Acatistul Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici (18 martie)


Episcopul Nicolae s-a născut la 23 decembrie 1880, de praznicul Sfântului Naum al Ohridei, din părinți sârbi binecredincioși, Dragomir și Katarina Velimirovici, în satul Lelici din Serbia apuseană.

Educația sa, începută în sânul familiei, a continuat la Mănăstirea Celie, el urmând, apoi, cursurile gimnaziului din Valievo. Încă de tânăr s-a arătat înzestrat cu o minte iscusită și a dovedit o râvnă neostoită pentru învățătură și rugăciune. Adesea, în vacanțele de vară, Nicolae urca în clopotnița catholiconului Mănăstirii Celie și stătea acolo cât era ziua de lungă citind cărți și rugându-se.

După ce a terminat clasa a șasea a gimnaziului din Valjevo, Nicolae s-a înscris pentru examenul de admitere la Academia Militară, însă nu a fost admis din motive medicale: doctorii au zis că este prea plăpând pentru o carieră militară. Astfel s-a îndreptat către Seminarul Sfântul Sava din Belgrad, unde a și fost admis.Datorită inteligenței și cunoștințelor sale, precum și activităților sale evanghelice, Nicolae a fost trimis să studieze în străinătate. Aici și-a desăvârșit erudiția. A studiat până și spiritualitatea și filosofia Indiei Antice. Nicolae a devenit un adevărat spirit renascentist, a cărei erudiție și profunzime de gândire erau recunoscute de toți.

În 1908, Nicolae și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din Berna, având ca temă: „Credința în Învierea lui Hristos ca temelie a dogmelor Bisericii apostolice”. În anul următor, acest geniu autentic și-a pregătit un alt doctorat în filosofie, la Oxford (Anglia), pentru ca în vara aceluiași an să susțină cea de-a doua sa teză de doctorat la Universitatea din Geneva, cu tema: „Filosofia lui Berkeley”.

În 1909, vindecându-se în mod minunat de dizenterie, Nicolae hotărăște să se călugărească, primind numele Sfântului Ierarh Nicolae. La 20 decembrie 1909, monahul Nicolae a fost hirotonit preot, iar la scurtă vreme, arhimandrit.

Odată cu începerea Primului Război Mondial, Părintele Nicolae a fost trimis într-o misiune diplomatică oficială în Anglia în încercarea de a obține sprijinul guvernului englez pentru poporul sârb. Pe lângă ajutorul obținut pentru țara sa, Părintelui Nicolae i s-a acordat și titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Cambridge.

În această perioadă, el propovăduiește întoarcerea Europei la adevăratul ei izvor și la adevărata temelie a întregii ei culturi și civilizații, Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Sfântul a susținut o bogată activitate socială, prin înființarea de orfelinate în care mulți copii săraci au cunoscut dragostea lui Hristos. Toate activitățile misionare, sociale și diplomatice nu l-au împiedicat pe Sfântul Nicolae să se dedice scrisului și păstoririi credincioșilor lui. A scris numeroase cuvântări cuprinse în lucrările: Noi predici la poalele muntelui, Omilii la Evanghelii, Gânduri despre bine și rău, Rugăciuni pe malul lacului, Războiul și Biblia, Semne și simboluri, Proloagele de la Ohrida, Epistole misionare, Viața Sfântului Sava, Casiana, Predici, Credința sfinților, Mai presus de Răsărit și de Apus .

La 12 martie 1919, Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe îl ridică pe Părintele Nicolae, în vârstă de 39 ani, la rangul de Episcop al Jicei, scaunul istoric al celui dintâi arhiepiscop al Serbiei, Sfântul Sava. În 1921, Episcopul Nicolae a fost strămutat în Eparhia Ohridei și Bitolei, pentru a ușura unirea dintre Biserica sârbă și cea macedoneană. Fericitul Părinte a reușit să îi unească pe sârbii și macedonenii din aceste regiuni.

Însă Episcopul Nicolae a fost chemat să țină cuvântări în universități și biserici din America, unde a propovăduit Ortodoxia, a strâns fonduri pentru ajutorarea celor loviți de Primul Război Mondial, mulțumind comunităților ortodoxe sârbe pentru ajutorul acordat în timpul războiului, și a înființat o Eparhie Ortodoxă Americană a Bisericii Sârbe. Sfântul Nicolae Velimirovici a rămas în amintirea credincioșilor din Statele Unite drept inițiator, susținător și protector al Bisericii Ortodoxe Sârbe din America, profesor la Seminarul „Sfântul Sava” din Libertyville (Illinois), decan și rector la Seminarul Sfântul Tihon din Zadonsk din South Canaan (Pennsylvania) și autor al neprețuitelor Proloage de la Ohrida, publicate în patru volume.

În cel de-Al Doilea Război Mondial a luptă împotriva forțelor naziste, atee, care au distrus sănătatea duhovnicească a poporului sârb. Astfel, în anul 1941, Episcopul Nicolae a fost arestat și condamnat la închisoare, împreună cu Patriarhul său, Gavriil Dojici, în cumplitul lagăr de la Dachau, din Germania. Nici măcar în închisoare nu a încetat a scrie lucrări care sunt ca un jurnal duhovnicesc al anilor de captivitate.

Episcopul Nicolae Velimirovici a plecat la Domnul în țară străină, în anul 1956, în timp ce se ruga în chilia lui modestă de la Seminarul Ortodox „Sfântul Tihon” (America). Sfântul Episcop avea 76 de ani. În anul 1991, după 25 de ani de la mutarea sa la Domnul, moaștele sale au fost aduse acasă și puse spre închinare în mănăstirea ctitorită de el însuși în satul natal, Lelici. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă în anul 2003.

DoarOrtodox

ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH NICOLAE VELIMIROVICI – 18 martie

Rugăciunile începătoare: …

Condacul 1:

De la Dumnezeu ai fost trimis ca un nou apostol al poporului ortodox, propovăduitor neobosit al Evangheliei și cinstitor al Preasfintei Treimi, iar noi cu lacrimi de umilință te-am primit, căci cu rugăciunea cea neîncetată te-ai nevoit ca o stea prealuminoasă a dreptei credințe, cămară plină de bune învățături, cel ce cu minte cerească ai fost slujitor al Arhiereului Celui veșnic, pentru care îți cântăm ție: Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur și mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Icosul 1:

Din copilărie te-ai dăruit Dumnezeului Celui Ce stăpânește toată făptura, ai cunoscut adevărul și întru totul l-ai urmat, călcând peste toate cursele vrăjmașilor, hrănind sufletul tău cu harul Duhului Sfânt, iar noi, amintindu-ne de toate nevoințele tale, Domnului aducem rugăciunea inimii, căci te-ai arătat cu totul bineplcăut lui Dumnezeu, Cel Ce te-a încununat cu cununa cea nestricăcioasă, pentru care cu nevrednicie laude îți cântăm:

Bucură-te, că din copilărie și până la sfârșitul vieții ai fost rugător neobosit;

Bucură-te, cel ce ești chivot al harului Sfântului Duh;

Bucură-te, că mulți talanți ai înmulțit;

Bucură-te, alinare a sufletelor noastre prin harul Sfântului Duh;

Bucură-te, biruitorule asupra demonilor cu ajutorul de viață făcătoarei Cruci;

Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur și mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 2-lea:

Ales ai fost de Dumnezeu din mijlocul unui popor dreptslăvitor, Sfinte Ioane Gură de Aur al neamurilor de pe urmă, pildă de sfințenie multor monahi făcându-te, tu ești lauda neîncetată a sufletelor care necontenit caută pe Dumnezeu, crinule înflorit din grădina cea cerească și apărătorule al Bisericii lui Hristos celei mult încercate; văzând noi viața ta, cu gânduri smerite lăudăm pe Începătorul a tot binele și cu bucuria Învierii te slăvim, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea: Continuă lectura

Reclame

Rugăciunea pentru vrăjmaşi a Sfântului Nicolae Velimirovici


Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Prietenii m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Dar vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii.

Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire.

Ei m-au chinuit, atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit, atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat, atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni, ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în Ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa Lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

CHURC080 doarortodox