Neputința


SAMSUNG DIGITAL CAMERA

foto: Radmila Ostojic

Omul, ca urmare a păcatului, corupției spirituale și a diferitelor boli ori slăbiciuni, are parte de foarte multe neputințe, care, însă, pot fi depășite și gestionate, din perspectivă duhovnicească, dar, cu o singură condiție: anume, să le identificăm, să le diagnosticăm, să le recunoaștem, să le asumăm, într-un mod sincer, profund, serios și responsabil!…
Altfel spus, să ne rugăm, neîncetat, Preabunului și Preamilostivului nostru Dumnezeu, să înlature/să îndeparteze de la noi, toată neputința, boala, slăbiciunea, fragilitatea, sensibilitatea și vulnerabilitatea, devenenind, astfel, din nou, sănătoși, capabili, puternici și liberi!…
Cu alte cuvinte, să ne vindece de neputință de a nu putea iubi, de a nu putea produce/genera/răspandi bucurie, prospețime, inspirație, energie, pace și lumină, de a nu ne putea căi și pocăi, de a nu putea fi uniți, sinceri, corecți, demni, drepți, onești, neipocriți si nefațarnici, de a nu putea sta, drepți și verticali, în picioare, de a nu putea sta, smeriți, în genunchi, de a nu putea spune un cuvânt bun, un bună ziua, un te rog să mă ierți și un mulțumesc frumos, de a nu putea fi, pur și simplu, OM!…
Să ne rugăm Lui, așadar, să ieșim, biruitori/învingători, din neputința de a fi inutili, inerți, alterați, imposibili, incapabili și, deci, neputincioși, căci, toată neputința aduce boală și păcat iar „plata păcatului este moartea!…”
„Dumnezeule, milostivește-te spre mine, bolnavul, păcătosul și neputinciosul, amin!”

Stelian Gomboș
steliangombos.wordpress.com

DoarOrtodox

Reclame

Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, așteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Ori, Hristos-Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri. (…) Maica Siluana Vlad


Fără tăcere, fără linişte, nu putem ajunge la mângâiere, pentru că mângâierea nu vine în mintea aceasta, ci în mintea care tace.

Ca să simţim mângâirea lui Dumnezeu, avem nevoie de pace. Treaba noastră nu este să găsim liniştea, bucuria, pacea. Ele ne vor găsi pe noi dacă vom primi Darul lui Dumnezeu. Ca să ajungem la mângâiere, avem nevoie să tăcem, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu.

De abia după ce dobândim pacea, vin celelalte daruri. Avem nevoie de efort, de silire… Dacă învăţăm să tăcem, vom descoperi mangâirea care vine prin această liniştire.

Din Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi,2012, p.50-51

Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, așteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Ori, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri. (…) Noi să zicem așa: Doamne, iată, necazul acesta este un loc de întâlnire cu Tine. Tu când ai spus: „În lume necazuri veți avea”, Te-ai gândit și la necazul pe care îl am eu acum. Și Tu spui că ai biruit lumea. Uite, asta e o ocazie ca eu să trăiesc biruința pe care ai avut-o Tu. Fă ceva cu mine. Ajută-mă să Te întâlnesc, să Te simt în această încercare. Necazul, de obicei, este o întâmplare care mă duce mai aproape de inima mea, îmi înmoaie inima. Un om când nu are necazuri, trăiește neatent, nici nu știe ce a făcut. Când e necăjit, e mai atent. Așa că punerea în fața lui Dumnezeu a acestui necaz și chemarea Lui ne schimbă mult.

Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 25

Sursa: doxologia.ro

maica_siluana_-_foto_silviu_cluci_4966