22 februarie – Aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenici din Constantinopol (sec. XII)


Troparul Sfinților Mucenici din Evghenia (22 februarie)

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


Evghenia este un loc în marginea de răsărit a oraşului Constantinopol, aproape de turnul şi porţile ce se numesc ale lui Evghenie. Aici s-au aflat moaştele multor sfinţi pătimitori din vremea prigoanelor, iar lumea uitase locul unde fuseseră îngropaţi, deoarece mucenicii erau îngropaţi noaptea de frica necredincioşilor. Cum în locul acela au început să se tămăduiască bolnavii arhiepiscopul Toma al Constantinopolului (sec. al V-lea) s-a dus acolo împreună cu un sobor de preoţi, s-au rugat şi au săpat şi în acest mod au aflat moaştele multor sfinţi mucenici printre care şi ale sfinţilor Andronic şi Iuniei, prietenii Sfântului Apostol Pavel, pomeniţi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani. Andronic a fost unul dintre cei 70 de apostoli. Moaştele sfinţilor mucenici au fost îngropate din nou cu toată cuviinţa. Împăratul Andronic Comnenul (1182-1185) a zidit deasupra lor o Biserică frumoasă, îndemnat fiind şi de dragostea către Sfântul Apostol Andronic, al cărui nume îl purta.

DoarOrtodox

Reclame

Troparul Sf. Mc. Emilian, cel din cetatea Durostorum (18 iulie)


muzica: Sf. Manastire Ciolpani -Buhuşi

„Izbăvitorule de întristare, Sf. Mc. Emilian, stâlp al creștinătății, de ispite ne miluiești și de nevoi nemișcat.Cel ce ai rupt haina păgânătații prin credință, zdrobind idolii templului te-ai făcut jertfă, pentru adevăr chinuri răbdând. Lauda prea cinstită a României, mijlocitorule către Ziditorul, cel ce te veselești cu cetele ingerești, nu înceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.”

Condac

Ca pe o podoaba a mucenicilor si aparator fierbinte al dreptei credinte, te laudam pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul inselaciunii idolesti. Iar tu, ca cel ce esti mijlocitorul nostru catre Dumnezeu, de inselaciunea vrajmasului ne izbaveste pe noi, care-ti cantam: Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Viaţa Sfântului

http://hristosesteortodox.files.wordpress.com/2008/08/sf-mc-emilian.jpg?w=156&h=245

După anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creştinismului în imperiul roman, a urmat o perioadă de pace pentru Biserica lui Hristos. Dar după aproape o jumătate de veac, a apărut o ultimă încercare de reînviere a păgânismului, pornită de împăratul Iulian Apostatul (361-363), numit aşa tocmai pentru că se lepădase de credinţa creştină. El a pus în fruntea armatei numai ofiţeri păgâni, iar la conducerea marilor unităţi administrative demnitari păgâni, care aveau misiunea de a reintroduce şi de a reface vechile temple, spre a le reda cultului, declarându-se el însuşi ca “pontifex maximus”, adică mai marele preoţimii păgâne. Toate aceste încercări de refacere a păgânismului au dus la nemulţumiri şi chiar la răzvrătiri făţise din partea creştinilor, încât s-a ajuns, în unele locuri, la noi persecuţii împotriva lor. În cursul acestora şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi unii creştini din ţinuturile dunărene. Între ei se număra şi tânărul Emilian din Durostorum (azi Silistra) pe Dunăre.

Din fericire, se cunoaşte actul său martiric, păstrat în latineşte şi greceşte, din care aflăm că era militar şi că era fiul prefectului din Durostorum, Sabbastianus. Acest act descrie pe larg martiriul său. Se spune că, după ce împăratul a dat edictul prin care creştinismul era interzis în tot imperiul roman, a fost trimis în Durostorum un oarecare Capitolin, “vicarul Traciei”, om “plin de înşelăciune şi cu mintea întunecată, doritor fiind încă şi de vărsare de sânge şi având mare râvnă pentru idoli”, ca să cerceteze dacă se mai aflau creştini. Ajungând la Durostorum, conducătorii cetăţii au jurat că toţi locuitorii “se închină zeilor noştri şi neîncetat la aduc jertfe cu toată cinstirea”. Bucuros de un asemenea răspuns, Capitolin a chemat la un ospăţ pe toţi dregătorii din cetate. Dar pe când petreceau ei, tânărul Emilian “privind împrejur şi văzând timpul potrivit ca să câştige cunună vieţii celei de sus, fiindcă se socotea creştin nu numai în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, ci şi a oamenilor şi dorind ca lucrul acesta să fie arătat tuturor a intrat în templul păgân din cetate şi cu un ciocan de fier a distrus statuile zeilor, adică idolii, a răsturnat altarele şi jertfele puse pe ele, apoi a ieşit nevăzut de nimeni”.

Un slujitor al lui Capitolin văzând cele ce s-au întâmplat în templu, l-a înştiinţat de îndată. Plin de mânie, a poruncit să fie găsit vinovatul. Atunci slujitorii lui au văzut trecând prin faţa templului un ţăran oarecare, pe care socotindu-l că este făptaşul, l-au prins şi l-au bătut. Dar Emilian, văzând că este chinuit un om nevinovat în locul lui, s-a predat singur acelor slujitori, mărturisind că el este vinovat pentru cele săvârşite în templu. Doi soldaţi l-au arestat de îndată, în ziua de 16 iulie 362, ducându-l înaintea lui Capitolin, care l-a supus unui interogatoriu. Fiind întrebat care îi este numele, el a răspuns: “Daca mă întrebi de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă, dimpotrivă, căutaţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin”. Întrebat de ce “a adus ocărî nemuritorilor zei”, tânărul Emilian a răspuns cu mult curaj zicând: “Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe aceşti neînsufleţiţi, ca să se arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi, în care nu se află nici un fel de grăire”. Plin de mânie, Capitolin a cerut să fie dezbrăcat şi întins cu faţă la pământ, poruncind apoi slujitorilor să-l “umple de răni adanci”. Pe când era bătut cu cruzime cu vine de bou, Capitolin l-a întrebat din nou cine l-a îndemnat la acea faptă, la care, neînfricatul Emilian a răspuns cu aceeaşi hotărâre, că numai Dumnezeu şi sufletul său l-au făcut să răstoarne şi să calce în picioare “zeii cei spurcati” şi să arunce “jertfele cele nelegiute”. În faţa unei asemenea înfruntări, Capitolin a poruncit să fie întors cu faţă în sus şi lovit cu aceeaşi neîndurare şi pe piept.
După ce l-au bătut vreme îndelungată, mărturisind din nou ca este “rob al lui Hristos”, Capitolin a poruncit să fie ars de viu, că nu cumva curajul şi statornicia lui în credinţa să fie urmată şi de alţii. Atunci slujitorii l-au scos afară din cetate, aproape de malul Dunării, unde se pregătise un rug pentru el. Emilian le-a cerut îngăduinţă să-l lase să se roage lui Dumnezeu. Iar după ce s-a rugat, a fost aruncat de slujitori în foc. Dar Dumnezeu a făcut o nouă minune, căci “focul cunoscând pe mucenicul lui Hristos nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg şi neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacăra şi i-a ars de tot”. Văzând ca a rămas nevătămat, fericitul Emilian “a mărit pe Dumnezeu, şi întorcându-se spre răsărit, s-a însemnat cu semnul crucii şi ridicându-şi privirile către cer a zis: Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu! Şi zicând acestea, a adormit în pace”. Era în anul Domnului 362, în ziua de 18 iulie.

Actul său martiric istoriseşte mai departe că femeia lui Capitolin, fiind în taină creştină, a fost rugată de ceilalţi mărturisitori ai lui Hristos să ceară de la bărbatul ei trupul noului mucenic spre a fi îngropat după cuviinţă. Şi astfel, uns cu miruri, trupul său a fost redat pământului din care a fost zidit, cu cântări duhovniceşti şi cu psalmi, undeva în apropierea oraşului Durostorum, la locul numit Gedina. De atunci, mucenicul Emilian este prăznuit ca sfânt şi trecut în sinaxar în ziua de 18 iulie, ziua pătimirii şi mutării sale la Domnul.

“Stea luminoasa ai arătat Bisericii Tale Hristoase, pe mucenicul Emilian şi ostaş prea ales care luminează acum toată lumea cu lucrări de minuni tainice şi goneşte întunericul necredinţei; de la acesta luminându-ne, cu dumnezeiască cuviinţă Te laudam pe Tine, Iisuse atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre” (stihiră de la Doamne strigat-am din ziua de 18 iulie).

Prof. Dr. Mircea Pacurariu,
“Sfinţi daco-români şi români”,
Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pag. 42-44.

sursa text: Hristos este Ortodox

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfantului Emilian de la Durostorum (18 iulie)
Condacul 1

Ca pe o podoaba a mucenicilor si aparator fierbinte al dreptei credinte, te laudam pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul inselaciunii idolesti. Iar tu, ca cel ce esti mijlocitorul nostru catre Dumnezeu, de inselaciunea vrajmasului ne izbaveste pe noi, care-ti cantam: Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Icosul 1
Credinta cea de viata datatoare, Mucenice Emilian, primind-o de la parintii tai cei de bun neam, luminat de harul lui Hristos, ai trait pe pamant in fapte bune, pentru ca tineretea ta sa o aduci prinos de buna mireasma lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de lauda, iti aducem cantarea aceasta:
Bucura-te, floare rara, rasadita in cetatea Durostorum;
Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai odraslit;
Bucura-te, inger pamantesc, luminat de harul lui Dumnezeu;
Bucura-te, prunc nevinovat, care ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfant;
Bucura-te, ca te-ai hranit cu invatatura lui Hristos;
Bucura-te, cel ce Soarele dreptatii te-a luminat;
Bucura-te, ca dreapta credinta ti-a fost far calauzitor;
Bucura-te, ca din tinerete ai avut nadejde tare catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca de dragostea Lui nu te-ai despartit;
Bucura-te, cantare suava a iubirii treimice;
Bucura-te, ca din dulceata Scripturilor te-ai hranit;
Bucura-te, ca de cele lumesti nu ti-ai lipit inima;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!
Condacul al 2-lea:
Viata ta, placuta lui Dumnezeu, marite Emilian, a fost in vremea nelegiuitului imparat Iulian, prigonitorul crestinilor. Insa, nici prigonirile, nici amenintarile dezlantuite de acesta, nu te-au despartit de dragostea lui Hristos, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Caruia neincetat I-ai cantat: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Plin de Duh Sfant si intarit de dragostea lui Hristos, ai infruntat marea prigonire a imparatului apostat si, vadind inselaciunea idoleasca, ai inceput sa propovaduiesti celor din cetatea Durostorum sa nu se lepede de dreapta credinta. De aceea, te laudam zicand: Continuă lectura

Pomenirea Sfântului Mucenic Codrat, cel din Corint (10 martie)


…şi a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent

Acestia erau de fel din Corint si au trait in zilele imparatilor Decius si Valerian (250-260) si ale lui Iason, stapanitorul Greciei.

În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor, în secolul al III-lea, o creştină evlavioasă cu numele Rufina a fugit din Corint să se ascundă în munţi, ca să scape de urmăritori. Acolo a născut un fiu, Codrat, după care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost ţinut în viaţă, fiind hrănit în mod miraculos: un nor apărea deasupra lui şi îi picura rouă dulce în guriţă.

Sf. Codrat şi-a trăit copilăria şi tinereţea în sălbăticie. În adolescenţă el a cunoscut nişte creştini de la care a învăţat despre adevărata credinţă. Codrat a studiat gramatica şi arta medicinii, având mare succes. Dar, cel mai mult timp şi-l petrecea în singurătate, prin munţi, în rugăciune şi meditaţie la Dumnezeu. Anii treceau şi mulţi prieteni şi ucenici îl căutau pentru un cuvânt de învăţătură. Printre aceştia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent şi mulţi alţii.

Din porunca păgânului împărat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca să tortureze şi să ucidă pe creştini. Fiind cel mai în vârstă dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credinţa în Hristos Mântuitorul, după care a fost supus torturii. În ciuda suferinţelor inumane, el îi încuraja pe alţii, spunându-le să nu le fie frică şi să-şi apere cu tărie credinţa.

https://i1.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/59/Pridvor%2C_Sinaxar%2C10_martie_-_Sf._Mc._Codrat_si_cei_impreuna_cu_el.jpg

Iason, văzând că nu-i poate convinge pe nici unul să se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toţi la fiarele sălbatice să fie sfâşiaţi de vii. Însă fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin să-i lege de picioare la trăsuri şi să-i tragă prin tot oraşul şi mulţi oameni din mulţime aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmă aceştia au fost condamnaţi la decapitare cu sabia. La locul execuţiei, aceştia au cerut puţin răgaz pentru rugăciune şi unul câte unul şi-au plecat capetele sub sabie.

Discipolii sfântului Codrat care au mai rămas, au suferit şi ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost înjunghiat noaptea; Victorin, Victor şi Nichifor au fost zdrobiţi într-o presă mare de piatră; lui Claudiu i s-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost aruncat în foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu şi Leonid au fost înecaţi în mare. Luând exemplul lor, multe femei creştine au ales să sufere de bună voie pentru Hristos.

Troparul Sf. Mare Mc.Teodor Stratilat (8 februarie)


Strălucit voievod al adevăratei oşti a împăratului ceresc ai ajuns, fericite Teodor, purtătorule de biruinţă; că înţelepţeşte te-ai luptat cu armele credinţei, şi mulţimile demonilor le-ai biruit şi adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim.

altă variantă, tropar gl al 4-lea:

Cu numirea ostirei celei adevarate, purtatorule de chinuri al cerescului Imparat,voievod prea bun te-ai facut, Teodore. Caci cu armele credintei te-ai ostit intelepteste si ai biruit cetele dracilor si purtator de biruinta viteaz te-ai aratat. Pentru, aceasta pe tine cu credinta pururea te fericim.

DoarOrtodox

Condac , glasul al 2-lea:
(Podobie: „Căutând la cele de sus…”)

Cu bărbăţia sufletului, îmbrăcându-te în credinţă ca într-o platoşă şi în mâini luând cuvântul lui Dumnezeu, ca pe o lance, pe vrăjmaşul l-ai rănit, fericite Teodor, mare întru mucenici; cu care împreună nu înceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu, pentru noi toţi.
Icos:

Veniţi toţi credincioşii, cu cununi de laude să încununăm pe Teodor, frumuseţea cea strălucită a pătimitorilor; că dar mare al lui Dumnezeu lumii s-a arătat cu strălucirile minunilor. Că pe vrăjmaşul veliar biruindu-l în cinstite lupte, revarsă ca un izvor, în loc de sânge, ploi de tămăduiri. Deci împreună cu aceştia se bucură în Hristos, Cel ce dă pace veşnică. Pentru aceasta strigăm lui: nu înceta rugându-te pentru noi toţi.

DoarOrtodox

Acatistul Sfintilor Teodor Tiron si Teodor Stratilat (17 februarie):

Troparul Sfantului Mucenic Teodor Stratilat
(glas 4)

Cu numirea ostirei celei adevarate, purtatorule de chinuri al cerescului Imparat,voievod prea bun te-ai facut, Teodore. Caci cu armele credintei te-ai ostit intelepteste si ai biruit cetele dracilor si purtator de biruinta viteaz te-ai aratat. Pentru, aceasta pe tine cu credinta pururea te fericim.

Troparul Sfantului Mucenic Teodor Tiron
(glas 2)

Mari sunt ispravile credintei, in izvorul vapaii, ca intr-o apa calda, Sfantul Mucenic Teodor s-a bucurat. Ca cu foc tot arzandu-se,ca niste paine dulce Treimii s-a adus. Pentru rugaciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.

Condacul 1

Aparatorii cei nebiruiti ai Efaitelor, frumusetea mucenicilor si a nevoitorilor insufletita podoaba Tiron si Stratilat Teodorii. Veniti cu laude si cu cantari sa-i incoronam caci lupte si biruinta muceniciei au rabdat pentru Hristos, caruia se roaga neincetat ca sa ne izbavim din toate nevoile, care strigam: Bucurati-va mucenicii Domnului. Continuă lectura