Sf.-Cuv.-Dionisie-Exiguul-e1441107862464Troparul Sf. Cuvios Dionisie cel Smerit (Exiguul) [1] – Ca o raza stralucitoare ce lumineaza toata lumea te-ai aratat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce al socotit curgerea timpului dupa Nasterea lui Hristos si ai facut cunoscute randuielile Sfintilor Parinti. Pentru aceasta iti cantam cu bucurie: Slava Celui ce ti-a dat tie intelepciune; Slava Celui ce te-a binecuvantat pe tine; Slava Celui ce lucreaza prin tine sfintirea vietii noastre.


sf_neofit_meletie_large_0Troparul Sf. Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara [3] – De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!


Troparul Sf. Prooroc Zaharia tatăl Sfântului Prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan [5] – Din tine a răsărit Sfeşnicul Luminii, ca dintr-o rază proorocească, şi rădăcină a Înaintemergătorului fiind, ai primit tăiere mucenicească, cu ce numiri te vom numi pe tine, că tainele prooroceşti ai vestit, şi pe calea muceniciei ai alergat, sfinţindu-o cu sângele din tine izvorât. Ca cel ce te odihneşti în corturile drepţilor nu ne lipsi de mijlocirea ta, ci înaintea Împăratului tuturor stând, roagă-te să ne izbăvim din căderea rea.


Troparul Sf. Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati [7] – Cuvioşilor Părinţi Simeon şi Amfilohie, cei ce aţi luminat pădurile Carpaţilor cu rugăciunile voastre şi aţi umplut de mireasmă duhovnicească toată valea Bistriţei, sfetnici de taină ai voievozilor şi făclii luminoase ale călugărilor şi credincioşilor evlavioşi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea voastră!


nasterea-maicii-domnuluiTroparul Naşterii Maicii Domnului [8] – Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară bucurie a vestit la toată lumea că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru si dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţa veşnică.


Troparul Nascatoarei de Dumnezeu (glasul 1) [8]Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te!, odată cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a liberat pe noi, prin naşterea ta.


 

Troparul Sfinților și drepți dumnezeiești părinți Ioachim și Ana [9] – Pomenirea drepților Tăi, Doamne, prăznuind, pentru dânșii, rugămu-ne Ție, mântuiește sufletele noastre.


Troparul Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona [9] – Iubitorului de viata sihastreasca si duhovnicescului povatuitor catre mantuire, rugatorului fierbinte si luminator al Sihastriei Voronei, pilduitorului monahilor si prietenului ingerilor, cu evlavie sa-i cantam, bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor.


sf-cuvios-chiriac-tazlauTroparul Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău [9] – De dragostea lui Hristos fiind înflăcărat, viață sihăstrească ai petrecut în peștera din Măgura Tazlăului, pe Dumnezeu slăvind și pe diavoli biruind. Pentru acesta cu credință te lăudăm pe tine Cuvioase Chiriac, Parintele nostru.


icoanasfcorneliuTroparul Sf. Sfinţit Mucenic Cornelie Sutaşul [13] – Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.


http://oradereligie.files.wordpress.com/2008/09/inaltarea-sfintei-cruci.jpg?w=131&h=177&resize=131%2C177Troparul Sfintei Cruci [14] – Mântuieste Doamne poporul Tau si binecuvânteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau.


https://i0.wp.com/doarortodox.ro/wp-content/uploads/2012/08/4a404-iosif-cel-nou-1.jpg?resize=130%2C170&ssl=1Troparul Sf. Iosif cel Nou de la Partoş [15] –Din tinereţe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile şi cu ostenelile şi cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bisericii Sale te-ai rânduit; şi, după moarte, în cetele sfinţilor te-ai sălăşluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim sfântă pomenirea ta.


SOFIA si cele 3 fiiceTroparul Sfintelor Muceniţe Sofia şi fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis [17] -Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie, v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.


http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRWiQAlgvpgDXpCdOeVXwTbsBLLTDbhaTcV9yA6kg0WQzIGzMswp1xSmmRnwgSfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi [22]- Aratatu-te-ai, Ierarhe Teodosie, sfesnic pururea luminos si mare aparator al Bisericii lui Hristos. Stralucit-ai, prin slujire si mucenicie, ca o jertfa preacurata, aducandu-te Stapanului tuturor; slavim pomenirea ta, rugand pe Dumnezeu sa daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila.


Troparul Sfântului Siluan Athonitul [24] – Împodobit-ai, Părinte, Muntele Atho­nului, mai presus de fire vieţuind, şi cea a Duhului ai arătat nouă, dumne­zeiasca lucrare; pentru aceasta, cu cu­viinţă cinstind pomenirea ta, Siluane, din inimă slăvim pre Cela ce pre tine Bisericii mare propoveduitor al lui Hristos te-au dat.


https://i0.wp.com/str2.crestin-ortodox.ro/foto/1214/121375_neagoe_basarab.jpg?resize=130%2C178Troparul Sf. Voievod Neagoe Basarab [26] – Domnitor preaînțelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de lăcașuri sfinte, prieten al sfinților părinți, învățător luminat de Duhul Sfânt și mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Voievod roagă pe Hristos Dumnezeu să mânuiască sufletele noastre.


Troparul Sf. Ierarh Antim Ivireanul [27] – Sfinte Părinte Ierarhe An­tim, după vrednicie ai fost rânduit păstor şi învăţător turmei tale, şi cu înţelepciune dumnezeiască ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte. Viaţa ai pus-o pentru păstoriţii tăi şi cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu, pe Care roagă-L, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, să dăruiască pace şi mare milă celor ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.


 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.