştea pustiei pentru a sluji numai lui Dumnezeu. După câteva zile de drum, în apropiere de Iaroslav, se întâlni cu unchiul său care din pricina hainelor ponosite nu îl recunoscu pe nepotul său. Atunci Ioan, simţindu-se iară ademenit de stralucirea înşelătoare a lumii pe care o părăsise, se rugă, îşi făcu fără şovăială semnul crucii şi merse mai departe, spre adâncul codrilor de la miazănoapte.

În pădurile de pe malul Dvinei, află o chilie părăsită unde vieţui mai bine de 3 ani, în post, rugăciune, nevoinţă şi răbdarea strâmtorărilor vieţuirii pustniceşti. Hrana şi cele de neapărată nevoie i le aduceau credincioşii din satele din apropiere.

Cu timpul, locuitorii ţinutului au început a-l bănui că este rascolnic, iar el îndura cu răbdare ocările şi chiar bătăile, însă curând fu nevoit să îşi mute chilia sa la Mănăstirea Ploşceansk. Egumenul, temându-se să nu pricinuiască tulburare în obştea sa, îi dădu o chilie pustnicească în apropiere.

Aici, iubitorul de linişte nu petrecu multă vreme, căci Dumnezeu voi să arate pe luminătorul Său lumii. Astfel, din preaînaltă poruncă, fură trimise potere pentru a afla pe cei ce se ascundeau de lege prin păduri. Deci fu prins şi dus înaintea împărătesei Elisabeta. Trecuseră 6 ani de la plecarea sa din capitală şi devenise de nerecunoscut.

Din pricina multe înfrânări, era uscat şi palid la faţă; era ămbrăcat într-o haină sărăcăcioasă şi încins cu o curea simplă. Cel mai mult însă îi uimea pe toţi adânca smerenie şi ascultarea de voia lui Dumnezeu care se citea pe faţa sa. Văzându-l astfel, mulţi se umiliră în inima lor. Împărăteasa îi ceru să intre iară în armată, însă cuviosul îi răspunse:

– Îngăduiţi-mi să mor călugăr.

Împărăteasa se învoi şi îl trimise în Lavra Sfântului Alexandru Nevski unde, după 3 ani de ascultare desăvârşită, primi tunderea în monahism cu numele Teodor. Acesta se nevoi cu osârdie fără a ieşi din mănăstire. Când veni asupra sa  războiul trupesc, îşi înteţi postirea şi rugăciunea şi astfel războiul se uşură, luându-se de la el.

Cu timpul, tot mai mulţi oameni veneau la dânsul pentru cuvânt şi povăţuire duhovnicească, iar el ferindu-se la început de slava lumii, fu biruit de dragostea de oameni şi începu a fi liman, mângâiere şi luminare norodului celui necăjit ce venea la dânsul. Pentru mulţimea, râvna şi ascultarea ucenicilor săi, fu pizmuit de unii din fraţi care mult îl necăjeau, însă el le răbda pe toate cu mărime de suflet. După 10 ani, văzând că nu slăbeşte pizma fraţilor, se hotărî să plece din mănăstire în pustia Sarovului.

După ce vieţui 2 ani în pustia Sarovului, văzând că este cu neputinţă să îşi povăţuiască ucenicii de acolo, îi rugă pe părinţii mănăstirii Sarovului să îi dea lui sărăcăcioasa mănăstire din Sanaxar. În 1759, ajungând la locul acela, cuviosul Teodor, al cărui duh era iubitor de pustie, fu fermeat de frumuseţea împrejurimilor mănăstirii şi de însingurarea ei cea desăvârşită, luând hoărârea neclintită de a înnoi Sanaxarul.

În anul 1762, fu înduplecat de episcopul Pahomie să primească preoţia şi stăreţia mănăstirii Sanaxar.

Sfântul Teodor săvârşea slujbele cu evlavie negrăită, iar după săvârşirea Sfintei Liturghii, chipul său strălucea de o frumuseţe neobişnuită.

Aspru faţă de sine, şi de la fraţi cerea împlinirea neabăttă a tuturor rânduielilor, netrecând cu vederea niciun lucru cât de puţin potrivnic acestora.

În biserică, cuviosul părinte cerea să se citească desluşit şi pe îndelete, pentru a înţelege şi oamenii simpli. Se slujea 9 ceasuri pe zi, iar duminicile şi la praznicele cu polieleu, 10 şi chiar mai mult, iar când era priveghere de toată noaptea se slujea până la 12 ceasuri. Cuviosul Teodor spunea:

– Dacă după cuvântul Apostolului, „dacă trâmbiţa va sa sunet nelămurit, cine se va pregăti de război” (I Cor. 14, 8), înseamnă că prin citirea repezită nu vom face decât să umplem văzduhurile bisericii, fără a pricepe puterea noimei lăuntrice. Sufletele noastre vor rămâne flămânde duhovniceşte, fără zidire. Nu citirea cuvântului lui Dumnezeu, ci puterea şi duhul lor cel lăuntric, înţelese de către noi, ne slujesc la mântuire.

Acestea şi multe alte rânduieli puse cuviosul părinte pentru a servi la curăţire de patimi pe care nu le vom aşeza aici pentru a nu lungi cuvântul.

Roadele nu întârziară să apară, căci la fel ca sfântul Teodor, ucenicii săi îi uimeau pe călugării din oraş cu credincioşia faţă de temeiurile străvechi ale monahismului.

Din pizma urâtorului de bine, diavolul, i se pricinui cuviosului părinte multă strâmtorare, căci primind pe căpitanul Neiolov să îi fie ucenic, nu ezită să îl mustre pentru nedreptăţile săvârşite. Iar Neiolov mâniindu-se îl târî pe cuviosul părinte la judecăţi. În drumurile sale, sfântul Teodor îl întâlni pe sfântul Tihon din Zadonsk despre care se spune că de nimeni nu se bucurase vreodată ca de vedere sfântului părinte Teodor.

Cuvând sfântul primi poruncă împărătească de a fi decăzut din cinul de stareţ şi ieromonah şi trimis ca un făcător de tulburare la Mănăstirea Soloveţului.  Ca pogorământ, i se îngădui să ia cu sine şi averea sa. Mare le fu uimirea când văzură că toată averea sa era o scoarţă de pănură, o pernă, o zeghe de oaie, o mantie şi o rasă.

9 ani petrecu sfântul părinte la Mănăstirea Soloveţ, închis într-o chilie rece care era încălzită numai de 2 ori pe săptămână. O dată pe an veneau doi ucenici ai săi de la Mănăstirea Sanaxar să-şi vadă şi să-şi ajute părintele şi învăţătorul. Pe lângă aerul umed al ţinutului Solovki, aerul închis din chilia neaerisită îl făceau pe cuviosul stareţ să se înăbuşă până la pierderea cunoştinţei. Când îl aflau astfel, îl târau afară şi îl frecau cu zăpadă. Pe toate le îndura cuviosul părinte cu smerenie şi cu deplină ascultare faţă de voia lui Dumnezeu.

În cele din urmă, unul din ucenicii stareţului reuşi să primească binecuvântarea întoarcerii bătrânului stareţ la mănăstirea sa şi redarea putinţei de sluji ca ieromonah.

Mângâindu-se negrăit de întoarcerea în mănăstirea sa, cuviosul stareţ şi ucenicii începură din nou să se nevoiască în pace şi bucurie duhovnicească.

Însă pacea nu rămase mult timp, căci urmară şi alte strămtorări de la cel care era atunci egumen al mănăstirii Sanaxar şi nu numai. Mult se mâhnea cuviosul părinte pentru amărăciunea pricinuită de învârtoşarea inimilor unor fraţi.

La 19 februarie 1791, ostenit de anii de nevoinţă şi de surghiun, sfântul părinte iertând şi rugându-se pentru toţi plecă la sălaşurile gătite de Dumnezeu drepţilor Săi, fiind îngropat în biserica pe care o înălţase.

Până astăzi, sfântul părinte săvârşeşte mulţime de minuni. În anul 1999, fu proslăvit cu sfinţii.

Prima Sambata din Postul Mare _Minunea graului fiert facuta de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (17 februarie)

La 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa comita o blasfemie cu crestinii, i-a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare. Sf. Teodor, aparandu-i in vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia sa-i anunte pe crestini sa nu cumpere nimeni nimic din piata, ci mai degraba sa manance grau fiert cu miere (coliva).

In memoria acestei intamplari, biserica ortodoxa sarbatoreste anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, in prima sambata a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfanta Liturghie a Darurilor Inainte Sfintite, dupa rugaciunea din amvon, se canta Canonul  Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.

Dupa aceasta, se sfinteste coliva si se imparte credinciosilor. Aceasta sarbatoare a Sf. Mare Mucenic Teodor in prima sambata a Postului Mare, a fost stabilita de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

11 martie – Sf. Teodora cea Dreapta, Regina de Arta si Epiros (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Sfanta Teodora, Imparateasa Artei, este unul dintre sfintii foarte iubiti in Biserica Ortodoxa Greaca. Sfanta Teodora a trait in secolul al XIII-lea, intr-o perioada in care bizantinii isi pierdusera capitala – Constantinopol fiind ocupat de latini, in timpul Cruciadei a IV-a –  iar Imperiul era divizat in trei state succesoare, cu resedinta in Trebizonda, Niceea si Epir. Ziua de praznuire a Sfintei Teodora este 11 martie. Este asociata cu Sfintele Atanasia din Eghina si Teodora din Tesalonic, ca si cu Sfanta Matroana din Hios, Tomaida din Lesbos si Maria cea Tanara, care asemenea ei, au suferit abuzuri din partea sotilor lor.

Sfanta Teodora s-a nascut, in jurul anului 1225, intr-o familie de aristocrati, fiind fiica lui Ioan si a Elenei Petraliphas. Tatal ei era conducator al Macedoniei si Tesaliei. Se pare ca a fost casatorita cu Mihail II Comnenul Ducas la scurt timp dupa ce acesta a devenit conducator al Epirului la 1231, pe cand aceasta avea varsta de numai 6 ani. Dumnezeu le-a daruit sase copii, Nichifor I Comnenul Ducas, este plasata de obicei la 1240, cand Teodora ar fi putut avea 16 ani.

Sfanta Teodora a indurat numeroase suferinte din partea sotului ei, Mihail II, care s-a indragostit de o nobila de la curte. Acesta a exilat-o pe Sfanta Teodora, pentru o perioada de 5 ani, in afara Artei, unde a trebuie sa poarte de grija fiului ei. Aceasta perioada a putut fi depasita datorita credintei in Dumnezeu, si virtutilor cu care avea imbodobit sufletul. Sfanta Teodora, de si era imparateasa nu punea niciun pret pe luxul si pe viata de la palat, ci iubea smerenia si viata ascetica.

Cand un preot din satul Preniste a intalnit-o in timp ce culegea plante salbatice pentru hrana, afland cine este, a luat-o pentru o pentru un timp sub ocrotirea sa. Dumnezeu a ingaduit ca femeia nobila sa fie indepartata de la curte, iar Mihail II sa o reprimeasca pe Sfanta Teodora la palat.

„Viata” Sfintei Teodora, consemneaza faptul ca de acum acestia au trait in buna intelegere, inmultind virtutile. Mihail II a intemeiat doua manastiri, Pantanasa si Panagia, in timp ce Teodora a intemeiat o manastire de maici inchinata Sfantului Mucenic Gheorghe.

Nu este nicio indoiala ca Teodora a fost o persoana istorica, deoarece este amintita in repeatate randuri de George Akropolites. In 1249, de exemplu, a calatorit in Anatolia impreuna cu fiul ei, Nichifor, pentru logodna acestuia cu Maria, nepoata a lui Ioan III Vatatzes si fiica a lui Teodor al II-lea Laskaris. In 1256, l-a insotit pe fiul ei la Tesalonic pentru nunta ce fusese de mai multe ori amanata, in schimbul careia Teodor a cerut controlul asupra Imperiului Niceean de Dirachium si Servia.

Dupa moartea sotului ei, in 1267-1268, Sfanta Teodora a intrat in monahism ducand o viata de rugaciune si nevointa, slujind orfanilor, vaduvelor si celorlalte maici.

Prin voia lui Dumnezeu, Sfanta Teodora a prestiut timpul treceii sale la cele vesnice. S-a mutat la Domnul in jurul anului 1270. Inca de timpuriu credinciosii ortodocsi au aratat o mare evlavie fata de mormantul sfintei si continua sa o faca pana astazi.
„Viata” Sfintei Teodora, Imparateasa Artei, a fost scrisa de monahul Iov Iasites,  care a trait in a doua jumatatea a secolului al XIII-lea, si a fost consilier al Patriarhului Iosif I.

Radu Alexandru

2 aprilie – Sf. Teodora din Palestina (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Sf. Teodora din Palestina fecioară-martira. Ea este una dintre cei pe care Eusebiu ii numea „luminile strălucitoare din Palestina”, martirizati în marea persecuţie de la inceputul  secolului al patrulea. (Eus., HE 8.6).

14 aprilie – pomenirea sfinţilor mărturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir şi Teodor, care au fost împreună cu sfântul Martin

15 aprilie pomenirea sfinţilor mucenici Teodor preotul şi Pavsolipic

20 aprilie – pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina

Sf. Teodor Trihina, discipolul sau Sf. Zaheu si Sf. Atanasie monahul de la Meteore

A devenit din tinerete calugar si s-a nevoit in post aspru.

Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.

21 aprilie – Sf. Mc. Teodor din Perga Pamfiliei

22 aprilie – Sf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei

Sf. Teodor s-a născut în satul Sicheot din Galatia (în Asia Mică). Pe când se afla încă în pântecele maicii sale, aceasta a avut o vedenie în care i s-a descoperit că fiul ei avea să fie dăruit cu har de la Dumnezeu. Ea îşi dorea ca fiul ei să devină ostaş, astfel că atunci când acesta a împlinit şase ani, i-a dăruit o cingătoare de aur amintindu-i de dorinţa ei, însă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă i s-a arătat, cerându-i să-şi lase fiul să slujească lui Dumnezeu când avea să crească.

La şcoală, copilul Teodor era foarte silitor şi cuminte şi nu se lua niciodată la ceartă cu ceilalţi copii. Încă de la vârsta de opt ani, a căutat să îl imite în nevoinţă pe Ştefan, un călugăr îmbunătăţit care trăia în casa lor, astfel că, în Postul Mare, cu voia mamei sale, sfântul nu mânca la cină altceva decât câte puţină pâine.

La vârsta de zece ani, băiatul se îmbolnăveşte de moarte. Familia lui l-a adus atunci la biserica Sf. Ioan Botezătorul. Două picături de apă s-au scurs de pe icoana Mântuitorului din turla bisericii, iar acestea l-au vindecat. Curând după aceasta, tot cu voia mamei sale, Sfântul a găsit alinare şi singurătatea pe care şi-o dorea ducându-se în timpul nopţii în biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Râvna sfântului era atât de statornică încât mai mulţi membri ai familiei sale au început să îi urmeze în unele din nevoinţele sale.

Nevoinţele Sf. Teodor au devenit din ce în ce mai aspre după ce, la vârsta de doisprezece ani, Hristos i s-a arătat sfântului în vis, zicându-i că acestea îl vor duce la mare şi veşnică bucurie în Împărăţia Cerurilor.

Tânărul sfânt făcea multe şi mari lucrări cu puterea Domnului care lucra prin el. Rugându-se el, Dumnezeu a trimis ploaie într-o regiune care suferea mult de secetă.

La vârsta de paisprezece ani, Sf. Teodor a plecat din casa părinţilor săi, mutându-se aproape de biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ca să-şi continue nevoinţele în singurătate.

A primit darul vindecării în acea vreme şi l-a vindecat şi pe un tânăr îndrăcit.

Din râvnă şi iubire de Dumnezeu s-a nevoit trăind vreme de doi ani într-o peşteră, trăind doar cu puţină pâine şi apă pe care i le aducea un diacon, respirând doar printr-o mică deschizătură în peşteră. Sfântul aproape a murit din pricina asprimii vieţii în peşteră, dar şi-a revenit după ce a fost a scos afară de acolo.

Aflând despre evlavia tânărului, episcopul locului, Teodosie l-a hirotonit preot pe Sf. Teodor atunci când acesta avea doar şaptesprezece ani, iar mai târziu el a fost tuns şi în monahism la Ierusalim.

Întorcându-se în locurile sale natale, sfântul a continuat să trăiască în apropierea Bisericii Sf. Gheorghe, vindecând pe mulţi de diferite boli, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu, înconjurat de monahi care voiau să înveţe din înţelepciunea lui şi să-i urmeze practicile ascetice. Sfântul a reuşit să-şi convingă şi familia să îmbrăţişeze viaţa monahală.

Pe măsură ce înainta în vârstă, Sf. Teodor şi-a înmulţit nevoinţele ascetice. De la Sf. Paşti şi până la Naşterea Domnului, Sfântul a trăit într-o cuşcă de fier atârnată de o stâncă, fiind ferecat cu lanţuri grele şi cu o platoşă de oţel. Altă dată s-a închis într-o peşteră de la Botezul Domnului şi până la Paşti, ieşind doar sâmbăta şi duminica pentru a propovădui cuvântul Domnului. Pentru viaţa lui sfântă şi pentru nevoinţele lui, sfântul a vindecat pe mulţi bolnavi şi îndrăciţi, iar fiarele sălbatice se îmblânzeau în preajma lui, mâncându-i din palmă.

Din pricina numărului mare de monahi adunaţi în jurul său, Sfântul a fost nevoit sa construiască o biserică mare pentru aceştia. Tot în acea vreme, moare episcopul din apropiata cetate Anastasiopolis, iar cetăţenii oraşului cer ca Sf. Teodor să le fie episcop. Lucrând cu mare râvnă pentru bunăstarea Bisericii ca episcop al cetăţii, el nu se bucura de cinstea ce i se aducea şi de viaţa în mijlocul cetăţii, dorindu-şi să se întoarcă la nevoinţele sale pustniceşti. În cele din urmă i s-a îngăduit să-şi părăsească îndatoririle de episcop pentru a se întoarce la slujirea din mănăstirea sa.

Sfântul Teodor a proorocit că Biserica avea să aibă de înfruntat mişcarea iconoclastă. Dezvăluind aceasta Patriarhului Toma al Constantinopolului, sfinţitul patriarh i-a cerut Sf. Teodor să se roage ca el să moară mai curând, ca să nu apuce acele vremuri. Patriarhul Toma a trecut la Domnul în anul 610, cu rugăciunile Sfântului, iar la scurtă vreme Sfântul l-a urmat.

16 mai – Cuv. Teodor cel sfinţi, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.

Fericitul acesta îndeletnicindu-se cu legea lui Dumnezeu şi tot curat făcându-se şi arătându-se vas ales şi sfinţit, s-a învrednicit şi de numirea cea adevărată şi mare, dimpreună-locuitor şi asemenea la chip făcându-se marelui Pahomie. Pentru aceea locaşurile etiopienilor, după dumnezeiescul Avacum a zice spăimântând, şi ca în uimire capetele acestora tăind, a trecut la darurile răsplătirii cu sudorile bunei fapte, alungând toată boala şi toată slăbiciunea de la oameni.

Cuviosul Teodor a fost ucenicul Cuviosului Pahomie cel Mare şi a fost stareţ în Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini şi la vârsta de 12 ani, la sărbătoarea Botezului Domnului, s-a retras de la o masă îmbelşugată, ascunzându-se de oameni, a postit până seara, rugându-se lui Dumnezeu să-l primească în slujba Sa. La 14 ani, cu acordul mamei sale, a intrat într-o mănăstire. Auzind de sfinţenia vieţii Sfântului Pahomie, s-a dus la Tabena şi s-a numărat printre ucenicii acestui sfânt. Cuviosul Teodor a trecut la cele veşnice la 16 mai 367 şi a rămas în tradiţia Bisericii Ortodoxe ca un mare făcător de minuni.

18 mai – pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârşit

8 iunie – Pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.

Acesta a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă Marea Neagră, fiind om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet, împodobit cu cuvântul şi cu cunoştinţa, şi cu cealaltă înţelepciune. Acesta trecând prin toate felurile de chinuri, lăsând la pământ fericitul său trup, izvor de tămăduiri izvorăşte pentru cei ce merg către dânsul cu credinţă. Iar sfântul său suflet petrece, şi locuieşte în ceruri. Aducere a cinstitului său trup prăznuim astăzi. Căci mutarea acestuia de la Heracleea la Evhaita, şi aşezarea lui în casa părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul.

Sfantul este praznuit si pe 8 februarie.

21 iulie – pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe

7 august – Cuvioasa Teodora de la Sihla

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi pe calea sfinteniei si a mântuirii.

Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si în sfânta nevointa duhovniceasca.

Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.

Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame, lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta.

Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi.

Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpati”.

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru.

8 august – pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor, egumenul de la Oronon

Acest sfânt parinte din mica vârsta ridicând asupra sa Crucea Domnului, a salasluit prin pesteri si prin munti si prin vai. Drept aceea aducându-se catre Domnul ca un mir scump si ca o tamâie bine primita, cu pace s-a savârsit.

29 august – pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina

4 septembrie – pomenirea Sfinţilor Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian şi Iulian, ce se trăgeau din satul Candaveu

Aceşti sfinţi pentru mărturisirea cea întru Hristos, după alte multe chinuri din porunca lui Maximian au fost băgaţi într-o baie înfierbântată; dar scăpând de acolo prin dumnezeiescul înger, li s-au tăiat picioarele cu tesla, şi fiind aruncaţi în foc, şi-au primit sfârşitul.

5 septembrie – pomenirea Sfinţilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii optzeci de preoţi şi leviţi, adică diaconi

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn împreună cu cei 79 de tovarăşi au pătimit la Nicomidia sub împăratul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost înlăturat de la Biserica din Constantinopol şi creştinii care nu au acceptat erezia ariană au fost închişi şi torturaţi.

Ajunşi la disperare, creştinii ortodocşi au cerut sprijinul împăratului şi au trimis la el 80 de oameni religioşi, conduşi de Sfinţii Urban, Teodor şi Medimn.

Auzind plângerile lor justificate, împăratul s-a mâniat foarte tare dar s-a stăpânit să se arate. În secret l-a chemat pe eparhul Modest şi i-a dat ordin să-i omoare pe delegaţi. Modest i-a urcat pe un vapor spunându-le că vor fi trimişi la închisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiţerilor să dea foc corăbiei aflată în larg. Astfel, toţi martirii de pe corabie au ars de vii.

Precum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: „Că nu este lucru de taină, care să nu se arate” (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.

După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.

După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.

Aceasta sfanta a vietuit in secolul al XI-lea, in vremea maretului Bizant. Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeia, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile luptatorilor.

Fericitul Teodor era fiul principelui de Smolensk, Rostislav Mstislavovici. Împodobit cu blândeţe şi smerenie, din tinereţe a dus o viaţă evlavioasă şi plăcută lui Dumnezeu, lucrând în toate faptele lui potrivit voii lui Dumnezeu. Până la adâncile sale bătrâneţi a condus poporul său cu cumpătare şi înţelepciune. Drept şi milosârd faţă de toţi supuşii săi, în mod deosebit i-a ocrotit pe cei orfani, pe văduve şi pe cei săraci. Postea aspru şi se ruga cu multă râvnă, fie în particular, fie în bisericile, pe care el însuşi le-a costruit şi le-a înfrumuseţat. Când s-a îmbolnăvit şi a simţit că i se apropie sfârşitul, şi-a chemat lângă el soţia şi copiii şi le-a lăsat ca pe o preţioasă moştenire să trăiască în dragoste şi pace. Imediat după aceea a cerut să-l ducă într-o mănăstire, unde îndeplinindu-şi o veche dorinţă, a fost tuns monah. În pragul morţii a primit marea şi îngereasca schimă, a cerut iertare de la toţi şi şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu pe 19 septembrie 1299. Cinstitele sale moaşte săvârşesc multe minuni până astăzi.

Prăznuirea sa se face la data de 19 septembrie.Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o dioceză (eparhie, sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit. În copilăria sa, Teodor a fost martor la războaiele devastatoare dintre Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Persan, conflict care a dus la căderea marilor oraşe creştine Antiohia, Damasc şi Ierusalim în anii 613 şi 614. Tars a fost capturat de forţele persane cânt Teodor avea 11 sau 12 ani. Există dovezi că Teodor a cunoscut cultura persană. Este probabil că el a studiat în Antiohia, locul istoric al unei şcoli distincte de exegeză, căreia el i-a fost partizan. De asemenea, Teodor era cunoscător al culturii, limbii şi literaturii siriene şi, probabil, a călătorit până la Edessa.

Acesta a trăit pe când împărăţea Constantin Copronim şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci călugărindu-se şi plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit şi de împărăţie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.

Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăţiv, palid la faţă, cu par cărunt şi cam pleşuv la cap.

Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Şi a fost prins de pe uliţă de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele Sfinţilor Mucenici Vavila şi a celor împreună cu dânsul, atunci creştinii cei ce duceau sfintele moaşte cântau un psalm al lui David şi la fiecare stare ziceau stihul acesta: „Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi”. Pentru că păgânii socoteau biruinţă şi neputinţă a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era şi el râvnitor bunei cinstiri şi era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Şi fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou şi i s-au jupuit coastele cu unghiile; şi aşa era chinuit sfântul de dimineaţa până în seara, apoi legat fiind cu lanţuri, a fost aruncat în închisoare.

Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăţia ce a arătat tânărul, şi ştiind câţi creştini rabdă până în sfârşit mucenicia şi că uciderea prin chinuri tiranilor li se socoteşte ruşine, iar mucenicilor li se socoteşte biruinţă, slavă şi bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare.

După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simţea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simţea puţină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ţinând în mâini o basma moale şi răcoritoare, cu care-i ştergea de pe obraz sudoarea şi-l îndemna spre îndrăzneală şi bărbăţie. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit şi cel ce se arăta (care era înger ceresc) şi nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală şi mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veseleşte cu Domnul, odihnindu-se cu pace.

Sfântul Teodor, Arhiepiscopul de Rostov, în Ioan lume, a fost fiul lui Ştefan (fratele Sf. Serghie de Radonej). Ramas vaduv, Stefan a devenit călugăr, şi împreună cu fiul sau de doisprezece ani a mers la mănăstirea Sfântului Serghie, care prevedea viaţa ascetică a copilului Ioan. Acesta l-a tuns cu numele de Teodor la praznicul Sf. Teodor de Trihina (20 aprilie).După ce Teodor a ajuns la maturitate a primit binecuvantarea preoţiei. Cu binecuvântarea Sf. Serghie, Sfântul Teodor a construit o biserică în cinstea Naşterii Preasfintei Fecioare Maria şi a fondat o mănăstire pe malul râului Moskva, la locul numit Simonovo. Curând mănăstirea a început să atragă o mulţime de oameni. Sf. Teodor a construit-o chilie si a petrecut in asceza.Si aici, ucenicii s-au adunat în jurul lui.

Sf. Serghie, care vizitează acest loc, binecuvânteaza întemeierea unei mănăstiri, Mitropolitul Alexis binecuvânteaza construirea unei biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului de la Novoe Simonovo, din 1379. Vechea mănăstire Simonov a rămas la locul de înmormântare a călugărilor.Datorită vieţii sale virtuoase şi ascetismul strict, Sfântul Teodor a devenit cunoscut în Moscova. Mitropolitul Sf. Alexis l-a ridicat la rangul de egumen, şi Prinţul Dimitrie de Don l-au ales ca duhovnic său. Sf. Teodor a călătorit la Constantinopol de mai multe ori pentru problemele bisericii rusesti. La prima sa călătorie în 1384, Patriarhul Nilus l-a facut arhimandrit. Manastirea Simonov a fost pus direct sub ascultarea Patriarhului, a devenit astfel stavropighie. În 1387 Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Rostov.Fiind egumen, şi apoi arhimandrit al mănăstirii Simonov, cu toate ca a fost preocupat cu multe problemele bisericeşti, Sfântul Teodor a fost model în viaţa monahală şi a avut numerosi discipolii cunoscuti. Sfinţii Chiril (9 iunie) şi Therapon (27 mai), fondatorii viitorii cunoscute mănăstiri Lacul Alb, s-au tuns la mănăstirea Simonov. Sfântul Teodor s-a ocupat cu pictura de icoane, cu care a impodobit atât mănăstirea Simonov, dar şi multe biserici din Moscova.La Rostov, Arhiepiscopul Teodor a infiintat Manastirea Naşterea Maicii Domnului.Moartea binecuvântatului sfânt a avut loc pe 28 noiembrie 1394. Moaştele sale se află în Catedrala Adormirii Maicii Domnului Rostov.

Locuitorii din Alexandria Egiptului, şi mai cu seamă elinii şi necredincioşii, s-au purtat aspru şi crud cu sfinţii. Din pricina aceasta pe mulţi i-au făcut mucenici. Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Teodor. Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturiseşte pe Hristos, că slujeşte Lui şi că învaţă pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui şi au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini şi l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el şi l-au batjocorit. În urmă a fost aruncat în mare. Dar pentru că a ieşit sănătos din mare, i-au tăiat capul, din porunca dregătorului.

Cuviosul Părintele nostru Teodor Mărturisitorul împreună cu Teofan, fratele lui, a trăit pe vremea împăratului Teofil. Au grăit cu îndrăznire mare pentru cinstitele şi sfintele icoane. Pentru aceasta, din porunca împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, au fost bătuţi fără de milă, li s-au scris stihuri pe frunte şi au fost trimişi în surghiun. În surghiun marele luptător Teodor a plecat la Domnul. Se spune că un bătrân mare era de faţă la plecarea lui către Domnul şi că a auzit atunci cântări de îngeri (aşa cinstea Dumnezeu pe slujitorul Său) şi că el era unul din cei ce cântau.

Cuviosul Părintele nostru Teodor, născut şi crescut în Constantinopol, a trăit pe vremea preabinecredinciosului împărat Constantin Pogonatul. Pentru evlavia lui cea mare a ajuns preot al bisericii celei mari, apoi sincel şi schevofilax. La moartea patriarhului Constantinopolului, silit de tot senatul şi de însuşi împăratul, dar mai bine spus de Sfântul Sinod, i s-a încredinţat păstorirea Bisericii. Ocârmuind bine Biserica doi ani şi trei luni, s-a mutat la Domnul.