Arhive etichetă: rugaciuni

Rugăciunile mesei (Rugăciunea la masa de dimineață, de prânz și cină)

Publicat pe de
1

Încercați să memorați aceste rugăciuni și să le rostiți mereu în gând, sau cu voce tare, în funcție de locul în care vă aflați.

Rugându-ne astfel suntem toți membrii Bisericii în același Duh de rugăciune… și mireni și clerici și monahi și monahii.

Doamne ajută!

rugaciunile mesei

Rugăciunea înaintea gustării de dimineață

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Rugăciunea după gustarea de dimineață

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.doar ortodox candle light_church00

Rugăciunea înaintea mesei de prânz

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Rugăciunea după masa de prânz

Mulțumim Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătățile Tale cele pământești. Nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta Împărăție; ci precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, așa vino și la noi și ne mântuiește.

doar ortodox candle light_church00

Rugăciunea înainte de cină

Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului.

Rugăciunea după cină

Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale și întru lucrul mâinilor Tale ne-am bucurat. Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne. Dat-ai veselie în inimile noastre, din rodul grâului, al vinului și al untdelemnului, ce s-au înmulțit. Cu pace ne vom culca și vom adormi, căci Tu, Doamne, îndeosebi, întru nădejde ne-ai așezat.doar ortodox candle light_church00

Reclame

Rugăciuni către Sf. Cuvios Ioan Iacob Hozevitul (de la Neamț)

Publicat pe de
Răspunde

Sf Ioan Iacob de la NeamtO, Preacuvioase Părinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din fragedă copilărie ai mers pe calea cea sfântă a desăvârşirii şi pentru care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a binevoit să te proslăvească pe pământ şi în cer, te rugăm, auzi-ne pe noi, nevrednicii şi păcătoşii, care îndrăznim să venim cu toată evlavia şi umilinţa către tine, ca să te rogi Preabunului Dumnezeu, ca şi nouă să ne ajute cu mila şi cu îndurările Sale şi, prin rugăciunile tale, să mergem pe calea cea sfântă a poruncilor Lui şi din toată inima să ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi prin sfintele tale rugăciuni, să avem şi noi milă şi îndurare în ceasul morţii noastre şi în ziua Judecăţii de apoi. Amin.

doar ortodox candle light_church00

O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea Raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.

Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.sf-ioan-iacob-de-la-neamt

Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.

Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.

Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.

doar ortodox candle light_church00

 

Rugăciunea văduvei

Publicat pe de
Răspunde

Dumnezeul meu, plăcut-a voii Tale celei nepătrunse de mintea omenească să-l ia la Tine pe soțul meu. Grea este crucea ce mi-ai dat-o să o port. La cine însă voi căuta scăpare, fără numai la Tine, Cel ce ești apă­rătorul și sprijini­torul Atot­puternic al văduvelor și Pă­rintele cel Atot­bun al ofanilor! Ajută-mi ca unei nepu­tin­cioase, hrănește-mă ca pe o sărmană și mă întărește a face întru toate voia Ta cea sfântă! În Tine, Prea­bunule Stăpâne, pun toată încre­derea mea, ascultă umilita mea rugă­ciu­ne, pentru Fiul Tău cel Unul-Născut, Dom­nul nostru Iisus Hristos, cu Care împreună stăpânești în vecii vecilor. Amin.
CHURC080 doarortodox

„Vino Lumină adevărată” – Rugăciune către Preasfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog

Publicat pe de
Răspunde

sfantul-simeon-noul-teolog-24Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Cel Ce nu poți fi văzut, nici atins, Cel pururea nemișcat, dar Care Te miști pentru a Te pogorî la noi, cei ce viețuim în iad! Vino, nume mult dorit și îndelung slăvit, vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață!

CHURC080 doarortodox

 

Rugăciune care se zice când se tămâiază (Rugăciunea tămâierii)

Publicat pe de
1

„Tămâiei îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.”

tamaie catuie icoane

doar ortodox candle light_church00

Tamaia este o jertfa a naturii adusa lui Dumnezeu, prin omul dreptcredincios. Cine nu are inca in minte mirosul de tamaie ce imbraca peretii bisericutelor crestine?! In slujbele Bisericii de Rasarit, totul se aduce inapoi Daruitorului, sunetul si culoarea, mirosul si gustul, lemnul, piatra si aurul. In slujbele crestine, toate se intorc Aceluia care le-a daruit mai intai.

Rugaciunea rostita de preot, in momentul in care binecuvinteaza tamaia, este atat de simpla si de elocventa, incat am putea incepe si termina doar cu aceasta. „Tamaie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o in jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Preasfantului Tau Duh.”

Ce este tamaia ?

Tamaia – θυμίαμα – este rasina unor arbori/arbusti exotici care, ajungand in contact cu aerul, se incheaga, asemenea rasinei brazilor. Rasina conifere­lor nu poate fi socotita tamaie. Rasinile sunt substante lipicioase, inflamabile, secretate de diferiti arbori atunci cand li se cresteaza coaja. Acestea sunt colorate in galben, brun si negru. Tamaia de Arabia, Egipt si Somalia are culoarea putin galbuie, cea de India este superioara, este galbena.

Rasina solidificata ce curge din copacul Bosswelia Serrata sau Floribunda Papyrifesa, care creste in India, China, Somalia, Etiopia, Egipt, se strange de pe scoarta copacului si, pentru a fi si mai parfumata, se amesteca si cu alte aromate, asa cum se precizeaza in Vechiul Testament (Iesire 30, 34-38).

Arborele care da tamaia este inalt de 3-6 metri, cu florile alburii. Creste prin crapaturile stancilor din munti si prin pietrisurile de la bazele colinare din vecinatatea marii. Prin incizii longitudinale facute in scoarta acestui mic arbust se scurge un lichid laptos, care in contact cu aerul se solidifica, formand bucati, mai mari sau mai mici, putin globuloase, de culoare galbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tamaie.

Solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator, tamaia este folosita in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Pentru proprietatile ei stimulente, tonice, a fost intrebuintata si in medicina. Tamaia are actiune farmacoterapeutica, antiinflamatoare, antiseptica, astringenta, carminativa si cicatrizanta, diuretica, expectoranta, sedativa. Tamaia intra si ea intre ingredientele folosite la prepararea Sfantului si Marelui Mir.

Tamaia este colectata intre sfarsitul lunii martie si inceputul lui aprilie. Cu mai multe luni inainte, crengile arbustilor special alesi sunt taiate aproape de tulpina. Dupa trei saptamani, de la radacina crengilor astfel retezate se poate colecta tamaie de cea mai buna calitate. Fiecare copac aduce, dupa vechime, grosime si starea lui, 3-10 kilograme de tamaie. Un copac poate fi exploatat pana la patru ani, dupa care este necesara o pauza de mai multi ani. Supusa unei temperaturi mai mari, adesea asezata pe praf de carbune aprins, tamaia se descompune si da nastere la vapori aromatici. Tamaia se arde in cadelnite sau vase speciale, numite catui.

Tamaia in Vechiul si Noul Testament

Tamaia a fost rasina cea mai folosita in ritualuri, indiferent de religie. Hesiod, in lucrarea lui „Teogonia”, spune: „Fie ca cea mai pura tamaie sa va arda pe altar, pentru a castiga favorul zeilor nemuritori. Si-o ampla libatiune  fie-va oferita-n dar, atunci cand ziua se strecoara spre aurora-n zori.”

Tamaia era adusa ca ofranda la templul iudaic, iar in crestinism este considerata ca o jertfa curata, cu bun miros, al carui fum inmiresmat insoteste toate actele cultului. Tamaia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit in toate religiile, din vremuri stravechi. Folosirea ei este expresia a cinstirii lui Dumnezeu: „Tamaie sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul.” (Iesire 30, 37)

In cultul Vechiului Testament trebuia sa se aduca dimineata si seara jertfe de tamaie, pe altarul special amenajat in Cortul Marturiei si apoi in Templu, numit altarul tamaierii (Iesire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tamaie curata, ci erau amestecate inca patru ingrediente (Iesire 30, 34). Proorocul Maleahi (1, 11) prezice ca dupa venirea lui Mesia se va aduce jertfa de tamaie de la rasaritul soarelui pana la apus.

Alte marturii din Vechiul Testament: „A zis atunci Israel, tatal lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati in tarhaturile voastre cate ceva din roadele pamantului si duceti-i-le omului in dar: putin balsam, si putina miere, tamaie si smirna si migdale si alune”. (Facerea 43, 11) „De ce-Mi aduceti voi tamaie din Saba si scortisoara din tara de departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au indulcit”. (Ieremia 6, 20)

Tamaia se foloseste in cultul crestin din primele veacuri, asa cum se mentioneaza in textele primelor Liturghii crestine si in unele canoane apostolice. Primele dovezi despre aceasta le avem din secolul al IV-lea. Canonul 3 al Sfintilor Apostoli spune: „Dar sa nu fie iertat a se aduce altceva in altar decat untdelemn pentru candele si tamaie la vremea aducerii inainte.” Sfantul Apostol Pavel, in epistolele sale, inspirat de tamaierile din Vechiul Testament, zice ca Mantuitorul S-a dat pe Sine jertfa lui Dumnezeu pentru noi „spre miros de buna mireasma” (Efeseni 5, 2), iar la II Corinteni 2, 15, vorbind despre Apostoli, zice ca ei sunt lui Dumnezeu „buna mireasma”.

Despre folosirea tamaiei in cadrul Sfintei Liturghii gasim mentiuni in randuiala de la Liturghia Sfantului Iacob si in Liturghia Sfantului Marcu, iar mai tarziu si in Liturghiile Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, unde avem si formule speciale de binecuvantare a tamaiei folosita la cadire. Dar tamaierea nu era folosita numai in cadrul Sfintei Liturghii, ci si la alte sfinte slujbe si manifestari de cult (procesiuni, inmormantari).

In Noul Testament, tamaia este considerata, ca si in Vechiul Testament, un element simbolic de slavire a lui Dumnezeu. Magii care au venit sa se inchine, la Betleem, Fiului lui Dumnezeu, I-au adus in dar aur, tamaie si smirna: „Si intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna”. (Matei 2, 11)

In Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii ceresti in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile sfintilor catre Dumnezeu: „Si a venit un alt inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur, si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca, impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit, din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu rugaciunile sfintilor” (Apocalipsa 8, 3-4). Cei 24 de batrani au cazut inaintea Mielului avand fiecare alaute si nastrape de aur pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor (Apocalipsa 5, 8).

Obligatia tamaierii o aveau diaconii, de aceea Sfantul Arhidiacon Stefan este zugravit adesea cu o cadelnita in mana. Din pricina mirosului placut pe care il raspandeste, tamaia, in Sfanta Scriptura, este privita ca un simbol al rugaciunilor curate. Cand se tamaiaza persoane sfinte sau icoane, tamaia este semn de cinstire, iar cand se tamaiaza lucruri asupra carora se invoca trimiterea harului de la Dumnezeu, tamaia „cheama” harul Sfantului Duh.

De ce se intrebuinteaza tamaia la slujbe ?

Tamaia, prin fumul si mireasma ei, subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu „ca un dar, ca o pretioasa ofranda” si simbol al rugaciunii si faptei bune. La slujba Vecerniei, cu totii auzim cantarea: „Sa se indrepteze rugaciunea mea, ca tamaia inaintea Ta.” (Psalmul 140,2). Tamaia e simbol al rugaciunii de cinstire a lui Dumnezeu, dar si de implorare a Sfantului Duh.

Raspandirea fumului si mirosului de tamaie prin mijlocirea cadelnitei sau al catuiei, obiect liturgic sub forma de cupa traforata, cu picior si toarta, care se poarta in mana, leganandu-se, insoteste pe crestini in toate sfintele slujbe ale Bisericii. Atat in cadelnita, cat si in catui se pune carbune incins peste care se asaza tamaia care raspandeste fumul si mirosul specific.

Tamaierea sau cadirea are si un simbolism litur­gic. Ea este socotita ca simbol al rugaciunii care trebuie sa se inalte ca si fumul de tamaie. Cand cadim locuri sau lucruri sfintite, atunci ea are un sens de venerare sau cinstire, iar cand cadim lucruri care trebuie sfintite, simbolizeaza harul divin care se pogoara prin rugaciune. In genere, arderea tamaiei este privita ca un act de jertfa curata adusa lui Dumnezeu. Tamaierea se uziteaza numai la ortodocsi si catolici. Protestantii si cultele neoprotestante nu o mai practica, eliminand-o din cult impreuna cu multe altele.

Cadirea liturgica sau tamaierea este cel mai de seama dintre actele cultului public crestin. Fiecare moment al tamaierii isi are simbolul sau. Astfel, tamaierea in timpul citirii Apostolului se face in cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi si simbolizeaza atat pe Sfintii Apostoli, cat si invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tamaierea care se mai face la ecfonisul: „Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea Binecuvantata”, se face atat in cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea si prefacerea lor, cat si in cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum. Tamaierea Sfintelor Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul Sfantului Duh dat Sfintilor Apostoli dupa Inviere (Ioan 20, 22).

Drumul Tamaiei

Drumul tamaiei se numea in antichitate calea pe care erau transportate, din tarile producatoare, diferite rasinoase aromate, care se foloseau fie in cult, fie pentru preparate farmaceutice sau de parfumerie (ca tamaia, smirna, camforul, sacazul – guma de acacia, care se scurge din scoarta unui fel de salcam s.a.).

Astfel, tamaia si smirna produsa in sudul Arabiei, Yemenul de azi, erau duse la inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand desertul ce despartea Arabia de sud de marile imperii si bogatele cetati ale Orientului apropiat. Caravanele ajungeau la Gaza, oras iudeu, port la Mediterana si strabateau tara ghebanitilor, pana la Timma, capitala lor, foarte departe de Gaza.

Acest traect foarte lung era impartit in 65 de statii de oprire a caravanelor pentru implinirea formalitatilor de tranzit si plata unor taxe ce reveneau si statelor, dar si localitatilor in care stationau. Cei care incercau sa se sustraga implinirii acestor obligatii si se abateau de la traseul stabilit oficial pentru comertul cu aceste produse erau pedepsiti cu moartea.

Smirna si tamaia au fost pentru Arabia si India antica mari izvoare de imbogatire. Tamaia si smirna erau folosite in temple si in palatele faraonilor din Egipt, chiar pe la jumatatea mileniului II. Sapaturile arheologice au aratat ca, in Mesopotamia antica, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului; ghicitorii ardeau tamaie intr-un vas asezat pe genunchi si ghiceau dupa miscarea fumului. Incepand din secolele VIII-VI i.Hr., cand se dezvolta comertul cu aceste aromate, ele sunt tot mai mult folosite, devenind nelipsite in cult din marile temple ale centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc).

Profetul Iezechiel vorbeste despre comertul orasului Tyr cu Saba, de unde importa tamaie. Pliniu, scriitor latin din secolul I, a lasat in scrierile sale date importante despre comertul cu smirna si tamaie si despre drumurile de comert cu acestea si alte mirodenii, aratand cat de mult incarca costul lor multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului, incat cand ajungeau la Roma erau foarte scumpe, iar smirna, chiar mai mult decat tamaia.

Teodor Danalache (crestiortodox.ro)

 doar ortodox candle light_church00

Aprindem tămâie rostind rugăciuni, de obicei Tatăl nostru. Preotul binecuvântează tămâia cu o rugăciune specială. Mirenii nu au o rugăciune obligatorie, însă rugăciunea trebuie să nu lipsească atunci când aprindem tămâie. De altfel, tămâia este un simbol teologic și liturgic al rugăciunii: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta”.

Pr. Ioan Istrati (doxologia.ro)

doar ortodox candle light_church00

Imnele Răstignirii Domnului scrise de Sfântul Efrem Sirul

Publicat pe de
Răspunde

sf-efrem-sirul-11-13

1. În ziua a paisprezecea se jertfea mielul de Paști „între sori“ precum este scris [Levitic XXIII, 5 și Ieșirea XII, VI; XXX, 8], arătând dinainte că avea să fie un apus [de soare] pentru El. “ Fiindcă așa s-a prorocit ceasul junghierii Mielului celui adevărat. Ceasul Său ne învață cât era de desăvârșit: în ziua a cincisprezecea fost-a junghiat când cele două stele [cf. Ieșirea XII, VI] erau în faza plină.

4

12. Catapeteasma ruptă [Matei XXVII, 51 par.] strigă de durere împotriva lăcașului cel sfânt, se tânguie fiindcă are să fie nimicit și pustiit. Arhiereul vremelnic și-a rupt cămașa, preînchipuind preoția pe care venea să o îmbrace adevăra¬tul Arhiereu. Lăcașul cel sfânt și-a sfâșiat vălul său, preînchipuind pe Cel ce lua în slujba Sa altarul lăcașului sfânt.

13. Cutremurându-se [Matei XXVII, 51], pământul arăta nimi¬cirea sălașurilor lor și clătinarea picioarelor lor arăta că pământul avea să-i izgonească aruncându-i în toate cele patru zări și risipindu-i în mânia Sa. Poporul a fost risipit, ca să se adune neamurile [păgâne]. Templul a fost nimicit, iar lăcașul nostru sfânt s-a zidit.

14. Chiar și soarele, luminătorul oamenilor, s-a stins el însuși [Matei XXVII, 45]. A luat și a întins înaintea feței sale acoperământul întunericului, ca să nu vadă rușinea Soarelui dreptății, în a Cărui lumină strălucesc îngerii în înălțime. Zidirea s-a clătinat, cerul s-a plecat, iadul a vărsat și a scuipat morții afară.

15. Și luminătorii I-au slujit în ziua Pătimirii. Erau în faza lor plină, preînchipuind plinătatea ce nu cunoaște micșorare. Soarele era simbolul slavei Lui, luna era simbolul umanității Sale; și amândouă L-au vestit. Dimineața luna, văzând soarele, mergea în întâmpinarea Lui, icoană a turmei Sale ce venea spre El.

0raspyatie_xiv_1288216. Și mormântul în care L-au pus a fost nou [Matei XXVII, 60], preînchipuire a neamurilor [păgâne] care au fost botezate, spălate, curățite și înnoite, amestecând în trupurile lor Trupul și Sângele, chipuri ale morții împăratului. Iar a treia zi a înviat și a lăsat mormântul: în noi moartea Sa e viața de veci.

17. Piatra mormântului, pe care a răsturnat-o îngerul de sus [Matei XXVIII, 2], se aseamănă robului care deschide ușa cu teamă în fața stăpânului său. Trei îngeri au fost văzuți la mormânt , vestind că va învia a treia zi. Maria care L-a văzut e icoana Bisericii, care vede de pe-acum semnul venirii Sale celei de-a doua…

5

…2. Și această zi [de vineri] și amurgul ei sunt mare simbol și prefigurare minunată. E ziua în al cărei amurg a fost osândit Adam: simbol mare! Căci soarele s-a plecat și lumina s-a stins, depărtându-se de Adam, iar el a fost îngropat în întuneric. A rămas în întuneric, după care lumina s-a întors. Ziua care s-a întunecat a început să licărească [din nou] tâlcuind preînchipuirea…

6

1-5: cele trei ceasuri de întuneric și apoi de lumină de la răstignire fac o zi; comparație cu minunea opririi soarelui de Iosua; 6-11: simbolul celor trei ceasuri prisositoare ale anului; 12: lipsa câte unei jumătăți de zi pe lună; 13-15: explicarea simbolismului acesta al lunii și soarelui; 16: din nou despre minunea opririi soarelui de Iosua; 17-18: calendar solar și lunar; 19: ceasul învierii; 20: rugăciunea lui Efrem

1. Trei zile se numără pentru Hristos ca și pentru Iona [Matei XII, 40]. Iată ziua de vineri, a cărei lumină a apus departe de popor. Cealaltă zi e sâmbăta, simbolul odihnei care a adus odihna morții. Cel care S-a întunecat și a stră¬lucit a făcut apoi o [altă] zi din răstimpul în care a întunecat soarele .

REFREN: Slavă Ție, Domnul nostru, căci cei doi luminători vestesc prefigurările crucii Tale!

2.O timp atât de scurt, dar a cărui putere e mai mare decât anii! Căci în el și-a predat Cel Slăvit duhul Său Tată¬lui [Ioan XIX, 30]: întuneric s-a făcut în el, lumină s-a făcut în el, cutremur s-a făcut în el, sfâșiere s-a făcut în el: toate acestea s-au făcut în [acest răstimp]. Dintr-o singură zi Iisus a făcut două așa cum Iosua făcuse din două zile una [Iosua Navi X,12-14].

vinerea-mare-patimile-rastignirea-si-ingroparea-Domnului3. Și în acea slăvită prefigurare, pe care Iosua a gătit-o Domnului numelui său, ziua a fost împărțită și unită, a fost una și două în același timp: prin răsărit și apus a fost doar o singură zi, prin măsura somnului două zile, îndoită Și totuși una. Și Vinerea mare a fost o singură zi prin mă-sura somnului, dar două prin despărțirea făcută de semnul minunat arătat în ea [întunecarea soarelui].

4. Primiți dar, cei ce ascultați, cuvintele mele despre socoteala celor trei zile. Iată ziua de vineri și seara ei cea mare, sâmbăta și seara sa și, afară de aceasta, celălalt răstimp cu apusul și răsăritul luminii, și care s-a făcut o zi. Seara acestei alte zile arată că învierea va fi desăvârșirea zilei de vineri.

5. Să fie pus deoparte răstimpul în care lumina s-a întu¬necat și iarăși a strălucit. Privește-l deosebi ca pe o zi! în locul ceasurilor [zilei] el a așezat ceasurile de pe urmă ale serii, și așa a fost împlinită vinerea neîncheiată: trei ceasuri de întuneric și trei de lumină, o noapte și o zi dau o nouă zi.

6. O, preînchipuire care vestești simbolic dinainte cele trei ceasuri prisositoare! Tot la patru ani se adună o întreagă zi. Simbol mare! El prefigura cele trei ceasuri în care avea să domnească întunericul la moartea Sa. Domnul luminătorilor a înscris în lumină simbolurile Lui și soarele L-a vestit mai dinainte.

7. Cele trei ceasuri prisositoare nu umpleau nici o lipsă; sunt ceasuri care se revarsă dincolo de măsură. Nu sunt nici o îndreptare, nici o reașezare, ci mai degrabă o tulburare, căci aceste trei ceasuri tulbură anul. Ele au fost așezate numai pentru ca să vestească cele trei ceasuri de întuneric la vremea răstignirii.

8. Sunt învățați care spun că prin aceasta e împlinită lipsa lunii. Dar să ne întrebăm: de ce lipsește lunii jumătate de zi? Și acest lucru e o tulburare a lunilor. Slavă Ție, Lumina noastră! Căci pe Tine Te închipuie luminătorii, soarele și luna cu simbolurile lor.

9. Soarele Te-a vestit mai întâi prin cele trei ceasuri prisositoare. Sunt ceasuri pe care numai mintea le poate socoti în numărul ceasurilor anului. Pentru ochi sunt ascunse: prefigurare a zilei aceleia în care soarele și-a ascuns lumina ca să vestească prin cele văzute tainele Sale.

10. Și ceasurile în care s-a făcut întuneric n-au putut fi deosebite cu ochii. Ele au putut fi cuprinse doar cu mintea, cu ajutorul ceasului de apă. Simbolul se asemăna realității, amândouă fiind ascunse. Cele trei ceasuri ascunse au urmat, au îmbrăcat și au împlinit de cele trei ceasuri ascunse.

11. Pentru că am spus „trei“ și „trei“, să nu înțelegi „șase“. Căci numai trei ceasuri prisositoare sunt în fiecare an, și în anul acela în cele trei ceasuri s-a făcut întuneric. Învață că de aceea au și fost făcute la început. Simbolul trecea și umbla pretutindeni, iar când și-a găsit Stăpânul, a pătimit împreună cu El.

12. O, slăvite Iisuse! Și luna Te vestește pe Tine. Căci în fiecare lună lipsește măsurii sale o jumătate de zi. Și cu cât prisosește măsura deplină a ceasurilor anului, pe atât lip¬sește măsurii lunilor. Crucea pe care s-a urcat e jugul carului său, la care a înhămat soarele și luna.

13. Căci luminătorii slujesc Stăpânului tuturor luminătorilor; soarele și luna, închinate odinioară [de oameni] , sunt acum roabe Fiului Celui singur vrednic de închinare. Soarele prin cele trei ceasuri, iar luna prin cele șase. II poartă înjugate de către cele două simboluri. în soare și în lună Iisus și-a închipuit simbolurile Sale, ca prin ele să vestească taina venirii Sale.

14. Dar de ce s-a întâmplat această prisosire în măsura soarelui, și de ce măsura lunii a fost nedesăvârșită și micșorată? Soarele care-și revarsă și dăruie plinătatea lui e simbolul darului Dumnezeirii Sale. Luna e simbolul trupu¬lui Său; îmbrăcându-se în el, Cel desăvârșit a desăvârșit măsura ei nedesăvârșită.

15. Soarele a vestit cele trei ceasuri, ceasuri de lumină asemenea Domnului său, iar luna a vestit cele trei ceasuri de întuneric asemenea lui Adam. Cu cele trei ceasuri care erau simbolul bunătății [dumnezeiești] , iată [împreună] nouă ceasuri vestesc cele două: vremea Fiului, Care la ceasul al nouălea și-a dat cu glas tare duhul Său Tatălui [Matei XXVII,45-50; Ioan XIX, 30].

16. Prin Iosua, fiul lui Nun, ziua s-a făcut îndoită și a fost mai lungă decât toate zilele, ca simbol al poporului pe care l-a înălțat mai presus decât toate neamurile. Prin Domnul nostru Iisus o zi s-a făcut mai mică decât toate zilele ca simbol al poporului care a fost disprețuit de toți. Acolo soarele s-a întărit, după cum s-a întărit și poporul, aici poporul s-a întunecat asemenea soarelui.

17. Întărește-mă, Doamne, să scriu și într-alt chip despre cele ale lunii! 11 zile lipsesc anului ei din cele 356 de zile care fac numărul deplin al anului soarelui. Ceea ce am grăit și grăiesc să fie Ție, Doamne, spre laudă, iar mie spre ispășire, prin milostivirea Ta!

18. Moise a unit și a amestecat calendarul anului cu socoteala lunii. El a rânduit, a alcătuit și așezat calendarul anului. Anul lui Noe avea două calendare, după cei doi luminători. Iscusitul cărturar [Moise] a făcut din ele unul singur. Doamne, fă ca să fiu pentru Tine un cărturar al tainelor Tale, ca Tu să tâlcuiești prin robul Tău asemănările Tale!…

7

4-6: soarele și luna la moartea Domnului; 7-10: cele patru puncte cardinale cinstesc fiecare cu ale sale pe Domnul; 11: lor li se adaugă înălțimea și adâncul; 12: numerele 6 și 100 și simbolismul lor.

…s-a făcut primăvară în iad. Fața morților a strălucit, oasele lor uscate s-au veselit, frumusețea lor stinsă a strălucit.

4. În întuneric te-a împodobit soarele cu frumoasă cunu¬nă. Intrând întru sine a împletit-o și în trei ore a sfârșit-o, ca să încununeze cele trei zile ale morții Tale. El vestea prin aceasta că lupta cu moartea, ca prin cruce să biruie fiecare asupra morții. A luat asupra Sa [crucea] și a biruit prin ea asupra ei, ca Goliat care a pierit ucis de propria lui sabie [1 Regi 17, 51].

5. Soarele vestea despre El că e nevăzut și văzut, că trupul Său s-a îmbrăcat în pătimire, dar Firea Sa a rămas nepătimitoare. Prin taina trupului Său a pătimit iar prin taina puterii Lui a strălucit. O, soare văzut, care jelea pe Cel nevăzut! O, luminător ce s-a întunecat din pricina Luminii! Dar a fost mângâiat și s-a înălțat și ne-a mângâiat, căci din mormântul Său El S-a sculat pentru Biserica Sa.

6. Soarele s-a ascuns în înălțime, luna în adânc, și din toate părțile drepții fugeau, căutau și găseau scăpare. înge¬rilor le-a vestit soarele, iar celor îngropați luna că cei tică¬loși L-au omorât cu viclenie pe Domnul lor. Soarele a stră¬lucit ca îngerii ce au fost trimiși, luna a urcat împreună cu morții cei înviați, iar în mijloc răstignitorii se înăbușeau.

7. Fie ca răsăritul să-i aducă cu dreapta sa cunună. Din simbolurile și prefigurările arcei să i-o împletească! De pe muntele Kardu [Ararat] și-a cules el florile, din ținutul lui Noe și Sem și al celui ce este cap lumii [Adam], al lui Avraam, slăvitul, al binecuvântaților magi și al stelei, și al raiului, slăvitul său vecin.

8. Apusul să-i aducă două cununi strălucite, a căror mireasmă se revarsă în toate părțile. Apusul în care au apus stelele gemene, cei doi Apostoli, care strălucesc din mormintele lor pururea raze neînserate. Căci Simon a întrecut soarele, iar Apostolul [Pavel] a covârșit luna.

9. Ținutul din miazăzi să-i aducă cunună din Faran [Sinai, Deuteronom XXXII, 2]! El a încolțit și înflorit flori evreiești și legea cea înfricoșătoare, pe care nimeni n-a împlinit-o vreodată. Aceasta e cununa Domnului nostru care a împlinit-o până la capăt. îmbătrânind, ea a tăcut și s-a odihnit. Doar ca mărturie mai este citită, și ca o bătrână istovită se odihnește.

10. Din pricina asprimii sale ținutul din miazănoapte nu cunoaște flori, ci doar zăpadă și gheață și vijelii năprasnice. Păgânătatea elină o închipuie vântul de miază noapte. Dar iată că și el aduce prin flori noi cunună Soarelui milostivirii care l-a făcut roditor. Iată că încolțesc și în el osemintele mucenicilor și florile strălucitoare ale fecioarelor.

11. Înaltul și adâncul Te încununează pe Tine, Doamne. Iată cele șase zări îți aduc cununile lor, fiindcă în ziua a șasea ți-au împletit cunună de spini. Pe Tine să Te încu¬nuneze și prin Tine pe Părintele Tău! Trupul lui Adam care a biruit prin Tine, mare a fost rușinea lui când a fost biruit, dar cu cununi de biruință ai acoperit înfrângerea lui.

12. Din toate zările mulțumită fie adusă Celui ce S-a născut în mileniul al șaselea. Numărul „șase“ e desăvârșit, fără lipsă. Iar numărul „o sută“ e o cunună în mâna dreaptă . Ca niște cununi aduce dreapta noastră imne. Prin simbolul lor să ne izbăvești de partea stângă și prin preînchipuirea lor călăuzește-ne de-a dreapta, în care stă împletit [cunună] numărul „o sută“!

doar ortodox candle light_church00

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul

Publicat pe de
Răspunde

1. Plânsul de Duminică seara

72569_rugaciunea-sfantului-efrem-sirulAcum, încă și astăzi, cu fața rușinată și în pământ plecată, îndrăznesc să grăiesc către Stăpânul îngerilor și Ziditorul tuturor; iar eu sunt pământ și cenușă; ocară oamenilor și defăimare norodului; vierme, cu adevărat, și nu om, mustrat și prihănit fiind, cu totul prea dureros și de mâhniciune plin.

Cum voi căuta către bunătatea Ta, Stăpâne? Cu ce fel de inimă, cu ce fel de conștiință? Ce fel de limbă necredincioasă și întinată voi îndrăzni să mișc? Și cum voi face începutul mărturisirii mele?

Peste măsura eu, ticălosul, am întărâtat numele Tău și mai presus decât curvarul am viețuit curvește. Că pe cel ce este întru mine după chipul Tău l-am întinat, netrebnicindu-l, și glasul poruncilor Tale nu l-am păzit.

A căror păcate ale mele lăsare voi cere mai întâi eu, păcătosul? A celor întru cunoștință, cu neasemănare neiertate, ori a celor întru călcările de sfintele Tale porunci, ori a celor întru împreună învoirile cu gândurile cele rele și viclene?

Știu, Doamne, că, pentru multele întinări ale sufletului meu și pentru necurăția mea, nu sunt vrednic de înfricoșata Ta chemare. Nu pot sta întru rugăciune înaintea Ta; nu pot să caut și să privesc la înălțimea Cerului, căci cu poftele cele necuvioase ușa deschizând-o și dobitocești și fără de rânduială porniri uneltind, pe ticălosul meu suflet cu patimile l-am întinat.

Miluiește-mă Doamne, că sufletul meu s-a înecat în marea dezmierdărilor celor amare; și cu urâta socoteală haina sufletului meu am mânjit-o; și toată mintea mea s-a frământat de gândurile dracilor; și prin toate lucrurile și gândurile mele am amărât și de-a pururea amărăsc bunătatea Ta, iar pe vrăjmașul meu care se luptă cu mine de-a pururea îl trag către mine și îl slujesc.

Conștiința îmi mustră gândirea mea. Îmi rușinez fața mea. Însumi de sine-mi osândit sunt mai înainte de judecata cea gătita mie. Înverșunarea ce este întru mine mă biruiește, că de-a pururea în noroiul lăcomiei pântecelui mă tăvălesc; scrisă pe stâlp este reaua mea petrecere, că de-a pururea dezmierdările mă înnegurează; spre osânda îmi este goliciunea mea, că de-a pururea reaua putoare a patimilor mă mânjește, de-a pururea cu gândurile spurcate mă întinez.

Din pruncie m-am făcut vas al păcatului celui de stricăciune făcător, și acum, în fiecare zi auzind de judecată și de răsplătire, nu voiesc să stau împotriva poftelor trupului care se oștesc împotriva sufletului meu, ci totdeauna eu, ticălosul, întru cunoștință păcătuiesc, totdeauna mă amăgesc, totdeauna mă robesc, totdeauna mă biruiesc. Pentru aceasta sărac și urât, Doamne, și pustiu de darul Tău mă fac.

Vai mie, Doamne, că îndelungă răbdarea Ta rău am cheltuit-o! Vai mie, că întru mulți ani am scârbit pe Duhul Tău cel Sfânt! Vai mie, că vremea vieții mele a trecut întru toată deșertăciunea!

Ci, Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, să nu dai la arătare păcatele și rușinoasele mele lucrări cele urâte în priveliștea a toată lumea, înaintea tuturor îngerilor și a oamenilor, spre rușinea mea și spre osânda veșnică; că pricinuitor sunt a toată rușinea și osânda.

Cum voi plânge orbirea sufletului meu! Cum voi plânge atâta necunoștință a mea! Cum voi plânge voirea mea cea așa de pătimașa și nepocăită! Astăzi nevoitorii se odihnesc cu mângâierea Sfântului Duh, iar eu mă tulbur, socotind sărăcia mea cea din lenevire.

Astăzi se veselesc cei cărora li se descoperă de către Dânsul cele tainice, iar eu mă rușinez că de toată fapta cea bună străin am crescut. Astăzi se bucură cei ce văd de la Dânsul vistieriile răsplăților lor, iar eu plâng cu amar ca m-am alăturat cu dobitoacele cele fără de minte și m-am asemănat lor. Gol m-am făcut eu, ticălosul, cu a mea trândăvie, fiindcă străin sunt de cei ce întru rugăciune și întru priveghere s-au nevoit.

Caută spre mine, Stăpâne, cu milă, dintru înălțimea Ta cea sfântă. Vezi neîndreptarea sufletului meu celui netrebnic și, cu judecățile care știi miluindu-mă, îndreptează-mă. Ca înaintea sfântului Scaun al slavei Tale stând, ca atingându-mă de prea-curatele Tale picioare, așa mă rog și mă cuceresc cu inima zdrobita:

Miluiește-mă, Milostive, pe mine, făptura Ta; întoarce-mă pe mine în dar cu darul Tău. Știu că toate le poți și cu neputință Ție nimic nu-Ți este. Să nu aștepți voirea mea cea stricată, că nu am osârdie spre a mă îndrepta pe sine-mi.

Plângeți pentru mine, toată firea cea văzută și cea nevăzută, cel ce întru păcate și în patimi de tot am îmbătrânit. Plângeți pentru mine, cel ce sunt întreg-înțelept pentru cei ce mă văd, iar în lăuntru de-a pururea curvesc.

O, suflete muncit, s-a apropiat dezlegarea ta cea din trup! Pentru ce te veselești întru privirile cele străine de tine, de care o să te lași și de care o să te lipsești? Gândește-te la cele pe care le-ai lucrat, cum și ce sunt: cu cine ți-ai petrecut zilele lucrării și ale plugăriei.

Pe cine ai veselit cu lupta ta, ca să-ți vină în întâmpinare în ceasul ieșirii tale; pe cine ai veselit întru alergarea ta, ca să fii odihnit în livada sa; și pentru cine ai muncit în dar, sau întru privegheri te-ai ticăloșit, ca să-ți iasă înainte cu bucurie; pe cine ți-ai făcut prieten în veacul ce va să fie, ca să te primească voios; în ce fel de țarina te-ai tocmit și ce plată va să-ți dea ție; cu ce nevoințe ai veselit pe Domnul, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfinți, pe vecinii tăi.

Trezvește-te, suflete ticăloase, ca să nu te afli în ceasul despărțirii în scârbe și în suspinuri; ca să nu plângi fără de folos în vecii vecilor. Vor veni atunci acestea toate în mintea ta și vei zice întru sine-ți, plângând și jeluindu-te cumplit: Eu pe acestea în fiecare ceas, pe toate mi le-am amintit, însă nu m-am îngrijit de a mea mântuire.

Vezi, Stăpâne Hristoase, Mântuitorule, izvoarele lacrimilor mele și zdrobirile și suspinurile nevrednicului meu suflet; și să vină peste mine mila Ta, mai înainte de a veni Judecata cea înfricoșată să mă ia nepregătit și rușinat.

Trimite-mi putere mai presus de puterea mea, ca să mă întoarcă pe mine și să viez întru cuvioșie și dreptate, după sfântă voia Ta. Sfințește-mi inima mea, care s-a făcut peșteră și lăcaș al dracilor.

Sfințească-se peste mine înfricoșatul și prea-sfântul Tău nume. Nu am fost eu odată pe pământ. Și Ți s-a părut Ție, întru multe îndurările Tale, a mă plăsmui întru pântecele maicii mele; și m-am născut, cu mila Ta, învrednicindu-mă a mă face vas darului Tău; și mi-ai dăruit mie luminarea duhovniceștii cunoștințe. Iar eu, leneșul și păcătosul, am lepădat și lepăd dăruirile darului Tău.

Deci de ce fel de iertare sunt vrednic eu, ticălosul, cerând îndurare, Doamne, căci nu am mărturisire curată? Că de multe ori m-am făgăduit Ție să mă pocăiesc, și mincinos al făgăduinței m-am făcut.

De multe ori m-ai miluit, și eu iarăși m-am lepădat. De multe ori m-ai ținut, și eu iarăși m-am întors. De multe ori m-ai înviat, și eu iarăși am căzut. Pentru aceasta hotărârea eu o aduc asupra mea și mărturisesc că sunt vrednic de toată munca și pedeapsa.

De câte ori ai plinit darul Tău cel mângâietor, iubitorule de oameni, prisosind cu bucurie, iar eu pururea Te întărât pe Tine! De câte ori ai desăvârșit asupra mea darul Tău, și ai săturat foamea mea, și setea mea ai răcorit-o! De câte ori ai luminat gândirea mea cea întunecată și ai adunat din înșelare gândurile mele! De câte ori ai îmbogățit sărăcia mea și ai gonit putrejunea mea, iar eu, ticălosul, totdeauna lepăd bogăția Ta.

Cu totul mă spăimântez și mă cutremur, acestea gândindu-le. Cu totul întru adâncul îndoielii mă cufund, nimic vrednic către darea de răspuns nu am eu, ticălosul. De câte ori mi s-a făcut mie darul Tău, Stăpâne, cale a vieții, și luminare, și bucurie nepovestită! De câte ori s-a făcut întru inima robului Tău înțelepciune, și frumusețe, și putere, negrăită înălțime și laudă, și bucate mai dulci decât mierea în gura robului Tău!

Cum voi povesti darurile cele ce mi s-au dat mie de la darul Tău, Doamne, pe care eu, ticălosul, le-am lepădat și le lepăd pentru lenevirea mea? De nenumărate pedepse fiind vrednic, de nenumărate daruri m-ai umplut pe mine, păcătosul; iar eu, ticălosul, cu cele împotrivnice îți răsplătesc.

Ci Tu, Doamne – ca Cel ce firesc ai noianul îndelungii răbdări și adâncul milosârdiei – să nu mă părăsești, ca să nu fiu tăiat ca smochinul cel neroditor; să nu Te grăbești a ma secera pe mine crud și fără de vreme din viață; să nu mă iei pe mine ne-gata fiind; să nu mă ridici pe mine mai înainte, până nu îmi voi aprinde candela; să nu mă iei pe mine neavând îmbrăcăminte de nuntă; ci, ca un bun și iubitor de oameni, miluiește-mă, și-mi dăruiește mie ani spre pocăință.

Să nu pui sufletul meu gol jalnică mustrare înaintea înfricoșatului si nemitarnicului Tău Divan; ci, ca un iubitor de oameni, milostivește-Te spre mine, Doamne, cel sărac cu sufletul, cel jalnic, cel gol, cel neputincios, cel leneș, cel spurcat, cel curvar, cel trândav, cel împietrit, cel afundat, cel rușinat, cel păcătos, cel neîndrăzneț, cel fără-de-răspuns, cel osândit, cel nevrednic, cel vrednic de toată pedeapsa și munca.

Dacă dreptul abia se mântuiește, apoi eu, cel păgân și păcătos, cum mă voi arăta? Dacă strâmtă și necăjită este calea care duce la viață, apoi cum eu, netrebnicul, care mă împătimesc de dezmierdări și desfrânez, mă voi învrednici mântuirii?

Dacă prin multe necazuri se moștenește de cei vrednici împărăția Cerurilor, atunci cum eu, cel fără de minte, voi dobândi moștenirea și odihna cea veșnică?

Vai mie, suflete netrebnice! Scurtă este viața, repede trece vremea, către moarte trimițând. Ce răspuns vei da, întru cunoștință păcătuind? Cum vom răbda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua, când vom auzi acea amară și plină de plâns tăgăduire: «Nu vă știu pe voi.»?

Pe voi toți vă rog, Sfinți ai lui Dumnezeu, soliți pentru mine, păcătosul și prea-micul. Vărsați, rogu-vă, cererea voastră pentru mine către înduratul Dumnezeu, ca să întoarcă sufletul meu din iadul în care s-a pironit de patimile cele de necinste, ca să strălucească sfântul Său dar întru dânsul și să-mi lumineze gândirea cea întunecată; ca să mă fac prea-osârduitor și vrednic de pocăință, cu puterea sfintelor voastre rugi.

Ci Tu, Doamne, Mântuitorul meu, Fiule al adevăratului Dumnezeu, Tu, precum știi, precum voiești, pentru singură bunătatea Ta, în dar mă întoarce de la răutatea ce este întru mine și de la pierzare, și pune întru mine fapta bună cea frumoasă, deznădejdea sufletului meu izgonind-o.

La mila Ta năzuiesc eu, rănitul. Primește suspinurile mele ca pe lacrimile desfrânatei. Să nu mă urăști pe mine pentru întinăciunile cele multe ale păcatelor mele. Știi, Stăpâne, lesne-alunecarea firii omenești. Adu-ți aminte că din tinerețe se pleacă gândirea omului cu sârguință spre cele rele și viclene. Adu-ți aminte că Tu singur ești curat, și fără prihană, și nespurcat.

Miluiește-mă pe mine, Cel ce ești din fire bun, și milostiv și milosârd. Biruiește împietrirea mea și fă însuți, precum știi, îndreptarea; că mă tiranisesc de obiceiul meu cel rău și viclean; că neputincios sunt cu trupul, și cu sufletul, și cu cunoștința; că s-a stins vremea mea; că s-au stins întru deșertăciuni zilele mele.

Mi se apropie sfârșitul căii și însumi sunt nerâvnitor spre îndreptarea de sine-mi. Și deschide-mi mie, Stăpâne, ușa milei Tale și să nu mi-o încui pe dânsa, ca să bat cu nevrednicie.

Întinde-mi mie mână de ajutor întru noianul patimilor și al dezmierdărilor care mă înviforează. Dă-mi mie vreme de pocăință și chip de mântuire. Căci dacă nu vei face Tu, Doamne, câte eu voiesc, neputincioase și lesne de stricat sunt acelea; câte eu apuc nefolositoare și nedesăvârșite se fac.

Iată, Doamne, vezi împotrivirea vrăjmașilor și nepuținta firii noastre. Până când îți întorci fața Ta de la mine? Până când se va înălța vrăjmașul meu asupra mea? Întoarce, Doamne, izbăvește sufletul meu din lucrarea lui cea rea; căci peste tot mă rănesc și el stă râzând de mine.

Mântuiește-mă pentru mila Ta și nu pentru lucrurile mele; căci rele și viclene sunt. Adu-Ți aminte, Doamne, că milele Tale din veac sunt, peste cei păcătoși întinzându-se. Căci, dacă vei privi la fărădelegi, ca și cum nu aș fi voi pieri.

Să nu biruiască trândăvia și nebunia mea iubirea Ta de oameni cea nemărginită. Să nu mă rânduiești de-a stânga cu caprele pe mine, cel iute la păcat, cel ticălos, cel nevrednic de milă. Să nu mă judeci pe mine, Stăpâne, ca pe un rob netrebnic și rău, și viclean, nici să mă pierzi pe mine cu cei ce-Ți zic Ție «Doamne, Doamne» și nu fac voia Ta.

Primește, Stăpâne, și auzi spurcata și nevrednica mea cerere, Cel ce mântuiești pe toți cei ce nădăjduiesc întru Tine, Cel ce nu Te întorci dinspre cererea păcătoșilor, Cel ce dai mâna celui ce zace jos.

Povățuiește-mă pe mine la frica Ta. Dă-mi mie lacrimi de umilință, pocăință spre mântuire aducând, căci către Tine am ridicat ochii cei gânditori ai sufletului meu; căci către Tine, Doamne, m-am îndreptat din pântecele maicii mele; și să nu mă lepezi pe mine de la fața Ta, că multe sunt îndurările Tale peste cei ce cheamă numele Tău întru adevăr; că bine ești cuvântat în vecii vecilor. Amin!

CHURC080 doarortodox

2. Plânsul de Luni seara

sfantul-efrem-sirulPrimește rugăciunea gurii mele celei întinate și necurate, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; și să nu te îngrețoșezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic și nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mângâierea Ta. Caută-mă pe mine ca pe oaia cea pierdută, căci m-am facut pustiu de a mă îndrepta către toată osârdia și tot gândul cel bun. Căci, dupa ce m-am orbit cu dulcețile și cu dezmierdările, am întunecat sufletul meu și de beția patimilor este înnegrită inima mea.

Mărturisesc Ție Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea, răutatea și dobitocia mea. Voi spune, iarăși, din inimă, toată bunătatea și veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemărginită iubire le-ai revărsat peste mine. Din pricina mea Te-am întărâtat, Doamne; m-am arătat fără osârdie către facerea de bine, m-am gândit des la rău și lesne am săvârșit tot păcatul. Iar Tu, Stăpane, ai trecut cu vederea toata răutatea mea din pricina nemărginitei întinderi a îndurării Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se înalță prin darul Tau, Stăpâne, dar se smerește iarăși pentru păcatele mele. Mă trage pe mine, iarăși, darul Tău către viață, iar eu, mai vârtos, către moarte cu stăruință mă duc.

O, cât de cumplită e obișnuința patimilor ! Cum leagă mintea cu legături de nedezlegat! Și eu, păcătosul, mă leg cu ele de buna mea voie. Și încă mă și bucur când mă văd legat. Cufundat sunt în adânc: și-n fiecare zi mă bucur de lanțurile vrajmașului și mă îndulcesc într-însele. Ne leagă cu legături pe care nu vrem să le vedem, și de-a pururi ne întinde curse, în care mă prind. Pentru că el însuși cunoaște cugetul și pornirea. Și fiindcă este mai tare, într-o clipită mă leagă. Continuă lectura →

Odele lui Solomon – rugăciuni creștine din secolele I-II

Publicat pe de
Răspunde

dreptul-solomon1401200931101028Odele lui Solomon – rugăciuni creștine din secolele I-II, Oda a III-a

1. M-am imbracat cu iubirea Domnului.
2. Si mădularele Lui sunt cu mine si eu depind de ele; si El ma iubeste.
3. Caci n-as fi stiut cum sa-L iubesc pe Domnul, daca El nu m-ar fi iubit mereu.
4. Cine poate discerne iubirea afara doar de cel iubit?
5. Il iubesc pe Cel iubit, si sufletul meu Il iubeste, si oriunde este odihna Lui, acolo sunt si eu.
6. Si nu voi mai fi strain caci nu este invidie la Domnul Cel prea-inalt si indurator.
7. Unitu-m-am cu El, caci iubitorul a gasit pe Cel iubit; iubit-am pe Cel Ce e Fiul, si eu voi deveni fiu.
8. Intr-adevar, oricine e unit cu Cel nemuritor, cu adevarat va fi nemuritor
9. Si cel ce se bucura in Cel Ce e Viata, va deveni viata.
10. Acesta este Duhul Domnului care nu e mincinos, Cel ce invata pe fiii oamenilor sa cunoasca Caile Lui.
11. Fii intelept si intelegator si veghetor.
Aliluia.

CHURC080 doarortodox

Odele lui Solomon, rugăciuni creștine din secolele I-II, Oda a 4-a

1. Nimeni nu poate intina Locul Cel sfant al Tau, Dumnezeul meu;
nici nu-l poate schimba, nici stramuta.
2. Caci nu este nici o putere asupra lui;
caci sanctuarul Tau e planuit de Tine inainte sa fi facut orice loc.
3. Cel Vechi nu poate nu poate fi schimbat de cele ce sunt dupa El.
Tu ai daruit inima Ta, Doamne, credinciosilor Tai.
4. Niciodata nu vei fi nelucrand, nici vei fi fara roade.
5. Caci o ora a credintei Tale e mai vrednica decat toate zilele si anii.
6. Caci cine se va imbraca in harul Tau si va fi ranit?
7. Cunoscuta este pecetea Ta. Si fapturile Tale o cunosc.
8. Si ostirile tale o au si Arhanghelii cei alesi ai Tai sunt investmantati cu ea.
9 Tu ne-ai dat noua prietenia Ta, nu pentru ca aveai nevoie de noi,
ci ca noi pururea avem nevoie de Tine.
10. Ploua peste noi ploaia ta cea lina
si deschide izvoarele Tale cele induratoare
care ne izvorasc noua lapte si miere.
11. Ca la Tine nu e parere de rau,
ca sa-ti para rau de vreuna dintre fagaduintele Tale.
12. Caci stii sfarsitul a toate.
13. Ceea ce dai, le dai de bunavoie,
ca niciodata sa le iei inapoi.
14. Caci totul este cunoscut de Tine ca Dumnezeu
si oranduit de la inceput inaintea Ta.
15. Si Tu, Doamne, pe toate le-ai facut.
Aliluia.

CHURC080 doarortodox

Odele lui Solomon, rugăciuni creștine din secolele I-II, Oda a V-a

1. Pe Tine Te laud, Doamne, căci Te iubesc.
2. O, Prea Înalte, nu mă uita, căci Tu ești nădejdea mea.
3. De bunăvoie am primit harul Tău ca să viez prin el.
4. Veni-vor cei ce mă prigonesc, dar nu mă vor vedea.
5. Fă să cadă asupra lor un nor de întuneric
și o ceață de adâncă întunecime să-i învăluie.
6. Și lasă-i fără lumina de-a vedea, ca să nu mă prindă.
7. Îngreunează planurile lor, așa încât cele ce au uneltit să se întoarcă
împotriva capetelor lor.
8. Căci au uneltit un plan, dar n-a fost să fie.
9. Cu ură s-au pregătit și s-au găsit a fi neputincioși.
10. Și pentru că în Domnul mi-am pus nădejdea, nu mă voi teme.
11. Și pentru că Domnul este mântuirea mea, nu mă voi înfricoșa.
12. Și El este o cunună împletita pe capul meu și nu mă voi tulbura.
13. Chiar dacă totul se va cutremura, eu voi sta drept.
14. Și chiar dacă toate cele văzute vor pieri, eu nu voi muri.
15. Căci Domnul este cu mine și eu cu El.
Aliluia.

CHURC080 doarortodox

Odele lui Solomon, rugăciuni creștine din secolele I-II – Oda a 40-a

Oda 40

1. Precum mierea picură din stupii albinelor,

Și laptele izvorăște din pieptul femeii care iubește pe pruncii ei,

Tot așa este speranța mea în Tine, Dumnezeul meu.

2. Precum izvorul țâșnește apele sale,

Tot așa inima mea izvorăște lauda Domnului și buzele mele Îi aduc slavă,

3. și limba mea e dulce de psalmii Lui. și membrele mele sunt unse cu odele Sale

4. Și fața mea se veseleste cu bucuria Lui și duhul meu saltă întru iubirea Lui și sufletul meu strălucește întru El.

5. Și cei închinători se încred în El; și mântuirea va fi sădită întru ei cu vrednicie.

6. Și moștenirea lor este viața veșnică, Și cei fără stricăciune au primit-o. Aliluia.

CHURC080 doarortodox

king-solomon-russian-iconÎntr-o zi, Împăratul Solomon s-a hotărât să-l înveţe o lecţie pe cel mai de încredere ministru al său, Benaiah Ben Yehoyada, care se lăudase că nu există lucru pe care să-l dorească Împăratul pe pământ şi el să nu i-l aducă.

Împăratul l-a chemat la el şi i-a zis: „Benaiah, există un inel pe care vreau să mi-l aduci. Vreau să-l port de Sukkot (Sărbătoarea Corturilor), ceea ce înseamnă că ai şase luni la dispoziţie să îl găseşti.”

Benaiah a răspuns: „Împărate, dacă acest inel există pe pământ, am să-l găsesc şi am să ţi-l aduc, dar ce e aşa special în legătură cu el?” Împăratul a zis: „Acest inel are puteri magice. Dacă un om fericit se uită la el se întristează şi dacă un om trist priveşte acest inel, se bucură.” Solomon ştia că acest inel nu exista nicăieri pe pământ, dar dorea să-l smerească pe Benaiah.

A trecut primăvara… a trecut şi vara şi Benaiah tot nu a dat de urma inelului.

În seara dinaintea Sukkotului umbla trist pe uliţele Ierusalimului. Plimbându-se, a văzut un negustor bătrân care îşi strângea marfa de pe un covor învechit. Benaiah s-a apropiat de el şi l-a întrebat: „Ai auzit vreodată de un inel care să facă un om fericit să se întristeze şi un om trist să se bucure, doar privindu-l?” Bătrânul a luat un inel simplu de aur şi fără să răspundă nimic a inscripţionat inelul şi i l-a dat. Când Benaiah a citit ce scria pe el, s-a luminat la faţă. În seara când tot Ierusalimul sărbătorea Sukkotul, Solomon l-a chemat pe Benaiah la el şi i-a zis: „Prietene, ai găsit ceea ce ţi-am cerut?”

Toată lumea îl privea amuzată pe Benaiah şi însuşi Solomon zâmbea distrat. Spre surprinderea tuturor, Benaiah a luat inelul de aur pe care i-l dăduse negustorul şi l-a înmânat Împăratului. De îndată ce Solomon a citit gravura de pe inel, i s-a şters zâmbetul de pe faţă. Negustorul inscripţionase pe inel literele: gimel, zayin, yud, literele cu care începeau cuvintele „Gam zeh ya’avor”, „Şi asta o să treacă.”

De îndată Solomon a înţeles că nici înţelepciunea lui, nici toată avuţia lui nu aveau să ţină o veşnicie şi că toate lucrurile, fie bucurii, fie necazuri TREC.

CHURC080 doarortodox