Viața Sf. Gheorghe (Lazăr) Pelerinul (17 august)


mos_gheorghe_lazarMOSUL GHEORGHE LAZAR – Manastirea Varatec

(1846-1916)

Viata

Credinciosul Gheorghe Lazar este modelul adevaratului pelerin roman. Prin trairea sa cu totul aleasa, el formeaza un exemplu unic in viata duhovniceasca a Bisericii noastre din ultima suta de ani.

Mosul Gheorghe Lazar, cum i se spune pana astazi, s-a nascut in comuna Sugag, judetul Alba, in anul 1846. Cand avea varsta de 24 de ani, parintii sai l-au casatorit si l-au lasat mostenitor averii lor. Si a trait in insotire cu femeia sa, Pelaghia, aproape 20 de ani, fiind binecuvantat de Dumnezeu cu cinci copii. Ducea o viata crestineasca aleasa, in munca cinstita, in rugaciune, in post si milostenie. Indeletnicirea lui era cresterea vitelor.

In anul 1884, s-a dus sa se inchine la Mormantul Domnului si a ramas la manastirile din pustiul Iordanului si al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an si jumatate in Muntele Athos si s-a intors in tara. A mai trait cativa ani in familie, si-a pus copiii in randuiala, iar in anul 1890 s-a retras ca pelerin spre manastirile Moldovei.

Dupa ce se inchina la toate sfintele lacasuri, Mosul Gheorghe Lazar se stabileste definitiv in orasul Piatra Neamt si se nevoieste ca un adevarat sihastru in clopotnita lui Stefan cel Mare din mijlocul orasului timp de 26 de ani, pana la obstescul sau sfarsit. Aici se ostenea singur, in post si rugaciune, vara si iarna, fara foc, fara pat, fara doua haine, fara incaltaminte in picioare, traind din darul lui Dumnezeu si din mila oamenilor.turnul lui Stefan cel Mare Piatra Neamt

Astfel, bineplacand lui Dumnezeu si cunoscandu-si sfarsitul, s-a savarsit cu pace in chilia lui, la 15 august, 1916, si a fost inmormantat in cimitirul orasului. In vara anului 1934, osemintele sale au fost asezate in gropnita Manastirii Varatec.

Sf Cuvios Gheorghe Lazar


Fapte si cuvinte de invatatura

Credinciosul Gheorghe Lazar a fost in viata sa un om al rugaciunii. Cel mai mult citea Psaltirea. Inca de mic o purta cu sine si, pascand vitele parintilor sai pe munte, citea mereu psalmii lui David, pana i-a deprins pe de rost.

Dorind foarte mult sa se inchine la Mormantul Domnului, in primavara anului 1884 si-a pus Evanghelia si Psaltirea in traista, si-a lasat casa in randuiala, a luat toiagul in mana si a plecat la Ierusalim. Pana la Constanta a mers pe jos, apoi cu vaporul, rostind neincetat psalmii lui David. Iar cand a ajuns la Sfantul Mormant, s-a rugat cu atata credinta si lacrimi, ca a uimit pe toti. Si a zabovit in Ierusalim 40 de zile.

Spunea mai tarziu ucenicilor sai ca, ravnind sa cunoasca nevointa calugarilor din Tara Sfanta, s-a dus sa se inchine prin toate manastirile din pustiul Iudeii si din Valea Iordanului. Mai intai a ajuns cu mai multi pelerini la un sihastru vestit ce se nevoia in pestera Sfantului Xenofont. Sihastrul tocmai atunci dadea mancare unui leu in gura pesterii. Apoi, slobozind leul in pustie, a strigat pe nume pe Mosul Gheorghe, zicandu-i prin talmaci:

– Frate Gheorghe, vino si nu te teme. Pomenita sa fie credinta ta inaintea lui Hristos si auzita sa-ti fie rugaciunea in urechile Domnului Savaot! Stiu dragostea ta si ravna inimii tale de a-I sluji Lui toata viata. Deci, zaboveste o vreme la manastirile din Palestina in post si rugaciune, iar cand iti va porunci Duhul Sfant, sa vii iarasi la mine.

Cu binecuvantarea acestui sihastru a petrecut Mosul Gheorghe un an de zile prin manastirile Palestinei. In fiecare lavra statea o luna de zile. Ziua ajuta la udatul gradinilor, iar noaptea citea la Psaltire in biserica si zicea rugaciunea lui Iisus. Apoi pleca la alta manastire.

Asa s-a nevoit batranul, in post, in rugaciune si tacere, nestiut de nimeni. Apoi s-a dus iarasi la bunul sau dascal din pustie.

Primindu-l cu dragoste, pustnicul l-a intrebat:

– Frate Gheorghe, cum se simte duhul tau?

– Bine, cu rugaciunile sfintiei tale, parinte. Continuă lectura

Anunțuri

Pastorala la Duminica Ortodoxiei – ”Duminica dreptei credinţe”


Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014

Cinstirea sfintelor icoane, prin rugăciune și faptă bună

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,  iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Prima Duminică a urcuşului duhovnicesc către Praznicul Învierii Domnului, pe care o serbăm astăzi, cu mare bucurie și folos duhovnicesc, este ziua în care Sfinții Părinți au restabilit, definitiv,cinstirea sfintelor icoane în Biserica lui Hristos, ziua în care a fost proclamată biruinţa dreptei credinţe asupra valului de erezii care s-au abătut asupra ei, vreme de peste cinci secole.

Hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie numită Duminica Ortodoxiei şi, cu acest prilej, să fie cinstiţi toţi cei care, prin cuvânt şi faptă, au apărat dreapta credinţă a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Aceasta lucrare duhovnicească a fost pregătită încă din anul 787, când Sfinţii Părinţi ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat și proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinței ortodoxe.

Biruinţa Bisericii creștine asupra iconoclaştilor, adică asupra celor care respingeau sfintele icoane, înseamnă readucerea icoanelor în locul cuvenit lor spre cinstire, în biserici, în casele şi în sufletele credincioşilor, dar și o reaşezare a vieții duhovnicești a credincioșilor pe calea cea adevărată, împreună cu Hristos, Care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Sinodul de la Constantinopol din anul 843 reafirmă adevărul de credință definit de Sinodul al VII-lea Ecumenic privind comunicarea dintre icoană şi persoana reprezentată pe ea, precum și diferența între adorare – care se cuvine numai lui Dumnezeu – şi venerare – care se cuvine sfinților și sfintelor icoane: „Căci dacă sfinții vor fi văzuți mai des zugrăviți pe icoane, cu atât mai vii vor fi în fața celor, care îi privesc, reînviindu-se memoria și dorul de prototipul lor, le vor săruta și le vor acorda închinarea cuvenită, dar nu adorare deplină, care după credința noastră se cuvine numai firii Dumnezeiești, ci li se va da cinstea numai în felul după cum se cinstește chipul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, sfintele Evanghelii, și celelalte obiecte sfinte, aducându-li-se tămâie și lumânări, precum era obiceiul cucernic la cei din vechime. Căci cinstea dată icoanei trece asupra prototipului  ei și cel ce se închină icoanei se închină persoanei zugrăvite pe ea. În felul acesta se va întări învățătura Sfinților noștri Părinți, adică predania Bisericii universale, care de la o margine a lumii până la cealaltă a primit Evanghelia”.(Fragment din Hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic,cf. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Arad, Tipografia Diecezană, 1930, p. 39-40.)

De asemenea, se reafirmă adevărul de credinţă cu privire la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, la asumarea firii umane şi a unirii acesteia cu firea dumnezeiască, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care Sfânta Fecioară Maria este numită, pe bună dreptate, Născătoare de Dumnezeu. Se reafirmă importanța Jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeuca iubire smerită și milostivă, prin care s-a restaurat și se restaurează icoana sau chipul lui Dumnezeu în om, și, totodată, se evidenţiază necesitatea conlucrării omului cu harul divin, pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, aşa cum au făcut-o sfinţii, de-a lungul veacurilor. Toate aceste adevăruri pot fi reprezentate în și prin icoană.

Acesta este şi motivul pentru care, în Duminica întâi din Postul Sfintelor Paști, sunt amintiţi, spre veşnică pomenire și pildă de urmat, toți cei care au apărat dreapta credinţă în fața ereziilor şi au susținut și promovat cinstirea sfintelor icoane.

Biruinţa Ortodoxiei din primul mileniu creștin asupra ereziilor este pildă de urmat în lupta noastră pentru biruința asupra ereziilor și rătăcirilor din timpul nostru.

Restabilirea cultului sfintelor icoane a fost posibilă deoarece Hristos, Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), călăuzește și ocrotește în permanență pe cei care sunt dreptcredincioși, după cum Însuşi mărturiseşte: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Biserica lui Hristos „pe care a câștigat-o cu însuși Sângele Său” (Fapte 20, 28) este Trupul Său tainic, El fiind chipul sau icoana Tatălui, după cuvântul marelui Apostol al neamurilor: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15).

Aşadar, temeiul icoanei și al cinstirii acesteia este Însuşi Dumnezeu Fiul, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin: „Icoana vie, naturală şi întru totul asemenea Dumnezeului nevăzut este Fiul, Care poartă în El însuşi pe Tatăl în întregime, fiind asemenea în totul cu El, deosebindu-Se, însă, în aceea că este cauzat”(Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 45.), adică născut din Tatăl. Continuă lectura

2011 – An Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română


Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât din 2008 ca fiecare an, în Patriarhia Română, să fie dedicat unei teme omagiale. Astfel, anul 2009 a fost consacrat ‘Comemorării Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni’, iar anul 2010 – ‘Crezului Ortodox şi Autocefaliei româneşti’. În Patriarhia Română, tradiţia continuă cu proclamarea anului 2011 ca ‘An Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii’. Proclamarea oficială a fost făcută sâmbătă, 1 ianuarie 2011, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împuternicitul Sfântului Sinod.

‘Noi astăzi am făcut proclamarea solemnă a ceea ce a hotărât Sfântul Sinod în vara anului trecut. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne gândim la faptul că purtăm numele de creştini, numele lui Hristos, că suntem binecuvântaţi de Preasfânta Treime în numele Căreia ne-am botezat şi avem binecuvântare de la Mântuitorul Iisus Hristos Care S-a botezat la Iordan şi Care a participat împreună cu Maica Domnului şi ucenicii Săi la nunta din Cana Galileii, săvârşind acolo prima Sa minune, şi anume transformarea apei în vin ca binecuvântare a iubirii dintre soţ şi soţie şi ca semn al faptului că prin familie noi ne înălţăm duhovniceşte şi învăţăm iubirea unei familii mai mari, şi anume: Biserica lui Hristos, Biserica Preasfintei Treimi’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Iată şi un scurt cuvânt al pr. arhim. Amfilohie Branză despre tineri si Biserica, despre realităţi actuale cu care se confrunta societatea dar şi despre misiunea şi datoria pe care o avem fiecare dintre noi în ceea ce priveşte atitudinea dreaptă şi fără tăgadă a oricărui creştin.