Să fim noi, oare, generația care să consimtă la legalizarea păcatelor strigătoare la Cer? Cuvânt către tinerii Sfintei noastre Biserici (PS Calinic Botoșăneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor)


Iubiți tineri, fermitatea principiilor voastre, ca o redută neînvinsă, trebuie să vă apere pe voi și să apere Biserica și Ţara de toată influ­ența cea rea. De nu ne vom păzi Ortodoxia – spunea Părintele Iustin Pârvu – ne vom pierde și neamul. Să nu fie!

TINERI FAMILIE

Vă scriu, iubiți tineri, câteva gânduri, cu aceeași dragoste cu care vă pomenesc la fiecare Sfântă Liturghie, în numele Arhieriei la care m-a chemat Hristos și al Bisericii Sale, care poartă în ea desăvârșirea, precum și din do­rința de a ne întări în dragostea față de Bise­rica părinților noștri și față de valorile spirituale și morale ale neamului nostru românesc. În acest An Centenar cu toții vom fi chemați să ne ex­pri­măm, prin vot, așa cum ne va dicta con­ști­ința, adeziunea noastră pentru Familia creștină, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, după rânduiala lui Dumnezeu, și care a fost binecuvântată și sfințită prin Taina Nun­ții de Domnul Iisus Hristos în Duhul Lui cel Sfânt. Și pentru că, de-a lungul timpului, lucrarea atâ­tor generații de tineri a fost apre­ciată și plă­cută înaintea lui Dumnezeu – Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos a binecuvântat pe copii și i-a dat ca exemplu de nevinovăție (Marcu 9, 36), iar pe tineri i-a iubit, după cuvântul profe­tului care zice: „Când Israel era tânăr, Eu îl iubeam” (Osea 11, 1); de aceea pe unii i-a înviat din moartea trupească (Marcu 5, 41; Luca 7, 14; Ioan 11, 1-45), pe alții din cea sufletească (Ma­tei 19, 20) – suntem încredințați că și lucrarea generației voastre, în aceste momente de o im­­portanță majoră din viața Bisericii, va stărui în aceeași iubire de Hristos și de semeni, după îndemnul Apostolului, care zice: „Și acum, co­pii, rămâneți întru El, ca să avem îndrăz­neală când Se va arăta și să nu ne rușinăm de El, la venirea Lui” (I Ioan 2, 28).

II

Tinerețea, care la evrei începea la vârsta de 12 ani, este o treaptă a vieții: „tânăr am fost și iată am îmbătrânit” (Psalmi 36, 25), așa cum sunt pruncia, copilăria, adolescența, matu­rita­tea și bătrânețea și este cea mai frumoasă pe­rioadă din viața noastră pentru că ea este pri­vire spre Cer, vis și jertfelnicie, ideal și dăruire, entuziasm și faptă. De tinerețe, ca aspirație spre Cer, putem beneficia sau nu; totul depinde de modul nostru de viață și de vrerea lui Dum­nezeu. „Bucură-te, omule, cât ești tânăr – zice Scriptura – și inima ta să fie veselă în zilele ti­nereții tale și mergi în căile inimii tale (…) dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa” (Ecclesiastul 11, 9). Interesant este faptul că Ecclesiastul nu îngră­dește libertatea de mișcare a tinereții, ci doar o așază sub grija răspunsului bun la înfri­coșă­toarea judecată a lui Hristos. Oricât de lungă ne-ar fi viața aici pe pământ, ea pălește în fața veșniciei, pe care o câștigăm numai prin lu­crarea poruncilor (Marcu 10, 19). Desigur, nu este ușor să fii virtuos, să împlinești porun­cile, într-o lume desacralizată; virtuțile se pot ofili, dacă pornirile sau pasiunile din noi nu vor fi ținute sub control. Or, tinerețea este ple­nitudine de viață doar atunci când benefi­ciarul acesteia este conectat, prin credință, la Dumnezeu ‒ cauza și finalitatea oricărei exis­tențe (Apocalipsa 1, 8). Noi știm că armonia desăvârşită între cuvânt și faptă o are numai Hristos, ca Dumnezeu și Om desăvârşit, dar știm, de asemenea, că Dumnezeu vrea ca noi să ne străduim să-L iubim, să-L imităm și să-L urmăm. De aici și îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care spunea ucenicului său Timotei: „fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu pur­tarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (I Timotei 4, 12). Adică, lucrează la desăvârșirea propriului tău caracter.

III

Cum își va păstra un tânăr viața sa curată? Răspunsul este unul singur: Urmându-L pe Hristos! Cel Care a zis: „Cel ce Îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lu­mina vieții” (Ioan 8, 12). Însă, sunt și multe alte modalități de înălțare a tânărului deasupra lumii instinctelor, printre care amintim: parti­ciparea la Sfânta Liturghie, unde prin Sfânta Împărtășanie tânărul se unește cu tinerețea și cu veșnicia lui Iisus Hristos, șansa plăsmuirii personalității sale până „la măsura vârstei de­plinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13); citirea Sfintei Scripturi și a operelor Sfinților Părinți; practica rugăciunii ‒ tinerețea fără rugăciune este un nonsens; postul şi spovedania ‒ ar­mele purificării; pelerinajele la biserici și mănăstiri – cetăți ale credinței, tradiției și spiritualității su­fletului românesc ‒, precum și la alte locuri sfinte din țară și străinătate; vizitarea unor mu­zee și colecții de artă și, de ce nu, citirea unei literaturi, care să nu deterioreze propria cre­dință, ci din care să poată decripta duhul ce dă viață și să extragă cu hărnicie și discer­nă­mânt de albină nectarul Duhului Sfânt pentru hrana sufletului. În toate, deopotrivă, Îl va pu­tea tânărul afla pe Dumnezeu.

IV

Tinerii botezați, miruiți și împărtășiți fac parte integrantă din trupul Bisericii, al cărei Cap este Hristos. Legătura dintre trupul Bise­ricii și Capul ei, a surprins-o Hristos în pilda Vița și mlădițele (Ioan 15, 1-16). Hristos fiind Capul Bisericii, tinerii, întocmai celor care au primit tainele vieții spirituale, sunt mlădițele care primesc seva din trunchiul Hristos. Orice despărțire de tulpina Hristos, înseamnă veș­te­jirea mlădiței și aruncarea ei în foc. De aceea, Hristos ne îndeamnă: „Rămâneți în Mine și Eu în voi” (Ioan 15, 1-5). Ca membri ai trupului tainic al lui Hristos, niciun tânăr nu trebuie să fie pasiv în Biserică, ci fiecare trebuie să lu­creze la creșterea și întărirea acestui trup. Bi­se­rica lui Hristos este familia care cuprinde în sine toate ființele omenești și cerești, ba chiar ne cuprinde ca neam, istorie, cultură și spiri­tualitate. Am putea spune, fără să greșim, că Biserica fiind „una, sfântă, sobornicească și apos­tolească” este în același timp trecutul, pre­zentul și viitorul neamului nostru. Or, noi avem obligația morală ca să înconjurăm Biserica cu venerație filială, chiar și atunci când unii din­tre slujitorii ei calcă uneori în străchini, nici­decum să o bombardăm cu pietrele urii și ale răzvrătirii așa cum, din păcate, s-a mai întâm­plat. Mașinăria ateismului roșu sau albastru lucrează cu destulă înverșunare ca să-L izgo­nească pe Hristos din viața noastră și, astfel, să smulgă credința din sufletele slabe. Nimic însă nu-l îndreptățește pe un tânăr, și nu nu­mai pe el, să braveze cinic în diferite circum­stanțe ale vieții, luându-și „libertatea drept aco­peră­mânt al răutății” (I Petru 2, 16) și „bal­sam” pen­tru rănile sale. Răul este răstălmăcirea liber­tății date de Dumnezeu îngerilor și oa­menilor ‒ or­goliul lui satan și neascultarea strămoşilor. De ce să-l repetăm, promovându-l, iară şi iară, prin fapte nedemne de Împărăția lui Dum­nezeu?!

V

Mihai Eminescu, marele nostru poet na­țio­­nal ‒ „românul absolut”, după sintagma lui Petre Ţuțea ‒ geniu cu o vastă deschidere uni­versală, dar și fidel păstrător al identității na­ționale, a definit Biserica Ortodoxă ca fiind: „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului român” (Timpul, 14 august 1882, în „Opere”, vol. 13, pp. 168-169). Or, „maica spi­ri­tuală a neamului românesc”, Biserica, tre­buie înconjurată de toți fiii ei, care i-a renăscut și crescut duhovnicește și care i-a povățuit și îi povățuiește la izvorul nemuririi, la apa Or­todoxiei, care prin puterea Duhului Sfânt, transfigurează sufletul poporului și care, de-a lungul istoriei, a salvat ființa și integritatea neamului nostru.

Biserica noastră Ortodoxă s-a dovedit în istorie cea mai redutabilă structură de rezis­tență a națiunii române. „Cine combate Biserica şi ritualele ei – spunea Eminescu – poate fi cos­mopolit, socialist, nihilist, republican univer­sal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu este”. De aceea, Ortodoxia trebuie văzută în plinătatea ei, cu amândoi ochii, nu doar cu unul, pentru că, spune Sfântul Mare Mucenic Ciprian al Cartaginei (†258), „în afara Bise­ricii nu este mântuire” (extra Ecclesiam nulla salus). Iată de ce este necesar ca, împreună cu noi, voi tinerii „să apărați cu râvnă Ortodoxia și acest pământ de Sfinți și de Eroi” (Radu Gyr).

VI

Spre deosebire de unii tineri din zilele noastre, care vor autonomie spirituală și de­plină libertate de mișcare – a se citi libertinaj –, spitale și nu catedrale, tinerii secolului trecut cereau capele în universități și îndepărtarea profesorilor atei de la catedră, deoarece aceş­tia insultau credința în numele lui Ernst Haeckel (†1919), părintele darwinismului socialist și al rasismului, demers surprins magistral de I.L. Caragiale în articolul „Noi și Biserica”: „ei în­vață o religie omenească ce predică nu mila şi îngăduința, nu blândețea şi omenia; o religie aspră, care predică omului: eşti o fiară! Ghea­rele tale şi colții tăi sunt deşteptăciunea şi șiretenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu se­menii tăi! Nu te uita o clipă în sus spre cer; aici, în jos, pe pământ, uită-te cu ochii-n patru, ca şi cum ai avea patru picioare; aici pe pă­mânt se isprăveşte tot pentru tine. Eşti fiară, fii fiară. Fiarele n-au biserică, fiarele nu se-nchină, fiarele n-au Dumnezeu!” (I.L. Caragiale, „Noi și Biserica”, în Universul, 7 ianuarie 1900).

Nu se poate vorbi despre o tinerețe birui­toare fără o viață trăită în Hristos, în con­lu­crare cu harul lui Dumnezeu. Viața biruiește doar prin adevăruri veșnice. Tânărul, ca să-și ocrotească nevinovăția de noaptea strică­ciu­nii și a morții și, totodată, să-și realizeze idea­lu­rile vieții, încărcându-se cu polenul veșniciei, trebuie să se roage; digul fiecărui tânăr îm­potriva valurilor învolburate ale vieții trebuie să fie Evanghelia lui Hristos, cuvintele de taină ale Sfintei Scripturi, pe care se întemeiază cre­dința și idealul nostru comun.

VII

Tinerețea jertfelnică este tabloul cel mai frumos al istoriei creștinismului. Sinaxarele prezintă nenumărate vieți de sfinți care au murit, unii în plină glorie, iar alții în fragedă tinerețe. Ei sunt eroii martiri ai creștinătății. Tinerețea lor a fost sfântă. Știut este faptul că nu lungimea vieții îi dă sens acesteia ‒ Dumnezeu știe când să pună punct oricărui lucru frumos ‒ cât, mai ales, lucrarea, modul în care valorizăm timpul ce ne-a fost acordat de Dum­nezeu. Or, sfinții sunt cei care au înțeles sensul vieții în plenitudinea ei. Da, tineretul nostru dintotdeauna s-a jertfit, înrolat fiind în ar­mata țării, pentru apărarea pământului patriei ‒ care acum, din păcate, se vinde la metru pătrat sau la metru cub, când este vorba de păduri ‒, pre­cum și pentru apărarea valorilor morale și spirituale ale neamului românesc.

Tinerețea este revoluționară și idealistă, prin temperament; numai că, spre deosebire de tinerii generațiilor trecute, care s-au născut în bubuitul tunurilor și a căror tinerețe a fost aruncată între zidurile pușcăriilor, ei neavând parte de copilărie, unii tineri ai generației prezente poartă uneori în suflete doliul nenu­măratelor încercări, dezamăgirile și mirajul unor tronuri teosofice prăbușite și belșugul dis­creționar de materiale stricătoare de suflet ‒ stupefiante zilnice – pe care le prețuiesc și le cultivă mult mai mult decât pe darurile pri­mite de la Dumnezeu. În umbra acestora răsar automulțumirea, blazarea, dorința de bravadă, care de cele mai multe ori duc la irecupe­rabile tulburări de comportament. Și așa cum spune Iisus Hristos, fiecare pom se cunoaște după roadele lui (Luca 6, 44). În acest sens, Isus, fiul lui Sirah, cheamă părinții la prive­ghere, zicând: „nu-l lăsa în voia lui la tinerețe și nu trece cu vederea greșelile lui” (Eccle­sias­ticul 30, 11). Însă, dincolo de aceste aspecte, izolate, tinerețea este forța de înnoire perma­nentă a neamurilor și a istoriei, înnoire prin ideal și înnoire prin jertfă. Un tânăr conștient de darul credinței, libertății și unității în Iisus Hristos înțelege mult mai bine menirea și ros­tul său în Biserică; știe că Dumnezeu ne-a dăruit iubirea și prietenia Lui, că Și-a pus su­fletul pentru noi; că ne-a ales și ne-a iubit pe noi (Ioan 15, 16), iar prin faptele noastre ne cere ca să ne arătăm calitatea noastră de prie­teni ai Lui. Doar o astfel de tinerețe este plină de lumina veșniciei, care s-a turnat în vasul istoriei ca să fructifice istoria până la sfârșitul veacului. Și, de felul cum va adera tineretul la idealurile spirituale ale veșniciei depinde vii­torul acestui neam. Atâta timp cât omenirea se va îndepărta de Hristos, nu se va putea vorbi de o înnoire a istoriei. Să nu fie!

VIII

Viciile, patimile și păcatele sunt cele care sting luminile tinereții; toate acestea se prind mai repede de om decât virtuțile. Sfântul Apos­tol Pavel spune că: „lupta noastră nu este îm­potriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împo­triva stăpânitorilor întunericului acestui veac, îm­potriva duhurilor răutății, care sunt în văz­duh” (Efeseni 6, 12). Cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinerețile lui (Facerea (8, 21); „din tinerețile mele păcatul se luptă cu mine”, spune David (Psalmi 128, 1). În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scria romanilor: „Soco­tiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dum­nezeu în Iisus Hristos Domnul nostru” (Ro­mani 6, 11). Orice păcat poartă în el germenii morții. De aceea, Sfântul Apostol Pavel îi re­co­mandă lui Timotei, Episcopul Efesului, spu­nându-i: „Fugi de poftele tinereților și ur­mează dreptatea” (II Timotei 2, 22). În viață nu trebuie să beți otravă amestecată cu miere; nici să închideți spiritul existenței voastre în cușca plăcerilor, a patimilor și a păcatelor; și nici să-l purtați prin noroaiele vieții, așa cum fac astăzi unii derutați și lipsiți de minime re­pere, morale și spirituale, sau care își iau de modele „faptele amoroase ale zeilor antici” (Platon). Din păcate, și lumea în care trăim le oferă toate condițiile ca să dea un sens greșit vieții. Delincvența juvenilă, creșterea ratei pros­­tituției, traficul de ființe umane, păcatele con­tra firii, abandonul școlar, jocurile de no­roc, nebunia drogurilor și suicidul constituie o crudă realitate contemporană. Iadul lor fiind iadul întregii familii. Astăzi lumea noastră este bântuită de două duhuri: „puțina cre­dință” (Matei 17, 20) și superficialitatea mo­rală ‒ „căldicelul” despre care se vorbește în Apocalipsa 3, 16. Cortegiul mediatic anticreștin și în special antiortodox, păcatele contra firii, care, vai!, se vor legiferate, alcoolismul, nar­co­ticele și drogurile, labilitatea psihică și inte­lectuală, dezinformarea, pervertirea cuvintelor și a gustului pentru bine, adevăr și frumos, mu­­zica demonică și sectele vin să susțină vătă­marea sufletească, nu numai a tinerei generații, ci să ne dilueze, de ar fi cu putință, implicit identitatea culturală și spirituală, să discre­diteze și să relativizeze valoarea persoanei. „Copiii străzii”, „câinii comunitari”, „victimele colaterale” etc. ‒ sunt sintagme emblematice pentru pervertirea diabolică a sensului cuvân­tului. „Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește” (II Petru 2, 19). Mai nou, vor să legalizeze păcatele strigătoare la cer, mai ales pe cele contra firii, și, astfel, să lovească familia și Biserica lui Hristos, pe care, după cuvântul Domnului „nu o vor birui nici por­țile iadului” (Matei 16, 18). Oamenii aceștia trebuie să ia seama la cuvântul Sfântului Apos­tol Pavel, care zice: „Cel care va strica tem­plul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (I Corinteni 3, 17). Citiți pe Sfântul Nico­dim Aghioritul (†1809), autorul lucrării filo­ca­lice „Războiul nevăzut”, și veți afla despre toate strategiile, mai bine spus șiretlicurile, vrăjmașului care asediază necontenit inima și viața omului. Însă, orice întoarcere de pe dru­mul păcatului, orice venire în sine, este po­si­bilă. Iar întoarcerea păcătosului care se căiește de păcatele sale aduce: „mai multă bucurie în cer, decât nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de pocăință” (Luca 15, 17). Hristos Domnul este Singurul Care ne poate conferi sensul adevărat al vieții și dreptul la trans­cendență. Dumnezeu primește cu bucurie și iartă, altoind în natura păcătoasă pe omul cel nou. Mărturie în acest sens stau fiul risipitor (Luca 15, 11-32), tâlharul de pe Cruce (Luca 23, 43), Zaheu vameșul (Luca 19, 1-5), femeia păcătoasă (Luca 7, 37-50) și, de ce nu, Maria Egipteanca și multe alte nume reținute de pa­ginile sinaxarelor. Mântuitorul Iisus Hristos Însuși ne-a asigurat că „pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6, 37). Însă, înainte de a merge în vizită la Hristos, avem ne­voie de o minimă pregătire. Lacrimile pocă­inței spală întinăciunile oricărui păcat!

IX

Spiritul tinereții voastre trebuie să fie într-o luptă permanentă pentru libertatea cea întru Dumnezeu și, totodată, favorabil familiei, societății și Bisericii. Noi cei care suntem bo­tezați, în numele Preasfintei Treimi „suntem Biserica Dumnezeului celui viu”. Or, în Bise­rica lui Hristos nimeni nu este singur. Hristos Însuși ne-a asigurat de acest adevăr, spunând: „Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dum­ne­zeul lor și ei vor fi poporul Meu” (II Corin­teni 6, 16). Continuitatea spiritualității, a tradiției și a sufletului românesc, care se adapă din Or­todoxie, nu se poate afirma în afara Bise­ricii. De aceea, când ne confruntăm cu acuzele mediatice aduse împotriva Bisericii, din care facem parte, fiind integrați prin Taina Sfân­tului Botez (I Corinteni 12, 27), este necesar să sporim rugăciunea, discernământul, dar și dra­gostea filială, întru apărarea Maicii spirituale a neamului românesc. Sustragerea noastră, sub pretextul că acuzele vizează admi­nis­tra­ția și nicidecum credința, ignoră pericolul major asupra căruia am fost avertizați de însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos ‒ Păstorul cel Bun, care a zis: „bate-voi păstorul și se vor ri­sipi oile turmei” (Matei 26, 31; Zaharia 13, 7). Ifosul unor „intelectuali” ‒ probabil că, unii dintre ei sunt și botezați ‒, de a crede că este de bonton să critici Biserica – în special pe cea Ortodoxă – nu este doar consecința celor 45 de ani de ateism, ci mai curând o dovadă de evidentă rea credință și chiar de incultură. Celor care se grăbesc să considere Biserica o instituție retrogradă și o cauză de înapoiere a poporului român, trebuie să le cităm din Is­toria Bisericii Românești scrisă de geniul ști­inței istorice, marele savant Nicolae Iorga: „Mi­tropoliții, episcopii, egumenii și așa de ade­seori și smeriții călugări ori umilii preoți de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învățătura; au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în le­gătură cu gustul și cu nevoile lui, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghițiți de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-și desface ochii de la cer și au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei românești – dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculp­tori în lemn, argintari, oameni de stat, ostași, mucenici și sfinți” (Nicolae Iorga, Istoria Bise­ricii românești și a vieții religioase a românilor, ediția a II-a, București 1928, pp. 4-5). Quod erat demonstrandum! Dar, ce pretenții să avem la astfel de „intelectuali” – formatori de opinii? Iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac (Luca 23, 34). Fiecare perioadă cu nihiliștii ei, care nu văd bârna din ochiul lor, ci paiul din ochiul Bisericii! (Matei 7, 3; Luca 6, 41).

Iubiți tineri, fermitatea principiilor voastre, ca o redută neînvinsă, trebuie să vă apere pe voi și să apere Biserica și Ţara de toată influ­ența cea rea. De nu ne vom păzi Ortodoxia – spunea Părintele Iustin Pârvu – ne vom pierde și neamul. Să nu fie! „Stați deci tari în liber­tatea cu care Hristos v-a făcut liberi și nu vă lăsați prinși în jugul robiei” (cf. Galateni 5, 1) pentru că nu tot timpul rațiunea și știința sunt vinovate de rătăcirile cuiva. Știm bine că Bise­rica nu poate ființa în afara cetății; nu poate abandona duhul profetic care mustră pe con­ducătorul ticălos, apără pe săracul margina­li­zat, îndeamnă pe bogat la milostenie și de­nunță păcatul și corupția. Prestigiul și autori­tatea Bisericii deranjează cumplit în Războiul cel nevăzut. Este adevărat că foarte importantă este moștenirea cu care venim de acasă în so­cietatea în care se găsesc germenii lumii de mâine. Voi, însă, trebuie să priviți la Hristos și să înțelegeți că plăsmuirea personalității voa­stre este, ca și nașterea voastră, o operă di­vino-umană. Sunteți chemați să creșteți în dra­gos­tea față de Dumnezeu, față de părinții voștri, de semeni, dar mai ales față de cei care sunt în necazuri, suferințe și lipsuri; faceți bine, din multul sau puținul vostru, seme­nilor voștri; ajutându-i să se elibereze de tot ce le întris­tează viața. Nulla dies sine linea!

X

„Ce să fac ca să moștenesc viața cea veș­nică?” ‒ L-a întrebat pe Hristos un tânăr nobil, bogat și pe deasupra și credincios (Marcu 10, 21). Două preocupări complementare, mai ales că bogățiile erau privite ca un semn evident al binecuvântării lui Dumnezeu (Deuteronom 28, 1-8). Evanghelistul ne spune că: „Hristos l-a privit cu drag” (Marcu 10, 21). Da, Dum­nezeu privește cu drag pe toți tinerii care au preocupări serioase, mai ales legate de viața de veci. Iisus l-a trimis pe tânărul preocupat de intrarea în viața veșnică la poruncile Legii, date prin Moise: „Iar de vrei să intri în viață, păzește poruncile” (Matei 19, 17). Atunci tâ­nă­rul L-a întrebat: „Care?” Întrebarea era mo­tivată de faptul că rabinii și cărturarii împăr­țeau Legea în porunci mari și mici, dar nu precizau clar care erau poruncile mari și care cele mici. Ori, ca să dobândești viața de veci ‒ spuneau ei ‒ era suficient să împlinești doar poruncile mari. Hristos i le enumeră: „Să nu ucizi; să nu săvârșești adulter; să nu furi; să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 19, 18-19). Nu-i amin­tește nici o poruncă privind datoriile față de Dumnezeu; îi amintește doar poruncile pri­vind îndatoririle față de aproapele. Se re­feră doar la poruncile 6-9, alegând ca pe o con­cluzie porunca a cincea (Ieșire 20, 12-16; Deu­teronom 5, 16-20). Iubirea de Dumnezeu era fără îndoială socotită cea dintâi poruncă; Hris­tos însă îi arată tânărului că porunca iubirii lui Dumnezeu este inclusă în porunca iubirii aproapelui (Levitic 19, 18). Tânărul le păzise pe toate din tinerețile lui (Matei 19, 20), și cu toate acestea, el era într-o criză de identitate, neputându-se defini: „Ce să fac?” Dorința lui de a ști ce-i mai lipsește ca să poată dobândi viața de veci a fost apreciată de Hristos, Care i-a zis: „Dacă voiești să fii desăvârșit” (Matei 19, 21), „un singur lucru îți mai lipsește. Mergi, vinde tot ce ai și dă săracilor și vei avea co­moară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie” (Marcu 10, 21). Propunerea l-a întristat foarte tare pe tânăr și l-a făcut să plece mâhnit (Marcu 10, 22), „căci avea multe avuții” (Matei 19, 22). Și nu numai că le avea, dar era și robit de ele. În acest sens, Solomon spune: „cel ce-și pune nădejdea în bogăția lui se veștejește” (Pilde 11, 28). Din atitudinea lui reiese că tânărul nu era dispus să moară celor pământești în schimbul celor cerești; să iasă din lumea materiei pentru a intra în lumea Duhului. Avuțiile îl posedau cu patimă, și s-a întristat la gândul că le va pierde. Văzându-l întristat, Mântuitorul a făcut o afirmație cu ecou peste veacuri: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 18, 24). Greu, dar vor intra. Probabil că vor intra cu greu, sau nu vor intra bogații zgâr­ciți, nicidecum bogații milostivi. Pentru că, atunci când bogăția este folosită în scopuri no­bile, filantropice, ea asigură negreșit un loc în veșnicie (Luca 16, 9). Hristos Însuși a dorit să sublinieze că nu bogăția în sine este „rădă­cina tuturor relelor”, ci felul cum este folosită aceasta are importanță asupra sufletului. Dacă bogații își vor alege drumul spre Împărăția lui Dumnezeu pe la ușa săracului, sigur se vor mântui.

Iubiți tineri, a avea mereu mai mult este și idolul civilizației noastre materialiste și con­su­miste, nu numai al tânărului bogat, adus în atenția noastră de Sfântul Evanghelist Marcu. Nu bogăția în sine, obținută arareori și prin mijloace cinstite, este un impediment la mân­tuire, ci atitudinea noastră asupra felului în care o gestionăm. Când corabia bogaților se scufundă, din păcate, ei nu au înțelepciunea corăbierilor, care îl duceau pe Pavel în lanțuri la Roma (Fapte 27, 18-19). Dacă ar arunca din încărcătura corăbiei lor în marea sărăcie a celor lipsiți, s-ar izbăvi de nenumărate neliniști și chi­nuri (Matei 27, 5; Fapte 5, 1-5; IV Regi 5, 22-27). Remediul acestei boli, cu rezonanță în veșnicie, ni-l propune vameșul Zaheu, care zice: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Milostenia n-a sărăcit pe nimeni. Dezideratul nostru, in­diferent de vârstă, trebuie să fie unul comun: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 32-33).

XI

Urmarea lui Hristos la care suntem che­mați, iubiți tineri, devine mai ușoară când des­coperim în jurul nostru modele de viețuire ce reflectă frumusețea vieții creștine într-o lume care prezintă mereu alte „valori”, adeseori con­trare celor din Evanghelie. Este mare tre­bu­ință astăzi de sfințenie și de lumină: „Eu sunt Lumina lumii – spune Hristos – cel ce Îmi ur­mează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Având „lu­mina lui Hristos care luminează tuturor” nu veți umbla în întuneric și veți putea depăși toate obstacolele, nesiguranțele și insuccesele vieții, durerea, neliniștile și, chiar, frica de moarte.

Sfântul Isaac Sirul (†700), în rugăciunea de încheiere a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, ne propune să urmăm „chipul icoanei lui Hristos” – supremul nostru reper moral și spiritual: „Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale, fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în noi chipul icoanei Tale, Mântuitorule”. Acest Chip L-au urmat cu pre­țul vieții Sfinții Apostoli: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veș­nice” (Ioan 6, 68), dar și toți sfinții cunoscuți și necunoscuți. De la sfinții lui Dumnezeu învățăm comportamentul exemplar, capac­i­ta­tea de iubire jertfelnică a omului aflat în su­ferință, puterea de a discerne binele de rău și de a lucra ceea ce este de folos pentru viața și mântuirea noastră și a semenilor. „Fiți mie următori, precum și eu lui Hristos”, le spune Sfântul Apostol Pavel corintenilor (I Corin­teni 4, 16).

Tânărul se împlineşte prin împreună-lu­crare cu Dumnezeu, Care prin Iisus Hristos „ne-a hărăzit mari și prețioase făgăduințe, ca prin ele să vă faceți părtași dumnezeieștii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume. Pentru aceasta, puneți și din partea voastră toată sârguința și adăugați la credința voastră fapta bună, iar la fapta bună cunoștința, la cu­noștință înfrânarea, la înfrânare răbdarea, la răbdare evlavia, la evlavie, iubirea frățească, iar la iubirea frățească dragostea” (II Petru 1, 4-7). În această lucrare de restaurare în Hris­tos, Maica Domnului nu este numai modelul la care să ne raportăm, ci este și mijlocitoarea şi grabnic ajutătoarea noastră către Dumnezeu.

XII

1. Așadar, iubiți tineri, în demersurile voastre de cucerire a viitorului de Aici și de Dincolo, însoțiți-vă cu Preamilostivul Dum­nezeu și cu sfinții Lui pentru că numai dintr-o astfel de comuniune veți putea dobândi bu­cu­ria încrederii în voi și vă veți putea în­nobila zilele vieții.

2. Nu râvniți la roșcovele înstrăinării de Dumnezeu, ca fiul risipitor (Luca 15, 13 și 16), ci, dimpotrivă, sporiți-vă dragostea față de Dumnezeu, față de părinții voștri, față de se­meni, dar mai ales față de cei care sunt în ne­ca­zuri, suferințe și lipsuri, ajutându-i să se elibereze de tot ce le întristează viața. „Bucu­rați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12, 15).

3. Fiți statornici în împlinirea făgădu­in­țelor și îmbrăcați-vă în mantia desăvârșitei trăiri în Hristos și în Biserica Sa, ca astfel, să puteți birui toate luptele văzuților și nevă­zuților vrăjmași, care vă stau înainte.

4. Supuneți-vă în integritatea voastră ‒ trup și suflet ‒ unei asceze pe măsura și vre­rea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să-Și amintească de voi, așa cum Și-a amintit de Israel (Iezechiel 16, 60), de legământul Lui în­cheiat cu voi, prin Taina Sfântului Botez, din zilele prunciei voastre, și, totodată, să-L rugați ca să vă vindece de infirmitățile sufletești și trupești; „pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).

5. Nu vă construiți viitorul pe terenuri mlăștinoase, ca nu cumva edificiul vostru să se dărâme atunci când vă este lumea mai dragă și nici să nu cereți, tineri fiind, întocmai fiului risipitor, partea ce vi se cuvine de avere (Luca 15, 12), pentru ca nu cumva, risipind-o, să vă îndurerați părinții și dascălii, care vă veghează devenirea și „să fiți rușinați pentru că ați pur­tat ocara tinereții voastre” (Ieremia 31, 19).

6. Construiți-vă o tinerețe după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; înfășurați-vă viața într-un giulgiu de in curat, întocmai Evanghelistului Marcu care, „tânăr fiind, mergea după Hristos” (cf. Marcu 14, 51), dar și a ce­lor­lalți apostoli și ucenici, mucenici, mărturisitori și cuvioși, care au lăsat toate (cf. Matei 19, 27-29), într-o formă sau alta, și au urmat lui Hristos.

7. Sporiți-vă tinerețea prin lucrarea sfântă a Bisericii și nu vă risipiți averea, lăsându-vă vrăjiți de mirajul unor lumi virtuale, ca odi­nioară fiii lui Israel și ai lui Iuda, care au făcut numai rău înaintea lui Dumnezeu din tine­rețile lor și L-au mâniat cu faptele mâinilor lor (Ieremia 32, 30). Faceți-vă pildă semenilor voștri cu cuvântul – „vorba voastră să fie to­t­deauna plăcută, dreasă cu sare – lipsită de trivialități – ca să știți cum trebuie să răspun­deți fiecăruia” (Coloseni 4, 6; Matei 5, 13) – cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința și cu curăția, pentru ca nimeni să nu vă dis­prețuiască tinerețile voastre (I Timotei 4, 12).

8. Într-o societate cu moravuri puțin mă­su­rate, este de datoria voastră să vă alegeți prieteni de caracter și serioși, blânzi și nobili, evlavioși și înțelepți, după cuvântul care zice: „Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești”. Pentru că sunt mulți, nu puțini, care pozează în sfinți, iar înăuntru sunt fiare. „Nu vă lăsați înșelați – spune Sfântul Apostol Pavel, citând din Menandru (sec. al IV-lea î.Hr.), opera Thais sau, mai curând, din folclorul vre­mii – tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33). Și Solomon atrăgea atenția asupra prieteniilor îndoielnice, care, uneori, te trag în jos, nicidecum în sus: „Cel ce se în­soțește cu cei înțelepți ajunge înțelept, iar cel ce se întovărășește cu cei nebuni devine fără minte” (Pilde 13, 20).

9. Înmulțiți-vă talanții încredințați vouă de Dumnezeu cu responsabilitate și caracter, cu onestitate și devotament; semănați în jurul vostru convingeri demne de luat în seamă și dați dovadă, întotdeauna, de seriozitate, per­severență și, mai ales, de o înaltă responsa­bilitate în tot ceea ce vă este îngăduit să faceți.

10. Convertiți-l pe Saul din voi în Pavel ‒ pentru că ar fi la limita dizgrației să pari drept fără să fii ‒ și, astfel, propovăduiți-L neamu­rilor pe Hristos și valorile Evangheliei Sale. Faceți din viața voastră o doxologie adusă lui Dumnezeu! Ridicați-vă sus cu mintea și cu inima și revărsați-vă înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni și mulțumiri.

11. Luptați cu toate armele bunei-cuvi­ințe, ale înțelepciunii și ale credincioșiei voastre, determinându-i pe fiii acestei Ţări, cu drept de vot, indiferent de culoarea lor religioasă, ca la Referendumul din 6-7 octombrie să iasă la vot întru apărarea acestui Odor de neprețuit, care este Cununia dintre un bărbat şi o fe­meie. Nu­­mai un bărbat şi o femeie pot lărgi pe pă­mânt hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu, prin naşterea de prunci.

12. Misiunea voastră, iubiți tineri, indi­fe­rent de structurile eclesiale din care faceți parte (ASCOR, ATOR, LTOR ș.a.), este de a face din lumea noastră o lume contemporană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului și cu toți Sfinții Lui. Și, chiar, dacă trăim într-o epocă de mare progres tehnologic, aceasta nu ne dă dreptul să admitem degra­darea spirituală și morală a societății, ci, dim­potrivă, să ne unim în cuget și simțire pentru ca, împreună, să spunem Da Familiei, așa cum a fost creată de Dumnezeu, și, astfel, să pu­tem învia această lume ce se clatină din toate încheieturile. Putem reuși cerând ajutorul, prin sporite rugăciuni, Preasfintei Treimi, Maicii Dom­nului precum și Tuturor Sfinților din toate timpurile și locurile.

Se spune că lumea se va sfârși prin foc (II Petru 3, 7)! La câtă muniție nucleară se gă­sește astăzi pe Mapamond, nici măcar nu este imposibil să murim incinerați. Însă, întreba­rea care se pune este: Să fim noi, oare, generația care să aprindă acest foc prin legalizarea pă­catelor strigătoare la cer? Mi Ghenito ‒ Să nu fie (Romani 6, 15) ‒ Doamne ferește!

DoarOrtodox

Reclame

Mesajele Părinților Mitropoliți Teofan, Laurențiu, Andrei și Irineu cu privire la Rerefendumul pentru redefinirea căsătoriei în Constituție, din 6-7 octombrie 2018


Mitropolitul Olteniei Irineu.jpg

„Trebuie să  luptăm cu toții pentru a înscrie în Constituția noastră mențiunea clară și explicită că familia este formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie”, spune  Mitropolitul Irineu al Olteniei, potrivit basilica.ro.
Subliniind că„taina căsătoriei este o realitate divino-umană și de aceea numai în familie copilul poate să aibă o identitate, un viitor și o educație”, Mitropolitul Irineu a precizat că familia nu este un subiect pe care să îl tratăm cu indiferență sau cu neputință.
Ierarhul a explicat că prin acest demers al Referendumului, „ne gândim clar asupra viitorului nostru și nu dorim să înfierăm sau să acuzăm pe nimeni”, ci „dorim mai cu seamă să arătăm că suntem oameni responsabili față de prezentul și viitorul nostru”.
Mitropolitul Irineu a spus că „prin participarea la actul nașterii, mama devine prelungirea Mâinii Creatorului, care colaborează cu ea și o poartă în grijă”.
„Venirea pe lume a unui prunc este o binecuvântare și în același timp o speranță pentru noi, căci s-a născut încă un luptător, încă un om în care Dumnezeu a așezat darurile Sale”, a evidențiat ierarhul.
Este important să înțelegem cât de valoroasă este familia creștină pentru societatea noastră.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a subliniat că „dincolo de toate, în Biserica Ortodoxă, Căsătoria este o Taină și nici pe departe un contract social, un acord între parteneri”.

doar ortodox 12

 

PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM! – Mihai-Andrei Aldea


Distrugerea căsniciei şi familiei este unul din scopurile vechi şi permanente ale extremei stângi. În Revoluţia Franceză s-a urmărit acest lucru, anarhiştii urmăreau acest lucru, Marx şi Engles au postulat acest scop al Comunismului. Revoluţia Bolşevică din Rusia a practicat şi promovat distrugerea căsniciei şi familiei, a practicat şi promovat homosexualitatea şi pedofilia, incestul, violul, orgiile sexuale. Iar morala, mai ales morala creştină, a fost urâtă şi atacată în fel şi chip. Pentru Sovietici tot ceea ce ţinea de morala creştină era rău, era anti-progresist, era înapoiat, era „pudibonderie” etc., etc. Exact discursul anti-familie, anti-căsnicie şi anti-referendum de astăzi.

Constituţia României prevede ocrotirea familiei şi a căsătoriei. Iar practica judiciară arată foarte clar că prin căsătorie totdeauna legiuitorul a înţeles „soţ+soţie”. Doar că exprimarea actuală este ambiguă şi trebuie corectată în conformitate cu această intenţie a legiuitorului. Nu există niciodată în Ţările Române, nu există niciodată în Principatele Unite, nu există niciodată în Regat(ul mic), nu există niciodată în România Mare un singur caz de altfel de căsătorie decât între un bărbat şi o femeie. Nu s-au admis niciodată căsătoriile de alt tip. Şi atunci, de ce Referendumul pentru Familie?

Pentru că după ce s-au acoperit de ruşine prin guvernările dezastruoase din Blocul Sovietic, grupările comuniste revin la putere sub acoperirea LGBT, sub acoperirea „luptei pentru drepturile homosexualilor” şi alte activităţi similare.
Doar proştii pot să creadă că i-a apucat dintr-o dată pe politicieni dragostea de cetăţenii cu înclinaţii sexuale neobişnuite. (Pentru că, să recunoaştem un fapt de bun-simţ, ceea ce fac 99% dintre oameni este obişnuit, ce fac doar 1% dintre oameni este neobişnuit – indiferent dacă este ceva neobişnuit în bine sau în rău.) Orice om care gândeşte ştie foarte bine că pe politicieni îi interesează doar puterea. Nu punem aici excepţiile excepţionale (sic!) de felul unui Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Vorbim aici despre clasa politică actuală, concretă, despre activiştii politici plătiţi din fonduri tainice – până la urmă tot de la cetăţenii „de rând” scoase. Toţi aceşti „oameni politici” (vorbă să fie!) nu sunt plini de dragoste faţă de altcineva în afară de ei înşişi. Faptul că foarte mulţi dintre ei nici măcar copii nu vor să aibă (uitaţi-vă bine la conducătorii „de sus” din foarte multe ţări ale lumii!) spune totul.
Dar, pretind ei, au mare dragoste faţă de minoritatea cu înclinaţii sexuale neobişnuite! Pentru că, nu-i aşa, s-au terminat toate problemele planetei şi a rămas doar asta! (Ca să folosim o lozincă a extremei stângi!)

În realitate agitaţia politicianistă cu LGTB-ul are în spate Comunismul de tip sovietic. Foloseşte exact aceleaşi metode, are exact aceleaşi principii, urmăreşte exact aceleaşi scopuri şi are exact aceleaşi lozinci! Adică este acelaşi lucru: Comunism Bolşevic.
Nu de problemele sexuale le pasă lor, de fapt, ci de PUTERE!
Şi cu cât căsniciile şi familiile sunt mai slăbite, mai răvăşite, mai distruse, cu atât oamenii sunt mai dezbinaţi, mai singuri, mai îndureraţi, mai vulnerabili la droguri (de la internet sau iarbă la pornografie sau jocuri de noroc); deci, cu atât mai mult creşte puterea politicienilor!
Logica este simplă, eficientă, perversă, sovietică.

Oricine a crescut într-o familie fără mamă sau fără tată, oricine este dintr-o familie fără unul dintre părinţi ştie foarte bine durerea acestei lipse, acestei mutilări. Cei care fac ori au făcut parte din asemenea familii sunt cei care ştiu cel mai bine câtă nevoie are căsnicia de o ocrotire reală, concretă, practică, din partea Statului. Care Stat, deocamdată, NU sprijină căsnicia – dimpotrivă, o sabotează -, NU sprijină familia – dimpotrivă, o sabotează.
Uitaţi-vă în jur şi vedeţi: Statul este vinovat pentru destrămarea căsniciilor prin plecarea peste hotare a unuia sau altuia dintre părinţi; Statul este cel care în loc să lupte pentru reîntregirea familiilor militează pentru aducerea de imigranţi; Statul este cel care în loc să ajute căsniciile aflate în impas încurajează divorţul şi distrugerea, luându-le copiii dacă poate, spre a-i vinde… scuze, „a-i plasa” preferabil peste hotare. Şi cine controlează Statul? Comuniştii!

vot referendum pro familie.pngComuniştii din eşaloanele doi şi trei şi urmaşii lor au preluat şi controlează puterea în România de după 1989. Şi vor să reinstaureze dictatura după model sovietic. De aceea au amânat Referendumul pentru Familie vreme de trei ani, de aceea l-au aprobat peste noapte – ca să nu poată exista vreme de pregătire pentru el. De aceea se lasă spaţii uriaşe propagandei pro-sovietice, anti-referendum, folosindu-se adeseori cel mai mizerabil limbaj, cele mai discriminatorii lozinci. Un discurs plin de ură se varsă neîncetat împotriva Românilor care sprijină căsătoria, care sprijină familia întreagă, care sprijină referendumul.

Citește continuarea…

 

Rugăciunea credincioșilor ce se căsătoresc


Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, sfințitorul nunții celei de taină și prea­curate, păzitorul nestrică­ciu­nii și chi­ver­nisitorul cel bun al celor lu­mești, Cel ce dintru început ai zidit pe om și l-ai pus, ca pe un împărat, peste făpturile Tale și ai zis: Nu este bine să fie omul singur pe pământ, să-i facem ajutor; pentru aceasta ai rânduit să lase omul pe tatăl său și pe mama sa și să se unească cu soția sa (soțul său) și să fie amândoi un trup, iar pe cei ce Dum­ne­zeu i-a îm­pre­unat omul să nu-i des­partă. În­suți Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc peste mine nevrednicul robul Tău (roaba Ta) și binecuvân­tează că­­sătoria pe care astăzi o întemeiem înaintea feței Tale. Curățește toate pă­ca­tele mele, iartă-mi toate fără­de­le­gile, dezleagă-mi toate greșelile cele de voie și cele fără de voie; unește gân­durile, cugetele și inimile noastre în dragoste nefățarnică și în credință nestrămutată, îndreptează-ne pașii pe căile Tale, pentru ca pururea să împlinim voia Ta cea sfântă. Umple casa noastră de toate bunătățile, dă­ru­iește-ne copii buni și ne învredni­cește ca împreună să petrecem viețuire fără prihană, să sporim în tot lucrul bun și bineplăcut Ție, să plinim cu inimă curată poruncile Tale și să lăudăm și să preamărim preacins­titul și de mare cuviință numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

CHURC080 doarortodox

Rugăciuni grabnic ajutătoare pentru căsătorie către Sf. Nectarie și Sf. Efrem cel Nou


Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.

In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.

Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu.

De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.

Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.

Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.

Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.

Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.

Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.

Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin.

Rugaciune catre Sf Nectarie:

O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, pri­mește a­ceastă puțină rugăciune de la noi, nevred­nicii robii tăi, căci către tine, ca la un ade­vărat izvor de tămăduiri și grabnic fo­lo­sitor și ajutător prea­minunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu la­crimi fier­binți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus­pinele noastre și nu ne trece cu ve­derea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas nea­jutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?
Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulți­mea tă­mă­duirilor pe care le-ai făcut, nou doc­tor fără-de-arginți arătându-te. Nu cu­noaș­tem nici sufe­rință și nici durere pe care să nu le poți alina.
Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bol­navi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.
Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ie­rarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugă­ciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecu­vântăm pe Dum­nezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Rugaciune catre Sf E frem cel Nou:

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele.
Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.
Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios!
Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi.
Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi.
Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

DoarOrtodox