La plecarea unui dascăl şi prieten: Marcel Petrişor (1930-2021) S-a dus şi dom’profesor… În seara aceasta de Marţi, 12 Octombrie 2021, cu puţin înainte de ora 22, Marcel Petrişor s-a alăturat cetei sfinţilor mărturisitori din închisori, după o lungă suferinţă. Unul din ultimii supravieţuitori ai temniţelelor comuniste s-a mutat la cele cereşti, în Ţara libertăţii veşnice. Născut la 13 aprilieContinuă să citești …

Pe Părintele Adrian Fageteanu l-am întâlnit și cunoscut la Manastirea Antim, din București, alături de Părintele Sofian Boghiu!… Cand l-am văzut prima oara, practic, mi-a atras atenția o coada la care stăteau destul de mulți credincioși, într-o sambata după amiaza!… Erau fiii lui duhovnicesti care așteptau la Sfinția Sa, la spovedanie, pe care o făcea în paraclisul din curtea mănăstirii!…Continuă să citești …

Duminică – 16 iunie 2013, la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămâni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Arhim Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile lăcaşuri, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atât de mult i-a iubit şi după care atât deContinuă să citești …

Hristos a Înviat! Dor de ei, dor după, ei!… Da, mie, unuia, îmi este tare dor de ei, de marii noștri Duhovnici ori Parinti duhovnicești, romani, contemporani, pe care, eu unul, ii pomenesc, ii cinstesc, ii prețuiesc și, ii citesc, vizionez sau ii ascult (înregistrările foto, audio, video cu ei) ori de câte ori mi-i amintesc, cu mult dragdi sfântaContinuă să citești …

Duminică – 16 iunie 2013, la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămâni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Arhim Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile lăcaşuri, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atât de mult i-a iubit şi după care atât deContinuă să citești …

Aspazia Oțel Petrescu, unul dintre mărturisitorii din temnițele comuniste, a murit în noaptea de luni spre marți la vârsta de 94 de ani. Aspazia Oțel Petrescu se naște la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi) 1923, în comuna Cotul Ostriței, în casa bunicilor materni; primul copil din cei trei (fratele – Anatolie, sora – Ariadna, decedată la opt luni)Continuă să citești …

Troparul Sfintilor Atanasie si Chiril: Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciţii luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiţi: pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniţi toţi iubitorii de prăznuire şi adunându-neContinuă să citești …

„Dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate, nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!” (Petre Ţuţea, Aiud) Urgia stalinist-comunistă (1946- 1964), vărsată peste ţară ca o smoală neagră, a cuprins toate ungherele societăţii româneşti: cultura, învăţământul, Biserica, economia, chiar şi conştiinţa unor oameni. Biserica a fost atinsă de aceastăContinuă să citești …

Tropar Glasul 1 Luptătorilor pentru Orto­doxie, ca nişte îngereşti trâm­biţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost oste­nelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drep­te, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos. Sfântul Visarion Mărturisitorul Acest mareContinuă să citești …