In lumea nostra, contemporana, a fi cinstit, onest și drept este o mare si adevărată provocare!… Într-o lume a minciunii, ipocriziei, speculatiei, înșelătoriei și manipulării, de tot felul, a te pastra demn, principialist și imparțial sau obiectiv constituie un adevărat act de curaj, pot spune de, curata nebunie!… Si, totusi, este posibil, greu dar, subliniez, nu imposibil!… Toată cinstea, respectul,Continuă să citești …

Da, dincolo de masca pusă pe fața, vă rog frumos să, nu îmi acoperiți ochii, lăsați-mă, să va privesc, în ochi și, eventual, sa fiu privit!… Sa vă privesc pe dumneavoastră cinstiți și sfințiți părinți care va rugați, în toate aceste zile, seri și, mai ales, nopți, pentru noi, toți!… Sa va privesc pe dumneavoastră distinși doctori și cadre medicaleContinuă să citești …

Scrisoare deschisă, publică, adresată IPS Părinte Ioan – Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului…    Înaltpreasfinţia Voastră,   Am citit şi eu scrisoarea domnului Vasile (Basil) Popovici, apărută/publicată în ziua de luni – 08.10.2018 – distins profesor şi diplomat care s-a apucat, nevoie mare, să-i facă observaţii şi să-l tragă de urechi pe Arhipăstorul Spiritual al Banatului, iar din această „uriaşăContinuă să citești …