La Mănăstirea Putna are loc în perioada 29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019 tradiționala tabără studențească de Anul Nou. În cadrul ei, studenții au dorit să încheie Anul Centenar cu o manifestare similară celei de acum un an, prin care s-au început manifestările de la Putna dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. În seara zilei de duminică, 30 decembrie, cei 200 de studenți participanți, însoțiți de alți tineri, au organizat o retragere cu torțe de pe Dealul Crucii, de lângă mănăstire.
O parte dintre studenți au desfășurat un uriaș steag tricolor, de 30 × 20 m, iar altă parte, cu torțe aprinse în mâini, au conturat o cruce spre vârful dealului. Mai întâi au aprins torțele de pe conturul crucii, iar apoi au luminat steagul tricolor. După ce au cântat imnul de stat al României, „Deșteaptă-te, române!”, studenții au coborât spre mănăstire cântând colinde. De la poarta mănăstirii, în sunetul clopotelor, au înconjurat biserica voievodală și au mers la statuia lui Mihai Eminescu.
Aici, studenții au dezvelit o placă omagială dedicată Centenarului Marii Uniri, realizată la inițiativa Asociației Studenților Creștin Ortodocși. Placa a fost binecuvântată conform rânduielii pentru monumente comemorative de către Părintele Stareț al Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic.
Mărturisitori ai dreptei credințe și apărători ai neamuli românesc, v-ati arătat sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea ostenindu-vă cereștile daruri ați luat. Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
„Imparateasa mea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii: dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna; ci numai pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin!”
canta psaltii Manastirii Putna
Și făcătoarei de viață Treimi întreit-sfântă cântare aducem,
Toată grija cea lumească să o lepădăm
Ca pe Împăratul tuturor, să primim,
Pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngerești.”
Heruvicul se canta in cadrul Sfintei Liturghii, atunci cand Cinstitele Daruri sunt aduse de la proscomidiar pe sfanta masa. Aceasta cantare a fost introdusa in Sfanta Liturghie in 574, in timpul imparatului bizantin Iustin al II-lea (565-578) si a avut menirea de a inlocui un psalm, care in vechime se intona in timp ce se adunau darurile de la credinciosi in vederea punerii inainte.
Intonarea Heruvicului incepe dupa ecfonisul „Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti…”
Imnul heruvic nu este propriu-zis o rugaciune. El nu este adresat ingerilor si nici nu se prezinta ca intonat de ei. Cuprinsul sau, spune parintele profesor Petre Vintilescu, are caracterul unei formule de autopersuasiune corespunzatoare momentului, pe care credinciosii prezenti la Liturghie si-o administreaza olectiv in vederea inviorarii potentialului lor spiritual, pentru a se putea simti in cor cu „cetele ingeresti, cu heruvimii, cu serafimii … care acum slujesc in chip nevazut impreuna cu noi.
Pentru a reusi sa vedem in chip tainic pe Fiul lui Dumnezeu, mergand sa Se jertfeasca pentru mantuirea noastra, se cere ca ” toata grija cea lumeasca sa o lepadam„. Exista si o rugaciune speciala a liturghisitorului, rostita in timpul cantarii Heruvicului: „Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa vina, sa se apropie sau sa slujeasca Tie, Imparate al slavei…”, care are menirea sa angajeze profund liturghisitorul in aducerea darrurilor pe Sfanta Masa, pentru jertfa.
Din comentariul lui Teodor al Mopsuestiei reiese ca pe vremea acestuia, aducerea darurilor se facea in tacere. Sub influenta unei gandiri care apare pentru prima data la el, a fost introdusa initial in Ierusalim cantarea:
Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si sa nu gandeasca la nimic pamantesc. Caci imparatul imparatilor si Domnul domnilor vine sa se junghie si sa se dea ca mancare credinciosilor. inaintea Lui merg cetele ingeresti cu toata ihcepatoria si stapania, heruvimii cei cu multi ochi si serafimii cu cate sase aripi, cu care isi acopera fetele si striga cantarea Aliluia, Aliluia, Aliluia.
Imnul „Sa taca tot trupul omenesc” este intalnit si astazi in Liturghia Sfantului Vasile din Sambata Mare.
Profesorul Robert Taft a lansat ipoteza ca inainte de introducerea heruvicului se cantau antifonic, cu refrenul Aliluia, versetele 7-10 ale Psalmului 23: „Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei. Cine este acesta Imparatul slavei? Domnul Cel tare si puternic, Domnul Cel tare in razboi. Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei. Cine este acesta Imparatul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Imparatul slavei”. In anul 574, sustine el, Heruvicul propriu-zis s-a adaugat refrenului Aliluia. In perioada urmatoare, pana in secolul al X-lea, s-a renuntat la versetele din psalmi ramanand doar Imnul heruvimic si Aliluia.
Ceremonialul „Intrarii celei mari”
Dupa ce liturghisitorul a rostit de trei ori Imnul heruvic in fata Sfintei Mese, se deschid sfintele usi si iese din sfantul altar pentru a face tamaierea mica, recitand Psalmul 50 si alte tropare de umilinta. Terminand cadirea, face indata trei inchinaciuni in fata Sfintei Mese si, dupa ce o saruta, se inclina dintre sfintele usi catre credinciosi. Mergand dupa aceea la proscomidiar si facand trei inchinaciuni insotite de recitarea stihului „Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul”, liturghisitorii iau vasele cu sfintele daruri si formeaza cortegiul Vohodului. In momentul in care cantarea Heruvicului se opreste la punctul stabilit prin practica, procesiunea cu sfintele daruri se desfasoara iesind, prin usa de miazanoapte a altarului, purtandu-se inainte cadelnita cu tamaie sau smirna, precum si una sau doua lumanari aprinse.
Incepand chiar in timpul parcursului de la altar si continuand in mijlocul naosului, unde se opresc cu fata spre credinciosi, liturghisitorii rostesc formulele stabilite pentru pomenirea in general a capeteniilor bisericesti, a diferitelor categorii ale clerului, a conducatorilor statului si a ctitorilor.
Reluandu-se cantarea partii a doua a Imnului heruvic, procesiunea cu cinstitele daruri se intoarce in aceeasi ordine in altar si, dupa ce s-a intrat prin sfintele usi, darurile sunt asezate pe antimisul de pe Sfanta Masa. Preotul asaza mai intai Potirul pe Sfanta Masa si luand apoi Discul de la diacon il pune langa el, in stanga, intocmai ca la proscomidiar. Dupa asezarea sfintelor vase pe antimis, se inchid sfintele usi si perdeaua lor, iar preotul ridica acoperamintele de deasupra Discului si Potirului, punandu-le la o parte, steluta lasand-o pe Disc deasupra Sfantului Agnet. Ia apoi „aerul” de pe umerii diaconului sau ai sai, cand slujba se face fara diacon, acoperind cu el darurile laolalta, apoi le tamaiaza de trei ori.
Simbolismul „Intrarii celei Mari”
Unii comentatori ai Liturghiei, considera Vohodul cu cinstitele daruri ca o reprezentare simbolica a luarii de pe cruce a Trupului Domnului si a inmormantarii Lui. Precum Iosif si Nicodim, nu l-au inmormantat pe Golgota, ci L-au luat si L-au transportat in gradina in care se afla mormantul unde L-au pus (Ioan 19, 38-41), tot asa preotul si diaconul, venind la proscomidiar, iau sfintele vase cu simbolurile materiale ale Trupului si Sangelui Domnului, pe care le transporta in procesiune solemna pe Sfanta Masa, privita ca simbol al mormantului.
Asezarea darurilor peste antimisul de pe Sfanta Masa inchipuie punerea trupului Domnului in mormant, adica ingroparea Lui. Discul nu mai inseamna acum, ca la Proscomidie, ieslea din staulul de la Betleem, in care s-a nascut Domnul, ci locul mainilor lui Iosif si Nicodim, care au ingropat pe Hristos. De asemenea, procovetele sfintelor vase nu mai amintesc aici scutecele in care a fost infasat la nastere, ci panzele cu care a fost infasurat trupul Sau, la asezarea in mormant, si anume acoperamantul discului tine locul sudariului sau stergarului ce a fost pe fata Lui, iar cel de deasupra potirului aminteste giulgiul in care i-a fost infasurat trupul (Ioan 20, 6, 7), in timp ce „aerul”, care se intinde peste cele doua sfinte vase, inseamna piatra pusa pentru inchiderea mormantului.
Tamaia intrebuintata la cadire in acest moment, si anume dupa asezarea acoperamantului cel mare peste sfintele vase, reprezinta aromatele intrebuintate de Iosif si Nicodim la ungerea sfantului trup al Domnului inainte de punerea in mormant, inchiderea sfintelor usi la incheierea Vohodului mare aminteste pecetluirea mormantului si intarirea lui cu paznici de catre capeteniile iudeilor. Pecetea aplicata pe mormant este simbolizata, dupa unii comentatori, prin steluta sau asteriscul ramas pe Sfantul Disc, dupa ridicarea acoperamantului, iar coborarea perdelei aminteste coborarea tainica a lui Hristos la iad, cu sufletul si dumnezeirea, pentru eliberarea celor drepti.
Simbolismul Vohodului mare mai are o alta talcuire. Intrarea eu cinstitele daruri este interpretata ca o reprezentare simbolica a intrarii si primirii triumfale a Domnului in Ierusalim, cu numai cateva zile inainte de Pastile iudeilor, de Patimile si de moartea Sa.
„Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit și pe Stăpânul a născut, Ușa cea Cerească, pe Maria Fecioara să o lăudăm…. Cântarea celor fară de trupuri și podoaba credincioșilor … Ca aceasta s-a arătat în cer şi Biserică dumnezeirii… Aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei l-a stricat, pace a adus şi împăraţia a deschis-o… Deci pe aceasta avandu-o tărie credinţei, Apărator avem pe Domnul, Cel ce S-a născut din dânsa… Îndrăznească dar, îndrăznească poporul lui Dumnezeu, că acela va birui pe vrăşmaş ca un puternic a toate.”
Mănăstirea Putna
Psalţii Catedralei Patriarhale
dogmatică (Biz.) (‹ gr. [τροπάριον] δογματιϰόν [dogmaticon]), slava care se cântă la vecernia mică și mare, de sâmbătă seara (pe cele opt ehuri), ca și din alte zile ale săptămânii, după stihirile* de la „Doamne strigat-am” și după cele de la stihoavnă*. Este numită astfel pentru că textul ei enunță o dogmă, respectiv aduce laudă Fecioarei și conține dogmele privitoare la persoana lui Iisus. Prin tradițe, alcătuitorul este Sf. Ioan Damaschinul. (sinaxar, 4 decembrie)
1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18. Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19. Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.
Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi (subtitrat integral)
troparul ÎNTRU TINE, MAICĂ,…
„Intru tine, Maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, ca luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucru cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Cuvioasa Maica Parascheva, duhul tau.”
„Dobandirea dezmierdariice-i ravnitoare de cele pamantesti intelepteste trecandu-o cu vederea, te-ai ridicat catre locasurile dumnezeiesti si izvor al tamaduirilor ai lasat credinciosilor preasfintit cortul tau, Maica Prealaudata. A Moldovei lauda cea cinstita si Inainte-statatoare cea incredinta Parascheva, nu inceta cu fierbinteala a ruga pe Hristos Dumnezeu pentru noi toti.”
Troparul Născătoarei de Dumnezeu:
„Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te!, odată cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a liberat pe noi, prin naşterea ta.”
„Dar duhovnicesc de la Dumnezeu luând, cuvioasă Paraschevo, strălucesc şi după moarte minunile tale; şi ostenelile tale cele pustniceşti şi nevoinţele s-au prefăcut în mir cu bună mireasmă; şi tuturor dai din destul tămăduiri boalelor, celor ce aleargă cu credinţă la mormântul tău.”
muzica: Laurentiu Iacob
Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: „Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie”. Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.
Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat” si saturându-se si zburdând Continuă lectura →
Heruvicul se canta in cadrul Sfintei Liturghii, atunci cand Cinstitele Daruri sunt aduse de la proscomidiar pe sfanta masa. Aceasta cantare a fost introdusa in Sfanta Liturghie in 574, in timpul imparatului bizantin Iustin al II-lea (565-578) si a avut menirea de a inlocui un psalm, care in vechime se intona in timp ce se adunau darurile de la credinciosi in vederea punerii inainte.
