Postul Nașterii Domnului


nasterea DomnuluiPostul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului a fost instituit în sec. IV-V, deci mai târziu decât Postul Sfintelor Paști. Este un post al pocăinței, dar nu cu aceeași intensitate ca Postul Sfintelor Paști. Nu există în el slujbe speciale cu metanii, nu există un canon de pocăință precum Canonul Sfântului Andrei Criteanul pe care îl citim în Postul Sfintelor Paști. Desigur, orice post ne cheamă la pocăință, însă Postul Crăciunului îmbină pocăința cu milostenia și fapta bună, la care ne îndeamnă Evangheliile dinaintea și din timpul acestui Post. Este un post de pregătire duhovnicească, de curățire duhovnicească, ca să primim în noi, în peștera trupului nostru și în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume și Se face om, pentru ca pe oameni să-i ridice la viața duhovnicească și dumnezeiască. De aceea, în Catavasii se spune: „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă!’”

 Programul acestui post este concentrat în cuvintele citate acum, care provin dintr-o predică a Sfântului Grigorie Teologul. Ele au următorul înțeles: Hristos, Care coboară din Ceruri, vrea să coboare în sufletele noastre, să ne lumineze viața noastră și să ne ridice pe noi la viața duhovnicească sau cerească. Astfel, postul acesta este un post de pregătire spirituală, ca noi să devenim un templu, un sălaș al prezenței Mântuitorului Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, ca El să ne arate astfel iubirea lui Dumnezeu Tatăl. De aceea prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului este Intrarea Maicii Domnului în biserică, la 21 noiembrie. Aceasta înseamnă că Maica Domnului intră în templul din Ierusalim pentru a deveni ea însăși templu sau ‘biserică sfințită și rai cuvântător’, cum o numesc cântările noastre liturgice. Asemenea Maicii Domnului, care prin rugăciune, curăție și căutarea sfințeniei se pregătește să primească în ea taina Întrupării lui Dumnezeu, și noi, creștinii, trebuie să ne pregătim, să ne curățim, ca să devenim templu sau biserică, să devenim locaș în care poate să locuiască Hristos Domnul.

Postul acesta al Crăciunului este, deci, în primul rând, o pregătire, o sfințire a gândurilor, a simțirilor, a trupului și sufletului nostru prin pocăință, prin Spovedanie și Împărtășanie, prin citirea mai deasă a Sfintei Scripturi și a scrierilor sfinților și printr-o atenție spirituală deosebită ca să devenim ‘biserică sfințită’ în sufletele și în trupurile noastre.

În al doilea rând, vedem că o sărbătoare foarte populară sau foarte cunoscută din timpul Postului Crăciunului este pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, care a trăit în secolul al IV-lea și a îmbinat apărarea Ortodoxiei cu grija față de săraci, de orfani, de oamenii necăjiți, însingurați și înfrigurați. Deci, în această perioadă a Postului înțelegem că, pe lângă pregătirea noastră duhovnicească interioară, trebuie să facem și milostenie sau să fim milostivi ca Sfântul Nicolae, dăruind altora, ca semn al iubirii noastre frățești, daruri spirituale și daruri materiale, după putință, iar dacă nu avem niciun dar material, măcar să oferim un cuvânt bun, o mână de ajutor, o încurajare unui om sărac, singur și deznădăjduit, întristat sau îndoliat. Această milostenie sau această dăruire către alții este pregătirea noastră pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dăruit de Dumnezeu Tatăl ‘pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire.’

Prin urmare, Postul Crăciunului, ca abținere de la produse de origine animală, se unește cu rugăciunea și cu împărtășirea euharistică mai deasă, pentru sfințirea noastră, dar și cu milostenia, ca semn al prezenței iubirii milostive a lui Hristos în noi. De fapt, când primești un dar material ți se umple mâna, dar când dăruiești cu bucurie și smerenie ți se umple inima de prezența lui Dumnezeu Cel milostiv în tine. Astfel, Postul Nașterii Domnului esteperioada darurilor care se arată în milostenie și culminează cu darurile de Crăciun, ca simbol al răspunsului nostru la multele daruri duhovnicești pe care Dumnezeu Fiul ni le aduce prin întruparea Sa și prin nașterea Sa ca om în peștera Betleemului.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să devenim un Betleem sfințit, un loc în care să poată veni Mântuitorul Iisus Hristos sau întreaga Sfântă Treime prin harul Duhului Sfânt în inimile noastre, ca să devenim și noi, ca și Maica Domnului, ‘biserică sfințită și rai cuvântător’. Să ne ajute Hristos Domnul să înțelegem această perioadă de post nu ca pe o perioadă de opreliști sau de restricții, ci ca timp de sporire în evlavie și dărnicie. Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face liberi. Când ne rugăm, ne unim cu Dumnezeu Cel necuprins și netrecător, primind în suflet pace și bucurie. Însă când folosim pătimaș lucrurile materiale, ne unim cu realități limitate și trecătoare, care limitează dorința spirituală a sufletului uman după iubire infinită și eternă. Deci, postul adevărat este prilej de libertate duhovnicească: libertatea de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult prin rugăciune și libertatea de a-i iubi pe semenii noștri mai mult prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, mântuirea noastră și bucuria semenilor.

† DANIEL , Patriarhul României

DoarOrtodox

Reclame

Rugăciune care se citeşte în fiecare post


Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

CHURC080 doarortodox

Paraclisul Maicii Domnului


Vizitează și abonează-te la canalul youtube asociat site-ului doarortodox.ro, click pe iconița de mai jos și află rapid fiecare clip nou creat!

do



Continuă lectura

Stihirile Paştilor


Psalţii Catedralei Patriarhale – Stihirile Paştilor

Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui (Ps. 67:1)

Paştile cele sfinţite astăzi nouă S-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte. Paştile cele de taină. Paştile cele preacinstite. Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii.

Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului (Ps. 67:2a)

Veniţi de la vedere femei binevestitoare și ziceţi Sionului:
primește dela noi bunele vestiri de bucurie, ale Învierii lui Hristos;
Veselește-te, saltă și te bucură, Ierusalime, pre Împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un Mire ieșind.

… aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, (Ps. 67:2a)
Iar drepţii să se bucure şi să se veselească  (Ps. 67:2b)

Mironosiţele femei, foarte de dimineaţă, stând înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, aflat-au înger pe piatră şezând; şi acela, grăind către dânsele, aşa a zis:
Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Ce plângeţi pe Cel nestricat, ca şi cum ar fi în stricăciune? Mergând, vestiţi ucenicilor Lui.

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.  (Ps. 117:24)

Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit; Paştile cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; O Paştile, izbăvire de întristare!

Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi apostolilor!

Psalmul 50


psalt: Sebastian Heltianu

Psalmul 50

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupre mare mila Ta, si dupre multimea indurarilor tale sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste, ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, ca sa te indreptatesti intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand te vei judeca tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit, si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii tale ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu issop, si ma voiu curati; spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada ma voiu albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Intoarce fata ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada dela fata ta, si Duhul tau cel Sfant nu lua dela mine. Da mie bucuria mantuirii tale, si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pre cei fara de lege caile tale, si cei necinstitori la tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de sangiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea ta. Doamne, buzele mele vei deschide, si gura mea va vesti lauda ta. Ca de-ai fi voit jertfa, as fi dat: arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci binevoi-vei jertfa dreptatii, prinosul si arderi de tot; atunci vor pune pre altarul tau vitei.

Cum să postim. Sfaturi pentru folos duhovnicesc:


214068_orthodox_monk_in_romania.jpg

“După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.

Postitor adevărat este cel care se reţine de la desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necuraţie.

Postitor adevărat este cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie, sa nu facă răutate şi să nu se răzbune.

Postitor adevărat este cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare.

Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la dorirea lucrurilor străine. Într-un cuvânt, adevărat postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău.

Iată, creştine, postul duhovnicesc ! Ne este folositor şi postul trupesc, pentru că slujeşte omorârii patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne este absolut de trebuinţă, pentru că, fără el, nici postul trupesc nu este nimic.

Mulţi postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul.

Mulţi postesc de mâncare şi băutură, dar nu postesc de gânduri, fapte şi cuvinte rele. Şi care le poate fi folosul din aceasta ?

Mulţi postesc o zi, două sau mai mult, dar de mânie, de ţinerea de minte a răului şi de răzbunare nu vor să postească.

Mulţi se înfrânează de la vin, carne, peşte, dar cu limba îi muşcă pe semenii lor – deci ce folos au din aceasta? Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la mită, răpire şi prădarea bunului străin – ce folos au deci din aceasta ?

Postul adevărat şi curat este abţinerea de la orice rău. Dacă vrei, creştine, să-ţi fie postul folositor, atunci, postind trupeşte, să posteşti şi duhovniceşte şi să posteşti întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot aşa pune-l şi gândurilor şi patimilor tale celor rele.

Să postească mintea ta de gândurile cele deşarte.

Să postească mintea ta de ţinerea de minte a răului.

Să postească voia ta de dorirea cea rea.

Să postească ochii tăi de vederea cea rea: întoarce-ţi ochii tăi ca să nu vada deşertăciunea (Psalm 118, 37).

Să postească urechea ta de cântece spurcate şi de şoapte clevetitoare.

Să postească limba ta de clevetire, de osândire, de vorbe spurcate şi de orice cuvânt deşert şi vătămător.

Să postească mâinile tale de la bătaie şi de la răpirea bunurilor celor straine.

Să posteasca picioarele tale de la a umbla întru răutate. «Fereşte-te de rău şi fă bine» (Psalm 33, 1 ; Petru 3, 11)

Iată postul creştinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi! Pocăieşte-te şi te înfrâneaza de la orice cuvânt, faptă şi gând rău, deprinde-te cu virtuţile şi întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu.

(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008, Traducere din limba rusa de Rasofora Domnica Talea – Manastirea Nera, pp. 241-242)

151.gif

***

Rugaciune care se citeste in fiecare post

“Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai inainte ai intocmit, prin Legea Ta Veche si Noua aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si spre biruinta asupra pacatului; ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu bunaplacere inaintea Ta in toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase Dumnezeule si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.

dst08_y.jpg

Sfantul Ioan Episcopul cel Minunat, Schitul Sihla (1918- cca. 1951)


Cu adevărat minunată şi sfântă a fost viaţa şi nevoinţa episcopului Ioan cel purtător de Dumnezeu, care s-a nevoit ca un înger în trup în Munţii Sihlei, în prima jumătate a secolului al XX-lea. Însă foarte puţini cunosc viaţa şi aspra osteneală duhovnicească a acestui ierarh purtător de Dumnezeu.

Fericitul episcop Ioan era rus de origine, pentru viaţa sa aleasă a fost hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Kievului, prin anul 1915. Apoi, venind peste Rusia ortodoxă cumplita prigoană ateistă, în anii 1917-1918, şi pornindu-se război împotriva Bisericii, fiecare se ascundea din faţa primejdiei.

Văzând aceasta, episcopul Ioan a părăsit pe ascuns Kievul, s-a îmbrăcat în haine civile şi s-a refugiat, neştiut de nimeni, în România, traversând noaptea Nistrul pe o scândură. Apoi s-a dus în părţile Olteniei şi a intrat ca frate începător la Schitul Crasna, judeţul Gorj, prin anul 1920, spunând egumenului Dionisie Lungu că a rămas în ţară cu războiul. Egumenul i-a rânduit să pască vitele.

După trei ani i-a spus stareţul fericitului episcop Ioan: „Frate Ioane, lasă vitele şi pregăteşte-te că în noaptea aceasta te facem călugăr!” Dar el, tăinuindu-se, a dispărut din schit în noaptea aceea şi, neştiut de nimeni, a venit în părţile Moldovei şi s-a făcut mare sihastru în Munţii Sihlei, din judeţul Neamţ.

Cum a ajuns aici şi în ce loc se nevoia, nimeni nu a aflat vreodată. Spun bătrânii locului că avea un bordei tăinuit în pământ, în pădurea deasă dintre Schitul Sihla şi Râpa lui Coroi, în adâncul muntelui, unde s-au nevoit de-a lungul secolelor nenumăraţi sihaştri sfinţi, printre care cea mai vestită era Sfânta Teodora de la Sihla. Mai spun bătrânii de aici că un pădurar din satul Văratec-Neamţ ştia locul şi taina acestui sfânt şi că îi ducea cele de nevoie din când în când.

Primul călugăr care l-a cunoscut pe episcop la Schitul Sihla a fost Protosinghelul Vasian Scripcă, cu metania din Mănăstirea Secu, care era pustnic sub stâncile Sihlei. Părinţii bătrâni spun că el i-a fost mulţi ani duhovnic sfântului episcop Ioan.

În anul 1931 a fost întâlnit pe obcina Sihlei de către Arhimandritul Cleopa Ilie, pe atunci fratele Constantin, care păştea oile Mănăstirii Sihăstria, împreună cu fratele său, Vasile. Episcopul mergea pe potecă spre Sihla şi în urma lui mergea un ierodiacon basarabean, care îi era ucenic.

Episcopul s-a oprit o clipă şi i-a spus ucenicului său în limba rusă: „Spune-i fratelui Vasile să se pregătească, că are de mers o cale lungă!” Diaconul a spus această profeţie fraţilor Vasile şi Constantin. Apoi episcopul a plecat cu ucenicul la Sihla la pustnicul Vasian. După şase luni, profeţia sfântului episcop Ioan s-a împlinit, căci fratele Vasile s-a mutat la Domnul în luna mai, 1931.

Timp de 15 ani, nimeni n-a mai vorbit nimic de acest sihastru sfânt. Dar, după anul 1940, când Protosinghelul Teodul Varzare a ajuns preot slujitor al Mănăstirii Agapia, Dumnezeu iarăşi l-a făcut cunoscut pe episcopul Ioan prin acest duhovnic.

Trecând anii grei ai războiului, 1941-1945, prin rânduială divină, părintele Teodul avea duhovnic pe arhimandritul Cleopa Ilie, stareţul Mănăstirii Sihăstria.

Odată, în vara anului 1945, Părintele Teodul îşi luă toiagul şi, trecând muntele Agapiei, mergea spre Sihăstria. Ajungând la o mică poiană numită „Poiana Trapezei”, l-a întâlnit pe fericitul episcop Ioan, care-l aştepta. Era mic de statură, cu capul descoperit, cu părul cărunt şi era îmbrăcat cu o haină lungă de lână, desculţ şi încins cu o frânghie de cânepă. Nu avea nici toiag, nici traistă, ci numai o aţă de metanii făcută de el.

Văzând pe duhovnic, l-a binecuvântat cu amândouă mâinile şi i-a zis cu glas profetic: „Părinte Teodul, te duci la Sihăstria, la Părintele Cleopa ? De multe ori mă duc şi eu la Mănăstirea Sihăstria şi stau la slujbă în biserică, însă, cu darul lui Dumnezeu, nu mă vede nimeni. Ştiu că sfinţia ta vrei să te retragi din Agapia la Sihăstria, dar să nu te duci. Rămâi acolo şi fă ascultare, că nu degeaba te-a trimis Dumnezeu la Agapia. Acolo este mântuirea sfinţiei tale !”

După ce i-a spus taina vieţii sale, înainte de despărţire i-a zis: „Părinte Teodul, te rog să-mi cumperi un pachet cu hârtie de scris şi cerneală. Îmi trebuie să scriu ceva !” „Să vă cumpăr şi condei, preasfinţite ?”
„Nu, a zis el, adu numai nişte peniţe”. Apoi, arătând cu mâna spre crengile brazilor, a zis: „Ia uită-te câte condeie mi-a dat Dumnezeu!” Apoi l-a întrebat duhovnicul: „Unde şi când să vă aduc hârtia ?”  Iar fericitul episcop i-a răspuns: „Nu te îngriji de aceasta, are grijă Domnul de toate !” Şi iarăşi l-a întrebat:
„Vreţi să vă aduc ceva pesmeţi de mâncare !” „Nu-mi trebuie nimic, a răspuns episcopul, căci, din mila lui Dumnezeu, am de toate !” „Binecuvintează-mă, preasfinţite !” „Domnul să te binecuvinteze, părinte, şi mă iartă!”
Apoi îndată a dispărut sfântul episcop Ioan în desişul pădurii.

După o lună de zile, cumpărând hârtia şi cerneala, părintele Teodul şi-a luat toiagul şi desaga şi, rugându-se să-l întâlnească iarăşi pe episcopul Ioan, a trecut peste munte spre Mănăstirea Sihăstria. Ajungând în Poiana Trapezei, episcopul deja îl aştepta, fără să observe din ce parte vine. Avea chipul alb, luminat şi răspândea o bucurie cerească, străină oamenilor de rând. În mâna stângă ţinea metaniile, iar dreapta era aşezată pe piept ca pentru rugăciune.

Binecuvântându-l iarăşi cu ambele mâini, l-a sărutat pe frunte şi i-a zis: „Părinte Teodul, te duci la Sihăstria ? Mai bine întoarce-te înapoi la Agapia, că părintele Cleopa lipseşte azi din Sihăstria, căci este chemat la Mănăstirea Neamţ !” Apoi duhovnicul i-a spus: „Preasfinţite, v-am adus hârtie, cerneală şi câteva peniţe, cum aţi cerut”. Iar fericitul Ioan episcopul a zis: „Îţi mulţumesc, părinte Teodul. Ştiam că vei găsi !” După aceea le-a pus în desaga pe care o avea în spate. „V-am adus şi ceva de mâncare: pâine, fructe şi puţin vin”. „Dumnezeu să-ţi plătească dragostea, părinte Teodul, dar nu am nevoie de nimic. Are Domnul grijă de mine !”

Apoi a zis fericitul episcop Ioan: „Părinte Teodul, de mare folos este postul pentru călugăr. Să ştii că şapte sunt treptele postului, adică sunt şapte feluri de hrană pentru om, şi anume:

a. Carnivorii, care mănâncă întotdeauna carne. Aceştia sunt în treapta cea mai de jos a postului şi, chiar dacă se înfrânează uneori de la mâncare, ei nu pot spori niciodată în rugăciune.

b. Lactovegetarienii, care nu mănâncă niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă şi tot felul de legume fierte. Aceştia sunt în treapta a doua a postului, pe care o ţin de obicei călugării din mănăstiri şi foarte rar, mirenii.

c. Vegetarienii care mănâncă numai zarzavaturi şi legume fierte sau nefierte. Rânduiala aceasta formează treapta a treia a postului şi o ţin călugării cei mai râvnitori din mănăstiri. De aici încolo încep treptele postului cele mai aspre, pe care păşesc, de obicei, călugării sihaştri şi pustnicii cei mai nevoitori.

d. Fructiferii, care mănâncă o dată pe zi pâine şi fructe nefierte, fără a gusta vreodată altfel de hrană. Cine a ajuns la această treaptă a postului, acela poate stăpâni cu uşurinţă trupul şi gândurile şi poate spori repede pe calea rugăciunii.

e. Cerealierii formează treapta a cincea a postului. La această treaptă ajung călugării, mai ales cei din sihăstrii şi pustnicii, care mănâncă o dată pe zi numai pâine neagră de cereale şi boabe muiate de grâu, porumb, mei, linte, bob, mazăre etc.

f. Hrana uscată este a şasea treaptă a postului călugăresc, la care ajung de obicei pustnicii cei mai râvnitori. Cei care petrec în această nevoinţă mănâncă numai pesmeţi de pâine muiaţi în apă, cu sare sau puţin oţet, o dată pe zi şi cu măsură. Aşa se nevoiau sihaştrii de pe Valea Nilului.

g. Hrana sau mana dumnezeiască este ultima şi cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care ajung foarte puţini dintre asceţi, după o îndelungată nevoinţă, întăriţi fiind cu darul Sfântului Duh. Aceştia se îndestulează numai cu Preacuratele Taine, adică cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care le primesc o dată sau de două ori pe săptămână, fără a mai gusta ceva decât numai apă. După grele ispite şi nevoinţe am ajuns, cu darul lui Dumnezeu, să mă mulţumesc numai cu Preacuratele Taine, şi nu mai simt foame, nici trebuinţă de pâine şi legume…”

Apoi l-a întrebat părintele Teodul: „Preasfinţite, acolo în pădure, unde locuiţi, nu vă este frig iarna?” „Părinte Teodul, eu sunt cetăţeanul Munţilor Carpaţi şi Domnul are grijă de mine, că, oriunde mă aflu, nu duc lipsă de nimic. Nu simt nici frigul iernii, nici arşiţa soarelui, nici foamea, nici setea, nici altă nevoie pământească !” „Preasfinţite, a zis duhovnicul, tare m-aş retrage la Mănăstirea Sihăstria, lângă călugări ! Acolo aş avea mai multă linişte şi vreme de rugăciune”. Iar el mi-a răspuns: „Dacă ai fost rânduit de Mitropolie la Agapia, fă ascultare, că ai fost trimis acolo cu voia şi porunca lui Dumnezeu !”

Apoi, făcându-i metanie şi sărutându-i mâna, i-a cerut binecuvântare de plecare, iar sfântul Ioan i-a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos să te binecuvinteze şi mă iartă !” Şi îndată cuviosul a dispărut.

Aşa s-a despărţit părintele Teodul pentru a doua oară de acest sfânt al zilelor noastre, care se numea şi „cetăţeanul Munţilor Carpaţi!”

A mai trecut un an de zile fără a se şti nimic de episcopul Ioan. În primăvara anului 1946, Protosinghelul Teodul şi-a luat toiagul şi, rugându-se în taină, a trecut muntele spre Sihăstria. Ajungând în Poiana Trapezei, aceeaşi minune s-a săvârşit pentru a treia şi ultima dată. În marginea poienii, sfântul episcop Ioan îl aştepta cu aceeaşi faţă luminată şi cu aceeaşi bucurie şi pace duhovnicească.

Făcându-i cuvenita metanie, cuviosul episcop Ioan a zis: „Aş vrea să mă întorc înapoi în patria mea natală, ca să mă săvârşesc acolo ! Sunt şi la noi păduri destule…”. Iar părintele Teodul l-a întrebat: „Cum să mergeţi acum, când Rusia este condusă de atei şi Biserica este aşa de prigonită ?” Dar sfântul Ioan a zis: „Cred lui Dumnezeu că nu mă va vedea nimeni, căci mâna lui Dumnezeu mă va acoperi…!”

Auzind acestea, duhovnicul Teodul s-a întristat mult şi a lăcrimat. Iar minunatul episcop Ioan l-a întărit în nădejde şi l-a sfătuit să aibă grijă de sufletele încredinţate lui din Mănăstirea Agapia, zicându-i că acolo este mântuirea lui. Apoi, făcându-i metanie, i-a cerut ultima binecuvântare şi aşa s-au despărţit. Episcopul Ioan s-a dus către Sihla, iar părintele Teodul şi-a continuat drumul la Mănăstirea Sihăstria. Din ziua aceea nu l-a mai văzut niciodată. Numai Dumnezeu ştia unde se adăposteşte robul său.

După cinci ani de zile, adică în primăvara anului 1951, Dumnezeu l-a descoperit iarăşi pe sfântul episcop Ioan într-un chip ca acesta: Fratele Ştefan Juncu, păscând oile Mănăstirii Sihăstria prin pădure, deodată a observat un lucru minunat. Câinii s-au oprit din lătrat, iar oile s-au strâns în jurul unui bătrân pustnic necunoscut. Era cuviosul episcop Ioan. Apoi fratele l-a auzit pe sihastru vorbind: „Oare ce am greşit eu astăzi lui Dumnezeu, de m-a arătat oamenilor !” Apoi i-a zis fratelui care păştea oile: „Frate Ştefan, vină încoace şi nu te teme ! Ştiu că te spovedeşti la părintele stareţ Ioil, dar te rog să nu-i spui la spovedanie, nici la altcineva, că te-ai întâlnit cu mine astăzi !” Şi îndată, sfântul Ioan a dispărut în pădure.

Fratele Ştefan a ţinut taina aceasta doar o săptămână, căci la spovedanie i-a spus stareţului Ioil cum s-a întâlnit cu acel sihastru sfânt. Auzind aceasta stareţul, a plecat îndată cu egumenul Sihlei, Visarion, şi o săptămână întreagă au străbătut potecile pădurilor şi locurile pustii, dorind să întâlnească pe sfântul episcop.

După încă o lună de zile, fericitul episcop Ioan l-a întâlnit pe fratele Ştefan cu oile prin pădure şi i-a zis: „Frate Ştefan, te-am rugat un lucru când ne-am întâlnit în pădure şi nu l-ai împlinit ! Să ştii că vei pleca în curând la armată şi înapoi nu te vei mai întoarce !” Această profeţie a sfântului Ioan s-a împlinit întocmai, căci, după ce a făcut armata, s-a căsătorit şi a rămas în lume.

Din anul 1951 nu s-a mai aflat nimic despre acest mare şi sfânt episcop Ioan şi nu putem şti dacă s-a reîntors în patria sa, precum dorea, sau s-a săvârşit în pădurile din Munţii Sihlei, unde, de-a lungul secolelor, s-au nevoit şi s-au sfinţit sute de cuvioşi şi cuvioase, printre care cea mai cunoscută rămâne Cuvioasa Teodora de la Sihla.

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul (22 iunie)


Glasul al 4-lea

Indreptator credintei si chip blandetelor, invatator infranarii te-a aratat pe tine, turmei tale, adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu, smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Grigorie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Altul, glasul al 2-lea

De dulceata gurii tale celei sfintite ce indulceste Biserica si de focul ravnei tale se minuneaza cetele ceresti, ca ostenindu-te in talmacirea sfintelor invataturi ale parintilor celor de demult, ai daruit turmei tale bucuria cunoasterii lui Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Grigorie.

Altul, glasul al 3-lea

Preacinstit truditor in ogorul dumnezeiestilor slove, intelepte urmator al Sfintilor Parinti, bland povatuitor al Ungrovlahiei, numai cu smerenia ai biruit mestesugul celor potrivnici. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Grigorie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca noua pace si mare mila.

sf-ierarh-grigorie-dascalu

Acatistul Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul, Mitropolitul Țării Românești ! (22 iunie)

Condacul 1

Purtatorului de Dumnezeu Grigorie, ierarhul lui Hristos, prinos de multumire ii aducem, noi nevrednicii. Celui ce a fost slujitor al adevarului, dascal al invataturii celei mantuitoare si talcuitor al scrierilor Sfintilor Parinti, sa-i cantam cu bucurie din adancul inimii:

Bucura-te, Sfinte Grigorie, Ierarhe Preaintelepte!

sau

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Grigorie, dascal al inteleptelor invataturi!

Continuă lectura