Cântarea Lumină lină


doar ortodox candle light_church00

„Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta lumea Te slaveste.“

Imnul „Lumina lina…” (Φώς ιλαρόν – lumina aducatoare de bucurie) este unul dintre cele mai vechi imnuri crestine, intrate in cultul liturgic. . Acest imn se canta in cadrul Vecerniei Sarbatorilor cand are loc vohodul cu cadelnita (procesiunea de iesire – intrare), dar se poate si citi, in zilele de rand, cand nu se face vohod.Lumina lina

 

Dupa unii liturgisti, imnul Lumina lina dateaza din secolul II sau III. Folosirea acestuia in randuielile bisericesti, ca imn specific al rugaciunii de seara, prin care crestinii aduceau lui Dumnezeu „multumire pentru sfesnic”, este mentionata in chip expres, inca din secolul IV, de catre Sfantul Vasile cel Mare. Acesta citeaza un fragment din el, numnindu-l „cantare veche”. Inca din vremea Sfantului Vasile cel Mare acest imn era cunoscut ca fiind al Sfantului Mucenic Antinoghen, episcop originar din Sevastia Capadociei, martirizat in 303 sau 311, si sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 16 iulie.

Vechimea imnului este confirmata si de faptul ca il intalnim, ca parte a randuielii Vecerniei, si in riturile liturgice ale Bisericilor Orientale necalcedoniene, adica la monofizitii sirieni (iacobiti) si egipteni (copti), cu mici diferente de text. Amintim faptul ca in Ceasloavele romanesti (pe filiera slava) imnul Lumina lina este atribuit Sfantului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (+ 638). Cercetatorii afirma ca ii putem atribui Sfantului Sofronie, cel mult, consacrarea oficiala sau generalizarea acestui imn in cadrul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Din punct de vedere al cuprinsului, imnul „Lumina lina…” are un caracter hristologic si totodata trinitar. Este adresat lui Hristos, Care este „lumina cea lina (aducatoare de bucurie) a slavei Tatalui ceresc”, – dar, in acelasi timp, afirma atat distinctia celor trei persoane ale Sfintei Treimi, cat si unitatea lor in dumnezeire („… laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu…”). Continutul teologic al imnului ne face asadar sa intuim ca alcatuirea si introducerea lui in cadrul liturgic ar fi putut avea loc in timpul dezbaterilor trinitare si hristologicc, din secolele III-IV. Este demn de amintit faptul ca textul acestui imn reprezinta un ecou fidel al celei mai vechi rugaciuni de multumire pentru lumina de seara, care ni s-a transmis in cadrul ritualului descris in Randuiala bisericeasca egipteana (sec. III).

In perioada timpurie a Bisericii, imnul se canta in momentul cand pe cer se ivea luceafarul de seara; iar in biserici sfesnicul cu lumina se scotea din altar (in tot Rasaritul, dupa modelul scoaterii luminii din Sfantul Mormant la Ierusalim) sau se aducea de afara (la Constantinopol). Aceasta lumina avea scopul sa risipeasca intunericul serii, sfesnic a carui amintire clara o pastreaza, de altfel, atat textul imnului („…vazand lumina cea de seara”), cat si lumanarea aprinsa sau sfesnicul purtat inaintea preotului la vohodul Vecerniei sarbatorilor, dar mai ales ritul lumini (sfesnicului) din randuiala Vecerniei cu Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, in Postul Mare. Lumina care aparea in mijlocul credinciosilor adunati pentru rugaciunea de seara era ca o prezenta simbolica a Mantuitorului, Care S-a numit pe Sine Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan. 8: 12). Rostirea sau cantarea imnului in acest moment, sublinia ca in haosul si intunericul in care se zbatea omenirea din perioada Legii Vechi, asteptarea si venirea lui Mesia era ca luceafarul de seara, ca o stea calauzitoare, datatoare de incredere si de nadejde.

Importanta acestui moment este marcata prin formula (Intelepciune, drepti”, care – ca si cea de la Vohodul cu Sfanta Evanghelie din randuiala Liturghiei – vrea sa atraga atentia credinciosilor asupra prezentei simbolice a lui Hristos, Care este ” intelepciunea de la Dumnezeu” (1 Cor. 1:30) si trebuie intampinat prin atitudine fizica de respect, adica prin pozitia dreapta a corpului si prin cuviinta si atentia cu care trebuie sa ascultam imnul care se va canta (citi) si care ne vorbeste tot despre Mantuitorul Iisus Hristos.
Un imn similar, cunoscut pentru vechimea sa („Lakhu Mara…“ sau „Tie, Doamne…“), adresat Mantuitorului Iisus Hristos, centrul intregului ritual al luminilor, il gasim si in randuiala slujbei de seara a Bisericilor Caldee si Malabareza.

Radu Alexandru (crestinortodox.ro)

doar ortodox candle light_church00

Anunțuri

Psalmul 109


1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;

2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.

3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.

4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.

5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.

6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.

doar ortodox church102

Troparul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei. Viața și acatistul. (30 august)


Vrednic slujitor al lui Hristos și înțelept apărător al dreptei credințe, mare cinstitor al Sfintei Cuvioase Parascheva și credincios luminător al neamului românesc, Sfinte Ierarhe Varlaam, roagă pe Hristos-Dumnezeu să ocrotească și să mântuiască sufletele noastre.

doar-ortodox

sf_varlaam_1ACATISTUL SF. IERARH VARLAAM, MITROPOLITUL , MOLDOVEI

Condac 1:

Vrednicului păstor al Bisericii Moldovei și râvnitorului Ierarh Varlaam laudă de mulțumire îi aducem noi, nevrednicii, că acesta a strălucit cu înțelepciunea și cu virtuțile între ierarhii Bisericii strămoșești, pentru care Hristos i-a dat cununa cea neveștejită a slavei Sale în ceruri, de unde se roagă pentru cei ce-i cântă: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!

Icos 1:

Din tinerețe, Dumnezeu te-a hărăzit să fii vas ales al harului Său; căci binecredincioșii tăi părinți, de bun neam, ți-au sădit în suflet iubirea de Hristos și de învățăturile Lui, încât ai ales să mergi pe calea virtuților și a cunoașterii de Dumnezeu, pentru care îți aducem aceste laude:
Bucură-te, cel ce ai fost zămislit ca rod al rugăciunii;
Bucură-te, floare rară odrăslită în ținuturile Neamțului;
Bucură-te, că la Botez ai primit numele Marelui Vasile;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinți;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău a fost locaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai ascultat pe îngerul păzitor, care ți-a călăuzit pașii copilăriei;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a împodobit chipul tău;
Bucură-te, minte trează și înțelepțită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, suflet luminat de Soarele Hristos;
Bucură-te, că far călăuzitor ți-a fost dreapta credință;
Bucură-te, cel ce te-ai hrănit din dulceața Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, cel ce nu ți-ai lipit inima de deșertăciunile lumii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos! Continuă lectura

Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița”. Troparul. Acatistul, rugăciuni și alte detalii despre icoana făcătoare de minuni de la Muntele Athos


prodromita-prodromu-1Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adica Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, comoara Schitului Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului. Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos, pentru că sunt puține icoane nefăcute de mână omenească în toată lumea ortodoxă.

Istoria acestei icoane începe în anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu de la Muntele Athos, când cuvioșii ctitori Nifon şi Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, aşa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. În plus, ei cereau condiții stricte pentru cel care se va angaja la executarea lucrării, precum curăția trupească şi sufletească, spovedania la duhovnic, post şi rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe toată durata lucrării. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioșii Nifon şi Nectarie îl găsesc pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, care se supune cu evlavie rânduielilor celor doi călugări și, în anul 1863, se apucă de lucru.

Iconarul a început lucrarea la Mănăstirea Bucium din Iași, care era pe atunci metoc al Schitului Prodromu, iar în câtva timp a ter­mi­nat de pictat veşmin­tele şi ce­lelalte părți ale icoanei, lăsând ca Sfin­te­le Feţe (cea a Maicii Domnului şi cea a Pruncului Iisus), să le picteze la sfârșit, după cum este tehnica picturii tradiționale de icoane. După ce a terminat de zugrăvit cum s-a pri­ce­put mai bi­ne veșmintele şi fondul icoanei, a început a lucra la Sfintele Feţe silindu-se cu toată priceperea, însă în mod inexplicabil sfintele feţe ale Fecioarei Maria şi Pruncului Iisus din brațele ei nu puteau fi zugrăvite, iar icoana a rămas nedesăvârșită.

Deși era un pictor cu experiență, speriat și mâhnit că poate şi-a uitat meșteșugul, bătrânul iconar a acoperit icoana, a încuiat atelierul şi a amânat lucrul pentru a doua zi. În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase şi pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă însă cum se petrecuse această minune. Înfricoșat de aceste întâmplări el a lăsat şi o mărturie scrisă, care se găsește la Schitul Prodromu, un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache şi iscălită cu propria sa mâ­nă:

Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iașilor, am zugrăvit această sfântă icoană a Maici Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune.

Dimensiunile icoanei sunt de 100 / 70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.

O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.

Se spune că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani. Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie şi Nichifor:

Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multa cuviință legat.

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

Arhim. Paisie Teodorescu
Vicar patriarhal

DoarOrtodox

Troparul, Glasul 1

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

150-de-ani-de-la-pictarea-miraculoasa-a-icoanei-maicii-domnului-prodromita-18457326Rugăciune către Maica Domnului Prodromița:

O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici acum faţa Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământeşti. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne uşa milostivirii Fiului Tău şi ne primeşte şi pe noi, nevrednicii, în cămara cea de nuntă a Înţelepciunii, ca împreună cu îngerii să-Ţi aducem jertfa laudelor dumnezeieşti.

Pe mine, cel nepriceput întru cuvânt şi străin de tainele rugăciunii, care port în călătoria mea prin deşertul patimilor povara sufletului sărăcit de roua evlaviei şi de tăria credinţei, cu milostivirea Ta mă cercetează. Ca Una Ce vezi de aproape slava cea preaînaltă a Treimii şi primeşti cununile laudelor din mâinile îngerilor, pleacă-Ţi blânda privire pe care ai închipuit-o în icoana Ta şi ai dăruit-o nouă spre mângâiere în necazuri. Vezi rănile sufletelor noastre Preacurată, vezi că untdelemnul pocăinţei ne lipseşte şi pururea cădem în prăpastia păcatelor. Vezi inima noastră tulburată de gândurile cele rele şi cu fulgerul rugăciunii Tale goneşte de la noi toată neînţelepciunea. Ridică mintea noastră din adâncul patimilor şi-i arată întru lumina Duhului pe Cuvântul Cel născut din Mintea Cea dintâi.

Iată, eu, cel lipsit de evlavie şi cumplit rănit de fiarele păcatelor mele, plec genunchii inimii mele înaintea Ta şi Te rog ca să îmi ierţi îndrăzneala întru nepricepere şi Însăţi să zugrăveşti în sufletul meu icoana tainelor Tale. Cu dumnezeiasca Ta înţelepciune închipuie şi în icoana cea părăsită a inimii mele chipul celor trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, spre asemănarea Treimii. Mută dorirea mea cea stricată de la cele pământeşti spre cele cereşti şi cu focul râvnei după Adevăr aprinde inima mea cea de prea mult timp adormită în somnul păcatului. Împacă viaţa mea Stăpână, cu bogăţia rugăciunilor Tale aduse la tronul Treimii şi în locul neputinţei mele de a mă ruga adu untdelemnul milostivirii Tale.

Osteneala iconarului Iordache ai primit şi l-ai făcut pe el părtaş minunii Tale mai presus de cuget. Pe mine, cel neînţelept, mă primeşte sub acoperământul milei Tale şi măcar că nu ştiu a-Ţi zugrăvi icoana laudelor cereşti ca mulţumire pentru mijlocirea Ta înaintea Domnului, nu mă lipsi pe mine de darurile Tale neîmpuţinate. Ajuns-au în urechile Tale, Fecioară, glasul rugăciunii evreicei ce simţea apropierea morţii şi ai scăpat-o pe ea din prăpastia pierzării. Ba încă şi uşile dreptei credinţe i-ai deschis, ca să se facă ea biserică a Duhului Sfânt, lăudându-Te pe Tine, Biserica slavei dumnezeieşti. Pe mine, cel ce deşi am fost binecuvântat cu darul dreptei credinţe, însumi îmi gătesc spânzurare cu legătura fărădelegilor mele, trage-mă din groapa pierzării, întinzându-mi scara rugăciunii Tale. Mustrat-ai pe învăţătorul cel întunecat de necredinţă, dar vai, cât mă ruşinez eu, care de prea multe ori am mâniat bunătatea Ta prin tulburarea din puţinătatea credinţei şi prin neluarea aminte la păzirea chipului curat al evlaviei. Cerut-a învăţătorul acela să vină icoana la el, dar te-ai împotrivit mândriei lui, însă eu cu nevrednicie stau în sfânt locaşul Tău, find pustiit de nădejde, credinţă, evlavie, frică şi dragostea cea după Dumnezeu. Întoarce-Ţi faţa Ta de maică şi spre mine şi fă să învieze şi în sufletul meu credinţa cea tare întru milostivirea Ta.

Sfârşit binecuvântat cu pace ai dăruit robului Tău, schimonahul Inochentie, ca să arăţi că pe robii Tăi, cei ce cu credinţă Îţi slujesc până la apusul vieţii lor nu îi laşi în mâinile vrăjmaşilor nevăzuţi. Pe mine, smochinul cel neroditor, care nici o roadă de credinţă nu am adus Ţie, fiind eu uscat de seceta patimilor, îndură-Te iar şi mă stropeşte cu ploaia rugăciunilor Tale, ca să aduc rod însutit de fapte bune şi să iau din mâna Ta prin mila Cuvântului cununa vieţii celei veşnice.

Pe monahul Serghie, cel ce se prăbuşise în prăpastia neascultării, cu starea Ta de faţă înaintea Cuvântului l-ai ridicat şi i-ai dăruit iarăşi auzul cel pierdut, ca să ia aminte la glasul Evangheliei lui Hristos şi cu îngerii să-Ţi aducă Ţie totdeauna jertfa laudelor cereşti. Pe mine, cel ce în toate zilele vieţii mele am mers pe cărările neascultării de părinţii cei duhovniceşti şi adesea am căzut în groapa deznădădjuirii, mă înţelepţeşte la ascultarea de Fiul Tău, ca să moştenesc şi eu, nevrednicul, partea celor mântuiţi.Copie-a-Icoanei-Maicii-Domnului-Prodromita-adusa-la-Athos-de-IPS-Teofan-la-150-de-ani-2013

Pe cel ce se îndoia de minunile revărsate prin icoana Ta l-ai îndreptat cu blândeţe prin bogăţia peştelui dăruit la praznicul Tău. Însăţi, ca O Milostivă, adu la masa inimii noastre ca hrană bogată mai ales în ziua prăznuirii icoanei Tale înţelegerile cele dumnezeieşti, care luminează sufletul şi alungă toată negura patimilor.

Potoleşte viforul necazurilor pornite asupra noastră cu grabnica Ta rugăciune şi întru ispite ne soleşte răbdare. Schitul Darvari minunat s-a împodobit cu icoana Ta, care ca o legătură a iubirii păzeşte unitatea între nevoitorii ei. Înaintea icoanei Tale toţi plecăm genunchii inimii şi căzând înaintea ei cu umilinţă cerem să se depărteze de la noi toată tulburarea vrăjmaşului, ca pacea Mântuitorului nostru să odihnească pururea în sufletele noastre. Deci, ca Una Ce ai fost dăruită de Însuşi Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu spre păzirea obştii acesteia, împacă-ne pe noi toţi, cei greşiţi, iarăşi cu Cel pe Care în pântecele Tău L-ai purtat ca pe un scaun al slavei. Ca la o iconoamă a tuturor darurilor Duhului la Tine alergăm în necazurile şi întristările noastre şi Te rugăm să mângâi inimile noastre cu vestirea izbăvirii, ca una Ce ai luat în auzul Tău glasul Arhanghelului, dezlegând blestemul cel pus asupra noastră prin glasul lui Dumnezeu. Înaintea icoanei Tale aducem lacrimile noastre cele de umilinţă şi suspinurile inimilor noastre de la privirea feţei Tale nu le tăinuim. Căci pe Tine Te ştim Maică Milostivă a Cuvântului şi pururea Apărătoare a noastră a credincioşilor, celor gârboviţi de prea multe păcate. Ştim mulţimea nelegiuirilor noastre cu care am mâniat bunătatea cea multă a Ziditorului, ştim nevrednicia noastră, dar încă mai ştim că milostivirea Ta este neasemănată şi nu este păcat ca să Te împiedice pe Tine a ne zidi nouă iarăşi podul împăcării noastre cu Dumnezeu. Continuă lectura

Doru Gheaja, părintele cântecelor „Aşa-i românul“ şi „Tu Ardeal“


Fiu de preot, Doru Gheaja a călcat pe urmele tatălui  îndeplinindu-i astfel părintelui său o mare dorinţă. Chemat în 1976, odată cu reînfiinţarea Episcopiei de Alba Iulia, să ajute la reorganizarea acestei episcopii, preotul Doru Gheaja slujeşte de ani buni în Parohia „Buna Vestire“ din centrul oraşului Alba Iulia.

Biserica în care slujeşte este ctitorită în secolul XVIII de protopopul Nicolae Raţiu, cel care a fost duhovnicul lui Horea, l-a spovedit în celulă pe eroul neamului înainte de a fi tras pe roată.

„Aşa-i românul“ îl cântau bătrânii de pe Valea Hârtibaciului

De loc din judeţul Sibiu, preotul Doru Gheaja este un mare iubitor de muzică bisericească şi folclor. Înainte de preoţie, a fost cooptat în Ansamblul Regiunii Braşov, iar ulterior a intrat în Ansamblul profesionist de cântece şi jocuri „Mureşul“ din Târgu Mureş. „Am stat în acest ansamblu până în anul 1969. Poate mai rămâneam, dar tatăl meu a murit în anul 1968 şi am hotărât să plec de la Târgu Mureş şi să mă hirotonisesc, pentru că tata îşi dorea foarte mult să fiu şi eu preot“, povesteşte Doru Gheaja.

A ales preoţia, dar a rămas aproape de muzica populară, de folclor. În urmă cu trei decenii a fost descoperit de Adrian Păunescu care l-a cooptat în Cenaclul „Flacăra“. Ajutat de poet, Doru Gheaja este cel care a lansat cunoscuta piesă „Aşa-i românul“, culeasă din judeţul Sibiu, de pe Valea Hârtibaciului. „O cântau bătrânii din satul Chirpăr“, spune preotul. Ulterior, Adrian Păunescu i-a scris textul la cântecul „Colindul Apusenilor“, a cărei linie melodică este luată de preot de la priceasna „Simone spune-mi tu dacă mă iubeşti“.

„La început, Adrian Păunescu mi-a scris un alt text nu pentru «Colindul Apusenilor», ci «Colindul copiilor pentru pace», pe care l-am cântat vreo doi ani de zile în spectacolele Cenacului Flacăra. După aceea, Adrian Păunescu a schimbat textul şi i-a spus «Colindul Apusenilor», mai cunoscut sub denumirea de «Tu Ardeal», povesteşte Doru Gheaja.

A cântat la Chişinău alături de Tudor Gheorghe şi familia Teodorovici

Colaborarea cu Adrian Păunescu a continuat şi după 1990, când Cenaclul Flacăra s-a reluat sub denumirea „Totuşi iubirea“. Îşi aminteşte cu emoţie de anul 1992, atunci când a fost cu cenaclul la Chişinău, la sfinţirea statuii lui Ştefan cel Mare, unde a cântat alături de maestrul Tudor Gheorghe şi regretaţii Aldea şi Doina Teodorovici.

„Eram în centrul Chişinăului. Oficialităţile stăteau pe scaune, iar populaţia în picioare. Mi-a venit rândul să cânt cam pe când se întunecase. Mi-am zis că se potriveşte foarte bine momentului «Cântecul lui Ştefan». Când am început să cânt, mi s-a făcut pielea găinii, mi s-a ridicat părul pe mâini. În acel moment, autorităţile s-au ridicat în picioare, iar oamenii au îngenuncheat, au aprins făclii din ziare şi le mişcau în dreapta şi în stânga în ritmul melodiei“, povesteşte preotul.

La rugămintea marelui poet Grigore Vieru, a repetat cântecul de câteva ori. „Părinte, acest cântec trebuie să-l repeţi de mai multe ori, pentru că a fost imnul cu care basarabenii au câştigat Revoluţia – mi-a spus Grigore Vieru. A doua oară când l-am cântat, nu mai puteam să intru peste spectatori. Cântau ei“, spune Doru Gheaja.

Preotul a înregistrat de-a lungul timpului trei CD-uri: „Colinde“, „Pricesne“ şi „Tu Ardeal, străbun pământ“.

Cum v-aţi întâlnit cu Adrian Păunescu ?

D.G: M-a auzit cântând „Aşa-i românul“ la Mănăstirea Râmeţ. A doua zi, l-a chemat pe Alexandru Căpuşneac de la televiziune şi i-a spus să mă înregistreze cu acest cântec în bisericuţa monument istoric şi să mă filmeze în costum naţional sub stânca de deasupra mănăstirii. De unde costum ? Mi-aduc aminte că în cele din urmă mi-a găsit o măicuţă un costum naţional într-o ladă, era a unui mocan din zonă. Cămaşa era roasă, iar pălăria era roşcată de ploaie şi soare. Cu acest costum şi cu înregistrarea de la Râmeţ am debutat în televiziune, chiar de Sfântul Ilie.

Ce-i place: „În afară de preoţie, care e marea mea pasiune, îmi plac muzica bisericească – pricesnele, colinzile, şi muzica populară. La oameni apreciez, în primul rând, punctualitatea. De asemenea, cinstea, onoarea şi credinţa.“

Ce nu-i place: „Mă întristează faptul că sunt mulţi oameni năcăjiţi, nevoiaşi, cu probleme, iar eu sunt neputincios, nu-i pot ajuta. Dacă mi-ar sta în putinţă, le-aş lua povara şi aş înlocui-o, aş pune în loc bucurie.“  „Se confundă mereu cu trilul unei păsări ce se sprijină pururea de rugăciune“, spune poetul Ion Mărgineanu despre preotul Doru Gheaja.

Profil: Data naşterii: 19 iulie 1941, localitatea Buzd, judeţul Sibiu, Educaţie: Facultatea de Teologie Sibiu Starea civilă: văduv, trei fete, doi nepoţi.
sursa: Adevarul

FERICIT BĂRBATUL – cântare psaltică a Vecerniei


psalt, Marian Știrbei

Cântarea Fericit bărbatul are la bază versuri culese din psaltire, fiind cântată de creștinii veacurilor de demult. Rugăciunea aceasta, alături de psalmul începător 103 sunt adevărate moduri de laudă adresate Atotputernicului Dumnezeu. Ambele cântări conțin formula de încheiere „Aliluia, aliluia, aliluia” care, în traducere din ebraică înseamnă „lăudați pe Domnul”.

Cea dintâi menţiune a cunoscutei cântări „Fericit bărbatul…” o găsim în relatarea a doi călugări, Ioan Moshul şi Sofronie (viitorul patriarh al Ierusalimului), de pe la anul 600. Aceştia, vizitându-l pe stareţul Nil al Mănăstirii din Sinai, au asistat  la slujba unei Vecernii de sâmbătă seara, pe care ulterior au descris-o. Această slujbă cuprindea, printre altele, şi psalmul I – „Fericit bărbatul…”.

Structura actuală a acestei cântări nu mai păstrează forma originală – biblică – amintită şi în rânduiala stareţului Nil, ci una complexă – fiecare verset fiind încadrat de refrenul Aliluia.

Troparul Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului – 25 ianuarie


Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Bretanion, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Viaţa Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului

Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadocian. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului, Constanţa de azi, prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene. Ducea o viaţă ascetică de sfinţenie şi se împotrivea cu dîrzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale, care se întindea între Dunăre şi Marea Neagră.

Despre acest episcop sfînt au scris doi vestiţi scriitori bisericeşti – Sozomen şi Teodorit al Cirului. Astfel Sozomen vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364 – 378) la Tomis, în anul 369, pe cînd se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul spune în a sa „Istorie bisericească” că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut episcopului Bretanion să intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza şi să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credinţă şi „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărîrile celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca”.

Apoi, bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserică din Tomis, lăsînd pe împărat singur. Împăratul, mîniindu-se, a încercat să-l exileze, dar îndată a revenit de teamă să nu se răscoale „sciţii” din Dacia Pontică. Aceiaşi înfruntare avea s-o pătimească Valens după cîţiva ani în Cezareea Capadociei, din partea Sfîntului Vasile cel Mare († 379), care era bun prieten şi probabil părinte duhovnicesc al Sfîntului Bretanion.

Sozomen îşi încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: „Iată în ce chip a înfruntat Betranion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi”. Teodoret, episcopul Cirului, spune şi el: „Iar Betranion, fiind împodobit cu tot felul de virtuţi şi încredinţindu-i-se sarcina de arhiereu peste cetăţile din Sciţia (Dacia Pontică), şi-a înflăcărat cugetarea cu rîvnă şi a înfruntat stricarea învăţăturilor dreptei credinţe şi fărădelegile comise de Valens împotriva dreptcredincioşilor…”.

Fericitul episcop Betranion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri mici şi bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. El va fi călăuzit în copilărie, spre nevoinţa monahală, pe tînărul Ioan Casian şi pe prietenul său Gherman şi tot el, probabil, a înălţat o bazilică pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine împreună cu „martirionul” au fost descoperite în anul 1971. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului cîteva aşezări monahale renumite, cu călugări cărturari şi teologi.

Sfîntul Bretanion este considerat de unii teologi autorul „Scrisorii Bisericii Goţiei (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia…”, care a însoţit moaştele Sfîntului Sava Gotul, martirizat de goţi la 12 aprilie 372, cerute de Sfîntul Vasile cel Mare în patria de origine. El a contribuit cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaştelor Sfîntului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.

Cu puţin înainte de anul 381, Sfîntul Episcop Bretanion şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfînt, la 25 ianuarie.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Aghiosul, aghios, trecu Nașterea lui Hristos… colind la Bobotează


Aghios, aghios, trecu nașterea lui Hristos… colind la Boboteaza
Grupul Psaltic Sf Cuvios Paisie de la Neamt (condus de Marian Știrbei)

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm,

La Iordanul cel frumos
Că acolo vine Hristos,
Duhul Sfânt din cer pogoară
Și pe pământ se coboară.

Astăzi Hristos în Iordan
Se botează de Ioan
Astăzi şi Sfântul Ioan
Vine către Iordan

Şi dacă s-apropia
Domnul Hristos îi grăia:
„Vino, Ioane, mă botează
Și legea o îndreptează.”

„Doamne, cum voi cuteza
Pe Tine-a Te boteza?
Eu sunt iarbă şi ţărână
Şi-mi tremură a mea mână.

Tu eşti foc ce mistuieşti
Tu şi munţii îi topeşti
De Tine de m-oi atinge
Mă voi arde și m-oi frige.

Prorocul cuteză,
Mâna lui și-o ridică
În Iordan o afundă
Pe Domnul Îl boteză.

Atunci cerul s-a deschis
Și cu glas așa a zis:
Tu ești Fiul Meu iubit,
În Care bine am voit.

Frumos praznic a trecut
În care Te-ai născut,
Acesta-i mai luminat
În care Te-ai botezat.

Și de-acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie,
Și Botezul lui Hristos,
Să ne fie de folos.

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm.

Partitura psaltica 1: Aghiosul

Partitura psaltica 2: colinde-de-boboteaza-aghios

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg