Editura Filos vă invită la un frumos concert de muzică bizantină în orașul Pitești. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Calinic, Arhiepiescopul Argeșului și Muscelului. Organizatorii își propun ca la următoarele ediții publicul iubitor de muzică bizantină să se poată bucura și de invitați din străinătate. Pitești, 2 noiembrie 2011, ora 18,00 – Casa de cultură a sindicatelor.Continuă să citești …

Catedrala Patriarhală îşi va sărbători hramul istoric de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Evenimentul festiv va fi marcat printr-un program special de slujbe, a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare ecleziarh a Catedralei şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „În ziua propriu-zisă a sărbătorii, la orele 07:00 de dimineaţă vom scoate din Catedrală moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi ElenaContinuă să citești …

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împarăteasca cetate în mâinile Tale  a pus-o, pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni. muzica: pr. Mihail Buca, dimpreună cu Psalţii Catedralei Patriarhale Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena (21 mai)Continuă să citești …