Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Rugăciune către Sf. Cuvios Serafim de Sarov

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit, ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare al cuvintelor tale. Pe lângă acestea, și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului, căci, iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei care te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în Împărăția Cerurilor, unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Viaţa Sf. Cuvios Serafim de Sarov

Acest mare mărturisitor al luminii Sfîntului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pămîntului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.

Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vîrsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.

La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvîntarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrînge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.

După cîtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav şi, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerînd numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfînta Împărtăşanie. Cînd, crezîndu-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfîntă pentru calea din urmă, Preasfînta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătîndu-i-l pe tînărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puţin după aceasta, se însănătoşi cu totul şi construi o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate.

La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzînd de dragoste pentru El. Hirotonit diacon, el petrecea noaptea întreagă în rugăciune, înainte de a săvîrşi dumnezeiasca Liturghie; şi sporind fără încetare în sfintele nevoinţe, Domnul îi dărui ca răsplată nenumărate clipe de extaz şi mîngîieri duhovniceşti. Fiind îndrumat cu grijă de cei mai înaintaţi în vîrstă şi înţelepciune, el nu a căzut în păcatul slavei deşarte de care este pîndit cel care se bucură de darurile lui Dumnezeu; dimpotrivă ele l-au făcut să se smerească şi mai mult, învinovăţindu-se pe sine în tot timpul şi căutînd şi mai mult singurătatea.

La puţină vreme după hirotonirea sa şi după moartea duhovnicului său, el a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adîncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire. Aici el îşi făcu o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, pe o colină, pe care el a numit-o „Sfîntul Munte”, gîndindu-se la Athos. El petrecea acolo toată săptămîna, întorcîndu-se la mînăstire numai duminicile şi în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi şi chinuindu-şi trupul pentru a plăcea Domnului.

Orice ar fi făcut, îşi păstra mintea înălţată la lucrările lui Dumnezeu; era cu totul lipsit de orice pîngărire, nu se îngrijea deloc de trup şi suporta cu răbdare asprimea iernii şi năvălirile insectelor vara, fericit că poate fi astfel părtaş la suferinţele Domnului, dorind să-şi curăţească sufletul. Căra mereu în spate o Evanghelie grea, numind-o „povara lui Hristos”, şi se ducea în anumite locuri din pădure, pe care le numise, după Locurile Sfinte: Betleem, Iordan, Tabor, Golgota, citind acolo pericopele evanghelice corespunzătoare. El retrăia, astfel, în mod intens, în fiecare zi, viaţa şi Patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Meditaţia continuă pe textele Sfintei Scripturi nu-i dăruia numai cunoaşterea adevărului, dar şi curăţenia sufletului şi străpungerea inimii, în aşa fel încît în afara slujbelor dumnezeieşti făcute la ore fixe şi în afară de miile de îngenuncheri de fiecare zi, el era în stare să se roage fără încetare, avînd mintea unită cu inima.

La început se hrănea cu pîinea primită de la mînăstire, apoi numai cu roadele grădinii sale; dar putea foarte bine să se lipsească de tainul său pentru a-l împărţi animalelor care veneau la coliba sa, mai ales unui urs uriaş, dar ascultător ca o pisică.

Văzînd viaţa sa atît de plăcută lui Dumnezeu şi atît de apropiată de cea a netrupeştilor puteri, duşmanul de totdeauna al neamului omenesc, diavolul, ars de invidie, porni împotriva pustnicului obişnuitele lui atacuri: gînduri de slavă deşartă, zgomote infernale, apariţii înspăimîntătoare ş.a.; dar viteazul ostaş alunga toate acestea prin rugăciune şi semnul Crucii. Cum războiul gîndurilor se înteţea tot mai mult, sfîntul hotărî să lupte ca stîlpnicii de odinioară: el petrecu o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stîncă în picioare, sau îngenuncheat, repetînd fără încetare rugăciunea vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, el a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gîndurilor.

Dar diavolul nu s-a dat bătut şi a trimis trei tîlhari, care, furioşi că n-au găsit la sărmanul monah banii la care sperau, l-au bătut cu ciomegele şi cu dosul unui topor, lăsîndu-l pe jumătate mort, cu totul însîngerat şi cu oasele rupte. Cu toate că avea o constituţie robustă, blîndul Serafim nu a încercat nici o clipă să se apere şi s-a lăsat cu totul în voia lor, cu gîndul că astfel se făcea părtaş suferinţelor Domnului. În starea de plîns în care se afla, a reuşit totuşi să se tîrască pînă la mînăstire, unde, după cinci luni de suferinţă, a fost vindecat în chip minunat printr-o nouă apariţie a Maicii Domnului, asemănătoare celei din timpul uceniciei sale în mînăstire. A rămas totuşi gîrbov pînă la sfîrşitul zilelor sale şi nu se putea mişca decît cu mare greutate, sprijinindu-se într-un toiag.

Această infirmitate l-a făcut să urce o nouă treaptă pe scara vieţii lui îndreptate spre cer şi să înceapă, din 1807-1810, lupta tăcerii, în deplină singurătate. Odată însănătoşit, se reîntoarse în „pustia” sa şi, nemaiputînd veni la mînăstire cu regularitate, cum făcea înainte, el încetă cu totul să mai vorbească cu oamenii. De fiecare dată cînd întîlnea pe cineva în pădure, i se închina pînă la pămînt, fără a scoate un cuvînt, rămînînd aşa pînă cînd omul se îndepărta. El a reuşit astfel să-şi păstreze mintea înălţată la Dumnezeu fără întrerupere şi fără abatere.

Între timp, egumenul mînăstirii muri şi unii călugări au început să se arate duşmănoşi faţă de sfîntul pustnic, acuzîndu-l că s-a despărţit de comuniunea cu Biserica. Pînă la urmă i-au poruncit chiar să se întoarcă în mînăstire. Sfîntul s-a supus fără nici o împotrivire şi s-a stabilit într-o chilie strîmtă, unde a început o nouă etapă a vieţii sale ascetice: recluziunea (închiderea cu totul în chilie).

În antreul chiliei a pus un sicriu, în care se ruga, iar în chilie, unde nu intra nimeni niciodată, nu avea decît un sac cu pietre drept aşternut, un trunchi de copac drept scaun şi o icoană închipuind-o pe „Fecioara mîngîietoare”, numită de el „Bucuria bucuriilor”, în faţa căreia ardea în permanenţă o candelă. El trăia astfel într-o tăcere completă, sporind în trai aspru, citind şi interpretînd în fiecare săptămînă întreg Noul Testament, rugîndu-se fără încetare, cu inima priveghind şi avînd drept martori ai deselor extaze şi răpiri în Duh ale minţii sale numai pe îngeri şi sfinţii din cer.

La sfîrşitul a cinci ani de retragere totală, deschise uşa chiliei, lăsînd să intre pe cei ce voiau să-l vadă, dar fără a rupe totuşi legămîntul tăcerii, chiar cînd era vorba de vizitatori importanţi. Apoi, în 1826, Maica Domnului îi vesti că a sosit vremea să părăsească tăcerea şi el începu să le împărtăşească semenilor din roadele experienţei sale ascetice: mai întîi călugărilor, pe care-i îndemna la stricta respectare a regulilor monahale şi la zel desăvîrşit în lucrarea lor pentru mîntuire; apoi sosiră şi mirenii în număr din ce în ce mai mare.

După ce s-a făcut părtaş de bunăvoie Patimilor mîntuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecînd pe rînd prin starea de vieţuitor în obşte, sihastru, stîlpnic şi zăvorît, acest bătrîn mic de statură, înveşmîntat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har şi lumina Sfîntului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreţiei spirituale, şi a devenit pentru tot poporul rus un adevărat „apostol”, martor şi propovăduitor al Învierii.

Uşa chiliei sale era deschisă oricui pînă tîrziu în noapte. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicîndu-le: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”; dovedea o bucurie cu totul specială faţă de păcătoşii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (Luca 11). Blîndeţea sa neobişnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilinţa sa îi smerea pe cei mîndri, făcîndu-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca şi pentru oamenii din popor, chilia „sărmanului Serafim” era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvîntare deveneau adevărate întîlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieţii lor.

Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoşilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mîngîierea, încurajarea şi mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvînt pe care i-l descoperea Dumnezeu, şi acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorîtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulţi, ungîndu-i cu uleiul din cadela sa sau dîndu-le să bea din izvorul numit mai apoi „puţul lui Serafim”, aflat în apropierea mînăstirii, în „pustia cea apropiată”, unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezele. I se aduceau atîtea cereri de rugăciune, pentru morţi şi vii, încît îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare o lumînare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioşilor.

Dumnezeu i-a acordat, de asemenea, darul profeţiei şi el a prezis cele viitoare, atît pentru anumiţi oameni, cît şi pentru ţara sa, ca războiul Crimeii, foametea şi groaznica încercare care a răvăşit Biserica şi poporul rus un secol mai tîrziu; dar el îşi ascundea, din smerenie, profeţiile îndărătul unor cuvinte tainice, astfel încît ele nu erau înţelese decît după împlinirea evenimentelor.

Marele proprietar Motovilov, care fusese vindecat în chip minunat de omul lui Dumnezeu şi care devenise cel mai rîvnitor ucenic al său, îl întrebă într-o zi: „Care este scopul vieţuirii creştine?”. Părintele Serafim îi răspunse: „Dobîndirea Sfîntului Duh, pe care-L primim dacă îndeplinim faptele de sfinţenie cerute de Biserică şi mai ales prin rugăciune”.

Şi fiindcă interlocutorul său îi cerea să-i spună mai precis ce este harul Duhului Sfînt, stareţul îl strînse brusc în braţele sale, îl privi drept în ochi, faţa lui devenind dintr-o dată mai strălucitoare decît soarele la amiază, şi îi zise cu putere: „Priveşte-mă, prietene al lui Dumnezeu, nu-ţi fie teamă! I-am cerut Domnului, din adîncul inimii, să te facă demn de a vedea cu ochii tăi trupeşti pogorîrea Sfîntului Duh; şi iată ai devenit, ca şi mine, cu totul luminos. Şi te-ai umplut şi tu de harul Sfîntului Duh, căci altfel n-ai putea să mă vezi în această lumină. Ce simţi?” Motovilov a răspuns: „Linişte, o pace de nespus. Inima mea s-a umplut de o bucurie inexprimabilă”. „Şi ce încă?” „O căldură şi o mireasmă, pe care nu le-am mai simţit vreodată”. „Această mireasmă este buna mirosire a Sfîntului Duh, răspunse sfîntul, şi această căldură nu este din afară, căci sîntem în plină iarnă şi pădurea în jurul nostru e acoperită de zăpadă; ea este în noi, după cuvîntul Domnului: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21).

Această minunată întrevedere dură mai mult timp şi, la sfîrşitul ei, sfîntul îi ceru ucenicului său să o pună în scris şi s-o transmită lumii. Manuscrisul lui Motovilov n-a fost găsit decît mult mai tîrziu, în 1903, în preajma canonizării lui Serafim. El a cunoscut de atunci o răspîndire impresionantă. Este un ultim cuvînt, un testament plin de lumină şi nădejde, pe care profetul de la Sarov l-a lăsat Rusiei şi întregii Biserici, cunoscînd încercările ce vor fi în timpurile din urmă.

În învăţăturile sale, sfătuia adesea: „Bucuria mea, cîştigă duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mîntui în preajma ta”. Această pace interioară pe care el o dobîndise cu preţul atîtor trude, se răspîndea în preajma lui ca bucurie şi lumină; iată că Sfîntul Serafim nu a lăsat urmaşilor o învăţătură ci, mai curînd, un model de vieţuire.

Pe cînd era numai diacon, fondatoarea mînăstirii din Diveievo, situată la cîţiva km de Sarov, i-a încredinţat părintelui Serafim conducerea duhovnicească a obştii sale abia înfiinţate. De-a lungul întregii sale vieţi el s-a purtat ca un părinte cu fiicele sale duhovniceşti. Cu toate dificultăţile economice, obştea a sporit repede. Sfîntul Serafim a organizat-o după regulile stricte ale vieţii de obşte, dîndu-le drept îndrumar cuvintele: „În tot timpul să aveţi mîinile ocupate cu lucrul şi buzele cu rugăciunea”.

La porunca Maicii Domnului, el a mai înfiinţat o a doua mînăstire, zisă a „Morii”, în care vieţuiau fiicele sale duhovniceşti cele mai sporite, cărora le-a dat o regulă de vieţuire avînd în centru „rugăciunea lui Iisus”. Din nefericire, după moartea stareţului, diavolul aţîţă un călugăr pizmaş şi intrigant, care se strădui din toate puterile să ruineze renumele şi lucrarea Sfîntului Serafim; el închise „Moara”, călugăriţele fiind supuse multor strîmtorări şi necazuri.

Odată, cu puţin timp înainte de săvîrşirea călătoriei pămînteşti, Serafim ceru să vină o călugăriţă de la Diveievo şi acoperînd-o cu rasa sa, îi spune: „Maica Domnului va veni acum la noi”. Curînd se auzi un sunet asemănător unui vînt violent în pădure, apoi cîntări bisericeşti; uşa se deschise singură şi chilia fu brusc inundată de lumină şi de o mireasmă delicată. Sfîntul căzu în genunchi şi Maica Domnului apăru, urmată de doi îngeri, însoţită de Sfîntul Ioan Teologul şi de douăsprezece sfinte fecioare mucenice. Călugăriţa a căzut la pămînt, înspăimîntată de moarte, dar Sfîntul Serafim a stat drept, vorbind duios cu Împărăteasa cerurilor, ca şi cu un prieten. Ea îi făgădui să aibă mereu în grija sa pe surorile de la Diveievo şi, dispărînd, Preasfînta Fecioară îi zise: „Iubite Serafime, în curînd vei fi cu noi”. Rămaşi singuri, stareţul îi mărturisi călugăriţei că este a douăsprezecea vedenie de care Domnul i-a făcut parte.

Ajuns la vîrsta de 70 de ani, suferind cumplit de pe urma rănilor, dar neslăbind cu nimic în lucrarea sa, Sfîntul Serafim vorbea din ce în ce mai des despre apropiata sa moarte, cu bucurie şi cu faţa strălucind de lumină. La întîi ianuarie 1833, după ce s-a împărtăşit, el s-a închinat la toate icoanele din biserică, aprinzînd în faţa fiecăreia o lumînare şi i-a binecuvîntat pe toţi fraţii, zicîndu-le: „Lucraţi pentru mîntuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sunt pregătite”. Apoi, după ce merse să-şi vadă mormîntul dinainte pregătit, se închise în chilie şi, îngenunchind şi cîntînd imnele Învierii, îşi dădu duhul în mîinile lui Dumnezeu chiar în aceeaşi noapte.

Tot poporul din împrejurimi se strînse la înmormîntarea sa. Şi chiar şi după moarte omul lui Dumnezeu a continuat să viziteze şi să-şi îmbărbăteze fiii duhovniceşti prin numeroase apariţii şi vindecări minunate, astfel că evlavia poporului dreptcredincios nu a încetat să sporească, cu toate împotrivirile vrăjmaşilor.

Lupta sa a fost încununată prin canonizarea care a avut loc la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Aceasta a fost ultima manifestare a unităţii de suflet a poporului rus, înainte de marea încercare ce avea să fie. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrînd să le expună într-un muzeu al ateismului! Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune.

sursa: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie

Acatistul Sf. Cuvios Serafim de Sarov (2 ianuarie)

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: „Acesta este din neamul meu!”- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

„Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!”- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Vedeti şi:

• Blogul dedicat Cuviosului Serafim de Sarov

• Sfântul Serafim de Sarov (articole dedicate sfântului) – Razboi întru Cuvânt