gherasim_de_la_iordanTroparul Sf. Cuvios Gherasim de la Iordan [4 martie] – Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Gherasim. Cu postul, cu privegherea şi rugăciunea cereştile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.


99575Troparul Sf. 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei [9 martie] Pentru durerile pe care sfinţii le-au pătimit pentru Tine, Mi­lostiv fii, Doamne şi te rugăm vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.


http://theologhia.files.wordpress.com/2009/03/buna-vestire.jpg?w=144&h=179&resize=149%2C191Troparul Bunei Vestiri [25 martie]Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face si Gavriil harul il binevesteste. Pentru aceasta si noi, impreuna cu dansul, Nascatoarei de Dumnezeu sa−i cantam: Bucura−te cea plina de har, Domnul este cu tine!


Duminica Vameșului și a fariseului, prima duminică din Triod, este zi variabilă în funcție de data Sfintelor Paști:

Stihiri la Duminica Vameşului şi a Fariseului


Duminica Ortodoxiei – zi variabilă în funcție de data Sfintelor Paști:

duminica-ortodoxieiTroparul OrtodoxieiPreacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerând iertare de gresalele noastre, Hristoase Dumnezeule; ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea.


88382_sfantul-ioan-scararul-viata Troparul Sf. Cuvios Ioan Scărarul [30 martie] – Întru tine Parinte, cu osardie s-a mântuit, cel după chip, ca luând crucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, Prea Cuvioase părinte Ioan, duhul tău.


Vezi TROPARELE SFINȚILOR PE TOT ANUL,

  1. Tropare din luna IANUARIE
  2. Tropare din luna FEBRUARIE
  3. Tropare din luna MARTIE
  4. Tropare din luna APRILIE
  5. Tropare din luna MAI
  6. Tropare din luna IUNIE
  7. Tropare din luna IULIE
  8. Tropare din luna AUGUST
  9. Tropare din luna SEPTEMBRIE
  10. Tropare din luna OCTOMBRIE
  11. Tropare din luna NOIEMBRIE
  12. Tropare din luna DECEMBRIE

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.