Psalmul 112


1. Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului.
2. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac.
3. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului.
4. Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este slava Lui.
5. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte
6. Şi spre cele smerite priveşte, În cer şi pe pământ?
7. Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman,
8. Ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său.
9. Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.

doar ortodox candle light_church00

Anunțuri

Cântarea Lumină lină


doar ortodox candle light_church00

„Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta lumea Te slaveste.“

Imnul „Lumina lina…” (Φώς ιλαρόν – lumina aducatoare de bucurie) este unul dintre cele mai vechi imnuri crestine, intrate in cultul liturgic. . Acest imn se canta in cadrul Vecerniei Sarbatorilor cand are loc vohodul cu cadelnita (procesiunea de iesire – intrare), dar se poate si citi, in zilele de rand, cand nu se face vohod.Lumina lina

 

Dupa unii liturgisti, imnul Lumina lina dateaza din secolul II sau III. Folosirea acestuia in randuielile bisericesti, ca imn specific al rugaciunii de seara, prin care crestinii aduceau lui Dumnezeu „multumire pentru sfesnic”, este mentionata in chip expres, inca din secolul IV, de catre Sfantul Vasile cel Mare. Acesta citeaza un fragment din el, numnindu-l „cantare veche”. Inca din vremea Sfantului Vasile cel Mare acest imn era cunoscut ca fiind al Sfantului Mucenic Antinoghen, episcop originar din Sevastia Capadociei, martirizat in 303 sau 311, si sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 16 iulie.

Vechimea imnului este confirmata si de faptul ca il intalnim, ca parte a randuielii Vecerniei, si in riturile liturgice ale Bisericilor Orientale necalcedoniene, adica la monofizitii sirieni (iacobiti) si egipteni (copti), cu mici diferente de text. Amintim faptul ca in Ceasloavele romanesti (pe filiera slava) imnul Lumina lina este atribuit Sfantului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (+ 638). Cercetatorii afirma ca ii putem atribui Sfantului Sofronie, cel mult, consacrarea oficiala sau generalizarea acestui imn in cadrul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Din punct de vedere al cuprinsului, imnul „Lumina lina…” are un caracter hristologic si totodata trinitar. Este adresat lui Hristos, Care este „lumina cea lina (aducatoare de bucurie) a slavei Tatalui ceresc”, – dar, in acelasi timp, afirma atat distinctia celor trei persoane ale Sfintei Treimi, cat si unitatea lor in dumnezeire („… laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu…”). Continutul teologic al imnului ne face asadar sa intuim ca alcatuirea si introducerea lui in cadrul liturgic ar fi putut avea loc in timpul dezbaterilor trinitare si hristologicc, din secolele III-IV. Este demn de amintit faptul ca textul acestui imn reprezinta un ecou fidel al celei mai vechi rugaciuni de multumire pentru lumina de seara, care ni s-a transmis in cadrul ritualului descris in Randuiala bisericeasca egipteana (sec. III).

In perioada timpurie a Bisericii, imnul se canta in momentul cand pe cer se ivea luceafarul de seara; iar in biserici sfesnicul cu lumina se scotea din altar (in tot Rasaritul, dupa modelul scoaterii luminii din Sfantul Mormant la Ierusalim) sau se aducea de afara (la Constantinopol). Aceasta lumina avea scopul sa risipeasca intunericul serii, sfesnic a carui amintire clara o pastreaza, de altfel, atat textul imnului („…vazand lumina cea de seara”), cat si lumanarea aprinsa sau sfesnicul purtat inaintea preotului la vohodul Vecerniei sarbatorilor, dar mai ales ritul lumini (sfesnicului) din randuiala Vecerniei cu Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, in Postul Mare. Lumina care aparea in mijlocul credinciosilor adunati pentru rugaciunea de seara era ca o prezenta simbolica a Mantuitorului, Care S-a numit pe Sine Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan. 8: 12). Rostirea sau cantarea imnului in acest moment, sublinia ca in haosul si intunericul in care se zbatea omenirea din perioada Legii Vechi, asteptarea si venirea lui Mesia era ca luceafarul de seara, ca o stea calauzitoare, datatoare de incredere si de nadejde.

Importanta acestui moment este marcata prin formula (Intelepciune, drepti”, care – ca si cea de la Vohodul cu Sfanta Evanghelie din randuiala Liturghiei – vrea sa atraga atentia credinciosilor asupra prezentei simbolice a lui Hristos, Care este ” intelepciunea de la Dumnezeu” (1 Cor. 1:30) si trebuie intampinat prin atitudine fizica de respect, adica prin pozitia dreapta a corpului si prin cuviinta si atentia cu care trebuie sa ascultam imnul care se va canta (citi) si care ne vorbeste tot despre Mantuitorul Iisus Hristos.
Un imn similar, cunoscut pentru vechimea sa („Lakhu Mara…“ sau „Tie, Doamne…“), adresat Mantuitorului Iisus Hristos, centrul intregului ritual al luminilor, il gasim si in randuiala slujbei de seara a Bisericilor Caldee si Malabareza.

Radu Alexandru (crestinortodox.ro)

doar ortodox candle light_church00

22.638.755 de vieţi au fost curmate în ţara noastră, prin avort, din anul 1958 până în 2014. Vino la marșul pentru viață!


mars-pentru-viataAlătură-te şi tu Bisericii Ortodoxe Române şi Asociației Studenți pentru viațăîn lupta purtată împotriva avortului şi participă la Marşul pentru viaţă. Evenimentul, aflat sub tema Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine, se va desfăşura pe străzile Capitalei, în data de 25 martie.

Potrivit învăţăturii Bisericii, avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Biserica Ortodoxă Română luptă împotriva acestui flagel al societății contemporane și îndeamnă să prețuim viața ca dar al lui Dumnezeu.

marsul-pentru-viata-25-martie-2017Suntem creștini, dar nu viețuim creștinește întru totul, spune Patriarhul Daniel care trage un semnal de alarmă faţă de acest fenomen.

Preafericirea Sa atenţionează cu regret că există și familii care pot naște copii, dar nu o fac, ci îi avortează, îi ucid înainte de a se naște, ceea ce este un păcat deosebit de grav.

Patriarhul nostru evidenţiază faptul că Biserica îndeamnă ca familiile cu mulţi copii să fie ajutate de cei care nu au şi care, fie pot adopta un copil părăsit de părinți, fie pot ajuta material și spiritual o familie cu numeroși prunci. Astfel cei care au copii pot simţi că Dumnezeu îi iubește și că pot deveni o binecuvântare pentru Biserică și societate.

Crima mascată prin avort este condamnată şi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Ierarhii noştri îndeamnă tinerii căsătoriţi să trăiască potrivit valorilor creştine, să preţuiască viaţa şi să îşi educe pruncii potrivit perceptelor evanghelice.

Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o binecuvântare pentru familie și pentru popor, să îi sfătuim și să îi sprijinim pe tinerii căsătoriți să fie roditori de copii, să-i crească și să îi educe, transmite Sinodul Bisericii noastre.

Există anumite excepţii cu privire la avort prezentate în poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române pe această temă.

(II) Minuni contemporane în trai ortodox – încurajare pentru femeile care au rămas însărcinate [fără voia lor] SĂ NU FACĂ AVORT


(02.06.2014) din rubrica Minuni și mărturisiri

IOANA:  Sper sa fie spre folosul sufletesc si spre intarire in credinta ale celor care trec prin ce-am trecut eu (cred ca in ziua de azi, mai ales, sunt destule). Ceea ce am invatat din toata experienta asta este ca indiferent cat de jos esti in ochii celor din jurul tau, de fapt esti sus in inima Lui (pt ca numai El iti cunoaste cele mai ascunse dureri sufletesti).

In primul rand doresc sa spun ca mi-a luat foarte mult timp sa va marturisesc experienta prin care am trecut si eu. Tin sa precizez ca o fac pentru a incuraja femeile care au ramas insarcinate fara voia lor SA NU FACA AVORT.

Sunt crestina si intotdeauna in momentele dificile ale vietii mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si in Maica Domnului.

Aveam 25 de ani, cand am aflat printr-un test de sarcina iesit pozitiv ca sunt insarcinata. Nu-mi venea sa cred, in nici un caz nu asteptam acel copil. Am fost socata, am plans pentru ca eram foarte constienta ce inseamna un avort si am sunat prima data pe prietenul meu ca sa-i dau vestea. Reactia lui m-a linistit initial si oarecum: “Linisteste-te! O sa facem noi cumva sa iesim cu fata curata din situatia asta”. Am sunat-o apoi pe mama mea care locuieste in alta tara si a zis sa nu ma impacientez ci sa-mi fac o programare la ginecolog pentru a vedea exact care-i situatia.. testele de sarcina mai pot da gres. Am fost la medic si am descoperit ca testul a fost corect. Chiar eram insarcinata…. Nu eram casatorita, nici nu aveam de gand sa ma casatoresc cu tatal copilului, desi ne cunosteam de 7 ani. Relatia noastra a avut de suferit de-a lungul timpului, am fost inselata… am iertat si totusi nu eram hotarata, nu am putut sa ma atasez de altcineva.

Si el, si mama mi-au propus sa avortez. La inceput mai discret, apoi din ce in ce mai insistent. Mama spunea ca totul in viata mea a decurs bine pana atunci si nu i-am facut probleme, nu am facut-o de rusine. Am fost o eleva buna, o studenta buna, acum aveam servici, aveam o reputatie buna si exact acum aveam sa “dau cu bota-n balta”. M-a durut mult faptul ca nu m-a sustinut atunci si ma durea si mai mult faptul ca amandoi nu constientizau ceea ce-mi cereau sa fac. Continuă lectura

(II) Minuni contemporane în trai ortodox – încurajare pentru femeile care au rămas însărcinate [fără voia lor] SĂ NU FACĂ AVORT


(02.06.2014) din rubrica Minuni și mărturisiri

IOANA:  Sper sa fie spre folosul sufletesc si spre intarire in credinta ale celor care trec prin ce-am trecut eu (cred ca in ziua de azi, mai ales, sunt destule). Ceea ce am invatat din toata experienta asta este ca indiferent cat de jos esti in ochii celor din jurul tau, de fapt esti sus in inima Lui (pt ca numai El iti cunoaste cele mai ascunse dureri sufletesti).

In primul rand doresc sa spun ca mi-a luat foarte mult timp sa va marturisesc experienta prin care am trecut si eu. Tin sa precizez ca o fac pentru a incuraja femeile care au ramas insarcinate fara voia lor SA NU FACA AVORT.

Sunt crestina si intotdeauna in momentele dificile ale vietii mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si in Maica Domnului.

Aveam 25 de ani, cand am aflat printr-un test de sarcina iesit pozitiv ca sunt insarcinata. Nu-mi venea sa cred, in nici un caz nu asteptam acel copil. Am fost socata, am plans pentru ca eram foarte constienta ce inseamna un avort si am sunat prima data pe prietenul meu ca sa-i dau vestea. Reactia lui m-a linistit initial si oarecum: “Linisteste-te! O sa facem noi cumva sa iesim cu fata curata din situatia asta”. Am sunat-o apoi pe mama mea care locuieste in alta tara si a zis sa nu ma impacientez ci sa-mi fac o programare la ginecolog pentru a vedea exact care-i situatia.. testele de sarcina mai pot da gres. Am fost la medic si am descoperit ca testul a fost corect. Chiar eram insarcinata…. Nu eram casatorita, nici nu aveam de gand sa ma casatoresc cu tatal copilului, desi ne cunosteam de 7 ani. Relatia noastra a avut de suferit de-a lungul timpului, am fost inselata… am iertat si totusi nu eram hotarata, nu am putut sa ma atasez de altcineva.

Si el, si mama mi-au propus sa avortez. La inceput mai discret, apoi din ce in ce mai insistent. Mama spunea ca totul in viata mea a decurs bine pana atunci si nu i-am facut probleme, nu am facut-o de rusine. Am fost o eleva buna, o studenta buna, acum aveam servici, aveam o reputatie buna si exact acum aveam sa “dau cu bota-n balta”. M-a durut mult faptul ca nu m-a sustinut atunci si ma durea si mai mult faptul ca amandoi nu constientizau ceea ce-mi cereau sa fac. Continuă lectura

Cât de nedemni pot fi unii aşa-zişi jurnalişti! Răspuns la un articol calomnios publicat pe unul din blogurile publicaţiei „Adevărul“


Pe unul din blogurile publicaţiei Ade­vă­rul au fost pos­ta­te o­piniile personale ale doamnei Ramona Ursu la a­dresa Patriarhului României, exprimate într-un limbaj incalificabil, calomnios şi nedemn pentru un jurnalist. Stilul în care sunt exprimate opiniile personale de către jurnalistul cotidianului Adevărul  tră­dează micimea sufletească şi patima specifică presei din primul deceniu al regimului comunist în România, atunci când Biserica şi slujitorii ei erau blamaţi la comandă pentru că nu se în­cadrau în ideologia ateistă impusă de autorităţile vremii.jurnalista  Ursu Ramona

Atacul grobian al jurnalistului de la Adevărul  nu mai miră pe nimeni de vreme ce, în urmă cu câţiva ani, acesta încerca obsesiv să convingă mai mulţi colegi de breaslă de a prelua teme de atac la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi a slujitorilor ei de pe un blog la realizarea căruia s-ar fi implicat personal.

Pe lângă atacul josnic la a­dresa Patriarhului României, jurnalistul cotidianului Ade­vă­rul  îşi permite să dezinformeze iresponsabil opinia publică asupra ajutorului acordat de Biserică sinistraţilor din ju­deţul Teleorman. Aşa cum au relatat mai multe instituţii media centrale şi locale, imediat după revărsarea apelor din zilele Sfintelor Paşti, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, din fonduri proprii şi cu ajutorul financiar în valoare de 25.000 lei oferit de Ar­hi­e­pis­copia Bucureştilor,  a ajutat cu alimente neperisabile şi apă cele aproape 500 de familii si­nistrate din judeţul Teleorman. În următoarele zile, celelalte eparhii din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române au urmat exemplul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi au virat sume de bani din fondurile proprii în contul Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului pentru ca această eparhie să continue să ajute familiile sinistrate din cele 19 localităţi inundate din judeţul Teleorman, inclusiv la refacerea caselor şi anexelor gospodăreşti afectate de viituri.

Cât priveşte colecta ho­tă­râtă de Sfântul Sinod pentru creştinii din Siria greu în­cercaţi din cauza tensiunilor sociale din ultimii ani, aceasta reprezintă un gest firesc de compasiune şi solidaritate al clerului şi credincioşilor or­to­docşi români faţă de suferinţa semenilor lor din această ţară a Orientului Mijlociu, aşa cum au procedat şi alte Biserici.

În concluzie, opiniile perso­nale ale jurnalistului cotidianului Adevărul  şi încercările sale de dezinformare denotă lipsă de demnitate personală şi deontologie jurnalistică, invidie şi ură faţă de Biserică şi slujitorii ei, specifice unei epoci pe care o consideram de mult apusă.(Biroul de presă al Patriarhiei Române)

deco9

Incinerare cu lumânare?!


sergiu_nicolaescuA vrut să fie ars. Soţia, mai tânără cu 47 de ani decât el, i-a împlinit dorinţa.

Când el avea 48 de ani, ea avea un an. Dacă i-ar fi spus: Ai grijă, să nu te joci niciodată cu focul, că te vei arde, ea l-ar fi crezut, poate, şi nu s-ar fi ars la mâini; acum nu l-a crezut şi s-a ars la suflet şi i-a ars sufletul. Totul s-a petrecut în Sâmbăta Bobotezei, repede. Zi de mare ajunare. Canalele TV au găsit şi vinovata, pe numele ei adevărat, Biserica Ortodoxă Română. Reporteri, doctori, psihologi, actori, regizori, politicieni ş.a. au început să tragă cu vorbele mai ceva ca la Turnul Babel. Toţi au uitat că în 2013 Nichita Stănescu ar fi împlinit 80 de ani, toţi au uitat versurile: Cu bulgări de zăpadă-n mâini/ azvârl în focul veşnic./ O zână, ninsă săptămâni,/ îmi ţine luna sfeşnic// când, aplecat şi încordat,/ în focul veşnic bulgări reci/ azvârl, mai alb, mai nepătat/ decât au fost în veci.// Se stinge? Nu se stinge, nu!/ El arde-n flame lungi şi iată/ Sprânceana mea-i de fum acu/ şi fruntea încordată.

Oamenii, simpli, şi de data aceasta nepuşi de nimeni, au huiduit, au refuzat păgânătatea actului în sine (Păgână este toată firea cuvântătoare care, voit, fuge de viaţa veşnică, Sf. Ioan Scărarul). S-au întrebat: de ce? Dar n-au acuzat Biserica. Acuzatorii erau la canalele TV care deversau în sufletele oamenilor toate murdăriile, inepţiile, jignirile, frustrările, nimicniciile acumulate în anul proaspăt încheiat. Maestrul, Marele, Celebrul, Cel mai…nu a vrut să azvârle cu bulgări în focul veşnic, el a vrut să fie ars, adică să se arunce cu toată existenţa lui în focul veşnic. A refuzat voit, conştient, misterul trupului înviat, adicămisterul materiei înduhovnicite (D. Stăniloae); fiindu-i teamă că va fi mâncat de viermi, a ales chinul, acel chin care îi va deveni un vierme neadormit.

Oamenii cu o sprânceană de fum şi o frunte încordată au azvârlit într-un mod alb, nepătatmirarea lor: cum este posibil să vii la Crematoriu îmbrăcat în alb? Mirarea oamenilor de la Crematoriu mi-a amintit de mirările lui Cehov: dacă luna ar fi locuită, ar cădea pe continentul nostru lături şi alte murdării! Cum ar putea să trăiască pe lună oameni, dacă ea există numai noaptea, iar ziua piere? Maestrula refuzat ca zâna, ninsă săptămâni(Moartea) să-i ţină luna sfeşnic. A vrut să fie ars, fără lumânare! Şi pentru aceasta, aţi ghicit, vinovată era tot ea, depăşitarămasa în urmăanchilozata Biserică Ortodoxă Română.

Atenagora, Patriarhul Constantinopolului, spunea: moartea este o poartă. Cel Înviat ne trece prin moarte în Viaţă. Suntem botezaţi în Moartea Lui ca să participăm la Viaţa Lui. Viaţa noastră se îngustează treptat-treptat până ce botezul nostru şi moartea noastră coincid. S-a spus că Maestrul şi-a regizat moartea. A refuzat Boboteazadin Duminica următoare. Părintele Stăniloae afirma că viaţa viitoare va fi o duminică. Maestrul, Marele, Celebrul, Cel mai… a ales Sâmbăta să fie ars şi nimeni din familie nu i-a schimbat alegerea, deşi ar fi putut să o facă. Ferice de Nichita: apă şi foc, gheaţă şi fum–/ azvârl şi strig, azvârl şi strig:/ Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,/ şi mă las nins şi nu mi-e frig.

Marele, Celebrul a ales frigul din Crematoriul cel veşnic. Mai este vinovată, acum, Biserica Ortodoxă Română? Nu! Fidelă propriilor rânduieli, ea nu poate avea un astfel de ritual, numit incinerare cu lumânare.

Pr. Sever Negrescu, poet şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România

pr sever_negrescuCel care ne tâlcuieşte acum proloagele şi adună în potir fărămiturile de cuvinte, părintele Sever Negrescu, s-a născut în 1960 la Husnicioara – Mehedinţi. După finalizarea cursurilor gimnaziale în Turnu Severin îşi continuă studiile la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova. Este perioada în care îl cunoaşte pe poetul Marin Sorescu care îl încurajează să scrie versuri.

După încheierea stagiului militar la Beiuş – Bihor, urmează cursurile Institutului Teologic Ortodox din Bucureşti, între anii 1983 – 1987, perioadă în care audiază şi prelegerile unor mari cărturari precum Ioan Alexandru, Şerban Cioculescu, Zoe-Dumitrescu Buşulenga, Edgar Papu, Dinu C. Giurăscu ori Dumitru Stăniloae. Continuă lectura

Dogmă și morală


Tema dogmei şi a moralei în general este enormă, fiindcă în esenţă îmbrăţişează fiinţa Bisericii şi fiinţa credincioşilor. Conţine toată credinţa noastră şi toată viaţa sfântă a Bisericii. E imposibil (pentru că în cele din urmă este o mare taină) s-o dezvolte cineva în câteva pagini, chiar dacă se referă doar la un singur sfânt contemporan al Bisericii noastre.

După cum constituţia ţării determină în linii mari viaţa cetăţenilor, aşa trebuie, păstrând proporţiile, să vedem şi dogma în viaţa credincioşilor în cadrul Bisericii.
Trăirea credincioşilor, de cealaltă parte, se numeşte morală. Aceasta îmbrăţişează totalitatea activităţilor oamenilor, nu e ceva parţial. Tot ceea ce face cineva, este morală.
Aşadar, aceste două lucruri nu se pot despărţi.
Cea mai mare erezie este despărţirea acestor două realităţi. Credinţa şi trăirea, dogma şi morala, trebuie considerate ontologice, reale, unite. După cum sunt, păstrând proporţiile, cele două firi ale lui Hristos, cu adevărat unite în persoana lui Dumnezeu Cuvântul, cum spune Sinodul al patrulea ecumenic, adică nedespărţite şi necontopite, aşa este şi aici.
Dogma nu este ceva dur şi rigid, care ni se impune de sus, cum consideră unii. Este un cadru de viaţă.
Este constatarea adevărului, ca conţinut al vieţii, care doar pune unele limite în viaţă.
Atunci când cineva depăşeşte aceste limite, abaterea aceasta, dacă nu există pocăinţă, este mortală. Asta înseamnă că dogma, spunând ce este ceea ce credem, nu-şi epuizează conţinutul. Ne arată doar acele limite, de la care dacă ne abatem în mod conştient, ştim cu siguranţă că ne-am zădărnicit viaţa.
Vorbim, desigur, mereu despre viaţa întru Hristos.
Cu alte cuvinte, dacă cineva nu crede corect în dogma Sfintei Treimi şi greşeşte în mod conştient, fie şi puţin, în această problemă, ne spun Părinţii Bisericii că acest „puţin” îl va scoate afară din acest cadru al vieţii (adică afară din Biserică). Am putea spune că cele două realităţi, dogma şi morala, credinţa şi trăirea, se conţin una pe cealaltă.
Dacă cineva nu crede corect, nu poate să trăiască corect. Dumnezeu nu vine în viaţa lui, nici nu lucrează prin el. Dimpotrivă la Sfinţii noştri, care au avut o relaţie vie cu Dumnezeu, Dumnezeu lucra şi continua să lucreze prin ei.
Când un om nu crede corect şi de exemplu, Îl respinge pe Hristos, Domnul ne-a spus că acela nu-L va primi nici pe Dumnezeu Tatăl. Atunci acel om nu-L are ca tată pe Dumnezeu, ci, după cum spune Hristos în discuţia cu iudeii, care nu-L primeau, îl are ca tată pe satana şi caută voia aceluia. Nu poate trăi corect, întrucât dacă nu-L primeşte pe Dumnezeu, nu-L lasă să lucreze în el.
Hristos ne-a spus: „Fără Mine nu puteţi face nimic.”, aşadar nu putem săvârşi nicio faptă bună fără Dumnezeu.
Astfel omul acesta trăieşte o viaţă stăpânită de satana, fiindcă nu crede corect.
Dogma schimbata include o trăire (morală) schimbată iar devierea de la viaţa ortodoxă, care este o viaţă în pocăinţă şi smerenie, conduce la schimbarea dogmelor, schimbare ce va acoperi această viaţă neortodoxă.
Asta se întâmplă cu aşa-zisă biserică papală care din cauza „marelui egoism” (deviere de la morală) al papei (cuvinte ale părintelui Porfirie Kavsokalivitul), a intodus şi menţine primatul papal, „infaibilitatea”, Fililoque şi o mulţime de alte dogme, care constituie o deviere de la dogma dreaptă.

Care este cea dintâi, dogma sau morala? Dogma şi morala sunt două feţe ale aceluiaşi lucru. Nu se pot despărţi una de alta. Deseori se pune întrebarea care este cea dintâi dintre ele sau care este cea mai importantă.
Părinţii Bisericii ne spun că cea dintâi este credinţa şi apoi urmează trăirea, iubirea. Prin urmare condiţia trăirii corecte este credinţa corectă. Să ne amintim aici ceea ce spune Hristos, că trebuie să fim „înţelepţi ca şerpii şi bânzi ca porumbeii”.
Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că înţelepciunea şarpelui constă în faptul că, atunci când se află în primejdie îşi păstrează capul. Dacă nu poate băga tot corpul sub o piatră, cel puţin îşi protejează ceea ce îi este absolut necesar, adică capul. Corpul lui, dacă se întâmplă să-l lovească cineva şi să-l taie, continuă să trăiască întrucât capul este întreg.
Într-un fel asemănător, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi noi în problema credinţei să nu facem nici un compromis; mai ales pe aceasta vrem s-o salvăm. Desigur, cel ce are credinţa dreaptă nu înseamnă automat că se şi mântuieşte. Va trebui negreşit să existe şi urmarea acestei drepte credinţe, care este dreapta trăire. Dacă acestea două nu merg împreună, atunci putem ajunge chiar până la demonizare. Diavolul, după cum ştim, crede şi ştie foarte bine cine este Dumnezeu, devreme ce odinioară a trăit lângă El şi l-a slujit în chipul lui Lucifer.
Trebuie aşadar cu înţelepciunea şarpelui (credinţa dreaptă) să existe negreşit şi cealaltă jumătate, blândeţea porumbelului (adică trăirea în neprihănire).
Cele spuse mai sus nu înseamnă că trăierea este pusă pe planul al doilea în relaţie cu dogma. Trăirea are pentru dogmă aceeaşi însemnătate pe care o are acoperirea în aur a banilor puşi în circulaţie. Este ştiut că banii puşi în circulaţie, pentru a avea valoare, trebuie neapărat să aibă o acoperire în aur.
În mod asemănător şi dreapta credinţă (banii puşi în circulaţie), nu asigură mântuirea noastră, dacă nu există şi dreaptă trăire (acoperirea în aur). Aşadar trăirea noastră, care trebuie să fie după Hristos, are această greutate uriaşă.

(Cele de mai sus se bazează pe omilia înregistrată a profesorului Dimitrios Tselengidis cu tema: „Dogma şi morală”, care a avut loc la Salonic în data de 15-01-2005).

Ecclesiologia dreaptă, adică credința dreaptă despre ce este Biserica și cum funcționează, se leagă strâns de vindecarea sufletului omului.
Biserica este Trupul lui Hristos unit inseparabil cu El, care este capul Său. Adevărul (dogma) și trăirea (morala) sunt Hristos, după cuvântul Lui nemincinos: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. (Ioan 14,6).
”În Tradiția ortodoxă, teologia și viața duhovnicească sau experiența, sunt unite inseparabil. Pentru Biserică adevărul și viața duhovnicească sunt una și aceeași persoană, adică persoana lui Hristos. Și după cum este de neconceput a se despărți persoana Dumnezeului-om, la fel de neconceput este a se despărți conținutul credinței de conținutul vieții, în unul și nedespărțitul trup sacramental al lui Hristos, Biserica.
Valoarea în aur a teologiei o constituie experiența duhovnicească a Bisericii. Asigurarea vieții duhovnicești a Bisericii este garantată de formularea conținutului credinței de către Sinoadele ecumenice.
Astfel orice modificare a experienței duhovnicești a Bisericii, contrazice conținutul credinței, iar orice modificare a învățaturii dogmatice a Bisericii înseamnă modificarea duhovnicității Bisericii, care în cele din urmă se rezumă la mântuirea și îndumnezeirea omului… Dogmele (Bisericii Ortodoxe) ca expuneri ale credinței, constituie monumente și canoane autentice și nemișcare ale credinței, care concentrează totodată și conținutul vieții sale. Asta pentru că subiectul credinței Bisericii este și subiectul vieții sale. Adică Biserica nu numai că crede în Dumnezeul Treimic, dar este și trupul sacramental al lui Hristos, care (Biserica, n.r.) trăiește întru Sfântul Duh și vădește slava lui Dumnezeu Tatăl în mădularele sale slăvite. Cu alte cuvinte adevărul dogmatic este înțeles ca plinătate a vieții.
(Dimitrios Tselengidis, ”Teologia și duhovnicitatea apuseană”. Note din predările din facultate, pag 2-4).

Profesorul Dimitrie Tselengidis s-a născut în localitatea Liparo – Pella, Grecia. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Aristotel“ din Tesalonic, şi a făcut studiile postuniversitare la Facultatea de Teologie din München, Germania. Astăzi este profesor la catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Aristotel“ din Tesalonic. Dintre lucrările sale amintim: „Teologia icoanei şi importanţa ei antropologică“ – 1984; „Har şi libertate după Tradiţia patristică a sec. al XIV-lea“ – 1998; „Sotiorologia lui Luther. Contribuţie la studiul teologiei lui Luther din perspectivă ortodoxă“ – 1998; „Satisfacerea dreptăţii divine după Anselm de Canterbury – abordare teologică din perspectivă ortodoxă“ – 1995.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg