Primatul petrin, o diplomație a Romei cu implicații grave: folosirea lui Dumnezeu în interese lumești (Pr. Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Caraza)
Ce mai mare taină pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu la Sfintele Paști este darul învierii duhovnicești. Paștele însemnă înviere duhovnicească și, de fapt, Paștele înseamnă Botez, iar Botez înseamnă Naștere din nou, Naștere din Duh, Naștere din Sânul Tatălui și este o cale călăuzită – cum nu a mai reușit Adam – către gustarea din roadele Pomului Vieții și mângâiereaContinuă să citești …
Soborul Sfinţilor şaptezeci de Apostoli (4 ianuarie)
După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfîntul Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis cîte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lîngă Dînsul, ca pe nişte martori aiContinuă să citești …