“Trebuie subliniat şi reţinut faptul că rugăciunea este mult mai puternică în faţa icoanei“ – Interviu cu Părintele Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Iustinian Patriarhul” din Bucureşti…


Prolog – Icoana Ortodoxă – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos

pr-nicolae neculaCreştinismul se înţelege ca fiind relaţia omului cu Dumnezeu. Această relaţie are caracter istoric, prin urmare problema omului şi a lui Dumnezeu se studiază, se înţelege în sens teandric-istoric. Deasemenea, religia creştină, care este revelată, este căutarea omului de către Dumnezeu. Această căutare este lungă, ea are origini în creaţie, când omula fost creat după „chipul” şi asemănarea lui Dumnezeu şi până la cuvintele Evangheliei: „şi cuvântul trup s-a făcut”. Prin icoană, ca reprezentare a lui Dumnezeu întrupa, Biserica Ortodoxă mărturiseşte despre asumarea firii omeneşti în ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu şi deci despre mântuirea firii noastre. Icoana „izvorăşte astfel din învăţătura despre mântuire”.

Argumentul principal al cinstirii icoanelor este, deci, întruparea lui Iisus Hristos: Odinioară Dumnezeu, cel netrupesc şi fără formă, nu se reprezintă nicidecum în icoană. Dar acum, după ce s-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut, înfăţişez în icoană ceea ce este văzut al lui Dumnezeu, ne spune Sfântul Ioan Damaschinul. (Cuv. I. Despre icoane)

citiți și articolul – DESPRE SFINTELE ICOANE

Dar, înainte de a intra în această problemă, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, faţă de interdicţia mozaică a chipului cioplit, o preţioasă precizare a deosebirii între idolşi simbol. El a fost făcut pentru prima dată în istorie de către Părinţii Bisericii în timpul marilor contoverse iconoclaste. Prin ea a putut fi împăcată în conştiinţa creştină, contradicţia aparentă din Vechiul Testament între interdicţia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) şi porunca de a se turna doi heruvimi în cortul sfânt (Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un şarpe de aramă ca semn a lui Iisus Hristos (Numeri 21, 8-9).

Iată un citat clasic a Sfântului Teodor Studitul (Antiorh I) O ce nebunie! Negaţia (închinări la idoli), opreşte a se asemăna Dumnezeu cu o făptură din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu alceva dintre celelalte, care e una cu construirea de idoli; afirmaţia vrea să ridice pe Israel pe o cale simbolică, prin anumite clipuri şi forme la contemplarea şi slujirea unicului Dumnezeu. Oare nu este şi chipul (paradigma) întregului cort o manifestare văzută a slujirii în duh, desemnată prin vedenii simbolice marelui Moise, de Dumnezeul tuturor?. Acest text face o diferenţiere clarăşi limpede între idol şi simbol. Idolul fixează spiritul închinătorului la lumea creată, simbolul priveste la inălţarea minţii omenesti dincolo de el, la contemplare şi închinare spirituală a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci în funcţie de o altă realitate pe care o simbolizează. El este o scară care ajută spiritul să urce la realitatea simbolizată. Este văzut deci în funcţiede transcedenţă. Idolul nu înalţă spiritul la o trascendenţă, ci îl coboară în creaţie, îl reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Mărurisitorul zice: „Sensul idolilor şi al înclinării lor de către cei rătăciţi, rămânând la ceea ce se vede şi neputând indica mai mult… îndreaplă mintea omului la pieire şi la materia nensufleţită”. De aceea Sfăntul Apostol Pavel (I Corinteni 8,4) spune: „Nu este vreo putere în idoli, ci sunt pietre şi demoni…”. Tocmai pentru faptul că idolii simbolizează forţe imanente, exagerate demonic, sau asociat mituri, care personifică aceste forţe, iar cultul lor este legat  de mituri animând şi el acele patimi în oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. În schimb simbolul sacru este un semn sensibil al prezenţei lui Dumnezeu, depildă: „Să faci doi heruvimi din aur,… să fie aripile întinse pe deasupra… „Acolo Mă voi întâlnii cu tine” iată deci imagini aşeazate pe Chivotul Legământului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice. Prin simbolurile sale, Vechiul Testament mărturiseşte credinţa sa în comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile şi o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Iisus Hristos.

           doarortodoxicoane Icoana nu mai este nici idol, care identifică natura sau diferitele ei forţe cu Dumnezeu, nici simbol care atestă prezenţa lui Dumnezeu dar Îi afirmă distincţia de el, ci reprezentare lui Dumnezeu însuşi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana păstrează distincţia între creatură şi Dumnezeu, dar vede într-o faţă umană creată pe ipostasul dumnezeiesc însuşi devenit subiectul ei. Ea este locul unei prezenţe harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugrăvit la ceea este în original.

            Învăţătura Bisericii despre icoană se bazează pe fundamentul ei hristologic, întruparea lui Iisus Hristos dă sens icoanei, iar apărând icoana, ea a avut conştiinţa că apără temeiurile credinţei. Pentru iconoclaşti icoana veritabilă este aceea identică cu prototipul, ajungând la concluzia că singura icoană a lui Iisus Hristos este Euharistia. Pentru Biserică Sfintele Daruri nu sunt o icoană tocmai pentru faptul că sunt identice cu Prototipul lor, ele nu se prefac în imaginea, ci în „prea curat Trup şi scump Sânge” a lui Iisus Hristos. Noţiunea de  „icoană” presupune difernţierea esenţială dintre imagine şi prototip. Ea este spune Patriarhul Nichifor, o asemănare a prototipului, dar se deosebeşte prin natură de acesta. Dacă nu se acceptă această distincţie se ajunge la idolatrie. Pentru iconoclaşti nu poate fi icoană, decât aceea xare poate reprezenta cele două naturi ale lui Iisus Hristos – umană şi divină. Dogma de la Sinodul IV Calcedon (451) face însă o distincţie clară între naturi pe de o parte şi persoana, pe de alta. De aici icoana nu reprezintă nici natura umană, nici cea divină, ci persoana, spune Sfântul Teodor Studitul a unei Persone divine întrupate, în cazul lui Iisus Hristos. Icoana se leagă de prototip pentru că îi reprezintă persoana şi îi poartă numele. Dar se face distincţia netă: „În Sfânta Treime, Iisus Hristos se deosebeşte de persoana Sa. În icoane, El se deosebeşte de propia Sa reprezentare prin natură” ne spune Cuviosul Teodor Studitul.

          doarortodoxicoane3  De la interzicerea picturii, reprezintării lui Iisus Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Împotriva lui Leon al III – lea, care a dat un Edict în sensul acesta, Sfântul Ioan Damaschin arată sensul acestei interziceri: „Dacă pictezi imagini ale lui Iisus Hristos fără să le pictezi şi pe cele ale sfinţilor, este limpede că ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfinţilor”. El percepe legătura intimă ce există între venerarea icoanelor şi cea a sfinţilor. Refuzând venerarea sfinţilor se sfârşeşte logic prin a se respinge venerarea moaştlor, şi în general, a tot ceea ce este material.

            Cu alte cuvinte, pentru Ortodoxie, mântuirea este legată tocmai de materie, fiindcă ea este realizată prin unirea ipostatică dintre Dumnezeu şi trupul omenesc. Sfântul Ioan Damaschin răspunde în acest sens: „Nu ador materia, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit să locuiască în materie şi Care, prin cele materiale, mi-a dus mântuirea” Pentru Sfântul Teodor Studitul, icoana este o confirmare a chenozei Fiului lui Dumnezeu; ca atare nu este urâtă Domnului: „Nu este urâtă de Dumnezeu, o, cugetător al deşertăciunii, ci este chiar foarte iubită”Fiindcă, altfel, cum ar fi făcut ceea ce I-a fost urât să facă? Căci nimic nu are atât de primordial omul între însuşirile Lui, ca putinţa de a fi înfăţişat in chip. Iar ceea ce nu poate fi înfăţişat în chip nu este nici om, ci vreun avorton. Vezi, prin deşartele tale cuvinte, ce deduci că esteIisus Hristos, cel ce, pentru imensa lui bunătate, a iubit să se facă om adevărat în toate?… Şi cum se va crede că şi-a luat trup din Sfânta Fecioară, dacă nu se  zugrăveşte în icoană la fel ca noi?…

            Dacă nu se înfăţişează în icoană, nu este din ea trupul, ci ceva deosebit… Şi ca urmare, Răscumpărătorul nu a dat morţii preţul pentru noi… nici n-a înfrânt pentru sine împărăţia morţii… Nu a omorât moartea în trup, nu om a înviat în Iisus Hristos cei ce am murit în Adam… Depărtează-te, aşadar, de la rătăcire, de voieşti, omule, şi cunoaşte că Iisus Hristos, făcându-se om adevărat, a fost vestit de cuvântătorii de Dumnezeu ca unul ce poate fi descris prin cuvinte şi zugrăvit. Pentru că cele ce cuvântul le înfăţişează istoriei prin auz, acelea pictura tăcând le arată prin imitare”.

            Sfântul Teodor Studitul vede implicată în negarea icoanei, negarea întregii opere de mântuire a lui Iisus Hristos, a patimii, morţii etc. El constată paralelismul între cuvântul despre Iisus Hristos şi icoana Lui. Căci şi cuvântul zugrăveşte în mintea ascultătorilor un chip al lui Iisus Hristos…

           Domnul-Iisus-Hristos Prin urmare, a nega lui Iisus Hristos capacitatea, posibilitatea şi putinţa de a fi zugrăvit în icoană, înseamnă a nega toate însuşirile Lui trupeşti, deci a cădea în dochetism. Nicăieri nu se spune că Iisus Hristos a fost fară chip. Icoana aceasta arată că a avut chip, a luat chip de rob, după cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 2,9. În inima iconoclasmului şi a tuturor ereziilor tipice. Părinţii au descoperit „reducţia şi chiar refuzul misterului kenozei”. Icoana devine o confirmare mai mult a misterului kenozei devine ca mijloc paradoxal de realizare a teoriei umane a îndumnezeirii…

“Trebuie subliniat şi reținut faptul că rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în faţa icoanei”… Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în faţa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată”, afirmă şi susţine Părintele Profesor de Liturgică, Pastorală şi Artă Sacră Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Iustinian Patriarhul” din Bucureşti, care a avut amabilitatea să ne vorbească despre sfinţirea, rostul şi folosul icoanei…

– Preacucernice Părinte Profesor, cum recunoaştem o icoană pictată conform tradiţiei noastre ortodoxe?

– Acum există o întreagă industrie, dacă îi putem spune aşa, de icoane: magazine întregi, adevărate centre, unde se vând tot felul de reprezentări. O parte din aceste spaţii sunt uneori neadecvate pentru păstrarea lor. Faptul că aşezăm icoana alături de alte obiecte nu arată decât desconsiderare.

Să ştiţi că în tradiţia ortodoxă există un mod anume de a picta. Pentru noi, icoana nu este o reproducere după natură sau o redare a frumuseţii carnale sau trupeşti. Ci, pur şi simplu, este o pictură stilizată, o pictură spiritualizată, dacă putem spune aşa. Chipul apare transfigurat. Nu urmărim să reprezentăm frumuseţea carnală – un obraz frumos, ochi frumoşi, ci chipul interiorizat al omului care priveşte şi înăuntrul lui şi spre Dumnezeu. De aceea, sfinţii în pictura ortodoxă apar cu feţele trase de post, de rugăciune, de meditaţie. Nu sunt asemenea sfinţilor lui Rafaelo sau Michelangelo.

Mergem deseori prin casele credincioşilor, cu icoana sau cu Botezul şi vedem tot felul de kitsch-uri, că icoane în nici un caz nu sunt, şi ceea ce mă frapează este prezenţa tot mai pronunţată a icoanei, luată din tradiţia catolică, în care apar Iosif cu Maria şi cu pruncul. Iosif, un tânăr aproape de aceeaşi vârstă cu Maria – ceea ce nu corespunde realităţii şi adevărului istoriei -, cei doi sunt, să-mi fie iertat, ca doi îndrăgostiţi care privesc cu multă dragoste la copilul lor rubicond, aşezat într-un leagăn. Faptul că o găsim aproape peste tot este o abatere de la credinţa noastră ortodoxă şi le spun credincioşilor că o astfel de icoană nu este conformă cu tradiţia noastră.

– În aceste împrejurări şi conjuncturi, ce vă răspund oamenii?

– Ei zic şi susţin că ţin o astfel de icoană în casă pentru că este frumoasă. Este adevărat că este vorba despre Sfânta familie acolo, dar nu este redată după adevărul istoric şi nu după canoanele noastre. Noi pictăm sfinţii care privesc la lumea de dincolo, sfinţi care vin din lumea postului, a rugăciunii, a meditaţiei, a înclinaţiilor spre bine, spre Dumnezeu.

– Părinte Profesor, să înţeleg că mulţi nu cunosc semnificaţia unui obiect sfânt în casă, fapt pentru care icoana este văzută ca simplu obiect de podoabă?

– Da. Este un obiect care umple un colţ, pus alături de răpirea din Serai. Cred că aici este vorba şi de cultura maselor, în general, şi de lipsa de informare şi de cultură teologică a credincioşilor, şi de gust, în acelaşi timp. De aceea trebuie foarte mult lucrat în privinţa aceasta. Noi, preoţii, avem datoria ca atunci când ne prezintă la altar asemenea lucrări să le spunem oamenilor – fără să-i jignim sau să-i facem să se ruşineze – că nu este în tradiţia noastră ortodoxă o icoană zugrăvită astfel.

– Preacucernice părinte Profesor, sunt păreri şi opinii diferite în ceea ce priveşte sfinţirea icoanei. Unii spun că icoana este sfântă prin ea însăşi, alţii că este indicat ca o icoană să stea 40 de zile în Altar, după care trebuie sfinţită. Cum comentaţi acest lucru?

– Orice icoană pe care o folosim în casă sau în lăcaşul de cult se sfinţeşte. În biserică se sfinţesc icoanele odată cu târnosirea acesteia. În casele particulare, icoanele pe care le avem pentru suflet le sfinţim mergând cu ele la Sfânta Biserică. Tradiţia spune, dar nu este neapărat o regulă, ca icoana să stea în Biserică 40 de zile, după care se sfinţeşte de către preot şi se dă credincioşilor spre închinare. În Molitfelnic avem rugăciuni pentru toate categoriile de icoane – ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor. În funcţie de icoanele care urmează a se sfinţi se citesc rugăciunile potrivite, cu rugăciuni începătoare, psalm, şi alte două, trei rugăciuni, după care sunt stropite cu apă sfinţită.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spunea că dacă icoana poartă chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului sau al unui sfânt este deja sfântă. Însă cred că nu este suficient numai atât. Tradiţia în biserică spune că orice lucru pe care îl întrebuinţăm trebuie sfinţit – aşa cum sfinţim biserica pe care o zidim din nou sau o resfinţim, în cazul în care o pictăm, la fel procedăm şi cu icoanele. Prin sfinţirea acestora le scoatem din întrebuinţarea obişnuită a materiei din care sunt compuse – lemn, sticlă, sau alte metale – şi le trecem în categoria obiectelor sfinte. Le dăm o destinaţie specială. Asta înseamnă sfinţire. El rămâne tot lemn, sticlă, dar cu o destinaţie exactă şi precisă. Cred că este obligatoriu să facem lucrul acesta, pentru că până şi crucea nu este sfântă prin ea însăşi, ci trebuie sfinţită la rândul ei. Este o încărcătură de har pe care o primesc şi crucea, şi icoana, întotdeauna prin rugăciunea pe care o citeşte preotul sau episcopul, urmată de stropirea cu apă sfinţită.

– Preacucernice Părinte, aţi menţionat perioada de 40 de zile, timp în care icoanele sunt ţinute în Altar, urmând a fi sfinţite. De ce 40 de zile?

– După practica pe care a urmat-o Moise, faptul că a ţinut postul de 40 zile. La fel şi posturile noastre care ţin aproape 40 de zile. Este un soroc această perioadă de 40 de zile pe care o întâlnim foarte des în Biblie sau Sfânta Scriptură. Considerăm că este termenul în care se încarcă cu energiile respective, cu harul o icoană sau alta.

– Părinte Profesor, de unde ar trebui să-şi procure oamenii icoane ortodoxe?

– De la magazinele de obiecte religioase şi bisericeşti ale Patriarhiei Române, fiindcă sunt destule şi în ţară. Fiecare Arhiepiscopie şi Episcopie are câteva magazine cu astfel de icoane. Noi avem numai puţin de 600 de pictori bisericeşti, dintre care şi foarte mulţi iconari, care trec printr-un examen, sunt oameni care cunosc exigenţele în materie de pictură.

– O icoană bine realizată costă, este suficient de scumpă. Cei care nu şi-o permit, din punct de vedere financiar, este bine să cumpere litografii?

– Da, bineînţeles. Şi acestea se fac tot după nişte reguli precise. Nu toate icoanele pot fi pe lemn sau pe sticlă, sunt şi scumpe. Atunci omul îşi cumpără o litografie, o înrămează şi o pune în casă ca icoană. Şi aceste litografii se vând tot prin Patriarhia Română.

– Preacucernice Părinte Profesor, câte icoane trebuie să ţină un credincios în casa lui?

– Am văzut în casele credincioşilor două variante: ori au icoane în toate camerele, şi este foarte bine să avem măcar o iconiţă în fiecare cameră, ori au un colţ al icoanelor. La cineva am văzut o cămăruţă special rezervată, un adevărat altar, probabil că acolo îşi făcea rugăciunile, cu multe icoane, majoritatea dintre ele de valoare. Să împopoţonăm casa cu icoane nu are rost. O icoană într-o cameră e suficient, cred eu, iar dacă vrem să ne facem un altăraş, sigur că putem, dar spaţiul respectiv să fie rezervat numai pentru aşa ceva. Altfel, ele tind să se banalizeze. Când te rogi în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Mântuitorului, ţi-e concentrată mintea la aceştia. Când ai mai mulţi sfinţi, nu ştii cui să adresezi rugăciunea şi la care să te uiţi mai întâi. Rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în faţa icoanei. Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în faţa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului. Este asemenea unei fotografii a mamei, pe care o privim şi avem impresia că stăm de vorbă cu ea, chiar dacă mama este departe. Aşa se întâmplă şi cu icoana. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată. Icoanele ne ajută ca să ne concentrăm mai uşor la persoana respectivă simbolizată acolo.

– Părinte Profesor, despre rostul şi rolul icoanei ce ne puteţi spune?

– Reprezentarea grafică a persoanelor Sfintei Treimi, a Maicii Domnului, a sfinţilor are rolul de a ne apropia de persoanele respective, de a ne întări credinţa în viaţa şi activitatea lor, de a urma pilda vieţii lor. Icoanele dintr-o biserică sunt o reprezentare a întregii iconomii a mântuirii. Avem acolo Biblia sau Sfânta Scriptură în imagini. De aici şi rolul instructiv-educativ al icoanei, care ne învaţă adevărul de credinţă. Au fost cazuri de persoane care s-au convertit sau şi-au schimbat viaţa dintr-o simplă privire a icoanei sau după ce au văzut cuvintele scrise sub ele.

– Ce fel de icoane ar trebui să nu lipsească din casa, din locuinţa nici unui credincios?

– Icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu trebuie să lipsească din casă, pentru că El este cel căruia ne adresăm în toate rugăciunile noastre. Tot cultul ortodox este adresat Mântuitorului. În fiecare casă trebuie să existe măcar o icoană a Mântuitorului. Dar pietatea, şi evlavia populară, este mult mai apropiată de Maica Domnului, fiindcă o simt ca pe o mamă, căruia i se roagă mai cu încredere, cu nădejde, uneori cu mai mult curaj. Maica Domnului, fiind cea mai mare mijlocitoare pentru noi, oamenii de pe pământ, atunci ea este cea căreia îi adresăm rugăciunile cele mai dese. De aceea, nu întâmplător, icoana Maicii Domnului se regăseşte în cele mai multe case. Dacă fiecare familie are un sfânt patronal, atunci e normal să ţină şi icoana sfântului respectiv. Dacă au numele unui sfânt, neapărat îi poartă şi icoana în casă, pentru că acela este protectorul lor în chip deosebit. Nu contează ce icoane avem, important este să avem icoane sfinte, care sunt modele pentru viaţa noastră creştină.

– Preacucernice Părinte Profesor, în altă ordine de idei, aţi fost întotdeauna un prieten mai mare al copiilor. Cum apreciaţi dorinţa, silinţa şi strădania acestora de a picta icoane?

– Ani de zile am fost în juriul pentru aprecierea icoanelor pictate de copii, am şi scris foarte multe articole la revistă “Chemarea Credinţei” şi vă spun sincer că am fost impresionat de cât dar au copiii noştri. După Revoluţie, a fost o explozie aş putea spune de mici talente. Sunt atât de hăruiţi, că uneori pictează mai bine decât pictorii calificaţi. Aceste daruri trebuie cultivate. Aceşti copii trebuie urmăriţi pas cu pas şi călăuziţi spre aşa ceva, pentru că de aceea au fost făcuţi. Au darul picturii. Am fost impresionat şi am scris articole elogioase despre ei de fiecare dată, pentru faptul că nu credeam că se poate lucra atât de frumos. Galeriile pe care le făceam la expoziţiile de pictură erau pe departe galerii de artă, fie că era vorba de picturi pe lemn, sticlă. Este nevinovăţia sufletească care îi ajuta să picteze. Acele icoane sunt sfinte prin sfinţenia copiilor care o pictează; aproape că nu mai are nevoie de sfinţire.

– Preacucernice Părinte Profesor, vă mulţumim în mod deosebit pentru toate cuvintele de folos, adresate nouă!…

– Cu multă placere. Doamne ajută!…


 

 Epilog – o viaţă la Biserica Icoanei…

De peste 48 de ani, Părintele Profesor Nicolae D. Necula slujeşte la Biserica Icoanei din Bucureşti. Cuvintele Părintelui Profesor Constantin Galeriu – “Nimic nu e întâmplător, totul e proniator” – îşi găsesc perfect reflexia în misiunea de preot, dar şi în cea ca dascăl a Părintelui Profesor Nicolae Necula. Acesta recunoaşte că venirea la Biserica păzitoare a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a fost ca o grijă deosebită pe care Dumnezeu i-a purtat-o de când se ştie. Firul vieţii şi-a urmat cursul firesc şi totul i-a fost dat, ca şi cum Îngerul păzitor l-ar fi purtat de mână.

După ce în anul 1964 a păşit pentru prima dată în această Biserică centrul capitalei, în calitate de cântăreţ, în perioada studenţiei, de atunci, Părintele Nicolae Necula nu a mai plecat din Grădina Icoanei. Este grădina din sufletul duhovnicului, dar şi grădina atent îngrijită din faţa casei sale, printre ai căror pomi se vede biserica frumoasă, înaltă, curată.

Cât priveşte minunile Icoanei Maicii Domnului, Părintele se rezumă doar la a prezenta sentimentul de protecţie deosebită şi la nădejdea pe care le trăieşte alături de credincioşi. Dincolo de toate acestea, un fapt este grăitor: Părintele Profesor Nicolae Necula are parte în fiecare zi de minunile Maicii Domnului, pentru că aceasta îl ocroteşte în însăşi grădina sa şi îi dă puterea să slujească lui Dumnezeu, spre folosul oamenilor!…

interviu – Februarie 2011

Părintele profesor Nicolae Necula a fost condus în 7 septembrie 2017, pe ultimul drum. Ierarhi, preoţi, studenţi şi credincioşi au venit în paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti să-i aducă un ultim omagiu ilustrului profesor care a trecut la cele veşnice în data de 4 septembrie 2017.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!… 

Cu aleasă  preţuire şi deosebită recunoştinţă, Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/ 

Reclame

Rugăciuni către Sf. Cuvios Ioan Iacob Hozevitul (de la Neamț)


Sf Ioan Iacob de la NeamtO, Preacuvioase Părinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din fragedă copilărie ai mers pe calea cea sfântă a desăvârşirii şi pentru care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a binevoit să te proslăvească pe pământ şi în cer, te rugăm, auzi-ne pe noi, nevrednicii şi păcătoşii, care îndrăznim să venim cu toată evlavia şi umilinţa către tine, ca să te rogi Preabunului Dumnezeu, ca şi nouă să ne ajute cu mila şi cu îndurările Sale şi, prin rugăciunile tale, să mergem pe calea cea sfântă a poruncilor Lui şi din toată inima să ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi prin sfintele tale rugăciuni, să avem şi noi milă şi îndurare în ceasul morţii noastre şi în ziua Judecăţii de apoi. Amin.

doar ortodox candle light_church00

O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea Raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.

Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.sf-ioan-iacob-de-la-neamt

Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.

Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.

Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.

doar ortodox candle light_church00

 

Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Viața, troparul și acatistul (25 aprilie)


Troparul Sfantului Vasile de la Poiana Marului (glas 8)

Învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povățuitorule al călugărilor, propovăduitorule al harului, dascălul rugăciunii minții celei cu trezvie lucrate, Părinte Cuvioase Vasile, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

doar ortodox candle light_church00

sfantul_cuvios_vasile_de_la_poiana_marului_5Sfântul Vasile s-a născut în Rusia în anul 1692. A fost atras de tânăr de viața monahală și în căutarea unor călugări cu viață îmbunătățită a petrecut în sihăstriile din Rusia, Ucraina și Țările Române. Venit în Țara Româneacă în contextul tulburărilor prin care treceau creștinii ortodocși din Ucraina după Unirea de la Brest Litovsk, Sfântul Vasile s-a așezat la mănăstirea Dălhăuți de lângă Focșani, unde a rămas timp de 20 de ani. În anul 1730 s-a retras cu câțiva ucenici în Munții Buzăului, la Mănăstirea Poiana Mărului. Au căutat sfatul său numeroși călugări și credincioși din ținuturile Buzăului și Vrancei și de dincolo de hotarele acestora. În anul 1750, aflat în pelerinaj la Muntele Athos starețul Vasile a tuns în monahism pe monahul Platon, viitorul stareț Paisie Velicicovshi, care petrecuse o vreme (1742-1746) în așezămintele monahale muntenești Dălhăuți, Trăisteni și Cârnul. Sfântul Vasile a fost preocupat de modul cum poate avea cineva o viață duhovnicească înaltă, iar rodul acestor căutări a fost concentrat în scrierile pe care le-a lăsat. Amintim dintre lucrările sale originale, scrise în slavona bisericească, următoarele: Cuvânt înainte sau Înainte călătorie la cartea lui Grigorie Sinaitul, Înainte cuvântare spre capetele fericitului Filotei Sinaitul,Cuvânt înainte la cartea Cuviosului Nil de la SorscaÎnchipuire cum să cade nouă celor ce suntem pătimaşi, şi călcăm poruncile, să ne îndreptăm prin pocăinţă şi să ne învăţăm lucrării cei cu mintea vieţuind întru supunere, Întrebătoare răspunsuri adunate din Sfânta Scriptură pentru depărtarea de bucatele cele oprite făgăduinței călugărești cei de bună voie.

La 25 aprilie 1767, starețul Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veșnice, fără a se cunoaște astăzi unde se odihnesc rămășițele sale pământești. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 4-5 martie 2003, a hotărât canonizarea sa, cu data de prăznuire la 25 aprilie.

doar ortodox candle light_church00

sfantul_cuvios_vasile_de_la_poiana_marului_4

Acatistul Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)

Troparul Sfantului Vasile de la Poiana Marului (glas 8)

Invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povatuitorule al calugarilor, propovaduitorule al harului, dascalul rugaciunii mintii celei cu trezvie lucrate, Parinte Cuvioase Vasile, roaga pururea pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Intru tine, Parinte, cu osardie, s-a mantuit cel dupa chip; ca, luand crucea, ai urmat lui Hristos; si, lucrand, ai invatat sa nu se uite la trup, ca este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, si cu ingerii impreuna se bucura, Cuvioase Parinte Vasile, duhul Tau. Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Celui ce a fost vas curat al Duhului Sfant, indreptatorul calugarilor, inaltimea cea stralucita a smereniei, cumpana cea dreapta a infranarii si solitorul cel tare al rugaciunii inimii, Cuviosului Parinte Vasile, sa-i aducem rugaciuni pentru izbavirea noastra si sa-i cantam: Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al iui Hristos!

Icosul 1

De tanar, te-ai aratat iubitor de viata calugareasca, Parinte Vasile. Ai lepadat cu indrazneala toata grija cea lumeasca si cu dragoste ai pornit pe calea cea aspra a sihastriei. Pentru aceea, cu smerenie si glas de bucurie, iti cantam:
Bucura-te, floare binemirositoare sadita in gradina vietii sihastresti;
Bucura-te, cel ce pururi vorbesti cu Iisus prin rugaciune;
Bucura-te, ca intru nevointe ti-ai petrecut, viata calugareasca;
Bucura-te, ca ingerilor te-ai asemanat prin vietuire pustniceasca;
Bucura-te, impreuna-locuitorule cu sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca din Muntii Buzaului ai facut un Athos romanesc;
Bucura-te, mare iubitor si traitor al invataturii Sfintilor Parinti;
Bucura-te, ca te-ai hranit din dumnezeiestile Scripturi;
Bucura-te, ca intru tine numele lui Iisus s-a preamarit;
Bucura-te, ca pe ucenici i-ai invatat smerita vietuire;
Bucura-te, cel ce pururea te rogi lui Dumnezeu pentru noi;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

 

Condacul 2

Cine nu te va ferici pe tine. Parinte Vasile, cel ce cu pricepere ai stiut sa alungi duhurile inselaciunii prin viata curata si placuta lui Dumnezeu, caci ai stralucit ca o faclie in gradina Maicii Domnului – pe pamantul romanesc – unde ai cantat neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Luminator preastralucit al calugarilor din manastirile romanesti ai fost, fericite Parinte. Caci pilda faptelor si mireasma invataturilor tale au indreptat pe multi catre viata cea imbunatatita a implinirii virtutilor sihastresti. De aceea, primeste si de la noi laude ca acestea:
Bucura-te, pom rasadit in gradina neamului romanesc;
Bucura-te, ca prin tine s-a binecuvantat pamantul tarii noastre;
Bucura-te, ca noi, romanii, te avem pururea rugator la Dumnezeu;
Bucura-te ca te-ai facut povatuitor cinului calugaresc;
Bucura-te, ca te afli in ceata celor iubitori de credinta;
Bucura-te, ca ti-ai indreptat pasii spre Tara Romaneasca;
Bucura-te, ca in aceste tinuturi ai binevestit pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai intarit obstile manastirilor noastre;
Bucura-te, ca pe multi i-ai calauzit pentru viata pustniceasca;
Bucura-te, cel ce ai vietuit pe plaiurile Buzaului;
Bucura-te, ca la Poiana Marului ai fost pilda de rugaciune pentru monahii;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator ai lui Hristos!

 

Condacul 3

Iubitor al rugaciunii lui Iisus si traitor in linistea sihastriei te-ai aratat, Parinte Cuvioase Vasile, si, in trup fiind, te-ai invrednicit de la Dumnezeu sa te indulcesti din roadele bunatatilor nepieritoare ale Imparatiei cerurilor si de vederea fericirii Raiului, cantand cu ingerii neincetat: Aliluia!

 

Icosul 3

Chemat de Dumnezeu la treapta Preotiei, Cuvioase Parinte Vasile, te-ai infricosat de aceasta Sfanta Taina; pentru aceea, cu umilinta, iti strigam:
Bucura-te, ca vrednic ai fost de harul Preotiei;
Bucura-te, ca impreuna cu ingerii ai slujit;
Bucura-te, ca, prin evlavie, lui Dumnezeu te-ai daruit;
Bucura-te, ca pe multi i-ai impartasit de invataturi dumnezeiesti;
Bucura-te. ca de mari daruri de la Dumnezeu te-ai invrednicit;
Bucura-te, cel ce viata ta ai inchinat-o slujirii iui Hristos;
Bucura-te, ca intru cele duhovnicesti tu stralucesti;
Bucura-te, ca acum in ceruri slujesti cu sfintii;
Bucura-te, cel ce esti cinstitor al Preotiei lui Hristos;
Bucura-te, podoaba de cinste a calugarilor evlaviosi;
Bucura-te, ca la Poiana Marului de mult folos ai fost ucenicilor tai;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 4

Prin tine, Cuvioase Parinte, multi calugari si credinciosi au descoperit deprinderea rugaciunii lui Iisus prin care s-au umplut de harul dumnezeiesc, slavind pe Hristos neincetat. Pentru aceea, si noi, cu glas de multumire, cantam, impreuna cu toti sfintii, lui Dumnezeu. Aliluia!

Icosul 4

Scara duhovniceasca pana la cer a fost, cu adevarat, viata ta, de Dumnezeu inteleptite; caci cu lacrimile tale nerodirea pustiului o ai lucrat, iar cu rugaciunile te-ai ridicat pana la asemanarea cu Dumnezeu pe cat este cu putinta oamenilor; pentru aceea, cu bucurie, iti aducem laude ca acestea:
Bucura-te, osarduitorule al neincetatei chemari a numelui lui Iisus;
Bucura-te, ca, prin rugaciune, cu duhul te-ai luminat;
Bucura-te, ca sufletul Tau cu Dumnezeu l-ai unit;
Bucura-te, ca, prin evlavie, linistea sufleteasca ai dobandit;
Bucura-te, ca, prin post, trupul impotriva ispitelor ti-ai intarit;
Bucura-te, ca de la tine iubirea de Dumnezeu am invatat;
Bucura-te, ca ne-ai povatuit sa ne rugam Domnului cu luare-aminte;
Bucura-te, ca pururea cu ingerii te-ai rugat;
Bucura-te, cel ce ai impletit rugaciunea cu munca;
Bucura-te, ca pe vietuitorii schiturilor i-ai invatat smerita cugetare;
Bucura-te, cel ce la Athos pe Paisie Velicicovschi l-ai calugarit;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

 

 

 

Condacul 5

Cu bucurie, prealaudate Parinte, toate cetele calugarilor si adunarea credinciosilor savarsesc cinstita pomenirea ta; ca te-ai imbracat cu fapta cea buna ca un viteaz ostas al lui Hristos, iar cu dragostea cea adevarata ti-ai ingradit viata ta placuta ingerilor, care canta impreuna cu tine lui Dumnezeu. Aliluia!

Icosul 5

Pe ingerul cel pamantesc placut lui Dumnezeu, pe Cuviosul Vasile, sa-l laudam, dupa cuviinta, astazi. In Biserica lui Hristos, cantand unele ca acestea:
Bucura-te, luceafarul de dimineata ca aurul stralucitor;
Bucura-te, purtatorule de faclie al calugarilor;
Bucura-te, mladita cea preafrumoasa a pustiului;
Bucura-te, trandafirul cel cu bun miros al sihastrilor;
Bucura-te, povatuitorule al celor rataciti;
Bucura-te, camara cea cu bun miros a pustnicestilor nevointe;
Bucura-te, ca ai biruit trufia trupului cea ravnitoare la cele de jos;
Bucura-te, ca frumusetea vietii duhovnicesti ai dorit;
Bucura-te, ca, prin rugaciune, a vorbi cu Hristos te-ai invrednicit;
Bucura-te, ca de vederea luminii taborice te-ai umplut;
Bucura-te, ca intru tine chipul lui Hristos a rodit;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 6

Ca si vazatorul de Dumnezeu Moise, ai intrat in norul cel cu adevarat intelegator al vedeniilor si ai cunoscut ca Dumnezeu Se descopera aceluia care se leapada de sine si lasa pe Hristos sa vieze in inima si in sufletul sau, iar prin Duhul Sfant canta neincetat. Aliluia!

Icosul 6

Prin tine, Cuvioase Parinte Vasile, viata calugareasca de la Poiana Marului s-a statornicit dupa randuiala Athosului, unde postul si rugaciunea sunt caile desavarsirii, pe care, implinindu-le cu dragoste, ne ridicam la inaltimea cerului. De aceea, si noi, straduindu-ne a le urma, te cinstim cu aceste cantari:
Bucura-te, ca prin smerenie, ai biruit pe nevazutii vrajmasi;
Bucura-te, iubitorule de isihie calugareasca;
Bucura-te, povatuitorul iscusit al monahilor nevoitori;
Bucura-te, ca ai statornicit in manastiri viata cea de obste;
Bucura-te, ca pe fratii din manastiri spre viata duhovniceasca i-ai calauzit;
Bucura-te, ca fagaduintele calugaresti pe multi i-ai invatat;
Bucura-te, cel ai pus buna randuiala in manastirile de sub povatuirea ta;
Bucura-te. cel ce ai avut in jurul Tau multime de ucenici;
Bucura-te, mare iubitor al rugaciunii inimii;
Bucura-te, cinstea calugarilor de pretutindeni;
Bucura-te, podoaba duhovniceasca a Eparhiei Buzaului si Vrancei;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 7

Cunoscator si implinitor al Sfintelor Scripturi te-ai aratat, minunate Parinte Vasile, acestea ajutandu-te sa intelegi lucrarile lui Dumnezeu din firea lucrurilor si sa te sarguiesti in viata isihasta, spre unirea cu Hristos, cantand neincetat. Aliluia!

Icosul 7

Ne minunam de intelepciunea ta, Cuvioase Parinte Vasile, pe care ai dovedit-o din belsug in intelegerea Sfintelor Scripturi, de unde ai invatat smerita cugetare intru Hristos. Pentru aceasta, cu evlavie, iti cantam:
Bucura-te, talcuitorule al Sfintelor Scripturi;
Bucura-te, pastratorule al Sfintei Traditii;
Bucura-te, pururea cugetatorule la cuvantul lui Dumnezeu;
Bucura-te, implinitorule al poruncilor evanghelice;
Bucura-te, indemnatorule la trairea invataturilor dumnezeiesti;
Bucura-te, ca te-ai imbogatit din comoara Sfintelor Scripturi;
Bucura-te, cel ce ai gasit reazem puternic in scrierile sfinte;
Bucura-te, ca te-ai adapat din apa duhovniceasca a Sfintilor Parinti;
Bucura-te, ca din cuvantul cel plin de putere al lui Hristos te-ai inflacarat;
Bucura-te, ca in viata calugareasca, dupa pilda Cuviosilor Parinti, ai vietuit;
Bucura-te, ca pe ai tai ucenici cu iubirea frateasca a vietui i-ai invatat;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 8

Despartindu-te de tulburarile lumesti, viata sihastreasca ai implinit, Parintilor Pustiei asemanandu-te, placutule al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, impreuna cu dansii, te cinstim, Cuvioase Vasile, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Vazand trairea ta in linistea sihastriei, Prealaudate, Parinte, cu adevarat, am inteles ca viata pustnicilor fericita este. Caci, intrarmandu-te cu dumnezeiescul dor, nerodirea pustiului ai schimbat-o in ogor datator de roada duhovniceasca. Pentru aceea, iti cantam:
Bucura-te, cel ce, prin infranarea trupului, te-ai asemanat cu pustnicii;
Bucura-te, ca te-ai facut pilda sihastrilor;
Bucura-te, ca pe diavol cu postul si cu rugaciunea l-ai rusinat;
Bucura-te, ca ai fost un mare vestitor al Filocaliei Parintilor;
Bucura-te, ca din invataturile Sfantului Grigorie Sinaitul te-ai adapat;
Bucura-te, ca de la Sfantul Isaac Sirul ai gustat dulceata rugaciunii lui Iisus;
Bucura-te, ca de la Cuviosul Ioan Scararul ai invatat trezvia in rugaciune;
Bucura-te, ca in toate ai urmat pe Sfintii Parinti;
Bucura-te, ca din Poiana Marului te-ai ridicat la cele ceresti;
Bucura-te, impreuna-locuitorule cu sfintii lui Dumnezeu in ceruri;
Bucura-te, cel ce pururea te rogi pentru mantuirea noastra;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 9

Implinitor si propovaduitor al virtutilor crestinesti te-ai aratat, Cuvioase Parinte, iar taria cuvintelor tale a infrumusetat cu stralucite podoabe pe credinciosii Bisericii stramosesti, care, urmand invataturilor tale, s-au deprins a canta lui Dumnezeu, Celui in Treime laudat: Aliluia!

Icosul 9

Toate obstile calugaresti pe care le-ai povatuit, fericite Parinte Vasile, le-ai schimbat in oaze duhovnicesti de profunda traire crestineasca; de aceea, minunandu-ne, iti strigam asa:
Bucura-te, cel ce ne-ai lasat cuvinte ziditoare de suflet;
Bucura-te, ca multi prin ale tale invataturi s-au luminat;
Bucura-te, cel ce toata viata ti-ai inchinat-o rugaciunii si scrierilor filocalice;
Bucura-te, ca, precum o albina iubitoare de dulceata florilor, la citirea celor sfinte te-ai asemanat;
Bucura-te, cel ce ai deprins pe credinciosi a patrunde in taina sfintei rugaciuni;
Bucura-te, ctitor ales al multor manastiri cu randuiala sfanta;
Bucura-te, ca ucenicilor tai le-ai poruncit sa urmeze cu sfintenie pravila calugareasca;
Bucura-te, ca spre desavarsirea ingerescului chip i-ai povatuit;
Bucura-te, ca din Poiana Marului o scoala a rugaciunii curate ai facut;
Bucura-te, ca sihastriile din Muntii Buzaului si ai Vrancei le-ai indrumat;
Bucura-te, Parinte al calugarilor si povatuitor al credinciosilor;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 10

Intocmai ca un inger ai vietuit pe pamant, fericite Parinte, iar dupa mutarea ta la cele nepieritoare, fiind randuit de Dumnezeu in ceruri, ai aflat impreuna-vietuire cu ingerii. De aceea, bucurandu-te de slava cea negraita, inalti neincetat cu cetele ceresti Prea Sfintei Treimi cantarea. Aliluia!

Icosul 10

Marele Apostol al neamurilor, Sfantul Pavel, a scris in dumnezeiestile Scripturi ca sfintii vor judeca lumea, iar psalmistul, sub insuflarea Duhului Sfant, glasuia ca minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai; pentru aceea, si noi, cunoscand ca Dumnezeu te-a preamarit in ceruri, precum tu L-ai preamarit pe pamant, ingenunchind inaintea icoanei tale, Cuvioase Vasile, zicem asa:
Bucura-te, cel ce in ceruri ti-ai pregatit salasul vesniciei;
Bucura-te, ca in cartea vietii numele Tau se afla scris;
Bucura-te, ca mare har ai aflat inaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca intru toate ai implinit cuvantul Evangheliei;
Bucura-te, ca ne-ai invatat a cugeta la cele ceresti;
Bucura-te, cel ce ne-ai povatuit ca ascultarea este de mare pret;
Bucura-te, ca, prin purtare de grija ucenici in douasprezece manastiri buzoiene si vrancene ai randuit;
Bucura-te, ca, prin tine, Poiana Marului a devenit loc mult iubit;
Bucura-te, ca numarul Sfintilor romani l-ai sporit;
Bucura-te, cel ce pururea te rogi pentru usurarea necazurilor noastre;
Bucura-te, cel ce mijlocesti pentru mantuirea tuturor;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 11

Cale spre ceruri a fost viata ta, Cuvioase Parinte Vasile, pe care ai urcat, prin virtuti, pana la Dumnezeu, Caruia se cuvin toata slava si inchinaciunea, iar de la noi cuvenita cantare ingereasca: Aliluia!

 

Icosul 11

Dupa truda vietii sihastresti, intraripat fiind de dragostea lui Hristos, ai ajuns in ceruri, acolo primind plata ostenelilor tale, fericite Parinte. Si, stralucind in lumina cea negraita a slavei lui Dumnezeu, nu inceta sa mangai pe fiii tai care se nevoiesc in iuresul necazurilor vietii si care striga asa:
Bucura-te, ca viata ta a fost o neincetata jertfa sfanta;
Bucura-te ca ti-ai pregatit comori in ceruri din ale tale fapte bune;
Bucura-te, ca, prin moarte, te-ai mutat cu sufletul la cele ceresti;
Bucura-te, ca ne-ai invatat sa ne lepadam de cele lumesti;
Bucura-te, ca, prin viata ta, ne-ai dat pilda de smerenie;
Bucura-te, cel ce pe calugari la deasa spovedanie si la impartasire i-ai povatuit;
Bucura-te, ca ne-ai invatat sa cugetam la cele de sus;
Bucura-te, cel ce prin testament ai lasat randuiala sfanta in manastiri;
Bucura-te, ca, prin sfintele tale rugaciuni, de ispite si necazuri ne feresti;
Bucura-te, cel ce ne-ai indemnat sa ne ridicam din intinaciunea pacatelor;
Bucura-te, mangaierea monahilor si a credinciosilor osarduitori;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 12

Propovaduitor al rugaciunii inimii si invatator al infranarii te-ai aratat pe tine, Cuvioase Parinte Vasile; pentru ale tale multe osteneli, lumea te cinsteste dupa cuviinta, dand slava lui Dumnezeu, Caruia si noi Ii cantam. Aliluia!

Icosul 12

Luminator al dreptei credinte si chip blandetilor te-ai adeverit pe tine, Cuvioase Parinte Vasile, de care minunandu-ne, cu glas de bucurie, iti strigam asa:
Bucura-te, cel ce locuiesti in ceruri dimpreuna cu toti sfintii;
Bucura-te, cei ce din pruncie ai fost hranit cu painea vietii;
Bucura-te, ca mai presus de toate ai ales calea ingereasca a calugariei;
Bucura-te, ca la Dumnezeu ai cugetat ziua si noaptea prin rugaciune;
Bucura-te, cel ce ai gustat din bucuria Raiului aici pe pamant prin viata duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce ne-ai insuflat duhul rugaciunii lui Iisus;
Bucura-te, ca rugaciunile tale ca o tamaie de buna mireasma la ceruri s-au inaltat; Bucura-te, cel ce ti-ai agonisit in candela sufletului untdelemnul bucuriei;
Bucura-te, cel ce ai invatat pe toti sa ceara mila lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca purtand Crucea lui Hristos te-ai intarit sufleteste;
Bucura-te, indrumatorule duhovnicesc al vestitului Staret Paisie de la Neamt; Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 13

O, de trei ori fericite, Cuvioase Parinte Vasile, podoaba cea aleasa a calugarilor, bucuria cea sfanta a pustnicilor, stalpul cel neclintit al rabdarii, trambita cea netacuta a rugaciunii inimii, ingereasca minte care ai inmultit talantul incredintat de Hristos, auzi-ne pe noi, nevrednicii, care suntem cuprinsi de tot felul de necazuri si de ispite, si te roaga lui Dumnezeu sa ne invredniceasca, la vremea potrivita de cereasca Sa Imparatie, ca neincetat, impreuna cu ingerii, sa cantam Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune catre Sfantul Vasile de la Poiana Marului

Sfinte Cuvioase Parinte Vasile, alesule al lui Dumnezeu si mostean al Imparatiei cerurilor, care impreuna cu ingerii si cu sfintii vietuiesti, pe tine te rugam cu lacrimi si cu umilinta: izbaveste-ne, prin sfintele tale rugaciuni, de multimea ispitelor si a necazurilor, de poftele cele vatamatoare ale trupului si de gandurile cele rele care se abat asupra noastra. Fii rugatorul celor din manastiri, care, din iubire si credinta fata de Domnul Iisus Hristos, au lasat toata grija cea lumeasca, pentru ca, impreuna cu tine, sa slujeasca mereu lui Dumnezeu in viata pustniceasca.

Tu esti si mijlocitor pentru cei din lume care cinstesc numele lui Iisus Hristos si Biserica cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca. Catre tine, Cuvioase Parinte, indreptam aceasta smerita rugaciune, pe care sa o duci inaintea Tatalui ceresc ca pe o tamaie cu buna mireasma. Fa-ne sa avem in minte si in inima rugaciunea lui Iisus. Uneste pe toti crestinii in aceeasi credinta dreptmaritoare si ne invredniceste sa dobandim fericirea Raiului, in veci. Amin!

doar ortodox candle light_church00

Troparul, viețile și rugăciuni către Sf. Ierarhi ai Alexandriei, Atanasie și Chiril (18 ianuarie)


Glasul 3 Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciţii luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiţi: pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniţi toţi iubitorii de prăznuire şi adunându-ne cu veselie şi cu cântări să-i cinstim; că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toţi.

Viaţa celui între Sfinţi Părintele nostru Atanasie Mărturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei (18 ianuarie)

DoarOrtodoxsf_atanasie_cel_mareAcatistul Sf. Ierarh Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei ~18/31 ianuarie~

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Condacul 1

Alesule al lui Hristos, Sfinte Patriarh Atanasie, pomenind nevoinţele, viaţa plină de necazuri şi iubirea ta, te cinstim cu cântări ca pe un bun păstor şi al nostru apărător. Tu, însă, având îndrazneală către Dumnezeu, izbăveşte-ne pe noi de toate necazurile ca să-ţi cântăm:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi Domnul puterilor văzând mai dinainte bunătatea sufletului tău roditor de fapte bune, Sfinte Ierarhe Atanasie, ţi-a luminat mintea cu gândirea la cele înalte şi paşii tăi încă din tinereţe i-a îndreptat spre căutarea singurului lucru de folos. Tu, însă, pricepând nestatornicia acestei lumi, ai dorit să slujeşti Unului Dumnezeu în cinul călugăresc. De aceea, primeşte de la noi aceste laude:

Bucură-te, rob credincios al lui Hristos, că din anii tinereţii ai slujit împăratului ceresc;

Bucură-te, om dumnezeiesc, căci prin viaţa ta neîntinată îngerilor te-ai asemănat;

Bucură-te, rod îmbelşugat al darurilor sfinţeniei;

Bucură-te, că te-ai născut şi ai crescut în insula Creta;

Bucură-te, că ai primit tunderea călugărească într-un loc liniştit;

Bucură-te, că nevoitorii te-au învăţat evlavia;

Bucură-te, că te-ai hrănit cu laptele adevăratei învăţături a Evangheliei;

Bucură-te, că dogmele teologiei ortodoxe bine le-ai deprins;

Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată ai ajuns la înălţimea cugetării de Dumnezeu;

Bucură-te, că prin post şi înfrânare ai potolit patimile păgubitoare de suflet;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

  Continuă lectura

Viața, troparul și acatistul Sfintilor șapte Tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin (4 august/22 octombrie)


7tineri_Efes

Tropar, Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


Imparatul Deciu (250), venit din Occident, odata ajuns la Efes, dadu ordin intregii populatii sa se adune in temple pentru a se inchina idolilor. In a treia zi a sarbatorilor organizate cu aceasta ocazie, imparatul ordona arestarea tuturor Crestinilor. Evreii si pagânii din oras ajutara cu sârguinta pe soldati sa duca in piata publica pe toti credinciosii, pentru a-i obliga sa aduca sacrificii idolilor. Multi cedara in fata perspectivei torturilor, in timp ce aceia care refuzau sa se supuna erau omorâti fara mila. In fata acestor demonstratii de cruzime, Maximilian, fiul prefectului orasului, si alti sase tineri din familii bune, care serveau in armata [în versiunile cele mai vechi ei apar ca tineri soldati, dar mai târziu fura prezentati ca niste copii, in special in traditia iconografica] se intristau si varsau multe lacrimi, nu atât pentru suferintele mucenicilor cât pentru pierderea sufletelor celor care se supuneau cedând imparatului. De câte ori era anuntata sarbatoarea unui sacrificiu, ei se retrageau in biserica pentru a se ruga ; dar aceasta atitudine nu scapa din vedere pagânilor, care se dusera sa îi denunte imparatului. Cu ochii inca plini de lacrimi si prinsi in tot felul de legaturi, fura târâti la palat. Maximilian vorbi in numele tuturor, pentru a raspunde imparatului, care le puse intrebari asupra motivului nesupunerii lor : „Noi avem, spuse acesta, un Dumnezeu, a carui slava umple cerul si pamântul, noi Îi dam in dar jertfa tainica a marturisirii credintei noastre si a neâncetatelor noastre rugaciuni !”.

Deciu, plin de mânie, ordona sa le fie smulse centurile, semn al inaltei lor demnitati, si, prefacându-se a-i fi mila de ei, ceru sa fie eliberati de toate legaturile si le dadu câteva zile pentru a reflecta, in timp ce el avea sa lipseasca din oras.

Dupa ce s-au sfatuit intre ei, cei sapte hotarâra sa mearga sa se ascunda intr-o pestera mare situata in partea de rasarit a orasului, pentru a se pregati, in liniste si rugaciune, sa fie adusi din nou in fata tiranului. In timpul zilelor astfel petrecute retrasi, Iamvlih, cel mai tânar dintre ei, se ocupa de aprovizionare si cobora de aceea din când in când in oras.

sf_7_tineri_8Imediat dupa revenirea sa in Efes, Deciu dadu ordin sa fie adusi in fata lui prizonierii Crestini pentru a le propune sa aduca ofrande idolilor. Aflând vestea, cei sapte isi indesira rugaciunile. Facura atâtea nevointe incât la cadera serii se asezara pentru a lua pîinea adusa de Iamvlih si adormira, cuprinsi de somn. Prin Providenta cereasca isi dadura astfel sufletul, cu ragaciunea pe buze.

Furios ca nu ii mai gaseste pe tinerii Crestini, Deciu ceru sa fie cercetati  parintii lor care divulgara locul ascunzatorii si imparatul trimise oameni dându-le ordin sa inchida intrarea in pestera, pentru ca Sfintii sa moara acolo asfixiati. Functionarii insarcinati cu aceasta misiune, Teodor si Barbos, care in ascuns  erau si ei Crestini, executara ordinul fara tragere de inima, apoi ei gravara povestea Muceniciei celor sapte tineri pe placi de plumb puse intr-o lada pe care o ascunsera in apropiere.

Dupa vreo doua sute de ani, sub domnia lui Teodosie cel Tânar (prin 446), o erezie negând invierea mortilor separa Biserica. Fiind cauzata de Episcopul de Aigai, Teodor, aceasta credinta gresita duse la pierderea multor suflete, incât cucernicul imparat Teodosie implora pe Dumnezeu cu lacrimi sa arate adevarul. Atunci se intâmpla ca proprietarul terenului unde se afla pestera celor Sapte Martiri, un oarecare Adatiu, sa hotarasca sa construiasca un staul pentru turmele sale. Pe când scotea pietre, elibera intrarea in pestera si imediat cei sapte revenira la viata, de parca ar fi adormit in ajun, fara sa se fi schimbat nicicum si fara sa fi suferit de pe urma acestui somn lung.

sf_7_tineri_4Adusera imediat vorba de persecutare si de perspectiva inchinarii la idoli in public ordonata de Deciu. Maximilian lua cuvintul spunind : „Haideti fratilor, sa ne ia Deciu ! Sa ne tinem cu vitejie in fata celor ce ne persecuta si sa nu ne tradam credinta prin lasitate. Tu, Iamvlih, ia banii acestia si du-te in oras sa cumperi piine. Ia mai multa decât de obicei, ca ne este tare foame si cu aceasta ocazie vezi ce se mai aude cu imparatul care ne cauta”. Ajuns la intrarea in oras, Iamvlih fu mai intâi surprins sa vada semnul Crucii la toate portile. Nemairecunoscând nici oamenii nici constructiile, se intreba daca viseaza sau daca nu cumva intrase in alt oras. Cumpara pâine in piata dar cind dadu banii brutarului acesta se uita cu atentie la el si il intreba daca nu cumva gasise vreo comoara veche deoarece monezile purtau efigia unui imparat din vechime. Continuă lectura

(V) Sunt ani de zile de când îmi doresc un copil… Am rămas însărcinată după 40 de zile de citire a Acatistului Sfantului Efrem cel Nou. Slavă Ție, Hristoase Dumnezeu nostru, Nădejdea noastră, slavă Ție!


Sunt ani de zile de cand imi doresc un copil. Cand eram casatorita cu primul meu sot m-am rugat, am sperat dar acest lucru nu s-a intamplat. Dupa doi ani si jumatate,  casnicia noastra s-a incheiat. Am inceput o relatie cu un coleg de birou cu care m-am si casatorit dupa mai putin de un an. Din nou sperante, planuri, incercarea de a ramane insarcinata soldandu-se luna de luna cu un esec. Dupa cateva luni de incercari, in urma unor investigatii medicale, am descoperit niste probleme de sanatate, probleme ce ma impiedicau dupa spusele medicilor sa concep copilul mult dorit.

_MST0687Mergeam destul de des sa ma rog la manastirea Radu Voda din Bucuresti, la moastele Sfantului Nectarie si ale Sfantului Efrem cel Nou. Auzisem ca Sfantul Nectarie a ajutat multe femei sa isi implineasca visul asa ca m-am apucat sa citesc Acatistul Sfantului timp de 40 de zile. La doua saptamani de la citirea acatistului am mers la duhovnicul meu care slujeste la Manastirea Radu Voda pentru a ma spovedi. In timpul spovedaniei vorbind despre dorinta mea arzatoare de a fi mama i-am mentionat si pe parintii mei care traiesc necununati de aproape 40 de ani. Tatal meu este ateu si ei sunt cununati doar civil, el nu a vrut niciodata o nunta in biserica. L-am intrebat pe parintele ce ma sfatuieste in privinta lor, i-am spus cat sunt de ingrijorata pentru sufletele lor. El mi-a spus ” Poate faptul ca traiesc necununati e un motiv pentru care nu ii bucura Dumnezeu cu nepoti. M-am uitat mirata la el si l-am intrebat ce sa fac. Spune-le sa se cunune, mi-a spus. I-am explicat ca tata este ateu si niciodata nu ar face pasul asta. El mi-a spus totusi sa incerc” Am plecat si mai stresata de la biserica gandindu-ma ca daca e sa astept sa se cunune ei nu voi avea copii niciodata. Am sunat-o pe mama si i-am povestit ce mi-a spus parintele. I-am spus ca ar trebui sa se cunune si ca poate si asta este un motiv pentru care nu am copii, dar i-am spus mai mult ca o informare, in nici un caz nu m-am asteptat la consecinte. Urmarile insa nu au intarziat sa apara. Peste cateva zile vorbind cu mama la telefon imi spune ca este la matusa mea, sora ei, ca au discutat despre ce i-am spus si ca matusa si unchiul meu se ofera sa le fie nasi. Ramanea doar sa vorbim cu tata. Unchiul meu l-a sunat pe tata si au vorbit, initial nu s-a opus dar a doua zi i-a spus mamei ca el nu are de gand sa faca pasul asta acum, ca o sa il faca poate in viitor.

Mi-am dat seama ca nu e timp de pierdut si acum este momentul sa actionez. Am mers sa discut cu el, mi-a spus ca nu se opune dar ca nu vrea sa faca asta acum, ca asteapta sa fie frumos afara, noi fiind in luna noiembrie, ca nu are acum posibilitati financiare pentru un eveniment de genul asta si sa mai asteptam cateva luni. I-am spus ca asta nu este un argument, ca nu este o nunta in aer liber, ca au nevoie sa faca doar cununia religioasa si pe urma vom merge la un restaurant impreuna cu familia si cativa prieteni, i-am demontat toate obiectiile si l-am intrebat daca isi doreste nepoti. Mi-a spus ca da, cu siguranta. I-am spus atunci ca trebuie sa faca pasul asta daca vrea sa devina bunic. A acceptat. L-am anuntat ca trebuie sa mearga sa se spovedeasca. Nu se spovedise niciodata pana atunci, avea 69 de ani, nu stiu in copilarie daca a facut-o. A ras dar nu s-a impotrivit. Peste cateva zile m-am dus si i-am luat pe parintii mei de acasa si am mers la duhovnicul meu pentru spovedit. Tata intrand in biserica era ca un copil, se uita mirat si imi punea o gramada de intrebari: „De ce e atata lume aici? Dar asa multa lume e mereu? Vai, dar sunt o gramada de tineri, nu ma asteptam. De ce stau toti oamenii astia la coada? La moastele Sfantului Nectarie? Dar cine a fost Sfantul Nectarie?” intre timp a aparut parintele meu care i-a felicitat pentru decizia luata, spunandu-le vorbind la modul general dar facand aluzie la tata, ca nu venim de nicaieri si nu ne indreptam spre nicaieri si in tot ceea ce facem avem nevoie de binecuvantarea lui Dumnezeu.

_MST0676S-a asigurat ca nu i-am adus acolo cu forta, intrebandu-i daca vor sa se spovedeasca. Cu tata a stat 40 de minute. Cand a iesit de acolo mi-a spus ca i-a placut de parintele meu, ca e un om cumsecade. Cand am ajuns acasa a inceput sa caute pe internet informatii despre Sfantul Nectarie, citind minunile lui despre oameni vindecati de cancer si de tot felul de probleme mi-a spus: „Daca Sfantul Nectarie asta al tau te ajuta sa ramai insarcinata, eu o sa devin credincios” I-am spus sa tina minte vorbele astea pentru ca se va intoarce la ele. S-au cununat la scurt timp, inainte sa inceapa postul Craciunului. Aceasta a fost a doua mare minune facuta de Sfantul Nectarie cu familia mea. In vara tot el ma ajutase sa scap si de problemele de sanatate descoperite de doctor. Aflasem totusi ca am o singura trompa permeabila, sansele mele de a ramane insarcinata fiind mai mici. Am fost si m-am rugat la moastele Sfantului Nectarie, de ziua Sfantului pe 9 noiembrie. M-am rugat Sfintei Parascheva la biserica Sfantul Gheorghe, pe 14 octombrie, Sfantului Nicolae tot la biserica Sfantul Gheorghe pe 6 decembrie, Sfintilor Martiri Brancoveni, Sfantului Spiridon la biserica Sfantul Spiridon cel Nou pe 12 decembrie. Pe 3 ianuarie, exact in ziua descoperii moastelor Sfantului Efrem cel Nou, aflandu-ma in Manastirea Radu Voda o doamna mi-a dat o carticica cu Minunile Sfantului.

Am luat-o ca pe un semn. M-am apucat sa citesc Acatistul Sfantului 40 de zile. L-am intrebat pe sotul meu daca raman insarcinata si o sa fie baiat daca este de acord sa ii dam numele Sfantului. Mi-a spus ca da, ii dam ce nume vreau eu. A fost o surpriza pentru mine pentru ca ma mai apucasem sa citesc Acatistul Sfantului cu ceva vreme in urma si cand i-am pus sotului meu aceeasi intrebare s-a strambat, nefiind incantat: „Ce nume mai e si asta? Efrem” nici eu nu am reusit atunci sa duc Acatistul la bun sfarsit, dupa cateva zile renuntand sa il citesc. De data asta am mers pana la capat. Am plecat in vacanta la ski, in luna februarie. Dupa 4 zile de efort intens pe partiile de ski si vazand ca imi intarzia perioada lunara mi-am luat un test de sarcina, mai mult in ideea de a sta linistita. Cea mai mare minune a fost atunci. Testul a iesit pozitiv. Eram insarcinata. Nu imi venea sa cred. Am ramas insarcinata dupa 40 de zile de citire a Acatistului Sfantului. Nu am cuvinte sa exprim bucuria pe care am simtit-o. Tot ce imi doresc este ca ingerasul meu sa fie bine, sanatos, sa fie ostas al lui Hristos. Multumesc din suflet tuturor Sfintilor care s-au rugat pentru mine, Maicii Domnului, m-am rugat de multe ori la Icoana Facatoare de Minuni de la Ghighiu si la Icoana Facatoare de Minuni de la Sfantul Spiridon Vechi, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Spiridon, Sfantului Nicolae, Sfantului Ioanichie cel Nou caruia m-am rugat la Manastirea Negru Voda, Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, Sfantul Ioan Rusul, Sfanta Filofteia, Sfintilor Martiri Brancoveni. Slava Tie, Hristoase Dumnezeu Nostru, Nadejdea Noastra Slava Tie!

Diana B., 26 martie 2017 – minune apărută inițial la rubrica  Minuni spuse în anul 2017

_MST0677

Sfinţii Grigorie, cei de peste tot anul


GRIGORIE, In greceste, gregórios inseamna „cel treaz“, „veghetorul“ (de la gregoreo, „a fi/sta treaz“, „a priveghea“). Limba bisericeasca pastreaza forma veche Grigorie, dar in limba moderna s-a impus forma Grigore (de unde si prescurtarea Gore). Desi purtat de numerosi sfinti, atat in Rasarit, cat si in Apus, astazi numele este tot mai rar. Diminutivele curente sunt Grigoras si, sub influenta occidentala, Grig (uneori dezvoltat autohton in Griguta). Derivatele feminine – Grigorita, Grigorina – se intalnesc inca si mai putin.

Numele este atestat si in limba latina, sub forma de Gregorius si Glegorius, destul de intalnite in epoca imperiala. Istoria numelui, insa, incepe in primele secole ale erei crestine, cand este purtat de personalitati marcante ale bisericii atat grecesti, cat si romane. In Sinaxar se gasesc trecuti multi sfinti care au avut acest nume – Sf. Grigore de Nazianz (supranumit „Teologul”), Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie, episcopul Armeniei Mari (supranumit „Luminatorul”) si multi altii. Atestat din vechime, numele apare in limbile slave, iar de aici Grigore va intra si in limba romana.

Din familia derivatelor se mai intalnesc Goras, Guruta, Grigole, Grigorita, Golea, Gorov, Grigoropol, Grigorcea, Grif, Grigor, Gurga, Grigoran, Grigorescu, Guta, Gorcea, Grisca, Grigoras, Griguta, Gligolas, Grigor etc. O dovada a popularitatii numelui este zicala populara „Vrei, nu vrei, bea, Grigore aghiasma”. Este un nume intalnit in toata Europa.

Întrucât foarte mulţi nu se gasesc scrisi în calendarul nostru, am gasit folositor sa-i adunam pe toţi şi să-i listăm mai jos. Cei mai mulţi sunt din biserica greacă şi rusă. Prezentul articol cuprinde lista (ne-exhaustivă) a acestora.

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

1 ianuarie – Sf. Ierarh Grigorie de Nazianz cel Bătrân (cca. 276 – 374), tatăl Sf. Grigorie Teologul

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

5 ianuarie – Sf. Grigorie din Akrita

5 ianuarie Sf GrigorieSf. Grigorie s-a născut în jurul anului 755 în insulele Cretei, din părinţi evlavioşi care se numeau Teofan şi Iuliana. Încă de tânăr a iubit studiul sfintelor scripturi şi a trăit ceva timp în Seleucia, din Grecia Veche, coasta de sud a Anatoliei. Acolo s-a nevoit hrănindu-se doar cu pâine si apă. După ce a murit Împăratul Leon al IV-lea Khazarul şi credincioşii creştini s-au eliberat de tirania acestuia, a mers în Ţara Sfântă, apoi la Roma.

În acei ani, sub împăratul Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.

În timpul împăratului roman Mihai I (811-813)  Sf. Nichifor (806-815) a trimis într-o delegaţie trei membri la Papă menţinând printr-un act apartenenţa la Imperiul Bizantin, nerecunoscându-l ca împărat al Romei. Din aceasta a facut parte şi Sf. Grigorie.

Ulterior sfântul s-a aşezat la o vestită mănăstire din Akrita, şi, într-o chilie mică – ascuns de lume, acoperit doar cu o haină din piele, a plâns şi s-a rugat pentru revoltele şi opoziţiile din sânul bisericii.  Recita psalmi in orele serii, în timp ce se afla gol într-un borcan mare de apă din grădină. Aşa rugându-se, a trăit toată viaţa pământească până ce şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului.

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSfântul Grigorie Zavorâtul

Sfântul Grigorie a venit din Rusia. Pustnic în mănăstirea Sf. Teodosie Marea Lavră de la Kiev și a dormit liniștit în jurul secolul 14 d.Hr.

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarie – Sf. Grigorie Episcopul Moesiei (al Bulgariei) care a adormit în anul 1012.

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSf.Cuvios Grigorie facatorul de minuni de la Pecerska (†1093)

sf-cuvios-grigorie-taumaturgul-de-la-pecerska 8 ianuarieNu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie, ci şi Sfînta şi făcătoarea de minuni lavră Pecersca se măreşte cu cel care poartă acelaşi nume. Dumnezeu cînd a preamărit întru sfinţii Săi pe Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeaşi vreme a ales şi pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, şi în aceeaşi lavră l-a chemat.

Deci acest fericit, după ce s-a aşezat Cuviosul Antonie în peşteră, a mers la Cuviosul Teodosie, povăţuitorul mănăstirii, şi luînd de la dînsul cinul monahicesc, s-a învăţat sărăcia, smerenia, ascultarea, curăţia, cum şi celelalte bunătăţi; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Şi aşa, după nevoinţele cele multe, mai mult decît cele vremelnice s-a învrednicit a avea darul facerii de minuni. Mai înainte de toate a cîştigat biruinţa asupra diavolilor, încît aceştia de departe văzînd pe sfîntul, strigau: „O! Grigorie, ne îngrozeşti cu rugăciunea ta”.

Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cîntare, să facă rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaş nesuferind gonirea ce i se făcea de sfîntul, se gîndea cu ce fel de răutate să-i facă supărare întru îmbunătăţita sa viaţă. Dar, neputînd singur a-i face nimic, a îndemnat pe nişte oameni răi ca să-l fure, dînsul neavînd altceva decît cărţi de rugăciune şi de citire.

Într-o noapte s-au dus tîlharii la chilia lui Grigorie şi ascunzîndu-se, pîndeau pînă ce va ieşi cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre şi să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simţit venirea lor, pentru că nu dormea în toate nopţile, şi stînd în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a rugat pentru dînşii zicînd: „Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit în deşert”. Şi a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tîlharii cinci zile şi cinci nopţi, pînă ce fericitul în faţa mai multor fraţi i-a deşteptat, zicîndu-le: „Pînă cînd străjuiţi în deşert, vrînd să mă furaţi? Duceţi-vă acum la casele voastre!”.

Aceştia, sculîndu-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mîncaseră de atîta vreme. Iar fericitul le-a pus înainte bucate şi, hrănindu-i, i-a liberat. Înştiinţîndu-se despre aceasta, stăpînitorul cetăţii a poruncit să-i muncească. Grigorie, mîhnindu-se că pentru dînsul au fost daţi la chinuire, a mers la stăpînitor, i-a dăruit nişte cărţi ale sale şi a liberat pe tîlhari, apoi a vîndut alte cărţi şi preţul lor l-a dăruit la săraci, zicînd: „Nu cumva să mai cadă cineva în primejdie, vrînd să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie. Faceţi-vă voua pungi care nu se învechesc şi comoară nefurată în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică”. Acei tîlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile lor cele dintîi, şi cu pocăinţă mergînd în aceeaşi mănăstire a Pecerscăi, s-au dat în slujba fraţilor.

Însă vrăjmaşul nu şi-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest cinstit Grigorie mai avea o grădiniţă mică, în care semăna verdeţuri şi sădea pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnîndu-i acelaşi vrăjmaş, s-au dus alţi tîlhari şi intrînd în acea grădină, şi-au umplut sacii cu poamă; iar cînd şi-au luat sarcina şi au voit să plece, n-au putut şi au rămas două zile şi două nopţi nemîncaţi, doborîndu-se de sarcini. Apoi începură a striga: „Părinte Sfinte, Grigorie, slobo-zeşte-ne, că ne pocăim de păcatul nostru şi de acum nu vom mai face lucruri de felul acesta”.

Auzind monahii, au alergat şi au pus mîna pe ei, dar n-au putut să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: „Cînd aţi venit aici?”. Tîlharii au răspuns: „Sînt două zile şi două nopţi de cînd stăm aici”. Iar monahii au zis către dînşii: „Noi totdeauna umblăm pe aici şi nu v-am văzut”. Tîlharii au răspuns: „Şi noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareţ; dar acum, slăbiţi am început a striga. Deci, vă poftim rugaţi pe Sfîntul făcătorul de minuni Grigorie, să ne slobozească”.

Venind Grigorie, le-a zis: „De vreme ce în deşert v-aţi petrecut viaţa voastră, furînd ostenelile străine, iar voi nevoind a vă osteni, de acum să staţi aici ceilalţi ani pînă la sfîrşitul vieţii voastre”. Iar ei cu lacrimi rugau pe stareţ să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greşeală ca aceasta. Stareţului făcîndu-i-se milă de dînşii, le-a zis: „De veţi voi să lucraţi cu braţele voastre pe alţii să-mi hrăniţi, vă voi slobozi”.

Tîlharii, cu jurămînt au zis: „Te vom asculta pentru totdeauna”. Atunci Grigorie le-a zis: „Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce v-a întărit, de acum veţi lucra la sfinţii fraţi şi din osteneala voastră veţi aduce cîte ceva la trebuinţele lor”. Şi astfel i-a slobozit. Tîlharii, în schimbul faptei celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, pînă la sfîrşitul vieţii lor. Apoi înşelătorul ispititor l-a ispitit şi a treia oară, ca prin tîlhari, asemenea să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înşelăciune:

Au venit la Grigorie trei oameni necunoscuţi, care nu păreau a fi tîlhari, ci arătîndu-se ca şi cum le-ar trebui ajutor, vrînd însă a-l ispiti. Doi din ei rugau pe sfîntul pentru cel de-al treilea, zicînd: „Părinte, acest prieten al nostru este osîndit la moarte; te rugăm, grăbeşte a-l izbăvi pe el, dă-i ceva ca să se răscumpere de moarte”. Fericitul văzînd îndată cu duhul că minciuna lor se va descoperi cu adevărul, a lăcrimat cu jale şi a zis: „Vai omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii”. Ei ziseră: „Părinte, dacă-i vei da tu ceva, atunci nu va muri”. Însă aceasta ziceau, vrînd să ia ceva de la dînsul şi să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător, a zis: „Orice i-aş da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este osîndit?”. Ei răspunseră: „Are să fie spînzurat pe lemn”. Atunci înainte-văzătorul le-a grăit: „Bine l-aţi judecat, că dimineaţă se va împlini aceasta”.

Acestea zicîndu-le, s-a coborît în peşteră, unde ferindu-se de vederea şi auzirea deşertăciunilor pămînteşti, avea obiceiul a-şi face rugăciunile; de acolo scoţînd carţile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicînd : „Luaţi acestea şi de nu vă vor plăcea mi le veţi înapoia”. Ei au luat cărţile şi au început a rîde, zicînd: „Le vom vinde şi ceea ce vom lua, vom împărţi”; apoi, văzînd la sfîrşit şi pomii cei rodiţi, ziseră între dînşii: „Vom veni în noaptea aceasta şi vom aduna roadele”.

Sosind noaptea, veniră cei trei tîlhari, iar Grigorie se ruga în peşteră. Atunci ei astupară pe dinafară uşa peşterii, unde era cuviosul şi unul dintre dînşii, despre care s-a zis că va fi spînzurat, suindu-se într-un măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ţinea, s-a frînt şi el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amîndoi.

Atunci, cel ce căzuse cînd era în văzduh, agăţîndu-se de altă creangă, şi neavînd ajutor, s-a spînzurat, iar Grigorie fiind închis, n-a putut să fie cu fraţii la Utrenie, în biserică. Fraţii ieşind din biserică, s-au dus să vadă pricina nevenirii neobişnuite a celui sfînt bărbat; şi iată văzură în pom un om spînzurat, şi se înspăimîntară; apoi căutînd pe Grigorie, îl aflară încuiat în peşteră. El ieşind, a poruncit să coboare pe cel spînzurat, apoi a văzut şi pe prietenii lui, cu alţii care veniseră, şi se uitau la cel mort.

După aceea, a zis: „Vedeţi cum ticăloasa voastră minciună s-a răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocoreşte; şi dacă nu m-aţi fi încuiat, eu i-aş fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmaşul v-a învăţat să urmaţi cele deşarte şi minciuna, drept aceea aţi pierdut şi mila voastră”. Batjocoritorii, văzînd împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerînd iertare. Grigorie i-a supus la slujba mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin sudoarea feţelor să-şi mănînce pîinea, apoi să fie mulţumiţi a hrăni şi pe alţii din osteneala lor. Astfel şi aceia şi-au sfîrşit viaţa, ca şi ceilalţi, slujind în mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ucenicilor părinţilor noştri Antonie şi Teodosie.

Acum se cuvine a spune şi patima morţii pe care a suferit-o sfîntul: s-a întîmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea unei vietăţi necurate; deci, fericitul s-a coborît în Nipru, ca să scoată apa şi să se spele. Voievodul Rostislav Vsevolodic a sosit acolo în aceeaşi vreme, voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune şi binecuvîntare, pentru că se ducea la război cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), împotriva polovţilor; şi văzînd slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l batjocori şi a-l defăima cu cuvinte de ruşine, fiind povăţuiţi de înrăutăţitul vrăjmaş.

Cuviosul îndată cunoscîndu-i, cu duhul său proorocesc, că sînt aproape de moarte, a zis către dînşii: ” O! fiilor, cînd este trebuinţă să aveţi umilinţă multă şi să faceţi rugăciuni, atunci săvîrşiţi mai multe răutăţi care nu sînt plăcute lui Dumnezeu; deci plîngeţi a voastră pierzare şi vă căiţi de greşalele voastre, ca măcar o uşurare să luaţi în ziua cea înfricoşată, căci acum v-a ajuns judecata şi vă veţi îneca toţi în apă, împreună cu domnul vostru”.

Voievodul Rostislav auzind aceasta, n-a pus la inima sa cuvintele cuviosului, şi părîndu-i că îi grăieşte minciună, iar nu proorocie, s-a mîniat foarte şi i-a zis: „Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care ştiu a înota prin mijlocul ei? Poate tu singur vei gusta acea moarte”. Deci, îndată, fără frică de Dumnezeu, a poruncit să lege mîinile şi picioarele cuviosului, să-i atîrne de grumaz o piatră, şi să-l arunce în apă; şi astfel l-a înecat.

Fraţii l-au căutat două zile şi nu l-au găsit; apoi a treia zi s-au dus în chilia lui, vrînd să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că au găsit în chilie pe cuviosul mort, avînd mîinile şi picioarele legate, piatra spînzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude şi faţa ca a unui om viu; atunci se mirară de cine şi cum a fost adus, de vreme ce şi chilia era încuiată.

Însă dînd laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinţii Săi, au scos cu cinste moaştele făcătoare de minuni şi le-au pus în peşteră, unde stau şi pînă acum nestricate. Rostislav, nesocotind aceasta a fi păcat şi cu groază suflînd, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, şi n-a voit nici binecuvîntarea, care s-a şi depărtat de la dînsul; numai Vladimir Monomahul, fratele lui, a fost în mănăstire, cerînd binecuvîntare. Cînd erau la Tripoli şi au trecut rîul Stugna, făcură cetele lor război cu polovţii şi nu i-au biruit, dar domnii ruşi au fugit din faţa potrivnicilor; atunci Vladimir, fugind, a trecut rîul Stugna, prin rugăciunile şi binecuvîntarea sfinţilor din Pecersca, iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.

Astfel, s-a împlinit proorocia sfîntului, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaş, i s-a măsurat şi lui. Iar cel fără de răutate şi făcător de minuni, Grigorie, a aflat izvorul vieţii şi cu rîul dulceţii celei veşnice desfătîndu-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia se cuvine slavă şi laudă, acum şi pururea şi în nesfîrşiţii veci. Amin.

Continuă lectura

SFÂNTUL Paisie Aghioritul


Parintele Paisie Aghioritul a fost trecut in randul sfintilor. Sfantul Sinod, sub presedintia Sanctitatii Sale, intrunit in sedinta ordinara marti, 13 ianuarie 2015, a aprobat in unanimitate referatul Comisiei Canonice pentru trecerea in randul Sfintilor Bisericii Ortodoxe a monahului Paisie Aghioritul.

Sf_paisie

Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.

In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio – Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.

Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei – va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.

In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.Parintele Paisie Aghioritul

Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.

A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Cine a fost Parintele Paisie Aghioritul?

Parintele Paisie Aghioritul a fost om de rugaciune si astfel, un mare teolog. De regula noi ii numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Parintele Paisie este teolog in sensul patristic, pentru ca el a fost om al rugaciunii. Parintele Pavel Florenskyspunea ca multe se scriu si multe s-au scris, dar putine ajung la sufletele oamenilor. Toate cartile lasate de Parintele Paisie au ajuns la sufletele credinciosilor. Cartile sale nu sunt carti care se citesc doar acum si doar o singura data. Cartile Parintelui Paisiesunt carti care se citesc si se recitesc.

Parintele Paisie a fost un om simplu, dar in acelasi timp un om harismatic, un om care a adunat in el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat in el chipul parintelui.

A spus ca cel mai mare dusman al lui a fost numele lui. La un moment dat, cand a venit cineva si a incercat sa-i spuna cat de mare este el in lume si cat de mult il apreciaza oamenii, el a spus: ” Venind spre coliba mea, ati trecut pe langa o gramada de gunoi. Si acolo ati vazut si niste cutii de conserve goale. Si cand v-ati apropiat de ele ati vazut ca straluceau in lumina soarelui. Ei bine, sa stiti ca eu nu sunt altceva decat acele cutii de conserve goale.”

Sf cuviosul-paisie-aghioritul-icoana

Parintele Paisie Aghioritul – Invataturi

„Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu.

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: „Acesta este diavol. Pe toate le reuseste”, in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu.”

La Editura Evanghelismos au aparut pana acum mai multe carti cu scrieri ale Parintelui Paisie sau cu marturii despre viata sa minunata:
„Epistole”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Staretul Hagi Gheorghe Athonitul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Sfantul Arsenie Capadocianul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Parinti aghioriti”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicesti” – 4 volume
„Parintele Paisie mi-a spus”, Athanasie Rakovalis
„Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, Ierom. Isaac Aghioritul

sursa: crestinortodox.ro

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Viata Cuviosului Paisie Aghioritul – Partea I – Film rusesc subtitrat

Viata Cuviosului Paisie Aghioritul – Partea II