„Hristos cel Înviat se dăruiește în Sfânta Euharistie”: Pastorala Patriarhului României de Sfintele Paşti 2019


Mesajul pastoral adresat clerului și credincioșilor din Patriarhia Română de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paști 2019:

Pastorala Invierii 2019

† DANIEL

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viață veșnică,
şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” 
 (Ioan 6, 54)

Hristos a înviat!

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși şi credincioase,

Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este numită şi Paşte sau Paşti[1]. Din textele liturgice ortodoxe care vorbesc despre „Paştile cele sfinţite”„Paştile cele noi”, sau „Paştile cele frumoase”[2], se înţelege că Paşte este un substantiv de gen neutru: un Paște la singular, două Paşti la plural. Deci, articulat spunem: „Paştele creştin” la singular şi „Paştile creştine” la plural.

Înţelesul etimologic al cuvântului Paște, de origine ebraică, este acela de trecere. Sărbătoarea creștină a Paștelui are o anumită legătură cu Paştele Vechiului Testament, dar, în acelaşi timp, ea este o sărbătoare cu un conținut nou şi o semnificație nouă (cf. Matei 26, 17-30; Marcu 14, 12-26; Luca 22, 7-30; Ioan13, 1-3).

În Paştele iudaic (cf. Ieșirea 12, 1-51 şi 13, 1-16), era celebrată eliberarea poporului evreu din robia Egiptului, trecerea prin pustie (cf. Ieșirea cap. 16-18) şi Legământul de la Sinai (cf. Ieșirea 20, 1-18).

În Paştele serbat de Iisus cu ucenicii Săi, numit şi Cina cea de pe urmă sau Cina cea de Taină (Mistică), El instituie Sfânta Euharistie, săvârșind astfel o Taină nouă, un Paşte nou, un Legământ sau un Testament nou. Mai precis, la sfârşitul Cinei, Domnul Iisus Hristos ia pâinea, o binecuvântează, o frânge şi o dă ucenicilor, zicând: „Luați, mâncațiacesta este trupul Meu! Şi luând paharul şi mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28).

Deci, Taina Paștelui nou este Însuşi Hristos-Domnul, Care va trece prin jertfa Crucii şi a morții pentru a dărui lumii, prin Înviere, viață veșnică.

Jertfa mielului de Paşte şi toate celelalte jertfe din Vechiul Testament au preînchipuit sau prefigurat Taina jertfei lui Iisus Hristos pe Cruce şi trecerea Lui prin moarte la viaţa veşnică. Această Taină a fost împărtășită de Hristos ucenicilor, cu anticipație, la Cina cea de Taină din Sfânta şi Marea Joi.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel, înțelegând mai târziu că Paştele Vechiului Testament s-a încheiat cu Jertfa şi Învierea lui Hristos, afirmă că: „Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7).

Faptul că ultimul Paşte serbat de Domnul Iisus Hristos cu ucenicii Săi nu a fost un Paşte iudaic obișnuit, ci un Paște nou, reiese din cuvintele Mântuitorului Însuși, pe care le-a consemnat Sfântul Evanghelist Luca: „Şi a zis (Iisus) către ei (către ucenici): Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşte, mai înainte de Patima Mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 22, 15-16), adică după Înviere.

Vedem, așadar, că acest Paște nou, instituit la Cina cea de Taină, anticipează Pătimirea, Îngroparea şi Învierea lui Hristos ca trecere a Lui la o viață nouă, la viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor.

Prin Înviere, trupul omenesc al lui Hristos Cel răstignit nu mai revine la viaţa pământească, stricăcioasă şi trecătoare, cum s-a petrecut cu Lazăr din Betania, de pildă, ci trupul înviat al lui Hristos devine nemuritor, nestricăcios şi veșnic. El poartă urmele Răstignirii în palme, în picioare şi în coastă, dar nimeni şi nimic pământesc nu-L mai poate reține sau stăpâni. Hristos Cel Înviat trece prin ușile încuiate (cf. Ioan 20, 19-28), Se face văzut şi nevăzut când şi unde voiește El (cf. Luca 24, 31). Trupul înviat al Domnului Hristos a intrat deja în Împărăția cerurilor, a trecut de la existenţa biologică sau pământească la existența „teologică”, cerească şi veşnică.

Iisus Cel înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu (cf. Apocalipsa 1, 8 şi 17-18; 2, 8). Prin urmare, „moartea nu mai are stăpânire asupra Lui”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 9). În Hristos Cel înviat, moartea însăşi a fost omorâtă. De aceea, cântăm „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând […]” sau „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieți, veşnice[3].

Când Domnul Iisus Hristos a săvârșit Cina cea de Taină, mai întâi S-a rugat binecuvântând pe Dumnezeu şi mulţumindu-I. Apoi a luat pâinea, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor Săi (cf. Luca 22, 19). Rugăciunea aceasta de mulțumire a lui Iisus se numește în limba greacă a Noului Testament: Euharistie.

Pastorala Patriarhului României de Sfintele Paşti 2019 (PDF)

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind legătura care există între sărbătoarea Paştilor şi Cina cea de Taină sau Sfânta Euharistie, zice: „Pentru care pricină a săvârșit (Iisus) taina aceasta în timpul Paştilor? Ca să afli cu orice prilej că El este legiuitorul Vechiului Testament şi că pentru cele din Noul Testament au fost preînchipuite cele din Vechiul Testament.

Ceasul de seară nu înseamnă decât că timpul s-a împlinit, şi că toate se apropie de sfârșit […]. El (Iisus) a desființat principala lor sărbătoare (a iudeilor) şi îi trece la un Paşte nou şi înfricoșător. Luați, le zice El, şi mâncați! Acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi (cf. 1 Corinteni 11, 24) […]. El numește acest sânge, sângele Noului Legământ, adică făgăduința Legii noi […], şi adaugă: Faceți aceasta întru pomenirea Mea (cf. Luca 22, 19).

Prin aceste cuvinte se vede cât de mult vrea El să-i îndepărteze pe ucenici de obiceiurile iudaice. După cum altădată – zice El – făceați Paştele întru pomenirea minunilor din Egipt, tot așa faceți aceasta întru pomenirea Mea. Ieri, sângele acela nu era decât pentru a salva pe întâi născuții din Egipt, acesta însă se varsă spre iertarea păcatelor lumii întregi”[4].

Iubiți fii şi fiice duhovnicești,

Cina cea de Taină este Taina iubirii depline a lui Iisus Hristos (cf. Ioan 13, 1), ea cuprinde nu numai Taina morții Sale pe Crucea Golgotei, pentru iertarea păcatelor lumii întregi, ci şi Taina Învierii Sale şi a vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu.

Tâlcuind acest adevăr, Părintele Dumitru Stăniloae spune: „Dacă Hristos nu S-ar fi răstignit şi n-ar fi înviat, n-ar fi fost posibilă Cina cea de Taină şi Euharistia din Biserică. (…) Euharistia de la Cina cea de Taină este anticiparea tainică a jertfei de pe Golgota şi a Învierii. Este dovada că Hristos a trăit la Cina cea de Taină în mod tainic jertfa şi învierea Sa, așa cum le va trăi în Euharistia Bisericii, ca să le imprime şi în trupul şi sângele nostru”[5]. Așadar, prin Sfânta Euharistie ni se dăruiește iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi Înviat şi suntem îndreptați spre viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu, dăruită nouă acum, în arvună, prin Sfintele Taine ale Bisericii, iar în plinătate la Învierea cea de Obşte.

De aceea, Sfânta Euharistie este cea mai solemnă și mai intensă comuniune a Bisericii cu Hristos. Dacă prin adunarea credincioşilor în numele Lui şi prin rugăciuni adresate Lui, Domnul Iisus Hristos este prezent în mijlocul credincioşilor (cf. Matei 18, 20), prin împărtășirea euharistică a credincioşilor cu Hristos, El devine interior lor, potrivit făgăduinţei Lui: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viață veșnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54), şi „cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56).

Sfânta Euharistie conține şi exprimă Taina unității Bisericii ca trup tainic al lui Hristos, constituit şi sfinţit prin lucrarea Duhului Sfânt.

Părintele Dumitru Stăniloae spune în acest sens: „Cei ce se împărtășesc împreună se află deja într-o unitate de credinţă. Pentru că mai înainte de împărtășire toţi credincioșii cântă: «Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim», şi rostesc împreună Crezul. Apoi se împărtășesc împreună spre sporirea acestei unități. În Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, înainte de împărtășire, preotul cere: «Iar pe noi pe toţi, care ne împărtășim dintr-o pâine şi un potir, să ne unești pe unul cu altul prin împărtășirea aceluiași Duh».

Într-o scriere din timpul Apostolilor, «Didahia celor 12 Apostoli», se cere lui Dumnezeu ca cei ce se împărtășesc să se unească asemenea boabelor de grâu ce s-au unit în pâinea euharistică: «Precum această pâine era risipită pe dealuri, iar adunată fiind s-a făcut una, așa să se adune Biserica Ta de la marginile pământului, întru Împărăția Ta»”[6].

Iubiți frați şi surori,

În ziua cea dintâi a Învierii Sale, Hristos-Domnul a călătorit, ca un om necunoscut, cu doi dintre ucenicii Săi (dintre cei șaptezeci), Luca și Cleopa, către un sat numit Emaus (cf. Luca 24, 13-31). Din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca, martor direct al evenimentului, precum şi din celelalte Evanghelii unde sunt prezentate arătările Domnului Iisus Hristos după Învierea Sa, vedem că unii ucenici ai Domnului Iisus s-au convins mai greu de adevărul Învierii Sale.

Pe drumul spre Emaus, Iisus le vorbește, ca un călător necunoscut, ucenicilor Luca şi Cleopa şi chiar îi mustră, zicând: „O, nepricepuților şi zăbavnicilor cu inima în a crede (…)” (Luca 24, 25), apoi le tâlcuiește prorociile Vechiului Testament care vorbesc despre El. Așadar, Iisus Cel înviat, spune părintele Stăniloae, „face totul ca să-i convingă pe ei, oameni, despre Învierea Sa, așa cum a făcut totul ca să-i convingă în timpul propovăduirii despre dumnezeirea Sa. Voia să le dea oamenilor putința să creadă în viața lor viitoare prin unirea cu El ca Fiul lui Dumnezeu venit între ei. Își face din Înviere supremul argument al dumnezeirii Sale şi al folosului coborârii Sale ca Dumnezeu în calitate de om” [7].

Cei doi călători spre Emaus au fost însă convinși de Învierea lui Iisus abia în momentul frângerii pâinii de către Iisus în casa lor de la Emaus, amintindu-le astfel de Cina cea de Taină de la Ierusalim.

În acest sens, Evanghelia spune: „Şi s-au apropiat de satul (Emaus) unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El S-a făcut nevăzut de ei” (Luca 24, 28-31). Iisus S-a făcut nevăzut, dar nu era absent, ci era tainic prezent în Sfânta Euharistie, pentru a rămâne în cei ce se împărtășesc cu Trupul şi Sângele Său (cf. Ioan 6, 56), ca arvună a Învierii şi a vieții veşnice (cf. Ioan 6, 54).

Întrucât Învierea Domnului Hristos este lumina deplină a Sfintei Euharistii şi a întregii vieți creștine, ea ne cheamă astăzi să înțelegem binefacerile participării la Sfânta Liturghie şi ale împărtășirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos Cel răstignit şi înviat. Prin Sfânta Euharistie primim: „sfințirea sufletelor și a trupurilor noastre, (…) tămăduirea sufletului și a trupului, izgonirea a tot potrivnicului, luminarea ochilor inimii, împăcarea sufleteștilor puteri, ajutor spre credință neînfruntată, dragoste nefățarnică, desăvârșirea înțelepciunii, paza poruncilor dumnezeiești, adăugirea dumnezeiescului har şi dobândirea Împărăției lui Dumnezeu”, după cum este scris în „Rugăciunea întâi de mulțumire, după Dumnezeiasca Împărtășanie”[8].

Dreptmăritori creștini, 

Anul 2019 este, în mod deosebit, anul omagierii satului românesc, păstrător fidel al tradiției creştine şi al culturii naționale.

Potrivit Sfintelor Evanghelii, satul, ca așezare umană specifică mediului rural, a fost adeseori binecuvântat de Domnul Iisus Hristos când propovăduia Evanghelia în cetăți şi în sate (cf. Matei 9, 35), dar în mod deosebit El a binecuvântat satul Betania, când a înviat pe prietenul Său Lazăr (cf. Ioan 11, 1-44) şi satul Emaus, când a arătat ucenicilor Săi, Luca şi Cleopa, adevărul Învierii Sale, în timpul Cinei de la Emaus (cf. Luca 24, 13-31).

Domnul Iisus Hristos binecuvintează cu prezenţa şi lucrarea Sa sfinţitoare nu doar pe locuitorii orașelor, ci şi ai satelor, şi îi orientează spre Ierusalimul ceresc, adică spre Împărăția iubirii veșnice a lui Dumnezeu.

În satele românești care au păstrat credinţa ortodoxă, începând de la creștinarea strămoșilor noștri, prin predica Sfântului Apostol Andrei, până azi nu s-a întrerupt niciodată săvârșirea Sfintei Euharistii. Oricât ar fi fost românii ortodocși prigoniți și asupriți de străini, de religii sau confesiuni diferite, sau de promotori de ideologii totalitare, Sfânta Jertfă Euharistică a continuat să fie săvârșită, deoarece, prin ea, creştinii ortodocşi primesc puterea iubirii jertfelnice, de a fi în orice vreme mărturisitori ai  Domnului Hristos și bucuria de a rămâne uniți cu El în istorie și în eternitate.

Din iubirea pentru Hristos Cel răstignit şi înviat s-au născut filantropia sau ajutorarea aproapelui, arta religioasă ori sacră, și anume muzica, poezia și literatura religioasă, miniatura, caligrafia, tiparul bisericesc, arhitectura și sculptura bisericească, iconografia, broderia și altele. Toate aceste creații artistice inspirate din credinţă au luminat apoi cultura poporului român de la orașe şi sate.

Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie şi lumină în sufletele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați şi singuri, ca să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor, spre a spori comuniunea frățească şi spre a cultiva mai mult iubirea față de poporul român şi de România.

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşte să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător şi de tot binele doritor,

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

DoarOrtodox

Reclame

Acatistul Sfintei Învieri a Domnului


Invierea-Domnului

Condac 1:

Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Icos 1:

Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Condac 2:

Văzând, Doamne, oamenii căzuți, Te-ai întrupat și ai înviat pe toți, dăruindu-le celor înviați toate spre mântuire. Înviază-ne și pe noi cei omorâți din pricina păcatelor, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!

Icos 2:

Mintea nu pricepe dumnezeiasca taină, cum izvorul vieții înviază, omorând moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simțind bucuria învierii și astfel fiind luminați, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin ușile încuiate, intră și în casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai întâmpinat în cale pe ucenicii Tăi, întâmpină-ne și pe noi, pe calea acestei vieți, și ne mântuiește;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde și inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut întru frângerea pâinilor, dă-ne și noua a Te cunoaște în dumnezeiasca împărtășanie;
Iisuse, Cel ce ai făgăduit pe Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne și nouă pe acest Duh mângâietor de la Tatăl;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre! Continuă lectura

Stihirile Paştilor


Psalţii Catedralei Patriarhale – Stihirile Paştilor

Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui (Ps. 67:1)

Paştile cele sfinţite astăzi nouă S-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte. Paştile cele de taină. Paştile cele preacinstite. Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii.

Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului (Ps. 67:2a)

Veniţi de la vedere femei binevestitoare și ziceţi Sionului:
primește dela noi bunele vestiri de bucurie, ale Învierii lui Hristos;
Veselește-te, saltă și te bucură, Ierusalime, pre Împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un Mire ieșind.

… aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, (Ps. 67:2a)
Iar drepţii să se bucure şi să se veselească  (Ps. 67:2b)

Mironosiţele femei, foarte de dimineaţă, stând înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, aflat-au înger pe piatră şezând; şi acela, grăind către dânsele, aşa a zis:
Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Ce plângeţi pe Cel nestricat, ca şi cum ar fi în stricăciune? Mergând, vestiţi ucenicilor Lui.

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.  (Ps. 117:24)

Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit; Paştile cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; O Paştile, izbăvire de întristare!

Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi apostolilor!

La Paști – de George Coșbuc


George Coșbuc

La Paști

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti din vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic: Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Si-un vant de-abia clatinitor
Sopteste din vazduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburarii lor!
Si pomii fruntile-si scoboara
Ca Duhul Sfant prin aer zboara.
E liniste. Si din altar
Cantarea-n stihuri repetate
Departe pana-n vai strabate
Si clopotele canta rar:
Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale
Cum rad a drag si plang a jale!

foto: Ewa Sidorczuk

Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile! Nu plange, mama!

foto: Ieromonah Mihail

Mănăstirea Brâncoveni – Învierea Domnului 19 aprilie 2009


doar-ortodoxMĂNĂSTIREA BRÂNCOVENI

Hram: Adormirea Maicii Domnului

Izvorul Tămăduirii; Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – bolniţă
Adresă: Comuna Brâncoveni, jud. Olt.
Tel: 0249/417244
Stareţă: M-hia. Eufrosina Stanciu

Este situată la 20 km sud-vest de Slatina, la sud de Piatra Olt, în zona şoselei Slatina-Caracal, şi la 6 km de halta Pârşcoveni, de pe linia ferată Piatra Olt-Caracal.doar-ortodox

Istoric

În 1494 când a fost refăcută de boierii Craioveşti mănăstirea fiinţa demult cu viaţă monahală. Cel mai vechi document de atestare păstrat este un act de danie din 1583, hrisovul din 1508 de care aminteşte N. Iorga în scrierile sale nemaifiind găsit.

În 1570 jupâniţa Calea, străbunica lui Matei Basarab, construieşte pe locul actualului paraclis o bisericuţă de lemn.

În urma vindecării sale cu apa Izvorului Tămăduirii care mai curge şi astăzi, Matei Basarab reface mănăstirea între anii 1634-1640. Monografia judeţului Romanaţi din 1923 notează: „De sub poala dealului ce se înalţă ca un parapet, izvorăşte în faţa mănăstirii o şuviţă de apă, ce aduce în fiecare an, în ziua Izvorului Tămăduirii, sute de pelerini din satele vecine.

Legenda spune că într-o zi de primăvară, Matei vodă a plecat prin pădurea de sub sat, însoţit de Dună Pietrarul, omul lui de încredere.

„Şi culegând flori şi umplându-se de tină pe mâini a mers de s-a spălat în apa izvorului. Şi ştergându-se cu batista pe dat a băgat de seamă că bubele ce avea de multă vreme pe mâini şi pe care doftorii cei mai de seamă, de surda se trudiseră să i le vindece, se vindecară ca prin minune. Degrabă scoase apoi Vodă şi meşii din picioare, căci şi pe picioare avea răni, şi udându-le în apa tămăduitoare, se curăţi de bube…”

Şi în trecut ca şi astăzi există mărturii că această apă, izvorând din mila Maicii Domnului, aduce alinare sau vindecare suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale celor ce vin aici cu credinţă.

După tămăduirea sa, ca o mulţumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu, bunicul Sf. Constantin Brâncoveanu, construieşte chiliile şi turnul clopotniţă, casele şi beciurile domneşti care mai dăinuie şi astăzi, zugrăveşte bisericile strămoşilor săi şi ridică ziduri de apărare, dându-i un aspect de fortăreaţă.

Preda Brâncoveanu a fost cel mai mare boier al vremii sale, posesor al unei imense averi şi mare ctitor de mănăstiri. Era cunoscut ca om evlavios şi milostiv cu cei ce aveau nevoie de ajutorul lui. Obişnuia să se trezească la vremea rugăciunilor de noapte şi citea adesea Psaltirea. Lua parte la slujbele de la Sfânta Mănăstire şi cânta la strană. Este ucis la Târgovişte în anul 1658 din ordinul lui Mihnea la III-lea.

După ce şi bunicul din partea mamei Sfântului Constantin Brâncoveanu este ucis datorită intrigilor boierului Stroe Leurdeanu, doamna Stanca şi fiii săi îşi găsesc liniştea la Brâncoveni, în timpul domniei lui Grigoraşcu Ghica. Tânărul Constantin îşi petrece anii adolescenţei sale într-o atmosferă de meditaţie duhovnicească şi este îndrumat în formarea sa erudită de unchii săi Constantin Cantacuzino stolnicul şi spătarul Mihai (care studiaseră la şcolile din Padova şi Veneţia), pe care îi vizitează la moşia lor din Filipeştii de Târg.

În 1674 moare la Constantinopol Barbu, fratele Sf. Constantin Brâncoveanu, şi este înmormântat la mănăstirea Brâncoveni. În 1688 doamna Stanca Brâncoveanu, născută Cantacuzino, mama domnitorului, reînhumează în pronaosul bisericii osemintele soţului său Papa (ucis în anul 1655 la Bucureşti în timpul răscoalei seimenilor nemulţumiţi de hotărârea lui Constantin vodă Cârnul de a le limita privilegiile) şi ale lui Preda Brâncoveanu.

După 44 de ani de văduvie curată, adoarme în Domnul, la 66 de ani, doamna Stanca şi este înmormântată lângă Papa şi Preda Brâncoveanu, sub o frumoasă lespede de piatră cu stema familiei Cantacuzinilor, vulturul bicefal. În amintirea celor dragi ai săi care odihnesc aici, Sf. Constantin Brâncoveanu hotăreşte restaurarea mănăstirii. Fiii săi mai mari, Constantin şi Ştefan vor pune piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia ei va dura numai 2 luni, de la 9 iunie la 15 august 1699 când va fi târnosită, deşi pictarea ei va mai dura câţiva ani, până în 1704. Uşa bisericii şi ancadramentul de uşă din marmură au fost sculptate în stil brâncovenesc de artistul italian Giorgio Levino Pessena care a murit câţiva ani mai târziu în timpul unei epidemii şi este înmormântat în cimitirul din satul Brâncoveni.

În  anul 1700 este ridicat şi actualul paraclis, pe locul celui mai vechi, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, care va fi bolniţa mănăstirii. Aici se vor face slujbele religioase pentru monahii bolnavi şi răniţii de război, care erau adăpostiţi în câteva chilii existente în acea vreme în jurul paraclisului. Pictura acestuia, o frescă în stil bizantin de o valoare inestimabilă ce se păstrează şi astăzi, a fost realizată de meşterii din Şcoala de la Hurezi, conduşi de artistul grec Constantinos. În anul 1702 domnitorul va vizita mănăstirea pentru a se bucura de frumuseţea ei.

În perioada brâncovenească sfântul lăcaş cunoaşte maxima  lui înflorire, ridicându-se la statutul de lavră cu schiturile Robăneşti (Vlaşca), Slătioara – Hurezi (Ocnele Mari) , Mamu şi Târnăviţa.

După moartea mucenicească a domnitorului şi a fiilor săi, mănăstirea a fost supusă unor grele încercări, fiind în mai multe rânduri ocupată de trupe străine şi prădată în timpul războaielor austro-turce şi ruso-turce. În perioada 1721-1727 a fost tranformată în cazarmă austriacă. Doamna Marica Brâncoveanu a intervenit pe lângă împăratul habsburgic pentru eliberarea ei. Nicolae Iorga aminteşte de inscripţia din proscomidiarul bolniţei: „să se ştie când ne-a scos Pivoda (căpitanul Dettine von Pivoda) din chilii afară pe toţi călugării leat 7229 (1721)”. În acea perioadă se adaugă mănăstirii turnuri de pază în colţurile exterioare ale zidului de incintă, care se văd în fotografiile din secolul trecut

În 1774 războiul ruso-turc aduce instalarea pentru scurt timp a unui seraschier turc cu 50.000 de oameni. Mai târziu, în timpul războiului austro-turc început în 1787, mănăstirea este prădată în timp ce Nicolae şi Manolache Brâncoveanu, posesorii ei din acea vreme, erau exilaţi în  insula Rhodos.

Avariată grav în urma cutremurului din 1837, biserica mare va fi parţial reclădită în anul 1842, sub stăreţia lui Teodosie din Trapezunt. Turla de deasupra pronaosului distrusă atunci nu va mai fi refăcută. Pictura va fi realizată de Nicolae Polcovnicu, Matei Cătulescu şi Vasile Mateescu.

Rămânând fără mijloace de trai după secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, obştea se diminuează, ajungând în 1872 la 4 vieţuitori.

În 1876 adoarme în Domnul ultimul stareţ al mănăstirii de călugări, preotul Radu Şapcă din Celei, membru al guvernului provizoriu de la Izlaz din 1848. Este înmormântat iniţial în partea de nord a bisericii, iar mai târziu osemintele sunt mutate în pridvor unde i se ridică şi o cruce mare de piatră. Tot în pridvor, în partea opusă, sunt înhumaţi stareţul Teodosie şi preotul Gheorghe.

În anul 1885 istoricul Grigorie Tocilescu vizitează mănăstirea şi descoperă cu surprindere numeroase şi valoroase odoare, dintre care unele dăruite mănăstirii de Matei Basarab, doamna Elina şi Sf. Constantin Brâncoveanu. Odată cu ele va duce la Bucureşti şi 81 de cărţi liturgice în limba greacă şi 41 în limba română.

Viaţa de obşte, încheiată practic la sfârşitul secolului XIX (când sfântul locaş este transformat în ospiciu)  va fi reluată abia în anul 1952, din păcate numai pentru câţiva ani. În această perioadă va fi adusă de către preotul duhovnic icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, astăzi îmbrăcată în argint. Preafericitul Patriarh Iustinian se va interesa îndeaproape de restaurarea mănăstirii, acordându-i un bogat sprijin material. În 1959 se va da nemilosul decret 410 prin care călugării sub 55 de ani şi maicile sub 50 de ani vor fi obligaţi să se întoarcă în viaţa laică. Un an mai târziu maicile sunt silite să părăsească mănăstirea, care este transformată în azil. Tot atunci izvorul tămăduirii este mutat din faţa bisericii într-o nouă amenajare, în afara incintei, care se păstrează până astăzi.

În anul 1975 Direcţia Monumentelor Istorice începe lucrările de refacere a caselor domneşti. Sfântul lăcaş se redeschide în anul 1985 ca mănăstire de maici, cu sprijinul P.S. Gherasim al Râmnicului, a P.S. Calinic, astăzi episcop al Argeşului, şi al doamnei Elena Bărbulescu. Se execută ample lucrări de restaurare a chiliilor, a turnului clopotniţă, a caselor domneşti şi a bisericii mari.

Alături de constructori, ca în majoritatea mănăstirilor redeschise sau nou înfiinţate, tinerele maici vor lucra din greu, dar cu multă râvnă, la refacerea clădirilor ruinate şi ridicarea altor corpuri noi de chilii. În fostele case domneşti se va amenaja Muzeul Mănăstirii sub îndrumarea dl. Prof. Traian Zorzoliu. Muzeul cuprinde colecţii de icoane pe lemn, cărţi vechi bisericeşti, veşminte preoţeşti, obiecte de cult. În lapidariumul aflat în fostele beciuri domneşti au fost aduse piese provenite de la biserici şi mănăstiri demolate în Bucureşti înainte de 1989 (coloane, pietre de mormânt, pisanii de la Mănăstirea Sf. Pantelimon, Văcăreşti şi biserica Sf. Spiridon vechi).

În atelierul de pictură al mănăstirii se realizează icoane pictate pe lemn, în stil bizantin. În cadrul acestui sfânt aşezământ mai funcţionează un atelier de croitorie, care execută veşminte preoţeşti (inclusiv brodate), reverende pentru preoţi şi călugări, sfinte acoperăminte, dvere pentru Sf. Altar împodobite cu icoane brodate cu mult talent şi răbdare. Câţiva ani a funcţionat în timpul iernii şi un atelier de covoare olteneşti şi persane, realizate din lână în culori naturale, care împodobesc astăzi biserica.

De primăvara până toamna maicile îşi desfăşoară activităţile îndeosebi la grădina de legume, la grajd, la bucătărie şi trapeză sau la pescuit, la prăşit, la cosit, la fân sau se ocupă cu apicultura. Timpul liber este dedicat rugăciunii şi citirii cărţilor sfinte.

Biblioteca sfântului locaş numără peste 5000 de volume (cărţi de teologie şi dogmatică, vieţi de sfinţi, scrieri ale Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti, cărţi de istorie şi arheologie, literatură religioasă, albume cu mănăstiri, pliante).

Astăzi mănăstirea are peste 70 de maici şi surori, stareţă fiind monahia Eufrosina Stanciu iar preot duhovnic Protos. Nichita Paşcan. Viaţa monahală şi-a reluat cursul firesc, aducând în fiecare zi şi noapte dăruite de Dumnezeu slavă Lui pentru nemăsurata Sa milostivire, prin slujbele celor 7 Laude şi a Sfintei Liturghii. Rânduiala mănăstirii cuprinde trei slujbe zilnic : miezonoptica, utrenia şi ceasul întâi la miezul nopţii, acatistul zilei, ceasurile al treilea, al şaselea şi Sf. Liturghie dimineaţa, şi vecernia cu pavecerniţa după amiaza (sau seara). Corul sfintei mănăstiri este pregătit cu multă dăruire de către părintele duhovnic, un bun cunoscător al muzicii bisericeşti.

În Sfântul altar se găsesc părticele din moaştele Sf. Apostol Andrei, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Sf. Iona de la Kiev, Sf. Sfinţit Mucenic Harambie, Sf. Ierarh Spiridon, Sf. Ierarh Nectarie din Egina, Sf. Mucenic Pantelimon, Sf. Cuvios Andronic de la Kiev, Sfinţii Mucenici de la Mănăstirea Sf. Sava, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Paisie Velicikovski, Sf. Muceniţă Chiriachi, Sf. Teofil cel Nebun pentru Hristos, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Cuvios Antonie de la Iezeru, Sfântul cuvios necunoscut, Sfântul Mucenic necunoscut, Sfinţii Mucenici de la Mănăstirea Sf. Teodosie, cei 14.000 de prunci ucişi de Irod.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sf. Martiri Brâncoveni, ale tuturor cuvioşilor, drepţilor şi mucenicilor ştiuţi şi neştiuţi ai neamului nostru şi pentru ale tuturor sfinţilor, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!

ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI


Icoana Maicii Domnului Povăţuitoarea, îmbrăcată în argint, din Biserica mare a Sfintei Mănăstiri Brâncoveni, este făcătoare de minuni şi este copie a altei icoane făcătoare de minuni de la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, care datează din perioada iconoclasmului şi care a fost zugrăvită după o icoană pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.

Icoana de la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi a fost adusă în secolul al XV-lea de la Ierusalim de monahul Anufie din Moldova. În drumul său spre ţară, ajungând  în apropierea Constantinopolului, a fost jefuit de turci, iar icoana a fost tăiată cu toporul şi aruncată într-un grajd. Când a fost lovită, din icoană a ţâşnit sânge, iar în noaptea aceea toţi caii care se aflau în grajd s-au muşcat şi s-au lovit cu picioarele până au murit. Dându-şi seama că este vorba de o minune legată de sfânta icoană, monahul a încercat să îi convingă pe turci să i-o redea, însă aceştia au hotărât să îl omoare.

Cel care trebuia să-l ucidă, un român robit, i-a cruţat viaţa, sfătuindu-l să părăsească Constantinopolul. Întors în ţară, aflat în rugăciune pe malul Mării Negre, vede venind pe apă, în picioare şi îmbrăcată în lumină, chiar sfânta icoană pe care o părăsise de nevoie în Constantinopol şi pe care puterea lui Dumnezeu o aducea de la sute de kilometri depărtare. Se roagă Maicii Domnului să îi îngăduie să o ia şi o duce cu mare bucurie la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, unde face de atunci şi până astăzi nenumărate minuni.

Sfânta Mănăstire Brâncoveni s-a redeschis, ca mănăstire de maici, în anul 1952. Preotul duhovnic care a fost chemat să slujească aici, fiind mai înainte slujitor la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, şi-a dorit foarte mult o copie a acestei sfinte icoane, pe care a adus-o la Sfânta Mănăstire Brâncoveni. Ea aduce tămăduire, uşurare şi ajutor tuturor celor care se roagă cu credinţă şi cu inimă curată Maicii Domnului, căutând cele de folos mântuirii sufletelor lor.

Există mai multe relatări ale celor care au venit aici nădăjduind şi primind ajutorul Maicii Domnului pentru durerile lor sufleteşti, şi chiar trupeşti.

O femeie din Caracal, care avea un copil foarte bolnav, avea să afle de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Brâncoveni de la una din cunoştinţele sale. Fiul său, în vârstă de numai câţiva anişori, nu mai putea mânca aproape nimic, devenind alergic la aproape toate alimentele. Mult timp cheltuise la medici, pentru ca într-un final să i se spună că nu există vindecare pentru boala lui care se agrava treptat, ameninţându-i viaţa. Unul dintre doctori a sfătuit-o să meargă să se roage la mănăstiri. Aşa a ajuns la Sfânta Mănăstire Brâncoveni, unde a îngenunchiat cu lacrimi şi cu credinţă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care în acele momente o atrăgea cu putere, ca un magnet. Cu greu a reuşit să se desprindă şi să ajungă acasă. Acolo o aştepta o bucurie: copilul său începuse să mănânce şi se simţea deja mai bine. După puţin timp a vizitat mănăstirea împreună cu fiul său care era încă foarte slab, dar se tămăduise.

O altă femeie, din Craiova, a venit să se roage pentru fiica sa care era căsătorită, dar nu avea copii. Ca o ultimă încercare i se prescrisese un tratament foarte scump, pe care nu l-a mai luat, deoarece în scurt timp a rămas însărcinată.

Un bărbat de aproape 40 de ani, din Slatina, avea să afle uşurare de boala sa care îl necăjea din tinereţe, după o priveghere la sfânta mănăstire şi după ce s-a închinat la sfintele moaşte şi la icoana făcătoare de minuni. Drept mulţumire adusă lui Dumnezeu, a mers şi a lucrat aproape o săptămână ajutând Sfânta Mănăstire Clocociov, apoi a continuat să vină regulat la Sfânta Mănăstire Brâncoveni, uneori rămânând mai multe zile pentru sfintele slujbe şi pentru spovedanie, fiind bucuros să îşi folosească puterile recâştigate ajutând oriunde este nevoie.

Date tehnice/Biserica

Biserica mare, reconstruită la 1700 în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, compartimentată în altar, naos, pronaos. Naosul este delimitat de pronaos prin doi stâlpi groşi, fixaţi în ziduri pe o parte şi alta, ceea ce face să fie un mare spaţiu în biserică. Pridvorul este deschis, susţinut de opt coloane din piatră, dispuse în centru. Catapeteasma este originală, din lemn, cu o sculptură bogat ornamentată, aurită. Are o turlă pe naos (cea care a fost pe pronaos s-a dărâmat la cutremurul din 1838). Uşile sunt masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compoziţie compartimentată, cu un modelaj bogat ce le dă o notă de rafinament. Au fost sculptate de meşterul italian Giorgio Pesena Levin. Ancadramentele de la uşi şi ferestre alcătuiesc o adevărată dantelărie în piatră, în care se regăsesc frunze şi flori, ghirlande armonios echilibrate. Pisania are un registru ornamental sublim, cu motive vegetale.
Pereţii exteriori sunt văruiţi în alb. Au un brâu median, iar în partea superioară aproape de streaşină, trei rânduri de cărămizi aşezate pe muchie (dinţi de ferăstrău) încastrate în zid. În pronaos sunt înmormântaţi Papa Brâncoveanu, tatăl lui Constantin Brâncoveanu, mama şi bunicul lui. Jupâniţa Calea, bunica lui Matei Basarab şi, totodată, prim ctitor, este înmormântată în pridvor, pe partea dreaptă.
Bolniţa (bisericuţa) a fost construită în 1702 după modelul bisericuţei de lemn ridicată de jupâniţa Calea. Este construită în plan triconic. Pictura în frescă din bolniţă este de o deosebită valoare artistică şi documentară. Din păcate, autorii nu sunt cunoscuţi.

Pictura

Pictura bisericii datează din 1837, lucrată de autori necunoscuţi.

Alte informatii

Clădirile pentru chilii şi stăreţie formează un patrulater în jurul bisericii. În incintă este cu iarbă şi flori, iar partea fără vegetaţie este pavată.
Viaţa monahală a fost susţinută de călugări până în 1867, aceştia părăsind-o după moartea preotului Radu Şapcă, la puţini ani după secularizarea averilor mănăstireşti. În 1940, au venit câteva maici care, ca urmare a Decretului 410/1959 al lui Gheorghiu-Dej, au trebuit să părăsească locul. Din 1960 până în 1985 a fost cămin de bătrâni. În 1985, au venit câteva maici care, în anii ce-au urmat, au avut mult de lucru cu renovarea mănăstirii. Până la revoluţia din 1989, mănăstirea ajunsese la patruzeci de maici, ca în toamna lui 1994 să aibă şaizeci. Acum, în mănăstire există un atelier de pictură pe lemn a icoanelor. Are şi un muzeu în care sunt păstrate coloanele de la mănăstirea Văcăreşti. Una dintre aceste coloane este sculptată în stilul Cantacuzinilor, cu solzi de peşte suprapuşi. În muzeu sunt mai multe icoane din secolul al XVIII-lea. De asemenea, se păstrează pietrele funerare ale lui Ghica Vodă, aduse de la biserica Sf. Pantelimon, şi alte două ale lui Barbu Văcărescu şi ale postelnicului Dumitraşcu, aduse de la biserica Sfântul Spiridon.

doar-ortodox

Grupul de psalţi al Patriarhiei, Tronos şi Mihail Buca


Fragment din Canonul Sfantului Dimitrie Basarabov – octombrie 2007

Decembrie 2008, Biserica Serban Voda, „Veniti cu totii dimpreuna”

Canonul Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor

Stihirile Paştilor  (glasul 5)


Paştile – sărbătoarea luminii şi a bucuriei


Pastile sunt in Ortodoxie „sarbatoarea sarbatorilor”. Daca sarbatoarea este o tasnire de viata dumnezeiasca in creatie si ca atare o tasnire de lumina mai presus de fire, Pastile sunt tasnirea deplina a vietii dumnezeiesti in existenta noastra crestina. Natura noastra omeneasca nu mai e straluminata numai trecator de o raza dumnezeiasca, care arata ca ea nu e de la sine si singura existenta, ci aceasta natura e strabatuta deplin si pentru veci de viata dumnezeirii, e transfigurata, pnevmatizata, ridicata din inlantuirea procesului de corupere continua care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul in iadul tenebrelor.

De aceea Pastile sunt o explozie de bucurie, care perpetueaza explozia de bucurie a ucenicilor care au vazut pe Domnul inviat. De aceea credinciosii se saluta cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o alta bucurie: „Hristos a inviat!” „Adevarat a inviat!”, pana la Inaltarea Domnului, de cand se saluta cu alta veste tot asa de mare, legata interior de prima: „Hristos s-a inaltat!”, pana la Cincizecime, care anticipeaza Cincizecimea deplina sau umplerea desavarsita a vietii noastre de Duhul Sfant.

Bucuria aceasta are atata entuziasm in ea, incat ea e ca o „sfanta betie”, ca o „betie treaza” de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa. E ca o „betie treaza”, pentru ca e produsa de cea mai autentica dar si cea mai minunata realitate, realitatea neasemanat de frumoasa a vietii vesnice si plenare, mai frumoasa si mai minunata decat si-o poate inchipui orice imaginatie, motiv pentru care Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca ingerii nu pun in functie nici o imaginatie, pentru ca realitatea pe care o vad intrece orice imaginatie.



In iubirea maxima manifestata de Hristos pe cruce e atata viata si putere ca prin ea revine la viata nu numai trupul Sau, ci trezeste din moarte sau din paralizie si puterile sufletesti ale celor din iad. Dar aceasta putere a iubirii ce a mers pana la cruce, o actualizeaza Hristos continuu. El pastreaza ranile sale in trupul Sau ca o sursa permanenta a iubirii sale, ca o dovada ca Cel ce a inviat nu e altul decat Cel ce s-a rastignit pentru noi. Daca ar fi altul, invierea Lui si cea viitoare a noastra n-ar avea temeiuri in iubirea Lui si n-am fi pregatiti si noi pentru ea prin iubirea noastra fata de El, trezita de iubirea Lui; ar fi un fapt magic, nu de desavarsire spirituala: „Ranile Tale, Hristoase, care de voie le-ai rabdat pentru noi, le-ai aratat ucenicilor Tai, punandu-le marturie slavitei invierii Tale” (la Utrenia din duminica Tomii).

Prin pipairea ranilor s-a convins Toma ca iubirea lui Hristos manifestata in rastignire a fost asa de mare, ca prin ea a inviat si ne va invia si pe noi, caci o asemenea iubire nu putea fi decat iubire dumnezeiasca. Numai in sensul ca iubirea maxima, iubirea adevarata este iubire dumnezeiasca se adevereste adagiul: „Iubirea in veci nu moare”. (Dumitru Staniloae)

HRISTOS A ÎNVIAT! Cântări la Învierea Domnului


Hristos a înviat!
Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte calcând și celor din morminte viață daruindu-le.

Hristos anesti!
Hristos anesti ek nekron, Thanato thanaton patisas, Kai tis en tis mnimasi Zo-in kharisamenos!

Troparul Învierii Domnului (glasul 1)
„Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-Ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire învierii Tale, Hristoase! Mărire împărăţiei Tale! Mărire iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!”
Troparul Învierii Domnului (glasul 5)
„Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.”
Troparul Învierii Domnului
Zdrobit-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharului raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui le-ai poruncit, că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.

Condacul Sfintelor Paşti

De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi ridicare.
Îngerul a strigat: Hristos a înviat!
„Curată Fecioară, bucură-te!
Si iarasi zic, bucură-te!
Ca Fiul tău a înviat a treia zi din groapă.”
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime
Ca Slava Domnului peste tine a răsărit!
Saltă acum si te bucură Sioane,
Iară tu, curată Născătoare de Dumnezeu
Veseleste-te întru Invierea Celui născut al tău.”

DoarOrtodox

Hristos a înviat!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu−le!

DoarOrtodox

Hristos Anesti!

Hristos anesti ek nekron,
Thanato thanaton patisas,
Kai tis en tis mnimasi
Zo-in kharisamenos!

DoarOrtodox

Troparul Învierii Domnului (glasul 1)

„Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-Ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire învierii Tale, Hristoase! Mărire împărăţiei Tale! Mărire iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!”

DoarOrtodox

Troparul Învierii Domnului (glasul 5)

„Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.”

DoarOrtodox

Troparul Învierii Domnului

Zdrobit-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharu-lui raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui le-ai poruncit, că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.

DoarOrtodox

Îngerul a strigat: Hristos a înviat!

„Curată Fecioară, bucură-te!
Si iarasi zic, bucur
ă-te!
Ca Fiul t
ău a înviat a treia zi din groapă.”
Lumineaz
ă-te, luminează-te, noule Ierusalime
Ca Slava Domnului peste tine a r
ăsărit!
Salt
ă acum si te bucură Sioane,
Iar
ă tu, curată Născătoare de Dumnezeu
Veseleste-te
întru Invierea Celui născut al tău.”

DoarOrtodox

Condacul Sfintelor Paşti

De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi ridicare.

Canonul Invierii Domnului (integral)

DoarOrtodox

  • Luminânda Învierii

Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate și Doamne, A treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând Și moartea pierzând-o Paștile nestricăciunii, lumii dând mântuire.


  • Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesupt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de Viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Troparul Marelui Praznic al Învierii Domnului – gl. al 2-lea.
  • Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă. Irmosul cântării Întâi din canonul Praznicului Învierii Domnului.
  • Veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră seacă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos prin care ne întărim. Irmosul cântării a 3-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
  • La dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu-grăitorul Avacum să stea împreună cu noi şi să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit cu mare glas: Astăzi este mântuirea lumii, că a înviat Hristos ca Cel atotputernic. Irmosul cântării a 4-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
  • Să mergem dis-de-dimineaţă şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului; şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, tuturor viaţă răsărind. Irmosul cântării a 5-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
  • Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt. Irmosul cântării a 6-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
  • De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi ridicare. Condacul Marelui Praznic al Învierii Domnului – gl. al 8-lea.
  • Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos. Că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat. gl. al 2-lea.
  • Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând; Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire. Luminânda Praznicului Învierii Domnului.
  • Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum şi te bucură Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău. Irmosul cântării a 9-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
  • Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile! Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit! Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm! O, Paştile, izbăvire de întristare! Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi apostolilor! Stihiră de la Laude la Marele Praznic al Învierii Domnului – gl. al 5-lea.

DoarOrtodox