Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie) Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, căContinuă să citești …

Condac 1 Pe gura cea de miere curgatoare a cuvintelor dumnezeiestii intelepciuni, pe predicatorul cel inflacarat al pocaintei, tezaurul adancii umilinte celei izvoratoare de nesecate lacrimi si surpatorul invataturilor inselatoare, pe sfantul Efrem sa-l laudam si ca unui mare luminator sa-i cantam: Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efreme, trambita de foc a pocaintei! Icos 1 Minunat si plin de stralucire s-a aratat chipul vietuiriiContinuă să citești …

Doamne, fiindcă am luat cercarea îndurărilor Tale celor multe și negrăite, rog mărimea îndurărilor Tale, mântuiește-mă și și împlinește robului Tău cererile sufletului lui, pe care le cere din comoara milostivirii Tale, Stăpâne, ca să izvorască neîncetat ca un izvor darul Tău în inima și gura mea, a robului Tău: ca să fie inima și gura mea biserică preacurată aContinuă să citești …

Aceste plansuri să-ți dea putere Să-i faci pe alții, citind, să spere Deschide-le ochii să-L vadă Deschide-le și inima să creadă Atunci vei afla Mântuirea Credința, Speranța, Iubirea 1. Plânsul de Duminică seara Ca înaintea înfricoșatului Tău Divan, Doamne, sunt eu osânditul și fiind mustrat de priveliștea cea îngrozitoare a faptelor mele și văzând dreapta hotărâre rostită de gura TaContinuă să citești …

TROPARUL SF. CUVIOS EFREM SIRUL Harul ce izvorăște din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vietii Biserica si lumii a izbucnit răniri de cucernicie, revărsînd asupra noastră apa pocăinței; ci, îmbătându‑ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, roagă‑te lui Hristos Dum­nezeul nostru să mântuiască sufletele noastre! Acesta era din Mesopotamia, nascut la Nisibe, sirian de neam si din parinti crestini.Continuă să citești …