Viața, troparul și acatistul Sf. Gheorghe (Lazăr) Pelerinul (17 august)


Troparul Sfantului Gheorghe Pelerinul, 17 august

Pe nevoitorul cel mare și următorul sihaștrilor, pe fericitul pelerin al lui Hristos în cântări să-l cinstim, strigându-i cu evlavie: Sfinte Gheorghe, prin rugăciunile tale, luminează calea vieții noastre!


MOSUL GHEORGHE LAZAR – Manastirea Varatec (1846-1916)

mos_gheorghe_lazarCredinciosul Gheorghe Lazar este modelul adevaratului pelerin roman. Prin trairea sa cu totul aleasa, el formeaza un exemplu unic in viata duhovniceasca a Bisericii noastre din ultima suta de ani.

Mosul Gheorghe Lazar, cum i se spune pana astazi, s-a nascut in comuna Sugag, judetul Alba, in anul 1846. Cand avea varsta de 24 de ani, parintii sai l-au casatorit si l-au lasat mostenitor averii lor. Si a trait in insotire cu femeia sa, Pelaghia, aproape 20 de ani, fiind binecuvantat de Dumnezeu cu cinci copii. Ducea o viata crestineasca aleasa, in munca cinstita, in rugaciune, in post si milostenie. Indeletnicirea lui era cresterea vitelor.

In anul 1884, s-a dus sa se inchine la Mormantul Domnului si a ramas la manastirile din pustiul Iordanului si al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an si jumatate in Muntele Athos si s-a intors in tara. A mai trait cativa ani in familie, si-a pus copiii in randuiala, iar in anul 1890 s-a retras ca pelerin spre manastirile Moldovei.

Dupa ce se inchina la toate sfintele lacasuri, Mosul Gheorghe Lazar se stabileste definitiv in orasul Piatra Neamt si se nevoieste ca un adevarat sihastru in clopotnita lui Stefan cel Mare din mijlocul orasului timp de 26 de ani, pana la obstescul sau sfarsit. Aici se ostenea singur, in post si rugaciune, vara si iarna, fara foc, fara pat, fara doua haine, fara incaltaminte in picioare, traind din darul lui Dumnezeu si din mila oamenilor.turnul lui Stefan cel Mare Piatra Neamt

Astfel, bineplacand lui Dumnezeu si cunoscandu-si sfarsitul, s-a savarsit cu pace in chilia lui, la 15 august, 1916, si a fost inmormantat in cimitirul orasului. In vara anului 1934, osemintele sale au fost asezate in gropnita Manastirii Varatec.

Sf Cuvios Gheorghe Lazar


Fapte si cuvinte de invatatura

Credinciosul Gheorghe Lazar a fost in viata sa un om al rugaciunii. Cel mai mult citea Psaltirea. Inca de mic o purta cu sine si, pascand vitele parintilor sai pe munte, citea mereu psalmii lui David, pana i-a deprins pe de rost.

Dorind foarte mult sa se inchine la Mormantul Domnului, in primavara anului 1884 si-a pus Evanghelia si Psaltirea in traista, si-a lasat casa in randuiala, a luat toiagul in mana si a plecat la Ierusalim. Pana la Constanta a mers pe jos, apoi cu vaporul, rostind neincetat psalmii lui David. Iar cand a ajuns la Sfantul Mormant, s-a rugat cu atata credinta si lacrimi, ca a uimit pe toti. Si a zabovit in Ierusalim 40 de zile.

Spunea mai tarziu ucenicilor sai ca, ravnind sa cunoasca nevointa calugarilor din Tara Sfanta, s-a dus sa se inchine prin toate manastirile din pustiul Iudeii si din Valea Iordanului. Mai intai a ajuns cu mai multi pelerini la un sihastru vestit ce se nevoia in pestera Sfantului Xenofont. Sihastrul tocmai atunci dadea mancare unui leu in gura pesterii. Apoi, slobozind leul in pustie, a strigat pe nume pe Mosul Gheorghe, zicandu-i prin talmaci:

– Frate Gheorghe, vino si nu te teme. Pomenita sa fie credinta ta inaintea lui Hristos si auzita sa-ti fie rugaciunea in urechile Domnului Savaot! Stiu dragostea ta si ravna inimii tale de a-I sluji Lui toata viata. Deci, zaboveste o vreme la manastirile din Palestina in post si rugaciune, iar cand iti va porunci Duhul Sfant, sa vii iarasi la mine.

Cu binecuvantarea acestui sihastru a petrecut Mosul Gheorghe un an de zile prin manastirile Palestinei. In fiecare lavra statea o luna de zile. Ziua ajuta la udatul gradinilor, iar noaptea citea la Psaltire in biserica si zicea rugaciunea lui Iisus. Apoi pleca la alta manastire.

Asa s-a nevoit batranul, in post, in rugaciune si tacere, nestiut de nimeni. Apoi s-a dus iarasi la bunul sau dascal din pustie.

Primindu-l cu dragoste, pustnicul l-a intrebat:

– Frate Gheorghe, cum se simte duhul tau?

– Bine, cu rugaciunile sfintiei tale, parinte. Continuă lectura

Reclame

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos (12 iulie)


icoana-Prodromita-Muntele-Athos

foto: doarortodox.ro

În data de 12 iulie se face pomenirea Sfintei Icoane Prodromiţa, făcătoare de minuni, care se află la Muntele Athos, în patrimoniul Schitului Prodromu.

Numeroase icoane, copii după aceasta, se găsesc în multe locaşuri de cult din ţară. În Transilvania, mănăstirea închinată Maicii Domnului de la Măgura-Jina, judeţul Sibiu, îşi sărbătoreşte pe 12 iulie cel de-al doilea hram, al icoanei nefăcute de mână „Prodromiţa“.

Chipul Maicii Domnului şi cel al Pruncului Iisus au nuanţa grâului, asemănându-se foarte mult cu descrierea rămasă de la Sfinţii Epifanie şi Nichifor, care au lăsat posterităţii un portret al Fecioarei. Conform celor spuse de Cleopa Paraschiv („Icoana nefăcută de mână omenească Prodromiţa“, Editura Panaghia), există mărturii care atestă că Sfintele Feţe se schimbă miraculos, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. Se mai afirmă că icoana a fost analizată ştiinţific prin cercetare la microscop, fără să fie găsite urme de pensulă.

Un document din arhiva Schitului Prodromu, datat la 29 iunie 1863, arată: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit aceasta sfântă icoană a Maicei Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicei Domnului şi a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit din potriva, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicei Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune“.

12-Prodromita-coperta-siteDimensiunile icoanei sunt de 100 / 70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.

O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.

Se spune că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani. Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie şi Nichifor:

Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multa cuviință legat.

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

Arhim. Paisie Teodorescu
Vicar patriarhal

 Imnografie şi muzicalitate

Au fost compuse mai multe slujbe închinate acestei icoane. Cea mai recentă înregistrare este cea a „Paraclisului icoanei“, realizată de Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul“ din Bucureşti. Una dintre ele este paraclisul alcătuit în greceşte de dr. Haralambos Busias şi tradus de diaconul Constantin-Cornel Coman, păstrând metrica originalului.

În anul 2007 a apărut la Editura Evanghelismos cartea de slujbă „Acatistul, Paraclisul şi slujba Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului“ al cărei autor este arhimandritul Ian Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, judeţul Gorj.

Troparul, alcătuit în glasul 1, exprimă purtarea de grijă a Maicii Domnului către oameni, dăruind celor ce se închină ei tămăduiri sufletelor şi trupurilor: „Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta grăim către tine: slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată!“

prodromita_1

foto: catedralaneamului.ro

De o frumoasă muzicalitate este condacul, alcătuit în glasul 8, al acestei sărbători: „Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ne închinăm credincioşii, cinstindu-l după vrednicie; căci ne păzeşti şi ne izbăveşti din ispite şi din toate relele întâmplări. Pentru aceasta mulţumind grăim ţie: Bucură-te, Fecioară, nădejdea şi slava creştinilor!“.

Icoanele sunt instrumentul cel mai de preţ al evlaviei credincioşilor, care ajută la o cunoaştere mai desăvârşită a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor. (Drd. Adrian Dobreanu apărut pe pagina ziarullumina.ro, 11 iulie 2014)

Icoana_Prodromita_w2000_h1333_q100

foto: ziarullumina.ro

Troparul, Glasul 1

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.


150-de-ani-de-la-pictarea-miraculoasa-a-icoanei-maicii-domnului-prodromita-18457326Rugăciune către Maica Domnului Prodromița:

O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici acum faţa Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământeşti. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne uşa milostivirii Fiului Tău şi ne primeşte şi pe noi, nevrednicii, în cămara cea de nuntă a Înţelepciunii, ca împreună cu îngerii să-Ţi aducem jertfa laudelor dumnezeieşti.

Pe mine, cel nepriceput întru cuvânt şi străin de tainele rugăciunii, care port în călătoria mea prin deşertul patimilor povara sufletului sărăcit de roua evlaviei şi de tăria credinţei, cu milostivirea Ta mă cercetează. Ca Una Ce vezi de aproape slava cea preaînaltă a Treimii şi primeşti cununile laudelor din mâinile îngerilor, pleacă-Ţi blânda privire pe care ai închipuit-o în icoana Ta şi ai dăruit-o nouă spre mângâiere în necazuri. Vezi rănile sufletelor noastre Preacurată, vezi că untdelemnul pocăinţei ne lipseşte şi pururea cădem în prăpastia păcatelor. Vezi inima noastră tulburată de gândurile cele rele şi cu fulgerul rugăciunii Tale goneşte de la noi toată neînţelepciunea. Ridică mintea noastră din adâncul patimilor şi-i arată întru lumina Duhului pe Cuvântul Cel născut din Mintea Cea dintâi.

Iată, eu, cel lipsit de evlavie şi cumplit rănit de fiarele păcatelor mele, plec genunchii inimii mele înaintea Ta şi Te rog ca să îmi ierţi îndrăzneala întru nepricepere şi Însăţi să zugrăveşti în sufletul meu icoana tainelor Tale. Cu dumnezeiasca Ta înţelepciune închipuie şi în icoana cea părăsită a inimii mele chipul celor trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, spre asemănarea Treimii. Mută dorirea mea cea stricată de la cele pământeşti spre cele cereşti şi cu focul râvnei după Adevăr aprinde inima mea cea de prea mult timp adormită în somnul păcatului. Împacă viaţa mea Stăpână, cu bogăţia rugăciunilor Tale aduse la tronul Treimii şi în locul neputinţei mele de a mă ruga adu untdelemnul milostivirii Tale.

Osteneala iconarului Iordache ai primit şi l-ai făcut pe el părtaş minunii Tale mai presus de cuget. Pe mine, cel neînţelept, mă primeşte sub acoperământul milei Tale şi măcar că nu ştiu a-Ţi zugrăvi icoana laudelor cereşti ca mulţumire pentru mijlocirea Ta înaintea Domnului, nu mă lipsi pe mine de darurile Tale neîmpuţinate. Ajuns-au în urechile Tale, Fecioară, glasul rugăciunii evreicei ce simţea apropierea morţii şi ai scăpat-o pe ea din prăpastia pierzării. Ba încă şi uşile dreptei credinţe i-ai deschis, ca să se facă ea biserică a Duhului Sfânt, lăudându-Te pe Tine, Biserica slavei dumnezeieşti. Pe mine, cel ce deşi am fost binecuvântat cu darul dreptei credinţe, însumi îmi gătesc spânzurare cu legătura fărădelegilor mele, trage-mă din groapa pierzării, întinzându-mi scara rugăciunii Tale. Mustrat-ai pe învăţătorul cel întunecat de necredinţă, dar vai, cât mă ruşinez eu, care de prea multe ori am mâniat bunătatea Ta prin tulburarea din puţinătatea credinţei şi prin neluarea aminte la păzirea chipului curat al evlaviei. Cerut-a învăţătorul acela să vină icoana la el, dar te-ai împotrivit mândriei lui, însă eu cu nevrednicie stau în sfânt locaşul Tău, find pustiit de nădejde, credinţă, evlavie, frică şi dragostea cea după Dumnezeu. Întoarce-Ţi faţa Ta de maică şi spre mine şi fă să învieze şi în sufletul meu credinţa cea tare întru milostivirea Ta.

Sfârşit binecuvântat cu pace ai dăruit robului Tău, schimonahul Inochentie, ca să arăţi că pe robii Tăi, cei ce cu credinţă Îţi slujesc până la apusul vieţii lor nu îi laşi în mâinile vrăjmaşilor nevăzuţi. Pe mine, smochinul cel neroditor, care nici o roadă de credinţă nu am adus Ţie, fiind eu uscat de seceta patimilor, îndură-Te iar şi mă stropeşte cu ploaia rugăciunilor Tale, ca să aduc rod însutit de fapte bune şi să iau din mâna Ta prin mila Cuvântului cununa vieţii celei veşnice.

Pe monahul Serghie, cel ce se prăbuşise în prăpastia neascultării, cu starea Ta de faţă înaintea Cuvântului l-ai ridicat şi i-ai dăruit iarăşi auzul cel pierdut, ca să ia aminte la glasul Evangheliei lui Hristos şi cu îngerii să-Ţi aducă Ţie totdeauna jertfa laudelor cereşti. Pe mine, cel ce în toate zilele vieţii mele am mers pe cărările neascultării de părinţii cei duhovniceşti şi adesea am căzut în groapa deznădădjuirii, mă înţelepţeşte la ascultarea de Fiul Tău, ca să moştenesc şi eu, nevrednicul, partea celor mântuiţi.


Copie-a-Icoanei-Maicii-Domnului-Prodromita-adusa-la-Athos-de-IPS-Teofan-la-150-de-ani-2013

Pe cel ce se îndoia de minunile revărsate prin icoana Ta l-ai îndreptat cu blândeţe prin bogăţia peştelui dăruit la praznicul Tău. Însăţi, ca O Milostivă, adu la masa inimii noastre ca hrană bogată mai ales în ziua prăznuirii icoanei Tale înţelegerile cele dumnezeieşti, care luminează sufletul şi alungă toată negura patimilor.

Potoleşte viforul necazurilor pornite asupra noastră cu grabnica Ta rugăciune şi întru ispite ne soleşte răbdare. Schitul Darvari minunat s-a împodobit cu icoana Ta, care ca o legătură a iubirii păzeşte unitatea între nevoitorii ei. Înaintea icoanei Tale toţi plecăm genunchii inimii şi căzând înaintea ei cu umilinţă cerem să se depărteze de la noi toată tulburarea vrăjmaşului, ca pacea Mântuitorului nostru să odihnească pururea în sufletele noastre. Deci, ca Una Ce ai fost dăruită de Însuşi Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu spre păzirea obştii acesteia, împacă-ne pe noi toţi, cei greşiţi, iarăşi cu Cel pe Care în pântecele Tău L-ai purtat ca pe un scaun al slavei. Ca la o iconoamă a tuturor darurilor Duhului la Tine alergăm în necazurile şi întristările noastre şi Te rugăm să mângâi inimile noastre cu vestirea izbăvirii, ca una Ce ai luat în auzul Tău glasul Arhanghelului, dezlegând blestemul cel pus asupra noastră prin glasul lui Dumnezeu. Înaintea icoanei Tale aducem lacrimile noastre cele de umilinţă şi suspinurile inimilor noastre de la privirea feţei Tale nu le tăinuim. Căci pe Tine Te ştim Maică Milostivă a Cuvântului şi pururea Apărătoare a noastră a credincioşilor, celor gârboviţi de prea multe păcate. Ştim mulţimea nelegiuirilor noastre cu care am mâniat bunătatea cea multă a Ziditorului, ştim nevrednicia noastră, dar încă mai ştim că milostivirea Ta este neasemănată şi nu este păcat ca să Te împiedice pe Tine a ne zidi nouă iarăşi podul împăcării noastre cu Dumnezeu. Continuă lectura

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Troparul, viața, acatistul. (13 decembrie)


Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul 8

Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condacul Sf. Ierarh Dosoftei

Glasul 3

Arătatu-te-ai bun lucrător în via lui Hristos, folosind cuvântul Evangheliei Domnului la povățuirea dreptcredincioșilor pe calea mântuirii, ca un adevărat păstor duhovnicesc al Bisericii și slujitor al oamenilor. Credința păzind-o și pe credincioși către Dumnezeu îndreptându-i, întărești nădejdea în sufletele celor care te cinstesc, fericite ierarhe.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei:

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocroteacă pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

sf_ierarh_dosofteiViaţa Sfântului

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.
Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei”.
Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.
Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug: traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniştea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărţi tipărite a u fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi  inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688.
În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana şi peste puţină vreme va cunoaşte moarte martirică.
sf_dosoftei_stefanDupă refacerea tipografiei de la Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: Dumnezăiasca Liturghie (1679 şi 1683), Psaltirea de-nţăles (1680), cu text paralel în română şi slavonă, Molitvănic de-nţăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forţate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar şi dragostea sa pentru sfinţi şi pentru sfinţenie. De aceea, el scrie despre sfinţi cuvioşi români pe care i-a cunoscut personal şi despre alţii pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt, carii am şi vădzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ, şi Rafil de Agapia, i-am sărutat şi svintele moştii. Apucat-am în dzâlele noastre părinţ nalţ la bunătăţ şi-n podvig, şi plecaţ la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani. Şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!”.
În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiţi să se retragă, polonii au luat cu ei mulţime de pietre scumpe, odoare din aur şi argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elineşte în slavo-rusă scrieri ale Sfinţilor Părinţi Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfinţenia vieţii lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovniceşti, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia şi să-i dea cinstire cuvenită. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoţit în exil aflăm că sfântul şi-a cunoscut vremea chemării sale la veşnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!


Numele de mirean al lui Dosoftei era Dimitrie Barila. Se trăgea din familia macedoromână Papară din Liov. Călugăr la mănăstirea Pobrata (Probota) în 1649, cu numele de Dositei, a ajuns episcop de Huşi în 1658, episcop de Roman în 1660 şi mitropolit al Moldovei în 1671. În anul 1686 Jan Sobieski, regele Poloniei, a întreprins o expediţie militară în Moldova, reuşind să ocupe şi Iaşiul. Cronicarul Ion Neculce scrie: „Atunce au luat craiul şi pe Dosofteiu mitropolitul din Ieşi, cu toate hainele şi odoarăle mitropoliei. Ş-au luatu şi moaştele lui Sfetei Ion Novei de la Suceavă … ”. Tot Neculce ne încredinţează că „Acest Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Şi era neam de mazîl; prè învăţat, multe limbi ştiè: elineşte, lătineşte, sloveneşte şi altă adîncă carte şi-nvăţătură, deplin călugăr şi cucernic, şi blînd ca un miel. În ţara noastră pe-ceasta vreme nu este om ca acela.”

Dosoftei şi-a sfîrşit viaţa în decembrie 1693 în Polonia la Strij (Stryj în poloneză), fiind înmormîntat la mănăstirea Zolkiev. A fost una din marile personalităţi ale ortodoxiei.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Dosoftei pe 14 octombrie 2005. Sfîntul ierarh Dosoftei este sărbătorit pe 13 decembrie.

În 1673 a publicat în orăşelul polonez Uniev „Psaltirea pre versuri tocmită”, principala sa creaţie, prima mare operă în versuri scrisă în româneşte. Această psaltire în versuri a fost scrisă după modelul psaltirii în versuri a marelui poet polonez Jan Kochanowski (1530-1584).

Dosoftei a reînfiinţat tipografia de la Iaşi, aici apărînd „Dumnezăiasca liturghie” (în 1679, urmată în 1683 de o a doua ediţie, completată), „Psaltirea de-nţeles” (Psaltirea slavo-română, 1680), „Viaţa şi petrecerea sfinţilor” (4 volume, 1682-1686), precum şi multe alte cărţi religioase.

Opera sa – atît traduceri cît şi scrieri personale – a reprezentat un puternic impuls pentru cultura în limba română.

dosoftei

  • Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
  • Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (ed. a Ii-a, Iaşi, 1683);
  • Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680 (text paralel: slavon şi român);
  • Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683, având, după prefaţă, un
  • Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
  • Parimiile preste an, Iaşi, 1683, având tipărit din nou
  • Poemul cronologic, cu mici adaosuri şi modificări.
  • Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682-1686, lucrare de compilaţie, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) şi slave.

230px-CasaDosofteiIasi-Romania

Acatistul Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Continuă lectura

Sfântul Mucenic Nichita Românul (Gotul)


sf nichita romanul (1)

Al doilea mucenic, cu numele Nichita, adică „Biruitorul”, care a pătimit martiriul de la goţi în anul 372 pe pământul ţării noastre, după Sfântul Mucenic Sava, este Sfântul Mare Mucenic Nichita, numit uneori „Romanul”, alteori „Daco-romanul”. Acest venerabil mucenic era de neam grec după părinţi, din aceeaşi patrie cu Sfântul Apostol Pavel, adică Cilicia din Asia Mică. Părinţii săi au fost aduşi de goţi şi colonizaţi în Dacia, după anul 258.

Fericitul Nichita s-a născut într-un sat din Câmpia Dunării (poate Valea Argeşului), la începutul secolului IV şi a învăţat tainele credinţei în Hristos de la episcopul Teofil al Sciţiei şi Goţiei (Daciei). Călugărindu-se la una din mănăstirile din sudul Dunării sau poate în Munţii Buzăului, unde era o mică aşezare monahală cunoscută, tânărul ostaş al lui Hristos, Nichita, a fost hirotonit preot de acelaşi Teofil şi ajunge prezbiter misionar prin sate, catehizând şi botezând mulţi daco-romani şi goţi.

sf nichita romanul (3)

Văzând mai-marii goţilor credinţa şi biruinţa lui asupra păgânilor şi pornindu-se marea persecuţie a lui Athanaric împotriva creştinilor, din anul 372, fericitul Nichita a fost prins de ostaşi în biserică, pe când slujea, şi ars de viu în faţa sfântului altar, după obiceiul goţilor, în ziua de 15 septembrie. Vina lui era că îndemna pe creştini să nu jertfească unui idol al goţilor, pe care îl purtau într-o căruţă, prin sate.

Sfintele sale moaşte, câte au mai rămas din foc, au fost adunate de creştini şi cinstite cu mare evlavie. Apoi în anul 451 au fost duse în patria sa străbună, Cilicia, şi aşezate într-o biserică din oraşul Mopsuestia, cinstindu-se ca „mare mucenic” în toată Biserica creştină.

Sfantul Mare Mucenic Nichita este praznuit pe 15 septembrie in aceeasi zi cu Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos.

sf nichita romanul (2)