“Adevărata şansă majoră a societăţii româneşti este Credinţa!” Prof. Univ. Dr. ILIE BĂDESCU ~ „Pustiul postmodern și deformările lumii actuale” (video)


Profesorul-Ilie-Badescu-vazut-de-Fotografu-Ro-Dinu-Lazar-c-via-Roncea-Ro-

Profesorul Ilie Bădescu (n. 9.05.1948), îndrumător al generaţiei de la 1989 – 1990, generatoarea Fenomenului Piaţa Universităţii, este doctor în sociologie, profesor universitar şi cercetător. Se poate spune, fără greş, că Profesorul Ilie Bădescu este cel care a reînviat Şcoala de Sociologie Românească readucând-o în adevărata ei matrice naţională. Este director al Institutului de Sociologie al Academiei Române “Dimitrie Gusti” din 2002. În calitate de director, s-a implicat activ în revitalizarea cercetărilor dedicate mediului rural românesc, înfiinţând şi coordonând în cadrul Institutului departamentul Comunităţi şi dezvoltare rurală. Este autorul a numeroase studii, manuale, monografii, enciclopedii şi tratate de sociologie, dintre care amintim Noologia. Cunoaşterea ordinii spirituale a lumii (2002), Tratat de geopolitică (2004), Enciclopedia sociologiei universale (2005), Tratat de sociologie rurală (2009), şa.

În ciuda denigrărilor unor cretinoizi şi yesmeni ai marelui nimic, Profesorul Ilie Bădescu este primul (şi probabil singurul) membru al lumii academice care a atras atenţia asupra erorilor lui Aleksandr Dughin în raport cu România. (ziaristionline.ro)

Vă recomandăm emisiunea TRINITAS TV de mai jos, despre pustiul post-modern, corectitudinea politică şi deformările lumii actuale:

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

 INTERVIU CU Prof. Univ. Dr. ILIE BĂDESCU. „Spălarea creierelor se realizează acum prin mijloace blânde”

Mi-e teamă că da. Noul ciclu politic al României, cel postdecembrist,, a început printr-o operație de marginalizare teribilă a așa numitei generații Labiș, iar unii dintre aceștia au fost chiar supuși unui tip aparte de epurare: instituții, reviste, edituri, au fost fie desființate, fie refondate, cu alte colegii, altă listă de personal, alte grupări, ceea ce i-a plasat pe mulți în afara „instituției”. Un caz aparte, de o dramatică celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Săraru, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit să amintesc situația cu totul dramatică a unora dintre scriitorii de excepțională valoare, precum Paul Anghel, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu.

A urmat un al doilea val de ostracizări care au culminat cu Raportul Tismăneanu în care au fost readuși pe liste scriitorii „proscriși”, pentru care s-au întocmit liste de eliminare, probabil încă operative. S-a declanșat operațiunea antiprotocronistă, de un primitivism care amintește „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetați oameni și opere, s-a încercat o eliminare în bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobării publice grupuri întregi sub eticheta de „generație expirată” deși cei loviți cu pietre proveneau din generații diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia încheiau al cincilea deceniu de viață.

A urmat al treilea val de eliminări sub pretextul pensionărilor, ceea ce-a aruncat în afara instituțiilor personalități de remarcabilă valoare, pe care nu-mi îngădui să le nominalizez dorind să le respect nevoia de minimă discreție. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza și a-i țintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectați de un sentiment național mai răspicat, ori de apartenență creștin-ortodoxă. La etichetele de naționalist, național-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adăugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, după numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, această ultimă etichetă fiind menită a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi şi putem continua dacă vreţi…

Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultăți și universități prestigioase. Probabil că mulţi dintre cei care-și scriu astăzi memoriile detaliază fenomenul. La multe dintre sciziparitățile sociale şi politice, au fost adăugate altele cu scopul de a induce un fel de război al tuturor împotriva tuturor, o anarhie de mari proporții, pe orizontala și pe verticala societății și, dacă s-ar fi putut, să energizeze o demoniacă rebeliune a omului împotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reușit în vremea comunistă urma să izbândească acum: ridicarea unei majorități contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decât o dezbisericire, adică semănarea unui indiferentism religios. Discuția este lungă fiindcă vremurile sunt teribil de posomorâte.

Ce modele vor fi create în schimb pentru o generaţie care, în principiu, ar trebui să revigoreze fibra acestui neam?

Ținta acestor vremuri este generația fără identitate. Un psiholog umanist american a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom”- sindromul cutiei de nisip- , adică inducția la scara popoarelor a unor modele de viață care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepția realistă și gravă, matură a lucrurilor.

Asemenea scheme de viață „în alianţă cu răul pot energiza rebeliunea dezordonată a lumii”, ne previn doi sociologi creștini americani. Un fel de puteri decăzute au pus stăpânire pe stările sufletești ale prea multora. Asemenea puteri sunt asemenea stihiilor, de la duhul banilor la duhul trufiei, al egoismului fără margini, al îndreptățirii fără temei, al închipuirii, debilitează lumea și viața, ne fac incapabili să reacționăm la nihlismul și anarhia acestui veac, să recuperăm sensul pozitiv al existenței. Duhul urât al banilor deformează ființa colectivă după ce abia s-a ieșit dintr-o altă teribilă deformare indusă în lume de doctrina comunistă. Marxiștii, cum remarcă un filosof modern, Karl Popper-, sunt iubitori de violență, la Lenin aceasta fiind legitimată prin teoria dictaturii de execuţie: execuţia burgheziei de către proletariat.

În „Statul şi revoluţia” Lenin legitimează crima colectivă, execuţia unei clase sociale de către o altă clasă. Pentru Marx, proletariatul este „groparul burgheziei”, deci discursul sepulcral este cel convocat spre a explica şi a legitima istoria. Noţiunea pivot a unei asemenea viziuni este moartea nu viaţa. Duhul destrămării ludice, al plăcerilor și pornografiei este una dintre cele mai teribile amenințări ale omului. Un scriitor britanic, Aldous Huxley, a profetizat emergența unui altfel de stat în istorie pe care l-a numit „stat magic”, în care „spălarea creierului nostru” se realizează „prin mijloace blânde”, precum: cultivarea unei sexualităţi deșănțate, forme de viață care „excită simţurile şi imaginaţia”, cultivarea iluziei puterii, a unei „plăceri ce zguduie simţurile şi mintea până la epuizare”, cum sesiza un remarcabil comentator al acestei terifice profeții, domnul Virgiliu Gheorghe. Dictatura acestui stat magic este mai teribilă decât cealaltă, a statului posomorât al idolatriei ideologice, așa cum l-a imaginat Marx și l-a pus în practică Lenin.

Cum s-a ajuns la dictatura „statului magic”?

Prin trădarea elitelor! Teribilă este singurătatea popoarelor trădate de elitele lor prin conspiraţia păcatului, a căderilor, şi, iată, o avem tălmăcită în versetul acesta al lui Iezechiel: „Şi oile Mele s’au risipit din lipsă de păstor … Pe faţa întregului pământ s-au risipit, şi nu era nimeni care să le caute şi să le întoarcă”. Ideologii statului magic pervertesc și sensul lucrurilor elementare. Popoarele, spun ideologii statului magic, sunt majorităţi posace, coercitive, care opresează minorităţile şi indivizii. În consecinţă, indivizii şi minorităţile de toate tipurile trebuie decretate normalităţi chiar dacă acestea conduc la dezintegrarea majorităţilor și mai grav la dezagregarea unităților spirituale firești. Cu ocazia alegerilor pentru preşedinţia americană, din 2008, California, Arizona şi Florida au apelat la procedeul referendumului pentru a restabili acurateţea unei definiţii colective asupra familiei. Aşa de puternic erau clătinate fruntariile etnomentale în derulările cotidiene ale vieţii popoarelor încât acestea au fost nevoite să recurgă la referendum pentru a stabili ca definiţia familiei să rămână cea clasică: uniune consimţită în mod liber dintre un bărbat şi o femeie. A fost necesar un referendum pentru o definiţie „naturală” sau firească. Lucrul încă mai tulburător este că un număr de state americane au trebuit să facă uz de referendum pentru a restabili acurateţea unei definiţii, care decurge dintr-un întreg etnospiritual de reguli, norme, modele, tipare, forme şi scheme sociale pe care le regăsim în mod obişnuit în modul cotidian de viaţă al membrilor acelor majorităţi numite popoare.

Minorităţile aliate cu un anume tip de aparat statal reuşesc să conteste, să răstălmăcească definiţii paradigmatice ale popoarelor şi să impună alte definiţii care creează confuzii, coboară tiparele fondatoare ale vieţii comune la un talmeş-balmeş noţional ce reaminteşte promiscuitatea babeliană. În fond, ce ne spun aceste referendumuri populare, precum cel din California? Referendumul californian ne arată că atunci când Curtea Supremă din statul respectiv, de exemplu, legalizase căsătoriile anarhosexuale, acel stat intrase deja în conflict logico-normativ, voliţional, spiritual,jurisprudenţial cu poporul mobilizat plebiscitar ca să se apere de efectele unor acte normative derivate din paradigma statului magic. A fost necesar apelul la „arma plebiscitară” pentru apărarea de acţiunile prin care un stat se arăta dispus să redefinească noţiunile fondatoare ale vieţii comune în conformitate nu cu rânduiala creată de Dumnezeu, ci cu principiul plăcerii anarhice, cu procedeul definiţiilor arbitrare, al minorităţilor despotice. Scrutinul popular se află, iată în conflict cu corectitudinea politică şi cu subculturile jurnalismului magic.

Segmente însemnate din elitele conducătoare ale statelor se revendică de la principiile statului magic prin care pot transforma unele formaţiuni sociale în forţe, activităţi şi seducţii capabile să contribuie la triumful unui nou turn Babel, o zidire zadarnic urnită din frământătura plăcerilor. Această frământătură dislocă principiul etnospiritual căci nu mai are ce să facă cu el şi forţa care desăvârşeşte procesul este statul magic.

Mai avem soluţii salvatoare la îndemână?

Soluția este la poporul îmbisericit, adică readus la un tip de educație care să-l facă destul de puternic în fața inducției anarhiei. Numai poporul despărţit de Biserica lui Dumnezeu se află în primejdia rătăcirii, care este şi cea finală, adică aceea care-i aduce pieirea. Aceeaşi este lecţia pe care ne-o transmite învăţătura Templului ridicat de Solomon la chemarea lui Dumnezeu către poporul Său, care este popor al lui Dumnezeu, ales de Dumnezeu întrucât se menţine în templu, adică unit în rugăciune, printr-o legătură pe care generic o numim Biserică sau Templu.

Pe de altă parte, manifestările creatoare în sânul popoarelor sunt o dovadă care ne spune că Dumnezeu păstrează perpetuu în lume mila faţă de popoare, că darul său nu e retras niciodată popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenţă sufletească, deci ca sumă de protovirtuţi, de preînclinaţii spre bine, spre fapta cea bună, spre dreptate, ca tânjire după adevăr şi dreptate….

Încât doar popoarele poartă în mediul lor sufletesc, prin latenţele difuze, şansa energiilor înnoitoare ceea ce şi explică faptul că popoarele găsesc uşor calea spre Dumnezeu, chiar atunci când sunt lipsite de şcoli speciale în acest sens.

Tradiţiile şi cultura acestora, ca semne ale puterii lor creatoare, sunt binevoite de Dumnezeu, adică sunt daruri aduse la împlinire, ceea ce arată că Dumnezeu a binevoit în şi prin popoare; altfel acestea ar fi fost lipsite de darul culturii. Substratul peren al popoarelor se află astăzi sub ameninţări multiple punând sub primejdie şi înfrăţirea popoarelor. Cea mai teribilă ameninţare este cea direcţionată contra proprietăţii identitare a indivizilor şi a popoarelor însele. Modernitatea a declanşat un masiv proces de desproprietărire identitară ceea ce agravează criza mondială actuală.

Rupţi de tradiţii, de credinţe, de sentimentele apartenenţei, indivizii şi grupurile devin vulnerabile în faţa acestui nou tip de ameninţări. Doctrina lansată de preşedintele Truman, conform căreia bunăstarea materială e totul şi esenţa libertăţii este accesul la prosperitate materială şi nimic altceva, ca şi comunismul lui Marx şi Lenin, că mâncarea este totul şi religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotrivă la dezarmarea etnoistorică a generaţiilor noi, postbelice şi deci a popoarelor în faţa unor asemenea promisiuni. Ne dăm seama așadar că salvarea vine de la o întoarcere în Biserică adică de la o reformă spirituală a elitelor și a popoarelor deopotrivă. Soluția este spirituală și NU economică, așa cum se crede îndeobște.

Ilie Bădescu (n. 9 mai 1948, Luncavița, județul Caraș Severin) este un sociolog și geopolitician român, doctor în sociologie, profesor universitar și fost șef al catedrei de sociologie al Universității din București.

Este autorul mai multor studii și monografii, printre care „Tratat de geopolitică”, 2004, precum și coautor al cărților „Geopolitica integrării europene”, 2002, și „Sociologia și geopolitica frontierei” (în două volume, 1995).

În 2002 a fondat „Revista de sociologie, geopolitică și geoistorie”. Este autor al cărții “Noologia” și unul dintre fondatorii domeniului cu același nume. Este, de asemenea, împreună cu Constantin Cojocaru și cu Florian Colceag, autor al Proiectului de CONSTITUȚIE A CETĂȚENILOR.

Autor: Marcel Barbatei / sursa: Certitudinea

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Anunțuri

22.638.755 de vieţi au fost curmate în ţara noastră, prin avort, din anul 1958 până în 2014. Vino la marșul pentru viață!


mars-pentru-viataAlătură-te şi tu Bisericii Ortodoxe Române şi Asociației Studenți pentru viațăîn lupta purtată împotriva avortului şi participă la Marşul pentru viaţă. Evenimentul, aflat sub tema Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine, se va desfăşura pe străzile Capitalei, în data de 25 martie.

Potrivit învăţăturii Bisericii, avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Biserica Ortodoxă Română luptă împotriva acestui flagel al societății contemporane și îndeamnă să prețuim viața ca dar al lui Dumnezeu.

marsul-pentru-viata-25-martie-2017Suntem creștini, dar nu viețuim creștinește întru totul, spune Patriarhul Daniel care trage un semnal de alarmă faţă de acest fenomen.

Preafericirea Sa atenţionează cu regret că există și familii care pot naște copii, dar nu o fac, ci îi avortează, îi ucid înainte de a se naște, ceea ce este un păcat deosebit de grav.

Patriarhul nostru evidenţiază faptul că Biserica îndeamnă ca familiile cu mulţi copii să fie ajutate de cei care nu au şi care, fie pot adopta un copil părăsit de părinți, fie pot ajuta material și spiritual o familie cu numeroși prunci. Astfel cei care au copii pot simţi că Dumnezeu îi iubește și că pot deveni o binecuvântare pentru Biserică și societate.

Crima mascată prin avort este condamnată şi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Ierarhii noştri îndeamnă tinerii căsătoriţi să trăiască potrivit valorilor creştine, să preţuiască viaţa şi să îşi educe pruncii potrivit perceptelor evanghelice.

Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o binecuvântare pentru familie și pentru popor, să îi sfătuim și să îi sprijinim pe tinerii căsătoriți să fie roditori de copii, să-i crească și să îi educe, transmite Sinodul Bisericii noastre.

Există anumite excepţii cu privire la avort prezentate în poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române pe această temă.