Sfânta Irina Hrisovalantou, care a primit mere din rai, este prăznuită pe 28 iulie.
Sfânta Irina s-a născut în secolul al IX-lea și a făcut parte dintr-o familie bogată din Capadocia.
După moartea soțului ei Teofil, împărăteasa Teodora a condus Imperiul Bizantin ca regentă pentru tânărul ei fiu, Mihail. Sfânta Teodora (prăznuită pe 11 februarie) a sprijinit Biserica împotriva ereziei iconoclaste și a ajutat la restabilirea cultului sfintelor icoane. Această victorie este prăznuită în prima duminică a Postului Mare (Duminica Ortodoxiei).
Când Mihail a împlinit vârsta de doisprezece ani, Sfânta Teodora a trimis mesageri în tot Imperiul în căutarea unei fete virtuoase și rafinate pentru a fi soția viitorului Împărat. Sfânta Irina a fost aleasa și a acceptat căsătoria cu tânărul Mihail. În drumul spre Constantinopol, sfânta a traversat Muntele Olimp, din Asia Mică. Irina a cerut însoțitorilor să se oprească, pentru a putea primi binecuvântarea Sfântului Ioanichie (prăznuit pe 4 noiembrie), care viețuia în acel munte. Acesta primea spre sfătuire doar pelerinii mai vrednici. El avea darul înainte-vederii și a prevăzut sosirea Sfintei Irina și, de asemenea, ce se va întâmpla în viitor în viața ei.
Cuviosul a primit-o la el și i-a spus să meargă în capitală, unde este mănăstirea de maici Hrisovalant, care are nevoie de stareță pentru obștea fecioarelor de acolo. Uimită de sfatul primit, Irina a căzut la pământ și a cerut binecuvântarea Sfântului Ioanichie. După ce a binecuvântat-o și i-a dat mai multe sfaturi duhovnicești, cuviosul a lăsat-o să-și urmeze drumul.
Când a ajuns în Constantinopol, rudele Sfintei Irina (care erau nobili la curtea împăratului) au întâmpinat-o cu mare cinste. Deoarece „pașii omului sunt îndreptați de Domnul” (Ps. 36, 23), Dumnezeu a aranjat ca Mihail să se căsătorească cu o altă fată cu câteva zile înainte, astfel că Irina a putut fi liberă pentru a deveni mireasa lui Hristos. Aflând aceasta, Sfânta Irina nu s-a întristat deloc, ba chiar s-a bucurat de această întorsătură a evenimentelor și a dat slavă lui Dumnezeu.
Amintindu-și cuvintele Sfântului Ioanichie, Irina a vizitat Mănăstirea Hrisovalant. Ea a fost atât de impresionată de călugărițe și de modul lor de viață, încât a eliberat îndată supușii ei, a împărțit averea la săraci și a intrat în mănăstire. Ea a schimbat hainele scumpe pentru simpla haină de călugăriță și a slujit surorilor din mănăstire cu mare smerenie și ascultare. Stareța a rămas impresionată de modul în care Irina îndeplinea sarcinile cele mai dezonorante și neplăcute fără să se plângă.
Sfânta a citit de multe ori Viețile Sfinților în chilia ei, imitând virtuțile lor după puterea ei. De multe ori a stat toată noaptea cu mâinile ridicate în rugăciune ca Moise pe Muntele Sinai (Ieșirea 17, 11-13). Sfânta Irina și-a petrecut următorii câțiva ani în mari nevoințe duhovnicești, biruind atacurile demonilor și căpătând roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. (Galateni 5, 22-23).
În momentul în care stareța mănăstirii a simțit că i se apropie trecerea la Domnul, le-a chemat pe maici și le-a spus ca, după moartea ei, acestea nu ar trebui să accepte pe nimeni ca stareță, decât numai pe Irina. Apoi, stareța i-a dat Irinei mai multe sfaturi și instrucțiuni. După ce stareța a fost înmormântată, maicile din mănăstire au mers pentru îndrumare la Patriarhul Metodie al Constantinopolului (prăznuit pe 14 iunie) în vederea alegerii maicii ce le va fi călăuzitoare spre desăvârșire. Fără să știe despre instrucțiunile lăsate de fosta stareță, Patriarhul le-a spus că, dacă există în obștea mănăstirii lor o călugăriță smerită cu numele de Irina să o aleagă pe aceasta. Bucurându-se, maicile au dat slavă lui Dumnezeu pentru alegerea făcută. Patriarhul Metodie a ridicat-o pe Sfânta Irina în treapta stăreției și a sfătuit-o cum să călăuzească pe monahii pe treptele ascezei.
Când a revenit la mănăstire, Sfânta Irina s-a rugat ca Dumnezeu să o ajute să aibă grijă de toate maicile ce i-au fost date spre îndrumare duhovnicească, intensificându-și totodată și nevoințele proprii. Ea s-a arătat foarte înțeleaptă în povățuirea călugărițelor, primind numeroase descoperiri de la Dumnezeu, care au ajutat-o la îndeplinirea sarcinilor sale.
Pentru nevoințele sale, sfânta a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii, astfel că ea știa dinainte ce nevoie și așteptări aveau maicile. Cu ajutorul acestui dar, ea a dat mereu călugărițelor sfatul potrivit. Sfânta Irina nu s-a folosit niciodată de darul înainte-cunoașterii pentru a-i rușina pe alții, ci doar pentru a corecta neajunsurile lor, folosind alte daruri spirituale pe care aceștia le aveau.
Sfânta Irina a săvârșit multe minuni în timpul vieții sale. Ea avea obiceiul ca în ajunul marilor sărbători să iasă în curtea mănăstirii și să privegheze sub cerul înstelat. Într-una din aceste nopți, o călugăriță nu a putut dormi și a ieșit din chilia ei în curtea mănăstirii. Aceasta a văzut-o pe stareța Irina plutind deasupra pământului, complet cuprinsă de rugăciune. De asemenea, călugărița a rămas uimită observând cei doi chiparoși din curtea mănăstirii, plecați la pământ ca și când i-ar aduce un omagiu Sfintei Irina. Când a terminat rugăciunea, sfânta a binecuvântat copacii, iar aceștia s-au întors în poziție verticală.
Temându-se că această vedenie ar putea fi o ispită diavolească, călugărița a revenit și în noaptea următoare în curtea mănăstirii. Necrezând nici acum cele văzute, călugărița a revenit și în a treia noapte, văzând-o din nou pe Sfânta Irina cum plutea în aer atunci când se ruga și chiparoșii plecându-i-se. Ca să se asigure că totul este real, călugărița a legat câte o batistă de vârfurile celor doi copaci. În ziua următoare, când maicile au văzut batistele legate în vârfurile copacilor se minunau cum de a reușit cineva să se urce atât de sus pentru a le lega. Atunci monahia a mărturisit toate câte a văzut. Când Sfânta Irina a aflat că maica a asistat la minune și apoi a povestit-o celorlalte surori din obște, s-a întristat foarte. Ea le-a chemat pe maici și le-a rugat să nu spună nimănui nimic despre această întâmplare până după moartea ei.
Sfânta Irina avea o mare evlavie la Sfântul Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 ianuarie), deoarece și el era originar din Capadocia. Într-un an, în ajunul prăznuirii lui, Sfânta Irina a auzit o voce care i-a spus să-l primească pe marinarul care-i va bate la ușă în ziua ce va urma, să se bucure și să mănânce fructele pe care i le va aduce acesta.
În timpul Utreniei, un marinar a venit la ușă și a rămas în biserică până după Sfânta Liturghie. El i-a spus sfintei că a venit de pe insula Patmos, cu o corabie. Când nava a ridicat ancora, el a observat un bătrân pe pontonul de pornire, strigând la ei să se oprească. În ciuda faptului că bătea un vânt bun, nava s-a oprit brusc. Apoi, bătrânul a mers pe apă și a urcat în corabie. El a dat marinarului trei mere pentru Patriarhul Constantinopolului „de la iubitul său Ioan Teologul”, după care i-a dăruit alte trei mere pentru stareța Irina de la Mănăstirea Hrisovalant. Totodată, marinarul i-a transmis că „acest dar vine de la Ioan din Rai”. Cele trei mere erau minunate.
După aceasta, Sfânta Irina a postit timp de o săptămână, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. Când a început Postul Mare, ea a mâncat bucăți mici dintr-un măr în fiecare zi. Pe toată perioada postului, ea nu a mai mâncat sau băut nimic altceva, și în toată mânăstirea s-a răspândit o mireasmă nespusă. În Sfânta și Marea Joi, stareța Irina a rugat maicile să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, după care le-a dat bucățele din al doilea măr. Călugărițele au observat că mărul avea o dulceață neobișnuită, și au simțit că și sufletele lor au fost hrănite.
Un înger al Domnului i s-a arătat Sfintei Irina și i-a spus că va fi chemată la Domnul în ziua de după prăznuirea Sfântului Pantelimon. Hramul mănăstirii era pe 26 iulie, astfel încât sfânta s-a pregătit prin post cu o săptămână înainte. Ea a consumat bucăți mici din cel de-al treilea măr pe care i-l trimisese Sfântul Ioan, și puțină apă. În această perioadă, întreaga mănăstire a fost cuprinsă de un parfum nemaiîntâlnit, și toate neînțelegerile au dispărut. Continuă lectura
Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alţi soldaţi au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion.