O remarcă ce s-a vrut puţin amuzantă dar care este total nepotrivită. În dorinţa de a fi popular în faţa auditoriului (aproape de fiecare dată cand are ocazia şi în faţa presei) Papa Francisc de la Roma crede că dacă cei mici plâng în Capela Sixtină este pentru că nu recunosc locul (!), ori ca s-au trezit mai devreme decâtContinuă să citești …

Botezul Domnului se mai numeşte şi Dumnezeiasca Arătare, întrucât cu acest prilej S-a arătat în chip văzut singurul Dumnezeu Adevărat, Cel în Treime închinat: Dumnezeu-Tatăl prin glasul din cer, Dumnezeu-Fiul – Cel întrupat – prin botez, Dumnezeu-Duhul Sfânt – prin pogorârea asupra Celui Botezat. Aici se arată şi taina legăturilor dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Dumnezeu-Duhul Sfânt de la Tatăl purcedeContinuă să citești …

Domnul nostru Iisus Hristos, dupa intoarcerea Sa din Egipt, vietuia in Galileea, in cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tainuindu-si inaintea oamenilor puterea si intelepciunea dumnezeirii Sale, pana la varsta de treizeci de ani, pentru ca nu era ingaduit cuiva dintre iudei, mai inainte de 30 de ani, sa aiba rinduiala de dascal sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul HristosContinuă să citești …