In fiecare an, la Moșii de Iarna și Moșii de Vara, în Sâmbăta Sfantului Teodor Tiron, a Floriilor sau a Rusaliilor, dreptslavitorii (dreptmaritorii) creștini își evoca și pomenesc, în rugăciuni, liturghii, panahide și parastase, strămoșii, moșii, parintii și înaintașii lor, în duh de sfânta recunostinta și onesta consideratie ori admiratie, fiindcă noi, rămânem, ne aflam în deplina comuniune și desăvârșităContinuă să citești …

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!) Rugăciunile începătoare, obligatorii: În numele Tatălui şi al Fiului şi al SfântuluiContinuă să citești …

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui șiContinuă să citești …

Doamne, Doamne, Cel ce ai îngă­duit diavolului să ispitească în Rai pe strămoșii noștri Adam și Eva, spre a le încerca ascultarea și supunerea; Cel ce, de asemenea, ai îngăduit dia­volului să ispitească cu îngrozire și cu grele su­ferințe pe dreptul Iov, robul Tău, pen­tru ca și mai lămurit să se vădească virtuțile și credința lui întru Tine; Cel ceContinuă să citești …