Sfânta Muceniță Agata. Troparul, viața și alte rugăciuni (5 februarie)


DoarOrtodox

Pătimirea Sfintei Muceniţe Agata (5 februarie)

sf Mc AgataÎmpărăţind rău-credinciosul Deciu şi fiind pus de dînsul Chintian ca voievod în Sicilia, a ieşit o păgînească poruncă prin toate ţările, ca toţi creştinii să fie ucişi. În acel timp era în cetatea Panormului o fecioară foarte frumoasă, anume Agata, născută din părinţi de neam bun şi bogaţi. Aceştia auzind de aceea tiranică poruncă, fără de Dumnezeu, dată spre uciderea creştinilor, s-a aprins cu rîvna după Hristos, Domnul său, Căruia s-a făcut mireasă, prin curată feciorie. Şi aşa, trecînd cu vederea moştenirea sa şi cinstea bunului său neam, cum şi bogăţia cea vremelnică ce îi rămăsese de la părinţi, cum şi toată slava lumii acesteia întru nimic socotind-o, a început dinainte a se pregăti spre pătimirea cea pentru Hristos.

Chintian, ighemonul, auzind de frumuseţea, de bunul neam şi de bogăţia acestei sfinte fecioare, fiind cuprins de gînd necurat spre dînsa şi cu patimă poftind-o, se gîndea cum ar putea să o vadă şi spre necurata sa poftă să o aducă, împreună cu averea ei. Înştiinţîndu-se el că ea crede în Hristos, îndată a trimis ostaşi din cetatea Catana în Panorm, ca să aducă la judecată pe sfînta, ca pe o creştină. Deci, mergînd trimişii la Sfînta Agata, voiau să o prindă şi-i făgăduiau că o vor duce cu cinste la voievodul lor, numai spre a-i da cuvînt că se va închina la zeii lor. Dar dînsa, poruncind slugilor să o aştepte puţin, a intrat în camera dinăuntrul casei sale şi, închizîndu-se într-însa, şi-a ridicat mîinile în sus şi se ruga, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ştii inima şi voinţa sufletului meu, credinţa şi dragostea mea către Tine. Tu să-mi fii povăţuitor şi ajutor asupra vrăjmaşului pe care prin Tine, Dumnezeul meu, l-am călcat şi l-am omorît; iar acum, Stăpîne, mă rog Ţie, să nu laşi pe acel om rău, robul diavolilor, să-mi întineze trupul meu, în care cu bucurie şi cu cinste am vieţuit pînă acum. Grăbeşte şi Te sîrguieşte ca să biruieşti pe diavol şi pe Chintian, sluga lui, ca să nu zică: unde este Dumnezeul ei? Primeşte ca jertfă şi prisos lacrimile mele întru miros de bună mireasmă, că Tu, Unul, eşti Dumnezeu şi Ţie Ţi se cuvine slava în veci. Amin”.

Astfel rugîndu-se, a ieşit din cetate cu ostaşii, petrecînd-o cîţiva creştini cunoscuţi. Mergea cu osîrdie şi cu vitejie de suflet ca să fie pentru Domnul său ca un zid nesurpat, zicînd în sine: „Mai înainte aveam război cu diavolul, sîrguindu-mă să-mi păzesc fecioria curată, să biruiesc patimile trupului meu, dar pe care le-am şi biruit, cu darul Hristosului meu, şi am călcat pe vrăjmaşul cel ce încurcă pe oameni cu dulceţile şi cu poftele. Acum merg la al doilea război, la care am să-mi pun sufletul meu pentru Hristos. Tu însă, diavole, nu te vei bucura de mine, ci mai vîrtos singur te vei ruşina, căci nădăjduiesc în Hristos, Dumnezeul meu, că va privi din înălţime spre nevoinţa mea cu mulţimea sfinţilor îngeri, şi-mi va ajuta mie, neputincioasa”.

Astfel grăind în sine, cu lacrimi fierbinţi îşi spăla faţa. Apoi, mergînd ea, i s-au dezlegat curelele încălţămintelor, iar punîndu-şi picioarele pe o piatră ca să le lege, a privit şi n-a văzut pe nimeni din cunoscuţii ce o petreceau, pentru că toţi, lăsînd-o pe ea, se întorseseră. Pentru aceea, mai mult a lăcrimat şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Atotputernice, Doamne, pentru cetăţenii mei, cei ce n-au crezut pe roaba Ta, că voiesc să pătimesc pentru numele Tău cel sfînt, arată vreo minune în locul acesta”. Şi îndată a crescut un măslin sălbatic, fără de roade, care închipuia minţile cele sălbatice ale panormitenilor.

Intrînd ea în cetatea Catana, voievodul a poruncit să o ducă în casa unei femei bogate, anume Afrodisia, care avea cinci fiice tinere, cărora le-a poruncit ca, cu înşelătoarele lor cuvinte şi obiceiuri, să-i schimbe mintea ei spre dragostea trupească şi să o îndemne să aducă zeilor jertfă. Acelea, luînd-o, cinstind-o şi făgăduindu-i multe, apoi chiar şi îngrozind-o, se sîrguiau să o înduplece spre voia lui Chintian. Însă cu nimic n-au reuşit să o înduplece de la dragostea lui Dumnezeu spre dragostea lumii şi nu numai cu cuvintele, dar nici cu lucrurile. Pentru că, deşi ei o împodobeau cu haine de mare preţ, îi dădeau daruri, îi puneau înainte mîncăruri de preţ, dulceţuri de multe feluri şi ospeţe, apoi alcătuiau dansuri şi jocuri şi făceau înaintea ochilor ei toate faptele mireneşti cele fără de rînduială şi toate glumele, ea nici nu voia să privească la acelea, ci zicea: „Să ştiţi că mintea şi gîndul meu sînt întemeiate pe piatră şi niciodată nu pot să se despartă de dragostea lui Hristos. Cuvintele voastre cele înşelătoare sînt asemenea cu vîntul, iar bucuriile lumeşti sînt ca ploaia şi îngrozirile voastre ca pîraiele, care, deşi vor veni în casa mea, nu vor putea să o clintească, pentru că stă întemeiată pe piatra care este Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Acestea grăind, pîraie de lacrimi îi udau pieptul, căci, precum doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa dorea şi sufletul ei pătimirea pentru Domnul său.

Afrodisia, văzînd că inima sfintei este nemişcată şi nebiruită, a mers la voievodul Chintian şi i-a zis: „Mai lesne este a înmuia piatra şi a preface fierul în plumb topit, decît a îndupleca pe fecioara aceea şi a o întoarce de la Hristosul ei. Pentru că eu şi fiicele mele nimic n-am făcut toată ziua şi noaptea, decît numai am îndemnat-o pe de o parte cu momeli şi rugăminţi, iar pe de alta cu îngrozire, ca să fie la un gînd cu noi. Eu i-am adus mărgăritare şi ghirlande alese, haine de mare preţ, aur şi pietre scumpe înaintea feţei ei, slugi şi bogăţii, dar ea pe toate le nesocoteşte ca pămîntul cel călcat în picioare”.

Atunci Chintian, voievodul, mîniindu-se, a poruncit să o aducă în palatul său cel tăinuit şi, şezînd la locul său, plin de gînduri necurate, a început a o întreba: „De ce neam eşti?” Răspuns-a Sfînta Agata: „Din neam bun sînt născută şi am rudenii cinstite şi bogate”. Iar Chintian i-a zis: „De eşti de neam slăvit, apoi de ce porţi haină proastă, ca o roabă?” Răspuns-a sfînta: „Sînt roaba lui Hristos şi pentru aceea port chip de rob”. Deci, i-a zis Chintian: „Cum zici tu că eşti roabă, dacă eşti liberă şi fiică din părinţi de neam bun?” Răspuns-a sfînta: „Acesta este bunul neam al nostru şi libertatea, ca adică să slujim lui Hristos”. Zis-a voievodul: „Au doară noi nu sîntem liberi cei ce nu slujim lui Hristos al vostru?” Răspuns-a Agata: „Întru atîta robie aţi ajuns, încît nu numai robi păcatului v-aţi făcut, ci şi închinători urîţilor şi nesimţitorilor idoli, cinstind lemnul şi piatra ca pe Dumnezeu”.

Chintian a zis: „De vei mai huli astfel, apoi multe munci vei lua. Deci, spune-mi de ce te lepezi de zeii noştri?” Răspuns-a Agata: „De aceea mă lepăd de ei, fiindcă nu sînt zei, ci diavoli al căror chip îl faceţi de aramă şi de marmură, iar faţa lor o auriţi”. Zis-a Chintian: „Ascultă sfatul meu cel bun, fecioară, şi adu jertfe, ca să nu cazi în multe feluri de chinuri şi să aduci necinste şi ocară bunului tău neam, căci mai pe urmă, chiar nevrînd, te vei închina zeilor, stăpînilor lumii”. Răspuns-a Sfînta Agata: „Fie femeia ta ca Afrodita şi tu singur fii ca Zeus, zeul tău”.

Aceasta zicînd sfînta, Chintian a poruncit să o lovească peste obraz, zicîndu-i: „Nu ocărî pe voievodul”. Răspuns-a Sfînta Agata: „Unde este înţelegerea ta, voievoade? Eu îţi doresc ţie să fii ca zeul tău, iar tu nu voieşti să fii asemenea lui, ci singur te ruşinezi de zeii tăi; deci cu mine împreună începe a-i lepăda pe ei”. Zis-a voievodul: „De multe patimi eşti vinovată, la care îndată te voi supune, de nu vei face ceea ce-ţi poruncesc”. Răspuns-a fecioara: „Nu mă tem de nimic, pentru că de mă vei da spre mîncarea fiarelor, acelea, văzîndu-mă pe mine, se vor îmblînzi, auzind şi de numele lui Hristos. În foc de mă vei arunca, îngerii din ceruri îmi vor aduce rouă, sau răni şi munci dacă îmi vei face, am ajutor pe Duhul adevărului, Care mă va izbăvi din mîinile tale”. Atunci a poruncit voievodul să o ducă într-o temniţă întunecoasă, unde mergea sfînta ca la un ospăţ şi veselie, încredinţîndu-se lui Dumnezeu.

A doua zi, Chintian, voievodul, aducînd iarăşi înaintea judecăţii sale pe Sfînta Agata, a întrebat-o: „Cum te-ai hotărît pentru a ta sănătate?” Răspuns-a sfînta: „Sănătatea mea este Hristos”. Zis-a voievodul: „Leapădă-te de Hristos, ca să nu pieri încă în tinereţile tale”. Răspuns-a sfînta: „Leapădă-te şi tu de zeii tăi cei mincinoşi, care sînt pietre şi lemne, şi te apropie de adevăratul Dumnezeu, Cel ce te-a făcut, ca să nu cazi în chinurile cele veşnice”. Atunci, mîniindu-se, voievodul a poruncit să o spînzure goală de un lemn şi să o bată.

Fiind bătută sfînta, tiranul i-a zis: „Îndreaptă-ţi gîndul tău spre închinarea zeilor ca să fii vie”. Ea a grăit: „Chinurile tale îmi aduc veselie şi mă bucur pentru ele, precum se bucură cineva de aflarea comorilor celor mari. Folositoare îmi sînt chinurile acestea vremelnice, căci precum nu este cu putinţă a se aduna grîul în magazie pînă ce nu va fi curăţit de pleavă, astfel cu neputinţă este sufletului meu să intre în rai, de nu se va sfărîma mai înainte trupul meu cu chinuri”. Deci, îndemnă voievodul pe slujitori ca mai cu dinadinsul s-o chinuiască; după aceea a poruncit ca cu cleşte de fier să-i rupă pieptul şi să-l taie. Dar făcîndu-se aceasta, a zis muceniţa către voievod: „Nedumnezeitule şi fără de omenie prigonitorule, nu te ruşinezi a tăia pieptul de femeie pe care şi tu singur l-ai supt la maica ta? Însă altceva am în sufletul meu, de care tu nu poţi să te atingi, căci este sfinţit lui Dumnezeu din tinereţele mele”.

Sf. Mucenita AgataDupă aceasta, aruncară în temniţă pe sfînta, iar la miezul nopţii i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru, cu chipul bătrîn şi cinstit, purtînd în mîinile sale multe doctorii, iar înaintea lui mergea un tînăr frumos cu o făclie luminoasă şi a înţeles sfînta că a venit un doctor. Deci a zis către dînsa apostolul care i se arătase: „Necuratul tiran te-a rănit cu nişte bătăi ca acestea, dar n-a sporit nimic; căci tu, cu bărbăţia ta, mai mult l-ai biruit. Drept aceea, ticălosul a poruncit ca pieptul tău nu numai să-l chinuiască, ci chiar să-l taie; pentru aceasta sufletul lui se va chinui în veci. Iată, eu stăteam şi priveam la tine în ceasul acela, cînd ai răbdat chinurile şi am cunoscut că este cu putinţă să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am şi venit aici”. Sfînta muceniţă Agata a răspuns: „Eu niciodată n-am obişnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, şi acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinereţe”. Bătrînul i-a zis: „Şi eu sînt creştin şi nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te ruşina de mine”.

Sfînta i-a răspuns, zicînd: Tu eşti bărbat, iar eu fecioară, deci cum voi putea ca fără de ruşine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decît să mă golesc înaintea ochilor bărbăteşti. Mulţumescu-ţi, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrînd să tămăduieşti rănile mele, însă să ştii că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodată”. Iar bătrînul i-a zis: „De ce nu voieşti să te tămăduiesc?” Sfînta a răspuns: „Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduieşte pe toate şi Care, cu voia şi cu cuvîntul Său, ridică pe cei căzuţi. Acela, de va voi, poate să mă mîntuiască şi pe mine, roaba Sa cea nevrednică”.

De o credinţă mare ca aceasta a sfintei muceniţe bucurîndu- se, apostolul a zîmbit puţin şi i-a zis: „Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sînt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită”. Zicîndu-i acestea, s-a făcut nevăzut. Atunci Sfînta muceniţă Agata, cunoscînd cine era cel ce i s-a arătat, a început a mulţumi lui Dumnezeu, zicînd: „Îţi mulţumesc Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că Ţi-ai adus aminte de mine şi ai trimis pe Apostolul Tău ca să mă tămăduiască”. Apoi a privit la trupul său şi a văzut toate rănile tămăduite; după aceea, toată noaptea, o lumină negrăită umplînd temniţa, o lumină pe ea. De aceea, înfricoşîndu-se străjerii, au fugit şi au lăsat temniţa neîncuiată. Acolo erau şi alţii legaţi, care, văzînd minunea, ziceau către sfînta: „Iată, uşile sînt deschise şi nimeni nu străjuieşte, deci ieşi şi fugi”. Dar sfînta le-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lipsi de cununa mucenicească şi a duce pe străjeri în primejdie. Eu, avînd ajutor pe Domnul meu, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care m-a tămăduit, voi petrece pînă în sfîrşit întru mărturisirea Lui”.

Trecînd patru zile, într-a cincea a venit iarăşi tiranul la judecată şi, aducînd pe Sfînta Agata, a zis către dînsa: „Pînă cînd te vei împotrivi poruncii împărăteşti? Jertfeşte zeilor, ca să nu te pedepsesc cu chinuri mai cumplite”. Sfînta a răspuns: „Toate cuvintele tale sînt deşarte şi porunca împăratului tău nedreaptă, care întinează chiar văzduhul. Însă spune-mi, o! ticălosule şi nebunule, cine caută ajutor de la lemnele şi de la pietrele cele nesimţitoare? Eu aduc jertfă de laudă Aceluia Care a tămăduit pieptul meu şi a vindecat trupul meu”.

Atunci tiranul a poruncit să-i descopere pieptul şi văzîndu-l întreg şi sănătos cum era mai înainte, a întrebat-o: „Cine te-a tămăduit?” Muceniţa a răspuns: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Zis-a Chintian: „Iarăşi numeşti pe Hristos, de Care eu nici nu voi a auzi?”. Şi a poruncit ca să aştearnă pe pămînt hîrburi ascuţite şi cuie arse în foc şi să toarne cărbuni aprinşi, peste care, întinzînd pe sfînta, s-o ardă şi s-o chinuiască. Făcînd aceasta, deodată s-a cutremurat nu numai locul acela, ci şi toată cetatea şi, despicîndu-se pămîntul, a înghiţit pe Vultia, iubitul lui Chintian, şi pe Teofil, prietenul lui – după al căror sfat Chintian făcea o faptă ca aceea. Toţi cetăţenii temîndu-se de cutremur au alergat în curte la Chintian, strigînd să nu mai chinuiască pe nevinovata fecioară, căci pentru dînsa s-a făcut cutremurul acesta.

Chintian, temîndu-se de cutremur şi de tulburarea poporului, a poruncit să ducă pe sfînta în temniţă, în care intrînd muceniţa şi-a ridicat mîinile spre cer şi a zis: „Mulţumescu-Ţi Doamne că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău cel sfînt şi, luînd de la mine dorul vieţii celei vremelnice, mi-ai dat răbdare. Deci, ascultîndu-mă, Doamne, în ceasul acesta, binevoieşte ca să las lumea aceasta şi să trec spre mila Ta cea bogată şi mare”. Astfel rugîndu-se şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu.

Înştiinţîndu-se cetăţenii de aceasta, au venit cu sîrguinţă şi, luînd sfîntul ei trup, l-au dus cu cinste la groapă. Atunci a venit în cetatea aceea, la cinstitul trup al muceniţei, un tînăr frumos, neştiut de nimeni, avînd cu sine o sută de tineri bine împodobiţi. Acela, petrecînd la mormînt trupul sfintei, a pus în racla ei o tăbliţă de piatră, pe care era scris: „Minte cuvioasă, cinste lui Dumnezeu şi patriei izbăvire”. O scrisoare ca aceasta punînd pe capul sfintei muceniţe, îndată s-a făcut nevăzut şi tot poporul a cunoscut că erau îngerii lui Dumnezeu.

După aceasta, Chintian, voievodul, luînd pe ostaşii săi, s-a dus în cetatea Panormului, ca să ia bogăţia Sfintei muceniţe Agata şi să facă toate averile ei, ale lui. Venind la rîul ce le era în cale, care se numea Psemit, s-a suit în luntre cu ai săi şi trecea peste rîul acela, dar caii, sălbăticindu-se deodată, s-au pornit asupra lui: unul, cu dinţii i-a muşcat faţa şi i-a sluţit-o, iar altul l-a călcat în picioare; şi atîta l-au chinuit, pînă l-au aruncat în rîu. Astfel s-a înecat ticălosul, sfîrşindu-şi greu viaţa sa cea rea, iar trupul lui, mulţi căutîndu-l, nu l-au găsit, pentru că a pierit împreună cu sufletul. De atunci nici unul din dregătorii împărăteşti n-a îndrăznit să supere rudeniile Sfintei Agata, iar slava ei a început a se lăţi pretutindeni şi s-a zidit o biserică pe moaştele ei, iar haina cu care umbla sfînta s-a pus pe mormîntul ei, întru pomenirea smereniei sale.

Trecînd un an după sfîrşitul sfintei, din muntele Etna, care era aproape de cetatea Catana, a erupt un foc mare, care, ieşind ca un rîu din gura ce era în muntele acela, urla groaznic şi pietrele topindu-le ca ceara, le arunca din înălţimea muntelui, încît tot poporul Catanei era cuprins de mare frică, temîndu-se de pierderea cetăţii lor. Deci, au alergat la biserica Sfintei Muceniţe Agata nu numai creştinii, dar şi necredincioşii, şi, luînd haina ei, au stat împotriva focului care se pornise asupra cetăţii şi se apărau cu acea haină de văpaia cea pierzătoare şi înfricoşătoare. Atunci, focul, ca şi cum se ruşina de haina aceea a sfintei muceniţe, s-a întors înapoi şi s-a stins. Acest lucru văzîndu-l poporul, cu mare bucurie a lăudat pe Dumnezeu, iar pe Sfînta Muceniţă Agata a slăvit-o. Minunea aceasta a fost în luna februarie, în cinci zile, în care sfînta a pătimit pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

DoarOrtodox

 

ACATISTUL SFINTEI MUCENIȚE AGATA (5 FEBRUARIE) 
Condacul 1
A cinsti nevoinţele şi luptele Sfinţilor mucenici, cucernic lucru se arată, bine plăcut lui Dumnezeu şi de mult folos sufletelor noastre; pentru aceasta, adunându-ne, în cântări de laudă să cinstim pe fecioara Agata, vlăstarul Siciliei, zicând: Bucură-te, Sfântă Agata, fecioară muceniţă a lui Hristos!
Icosul 1

Pe cât va fi cu putinţă, să lăudăm, din dragoste duhovnicească, muceniceşti nevoinţale fericitei Agata, cuvinte de laudă aducând la pomenirea ei şi zicând: Continuă lectura

Reclame

Pomenirea Sfintelor Muceniţe Agata şi Teodula (5 februarie)


DoarOrtodox

SfMucenitaAgata

Sfânta Muceniţă Agata

Aceasta Sfanta a fost dintr-o cetate a Siciliei, ce se chema Palermo, fecioara de neam ales si plina de averi pamantesti, si era stralucita cu frumusetea trupului, iar dragostea lui Hristos era podoaba sufletului ei.

Deci, imparatind paganul Decius, iar Quintilian, fiind pus de dansul conducator ai Siciliei, a iesit paganeasca porunca pentru prigonirea si uciderea crestinilor. Si conducatorul auzind de aceasta fecioara, ca este crestina, cuprins de ganduri necurate, a poruncit sa fie adusa la judecata lui, in cetatea Catania. Iar ea, pe drum, intre ostasi, nu incela a-l ruga pe Hristos sa o intareasca, sa-si marturiseasca credinta sa.

Deci, intrad in Catania, a poruncit dregatorul sa o duca in casa unei femei necredincioase, anume Afrodizia, ca sa o desparta de credinta in Hristos si sa o intoarca spre dragostea lumeasca. Dar ea, tinandu-se tare in credinta, dorea sa moara mai bine, de muceniceasca moarte, decat sa se lepede de Hristos. Drept aceea, a fost dusa inaintea lui Quintilian si, marturisind ea pe Hristos, dregatorul porunci, dupa alte chinuri, sa i se taie amandoi sanii, cu toate ca il mustra Sfanta, zicand: „Nu te sfiesti, calaule, a taia piept de femeie, pe care si ti l-ai supt la maica ta ?” Dar a vindecat-o noaptea Dumnezeu, in temnita prin aratarea Sfantului Apostol Petru. Deci, au scos-o, iarasi, la judecata si, ramanand statornica in credinta, au tarat-o pe cioburi ascutite si au ars-o cu carbuni aprinsi.

Si asa, aruncata fiind in temnita, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

doar ortodox candle light_church00

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula

Pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, a fost trimis în cetatea Azarvei un oarecare bărbat cu numele Pelagiu, pentru ca să dezlănţuie prigoana împotriva creştinilor. Atunci sfânta, fiind prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu. Şi mărturisind înaintea tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i s-au străpuns sânii. Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care era un templu însemnat şi vestit. Sfânta, intrând în templu, a fãcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei. Apoi, ieşind din templu, a zis către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci căzând jos s-a sfărâmat. Iar el în grabă intrând şi văzând statuia sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere. Când a ajuns la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare. Şi aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula, rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi se va face creştin. Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă, întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de chinuri şi la amară moarte să o dea.

Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasã de chinuri. Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi. Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile. Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor. Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă el creştin. Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie. Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas: Ce voi face cu aceasta care trebuie sã moară de moarte silnică, nu ştiu. Şi unul din cei ce stăteau în fatã, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea. Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui. Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie. Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului. Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit. Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o. Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia. Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri. Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie cel din Scopelon.

Acesta era din neam din Antiohia, trăgându-se din părinţi străluciţi şi de seamă. Găsind el în muntele cel de lângă Cilicia un luminiş de pădure, şi-a făcut acolo o mică locuinţă, în care petrecea cu post, cu priveghere şi cu îngenunchieri la pământ, având îmbrăcăminte aspră. Nevoindu-se în felul acesta multă vreme a dobândit har şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi scotea din piatră seacă apă. El a ajuns atât de vestit, încât cei care călătoreau pe mare în golful Ciliciei chemau numele lui, ca să se izbăvească de furtună. Când ţara Ciliciei a fost prădată de isauri, el a venit la Antiohia, unde, răbdând vitejeşte multe chinuri, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Antonie Atenianul, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul 1674, când de sabie s-a săvârşit.

doar ortodox candle light_church00