Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
foto: Adrian Kazimiruk
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi
Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacul 1
M-ai adus în viaţa aceasta din dragoste şi bunătate, spre a mă bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat şi spre a urma legea Ta, dar eu neascultând, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adâncul sufletului: Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu !
Icosul 1
Mai rău decât fiul rătăcit am ajuns, risipind bogăţiile date de Tine Părinte Ceresc, în ţara fărădelegilor veacului acestuia şi văzându-mă depărtat de harul tău strig Ţie:
Iartă-mă Doamne, că drumul mântuirii am rătăcit;
Iartă-mă Doamne, că nici o poruncă a Ta nu am păzit;
Iartă-mă Doamne, că în păcate de moarte am căzut mereu;
Iartă-mă Doamne, că toată viaţa am slujit celui rău;
Iartă-mă Doamne, că smochin neroditor am devenit;
Iartă-mă Doamne, că învăţăturile Tale sfinte, nu am împlinit;
Iartă-mă Doamne, că numai Tu, în mila Ta poţi să mă mântuieşti;
Iartă-mă Doamne, şi de zidirea Ta care te cheamă, să te milostiveşti;
Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!
Condacul al-2-lea
Nu am voit să mă bucur de pacea şi iubirea Părintelui Ceresc, ci am căutat robia cea amară şi amăgitoare a celui viclean, dar Tu văzându-mă căzut, nu mai lepădat de la faţa Ta, ci mai învăţat să alerg la scaunul spovedaniei spre a-mi restaura iarăşi sufletul pierdut pentru care îţi cânt: Aliluia!
Icosul al-2-lea
Ce voi face eu desnădăjduitul, ce răspuns voi da înaintea Ta, că timpul ce mi-ai dat spre a slujii Ţie, cu vrăşmaşii Tăi l-am petrecut, iar acum gol fiind de fapte bune te rog cu umilinţă:
Iartă-mă Doamne, că darurile tale fără de preţ, le-am risipit;
Iartă-mă Doamne, că în ţară străină a fărădelegii să plec, am dorit; Iartă-mă Doamne, că talanţii pe care mi i-ai dat, i-am îngropat;
Iartă-mă Doamne, că de calea Ta, mult m-am depărtat;
Iartă-mă Doamne, că bogăţia ce-am primit spre mântuire, rău am cheltuit;
Iartă-mă Doamne, că am căzut şi vrăjmaşul jalnic m-a robit;
Iartă-mă Doamne, că strig către Tine mereu;
Iartă-mă Doamne, că Tu eşti Ziditorul meu;
Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!
Reclame
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Care patrie şi cetate a odrăslit şi a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceştile lui nevoinţe, cu siguranţă nu pot spune – zice Daniil monahul, scriitorul vieţii acestuia. Care loc îl are acum pe acest dumnezeiesc şi minunat bărbat şi cu ce dulceţi de hrană fără de moarte îl hrăneşte, este adeverit, că într-acea patrie se află el acum, pentru care Sfântul Pavel, privighetoarea cea minunat glăsuitoare, a strigat: „Petrecerea noastră este în ceruri”, unde cu nematerialnică simţire, cu negrăită dulceaţă săturându-se de necheltuitele bunătăţi, primeşte răsplătirile cele vrednice de sudorile sale şi pentru dureri are cinstea cea fără durere, moştenind cereasca Împărăţie cu aceia al căror picior a stat întru dreptate.
Şi aşa viaţa lui, care desăvârşit murise lumii, şi-a rânduit-o între fraţi, ca şi cum ar fi fost mic între dânşii, neştiind că un copil încă a grăi, nefăcând nimic după voia sa, ca şi cum fără cuvântare şi fără voinţă şi-ar fi avut sufletul schimbat în totul de firească deosebire. Dar mai de mirare este că, fiind învăţat la toată înţelepciunea din afară, a cuprins prin smerita cugetare fapta cea vrednică cerului, pentru că trufia înţelepciunii din afară, desăvârşit se face străină de smerenie.
Petrecând Cuviosul Ioan cu duhovnicescul său părinte nouăsprezece ani, a rămas sărman, mutându-se către Dumnezeu fericitul Martirie. Căci, trimiţându-l înainte la Împăratul cel de sus ca pe un rugător şi sprijinitor – precum zice Daniil monahul -, Cuviosul Ioan a ieşit la loc de linişte în Sinai, având rugăciunile părintelui său ca o armă puternică spre risipirea celor tari. Iar locul acela era departe de biserică ca la cinci stadii şi se numea Tola.
