Troparul Sf. Cuvios Daniil Stâlpnicul (11 decembrie)


Stâlp al răbdării ai fost râv­nind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufle­tele noastre. (Toparul, gl.1)

Condacul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul

Glasul 8

Ca o pârgă a firii…

Suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cu sfintele tale fapte şi ca o stea mult strălucitoare, ai depărtat, părinte, în­tunericul înşelăciunii. Pentru aceasta te rugăm pe tine, luminează şi acum, în inimile robi­lor tăi, lumina cea neapusă a cunoştinţei.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

sf-cuv-daniil-stalpniculSfantul Daniil Stalpnicul s-a nascut in satul Vitaria din Mesopotamia, din parinti crestini. Fiind singurul copil daruit lor de Domnul, acestia l-au inchinat cu totul  Lui , inca din perioada copilariei. El a imbratisat viata monahala la varsta de doisprezece ani cu binecuvantarea Sfantului Simeon Stalpnicul.

Sfantul Daniil a plecat din manastire si s-a salasluit intr-un templu pagan parasit de la tarmul Marii Negre. Dupa o vreme, a urcat pe un stalp pe care a ramas pana la moartea sa, indurand arsita, frigul, dar si atacurile demonilor. In jurul acelui stalp s-a strans un numar mare de ucenici, pe care Sfantul i-a povatuit prin pilda vietii lui si prin cuvant.

Chiar imparatul Leon cel Mare a venit la stalpul Sfantului Daniil fiind insotit de oaspeti din strainatate, principi si aristocrati, carora aratandu-le stalpul, a marturisit: „Iata cea mai scumpa comoara a imparatiei mele!”

Sfantul Daniil si-a prorocit ziua mortii. La iesirea sufletului lui ucenicii au vazut pe sfintii ingeri, proroci, apostoli si mucenici deasupra stalpului pe care vietuise cuviosul.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Anunțuri

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Troparul, viața, acatistul. (13 decembrie)


Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul 8

Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condacul Sf. Ierarh Dosoftei

Glasul 3

Arătatu-te-ai bun lucrător în via lui Hristos, folosind cuvântul Evangheliei Domnului la povățuirea dreptcredincioșilor pe calea mântuirii, ca un adevărat păstor duhovnicesc al Bisericii și slujitor al oamenilor. Credința păzind-o și pe credincioși către Dumnezeu îndreptându-i, întărești nădejdea în sufletele celor care te cinstesc, fericite ierarhe.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei:

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocroteacă pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

sf_ierarh_dosofteiViaţa Sfântului

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.
Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei”.
Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.
Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug: traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniştea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărţi tipărite a u fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi  inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688.
În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana şi peste puţină vreme va cunoaşte moarte martirică.
După refacerea tipografiei de la Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: Dumnezăiasca Liturghie (1679 şi 1683), Psaltirea de-nţăles (1680), cu text paralel în română şi slavonă, Molitvănic de-nţăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forţate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar şi dragostea sa pentru sfinţi şi pentru sfinţenie. De aceea, el scrie despre sfinţi cuvioşi români pe care i-a cunoscut personal şi despre alţii pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt, carii am şi vădzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ, şi Rafil de Agapia, i-am sărutat şi svintele moştii. Apucat-am în dzâlele noastre părinţ nalţ la bunătăţ şi-n podvig, şi plecaţ la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani. Şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!”.
În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiţi să se retragă, polonii au luat cu ei mulţime de pietre scumpe, odoare din aur şi argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elineşte în slavo-rusă scrieri ale Sfinţilor Părinţi Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfinţenia vieţii lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovniceşti, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia şi să-i dea cinstire cuvenită. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoţit în exil aflăm că sfântul şi-a cunoscut vremea chemării sale la veşnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!


Sf. Ier. Dosoftei alaturi de Sf. Stefan cel Mare

Numele de mirean al lui Dosoftei era Dimitrie Barila. Se trăgea din familia macedoromână Papară din Liov. Călugăr la mănăstirea Pobrata (Probota) în 1649, cu numele de Dositei, a ajuns episcop de Huşi în 1658, episcop de Roman în 1660 şi mitropolit al Moldovei în 1671. În anul 1686 Jan Sobieski, regele Poloniei, a întreprins o expediţie militară în Moldova, reuşind să ocupe şi Iaşiul. Cronicarul Ion Neculce scrie: „Atunce au luat craiul şi pe Dosofteiu mitropolitul din Ieşi, cu toate hainele şi odoarăle mitropoliei. Ş-au luatu şi moaştele lui Sfetei Ion Novei de la Suceavă … ”. Tot Neculce ne încredinţează că „Acest Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Şi era neam de mazîl; prè învăţat, multe limbi ştiè: elineşte, lătineşte, sloveneşte şi altă adîncă carte şi-nvăţătură, deplin călugăr şi cucernic, şi blînd ca un miel. În ţara noastră pe-ceasta vreme nu este om ca acela.”

Dosoftei şi-a sfîrşit viaţa în decembrie 1693 în Polonia la Strij (Stryj în poloneză), fiind înmormîntat la mănăstirea Zolkiev. A fost una din marile personalităţi ale ortodoxiei.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Dosoftei pe 14 octombrie 2005. Sfîntul ierarh Dosoftei este sărbătorit pe 13 decembrie.

În 1673 a publicat în orăşelul polonez Uniev „Psaltirea pre versuri tocmită”, principala sa creaţie, prima mare operă în versuri scrisă în româneşte. Această psaltire în versuri a fost scrisă după modelul psaltirii în versuri a marelui poet polonez Jan Kochanowski (1530-1584).

Dosoftei a reînfiinţat tipografia de la Iaşi, aici apărînd „Dumnezăiasca liturghie” (în 1679, urmată în 1683 de o a doua ediţie, completată), „Psaltirea de-nţeles” (Psaltirea slavo-română, 1680), „Viaţa şi petrecerea sfinţilor” (4 volume, 1682-1686), precum şi multe alte cărţi religioase.

Opera sa – atît traduceri cît şi scrieri personale – a reprezentat un puternic impuls pentru cultura în limba română.

  • Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
  • Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (ed. a Ii-a, Iaşi, 1683);
  • Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680 (text paralel: slavon şi român);
  • Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683, având, după prefaţă, un
  • Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
  • Parimiile preste an, Iaşi, 1683, având tipărit din nou
  • Poemul cronologic, cu mici adaosuri şi modificări.
  • Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682-1686, lucrare de compilaţie, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) şi slave.
Casa Dosoftei din Iasi

Casa Dosoftei din Iasi

Acatistul Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Condac 1:

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Icos 1:

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 2:

Cu mare bucurie în suflet te slăvim, Sfinte Părinte, pentru că ai lăsat casa părintească și la Mănăstirea Probota te-ai închinoviat pentru duhovniceștile nevoințe în care, cu multă sârguință, i-ai întrecut pe cei ce-ți erau povățuitori. De aceea, și noi, văzând acest minunat lucru, cu bucurie Îl mărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icos 2:

Plăcută a fost Domnului osteneala ta, că te-a ales să fii sfințit ca să-I slujești cu dragoste și cu credință din tinerețe. De aceea îndrăznim să-ți aducem laude ca acestea:
Bucură-te, ostenitorule pentru cele călugărești;
Bucură-te, smerit rugător cu îngerii în ceruri;
Bucură-te, că ai lăsat casa părintească;
Bucură-te, că din tinerețe ai ales viața monahicească;
Bucură-te, că ai părăsit deșertăciunile lumești;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuțile dumnezeiești;
Bucură-te, că pentru curăția ta harul preoției ai primit;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu multă dragoste ai slujit;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 3:

Spre tine pururea nădăjduim, Părinte Sfinte, că multă râvnă ai avut a urma povețelor părinților îmbunătățiți. Pentru aceea, și noi la ajutorul tău alergăm, ca prin rugăciunile tale să împlinim poruncile dumnezeiești și să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Cu multa-ți osteneală ai sporit în credință, iubire și rugăciune și te-ai învrednicit a fi părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Călăuzit-ai pe monahi către Hristos și, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi, ai înnoit viața duhovnicească. Pentru aceasta primește de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, om duhovnicesc în trup pământesc;
Bucură-te, chip îmbunătățit al cinului monahicesc;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi țarină bună și roditoare;
Bucură-te, mlădiță tânără, rază curată a Bisericii;
Bucură-te, a călugărilor lumină;
Bucură-te, a celor cuvioși călăuză;
Bucură-te, iubitorule de nevoință;
Bucură-te, învățătorule cu multă credință;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 4:

Pentru multa ta înțelepciune, ierarh al Hușilor și Romanului ai fost rânduit, unde cu multă sârguință și dragoste de Dumnezeu ai înnoit bisericile și mănăstirile, zidind sufletește pe toți cei păstoriți cu smerenie și bunătate. Pentru aceea văzând minunata ta lucrare, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Vrednic făcându-te de înălțimea chemării arhierești, te-ai arătat pildă de slujire, de blândețe și milostenie, iar noi bucurându-ne îți zicem ție:
Bucură-te, tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, poet duhovnicesc al Psaltirii;
Bucură-te, traducător al Liturghiei;
Bucură-te, rugător împreună cu îngerii;
Bucură-te, că ai unit rugăciunea cu fapta;
Bucură-te, că ai miluit săracii;
Bucură-te, cel ce te veselești în Biserica biruitoare;
Bucură-te, că de la Împăratul Hristos primești binecuvântare;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 5:

Ajungând părinte duhovnicesc și păstor al întregii Moldove, i-ai uimit pe toți cu multa ta înțelepciune, precum și cronicarul scrie. De neam străin, cucernic și blând ca un mielușel, multe limbi știai a vorbi. De aceea pentru multele tale daruri Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Mare cărturar te-ai arătat, asemenea Sfinților Părinți, pe care i-ai iubit. Căci, luminat fiind cu razele înțelepciunii celei mai presus de cunoștință, Sfintele Scripturi și cărțile de cult pe limba poporului le-ai diortosit. Pentru aceasta noi, nevrednicii, te cinstim, grăind așa:
Bucură-te, fiu și părinte duhovnicesc al Moldovei;
Bucură-te, arhiereule luminat cu cerească lumină;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor;
Bucură-te, Arhipăstor al Mitropoliei;
Bucură-te, teolog al Sfintei Scripturi;
Bucură-te, prieten al Sfinților Părinți;
Bucură-te, al slujbelor sfinte tălmăcitorule;
Bucură-te, pe înțelesul poporului vorbitorule;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 6:

Sfinte Ierarhe Dosoftei, iubitor de frumos arătându-te, cuvintele psalmistului David în dulci versuri românești le-ai preschimbat și în sufletele credincioșilor le-ai semănat. Pentru aceasta, cunoscând roadele ostenelilor tale, lui Dumnezeu, dăruitorul mulțimii darurilor, Îi cântăm: Aliluia!

Icos 6:

Auzind credincioșii versurile tale cele minunate, inimile lor s-au întraripat de dumnezeiescul dor, că ai făcut să răsară într-însele credința cea lucrătoare de fapte bune și iubirea cea pentru Dumnezeu. De aceea, văzând harul tău cel dumnezeiesc, îți glăsuim:
Bucură-te, privighetoare dulce cântătoare;
Bucură-te, cel ce ești al psalmilor versuitor;
Bucură-te, cel ce ești priceput traducător;
Bucură-te, cel asemenea lui Gură de Aur cuvântător;
Bucură-te, minte sfințită de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, călăuzitor al neamului românesc;
Bucură-te, teolog al Duhului Sfânt lucrător în Liturghie;
Bucură-te, prieten al Bisericilor Ortodoxe surori;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 7:

Mare dar ai făcut limbii românești prin tâlcuirile la slujbele dumnezeiești și învățăturile Sfintei Scripturi pe înțelesul tuturor. Acestea noi înțelegându-le și ca pe niște nestemate de mult preț avându-le, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Ca unul ce te-ai făcut sfinților următor, ai fost insuflat de Duhul Sfânt să alcătuiești „Viața și petrecerea lor”, arătându-ne calea spre desăvârșire. Iar ca o slugă credincioasă slujind Păstorului păstorilor, te lăudăm așa:
Bucură-te, ctitor al limbii românești;
Bucură-te, păstrător al tradițiilor apostolești;
Bucură-te, tâlcuitor de slujbe sfinte;
Bucură-te, următor al sfinților Părinți;
Bucură-te, scriitor al vieții sfinților;
Bucură-te, păstor cărturar al poporului;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, statornic slujitor al Bisericii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 8:

Arhipăstor al Bisericii Moldovei, dascăl și lucrător al rugăciunii, cercetai mănăstirile și sihăstriile din eparhie, pe Cuvioșii Părinți nevoitori, folosindu-te mult de smerenia, răbdarea și sfințenia vieții lor. Iar tu, părinte sfinte, întărindu-i cu povața, ajutându-i și cu fapta, pe toți i-ai mângâiat. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile tale, s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu, I-au cântat: Aliluia!

Icos 8:

Odorul de mare preț al Moldovei, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ți-a adus nespusă mângâiere și ajutor în multele ispite și încercări. Iar când, din binecuvântate pricini, la Catedrala de la Iași le-ai mutat, cu mare sfințenie le cinsteai, iar la vreme de primejdie rugăciuni prin țară făceai și multe minuni și semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. De aceea, și noi cu dragoste cinstim sfintele tale moaște, zicând:
Bucură-te, destoinic ocârmuitor al Bisericii în vremi de restriște;
Bucură-te, că mult te-ai împotrivit învățăturilor eretice;
Bucură-te, cel ce ai iubit înfrânarea;
Bucură-te, că te-ai întrarmat cu răbdare;
Bucură-te, al sfântului Ioan fierbinte cinstitor;
Bucură-te, că în multe primejdii i-ai cerut ajutorul;
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu minuni a lucrat;
Bucură-te, că ai alinat suferința poporului;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 9:

Când grele încercări s-au abătut peste țara Moldovei, mare strâmtorare poporul suferind și multe biserici prin foc s-au mistuit, tu, ca un ostaș vrednic al lui Hristos, stâlp al credinței te-ai arătat turmei tale, Cuvioase Părinte. Pentru aceea Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Prădând năvălitorii bisericile și mănăstirile, au luat cu ei mulțime de odoare sfinte și chiar racla cu moaștele sfântului Ioan cel Nou. Văzând acestea, păstorule cel bun, cu lacrimi îi rugai să nu te despartă de sfântul tău ocrotitor, alegând să pleci în pribegie; de aceea, te lăudăm:
Bucură-te, stâlp al credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor nevoiași;
Bucură-te, alinător al durerilor;
Bucură-te, părinte iubitor de țară și neam;
Bucură-te, că pe Sfântul Ioan mult l-ai cinstit;
Bucură-te, că în pribegie credința ortodoxă ai păstrat;
Bucură-te, că în Polonia păstor demn te-ai arătat;
Bucură-te, că nici atunci neamul tău nu l-ai uitat;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 10:

Fiind în țară străină, dorul de patrie te mistuia. De aceea, nu ai încetat a scrie cărți de folos, tâlcuind din scrierile Sfinților Părinți, pentru poporul tău. Și mulți folosindu-se de înțeleptele tale cuvinte și de smerita-ți purtare minunându-se, cu bucurie cântau lui Dumnezeu, Celui ce te-a slăvit: Aliluia!

Icos 10:

Multe din cele trebuincioase lipsindu-ți, nu ți-ai pierdut nădejdea, ci cu mai multă sârguință ai lucrat pentru învățarea dumnezeieștilor dogme, având grabnic ajutători pe trâmbițele Duhului: pe sfinții Hrisostom și pe Efrem, pe Damaschin și pe Simeon Noul Teolog. Pentru aceasta, cu smerenie, te lăudăm:
Bucură-te, pildă de îndelungă răbdare;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, cel ce patria ta mult ai iubit-o;
Bucură-te, căci prin cuvânt pe mulți ai înțelepțit;
Bucură-te, spic ceresc cu însutită rodire;
Bucură-te, că de la sfinți ai cerut ajutor;
Bucură-te, candelă a învățăturii;
Bucură-te, luminat povățuitor al mântuirii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 11:

După multă osteneală și răbdare, în pribegie săvârșind călătoria acestei vieți, Cuvioase Părinte, te-ai mutat către locașurile cerești. Moartea ta a fost înălțare la viața veșnică, căci înaintea Sfintei Treimi te-ai învrednicit a sta. Sfântă ți-a fost ascultarea și binecuvântată a fost tăierea voii tale, Sfinte Dosoftei. Pentru aceea, cu rugăciunile tale ajută-ne să ne învrednicim a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Pom al raiului fiind, fericite, având stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne ca sub umbra acelora totdeauna să ne sălășluim și să grăim către tine:
Bucură-te, înger sfânt care te-ai născut pe pământ;
Bucură-te, cel ce-n lume boldul răului ai frânt;
Bucură-te, că în ceruri cu sfinții locuiești;
Bucură-te, că Domnului pentru noi te rogi;
Bucură-te, că ești rugăciune vie și nemuritoare;
Bucură-te, rază a Duhului Sfânt;
Bucură-te, visterie a comorilor cerești;
Bucură-te, că Moldova tu din cer o ocrotești;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 12:

Prealuminate Ierarhe Dosoftei, caută cu milostivire din înălțimea slavei cerești spre noi, care luptăm cu multe necazuri pe marea acestei vieți și, primind puținele noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta dimpreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată, pentru că te-ai învrednicit a vedea preafericita față a Treimii Celei nedespărțite și neîncetat te rogi pentru plinătatea Bisericii lui Hristos și pentru poporul nostru românesc. De aceea, te rugăm primește lacrimile noastre de mulțumire pentru tot darul cel bun și desăvârșit mijlocit nouă de sus, de la Părintele luminilor, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, că lupta cea bună toată viața ai luptat;
Bucură-te, că adevărata credință până la sfârșit ai păstrat;
Bucură-te, cel care întru înălțimile cerești sălășluiești;
Bucură-te, că fața Sfintei Treimi o privești;
Bucură-te, al tuturor sfinților prieten iubit;
Bucură-te, al poporului tău ajutor neprețuit;
Bucură-te, sfinte mărturisitor al credinței strămoșești;
Bucură-te, cel ce din cer azi pe noi ne aperi;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 13:

O, prealuminate Ierarhe Dosoftei, primește smerita noastră rugăciune și mijlocește pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să ne izbăvească de înfricoșata muncă a iadului și să ne învrednicească de bucuriile cerești, ca, dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Aliluia! (de 3 ori)

Icos 1:

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 1:

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Rugăciune către Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos. Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocroteacă pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

Continuă lectura

Troparul și acatistul Sf. Sfinţit Mc. Haralambie (10 februarie)


Arătatu-te-ai, fericite Haralambie, ca un stâlp nemişcat Bisericii lui Hristos şi sfeşnic lumii pururea luminos. Strălucit-ai în lume prin mucenicie, înţelepte şi ai ridicat întunecarea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuim noi.

Acatistul Sf. Sfinţit Mc. Haralambie – 10 februarie

Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Icos 1:

Acinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie! Continuă lectura

Stihirile Paştilor


Psalţii Catedralei Patriarhale – Stihirile Paştilor

Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui (Ps. 67:1)

Paştile cele sfinţite astăzi nouă S-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte. Paştile cele de taină. Paştile cele preacinstite. Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii.

Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului (Ps. 67:2a)

Veniţi de la vedere femei binevestitoare și ziceţi Sionului:
primește dela noi bunele vestiri de bucurie, ale Învierii lui Hristos;
Veselește-te, saltă și te bucură, Ierusalime, pre Împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un Mire ieșind.

… aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, (Ps. 67:2a)
Iar drepţii să se bucure şi să se veselească  (Ps. 67:2b)

Mironosiţele femei, foarte de dimineaţă, stând înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, aflat-au înger pe piatră şezând; şi acela, grăind către dânsele, aşa a zis:
Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Ce plângeţi pe Cel nestricat, ca şi cum ar fi în stricăciune? Mergând, vestiţi ucenicilor Lui.

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.  (Ps. 117:24)

Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit; Paştile cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; O Paştile, izbăvire de întristare!

Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi apostolilor!

Troparul Sf. Antonie cel Mare (17 ianuarie)


Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Antonie era egiptean, venind pe lume la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lângă Hercula. Se trăgea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săi a împărţit averea cu sora sa mai mică, pe care o avea în grijă. El va lăsa totul în urmă după ce va înţelege cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia după Matei: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi dă-le săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri“. Antonie a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Ortodoxiei, care a avut mereu în minte modelul marelui postitor al Legii celei vechi, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost, cu toate acestea, învăţătorul şi dascălul celor mai mari cărturari ai vremii, printre ei numărându-se şi Sfântul Atanasie, patriarhul Alexandriei. Sfântul Antonie este privit de posterioritate drept fondator al monahismului ortodox.

Antonie cel Mare este unul dintre stâlpii neclintiţi pe care a fost clădit monahismul Ortodoxiei. Deşi nu a fost un om învăţat, deşi nu a urmat marile şcoli ale timpului său, fiind un om simplu, Dumnezeu l-a înzestrat cu plinătatea harului Său, iar pentru aceasta a fost căutat de iubitorii de Dumnezeu pustnici pentru a le fi învăţător. A învătat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi şi, dedându-se vieţii pustniceşti, a întrecut pe mulţi, făcându-se pildă tuturor celor de după dânsul.

Viaţa Sfântului Antonie scrisă de discipolul său, Sfântul Atanasie patriarhul Alexandriei, descrie într-un amplu discurs lupta duhovnicească a Sfântului împotriva demonilor. Imaginea ce se conturează duce la concluzia că virtutea în om e naturală, asceza monahală nu face altceva decât să realizeze vocaţia fundamentală a omului de a fi icoană vie (chip şi asemănare) a lui Dumnezeu pe pământ.

Începutul vieţii de pustnic

Se tragea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săi a împărţit averea cu sora sa mai mică pe care o avea în grijă. Jumătatea sa de avere, Antonie a împărţit-o la săraci, iar el, la mai puţin de 20 de ani, şi-a pus viaţa în mâna lui Dumnezeu, petrecând în pustnicia atât de mult dorită. Se spune despre Sfântul Antonie că nu era un om foarte înzestrat intelectual, fiind socotit de către oameni sărac cu duhul. Dar cea mai mare bucurie a sa a fost, încă din pruncie, comuniunea cu Hristos din Sfânta Liturghie. El va lăsa totul în urmă după ce va înţelege cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia de după Matei: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi dă-le săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri“. În momentul acela, Antonie a dăruit pământurile sale săracilor (avea 300 de pământuri bine roditoare), iar pe sora sa o va încredinţa unei şcoli de fete, el începându-şi din acest moment viaţa de pustnic.

La început, Antonie s-a nevoit în apropiere de satul său, învăţând de la un bătrân, care din tinereţe se nevoia în viaţa monahală, să împletească munca cu rugăciunea. Pentru a scăpa cu totul de supărările oamenilor, el a mers în apropierea Mării Roşii, în speranţa de a se lepăda total de lume şi de grijile ei. Aici a petrecut vreme de douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii, avându-L aproape pe Dumnezeu în încercările pe care i le punea înainte vrăjmaşul. După ceva timp a plecat de aici, mergând într-o cetate părăsită de pe malul drept al Nilului, unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii.

Antonie şi lupta cu diavolul

Din Pateric şi din Vieţile Sfinţilor aflăm despre smerenia Sfântului, luată ca pildă de ucenicii săi şi de urmaşii acestora. Dumnezeu i-a dat şi puterea de a-l înfrunta pe diavol, de a-i descoperi modurile în care acesta îi muncea pe călugări şi pe drept-credincioşi, încercând a-i câştiga pentru împărăţia întunericului.

Diavolul a început să se teamă văzându-l pe Antonie, un tânăr cu viaţa aleasă, venind pe teritoriul său în pustie, căci acolo unde era Antonie, era prezent şi Hristos. În multe momente vrăjmaşul s-a apropiat de Antonie în chip ascuns, încercând să-l rupă de la rugăciune şi să-l scoată din adâncul nevoinţelor sale: aducându-i aminte de avuţii, de purtarea de grijă a surorii sale, de prietenia multora, de iubirea de argint, de iubirea de slavă, de dulceaţa desfătării şi de celelalte odihne ale vieţii; şi mai pe urmă arătându-i asprimea faptei bune şi osteneala pe care aceasta o necesită. În gândul lui Antonie diavolul a pus şi neputinţa trupului şi lungimea vremii, ridicând în mintea acestuia mulţime de năluciri care să-l depărteze de la cugetarea cea dreaptă. Vrăjmaşul s-a lovit în toate aceste încercări de credinţa Sfântului ca de o stâncă.

Sătul de încercările sale zadarnice de a-l ispiti pe Antonie, diavolul a grăit el însuşi Sfântului, zicând: „Eu sunt cel care am primit sarcina prinderii trupului şi duhul desfrânării mă numesc: pe câţi voiesc să fie înţelepţi i-am amăgit; pe câţi i-am momit cu plăceri, i-am plecat mie; eu sunt cel pentru care proorocul mustră pe cei ce au căzut, zicând: de duhul desfrânării v-aţi amăgit; căci prin mine aceia s-au împiedicat. Eu sunt care de multe ori te-am supărat şi de atâtea ori am fost răsturnat de tine“. Şi auzind acestea Antonie, mulţumind lui Dumnezeu şi îmbărbătându-se, a zis către dânsul: „Deci, prea mult eşti defăimat; nici o grijă nu am cu tine de aici înainte; căci Domnul îmi este ajutor şi eu voi privi asupra vrăşmaşilor mei“.

După modelul proorocului Ilie

Antonie a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Ortodoxiei, a avut mereu în minte modelul marelui postitor al Legii celei Vechi, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. La fel ca şi Ilie proorocul, Antonie a parcurs treptat etapele ascetice ale nevoinţelor, cu înlesnire suferind osteneala, căci având osârdia sufletului, pe toate le făcea cu o pornire plăcută din interior, aşa încât cea mai mică pricină de nevoinţă a sa era cu greu acceptată de un om obişnuit.

Privegherea a lucrat-o treptat, ajungând să petrecă nopţi întregi fără somn. Mânca o dată pe zi, după apusul soarelui, uneori şi după două zile, iar de multe ori şi după patru zile se împărtăşea de hrană, iar hrana lui era pâine şi sare, şi băutura era numai apa, iar despre carne şi vin nici nu mai încăpea vorba.

Pentru somn, Sfântul întrebuinţa o rogojină, iar mai apoi se culca chiar pe pământ, gândind mereu la cuvintele Apostolului: „când sunt slab, atunci sunt puternic“. Fiecare zi o socotea începutul pustniciei sale, căci nu voia cu vremea să măsoare calea faptei bune, căci el nu pomenea vremea trecută, arătând în fiecare zi mai mare efort spiritual şi mai multă osteneală, urmând totdeauna învăţătura Sfintei Scripturi: „cele din urmă uitându-le şi la cele dinainte întinzându-ne“, aducându-ne aminte de cuvântul proorocului Ilie care zice: „viu este Domnul Căruia i-am stat înainte astăzi“, înţelegând astăzi, fără măsură trecută, ci ca şi cum ar fi început în fiecare zi.

În toate nevoinţele sale, Antonie l-a avut pildă pe marele Ilie, zicând că „se cade sihastrului ca petrecerea marelui Ilie s-o aibă ca oglindă în viaţa sa“.

A murit la 105 ani, lăsând în urma sa „oştiri“ întregi de călugări

Datele pe care le avem despre Sfântul Antonie sunt relatările Sfântului Atanasie, ucenicul său. Din scrierile acestuia aflăm că Antonie a murit la vârsta de 105 ani, lăsând în urma sa mulţime de ucenici şi oştiri întregi de monahi. Când filosofii care veniseră la dânsul, iscodindu-l, l-au întrebat: „Ce este mai veche, cunoaşterea sau cartea? Şi care dintre acestea două a fost cauza celeilalte?“, la răspunsurile date de Antonie ei au plecat ruşinaţi, dându-şi seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe când Antonie avea Cunoaşterea însăşi. El a fost omul care a atins desăvârşirea încă din această viaţă, a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de 85 de ani, s-a desăvârşit pe sine şi aşa a putut să-i desăvârşească şi pe alţii. Plin de liniştea vieţii petrecute în comuniune cu Dumnezeu, de ani şi de fapte bune, Sfântul a urcat la cele de sus în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului.

icoana minuni Antonie cel MareScrierile Sfântului Antonie cel Mare

Influenţa extraordinară a Sfântului marchează în mod real începutul monahismului. Dintre scrierile sale au ieşit la lumină până acum şapte scrisori amintite de Sfântul Ieronim. Ele au apărut în mai multe traduceri: două redactări în limba latină (prima este o traducere ce datează din anul 1516 şi aparţine lui Symphorian Champerius, după un manuscris grec, iar a doua este tradusă după un manuscris arab, cuprinzând un text mai larg, aici alăturându-se, pe lângă cele şapte epistole puse sub numele lui Antonie, şi treisprezece epistole care aparţin ucenicului său Ammonas, urmaşul lui Antonie la conducerea chinoviei din Pispir), iar în timpul mai nou a început să fie descoperit şi textul copt, cel original, al unora dintre aceste epistole.

Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare“

Este o mănăstire ortodoxă a creştinilor copţi din Egipt, fiind totodată şi una dintre cele mai vechi aşezări monahale de aici. A fost întemeiată la anul 356, în urma morţii Sfântului Antonie, situându-se la poalele munţilor Al-Qalzam, în apropiere de Al-Zaafarana. Din relatările istorice aflăm că mănăstirea constituia primul nucleu monastic din vremea împăratului Iulian Apostatul.

Primii călugări de aici obişnuiau să trăiască în peşterile masivilor din apropiere, dar se duceau în fiecare duminică şi sărbătoare pentru liturghie în biserica centrală. Abia în secolul al V-lea, anahoreţii singuratici au îmbrăţişat modul de vieţuire chinovial, construind cele dintâi chilii ale mănăstirii.

Mănăstirea Sfântului Antonie a avut un rol important în istoria bisericii copte, fiind locul de găzduire pentru numeroşi creştini care au avut nevoie de adăpost în vremuri grele, găsind aici tot ceea ce era necesar pentru a duce o viaţa de comuniune cu Dumnezeu.

Ioniţă Apostolache

Troparul și acatistul Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina (25 noiembrie)


https://i2.wp.com/www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/1125-ecaterina.jpg“Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.”

ecaterina-sinaiRar se se afla in lume persoane care sa fie daruite cu atatea daruri lumesti ca si Ecaterina: nascuta in Alexandria in familie de imparat, bogata, frumoasa si mai ales extraordinar de inteleapta (Homer, Aristotel, Platon, Virgiliu, Hipocrat sunt doar cativa din cei a caror mestesug Ecaterina il deprinsese si il stapanea deja la varsta  18 ani ). Chiar imparatul pe care il sfideaza public recunoaste ca ei i se cade sa imparateasca alaturi de el, cerand-o de sotie. Si totusi, Ecaterina renunta la nume si bogatie, acceptand sa fie intemnitata si chinuita public, renunta la frumusetea sa ( “eu sunt pamant si cenusa si toata frumusetea ca o floare se vestejeste si ca visul piere prin boala sau batranete; iar dupa moarte cu totul putrezeste”), renunta la intelepciunea lumeasca ( “am invatat tot mestesugul cartilor ritoricesti, filosofice si masurarii pamantului si alte intelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea caci sunt desarte si nefolositoare si am voit a ma face mireasa Stapanului Hristos, care graieste prin proorocul sau acestea: Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta stiutorilor o voi lepada”).

Ce anume poate fi cauza unei asemena radicale intoarceri de la lumesc la duhovnicesc? Ce anume poate determina o tanara fata, constienta de calitatile sale neasemuite si care este indreptatita sa ceara orice favoruri lumesti, sa renunte la ele, dandu-si in final drept jertfa suprema, chiar propriul trup? Ce anume a inteles tanara Ecaterina, cea care cu mintea ei stralucita a atins limitele stiintelor vremii ei, de a oferit totul pentru nimic din cele vazute? “Ravniti insa la darurile cele mai bune. Si va arat inca o cale care le intrece pe toate: dragostea si bunurile ei” spune Apostolul!  Doar puterea dragostei dumnezeiesti, doar Duhul Sfant pogorat prin Botez, doar atingerea lui Dumnezeu care este iubire puteau sa o transforme pe Ecaterina in Mireasa vesnica a Domnului Iisus. “Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui, iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele simtite si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cu cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns, nestiut” ii spune batranul cel intelept la care ea a fost dusa de mama crestina, pentru alinarea sufletului ei. Din momentul in care cunoaste, cu mintea si cu inima, invatatura Fiului lui Dumnezeu, Ecaterina devine una dintre cele mai frumoase si mai patetice propavaduitoare a crestinismului intr-o epoca de mare prigoana, dar si plina dovezi minunate ale prezentei adevaratului Dumnezeu alaturi de fiii Sai.

Participand la confruntare publica cu primii 50 de intelepti ai imperiului, chemati de imparat sa-i combata argumentele pro-crestine, torturata apoi fizic de catre cei care pot ucide doar trupul, Sf Ecaterina reuseste prin stralucita sa pledoarie si prin exemplul sau sa-i aduca la Hristos pe toti carturarii cu care discuta, pe sotia imparatului Maximin – prigonitorul sau, pe bunul si viteazul dregator Porfirie impreuna cu 200 de ostasi, precum si mare parte din poporul care o urma, jelind-o. Moare bucurandu-se ca Il vede pe iubitul sau Mire chemand-o la El “ca sa imparateasca impreuna cu Dansul si sa se veseleasca in veacul cel fara de sfarsit. Continuă lectura

Sfanta Preacuvioasa Mare Muceniţă Anastasia Romana – 29 octombrie


2910_anastasia-romanaAceasta a trait pe vremea imparatilor Deciu (250-253) si Valerian (253-260) guvernator al Romei fiind Prov, pe cand se pornise, iarasi, mare prigoana impotriva crestinilor. Romana de neam, tanara cu varsta, Sfanta Anastasia se afla pe atunci intr-o mica manastire de fecioare, pierduta printre livezi si gradini, din apropierea Romei, unde era stareta o imbunatatita calugarita, anume Sofia. Ramasa orfana la varsta de trei ani, ea fusese luata de batrana Sofia si crescuta la manastire, unde covarsea cu frumusetea si cu dragostea catre Hristos pe toate celelalte tinere de varsta ei.

Oricat de ferita de lume era, oamenii tot aflasera de frumusetea si intelepciunea ei si multi o cerusera in casatorie. Dar fecioara ramanea neclintita in dragostea ei catre Hristos si voia cu infocare sa ramana pentru toata viata mireasa a Domnului Iisus. Auzind Prov, dregatorul, de aceasta fecioara, a trimis ostasi sa o caute si, afland-o, au adus-o inaintea lui, in lanturi. Si o sfatuia dregatorul sa-si caute un barbat si sa se marite si, intorcandu-se, sa se inchine zeilor, ca frumusetea ei sa nu se piarda in zadar. Iar ea a raspuns: „Viata si veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru Care de o suta de ori, de ar fi cu putinta, sunt gata a muri.”

Auzind acest cuvant, Prov a poruncit de au batut-o peste obraz si i-au sfasiat vesmintele, au afumat-o cu fum inecacios de pucioasa si de smoala, apoi au batut-o cu toiege si i-au zdrobit pe roata oasele, in vreme ce fecioara nu inceta a marturisi pe Hristos. Infuriat, Prov a pus-o la si mai cumplite chinuri, cat se spune ca poporul din Roma, care era de fata, a inceput a murmura impotriva acestor cruzimi, iar multi s-au apropiat de credinta si s-au lepadat de idoli, botezandu-se. Cat despre Sfanta, scotand-o afara din cetate, la urma, i-au taiat capul.

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Avramie si Maria nepoata sa

1Acesta a fost fiu din parinti crestini si fiind însurat fara voia lui, a lasat toate pentru dragostea ce avea catre Domnul, si s-a dus de s-a închis într-o chilioara, pedepsindu-se cu toata nevointa; si peste zece ani, a fost hirotonit preot.

Deci murind frate-sau cel trupesc, i-a ramas o copila de noua ani si a luat-o la sine si facând o chilioara lânga chilia lui, a pus-o acolo; iar când fata a ajuns la vârsta de douazeci de ani, i s-a întâmplat de a cazut cu oarecine în pacat; si a fugit si s-a dus la o casa publica.

Atunci sfântul îmbracându-se în port ostasesc, a încalecat pe un cal, si s-a dus de a luat-o din acea cadere, si a adus-o iarasi la acel loc. Aceea atâta pocainta a aratat, încât peste scurta vreme facea mari minuni.

Deci raposând fericitul Avramie în douazeci si noua ale lui octombrie si ea cu putin mai pe urma s-a savârsit.

Icoana Sf Ioan Teologul cu Sf Avramie de RostovCuviosul Avramie noul factor de minuni, arhimandrit al Rostovului la inceputul erei crestine in Rusia, intre anii 1073-1077. Sf Avramie, tuns in monahism in Manastirea Valaam, s-a invrednicit de aratarea Sf Ioan Teologul, care i-a dat lui un toiag zicandu-i: “ Sa te duci la Rostov si sa sfarami cu toiagul acesta pe idolul Veles si sa zici asa: In numele Domnului nostru Iisus Hristos iti porunceste tie Ioan Teologul ca sa te sfarami! “ Intorcandu-se fericitul Avramie la Rostov, a indeplinit porunca, idolul indata s-a spart si pe acel loc a zidit o biserica in numele Sf Ioan Teologul, in jurul careia mai apoi s-a format o manastire a carei staret a fost numit Sf Avramie. Manastirea Sf Avraamie este cea mai veche manastire din Rusia ( sec al XI-lea).

  • Tot astăzi, Biserica face pomenirea  Sfântului Mucenic Chiril; a Sfinţilor Mucenici Min şi Mineu; a Sfântului Sava Stratilatul; a Sfintei Cuvioase Ana; a Sfintei Muceniţe Melitina şi a Sfântului Sfinţit Mucenic Atanasie.

Cântări la Sfânta Cuvioasă Parascheva – 14 octombrie + PROGRAMUL SĂRBĂTORII 10-16 octombrie 2016


Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi (subtitrat integral)

troparul ÎNTRU TINE, MAICĂ,…

„Intru tine, Maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, ca luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucru cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Cuvioasa Maica Parascheva, duhul tau.”

„Dobandirea dezmierdarii ce-i ravnitoare de cele pamantesti intelepteste trecandu-o cu vederea, te-ai ridicat catre locasurile dumnezeiesti si izvor al tamaduirilor ai lasat credinciosilor preasfintit cortul tau, Maica Prealaudata. A Moldovei lauda cea cinstita si Inainte-statatoare cea incredinta Parascheva, nu inceta cu fierbinteala a ruga pe Hristos Dumnezeu pentru noi toti.”

Troparul Născătoarei de Dumnezeu:
„Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te!, odată cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a liberat pe noi, prin naşterea ta.”

troparul DOBÂNDIREA DEZMIERDĂRII … (Mănăstirea Putna)

Troparul Sf. Cuvioase Parascheva

Stihirile laudelor (fragment)

Stihiră la Litie a Sf. Cuv. Parascheva

„Dar duhovnicesc de la Dumnezeu luând, cuvioasă Paraschevo, strălucesc şi după moarte minunile tale; şi ostenelile tale cele pustniceşti şi nevoinţele s-au prefăcut în mir cu bună mireasmă; şi tuturor dai din destul tămăduiri boalelor, celor ce aleargă cu credinţă la mormântul tău.”

muzica: Laurentiu Iacob

icoana_09Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: „Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie”. Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.

Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat” si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.Parascheva-349-7

Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: „Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria”. Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.

3778

Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, „Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei”.

Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: „Sfânta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste”.

4747

Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: „Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile îndelungate si viata de multi ani. Amin”.

Din traditie avem povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.Parascheva-800-1

In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii „Sfintii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.

In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.icoana_70

De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in „Targul Romanului”. Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.
Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:

„Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia.” (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).
imagine.phpPROGRAMUL  10-16 OCTOMBRIE 2016

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași 2016

Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași vor fi aduse spre închinare, din Cipru, și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.

Luni, 10 octombrie 2016:

  • Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru închinare. Va participa Preasfințitul Calinic Botoșăneanul.
  • Orele 07.00 – 11.30 – Sfinţirea apei (aghiasma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
  • Orele 16.00 – 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva și al Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.

Marți, 11 octombrie 2016:

  • Orele 07.00 – 12.00Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
  • Orele 17.00 – 18.00Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Chivotul.

Miercuri, 12 octombrie 2016:

  • Orele 07.30 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul „Apostolii” de la Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III.
  • Ora 9.05 – Întâmpinarea moaștelor Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, pe Aeroportul Internațional Iași.
  • Ora 9.35 – Primirea Sfintelor Moaşte şi a delegaţiei din Cipru la Catedrala Mitropolitană.
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 17.00 – Conferința „Sfântul Neofit Zăvorâtulˮ şi opera lui – Prof. Hristos Iconomu (Larnaca, Cipru), Muzeul Unirii din Iaşi; prezentarea Seriei de Opere Complete (în 5 volume) Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, apărută la Editura Doxologia.
  • Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Apostol Andrei, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.

Joi, 13 octombrie 2016:

  • Orele 07.00 – 12.00Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18.00 – Conferința „Referințele Sfântului Neofit Zăvorâtul la monahismul ortodoxˮ – Prof. Nikos Nikolaides (Tesalonic, Grecia), Muzeul Unirii din Iaşi.
  • Orele 21.0003.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – (Vecernia, Litia, Utrenia) şi Sfânta Liturghie arhierească – în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Basileus al Seminarului Sfântul Vasile cel Mare din Iași.

Vineri, 14 octombrie 2016:

  • Orele 07.00 – 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Doxologia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
  • Orele 09.00 – 13.00Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).  Răspunsurile vor fi date de către corul Sanctus.
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.

Sâmbătă, 15 octombrie 2016:

  • Orele 07.00 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
  • Orele 16.00 – 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere a Învierii (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.

Duminică, 16 octombrie 2016:

  • Orele 09.00 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Sanctus.
  • Orele 16.00 – 18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.