Lacrima prigoanei – Închisorile pentru femei – MARTIRIUL DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE


„Dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate, nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!” (Petre Ţuţea, Aiud)

Urgia stalinist-comunistă (1946- 1964), vărsată peste ţară ca o smoală neagră, a cuprins toate ungherele societăţii româneşti: cultura, învăţământul, Biserica, economia, chiar şi conştiinţa unor oameni. Biserica a fost atinsă de această molimă, dar EA a rămas curată, căci ortodoxia devenise imună în lunga sa suferinţă istorică, prin jertfa sfinţilor săi, a credincioşilor ce nu şi-au lepădat crezul lor, mărturisirea lui Hristos! Biserica ortodoxă s-a întărit în acei ani, prin tributul de jertfă al preoţilor, ierarhilor, monahilor, călugăriţelor şi al simplilor creştini în temniţele comuniste din aşa-zisa „libertate” a democraţiei populare. „Fericirea roşie” s-a materializat şi prin organizarea închisorilor pentru femei, în special pentru semenele noastre care prin credinţă se opuneau regimului. O renumită închisoare de acest fel era cea din fosta Mănăstire Mislea (ctitoria domnului Radu Paisie al Ţării Româneşti) sau altă temniţă construită la Miercurea Ciuc de împărăteasa Maria Tereza. La fel de faimoase erau cele din Oradea, Arad ori Târgu Ocna.

martiriul din inchisorile comuniste

Aceste locuri ale terorii şi perfecţionării tehnicilor de schingiuire a trupurilor şi sufletelor oamenilor nevinovaţi, dar care, cum hotărau „judecătorii” stalinişti, „amenin- ţau ordinea în stat”, au „găzduit” femei, unele din „lumea civilă”, altele din cea monahală, toate trăitoare în şi pentru Hristos. Vom zugrăvi, în cele ce urmează, câteva portrete de călugăriţe care au suferit în închisorile pomenite, singura „vină” a lor a fost credinţa ortodoxă, mărturisirea lui Hristos şi a Maicii Sale. Maica Mihaela, Muceniţa lui Hristos (numită în Albumul „Fericiţi cei prigoniţi” editat în 2008), pe numele de mireană Marieta Iordache, a avut de suferit în timpul regimului carlist (Carol al II-lea), dar şi în vremea comuniştilor. În1942 se duce la Mănăstirea Vladimireşti pentru a se călugări. Este arestată în 1955 şi trimisă la Miercurea Ciuc, unde se îmbolnăveşte de „boala Ciucului” (n.r.- un fel de paralizie) neprimind nici un fel de îngrijire medicală. Deşi trupul ei era foarte slăbit, sufletul a rămas neclintit în credinţă, de Sfântul Gheorghe, în 1963, fiind chemată la Domnul. Maica Tatiana, stareţa Mănăstirii Tismana, a fost acuzată că a oferit adăpost fugarilor şi luptătorilor anticomunişti. În Săptămâna Patimilor, când supliciile au fost foarte grele şi înmulţite, Maica Tatiana s-a manifestat în dimineaţa Învierii într-un mod ce i-a uimit pe toţi, deţinute şi călăi. Albumul citat descrie acest moment povestit de martori: maica a bătut în uşa celulei, a cerut să se deschidă că „vine Mântuitorul”. Ofiţerul sosit a fost întâmpinat cu „Hristos a Înviat!”. A fost pedepsită greu, dar maica nu s-a dat bătută şi a cântat de trei ori Troparul Învierii „Hristos a Înviat din morţi…” A fost pedepsită, dar s-a întors în celulă cu faţa luminată şi „radiind de mulţumire”. Maica Nicodema Vasilache de la Tismana a fost arestată împreună cu părintele Veniamin şi Maica Tatiana. A fost eliberată din închisoare prin decretul din 1964, revenind la Mănăstirea Tismana. Maica Patricia Codău, licenţiată în Teologie şi Pedagogie, la Bucureşti; în 1945 ajunge la Mănăstirea Sâmbăta, mărturisind Părintelui Arsenie Boca hotărârea de a se călugări. Intră în obştea Mănăstirii BistriţaVâlcea, ascultarea sa fiind ca profesoară de religie. La Mănăstirea Plumbuita este numită directoarea Seminarului monahal, iar între 1952-1954 este stareţa Mănăstirii Ţigăneşti. A fost condamnată la o pedeapsă de 15 ani muncă silnică (cunoaşte „binefacerile” închisorilor Arad, Jilava, Oradea, Miercurea Ciuc, fiind eliberată în 1964). Din 1975 este administrator la Arhiepiscopia Timişoarei. Maica Teodosia a fost absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia limbi clasice (greacă, latină), după absolvire fiind preparator la Institutul Lingvistic din Bucureşti. Împreună cu Sextil Puşcariu lucrează la editarea Dicţionarului Limbii Române. Se hrăneşte duhovniceşte la Mănăstirea Sâmbăta în prejma Părintelui Arsenie Boca. Scrie versuri pe care le publică în diferite reviste. Intră în obştea Mănăstirii Vladimireşti, iar în 1956, după trei ani, este arestată şi încarcerată la Miercurea Ciuc. După eliberare nu mai este primită la mănăstire. Se cunoaşte contribuţia sa la traducerea primelor volume ale Filocaliei editate de Părintele profesor Dumitru Stă- niloae. Şirul de mărturisitori şi mărturisitoare care au trăit cu şi pentru Hristos este lung, Biserica strămoşească dăinuieşte şi este puternică şi prin ei. (Foto – scenă din filmul „Binecuvântată fii, închisoare”, realizat după cartea cu acelaşi nume scrisă de Nicole Valery Grossu; aceasta a fost deţinută la închisoarea Mislea la începutul anilor ´50)

❖ Prof. Clement Gavrilă-Sălăuţa

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

 

Anunțuri

Troparul. Viețile. Acatistul- Sf. Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sf. Mc. Oprea, Sf. Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel -21 octombrie


Tropar Glasul 1 Luptătorilor pentru Orto­doxie, ca nişte îngereşti trâm­biţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost oste­nelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drep­te, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos.

Sfântul Visarion Mărturisitorul Acest mare apărător al credinţei ortodoxe în Banat şi Transilvania, care a luptat împotriva unirii cu forţa a credincioşilor ortodocşi cu Roma, era de origine sîrb, născut în Bosnia, în anul 1714. Fiind foarte evlavios şi rîvnitor pentru viaţa pustnicească, în anul 1738 este tuns în monahism la mănăstirea Sfîntul Sava din Ţara Sfîntă. După ce revine în Serbia, se nevoieşte cîţiva ani într-o peşteră ca sihastru, unde, pentru sfinţenia vieţii sale, dobîndeşte darul facerii de minuni.

Auzind patriarhul ortodox Arsenie de la Karloşitz de viaţa şi nevoinţa lui şi fiind atunci mare tulburare în Banat şi Transilvania prin trecerea forţată la uniaţie a românilor ortodocşi, a chemat la sine pe Cuviosul Visarion, l-a hirotonit preot şi l-a trimis să apere dreapta credinţă în nord-vestul Carpaţilor. În ianuarie 1744, rîvnitorul Visarion pleacă spre Banat şi este primit de popor ca un adevărat sfînt. Sute şi mii de credincioşi îi ies înainte, îl ascultă şi revin în sînul Bisericii Ortodoxe. Peste tot îndeamnă poporul ortodox să nu părăsească „legea străbună” şi să rămînă statornic în staulul Bisericii apostolice.

Din Timişoara merge la Lipova – Arad, unde este ascultat de o mare mulţime de credincioşi. Aici aşază o cruce de lemn în mijlocul satului, unde se fac adevărate pelerinaje de către ortodocşi, reuşind să-i unească aproape pe toţi sub braţele Crucii lui Hristos. Apoi şi-a continuat misiunea ortodoxă de catehizare a credincioşilor, care veneau cu miile să-l asculte, şi în alte localităţi, ca: Deva, Orăştie şi Săliştea Sibiului.

La 26 aprilie 1744, în drum spre Sibiu, este arestat de armata austriacă şi dus sub pază la Viena, unde este judecat şi aruncat în cumplita temniţă de la Kufstein, din porunca împărătesei Maria Tereza. Aici a suferit grele torturi pentru mărturisirea dreptei credinţe. După aproape un an de chinuri şi de legături în lanţuri, îşi dă sfîntul său suflet în mîinile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, fiind numărat în ceata Cuvioşilor Părinţi şi apărători ai Ortodoxiei, alături de ceilalţi sfinţi martiri şi mărturisitori din Transilvania. Cuviosul Visarion a fost mare luptător şi apostol al unităţii ortodoxe, împotriva dezbinării uniate din ţara noastră, întorcînd zeci de sate ortodoxe la Biserica mamă. Pentru aceasta, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în februarie 1950, declarîndu-l „sfînt mărturisitor”, şi se face pomenirea lui în ziua de 21 octombrie.

Sfinte Prea cuvioase Părinte Visarioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Sfîntul Sofronie Mărturisitorul de la Cioara-Sebeş Cuviosul Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeş, judeţul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu a primit schima monahală la una din sihăstriile Ţării Româneşti, ajungînd vestit sihastru şi împlinitor al Evangheliei lui Hristos.

În anul 1756, întorcîndu-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara”, adunînd acolo şi cîţiva ucenici. Apoi, văzînd asuprirea şi nedreptatea la care erau supuşi românii ardeleni ortodocşi şi arzînd de rîvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnînd pe credincioşi să păzească cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniţă şi bătut cumplit pentru rîvna şi îndrăzneala lui.

Fiind scos din închisoare, a început iarăşi a mărturisi dreapta credinţă în satele din Munţii Apuseni. Apoi a fost din nou întemniţat şi chinuit pentru Hristos. Dar cu rugăciunile credincioşilor fiind eliberat, la 14 februiarie 1761 a adunat un „mare sobor” în oraşul Alba Iulia, cerînd egalitate în drepturi poporului român şi episcop ortodox pentru credincioşii din Ardeal.

În acelaşi an, văzîndu-şi dorinţa împlinită, s-a retras la mănăstirea Curtea de Argeş, unde, mai trăind puţin, s-a săvîrşit cu pace, dîndu-şi sufletul în mîinile lui Hristos. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955, numărîndu-l în ceata sfinţilor mărturisitori şi se face pomenirea lui la 21 octombrie.

Sfinte Prea Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Continuă lectura