Reclame

PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM! – Mihai-Andrei Aldea


Distrugerea căsniciei şi familiei este unul din scopurile vechi şi permanente ale extremei stângi. În Revoluţia Franceză s-a urmărit acest lucru, anarhiştii urmăreau acest lucru, Marx şi Engles au postulat acest scop al Comunismului. Revoluţia Bolşevică din Rusia a practicat şi promovat distrugerea căsniciei şi familiei, a practicat şi promovat homosexualitatea şi pedofilia, incestul, violul, orgiile sexuale. Iar morala, mai ales morala creştină, a fost urâtă şi atacată în fel şi chip. Pentru Sovietici tot ceea ce ţinea de morala creştină era rău, era anti-progresist, era înapoiat, era „pudibonderie” etc., etc. Exact discursul anti-familie, anti-căsnicie şi anti-referendum de astăzi.

Constituţia României prevede ocrotirea familiei şi a căsătoriei. Iar practica judiciară arată foarte clar că prin căsătorie totdeauna legiuitorul a înţeles „soţ+soţie”. Doar că exprimarea actuală este ambiguă şi trebuie corectată în conformitate cu această intenţie a legiuitorului. Nu există niciodată în Ţările Române, nu există niciodată în Principatele Unite, nu există niciodată în Regat(ul mic), nu există niciodată în România Mare un singur caz de altfel de căsătorie decât între un bărbat şi o femeie. Nu s-au admis niciodată căsătoriile de alt tip. Şi atunci, de ce Referendumul pentru Familie?

Pentru că după ce s-au acoperit de ruşine prin guvernările dezastruoase din Blocul Sovietic, grupările comuniste revin la putere sub acoperirea LGBT, sub acoperirea „luptei pentru drepturile homosexualilor” şi alte activităţi similare.
Doar proştii pot să creadă că i-a apucat dintr-o dată pe politicieni dragostea de cetăţenii cu înclinaţii sexuale neobişnuite. (Pentru că, să recunoaştem un fapt de bun-simţ, ceea ce fac 99% dintre oameni este obişnuit, ce fac doar 1% dintre oameni este neobişnuit – indiferent dacă este ceva neobişnuit în bine sau în rău.) Orice om care gândeşte ştie foarte bine că pe politicieni îi interesează doar puterea. Nu punem aici excepţiile excepţionale (sic!) de felul unui Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Vorbim aici despre clasa politică actuală, concretă, despre activiştii politici plătiţi din fonduri tainice – până la urmă tot de la cetăţenii „de rând” scoase. Toţi aceşti „oameni politici” (vorbă să fie!) nu sunt plini de dragoste faţă de altcineva în afară de ei înşişi. Faptul că foarte mulţi dintre ei nici măcar copii nu vor să aibă (uitaţi-vă bine la conducătorii „de sus” din foarte multe ţări ale lumii!) spune totul.
Dar, pretind ei, au mare dragoste faţă de minoritatea cu înclinaţii sexuale neobişnuite! Pentru că, nu-i aşa, s-au terminat toate problemele planetei şi a rămas doar asta! (Ca să folosim o lozincă a extremei stângi!)

În realitate agitaţia politicianistă cu LGTB-ul are în spate Comunismul de tip sovietic. Foloseşte exact aceleaşi metode, are exact aceleaşi principii, urmăreşte exact aceleaşi scopuri şi are exact aceleaşi lozinci! Adică este acelaşi lucru: Comunism Bolşevic.
Nu de problemele sexuale le pasă lor, de fapt, ci de PUTERE!
Şi cu cât căsniciile şi familiile sunt mai slăbite, mai răvăşite, mai distruse, cu atât oamenii sunt mai dezbinaţi, mai singuri, mai îndureraţi, mai vulnerabili la droguri (de la internet sau iarbă la pornografie sau jocuri de noroc); deci, cu atât mai mult creşte puterea politicienilor!
Logica este simplă, eficientă, perversă, sovietică.

Oricine a crescut într-o familie fără mamă sau fără tată, oricine este dintr-o familie fără unul dintre părinţi ştie foarte bine durerea acestei lipse, acestei mutilări. Cei care fac ori au făcut parte din asemenea familii sunt cei care ştiu cel mai bine câtă nevoie are căsnicia de o ocrotire reală, concretă, practică, din partea Statului. Care Stat, deocamdată, NU sprijină căsnicia – dimpotrivă, o sabotează -, NU sprijină familia – dimpotrivă, o sabotează.
Uitaţi-vă în jur şi vedeţi: Statul este vinovat pentru destrămarea căsniciilor prin plecarea peste hotare a unuia sau altuia dintre părinţi; Statul este cel care în loc să lupte pentru reîntregirea familiilor militează pentru aducerea de imigranţi; Statul este cel care în loc să ajute căsniciile aflate în impas încurajează divorţul şi distrugerea, luându-le copiii dacă poate, spre a-i vinde… scuze, „a-i plasa” preferabil peste hotare. Şi cine controlează Statul? Comuniştii!

vot referendum pro familie.pngComuniştii din eşaloanele doi şi trei şi urmaşii lor au preluat şi controlează puterea în România de după 1989. Şi vor să reinstaureze dictatura după model sovietic. De aceea au amânat Referendumul pentru Familie vreme de trei ani, de aceea l-au aprobat peste noapte – ca să nu poată exista vreme de pregătire pentru el. De aceea se lasă spaţii uriaşe propagandei pro-sovietice, anti-referendum, folosindu-se adeseori cel mai mizerabil limbaj, cele mai discriminatorii lozinci. Un discurs plin de ură se varsă neîncetat împotriva Românilor care sprijină căsătoria, care sprijină familia întreagă, care sprijină referendumul.

Citește continuarea…

 

Reclame

Poporul lui Dumnezeu şi referendumul


Oamenii, sinceri, serioşi, corecţi şi oneşti, asumaţi şi responsabili din această ţară ştiu că ideea iniţierii şi organizării unui referendum care vizează statutul familiei la noi, a plecat dintr-o motivaţie argumentată şi dintr-o necesitate fundamentată!…

În fond şi la urma urmei, într-un stat de drept şi democratic, organizarea unui referendum are temei şi suport legal, politic, social şi, îndeosebi, constituţional cât se poate de clar şi de limpede!… 

Un referendum nu face altceva decât să consulte poporul unei naţiuni, în chestiuni importante, serioase şi chiar urgente, când cetăţenii unei ţări sunt invitaţi să răspundă, fără echivoc, cu da sau nu, că, adică, sunt pro sau contra, în cazul nostru, modificării sau nu, a art. 48, alin (1) din Constituţia României, simplu, concret şi concis!…

Da, prin urmare, noi, poporul, suntem chemaţi să lămurim, să clarificăm şi să transăm această problemă: a familiei, care, pentru noi, oamenii normali, este formată dintr-un bărbat şi o femeie şi, eventual, din unul sau mai mulţi copii!…WhatsApp Image 2018-09-12 at 18.36.38

Deci, până la urmă, eu, unul, nu văd, de ce există atâta rezervă şi reţinere, mai mult decât atât: încrâncenare, adversitate şi opoziţie vis-a-vis de acest proiect şi demers, unul absolut normal, civilizat, demn, onest şi de mult bun simţ?… 

Cine, adică, se împotriveşte şi de ce?!…

Această clarificare şi lămurire, absolut obligatorie şi imperios necesară, în contextul de faţă şi în condiţii date, este de ordin naţional, religios, istoric, moral – spiritual, civic, etic şi social!…

Altfel spus, măcar acum, în anul centenar, haideţi, oameni buni, cu mult curaj şi cu autentică determinare, să spunem lucrurilor pe nume, să spunem da unde este da şi nu când este nu, că, în fond, este vorba de viitorul nostru şi, mai ales, al copiilor noştri, şi, să mai hotărâm şi noi în această ţară, fiindcă poporul are dreptul suveran şi chiar obligaţia morală de a hotărâ în această ţară, dincolo de faptul că acest drept îi este conferit (şi) de clamata noastră democraţie!…

Prin urmare, haideţi, fraţilor, să mergem, cu toţii, la referendum şi, apoi, să avem puterea, capacitatea şi tăria să ne uităm în ochii copiilor/urmaşilor noştri, fără să ne fie ruşine, ci ei să fie mândri de atitudinea, decizia şi realizarea noastră aşa, după cum suntem (şi) noi, acum, profund încântaţi şi impresionaţi de împlinirile predecesorilor şi înaintaşilor noştri, realizate în urmă cu un veac!…

Da, oameni buni, acest referendum nu vizează nimic altceva decât normalitatea şi moralitatea, aşadar, poftiţi, veniţi, toţi dimpreună, să ne trezim, să ne revenim! 

Da, trebuie, musai, să facem, împreună, acest lucru: să (re)devenim normali, fireşti şi naturali, fiindcă, altfel, este foarte grav tot ceea ce se întâmplă, căci „toate au ajuns cu susu-n jos şi cu josu-n sus”!…

Da, suntem chemaţi, în regim de urgenţă, să amendăm, oriunde şi oricând, lipsa de normalitate, să-i sancţionăm pe cei care ne-au furat-o şi ne-au confiscat-o, să punem degetul pe rană, să arătăm, acolo şi atunci când este cazul, absenţa normalităţii, a firescului, a raţionalului, a naturalului, a moralului, altfel, spus, a lui Dumnezeu, fraţilor, care este unul al normalului, al cărui autor şi este şi, prin urmare, acolo unde lipseşte normalitatea lipseşte, de fapt, Dumnezeu!…

De aceea, păcatul, viciul, patima şi corupţia spirituală ori boala/slăbiciunea/neputinţa sufletească şi spirituală sunt manifestări concrete/vădite ale anormalităţii, ale nefirescului, ale îndepărtării şi înstrăinării noastre, de Dumnezeu, de semenii noştri şi de noi înşine, ajungând să asistăm/să participăm la o răsturnare/inversare, axiologică, a valorilor, a normelor şi principiilor, spunând, în acest nefericit context, „răului bine şi binelui rău, negrului alb şi albului negru!”!…

Prin urmare, aici şi acum, mai mult, decât oriunde şi oricând: să fim foarte ageri, vigilenţi, prudenţi şi precauţi şi, mai ales, fermi şi hotărâţi, atunci când, te miri cine, de oriunde şi de nicăieri, vine să ne propovăduiască nouă o aşa zisă alternativă, a „normalităţii”, adică o altfel de „normalitate, de natural şi de firesc”, noi fiind fermi convinşi că aşa ceva nu există ci, pur şi simplu, este vorba doar de anormalitate şi atât!…

Nimic mai mult, nimic altceva, restul fiind numai minciună şi speculă, cu scopul inducerii noastre în eroare şi a manipulării noastre!…

Mare atenţie oameni buni: orice amăgire duce la dezamăgire!… Clar şi limpede!…

În altă ordine de idei, acest referendum ne oferă, nouă tuturor, în aceste timpuri, ocazia, şansa şi prilejul de a fi liberi, naturali, fireşti şi autentici, prin urmare, unde şi de ce există atâta frică în legătură cu acest referendum, sau, mai corect şi mai exact spus, este, de fapt, multă perfidie, viclenie, pervesitate şi minciună, generate de toţi potrivnicii acestui deziderat, adevărat, corect şi concret, cinstit, legal, constituţional şi moral?!…

Cu alte cuvinte, (şi) acum, în aceste împrejurări, noi suntem chemaţi să (re)devenim normali, naturali, fireşti, raportându-ne la supranaturalul, metafizicul şi supraraţionalul, etern, veşnic, şi dumnezeiesc!…

Altfel spus, oameni buni, să ne întoarcem la ipostaza, purtarea, viaţa şi vieţuirea originară şi originală, simplă şi naturală, înţeleaptă şi firească, altminteri riscăm să alunecăm în bizar şi derizoriu, în penibil şi ridicol, în cumplită înşelare, amarnică amăgire şi dureroasă dezamăgire!…

Să nu fie una ca aceasta!…

Dar, pentru toate acestea, fraţilor, noi trebuie să avem curaj, asumare, mărturie şi responsabilitate, altfel spus, suntem chemaţi, în aceste vremuri, la curajul mărturisirii, la curajul asumării, la curajul îndreptării şi amendării, la curajul întoarcerii şi convertirii, sancţionării şi corectării!…

Prin urmare, noi suntem chemaţi să avem curaj, chiar cu riscul de a deveni incomozi, apărând, propovăduind şi mărturisind adevărul, care, de foarte multe ori, deranjează şi chiar supără, însă tot el este acela care „ne va face liberi!”

Mântuitorul nostru Iisus Hristos chiar ne-a îndemnat să îndrăznim, să avem curaj, să nu ne temem, căci „El a biruit lumea!”

În altă ordine de idei, în sens cotidian, obişnuit, curajul este atitudinea (capacitatea, caracteristica), specifică unor oameni, care înfruntă cu îndrăzneală sau temeritate pericolele. Din punct de vedere moral, curajul orientat spre scopuri nobile, este considerat virtute. Omul curajos este un exemplu pozitiv sau chiar un model pe care ceilalţi îl adoptă, uneori.

Curajul este o trăsătură de caracter opusă laşităţii, particularitate regăsită în paleta caracteristicilor oamenilor care nu-şi pot stăpâni frica. Omul curajos luptă cu primejdiile, în timp ce laşul are o atitudine contrară, orientată spre evitarea acestora.

De regulă, omul curajos este considerat un om demn, cu suflet nobil, în schimb laşul este opusul acestuia, adică i se pune eticheta de om nedemn şi ignobil.

Diferenţa dintre curajoşi şi laşi nu are la bază criteriul lipsei, respectiv existenţei, fricii, ci al existenţei sau nu a forţei morale de a înfrunta sentimentul de teamă. Acest sentiment îl regăsim în cazul celor din prima categorie, însă lipseşte în cazul laşilor.

Cu alte cuvinte, curajul şi frica nu se exclud reciproc, întrucât aceasta este prezentă la orice om, dar numai omul curajos o înfruntă prin asumarea riscurilor generate de pericolele ce pândesc societatea. Omul curajos nu este un om neînfricat, ci un om care îşi asumă riscul de a înfrunta pericolele sau primejdiile.

De aceea, haideţi oameni buni, să fim curajoşi, căci curajul ne va trezi, ne va uni, ne va întări şi consolida, ne va transforma în oameni liberi, demni, şi uniţi!…

Curajul ne va ajuta, deci, să devenim/să fim noi înşine, în tot locul şi în toată vremea!…

Să dea Bunul Dumnezeu să ne întâlnim, cu toţii, la referendum, sănătoşi, curajoşi, frumoşi, bucuroşi şi, cu mult folos!…

Fereşte-ne, păzeşte-ne şi apără-ne, Doamne, pe toţi, de toată frica, fărădelegea, vulnerabilitatea, răutatea, boala, slăbiciunea şi neputinţa acestei lumi, în veci. Amin!…

  
Stelian Gomboş 

https://steliangombos.wordpress.com/

CHURC080 doarortodox

Cum activiștii LGBT au ajuns de la parteneriatul civil la adopția de copii. Apără copiii României!


Pagina de Facebook „Referendum pentru România” a prezentat o scurtă istorie a felului în care activiștii LGBT au ajuns de la „Nu vrem să adoptăm copii” la susținerea necesității ca legislația să permită cuplurilor formate din homosexuali să adopte copii.

4

Totul a pornit de adoptarea parteneriatelor civile. A urmat apoi legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și în final adopția de copii. Sunt prezentate exemplele Franței, Spaniei, Germaniei, Belgiei și Norvegiei.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Concluzia verificată: legalizarea parteneriatului civil este urmată de căsătorie și adopția de copii”. Modificarea Constituției astfel încât să specifice faptul că mariajul este uniunea dintre un bărbat și o femeie este cea mai bună modalitate de a „apăra copiii României”, sună mesajul de final al filmului.

concluzie

asadar,

cere referendum pentru familie

 

DoarOrtodox

 

Referendumul pentru redefinirea familiei și tacticile diversioniste


Deși Președintele Iohannis, PNL-ul și USR-ul au făcut eforturi supraomenești pentru a împiedica referendumul pentru modificarea Constituției din inițiativă cetățenească privind definirea căsătoriei, s-ar părea că se va desfășura pe 6 octombrie.

nuntaMă aștept ca, în disperare de cauză, cei mai sus menționați să încerce să creeze diversiuni, să arunce fumingene, să dezinformeze cu speranța că lumea nu se va prezenta la vot și referendumul va fi invalidat. Din dezbaterile pe care le-am văzut până în prezent câteva teme false sunt aduse în discuție.

1.Se spune că cetățenii nu au cunoștințe de specialitate și că decât să greșească la vot mai bine să nu se prezinte. Deja am văzut că încep discuții savante cu privire la orientarea sexuală, identitatea sexuală, la modul în care ele sunt definite. Se spune că doar specialiștii trebuie să se pronunțe în acest domeniu. Într-adevăr sexualizarea la om este complexă și există mai multe etape. Există: sex genetic, sex gonadic, sex embrionar, sex psihologic, sex social etc. Dar atât orientarea sexuală, cât și identitatea de gen nu au nicio legătură cu obiectul referendumului. Inițiatorii referendumului își doresc să se specifice în Constituție: căsătoria este între o femeie și un bărbat. Cu alte cuvinte, se face referire directă la sexul civil, sex care este consemnat în actele de stare civilă. Dacă există tulburări de sexualizare sau de identitate de gen, acestea pot fi corectate pe cale judecătorească în actele de stare civilă. Deci discuția rămâne fără obiect și nu este altceva decât o încercare de deturnare a sensului referendumului.

2.Se spune că o astfel de definiție este contrară spiritului modern și mai ales legislației europene. Ori pe această problemă Curtea Europeană de Justiție și Curtea Constituțională a României s-au pronunțat. Statele au libertatea de a defini căsătoria fără niciun fel de ingerințe.

3.Se spune că, deoarece această definiție există deja în legile românești, nu este necesar să cheltuim atâția bani (care ar putea fi folosiți în Sănătate, Educație etc.), pentru un referendum. Populism în cea mai autentică formă. Lucrurile nu stau chiar așa. Este adevărat că uniunea între un bărbat și o femeie este consemnată în legi, dar există posibilitatea fie ca o majoritate parlamentară (influențată de un lobby puternic) să modifice legile, fie în absența mențiunii din Constituție legile să fie atacate la Curtea Constituțională. Cu alte cuvinte, acest referendum dă stabilitate în constituționalitatea legilor. Cei care aduc argumentul economic trebuie să știe că democrația costă și că în probleme importante cei care trebuie să se pronunțe sunt cetățenii nu reprezentanții lor.

4.Se spune că această modificare a Constituției este împotriva minorităților sexuale. Cei care spun acest lucru nu înțeleg diferența dintre căsătorie și orientarea sexuală. Căsătoria este o instituție, care nu se definește numai prin orientarea sexuală a partenerilor. Căsătoria are valențe sociale, economice, culturale, religioase. Căsătoria nu se reduce la relațiile sexuale. Relațiile sexuale și implicit orientarea sexuală țin de viața privată a fiecăruia și ele nu sunt îngrădite prin această modificare a Constituției. Există și relații hetero-sexuale (nu numai homosexuale), care nu sunt legalizate în cadrul instituției căsătoriei și nimeni nu le poate interzice. Societatea este cea care stabilește conținutul noțiunii de căsătorie și ea intervine în relațiile sexuale și orientarea sexuală doar prin norme morale, nu și legale.

În concluzie, referendumul pentru modificarea Constituției este necesar, iar absenteismul nu reprezintă decât o abdicare de la îndatoririle civice. Indiferent cum vor vota, cetățenii trebuie să se prezinte la vot, iar îndemnul unor partide politice de a-l boicota, nu reprezintă decât abandonul acestora de la rolul pe care trebuie să îl aibă în viața publică.

P.S.: Pentru a confirma cele afirmate mai sus, liderul PNL-ului, Ludovic Orban, se pronunță sibilic. Membrii PNL vor vota cum cred de cuviință, iar prezența la referendum este opțională. Curat lider de dreapta, curat partid de dreapta.

Autor: Vasile Astarastoae

CHURC080 doarortodox

Ne pasă de copiii noștri? – Av. Ana-Corina Săcrieru


În vara aceasta (n. ed.: 2018), au intervenit modificări legislative în ceea ce privește educația copiilor noștri. Astfel, prevederi ale Convenției de la Istanbul au fost transpuse în legislația internă, cu privire la educație, prevăzându-se în mod expres că  Ministerul Educației Naționale are obligația de a efectua demersurile necesare pentru a include în curriculum școlar al fiecărui nivel de educație și abordări didactice referitoare la rolurile de gen.

De altfel, în Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbațși prevenirea și combaterea violenței domestice, aprobată prin HG 365/24.05.2018 sunt prevăzute în mod expres:

  • organizarea unei campanii de informare si educare privind eliminarea stereotipurilor de gen, modelelor culturale, obiceiurilor si tradițiilor ce influentează direct concilierea vieții profesioanale cu viața familială,
  • includerea în programa școlară a unor noțiuni privind egalitatea de gen,
  • integrarea perspectivei de gen în manualele școlare,
  • combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor și
  • organizarea unei campanii de sensibilizare și promovare a rolului și importanța dezvoltării abilităților non-cognitive la adolescenți, cu accent pe eliminarea stereotipurilor.

Ca să înțelegem ce va fi combătut în manualele școlare drept „stereotipuri de gen”, ne ducem tot în lege și aflăm că „prin stereotipuri de gen se înțeleg sistemele organizate de credințe și opinii consensuale, percepții și prejudecăți în legătură cu atribuțiile și caracteristicile, precum și rolurile pe care le au sau ar trebui să le îndeplinească femeile și bărbații.” Aceste convingeri – despre rolurile pe care noi știm că le îndeplinesc femeile și bărbații – trebuie așadar “combătute”.

Cu alte cuvinte, noua lege definește stereotipurile de gen ca fiind ceea ce noi credem sau am fost învățați să credem că trebuie să îndeplinească o femeie în calitatea ei de femeie și un bărbat în calitatea lui de bărbat. Acestea trebuie combătute în manualele școlare iar adolescenții trebuie “sensibilizați” în sensul eliminării convingerilor despre ce credem, în general, că reprezintă rolul femeii și al bărbatului.

Copiii noștri nu vor mai învăța aceste „stereotipuri de gen” precum, de exemplu, acela că intră în rolul unei femei să nască, să-și hrănească familia și copiii, să îi crească, să îi educe ori acela că intră în rolul unui bărbat să își ocrotească familia, să-i confere sentimentul de siguranță, să le asigure un mediu sigur de dezvoltare, să le dea sentimentul de putere prin rolul său de apărător al familiei.

Cu alte cuvinte, ideologia de gen este o realitate juridică, nu doar ideologică, cu care se confruntă în prezent două valori esențiale pentru români – familia și educația -, valori care, deodată, trebuie să accepte acestă ideologie care spune că genul nu este cel în care ne-am născut, ci este cel în care ne identificăm.

Potrivit Statutului de la Roma, genul era definit funcție de datul biologic al individului. Această definiție a genului ca dat biologic înseamnă că fiecare este genul funcție de sexul în care s-a născut: fetițele – pentru că s-au născut fetițe, având sex feminin – au genul de femeie, iar băieții – pentru că s-au născut cu sex masculin – au genul de bărbat. Aceasta era definirea genului funcție de datul biologic, adică funcție de sexul cu care s-a născut individul.

Această concepție juridică a primit o dezlegare și o viziune nouă prin Convenția de la Istanbul, convenție care are titlul „Convenția privind prevenirea si combaterea violenței împotriva femeilor si a violentei domestice” și care, spre deosebire de Statutul de la Roma, a definit genul ca fiind un construct social.

Astfel, potrivit tezei finale a literei c, art 3 din Convenție, genul este definit ca fiind construct social funcție de rolurile de gen pe care o societate le consideră adecvate. Adică, într-un fel,  această definiție raportează accepțiunea genului la concepția societății respective.

De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să ne spunem punctul de vedere cu privire la ceea ce consideră societatea românească drept adecvat în ceea ce privește definirea genului și definirea rolurilor de gen. De aceea, în aceste conditii, Referendumul pentru definirea în Constituție a termenului de soți ca fiind bărbat și femeie devine crucial pentru că ocrotește – la nivelul cel mai înalt juridic – cei doi termeni de bărbat și femeie. Un număr de 14 state au definit deja în Constituțiile lor, înaintea noastră, căsătoria ca fiind uniune între un  bărbat și o femeie, tocmai pentru a-și apăra copiii.

Pentru că suntem în prezența unei realități noi, iar noi trebuie să facem față acestei realități în primul rând conștientizând ceea ce se întîmplă. Ideologia de gen vine în cuprinsul ei cu definiții ca noțiunea de egalitate de gen – care nu înseamnă egalitatea dintre femeie și bărbat ori ca noțiunea de roluri de gen, în paradigma cărora o femeie e femeie doar pentru că își asumă rolul de femeie, o femeie e mamă doar pentru că “joacă” rolul de mamă.

Ideologia de gen învață copiii că o fetiță e fetiță doar pentru că a fost îmbrăcată în roz; un băiat e băiat doar pentru că a primit avioane și puști drept jucării, că dacă ar fi primit păpuși atunci el n-ar mai fi fost băiat, ar fi fost fetiță; că, de fapt, rolurile de gen sunt cele pe care ni le alegem, fără legătură cu sexul cu care ne naștem. Acest complex de elemente noi pe care le aduce ideologia de gen reprezintă o paradigmă nouă, o realitate nouă, pe care familia românească este pusă  în fața situației de a o asimila, așa, peste noapte.

Noi, părinții, trebuie să ne raportăm la această nouă paradigmă, în primul și în primul rând începând prin a ne cunoaște drepturile ca părinți.

În momentul în care va veni copilul de la școală și va spune părinților că este invitat la o activitate școlară, părinții trebuie să  cunoască drepturile pe care le au atunci când semnează acordul cu privire la participarea copilului la respectiva activitate.

O astfel de activitate a fost, de exemplu, cea din luna februarie, în Vrancea, în care liceenilor din orașul Focșani o persoană transgender le-a spus că „este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gândim dincolo de binaritatea masculin – feminin, pentru că fiecare avem în noi – fie că e 0,1% fie că e 70-80% – din genul pe care îl are sau se consideră celălalt. Și la fel de bine și la fel de valabil sunt acele identități care sunt nonbinare, care nu aparțin nici genului masculin nici genului feminin. S-ar putea să aparțină amândurora în proporții diferite și variabile sau niciunele.” Li s-a mai spus copiilor: „Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil. Genul e aici (arătându-se spre cap), dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale sau orice altă identitate sexuală, orientare sexuală. Se pot îmbina în foarte multe feluri”. Acestea au fost cuvintele ce au fost spuse în fața copiilor, într-o activitate educațională, pentru care părinții trebuie să cunoască pe deplin conținutul noțiunilor noi de ideologie de gen, atunci când semnează acordul cu privire la participarea copiilor lor.

De asemeni, la București, cu o lună înainte, pe bază de liste, liceenii au fost duși la un film cu scene explicit sexuale între doi bărbați, scene care – potrivit unui martor – au generat o reacție a copiilor.

Părinții care și-au dat sau nu acordul cu privire la participarea copiilor lor la astfel de activități educaționale, ar trebui să știe: care sunt drepturile lor ca părinți în concurs cu activitatea educațională; ce înseamnă rol de genidentitate de genegalitate de gen; ce înseamnă activități educaționale care au în titlu combaterea violenței împotriva femeilor – care este și titlul Convenției de la Istanbul – și ce alte noțiuni mai învață copiii lor în cadrul acestor activități ce au un titlu nobil și absolut legitim ca cel al combaterii violenței împotriva femeilor.

Pentru aceasta, un părinte trebuie să știe  conținutul noțiunilor care sunt puse în discuție  în activitatea educațională la care urmează să participe copilul său.

Așadar, trebuie să se știe că: egalitatea de gen nu înseamnă ceea ce noi am crede la prima vedere, respectiv egalitatea dintre femeie și bărbat, ci, aici, se pune accentul pe gen. Adică eu, ca individ, pot îndeplini în mod egal un rol de gen sau altul. Pot fi 1% femeie, deși am sex de femeie dar în realitate mă simt 80% bărbat. Deci, în mod egal pot fi celălalt gen, la fel cum pot să nu am niciun gen, să fiu o entitate nonbinară, toate acestea astfel cum au fost învățați copiii din Vrancea.

În paradigma ideologiei de gen, definiția rolurilor de gen este ansamblul de atribute pe care o persoană și le asumă, și nu cele cu care s-a născut. De exemplu, clipul de promovare a activității de la Vrancea, era un clip în care erau date alternativ imagini cu băieței și fetițe și cu stereotipurile roz / albastru, păpușă / mașină. Toate acestea, cumva, pentru a fundamenta ideea că rolul de gen este doar funcție de alegerile noastre, și că un băiat e băiat doar pentru că a fost îmbrăcat în albastru și pentru că a primit jucării de băiat. Mai mult, el nu este băiat pentru că s-a născut cu sex de băiat, ci pentru că a primit nume de băiat. Aceasta afirmă, în esență, ideologia de gen. Aceasta învață copiii noștri.

Așadar, este foarte important să cunoaștem toate aceste definiții, pentru a ne apăra copiii, pentru că avem această posibilitate în baza dreptului prevăzut de art. 29 alin 6 din Constituția României, de a asigura educația copiilor noștri în concordanță cu propriile noastre convingeri ca părinți. Acest drept este prevăzut nu numai în Constituție, ci și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, unde se statuează foarte clar dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice.

Părinții ar trebui să cunoască toate aceste aspecte, înțelegând că ceea ce învață copiii astăzi nu este ceea ce am învățat noi și de aceea trebuie să facem acest efort cognitiv de a ști ce semnăm când ne dăm acordul pentru participarea copiilor la activități educaționale, în sensul de a ști exact ce înseamnă noțiunile și temele abordate pentru că în discuție este însăși ființa copilului nostru aflat încă în formare.

Totodată, art 12 din Convenția de la Istanbul, ratificată de România în mai 2016, stabilește că statul care a ratificat Convenția – în cazul nostru România –  se obligă să schimbe modelele sociale, culturale și de comportament, bazate, printre altele, pe rolurile ne-stereotipe de gen, stereotipiile de gen fiind ceea ce credem noi că intră în atribuțiile unei femei ori ale unui bărbat, ca roluri pe care ei le îndeplinesc.

Așadar acestea trebuie înlăturate în viziunea ideologiei de gen, pentru ca noi să putem avea egalitate de gen adică să putem îndeplini în mod egal orice rol de gen, funcție de alegerile noastre individuale, nu funcție de ceea ce am fost învățați că suntem și facem ca femei și ca bărbați.

De aceea, este lăudabil ceea ce au făcut cultele creștine din statele din jurul nostru care au realizat o amplă activitate de conștientizare în interiorul creștinilor cu privire la aceste realități noi, în așa fel încât, părintele, in deplină cunoștință de cauză, adică în mod drept, să poată lua o hotărâre, nu doar să se bazeze pe autoritatea școlii. Așa s-a ajuns ca state din jurul nostru să nu ratifice Convenția de la Istanbul, cu titlu de exemplu citând argumentul Curții Constituționale a Bulgariei care a afirmat că „în Convenție, prin definirea genului ca fiind un construct social, granițele de gen dintre bărbați și femei sunt relativizate și, dacă societatea își pierde abilitatea de a distinge între femeie și bărbat, lupta împotriva violenței exercitate asupra femeii devine ceva formal, un angajament neîmplinit”.

Spre deosebire de statele din jurul nostru, în România Convenția de la Istanbul a fost ratificată, iar prevederile ei au fost transpuse în legile interne. Însă, ceea ce trebuie să știm noi, părinții creștini, dar și toți românii care ținem la valorile familie și educație, este că, odată conștientizată agresiunea pe care această ideologie de gen o exercită împotriva ființei copilului care ar putea ajunge să învețe la școală că el nu este ceea ce s-a născut, ci este ceea ce el singur alege să fie, noi suntem aceia care ne putem apăra copiii invocând dreptul constituțional prevăzut de art 29 alin. 6 din Constituția României.

În acest sens, zeci de mii de părinți din țară s-au mobilizat și continuă să se mobilizeze în vederea notificării Ministerului Educației Naționale și Institutului de Științe ale Educației cu privire la opoziția lor împotriva introducerii ideologiei de gen în educația copilului.

Interesant este că autoritățile publice nu sunt la prima încercare de introducere a acestor noțiuni în educația copiilor. Astfel, la începutul anului, în planurile – cadru propuse pentru învățământul liceal apărea o disciplină nouă intitulată „Dimensiunea de gen de-a lungul istoriei”. Și atunci, mii de părinți din toate județele țării s-au mobilizat și au transmis lipsa acordului lor pentru modificările de acest gen vizate în propunerile făcute pentru planurile – cadru la liceu.

În concluzie, este demn de remarcat capacitatea părinților din România de a se uni în pentru apărărarea minții și sufletului copiilor lor, cu notarea efortului care pare, din ce în ce mai mult, că trebuie să fie constant, de lungă durată și, din păcate, din ce în ce mai intens față de ceea ce se reglementează pentru copiii noștri.

De aceea, dacă ne pasă de generația de mâine a României, dacă ne pasă de integritatea morală și de firescul societății noastre, fiecare dintre noi ar trebui să sprijine mai mult părinții români care încercă să își apere copiii.

Să nu uităm ce spunea Papa Ioan Paul al II-lea despre programul politic pentru anularea identității de gen a bărbatului și a femeii, pe care îl definea ca fiind noua „ideologie a răului”, iar Gabrielle Kuby explica presiunea acestei ideologii asupra educației copiilor prin aceea că „pentru a crea noul om gender trebuie acaparat tineretul – cât mai devreme posibil”.

Ca generație, vom răspunde în fața Istoriei dacă nu ne vom apăra copiii.

EDUCATIA COPILOR INCOTRO -

doar ortodox church102

De ce se doreşte distrugerea familiei. Analiză şi îndemn la mărturisire de Virgiliu Gheorghe


SĂ NE APĂRĂM FAMILIA!

de Virgiliu Gheorghe

V-aţi gândit vreodată că, de-a lungul istoriei, tema privind definiţia sau sensul familiei nu a constituit niciodată o preocupare, un motiv de dezbatere sau o controversă? Și asta pentru că nici o ideologie sau regim totalitar, până în modernitate, nu ştim să fi atacat familia precum se întâmplă astăzi.

Virgiliu-Gheorghe-300x150Familia nu numai că dă sens, dar şi structurează ţesutul social şi hrăneşte, prin pruncii săi, viitorul oricărui popor. Familia ridică în orice societate zidurile normalităţii şi ale firescului, ea este preocupată de viitor şi cultivă moralitatea. Astfel că nici un conducător, cât de nebun ar fi, nu putea lupta împotriva a ceea ce constituia fundamentul statului pe care îl conducea.

Nebunia a apărut însă atunci când omul a luat frâiele istoriei în propriile mâini, uitând că există Dumnezeu. Astfel că declaraţia de război pe care darwinismul I-o face Creatorului inaugurează în istorie războiul împotriva tuturor aşezămintelor tradiţionale. La începutul secolului XX deja se elaboraseră ideologiile proiectate în distopiile lui Huxley şi Orwell privind distrugerea familiei şi instituţionalizarea copiilor. Bolşevicii au încercat acest lucru în primii ani de după cucerirea Rusiei, dar au renunţat. Lumea nu era încă pregătită. Astăzi însă dispozitivul mediatic, perfecţionarea ingineriilor psihologice şi sociale fac posibil acest lucru.

Familia constituie, pentru noii comunişti care controlează ideologic marea parte a statelor occidentale, cel mai mare duşman. Iar acest lucru se vede uşor în statistici. Şi nu ne referim numai la rata divorţului, care a ajuns în aceste ţări până la 70%, ci şi la procentul de populaţie suferind de diverse boli mentale. Ne referim la sindromul depresiv, la neliniştea care marchează majoritatea copiilor lipsiţi de prezenţa şi afecţiunea părinţilor, care îi afectează în aceeaşi măsură și pe adolescenţii care, în căutarea iubirii vieţii, eşuează în sexul tot atât de secătuitor de resurse sufleteşti pe cât este de seducător la început. Nu mai vorbim de divorţurile care aproape s-au generalizat după vârsta de 40 de ani şi de refugiul deznădăjduit în tot soiul de plăceri, în analgezice şi neuroleptice, în băutură sau în cine-ştie-ce alte droguri, dintre care cel mai la îndemână e televizorul sau Internetul, reţelele de socializare sau pornografia.

Legea-Familiei-Traditionale-sustinuta-de-PF-Daniel-Patriarhul-Bisericii-Ortodoxe-RomaneDe ce se doreşte distrugerea familiei?

Ecuaţia lumii moderne pare cumva rezolvată de păpuşarii care stau la butoanele culturii de consum, a divertismentului şi pornografiei. Mai rămâne ca familia să fie cu totul dărâmată prin atacarea fundamentului ei: noetica întemeierii pe complementaritatea soţilor, bărbat şi femeie, şi pe naşterea de copii. Legalizarea căsătoriei între homosexuali, cel mai mare abuz îndreptat împotriva familiei de la Adam şi Eva încoace, urmăreşte chiar acest lucru. Este vorba, evident, de schimbarea definiţiei familiei, iar criza la care a fost adusă face astăzi posibil acest lucru.

De ce se doreşte distrugerea familiei? Oare nu mai are lumea nevoie de oameni, de moralitate, de comunităţi şi de dragoste? Oare tehnologia face deja inutilă existenţa omului? Sau înşişi oamenii, prin numărul lor sau prin aşteptările pe care le au de la lume şi de la societate, pun în pericol belşugul celor puţini, în mâinile cărora se concentrează puterea şi bogăţiile lumii? Ori, pur şi simplu, existenţa umană virtuoasă prin familie este exclusă de logica impersonală atee a puterii, pentru că aceasta este însăşi logica celui rău? Putem găsi o mulţime de explicaţii în acest context, însă căutarea cauzelor nu este atât de importantă astăzi ca dispoziţia de a face ceva.

Din păcate, familiştii ori sunt ocupaţi prea mult cu câştigarea mijloacelor de trai, ori sunt absorbiţi de ştirile zilei, de scandaluri mondene sau în cine-ştie-ce dependenţă mai mult sau mai puţin benignă. Inginerii sociali ştiu că omul, atunci când are timp, devine periculos. De aceea este şi constrâns să muncească cât mai mult – sau, dacă are mijloace materiale, este sedus să se distreze permanent. De aceea există atâtea nevoi artificiale, dorinţe epuizante, frustrări induse mediatic şi multe altele care ne obturează cu totul câmpul de conştiinţă, suficient cât să nu ne mai dăm seama că însăşi familia sau viaţa ne sunt puse în pericol.

Există o plăcere în toate acestea, şi în aceeaşi măsură este evidentă o disperată fugă de durere, de singurătate, de orice fel de suferinţă şi de moarte. Și asta pentru că nu mai avem, ca societate, colectivitate sau comunitate, experienţa suferinţei asumate, a înfrânării, a gândului la moarte, a răbdării şi jertfirii de sine – practic, a unei autentice vieţi creştine, care te salvează din capcana egoismului şi a psihologismului, a depresiei şi deznădejdii.

Este adevărat, fără Hristos, fără un Dumnezeu trăit viu prin rugăciune şi asceză, simţit în străpungerea inimii şi în pocăinţa unei autentice evlavii, este aproape imposibil să mai fie gândită apărarea şi supravieţuirea societăţii umane. De aceea lupta împotriva familiei sau a tuturor rânduielilor lumii – făcută bună cf. Facere 1:31 de mâna lui Dumnezeu – este articulată strâns de lupta împotriva Bisericii lui Hristos. De aceea presa latră, la îndemnul stăpânilor ei atei, împotriva preoţilor, împroşcând cu murdărie în jur. De aceea politicile sociale proiectează o legislaţie care să pună în corzi cât mai mult Biserica, pentru a putea în cele din urmă să-i dea lovitura capitală, fără a realiza faptul că Biserica nu va putea să cadă niciodată.

Toate acestea însă nu ar trebui să ne deznădăjduiască, ci dimpotrivă. Vehemenţa, ferocitatea cu care puternicii zilei se luptă astăzi împotriva lui Hristos sunt cea mai bună dovadă că le este frică de Biserică, le este frică de puterea lui Dumnezeu, de marea Lui milostivire, care poate ridica din mocirla păcatului pe cel mai rău dintre noi pentru a-l face mărturisitor şi mucenic, pentru a-i salva sufletul prin pocăinţă.

Ei ştiu că, atâta timp cât Hristos Se jertfeşte pe Sfintele Altare, sunt departe de a birui. Dar acest lucru nu vor să-l conştientizăm, ca să nu ne încredem mai mult în Dumnezeu, luptând, ci ca să cădem mai degrabă în deznădejde. Aici biruie vrăjmaşul astăzi. Ne umple mintea cu gânduri rele, cu ştiri îngrozitoare, ne intoxică sufletul cu îndoială şi cu sentimentul neputinţei, pentru a ne paraliza prin teroare şi frică şi a ne scoate astfel din luptă.

Biserica este vie şi lucrătoare

Aţi văzut că s-au strâns 3.000.000 de semnături pentru referendumul pentru familie? Ştiţi că acest lucru nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume? Ştiţi că milioane de creştini din lumea întreagă sunt cu ochii pe noi pentru a vedea deznodământul? Toate acestea nu pentru că am fi mai buni ca popor decât alţii, ci pentru că mai avem încă sfinţi printre noi, pentru că mai avem oameni care se smeresc şi luptă pentru familiile lor, pentru că Biserica este încă vie şi lucrătoare.

S-ar putea să vină în curând momentul să fim chemaţi la vot, şi suntem siguri că cel puţin cititorii acestei reviste nu vor lipsi. Însă trebuie să avem în vedere că Dumnezeu cere cu mult mai mult de la noi, mai mult decât o jumătate de oră pierdută pentru a ajunge la centrul de votare, mai mult decât o ştampilă aplicată pe un buletin. Aşteaptă de la noi să mărturisim, chemându-i şi pe alţii, îndemnându-i – nu cu superioritate, ci cu dragoste şi delicateţe, cu răbdare, străduinţă şi osteneală, chiar şi cu multe rugăciuni. Poate că acesta este unul din puţinele momente în viaţă în care putem şi noi să-L mărturisim pe Hristos într-un mod care va influenţa viaţa creştină a lumii româneşti, şi nu numai. Dacă milioane de români vor susține că familia nu poate fi formată decât dintr-un bărbat şi o femeie, aceasta nu va însemna altceva decât faptul că ei vor mărturisi că Dumnezeu a făcut lumea bună. Căci dacă în sfatul Dumnezeirii celei în Treime a fost făcut omul bărbat şi femeie, nimeni nu are voie să schimbe acest lucru.

Să începem, aşadar, să ne trezim ca societate din somnul hipnotic indus de mass-media, să ne trezim pentru a-L mărturisi pe Hristos, căci poate vor veni vremuri mult mai grele, iar dacă astăzi nu vom face atât de puţin, câştigând ca popor o afirmare a dreptului familiilor noastre de a exista, mai târziu va fi mult mai greu să ne păzim conştiinţa creştină, să ne opunem lepădării – cel puțin sub o formă mascată – de Hristos. Dar, oare, a nu lupta spre a mărturisi când suntem chemați nu este deja o formă de părăsire a Celui care S-a jertfit pentru noi? Este un lucru la care poate cu mult mai mulţi ar trebui să cugetăm, mai ales când confortul sau frica de a nu deveni incomozi şi a risca să fim stigmatizați ne determină să fim pasivi, convinşi că a ne păstra credinţa doar în inima noastră este suficient. Mucenicii din toate vremurile, mărturisitorii din temniţele comuniste nu au gândit însă aşa. Lucru pentru care au suferit atât de mult, dar şi pentru care sunt acum împreună cu Hristos.

Virgiliu Gheorghe

CHURC080 doarortodox

%d blogeri au apreciat asta: