Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!
„Va veni o vreme cand toate neamurile pamantului vor invia, cu toti mortii si cu toti regii si imparatii lor. Avand fiecare neam locul sau inaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, „invierea din morti”, este telul cel mai inalt si cel mai sublim catre care se poate inalta un neam !” (Corneliu Zelea Codreanu)
„Care este telul final al neamului? Este viata?
Daca este viata, atunci nu intereseaza mijloacele pe care neamurile le intrebuinteaza spre a si-o asigura.
Toate sunt bune, chiar si cele mai rele.
Se pune deci problema:
Dupa ce se conduc natiunile in raport cu celelalte natiuni ?
Dupa tigrul din ele?
Dupa legea pestilor din mare sau a fiarelor din padure?
Telul final nu este viata. Ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului Iisus Hristos.”
” Neamul are:
Un patrimoniu fizic, biologic: carnea si sangele.
Un patrimoniu material: pamantul tarii si bogatiile lui.
Un patrimoniu spiritual care cuprinde:
a) Conceptia lui despre Dumnezeu, lume si viata.
b) Onoarea lui ce straluceste in masura in care neamul s-a putut conforma, in existenta lui istorica, normelor izvorate din conceptia lui despre Dumnezeu.
c) Cultura lui: rodul vietii lui, nascut din propriile sfortari in domeniul gandirii si artei. Aceasta cultura nu este internationala. Ea este expresia geniului national, a sangelui.
Toate aceste trei patrimonii isi au importanta lor. Pe toate un neam trebuie sa si le apere. Un neam traieste in vesnicie prin conceptia, onoarea si cultura lui. De aceea conducatorii natiilor trebuie sa judece si sa actioneze nu numai dupa interesele fizice sau materiale ale neamului, ci tinand seama de linia lui de onoare istorica, de interesele sale. Prin urmare, nu paine cu orice pret, ci onoare cu orice pret.
Individul in cadrul si in slujba neamului sau
Neamul in cadrul si in slujba lui Dumnezeu si a legilor dumnezeiesti.”
Pastile sunt in Ortodoxie „sarbatoarea sarbatorilor”. Daca sarbatoarea este o tasnire de viata dumnezeiasca in creatie si ca atare o tasnire de lumina mai presus de fire, Pastile sunt tasnirea deplina a vietii dumnezeiesti in existenta noastra crestina. Natura noastra omeneasca nu mai e straluminata numai trecator de o raza dumnezeiasca, care arata ca ea nu e de la sine si singura existenta, ci aceasta natura e strabatuta deplin si pentru veci de viata dumnezeirii, e transfigurata, pnevmatizata, ridicata din inlantuirea procesului de corupere continua care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul in iadul tenebrelor.
De aceea Pastile sunt o explozie de bucurie, care perpetueaza explozia de bucurie a ucenicilor care au vazut pe Domnul inviat. De aceea credinciosii se saluta cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o alta bucurie: „Hristos a inviat!” „Adevarat a inviat!”, pana la Inaltarea Domnului, de cand se saluta cu alta veste tot asa de mare, legata interior de prima: „Hristos s-a inaltat!”, pana la Cincizecime, care anticipeaza Cincizecimea deplina sau umplerea desavarsita a vietii noastre de Duhul Sfant.
Bucuria aceasta are atata entuziasm in ea, incat ea e ca o „sfanta betie”, ca o „betie treaza” de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa. E ca o „betie treaza”, pentru ca e produsa de cea mai autentica dar si cea mai minunata realitate, realitatea neasemanat de frumoasa a vietii vesnice si plenare, mai frumoasa si mai minunata decat si-o poate inchipui orice imaginatie, motiv pentru care Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca ingerii nu pun in functie nici o imaginatie, pentru ca realitatea pe care o vad intrece orice imaginatie.
In iubirea maxima manifestata de Hristos pe cruce e atata viata si putere ca prin ea revine la viata nu numai trupul Sau, ci trezeste din moarte sau din paralizie si puterile sufletesti ale celor din iad. Dar aceasta putere a iubirii ce a mers pana la cruce, o actualizeaza Hristos continuu. El pastreaza ranile sale in trupul Sau ca o sursa permanenta a iubirii sale, ca o dovada ca Cel ce a inviat nu e altul decat Cel ce s-a rastignit pentru noi. Daca ar fi altul, invierea Lui si cea viitoare a noastra n-ar avea temeiuri in iubirea Lui si n-am fi pregatiti si noi pentru ea prin iubirea noastra fata de El, trezita de iubirea Lui; ar fi un fapt magic, nu de desavarsire spirituala: „Ranile Tale, Hristoase, care de voie le-ai rabdat pentru noi, le-ai aratat ucenicilor Tai, punandu-le marturie slavitei invierii Tale” (la Utrenia din duminica Tomii).
Prin pipairea ranilor s-a convins Toma ca iubirea lui Hristos manifestata in rastignire a fost asa de mare, ca prin ea a inviat si ne va invia si pe noi, caci o asemenea iubire nu putea fi decat iubire dumnezeiasca. Numai in sensul ca iubirea maxima, iubirea adevarata este iubire dumnezeiasca se adevereste adagiul: „Iubirea in veci nu moare”. (Dumitru Staniloae)
Hristos a înviat!
Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte calcând și celor din morminte viață daruindu-le.
Hristos anesti!
Hristos anesti ek nekron, Thanato thanaton patisas, Kai tis en tis mnimasi Zo-in kharisamenos!
Troparul Învierii Domnului (glasul 1)
„Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-Ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire învierii Tale, Hristoase! Mărire împărăţiei Tale! Mărire iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!” Troparul Învierii Domnului (glasul 5)
„Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.” Troparul Învierii Domnului
Zdrobit-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharului raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui le-ai poruncit, că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
Condacul Sfintelor Paşti
De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi ridicare. Îngerul a strigat: Hristos a înviat!
„Curată Fecioară, bucură-te!
Si iarasi zic, bucură-te!
Ca Fiul tău a înviat a treia zi din groapă.”
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime
Ca Slava Domnului peste tine a răsărit!
Saltă acum si te bucură Sioane,
Iară tu, curată Născătoare de Dumnezeu
Veseleste-te întru Invierea Celui născut al tău.”
Hristos a înviat!
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu−le!
Hristos Anesti!
Hristos anesti ek nekron,
Thanato thanaton patisas,
Kai tis en tis mnimasi
Zo-in kharisamenos!
Troparul Învierii Domnului (glasul 1)
„Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-Ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire învierii Tale, Hristoase! Mărire împărăţiei Tale! Mărire iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!”
Troparul Învierii Domnului (glasul 5)
„Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.”
Troparul Învierii Domnului
Zdrobit-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharu-lui raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui le-ai poruncit, că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
Îngerul a strigat: Hristos a înviat!
„Curată Fecioară, bucură-te!
Si iarasi zic, bucură-te!
Ca Fiul tău a înviat a treia zi din groapă.”
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime
Ca Slava Domnului peste tine a răsărit!
Saltă acum si te bucură Sioane,
Iară tu, curată Născătoare de Dumnezeu
Veseleste-te întru Invierea Celui născut al tău.”
Condacul Sfintelor Paşti
De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi ridicare.
Canonul Invierii Domnului (integral)
Luminânda Învierii
Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate și Doamne, A treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând Și moartea pierzând-o Paștile nestricăciunii, lumii dând mântuire.
Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesupt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de Viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Troparul Marelui Praznic al Învierii Domnului – gl. al 2-lea.
Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă. Irmosul cântării Întâi din canonul Praznicului Învierii Domnului.
Veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră seacă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos prin care ne întărim. Irmosul cântării a 3-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
La dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu-grăitorul Avacum să stea împreună cu noişi să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit cu mare glas: Astăzi este mântuirea lumii, că a înviat Hristos ca Cel atotputernic. Irmosul cântării a 4-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
Să mergem dis-de-dimineaţă şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului; şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, tuturor viaţă răsărind. Irmosul cântării a 5-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt. Irmosul cântării a 6-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi ridicare. Condacul Marelui Praznic al Învierii Domnului – gl. al 8-lea.
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos. Că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat. gl. al 2-lea.
Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând; Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire. Luminânda Praznicului Învierii Domnului.
Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum şi te bucură Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău. Irmosul cântării a 9-a din canonul Praznicului Învierii Domnului.
Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile! Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit! Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm! O, Paştile, izbăvire de întristare! Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi apostolilor! Stihiră de la Laude la Marele Praznic al Învierii Domnului – gl. al 5-lea.
Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocaintei ce conduc spre Ziua Învierii lui Iisus Hristos.
Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut, iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtăşit pentru prima oară cu Dumnezeieştile Taine.
Sf. Andrei Criteanul
Studiile şi le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni”. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte , cere părinţilor să-l afierosească Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare.Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locţiitorul scaunului patriarhal , lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieţii sale duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.
CANONUL MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul
Canonul Mare a fost compus de Sfantul Andrei Criteanul, monah de la Sfantul Sava devenit, dupa o sedere la Constantinopol, arhiepiscop al Cretei. Acesta, fiind antrenat pentru un moment in erezia monotelita de catre imparatul monotelit Philipikos, fara sa fi fost totusi un partizan fervent ai ei, a revenit la credinta ortodoxa, si acest Canon de pocainta, redactat la sfarsitul vietii sale, ar fi dupa unii autori expresia experientei sale personale a caderii in pacat si a intoarcerii. In acest fel, el poate fi cinstit drept “mistagogul caintei” care-i conduce in mod sigur pe credinciosi pe calea pe care a strabatut-o el insusi.
Sfantul Andrei Criteanul a lasat si omilii, printre cele mai frumoase ale genului bizantin, arta sa oratorica exprimandu-se si in compozitia imnografica, unde a fost unul din primii autori de canoane poetice.
fragment din Slujba CANONULUI MARE de la Biserica Serban Voda din Bucuresti din 17 aprilie 2013.Părinții slujitori au fost pr. Dinu Pompiliu, pr. Eugen Moraru, pr. Adrian Chirita, pr. Ioan Tudorache, pr. Constantin Tomescu, pr. arhidiacon Traian Ioan, pr. diacon Cristian Filiuta grupul psaltic a fost condus de psaltii Cristi Preda și Bogdan Marin
„Va veni o vreme cand toate neamurile pamantului vor invia, cu toti mortii si cu toti regii si imparatii lor. 
