Rugăciune de fiecare zi a stareților de la Optina


stareti_optinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și ajută-mă. Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă.

În toate faptele și cuvintele mele, Tu călăuzește-mi gândurile și simțămintele. În toate întâmplările neașteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învață-mă să fiu deschis și înțelept cu toți frații mei, pe nimeni amărând, pe nimeni întristând.

Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Amin

CHURC080 doarortodox

Reclame

Rasputin – „Sfânt” sau „eretic rustic”?


Când rostim în zilele noastre „Rasputin”, cel mai adesea asociem acest nume cu un cântec al unei celebre formaţii disco-pop de la sfârşitul anilor ’70, cu o marcă de votcă sau cu filme şi cărţi „noir” ieftine, menite să stârnească fiori şi patimi „picante”. Dacă ne-am lua după aceste aspecte, un articol despre celebrul favorit al ţarinei Alexandra a Rusiei nu s-ar încadra în paginile unei publicaţii de spiritualitate creştină. Şi totuşi, în perioada Primului Război Mondial şi imediat după, presa bisericească din România a acordat spaţii ample rolului jucat în istoria Rusiei de cel pe care unii l-au văzut un mântuitor, iar alţii încarnarea Antihristului.

Grigori Efimovici RasputinGrigori Efimovici Rasputin s-a născut pe 10 ianuarie (stil vechi) 1869 în micul sat Porkrovskoye, gubernia Tobolsk, din Siberia. Despre copilăria sa se ştiu puţine amănunte precise, însă legenda encomiastică care s-a construit treptat în jurul său sublinia că încă de mic Grigori a făcut dovada înzestrărilor sale supranaturale (clarviziune, vindecări miraculoase etc.).

La vârsta de 18 ani Rasputin petrece trei luni la Mănăstirea Verkhoturye, posibil ca o pedeapsă pentru furt. După plecarea din mănăstire el a pretins că a avut o vedenie cu Maica Domnului, devenind pentru scurt timp unul dintre mulţii vagabonzi mistici care împânzeau drumurile Rusiei în acea vreme.

Unele surse afirmă că, în această perioadă, Rasputin a intrat în contact cu secta interzisă a hlâştilor, ai cărei membri erau acuzaţi de practici orgiastice. De această grupare religioasă leagă unii istorici bizarele idei ale lui Rasputin despre mântuirea prin adâncirea în păcat. Lucrurile nu sunt deloc clare, deoarece acuzele aduse în acest sens de unii oameni politici, nemulţumiţi de ascensiunea „ţăranului din Siberia”, au făcut obiectul unei anchete a ministrului de interne ce nu a fost făcută publică din ordinul ţarului Nicolae al II-lea, care, în plus, l-a destituit pe ministrul prea zelos.

„Sfânt” sau „eretic rustic”?

Tot în acei ani de început, Rasputin îl întâlneşte pe Macarie, considerat „om sfânt”, asociat la rându-i de unii cu gruparea hlâştilor, care a exercitat asupra tânărului o foarte mare influenţă. În anul 1889 Rasputin se căsătoreşte cu Prascovia Fiodorovna Dubrovina, cu care are trei copii (Dmitri, Varvara şi Maria).

Anul 1901 aduce o schimbare radicală în comportamentul lui Rasputin. Îşi părăseşte casa şi pleacă în pelerinaj la Athos şi la Ierusalim, un obicei de altfel foarte răspândit printre ruşi în acea perioadă, chiar şi printre categoriile cele mai defavorizate, care făceau jertfe imense pentru a ajunge la Locurile Sfinte. Însă, după încheierea pelerinajului, Rasputin nu se mai întoarce acasă, ci se stabileşte în 1903 la Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus, unde începe să-şi construiască o faimă de „om sfânt”, cu puteri vindecătoare şi profetice, atrăgând în preajma sa tot mai multe personaje influente din înalta societate, în special femei.

Triumful raţiunii naşte monştri

Într-un articol din revista „Biserica Ortodoxă Română” din anul 1915, profesorul Drag. Demetrescu reproducea opinia unui teolog ortodox referitoare la religiozitatea unei părţi a înaltei societăţi din capitala Rusiei imperiale: „În viaţa socială rusă se văd, nu arareori, lucruri extraordinare. Unii oameni care se deosebesc prin o puternică împătimire către misticism, fără nici un fel de cultură, ci numai prin recomandarea lor sufletească, prin înfăţişarea şi impunerea exteriorului lor, reuşesc ca să aibă o asemenea influenţă într-un anumit cerc social, pe care, de cele mai multe ori, îl compun doamne bogate şi din cea mai înaltă aristocraţie, aşa încât aceştia să cuprindă în sfera socială în care se impun astfel de persoane, care să aibă relaţie imediată şi directă cu cei ce conduc trebile politice şi bisericeşti ale ţării. Aceşti oameni mai totdeauna inculţi, dar foarte inteligenţi, numiţi bătrâni (fie că adesea ori nu sunt tocmai bătrâni), exercită o astfel de putere de hipnotizare şi influenţă magică îndeosebi asupra doamnelor din înalta aristocraţie, aşa încât foarte degrabă se răspândeşte faima despre ei că sunt sfinţi; şi astfel orice cuvânt al lor trece drept lege. Şi îmbrăcaţi cu o astfel de sfinţenie, sunt socotiţi ca aleşii lui Dumnezeu, care comunică muritorilor misterele necunoscute, ca şi cum ar fi înzestraţi cu darul profetic şi vestitori ai voinţei dumnezeieşti”.

Textul poate fi citit în mai multe chei, în funcţie de ce se înţelege prin „cultură”, pe care autorul nu-l defineşte foarte bine. Dacă prin „cultură” înţelegem cunoaşterea învăţăturii şi tradiţiei Bisericii, atunci avem de-a face cu o dublă ignoranţă: pe de-o parte, a aşa-zisului „mistic” care confundă propriile senzaţii şi idei cu învăţătura Bisericii sau, mai rău, se consideră pe sine mai presus de tradiţie şi de restul corpului eclesial şi, pe de altă parte, ucenicul care confundă ascultarea creştină cu credulitatea şi transformă adesea în personaj divin un om, uitând de adevăratul Dumnezeu.

În schimb, dacă prin cultură înţelegem spiritul raţionalist al modernităţii noastre, atunci avem de-a face cu un paradox: la limită, unde ne aşteptăm la cel mai riguros raţionalism şi echilibru, găsim de fapt cele mai bizare superstiţii şi un iraţional din cele mai înfricoşătoare. Acest clivaj, între un raţionalism din ce în ce mai uscat şi un iraţional tulbure, porneşte tocmai de la negarea a ceea ce unii teologi numesc divino-umanul, a dimensiunii duhovniceşti a vieţii, a caracterului ei dincolo de raţiune, fără însă a fi neraţională, a legăturii între minte şi inimă şi a acestora amândouă cu Dumnezeu. Este lumea lui Dr. Jekyll şi Mr. Hide sau cea a doamnelor încorsetate de uscata morală de tip victorian şi care-şi deversează obsesiile refulate pe canapeaua doctorului Freud. Doamnele înaltei aristocraţii ruse, obligate prin natura statutului lor social să fie credincioase, amestecând însă frânturi din programe diferite de adevăr, şi-au găsit „salvarea” din diversele încorsetări într-o fantasmă, pe care alţii, ignoranţi, au numit-o „ortodoxie”. Şi azi există persoane care, din neştiinţă sau rea credinţă, originează aberaţiile lui Rasputin în învăţătura de credinţă ortodoxă, dovadă, chipurile, a caracterului „iraţional” al acesteia. Însă revenind la discuţia generală, putem spune că încercarea de „raţionalizare” a lumii nu a condus la altceva decât la o explozie a „iraţionalului”. Pe plan istoric, acest lucru a fost perceput în mod acut de societatea europeană în urma catastrofei Primului Război Mondial, care a distrus aşa-numita „belle epoque”, rod al civilizaţiei raţionale moderne, aducând în schimb haosul, iraţionalul şi absurdul, care s-au manifestat din plin în totalitarismele secolului al XX-lea. În logica acestei „apocalipse” secularizate, Rasputin poate juca fără îndoială rol de Antihrist, ca simbol şi emblemă a destrămării şi spulberării unui paradis care pentru mulţi părea veşnic.

Favoritul familiei imperiale ruse

În momentul în care Rasputin a intrat în anturajul familiei imperiale ruse, acesta căpătase deja o oarecare notorietate. El a fost recomandat ţarinei Alexandra în anul 1905 de către o bună prietenă, Anna Virubova, care a asigurat-o că „stareţul” (aşa i se spunea, deşi se ştia că este căsătorit şi nu a fost vreodată monah) este în stare să-l vindece „prin rugăciune” pe ţareviciul Alexei, care suferea de hemofilie. Conform versiunii oficiale, Rasputin, prin rugăciunile sale, a reuşit să liniştească suferinţele micului prinţ. Lucrul prin care a cucerit definitiv încrederea familiei imperiale a fost, se spune, scrisoarea trimisă în anul 1912 tocmai din Siberia ţareviciului aflat cu familia la Spala, în Polonia, pe care a primit-o exact când acesta avea o nouă criză de hemofilie şi care, miraculos, a oprit sângerarea. Faptul a contribuit la creşterea faimei lui Rasputin de vizionar şi vindecător.Rasputin alaturi de admiratoriÎn acel timp, Imperiul Rus trecea prin mari frământări. În urma războiului dezastruos cu Japonia din 1905, Nicolae al II-lea fusese nevoit să renunţe la autocratismul tradiţional, să liberalizeze oarecum regimul politic şi să convoace Duma de Stat a Imperiului Rus, cu rol de parlament. Ţarul Nicolae, fire blândă, însă educată în spiritul tradiţiei autocratice, a îndurat greu schimbările petrecute în viaţa politică rusească. Rasputin a ştiut să intre pe sub pielea monarhului în aceşti ani de derută, promovându-i imaginea de stăpân şi „salvator” al Rusiei. Şi mai mult succes a avut „stareţul” cu împărăteasa Alexandra, care a fost fascinată de personalitatea siberianului. Mai mult, fiind la origine o prinţesă germană de credinţă lutherană, ea avea puţine cunoştinţe în ceea ce priveşte credinţa ortodoxă, în care se botezase după căsătorie. Dorind să se integreze noii sale patrii, ea a văzut în Rasputin întruchiparea sufletului religios al Rusiei, legătura între împărăteasă şi „talpa ţării”.

Treptat, influenţa la curte a lui Rasputin creşte din ce în ce mai mult, fapt de netăgăduit, deşi aici este locul pentru multe nuanţe, în funcţie de perspectiva adoptată. Astfel, există în acest caz două poziţii radicale, între care se pot intercala numeroase alte puncte de vedere. Pe de-o parte, există apărătorii autocratismului imperial, ai valorilor tradiţionale ale „Sfintei Rusii”, care fac din Rasputin principalul vinovat al prăbuşirii ţarului şi al Rusiei imperiale. Pe de altă parte, istoriografia sovietică, care susţine caracterul „obiectiv”, „legic”, al prăbuşirii vechiului regim, din cauza „contradicţiilor fundamentale” care-l măcinau, a rezumat rolul lui Rasputin doar la o efigie a „popimii”, el fiind doar un exemplu mai amplu mediatizat al turpitudinii unei categorii sociale considerate imorale, inutilă şi periculoasă societăţii.

Cauza-simbol a unui sistem pervertit

Evident, un singur om nu putea să distrugă de unul singur o ţară uriaşă precum Rusia ţaristă. La fel de adevărat este că influenţa lui a fost în foarte multe cazuri extrem de mare, deopotrivă în domeniul politicii interne şi externe. Astfel, Rusia, datorită „viziunilor” lui Rasputin, a bâjbâit mult timp în ceea ce priveşte acţiunile diplomatice şi militare din vremea Primului Război Mondial. Mai ales „vedenia” în care se spunea că victoria armatelor ruse va fi asigurată doar dacă în fruntea lor se va afla ca şi comandant suprem însuşi împăratul a avut urmări catastrofale, deoarece Nicolae al II-lea era lipsit de experienţă în ceea ce priveşte războiul. Cât timp ţarul a fost ocupat pe câmpul de luptă, poziţia lui Rasputin s-a întărit şi mai mult la curte, el devenind „cheia” către favorurile imperiale. De la numiri pe plan politic s-a trecut în scurt timp şi la numiri pe teren bisericesc.Rasputin_pt

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a condamnat de la început ideile şi practicile lui Rasputin, contrare învăţăturii ortodoxe. Apărătorii „stareţului” au căutat să argumenteze că acuzaţiile oficialilor Bisericii sunt doar calomnii izvorâte din invidie, însă există mărturii indubitabile asupra comportamentului profund imoral al celui care credea că prin beţie şi preacurvie poate afla iluminarea supremă. Din păcate, criticile oamenilor Bisericii nu au avut ecou, în condiţiile în care, de la Petru cel Mare, Biserica Ortodoxă Rusă era lipsită de patriarh, iar împăratul exercita un control tiranic, prin celebrul ober procuror. Conform mărturiilor epocii, la cererea lui Rasputin „se strămută arhierei (pe Teofan de la Eparhia Taurică la Astrahan), sunt condamnaţi la exil sau izgoniţi, fără vreo vină şi fără judecată (Ermoghen al Saratovului), se alege exarh al Georgiei (arhiepiscopul de Tobolsk, Alexie), iar în Tobolsk se aşază ca mitropolit al întregii Siberii monahul simplu şi analfabet Varnava, care fusese mai înainte grădinar”. Toate aceste lucruri reprezentau numai o mică parte din „rodul” acţiunilor lui Rasputin.

Nemulţumirile au izbucnit în mod plenar în anul 1915, în cadrul Dumei de Stat, cu prilejul discuţiei bugetului care urma să fie acordat Bisericii Ortodoxe. Aceste dezbateri au fost reproduse în revista „Biserica Ortodoxă Română”, motivul acestui gest reprezentându-l interesul pentru situaţia celei mai mari dintre Bisericile ortodoxe, care se afla în acel moment la o răscruce. În cadrul discuţiilor din Dumă, deputaţii, laici sau clerici, de tendinţă liberală au criticat extrem de dur starea considerată „deplorabilă” a Bisericii Ortodoxe Ruse, numele lui Grigori Rasputin fiind adesea adus în discuţie. Astfel, unul dintre deputaţi, vorbind de situaţia „jenantă” în care a ajuns Rusia, condusă fiind de un „eretic rustic”, ajunge la următoarea concluzie: „Biserica noastră este sclavă în mâinile ierarhiei, ierarhia este aservită de stat, iar statul este sclavul aventurierilor. Şi vă întreb: în astfel de condiţiuni sau, mai bine zis, într-o astfel de stare de lucruri, mai este cu putinţă ca să se poată vorbi despre o reformă bisericească? Este cu putinţă ca să se poată vorbi despre o influenţă a Bisericii asupra vieţii şi despre o îndreptare a vieţii morale şi spirituale? Nu, domnilor. Liberaţi mai întâi statul de sub sclavia aventurierilor şi ierarhia de sub servitutea statului şi Biserica de sub sclavia ierarhiei”.

Rasputin şi noul drum al Bisericii Ortodoxe Ruse

Deputaţii fideli vechilor rânduieli au încercat să contracareze afirmaţiile „stângii” arătând legătura dintre ţar şi Biserică, rolul benefic al ober procurorului etc., însă în zadar. Rasputin devenise subiectul principal de bătaie pentru toţi cei care doreau o reformă profundă a statului rus, inclusiv în ceea ce priveşte raporturile acestuia cu Biserica. Asasinarea lui Rasputin, în decembrie 1916, de un grup de conspiratori, care credeau că prin uciderea acestuia dinastia va fi salvată, nu a putut opri mersul istoriei. În februarie 1917 se declanşa Revoluţia, ţarul abdica şi se instaura un guvern provizoriu condus de Kerenski. Pe plan bisericesc, noul guvern, în acord cu Biserica, a trecut la reforme în spiritul celor enunţate în 1915. O serie de sinoade au prevăzut emanciparea Bisericii Ortodoxe Ruse de sub tutela statului, reînfiinţarea instituţiei patriarhului şi implicarea clericilor şi laicilor în alegerea ierarhilor şi viaţa Bisericii. Toate aceste lucruri au fost văzute ca o regăsire de sine şi o purificare a Bisericii, o reluare a caracterului organic al acesteia, în opoziţie cu vremurile de dinainte, al căror simbol odios a fost Rasputin.palatBiserica Ortodoxă Română a salutat renaşterea patriarhatului rusesc, la unul dintre sinoadele din anii 1917-1918 luând parte şi o delegaţie română, în frunte cu viitorul patriarh Nicodim Munteanu, pe atunci episcop de Huşi. Din pricina războiului, evenimentele nu au putut fi reflectate în presă decât abia în anul 1922, când arhimandritul Iuliu Scriban rememorează evenimentele din Biserica Ortodoxă Rusă din perioada războiului, acordând o atenţie deosebită activităţii lui Rasputin. Motivul era legat şi de evoluţia evenimentelor din Rusia, unde revoluţia „burghezo-democratică” a fost continuată de una bolşevică, care a început să distrugă sistematic Biserica abia renăscută a Rusiei. Ura dezlănţuită şi propaganda sistematică i-au făcut pe cei din afară să creadă că înşişi oamenii simpli luptă împotriva Bisericii, iar acest lucru se datorează unor cauze mai vechi. Părintele Scriban aminteşte aici cuvintele unui fost ministru rus, care se întreba la un moment dat dacă acţiunile lui Rasputin nu au contribuit la creşterea necredinţei oamenilor: „Dacă s-ar căuta anume să se stârpească în popor orice respect pentru religiune, şi orice credinţă religioasă, nu s-ar lucra altfel. Ce va mai rămânea în curând din Biserica Ortodoxă? În ziua în care ţarismul în primejdie va voi să se sprijine pe ea, nu va mai găsi nimic. Şi eu încep să cred că Rasputin e Antihrist”.

După cum arată istoria, ministrul s-a înşelat. Rasputin a fost doar groparul dinastiei. Biserica a supravieţuit şi a descoperit că nu trebuie să fie legată de o instituţie lumească. Mai mult, adevăraţii credincioşi i-au rămas alături, aceştia ştiind să facă distincţie între adevărul cel veşnic şi inerentele erori şi greşeli în istorie.

„Rasputin a ştiut să intre pe sub pielea monarhului în aceşti ani de derută, promovându-i imaginea de stăpân şi „salvator” al Rusiei. Şi mai mult succes a avut „stareţul” cu împărăteasa Alexandra, care a fost fascinată de personalitatea siberianului. Mai mult, fiind la origine o prinţesă germană de credinţă lutherană, ea avea puţine cunoştinţe în ceea ce priveşte credinţa ortodoxă, în care se botezase după căsătorie. Dorind să se integreze noii sale patrii, ea a văzut în Rasputin întruchiparea sufletului religios al Rusiei, legătura între împărăteasă şi „talpa ţării”.”

dr. George ENACHE – text preluat de pe http://ziarullumina.ro

 

Continuă lectura

Troparul Sf. Cuvios Părinte Serafim de Sarov (2 ianuarie)


Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.


Rugăciune către Sf. Cuvios Serafim de Sarov

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit, ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare al cuvintelor tale. Pe lângă acestea, și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului, căci, iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei care te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în Împărăția Cerurilor, unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.


Viaţa Sf. Cuvios Serafim de Sarov

Acest mare mărturisitor al luminii Sfîntului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pămîntului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.

Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vîrsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.

La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvîntarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrînge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.

sf-serafim-de-la-sarovDupă cîtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav şi, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerînd numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfînta Împărtăşanie. Cînd, crezîndu-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfîntă pentru calea din urmă, Preasfînta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătîndu-i-l pe tînărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puţin după aceasta, se însănătoşi cu totul şi construi o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate.

La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzînd de dragoste pentru El. Hirotonit diacon, el petrecea noaptea întreagă în rugăciune, înainte de a săvîrşi dumnezeiasca Liturghie; şi sporind fără încetare în sfintele nevoinţe, Domnul îi dărui ca răsplată nenumărate clipe de extaz şi mîngîieri duhovniceşti. Fiind îndrumat cu grijă de cei mai înaintaţi în vîrstă şi înţelepciune, el nu a căzut în păcatul slavei deşarte de care este pîndit cel care se bucură de darurile lui Dumnezeu; dimpotrivă ele l-au făcut să se smerească şi mai mult, învinovăţindu-se pe sine în tot timpul şi căutînd şi mai mult singurătatea.

La puţină vreme după hirotonirea sa şi după moartea duhovnicului său, el a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adîncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire. Aici el îşi făcu o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, pe o colină, pe care el a numit-o „Sfîntul Munte”, gîndindu-se la Athos. El petrecea acolo toată săptămîna, întorcîndu-se la mînăstire numai duminicile şi în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi şi chinuindu-şi trupul pentru a plăcea Domnului.

Orice ar fi făcut, îşi păstra mintea înălţată la lucrările lui Dumnezeu; era cu totul lipsit de orice pîngărire, nu se îngrijea deloc de trup şi suporta cu răbdare asprimea iernii şi năvălirile insectelor vara, fericit că poate fi astfel părtaş la suferinţele Domnului, dorind să-şi curăţească sufletul. Căra mereu în spate o Evanghelie grea, numind-o „povara lui Hristos”, şi se ducea în anumite locuri din pădure, pe care le numise, după Locurile Sfinte: Betleem, Iordan, Tabor, Golgota, citind acolo pericopele evanghelice corespunzătoare. El retrăia, astfel, în mod intens, în fiecare zi, viaţa şi Patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Meditaţia continuă pe textele Sfintei Scripturi nu-i dăruia numai cunoaşterea adevărului, dar şi curăţenia sufletului şi străpungerea inimii, în aşa fel încît în afara slujbelor dumnezeieşti făcute la ore fixe şi în afară de miile de îngenuncheri de fiecare zi, el era în stare să se roage fără încetare, avînd mintea unită cu inima.

sfantul-serafim-de-sarovLa început se hrănea cu pîinea primită de la mînăstire, apoi numai cu roadele grădinii sale; dar putea foarte bine să se lipsească de tainul său pentru a-l împărţi animalelor care veneau la coliba sa, mai ales unui urs uriaş, dar ascultător ca o pisică.

Văzînd viaţa sa atît de plăcută lui Dumnezeu şi atît de apropiată de cea a netrupeştilor puteri, duşmanul de totdeauna al neamului omenesc, diavolul, ars de invidie, porni împotriva pustnicului obişnuitele lui atacuri: gînduri de slavă deşartă, zgomote infernale, apariţii înspăimîntătoare ş.a.; dar viteazul ostaş alunga toate acestea prin rugăciune şi semnul Crucii. Cum războiul gîndurilor se înteţea tot mai mult, sfîntul hotărî să lupte ca stîlpnicii de odinioară: el petrecu o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stîncă în picioare, sau îngenuncheat, repetînd fără încetare rugăciunea vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, el a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gîndurilor.2Monument

Dar diavolul nu s-a dat bătut şi a trimis trei tîlhari, care, furioşi că n-au găsit la sărmanul monah banii la care sperau, l-au bătut cu ciomegele şi cu dosul unui topor, lăsîndu-l pe jumătate mort, cu totul însîngerat şi cu oasele rupte. Cu toate că avea o constituţie robustă, blîndul Serafim nu a încercat nici o clipă să se apere şi s-a lăsat cu totul în voia lor, cu gîndul că astfel se făcea părtaş suferinţelor Domnului. În starea de plîns în care se afla, a reuşit totuşi să se tîrască pînă la mînăstire, unde, după cinci luni de suferinţă, a fost vindecat în chip minunat printr-o nouă apariţie a Maicii Domnului, asemănătoare celei din timpul uceniciei sale în mînăstire. A rămas totuşi gîrbov pînă la sfîrşitul zilelor sale şi nu se putea mişca decît cu mare greutate, sprijinindu-se într-un toiag.Sf Serafim Sarov si Talharii

Această infirmitate l-a făcut să urce o nouă treaptă pe scara vieţii lui îndreptate spre cer şi să înceapă, din 1807-1810, lupta tăcerii, în deplină singurătate. Odată însănătoşit, se reîntoarse în „pustia” sa şi, nemaiputînd veni la mînăstire cu regularitate, cum făcea înainte, el încetă cu totul să mai vorbească cu oamenii. De fiecare dată cînd întîlnea pe cineva în pădure, i se închina pînă la pămînt, fără a scoate un cuvînt, rămînînd aşa pînă cînd omul se îndepărta. El a reuşit astfel să-şi păstreze mintea înălţată la Dumnezeu fără întrerupere şi fără abatere.

Între timp, egumenul mînăstirii muri şi unii călugări au început să se arate duşmănoşi faţă de sfîntul pustnic, acuzîndu-l că s-a despărţit de comuniunea cu Biserica. Pînă la urmă i-au poruncit chiar să se întoarcă în mînăstire. Sfîntul s-a supus fără nici o împotrivire şi s-a stabilit într-o chilie strîmtă, unde a început o nouă etapă a vieţii sale ascetice: recluziunea (închiderea cu totul în chilie).

În antreul chiliei a pus un sicriu, în care se ruga, iar în chilie, unde nu intra nimeni niciodată, nu avea decît un sac cu pietre drept aşternut, un trunchi de copac drept scaun şi o icoană închipuind-o pe „Fecioara mîngîietoare”, numită de el „Bucuria bucuriilor”, în faţa căreia ardea în permanenţă o candelă. El trăia astfel într-o tăcere completă, sporind în trai aspru, citind şi interpretînd în fiecare săptămînă întreg Noul Testament, rugîndu-se fără încetare, cu inima priveghind şi avînd drept martori ai deselor extaze şi răpiri în Duh ale minţii sale numai pe îngeri şi sfinţii din cer.

La sfîrşitul a cinci ani de retragere totală, deschise uşa chiliei, lăsînd să intre pe cei ce voiau să-l vadă, dar fără a rupe totuşi legămîntul tăcerii, chiar cînd era vorba de vizitatori importanţi. Apoi, în 1826, Maica Domnului îi vesti că a sosit vremea să părăsească tăcerea şi el începu să le împărtăşească semenilor din roadele experienţei sale ascetice: mai întîi călugărilor, pe care-i îndemna la stricta respectare a regulilor monahale şi la zel desăvîrşit în lucrarea lor pentru mîntuire; apoi sosiră şi mirenii în număr din ce în ce mai mare.

După ce s-a făcut părtaş de bunăvoie Patimilor mîntuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecînd pe rînd prin starea de vieţuitor în obşte, sihastru, stîlpnic şi zăvorît, acest bătrîn mic de statură, înveşmîntat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har şi lumina Sfîntului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreţiei spirituale, şi a devenit pentru tot poporul rus un adevărat „apostol”, martor şi propovăduitor al Învierii.

Uşa chiliei sale era deschisă oricui pînă tîrziu în noapte. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicîndu-le: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”; dovedea o bucurie cu totul specială faţă de păcătoşii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (Luca 11). Blîndeţea sa neobişnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilinţa sa îi smerea pe cei mîndri, făcîndu-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca şi pentru oamenii din popor, chilia „sărmanului Serafim” era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvîntare deveneau adevărate întîlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieţii lor.

Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoşilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mîngîierea, încurajarea şi mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvînt pe care i-l descoperea Dumnezeu, şi acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorîtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulţi, ungîndu-i cu uleiul din cadela sa sau dîndu-le să bea din izvorul numit mai apoi „puţul lui Serafim”, aflat în apropierea mînăstirii, în „pustia cea apropiată”, unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezele. I se aduceau atîtea cereri de rugăciune, pentru morţi şi vii, încît îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare o lumînare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioşilor.

Dumnezeu i-a acordat, de asemenea, darul profeţiei şi el a prezis cele viitoare, atît pentru anumiţi oameni, cît şi pentru ţara sa, ca războiul Crimeii, foametea şi groaznica încercare care a răvăşit Biserica şi poporul rus un secol mai tîrziu; dar el îşi ascundea, din smerenie, profeţiile îndărătul unor cuvinte tainice, astfel încît ele nu erau înţelese decît după împlinirea evenimentelor.

Marele proprietar Motovilov, care fusese vindecat în chip minunat de omul lui Dumnezeu şi care devenise cel mai rîvnitor ucenic al său, îl întrebă într-o zi: „Care este scopul vieţuirii creştine?”. Părintele Serafim îi răspunse: „Dobîndirea Sfîntului Duh, pe care-L primim dacă îndeplinim faptele de sfinţenie cerute de Biserică şi mai ales prin rugăciune”.

seraphim_transfigurationŞi fiindcă interlocutorul său îi cerea să-i spună mai precis ce este harul Duhului Sfînt, stareţul îl strînse brusc în braţele sale, îl privi drept în ochi, faţa lui devenind dintr-o dată mai strălucitoare decît soarele la amiază, şi îi zise cu putere: „Priveşte-mă, prietene al lui Dumnezeu, nu-ţi fie teamă! I-am cerut Domnului, din adîncul inimii, să te facă demn de a vedea cu ochii tăi trupeşti pogorîrea Sfîntului Duh; şi iată ai devenit, ca şi mine, cu totul luminos. Şi te-ai umplut şi tu de harul Sfîntului Duh, căci altfel n-ai putea să mă vezi în această lumină. Ce simţi?” Motovilov a răspuns: „Linişte, o pace de nespus. Inima mea s-a umplut de o bucurie inexprimabilă”. „Şi ce încă?” „O căldură şi o mireasmă, pe care nu le-am mai simţit vreodată”. „Această mireasmă este buna mirosire a Sfîntului Duh, răspunse sfîntul, şi această căldură nu este din afară, căci sîntem în plină iarnă şi pădurea în jurul nostru e acoperită de zăpadă; ea este în noi, după cuvîntul Domnului: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21).

Această minunată întrevedere dură mai mult timp şi, la sfîrşitul ei, sfîntul îi ceru ucenicului său să o pună în scris şi s-o transmită lumii. Manuscrisul lui Motovilov n-a fost găsit decît mult mai tîrziu, în 1903, în preajma canonizării lui Serafim. El a cunoscut de atunci o răspîndire impresionantă. Este un ultim cuvînt, un testament plin de lumină şi nădejde, pe care profetul de la Sarov l-a lăsat Rusiei şi întregii Biserici, cunoscînd încercările ce vor fi în timpurile din urmă.

În învăţăturile sale, sfătuia adesea: „Bucuria mea, cîştigă duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mîntui în preajma ta”. Această pace interioară pe care el o dobîndise cu preţul atîtor trude, se răspîndea în preajma lui ca bucurie şi lumină; iată că Sfîntul Serafim nu a lăsat urmaşilor o învăţătură ci, mai curînd, un model de vieţuire.

Pe cînd era numai diacon, fondatoarea mînăstirii din Diveievo, situată la cîţiva km de Sarov, i-a încredinţat părintelui Serafim conducerea duhovnicească a obştii sale abia înfiinţate. De-a lungul întregii sale vieţi el s-a purtat ca un părinte cu fiicele sale duhovniceşti. Cu toate dificultăţile economice, obştea a sporit repede. Sfîntul Serafim a organizat-o după regulile stricte ale vieţii de obşte, dîndu-le drept îndrumar cuvintele: „În tot timpul să aveţi mîinile ocupate cu lucrul şi buzele cu rugăciunea”.

La porunca Maicii Domnului, el a mai înfiinţat o a doua mînăstire, zisă a „Morii”, în care vieţuiau fiicele sale duhovniceşti cele mai sporite, cărora le-a dat o regulă de vieţuire avînd în centru „rugăciunea lui Iisus”. Din nefericire, după moartea stareţului, diavolul aţîţă un călugăr pizmaş şi intrigant, care se strădui din toate puterile să ruineze renumele şi lucrarea Sfîntului Serafim; el închise „Moara”, călugăriţele fiind supuse multor strîmtorări şi necazuri.

0 TOdată, cu puţin timp înainte de săvîrşirea călătoriei pămînteşti, Serafim ceru să vină o călugăriţă de la Diveievo şi acoperînd-o cu rasa sa, îi spune: „Maica Domnului va veni acum la noi”. Curînd se auzi un sunet asemănător unui vînt violent în pădure, apoi cîntări bisericeşti; uşa se deschise singură şi chilia fu brusc inundată de lumină şi de o mireasmă delicată. Sfîntul căzu în genunchi şi Maica Domnului apăru, urmată de doi îngeri, însoţită de Sfîntul Ioan Teologul şi de douăsprezece sfinte fecioare mucenice. Călugăriţa a căzut la pămînt, înspăimîntată de moarte, dar Sfîntul Serafim a stat drept, vorbind duios cu Împărăteasa cerurilor, ca şi cu un prieten. Ea îi făgădui să aibă mereu în grija sa pe surorile de la Diveievo şi, dispărînd, Preasfînta Fecioară îi zise: „Iubite Serafime, în curînd vei fi cu noi”. Rămaşi singuri, stareţul îi mărturisi călugăriţei că este a douăsprezecea vedenie de care Domnul i-a făcut parte.

Ajuns la vîrsta de 70 de ani, suferind cumplit de pe urma rănilor, dar neslăbind cu nimic în lucrarea sa, Sfîntul Serafim vorbea din ce în ce mai des despre apropiata sa moarte, cu bucurie şi cu faţa strălucind de lumină. La întîi ianuarie 1833, după ce s-a împărtăşit, el s-a închinat la toate icoanele din biserică, aprinzînd în faţa fiecăreia o lumînare şi i-a binecuvîntat pe toţi fraţii, zicîndu-le: „Lucraţi pentru mîntuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sunt pregătite”. Apoi, după ce merse să-şi vadă mormîntul dinainte pregătit, se închise în chilie şi, îngenunchind şi cîntînd imnele Învierii, îşi dădu duhul în mîinile lui Dumnezeu chiar în aceeaşi noapte.EPSON scanner image

Tot poporul din împrejurimi se strînse la înmormîntarea sa. Şi chiar şi după moarte omul lui Dumnezeu a continuat să viziteze şi să-şi îmbărbăteze fiii duhovniceşti prin numeroase apariţii şi vindecări minunate, astfel că evlavia poporului dreptcredincios nu a încetat să sporească, cu toate împotrivirile vrăjmaşilor.

0 TLupta sa a fost încununată prin canonizarea care a avut loc la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Aceasta a fost ultima manifestare a unităţii de suflet a poporului rus, înainte de marea încercare ce avea să fie. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrînd să le expună într-un muzeu al ateismului! Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune.

sursa: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie

doar ortodox candle light_church00

Acatistul Sf. Cuvios Serafim de Sarov (2 ianuarie)

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: „Acesta este din neamul meu!”- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

„Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!”- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

doar ortodox candle light_church00

Vedeti şi:

 

doar ortodox candle light_church00

Despre pedepse


Cuviosul Stareţ Teodor de la Sanaxar            (1719-1792)

[…] Părintele Teodor nu-i lăsa lipsiţi de povăţuire nici pe mirenii care o cereau de la el. Odată, au venit la el în mănăstire câţiva domni ca să ceară binecuvântare şi îndrumare duhovnicească. Printre altele, au întrebat:

„Ce să facem, părinte sfinte, cu slugile noastre care au nărav rău? Credem că e păcat să le pedepsim, fiindcă în Sfânta Scriptură se spune: care va vrea să fie cel dintâi între voi, să le fie tuturor slugă (Mc.10,44), şi: tot cel ce se smereşte va fi înălţat (Lc. 18,14). De aceea, credem că noi, domnii, trebuie să fim faţă de slugile noastre ca nişte părinţi faţă de copiii lor şi să nu le batem, chiar dacă-s vinovate.”

La acestea, părintele Teodor le-a răspuns:

„Bună rânduială aveţi că în treburile duhovniceşti vă străduiţi să cereţi povaţă. Sfânta Scriptură are multe înţelesuri: cel după literă, cel alegoric şi cel istoric, pe care nu toţi le pot pătrunde. Nici o prorocie din Scriptură nu se poate înţelege de la sine, fiindcă niciodată n-au fost rostite prorociile din voie omenească, ci le-au rostit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu mişcaţi de Duhul Sfânt (v. II Pt. 1, 20-21). Dregătorul împărătesei Etiopiei, citind cartea Prorocului Isaia, nu ar fi priceput ce citeşte dacă nu l-ar fi învăţat Filip, Sfântul Apostol al lui Hristos. Aşa şi vouă vă zic, prieteni: bine este că întrebaţi cum să vă purtaţi cu acele slugi ale voastre care au nărav rău. Ascultaţi, aşadar, ce spun despre aceasta Sfinţii Părinţi.

Dacă năravurile rele nu ar fi îndreptate şi cei ce nu vor să se îndrepte nu ar fi pedepsiţi, oamenii buni nici nu ar mai putea trăi pe lume, după cum cugetă despre aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur în omiliile sale. Acesta zice: „Dacă nu ar fi stăpânire în obştea oamenilor şi supuşii nu s-ar teme de ea, s-ar strica şi casele, şi cetăţile, şi noroadele nu s-ar mai îmblânzi de frica pedepsei, ci oamenii s-ar nimici unii pe alţii, mâncându-se între ei – bogatul pe cel sărac şi puternicul pe cel slab.” (Cuvânt către norodul din Antiohia). În cărţile Împăraţilor se aminteşte că arhiereul Eli a fost pedepsit aspru de Dumnezeu pentru faptul că nu şi-a pedepsit trupeşte fiii pentru faptele lor cele dezmăţate, deşi cu vorba îi certa mult. Şi Hristos Mântuitorul, Care este pilda de vieţuire pentru toţi, deşi a zis: sunt bând şi smerit cu inima, uneori întrebuinţa şi asprimea. Astfel, râvnind pentru slava casei lui Dumnezeu, i-a gonit din templu pe neguţătorii cei fără de rânduială, făcând bici din funii. Şi stând de vorbă cu ucenicii Săi folosea uneori cuvinte line, iar alteori aspre: o dată, de pildă, l-a fericit pe Apostolul Petru: fericit eşti, Simoane, fiul lui Iona (Mt. 16,17) şi a făgăduit să întemeieze Biserica pe mărturisirea lui, iar nu după multă vreme l-a mustrat aspru: mergi înapoia mea, satană, sminteală îmi eşti! Altă dată le-a zis tuturor: acum şi voi sunteţi nepricepuţi ( Mt. 15,16). Aduceţi-vă aminte şi de cuvintele Sfântului Apostol Iuda: pe unii miluiţi-i cu dreaptă socotinţă, iar pe alţii mântuiţi-i prin frică (1,22).

În Omiliile la întâiul capitol despre Galateni, Sfântul Ioan Gură de Aur grăieşte nu numai către păstorii duhovniceşti, ci şi către lumeştile stăpâniri: „Dacă învăţătorul se poartă blând cu ucenicii atunci când e nevoie de asprime faţă de ei, nu e învăţător, ci pierzător şi vrăjmaş al lor.” Aşadar pedeapsa trupeasă nu încalcă smerenia creştinească dacă este folosită cu dorinţa de a îndrepta, nu din răzbunare şi patimă răutăcioasă.

Aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat în vremea marelui cneaz Vladimir, celui întocmai cu Apostolii. Atunci când, după primirea Sfântului Botez, acesta a început să fie peste măsură de milostiv cu norodul său, lăsând deoparte orice asprime, a urmat în norod tulburare mare, fiindcă oamenii buni nu mai puteau trăi din pricina celor răi. Aceasta l-a împins pe Sfântul cneaz Vladimir să repună în drepturi asprimea legilor.

Atunci când doctorul îi taie omului o mână putredă sau un picior putred, nu-l dă pierzării, ci îi reface sănătatea: aşa trebuie să cugetăm şi cu privire la pedepsirea celor vinovaţi.”

După încheierea acestei discuţii, nobilii au ieşit de la părintele Teodor cu nedumeririle dezlegate şi cu pace în suflet.

Viaţa şi învăţăturile Sf. Teodor de la Sanaxar, ed. Sophia 2011

Troparul Sf. Cuvios Antipa de la Calapodeşti (10 ianuarie)


Troparul Sf Cuv. Antipa de la Calapodesti

Povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ţi trupul cu nepătimirea şi luminând inimile credincioşilor cu strălucirea virtuţilor tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaş preacinstit al Sfântului Duh şi în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Alt tropar:
Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaţilor bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; şi acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povăţuiască pe calea îngerească.

muzica: BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI – BOZIENI

DoarOrtodox

Viaţa Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 10 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugar athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o cano­ni­zare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de el egumenului Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elisabeta.

In “Patericul Valaamului” gasim scris ca cei doi soti nu au avut copii mult timp, insa, in cele din urma, rugaciunile le-au fost ascultate si Dumnezeu le-a daruit un prunc pe care mama sa l-a nascut fara dureri si care din botez s-a numit Alexandru. Despre copilul Alexandru mai stim ca lua in manutele sale serpi veninosi si, spre mirarea si spaima tuturor, acestia nu-i faceau nici un rau. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei.

La vârsta de 20 de ani, „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”. Astfel, simţind chemarea către slujire lui Dumnezeu, a lăsat atelierul şi pleacă să-şi aline sufletul într-o sihăstrie moldovenească, îndreptând paşii săi spre Marea Lavra moldovenească Neamţ. Dar stareţul de aici nu l-a primit în obştea sa monahală. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani [dupa alte surse, Brazi – Vrancea, n.n.], ctitoria marelui voievod Matei Basarab, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. „Marele stareţ punea accent în obştea sa pe participarea regulată la slujbele bisericii şi pe ascultarea desăvârşită, cu dragoste şi neîncetată rugăciune”.

Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor duhovnici, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-l făcuse în copilărie.

Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”. S-a aşezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, fiind cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea acolo. Nu i s-a dat nimic din cele necesare vieţii pământeşti, aşa că s-a aşezat într-o chilie pe ju­mă­tate distrusă pe care a găsit-o. Aici, într-un ungher, a aflat o mică icoană a Maicii Domnului afumată. A dus-o la renumitul zugrav Paisie şi l-a rugat să o cureţe, iar după puţină vreme i-a fost înapoiată complet nouă, zugravul încredinţându-l că a devenit aşa în mod mira­culos, după o simplă curăţare. Era icoana făcătoare de minuni care a vindecat mulţi bolnavi, aflată azi la Mănăstirea Varlaam, de care Sfântul nu s-a despărţit întreaga viaţă. 

Timp de patru ani de zile a trăit în Mănăstirea athonită Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842). Acolo a primit şi „schima cea mare”, care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot în aceasta perioada a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o.

În anul 1860, Cuviosul schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, au început să zidească Schitului românesc Prodromu, care va fi terminat şi sfinţit în anul 1863. Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire. A stat la un metoc din Iaşi (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină.

Se îndreaptă apoi spre Rusia, având acelaş scop – strângerea ajutoarelor pentru Schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev,  pentru a se închina moaştelor Cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska, după care a pornit spre Moscova, şi în cele din urmă spre Sankt-Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi. Continuă lectura

Minuni ale icoanei Maicii Domnului din Tihvin, Rusia


un desen animat foarte frumos,

directori: Natalya Fedchenko, Lubov Apraksina

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Tikhvin este una dintre cele mai iubite, cunoscute si cinstite icoane din intreaga Rusie. Pastrata in Manastirea Adormirea Maicii Domnului, din orasul Tihvin – Tikhvin, icoana Maicii Domnului cu Pruncul este de o frumusete rara.

Tikhvin este un orasel intins pe ambele maluri ale raului Tikhvinka, in estul districtului Leningrad, la 230 de kilometri est de Sankt Petersburg. Numele orasului este compus din doua cuvinte, anume „drum” si „piata”, impreuna insemnand „drumul ce duce la piata”. Orasul a fost intemeiat pe ruta unui important drum comercial.

Icoana Maicii Domnului din Tikhvin – Antiohia, Constantinopol, Roma, Contantinopol

Icoana Maicii Domnului din aceasta manastire este praznuit in data de 26 iunie. In aceasta zi, icoana este impodobita cu ghirlande de flori albe, iar ferecatura de aur luceste parca mai mult ca niciodata. Printre flori si feracatura se zareste minunatul chip al Maicii Domnului, dar si al Pruncului Iisus, zugravite de Sfantul Apostol Luca. Continuă lectura

Mănăstirea Valaam


Manastirea Valaam

Manastirea Valaam, cu hramul Schimbarea la Fata a Mantuitorului, este una dintre cele mai mari manastiri si centre monahale din Rusia. Manastirea Valaam, intemeiata in secolul al X-lea, este o manastire stavropighie ce se afla sub directa indrumare a Patriarhiei de Moscova, si nu de episcopul local.

Manastirea Valaam

De mai multe ori Manastirea Valaam a fost distrusa si devastata, de mai multe ori calugarii acesteia au fost trecuti prin sabie, sfintind pamantul cu sangele lor de martiri, de mai multe ori sfintele biserici si paraclise au fost cuprinse de incendii, insa, de fiecare data, manastirea a renascut si a crescut mai puternica in viata de obste si in rugaciune.


Manastirea Valaam

Insula si Manastirea Valaam se afla in partea nordica a Lacului Ladoga, in tinutul rusesc Kareliya, pe cea mai mare insula a unui arhipelag alcatuit din 50 de insule. Catedrala manastirii, inaltata la 50 de metri altitudine, este situata in partea estica a Insulei Valaam, turlele albastre ale acesteia putand fi vazute aproape din toate partile arhipelagului.

Manastirea Valaam - Schitul Sfantul Ierarh Nicolae

Suprafata arhipelagului Valaam este de 36 de kilometri patrati, cu o lungime maxima de 13 kilometri si o latime de 8 kilometri. Unele dintre insulele arhipelagului sunt legate intre ele prin poduri de lemn. Insulele stancoase ale acestuia, acoperite cu paduri de conifere si pajisti verzi, sunt locul creat de Dumnezeu si impodobit de om cu numeroase constructii de arta bisericeasca.

Insula cea mai mare, care poarta pe ea si Manastirea Valaam, are o suprafata totala de 27,8 kilometri patrati. Cel mai apropiat oras de manastire este Sortavala, cunoscut si sub denumirea de Serdobol, aflat la o distanta de 42 km; orasul Sankt Petersburg se afla la o distanta de 227 kilometri.

Manastirea Valaam

Pentru ridicarea imensului complex monahal de la Valaam, calugarii nu au taiat nici un copac din padurea ce inconjoara locul, ci au folosit doar capacii doborati de natura. Cele mai mari animale din zona sunt elanii, alaturi de iepuri, vulpi si veverite, toate deosebit de blande datorita faptului ca nu au fost niciodata vanate de om.

Manastirea Valaam – scurt istoric

Cunoscuta si sub denumirea de Muntele Athos de Nord sau Marea si Cinstita Lavra, acest izvor al monahismului rus a fost intemeiat de catre Sfantul Serghie si Sfantul Gherman, sfintii facatori de minuni ai manastirii.

Manastirea Valaam

Numele de Valaam se traduce, in limba finlandeza, prin cuvintele tinutul inalt. Uneori, numele insulei si al manastirii este atribuit Profetului biblic Valaam, sau idolului pagan Baal. Una dintre legendele locului spune ca, la inceputurile monahismului pe aceste locuri, insula era un loc unde se savarseau multe sacrificii pagane.

Potrivit traditiei locului, manastirea a fost intemeiata in anul 992 de catre monahii greci Serghie si Gherman, care au venit aici atrasi de solitudinea locului si impinsi de dorinta lor de a duce o viata ascetica. Acestia au fost canonizati de catre Biserica Ortodoxa Rusa.

Manastirea Valaam

In anul 1163, asteptandu-se la o noua invazie, calugarii au deschis mormintele celor doi sfinti intemeietori ai manastirii si au luat Sfintele lor Moaste si le-au dus in Novgorod, intr-un loc ferit de mainile necredinciosilor. Potrivit unor surse, aceasta este a patra mutare a Sfintelor Moaste, lucru ce atesta si el vechimea manastirii.

Manastirea Valaam Manastirea Valaam

Odata cu trecerea pericolului, in data de 11 septembrie 1180, zi in care se face praznuirea celor doi sfinti, calugarii au adus inapoi Sfintele Moaste. Pentru a le feri de necredinsiosi, calugarii au sapat un nou mormant in piatra si le-au asezat acolo cu evlaviel; ele se afla acolo si astazi.

Manastirea Valaam

In acea vreme, fiind asezata la granita dintre Novgorod si Suedia, Manastirea Valaam a fost distrusa de catre suedezi in repetate randuri. La data de 20 februarie 1578, suedezii ataca manastirea, omorand 18 parinti batrani si 16 ucenici. Cu ajutorul tarilor rusi Feodor Ioannovich si Boris Godunov, manastirea a fost reconstruita, insa nu pentru mult timp. In anul 1611 acestia au ars pentru ultima oara Manastirea Valaam, calugarii acesteia fiind trecuti cu totii prin sabie.

Manastirea Valaam Manastirea Valaam

Insula va ramane pustie pana in anul 1715, cand manastirea a fost reinfiintata de catre Petru cel Mare. Incepand cu anul 1819, Sfintii Serghie si Gherman vor fi cinstiti pe intreg cuprinsul Rusiei, iconae si catedrale fiind ridicate in cinstea lor. Imparatii rusi Alexandru I, Alexandru al II-lea si Nicolae al II-lea au venit fiecare sa se inchine acestui loc sfant.

Manastirea Valaam – arhitectura si istoric

Cea mai mare parte a elegantului ansamblu monahal dateaza din secolul al XIX-lea. Cladirea cea mai importanta a manastirii este Biserica centrala a Schimbarii la Fata (1887-1896) proiectata de catre arhitectul Karpov. Egumenul Ionafan Dmitriev, fost fierar din Sankt Petersburg, ucenicul parintelui Damaschin, a indrumat lucrarile de ridicare a catedralei centrale, dupa proiectul arhitectilor G.I. Karpov si A.N. Silin.

Manastirea Valaam

Lucrarile la ridicarea catedralei au inceput in data de 30 iunie 1887. Biserica a fost construita din materiale locale, caramizi vechi, din primele cladiri monahale de la Valaam, si caramizi noi, din fabrica de caramizi din apropiere.

Manastirea Valaam

Iconostasul bisericii este sculptat in lemn si aurit, crucile sunt din cupru aurit, si aproape toate din cele 13 clopote, cu exceptia Clopotului Sfantului Andrei, de 16 tone, au fost lucrate de calugarii de la Valaam.

Manastirea Valaam

Catedrala centrala din Valaam are o inaltime de 43 de metri, iar clopotnita, ridicata in partea de vest a bisericii, se ridica pana la inaltimea de 72 de metri. Cele cinci turle si culorile vii ale manastirii amintesc de stilul vechi rusesc.

Manastirea Valaam

Picturile murale in fresca au fost lucrate intre anii 1891-1892, de catre parintele Luca Bogdanov, care a condus si scoala de pictura a manastirii. Icoanele bisericii au fost pictate sub indrumarea parintelui Alipie Konstantinov, talentat ucenic al Scolii de Arta din Sankt Petersburg.

Manastirea Valaam Manastirea Valaam

Alaturi de biserica centrala, Manastirea Valaam mai detine si o serie de mai bine de 12 schituri si biserici. Dintre acestea, mentionam Biserica Sfantului Ierarh Nicolae, a schitului, proiectata de catre Gornostayev.

Odata cu reinfiintarea manastirii, obstea acesteia se va ridica in scurt timp la un total de 200 de calugari. Acestia impleteau rugaciunea cu munca, intr-o viata ascetica exemplara. Manastirea detine mai multe ateliere: o fierarie, o fabrica de lumanari, un atelier de icoane, fotografii si carti, o tipografie si un atelier de incaltaminte.

Manastirea Valaam

Calugarii se ocupa in special cu sculptatul in lemn, cu pescuitul si cu gradinaritul. Cu toate ca locul are o clima aspra, gradinile manastirii sunt binecuvantate de Dumnezeu, acestea aducand manastirii toate cele necesare hranei de zi cu zi: legume, pepeni, dovleci si cereale. Ferma manastirii aduce si ea trapezei lapte, unt si branza.

Manastirea Valaam Manastirea Valaam

In luna iunie a anului 1940, Insula si Manastirea Valaam devine tinut sovietic. Manastirea Vechiul Valaam a devenit scoala de marinari, in 1949 este ferma nationala, si intre 1952-1984 loc de retragere pentru soldatii ramasi la vatra. In anul 1982 este incendiat si ultimul schit al manastirii.

Manastirea Valaam

Supusi unor situatii mai tensionate, tot in anul 1940, calugarii se vad nevoiti sa-si paraseasca mult-iubita manastire. Astfel, obstea de la Valaam se muta in intregime in partea de rasarit a Finlandei, unde va inalta o noua manastire – Manastirea Noul Valaam.

Manastirea Valaam

Calugarii au luat cu ei toate cele 30.000 de volume ale bibliotecii din Valaam. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, arhipelagul din Lacul Ladoga a fost ocupat de catre finlandezi. Ca urmare a razboiului, Manastirea Valaam a fost bombardata, insa distrugerile nu au fost semnificative; Sfintii Serghie si Herman si-au protejat manastirea.

Manastirea Valaam Manastirea Valaam

In anul 1986, pentru rugaciunile Sfintilor Serghie si Gherman, Biserica centrala Schimbarea la Fata a fost inapoiata Bisericii Ortodoxe, spre marea bucurie a calugarilor si a credinciosilor. In anul 1992, cea mai mare parte din cladirile clericale si administratice au fost si ele inapoiate manastirii.

Manastirea Valaam Manastirea Valaam

Manastirea Valaam

sursa: Crestin Ortodox