Viața extraordinară a părintelui Serafim Bit-Haribo. Imnul Trisaghion „Sfinte Dumnezeule” – în limba aramaică


asirian father SeraphimPărintele Serafim este un Episcop ortodox din Georgia de origine asiriană. Asirienii sunt probabil singurul popor din lume care a plătit și plătește continuu prețul închinării la Hristos. În toate zonele conflict armate din Irak, Iran, Siria de-a lungul veacurilor sunt atacate bisericile lor, iar ei uciși dacă nu își leapădă credința. Foarte mulți s-au refugiat în sec. XIX în Georgia unde au găsit înțelegere, dar au fost nevoiți să accepte supunere în schimbul păstrării slujirii în limba lor maternă, după credința drept-măritoare ortodoxă. Sunt o minoritate etnică respectată întrucât georgienii sunt conștienți că părinții monahi asirieni din vechime au contribuit foarte mult la creștinarea neamului lor, cuprins de rătăcirile animiste sau zoroastrisme. Comunitatea măsoară aproximativ 4000 asirieni.

Părintele Serafim până la vârsta de 24 de ani a fost luptător de arte marțiale cu centură neagră, trei dani, șef de securitate, gardă de corp pentru un membru al guvernului ucrainean la Kiev și vorbitor fluent de asiriană, căsătorit și tată a trei copii.

A suferit mai multe accidente, a fost imobilizat la pat 2 ani când era copil, după ce a căzut într-o betonieră rotativă: ”Nici un om nu a rămas viu din așa ceva, în afară de mine”, spune părintele. Pentru mâinile lui secționate aproape complet medicii au muncit foarte mult salvându-le. St. Gavriil Marturisitorul(Urgebadze)A fost lovit de o mașină, a băut accidental perhidrol (apă oxigenată), dar după toate a rămas în viață. Nu era foarte credincios, dar i-a făgăduit lui Dumnezeu ca va deveni călugăr când soția însărcinată în 8 luni se afla în suferință de moarte. S-a rugat la mormântul Sf. Gabriel (Urgebadze) Mărturisitorul și de seara până dimineața minunea s-a întâmplat. A revenit însă la viața lui uitând promisiunea făcută. A deschis o școală de arte marțiale, a devenit campion de patru ori la  mai multe concursuri de lupte.

Trăia în Kiev si mergea adesea la Mănăstirea Sf. Treime – Iona. Odată, când se plimba liniștit și fumând, o bătrânică, Xenia, ce suferea de hipermetropie și se deplasa cu ajutorul unui băț s-a întâlnit cu el și i-a zis:

„Binecuvântează, părintele Serafim …“ Nu am crezut că vorbește cu mine și dădeam să o ocolesc. Aceasta m-a lovit cu bățul în cap și m-am prăbușit:

– Doamnă, ce faci? Nu ți-e rușine? – Am spus. Nu purta haine monahale, și nu am înțeles că aceasta este o măicuță.

– Pentru că v-am cerut o binecuvântare, – a spus ea.

Am crezut că este nebună în momentul ăla.

– Cum pot să vă binecuvântez? Aici este o mănăstire, du-te și cere o binecuvântare de la călugări, eu sunt doar un mirean.

– Nu, Serafim. Dumnezeu ți-a ales calea, pentru că nu mai ai frați sau veri (însemna bărbați dăruiți lui Dumnezeu ca preoți sau monahi), toți au murit.

– Și cum va fi asta? Pentru că eu sunt tată a trei copii, e cam târziu a mă face monah…

– Vei înțelege, mi-a răspuns.

– Când se va întâmpla lucrul ăsta? am întrebat.

– Dumnezeu îți va descoperi să afli momentul, mi-a zis.

Și atunci, pe 14 martie 2006, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai a hotărât să devină monah la Mănăstirea Sf. Treime – Iona. În 2010, la binecuvântarea patriarhului Georgiei a ajuns diacon. Era deja în Georgia.

Părintele Serafim slujește acum în limba aramaică, pentru credincioșii săi de origine asiriană, cu îngăduința patriarhului Ilia al II-ea. Trăiește în satul Kanda (n.ed. Qanda) alcătuit din aproximativ 95% de asirieni drept măritori creștin ortodocși, unde 90% vorbesc neo-aramaica.

-Khatuna Rakviashvili

Iată mai jos alături de corul lui cântând imnul Sfinte Dumnezeule:

Limba aramaica este limba maternă a Mântuitorului Hristos (care ar fi aceeași cu caldeeana) și s-a vorbit în Siria, Palestina, Mesopotamia, ca zone geografice vorbind, vreme de aproape 3000 de ani. Este înrudită cu limba ebraica. Asirienii de azi vorbesc neo-aramaică.

Iată textul în siriac-aramaică (un fel de neo-aramaică, probabil):

Qaadishat aloho,
Qaadishat hylsono,
Qaadishat lomoyooso,
Desthlebdh halophain (Care Te-ai răstignit pentru noi) ~~
esrahamelain.

~~ În Biserica ortodoxă orientală Trisaghionul este atribuit mai ales lui Hristos, în timp ce în Biserica ortodoxă bizantină, a noastră, este un imn la Sfintei Treimi, de aceea lipsește versul ”Care Te-ai răstignit pentru noi”

”Sfinte Dumnezeule,
Sfinte Tare,
Sfinte fără de moarte,
miluieste-ne pe noi!”
este textul imnului Trisaghion.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~+++~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Tatăl nostru în limba aramaică: 

Anunțuri

(V) Sunt ani de zile de când îmi doresc un copil… Am rămas însărcinată după 40 de zile de citire a Acatistului Sfantului Efrem cel Nou. Slavă Ție, Hristoase Dumnezeu nostru, Nădejdea noastră, slavă Ție!


Sunt ani de zile de cand imi doresc un copil. Cand eram casatorita cu primul meu sot m-am rugat, am sperat dar acest lucru nu s-a intamplat. Dupa doi ani si jumatate,  casnicia noastra s-a incheiat. Am inceput o relatie cu un coleg de birou cu care m-am si casatorit dupa mai putin de un an. Din nou sperante, planuri, incercarea de a ramane insarcinata soldandu-se luna de luna cu un esec. Dupa cateva luni de incercari, in urma unor investigatii medicale, am descoperit niste probleme de sanatate, probleme ce ma impiedicau dupa spusele medicilor sa concep copilul mult dorit.

_MST0687Mergeam destul de des sa ma rog la manastirea Radu Voda din Bucuresti, la moastele Sfantului Nectarie si ale Sfantului Efrem cel Nou. Auzisem ca Sfantul Nectarie a ajutat multe femei sa isi implineasca visul asa ca m-am apucat sa citesc Acatistul Sfantului timp de 40 de zile. La doua saptamani de la citirea acatistului am mers la duhovnicul meu care slujeste la Manastirea Radu Voda pentru a ma spovedi. In timpul spovedaniei vorbind despre dorinta mea arzatoare de a fi mama i-am mentionat si pe parintii mei care traiesc necununati de aproape 40 de ani. Tatal meu este ateu si ei sunt cununati doar civil, el nu a vrut niciodata o nunta in biserica. L-am intrebat pe parintele ce ma sfatuieste in privinta lor, i-am spus cat sunt de ingrijorata pentru sufletele lor. El mi-a spus ” Poate faptul ca traiesc necununati e un motiv pentru care nu ii bucura Dumnezeu cu nepoti. M-am uitat mirata la el si l-am intrebat ce sa fac. Spune-le sa se cunune, mi-a spus. I-am explicat ca tata este ateu si niciodata nu ar face pasul asta. El mi-a spus totusi sa incerc” Am plecat si mai stresata de la biserica gandindu-ma ca daca e sa astept sa se cunune ei nu voi avea copii niciodata. Am sunat-o pe mama si i-am povestit ce mi-a spus parintele. I-am spus ca ar trebui sa se cunune si ca poate si asta este un motiv pentru care nu am copii, dar i-am spus mai mult ca o informare, in nici un caz nu m-am asteptat la consecinte. Urmarile insa nu au intarziat sa apara. Peste cateva zile vorbind cu mama la telefon imi spune ca este la matusa mea, sora ei, ca au discutat despre ce i-am spus si ca matusa si unchiul meu se ofera sa le fie nasi. Ramanea doar sa vorbim cu tata. Unchiul meu l-a sunat pe tata si au vorbit, initial nu s-a opus dar a doua zi i-a spus mamei ca el nu are de gand sa faca pasul asta acum, ca o sa il faca poate in viitor.

Mi-am dat seama ca nu e timp de pierdut si acum este momentul sa actionez. Am mers sa discut cu el, mi-a spus ca nu se opune dar ca nu vrea sa faca asta acum, ca asteapta sa fie frumos afara, noi fiind in luna noiembrie, ca nu are acum posibilitati financiare pentru un eveniment de genul asta si sa mai asteptam cateva luni. I-am spus ca asta nu este un argument, ca nu este o nunta in aer liber, ca au nevoie sa faca doar cununia religioasa si pe urma vom merge la un restaurant impreuna cu familia si cativa prieteni, i-am demontat toate obiectiile si l-am intrebat daca isi doreste nepoti. Mi-a spus ca da, cu siguranta. I-am spus atunci ca trebuie sa faca pasul asta daca vrea sa devina bunic. A acceptat. L-am anuntat ca trebuie sa mearga sa se spovedeasca. Nu se spovedise niciodata pana atunci, avea 69 de ani, nu stiu in copilarie daca a facut-o. A ras dar nu s-a impotrivit. Peste cateva zile m-am dus si i-am luat pe parintii mei de acasa si am mers la duhovnicul meu pentru spovedit. Tata intrand in biserica era ca un copil, se uita mirat si imi punea o gramada de intrebari: „De ce e atata lume aici? Dar asa multa lume e mereu? Vai, dar sunt o gramada de tineri, nu ma asteptam. De ce stau toti oamenii astia la coada? La moastele Sfantului Nectarie? Dar cine a fost Sfantul Nectarie?” intre timp a aparut parintele meu care i-a felicitat pentru decizia luata, spunandu-le vorbind la modul general dar facand aluzie la tata, ca nu venim de nicaieri si nu ne indreptam spre nicaieri si in tot ceea ce facem avem nevoie de binecuvantarea lui Dumnezeu.

_MST0676S-a asigurat ca nu i-am adus acolo cu forta, intrebandu-i daca vor sa se spovedeasca. Cu tata a stat 40 de minute. Cand a iesit de acolo mi-a spus ca i-a placut de parintele meu, ca e un om cumsecade. Cand am ajuns acasa a inceput sa caute pe internet informatii despre Sfantul Nectarie, citind minunile lui despre oameni vindecati de cancer si de tot felul de probleme mi-a spus: „Daca Sfantul Nectarie asta al tau te ajuta sa ramai insarcinata, eu o sa devin credincios” I-am spus sa tina minte vorbele astea pentru ca se va intoarce la ele. S-au cununat la scurt timp, inainte sa inceapa postul Craciunului. Aceasta a fost a doua mare minune facuta de Sfantul Nectarie cu familia mea. In vara tot el ma ajutase sa scap si de problemele de sanatate descoperite de doctor. Aflasem totusi ca am o singura trompa permeabila, sansele mele de a ramane insarcinata fiind mai mici. Am fost si m-am rugat la moastele Sfantului Nectarie, de ziua Sfantului pe 9 noiembrie. M-am rugat Sfintei Parascheva la biserica Sfantul Gheorghe, pe 14 octombrie, Sfantului Nicolae tot la biserica Sfantul Gheorghe pe 6 decembrie, Sfintilor Martiri Brancoveni, Sfantului Spiridon la biserica Sfantul Spiridon cel Nou pe 12 decembrie. Pe 3 ianuarie, exact in ziua descoperii moastelor Sfantului Efrem cel Nou, aflandu-ma in Manastirea Radu Voda o doamna mi-a dat o carticica cu Minunile Sfantului.

Am luat-o ca pe un semn. M-am apucat sa citesc Acatistul Sfantului 40 de zile. L-am intrebat pe sotul meu daca raman insarcinata si o sa fie baiat daca este de acord sa ii dam numele Sfantului. Mi-a spus ca da, ii dam ce nume vreau eu. A fost o surpriza pentru mine pentru ca ma mai apucasem sa citesc Acatistul Sfantului cu ceva vreme in urma si cand i-am pus sotului meu aceeasi intrebare s-a strambat, nefiind incantat: „Ce nume mai e si asta? Efrem” nici eu nu am reusit atunci sa duc Acatistul la bun sfarsit, dupa cateva zile renuntand sa il citesc. De data asta am mers pana la capat. Am plecat in vacanta la ski, in luna februarie. Dupa 4 zile de efort intens pe partiile de ski si vazand ca imi intarzia perioada lunara mi-am luat un test de sarcina, mai mult in ideea de a sta linistita. Cea mai mare minune a fost atunci. Testul a iesit pozitiv. Eram insarcinata. Nu imi venea sa cred. Am ramas insarcinata dupa 40 de zile de citire a Acatistului Sfantului. Nu am cuvinte sa exprim bucuria pe care am simtit-o. Tot ce imi doresc este ca ingerasul meu sa fie bine, sanatos, sa fie ostas al lui Hristos. Multumesc din suflet tuturor Sfintilor care s-au rugat pentru mine, Maicii Domnului, m-am rugat de multe ori la Icoana Facatoare de Minuni de la Ghighiu si la Icoana Facatoare de Minuni de la Sfantul Spiridon Vechi, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Spiridon, Sfantului Nicolae, Sfantului Ioanichie cel Nou caruia m-am rugat la Manastirea Negru Voda, Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, Sfantul Ioan Rusul, Sfanta Filofteia, Sfintilor Martiri Brancoveni. Slava Tie, Hristoase Dumnezeu Nostru, Nadejdea Noastra Slava Tie!

Diana B., 26 martie 2017 – minune apărută inițial la rubrica  Minuni spuse în anul 2017

_MST0677

Acatistul Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos. Icoane și viața sfântului. (2 octombrie)


146751_sf_andrei_cel_nebun_pentru_hristosÎn vremea împăratului grec Leon cel Înţelept, fiul împăratului Vasile Macedon, era un bărbat în Constantinopol pe care îl chema Teognost. Acesta a cumpărat mulţi robi, împreună cu care l-a cumpărat şi pe acest Andrei. Andrei era de neam slovean, fiind foarte tînăr şi era frumos la chip şi cu obiceiuri bune. Stăpînul său l-a pus să slujească înaintea lui şi pe el îl iubea mai mult decît pe toţi. Stăpînul l-a dat pe Andrei la învăţătura cărţilor sfinte, iar acesta degrabă a învăţat Sfînta Scriptură şi umblînd adeseori la biserici, citea cărţile sfinte şi se ruga lui Dumnezeu. Într-o noapte stătea la rugăciune şi văzînd aceasta vrăjmaşul diavol a zavistuit începăturii lui celei bune şi, venind, a început a bate tare în uşa casei în care şedea Andrei. Andrei s-a înspăimîntat de frică şi, lăsînd rugăciunea s-a culcat degrabă pe pat şi s-a acoperit cu o piele de capră.

Văzînd aceasta satana s-a bucurat şi a zis către un altul: „Vezi oare pe acesta, că pînă acum fapte urîte a lucrat, iar acum el se înarmează asupra noastră”. Şi zicînd acestea au pierit. De frica aceea adormind, fericitul a văzut în vis că era undeva la o privelişte şi de o parte stăteau mulţime de arapi, iar de cealaltă parte mulţime de alţi sfinţi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe. Şi era între amîndouă părţile ca o alergare de cai şi luptă; pentru că arapii aveau între ei pe un negru foarte mare, care zicea cu mîndrie către cei în haine albe ca să dea de la dînşii un luptător, care ar putea să lupte cu arapul cel negru.

Arapul acela era dregător al nesăţiosului legheon; şi cînd cei cu chip negru se lăudau cu puterea lor, cei cu haine albe nu le răspundeau nimic. Iar fericitul Andrei stătea şi privea, vrînd să vadă cine se va lupta cu acel înfricoşat potrivnic; şi iată a văzut pe un tînăr foarte frumos pogorîndu-se de sus şi ţinînd în mîini trei cununi: una era împodobită cu aur curat şi pietre scumpe, a doua cu mărgăritar mare şi scump, strălucind, iar a treia era mai mare decît amîndouă, din toate florile roşii şi albe şi din ramurile dumnezeiescului rai împletită şi nevestejită niciodată. Astfel de frumuseţe aveau cununile acelea, încît mintea omenească nici nu putea a le ajunge şi limba a le spune. Continuă lectura

O minune m-a scăpat de cancer


12 octombrie 2016: Pentru Dumnezeu si Puterile Ceresti numele meu este Maria.

Oamenii, insa, ma striga Magda. Am 47 de ani si sunt din Brasov.
Prin toamna anului 2014 ma simteam rau, cu slabiciune si palpitatii desi nu ma stiusem niciodata bolnava cu inima. Pana sa-mi vina randul la doctorita cardiolog ajunsesem ca dupa fiecare farfurie spalata trebuia sa ma intind un pic in pat sa ma odihnesc. Cand am ajuns in sfarsit la consult, doctorita a remarcat mai intai ca sunt alba ca hartia. Nu observasem. Aveam in lucru niste analize de sange asa ca raspunsul a venit indata: anemie cu hemoglobina 6. Ajunsa asa in doar un an.
Pana sa mi se puna diagnosticul de tumoare ulceranta pe colon am mai pierdut 4 luni, caci pentru fiecare programare se sta la rand. Cand am primit acest diagnostic m-am simtit pierduta: aveam o constitutie fizica normala, nu fumasem niciodata si nu aveam nici o alta boala; de ce sa mi se intample mie asta? M-am lamurit in scurt timp ca medicina clasica este limitata in lupta cu boala asta. Nu iti poate oferi vindecare indiferent ce pret ai fi dispus sa platesti.
La vremea aceea nu eram, nici eu si nimeni din familia mea, oameni credinciosi ci din aceia care am fost botezati dar nu ne facem timp deocamdata sa se gandim la Dumnezeu pentru ca suntem in putere si credem ca avem control asupra imprejurarilor vietii noastre. Si dintr-o data m-am vazut fata in fata cu adevarul: aveam nevoie de un sprijin si sprijinul nu putea fi in oameni.
M-am gandit la Dumnezeu ca are El sigur un motiv pentru care mi-a trimis incercarea asta. Am inceput sa citesc rugaciuni si am aflat ca, cu orice greseala fata de un om, Lui I-am gresit. Si cate nu gresisem si eu! Dar am mai aflat si ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci vrea sa fie viu si sa se intoarca la El. Si m-am gandit ca El este indreptatit sa-mi trimita aceasta incercare caci multe I-am gresit dar nu ma va lasa sa mor daca voi intelege lectia si voi cauta calea catre El.
La cat de putine stiam eu despre Dumnezeu pe atunci poate sa vi se para puerila aceasta convingere dar asta m-a ajutat pe mine sa trec de operatie (am iesit din spital fara tumoare dar cu un stadiu 3B pe buletinul de analiza anatomopatologica) si sa refuz chimioterapia. Cand am ales in schimb sa devin vegana mi-am amintit ca citisem ca Dumnezeu i-a dat omului plantele de pe pamant sa se hraneasca cu ele.
M-am rugat cu putina pricepere mai intai la Maicuta Domnului si la Sfantul Nectarie. M-am rugat cu rusine multa ca lipsisem atata vreme dintre oitele Domnului. Imi imaginam ca Maicuta Domnului are o paturica speciala sub care nimic rau nu ti se poate intampla si o rugam sa ma inveleasca si pe mine cu ea si sa ma mangaie pe cap pana adorm ca sa nu-mi mai fie frica. M-am rugat cu lacrimi la Sfantul Efrem cel Nou si la Sfantul Nectarie ca sa caute o alta cale sa ma mantuiesc si sa nu fie doar aceasta asa de grea, a bolii. M-am rugat lor sa ma scape de duhul rau al fricii si sa ma ajute sa inteleg si sa accept voia Domnului pentru mine.
As fi vrut sa se fi intamplat si sa va pot spune ca Maicuta Domnului sau Sfintii m-au vizitat in vis sau aievea dar nu s-a intamplat asa. Nu sunt eu vrednica inca de asa mare bucurie. Dar acoperamantul lor a fost mereu asupra mea caci lucrurile au mers bine pana in iunie anul acesta cand am descoperit tot in analize iarasi sange in scaun. Si cum sursa nu se gasea la endoscopie si colonoscopie mai ramasese de facut o investigatie foarte costisitoare pentru intestinul subtire.
Am amanat aceasta investigatie sa o fac dupa intoarcerea din Grecia pentru ca vroiam sa mergem la sfintele lor case si sa duc la indeplinire promisiunea ce o facusem Sfintului Efrem cel Nou si Sfantului Nectarie ca voi veni sa ma rog la sfintele lor moaste. Si sfintii au facut o minune si pentru mine, pacatoasa. Caci intoarsa acasa am repetat analizele si toate erau bune, nu se mai gasea nimic anormal in scaun si n-a mai fost nevoie de alte investigatii. Si ce poate fi aceasta decat o minune?
Laudat fie Domnul si Puterile ceresti!
Caci stiu ca nu sunt vrednica de mila Sa. Dar pentru rugaciunile Maicutei Sale si ale Sfintilor si pentru dragostea sotului meu care a renuntat si el la aceleasi lucruri care mi-au fost impuse mie de regimul vegan ca sa duca impreuna cu mine crucea asta, s-a indurat de noi si ne-a iertat pacatele.
Cu dragoste tuturor,
Magda

  relatare apărută iniţial la rubrica Minuni şi mărturisiri spuse în 2016, ©doarortodox.ro

Câte minuni poartă în ea minunea cea mai presus de fire – a eclipsei de soare sau, mai bine zis, a întunecării lui – care s-a făcut la răstignirea Domnului*


schita-eclipsa-rastignirea-Domnului-Iisus Hristos

Și aceasta deoarece atunci când Domnul nostru S-a răstignit era o după-amiază de primăvară, ziua fiind egală cu noaptea și având fiecare câte douăsprezece ore – după așezămintele Sfinților Apostoli [referință neidentificată] și după toți cei care s-au ocupat cu Pascalia -, și deoarece soarele nu s-a întunecat cu de la sine putere, după cu a crezut Origen, ci luna – care era plină, având paisprezece zile, după dumnezeiasca Scriptură (Iș 12, 18) -, venind sub el și mergând împreună, l-a întunecat, după Dionisie Areopagitul care a văzut cu ochii lui această călătorie împreună precum întunecarea. El se afla în Heliopolis – în Egipt – împreună cu Apollofane și scrie într-adevăr despre acest [lucru] în epistola sa către Policarp. Acestea fiind cunoscute mai înainte, privește la câte minuni au decurs și câte legi firești s-au schimbat din cauza acestei lipsiri mai presus de fire.

1. După legile cele firești, atunci când este lună plină, este imposibil ca ea să călătoarească cu soarele. Și aceasta deoarece în timpul acesta amândoi luminătorii se află în opoziție [unul cu altul]. Adică: dacă soarele se află la amiază deasupra pământului și la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească superioară, [loc] care se numește Zenit, atunci luna se află – conform simetriei – la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească inferioară – [loc] care se numește Nadir. Și invers. Și iarăși: dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Și invers. Însă la răstignirea Domnului aceste legi firești s-au schimbat, căci soarele și luna s-au mișcat împreună în călătoria lor mai presus de fire și preaslăvită. Despre aceasta scria Marele Dionisie lui Policarp cel mai sus pomenit: “Deci spune-i lui: ce spui despre eclipsa arătată în timpul crucii mântuitoare? Amândouă s-au văzut prezente: luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat (paradoxal) (căci nu era timp de conjuncție)” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII către Policarp, op. cit., 260).

2. Luna a pornit înaintea [soarelui] și într-un minut a parcurs doăsprezece ceasuri întregi. Căci în acel minut, când ea trebuia să se afle la semnul cel de sub pământ – Nadir-, ea s-a aflat la semnul cel de deasupra pământului -, Zenit-, căci a alergat cu o nespusă și neînțeleasă viteză pe deasupra pământului, prin emisfera nordică, până în emisfera sudică de deasupra pământului, ajungându-l pe soare la mijlocul cerului, și a călătorit împreună cu dânsul la al șaselea ceas din zi în care a fost răstignit Domnul.

3. Luna, după ce a călătorit împreună cu soarele, partea ei cea opusă nouă – adică discul ei cel al paisprezecelea întreg [sic] – a rămas cu totul neluminată, fiind lipsită atât de lumina cea deosebită care venea de la soare, cât și de cea proprie, fiind un astru pe jumătate strălucitor, după părerea generală a celor din vechime cât și a astronomilor noi. Deci, așa cum atunci când este lună nouă se vede însăși lumina ei proprie – căci atunci ea se află sub soare, după cum zic astronomii -, tot așa trebuia să se vadă la Răstignire doar lumina ei proprie a lunii, fără vreo mijlocire, ea fiind [în acel moment] sub soare. Însă atunci când luna, fiind lipsită și de lumina ei proprie ei, s-a întunecat și mai mult și s-a ascuns lumina, fiind mai puțin luminoasă decât atunci când se află sub pământ, iar umbra pământului – cea de forma căpățânii sfeclei de zahăr – cădea peste lună, cu toate că în acea vreme nu era nici o cauză care să pricinuiască lunii această întunecare adâncă.

4. Luna fiind plină, dar fără lumină, a acoperit tot discul soarelui. De aceea soarele mai că a dispărut, făcându-se nevăzut de la ochii celor ce vedeau. S-au arătat aproape toate stelele. În miezul zilei cel luminat al Vinerii celei Mari, s-a făcut prea adânc miez de noapte. Drept urmare, această întunecare a soarelui s-a făcut în toată lumea și în tot locul. Acest lucru nu se întâmplă niciodată atunci când soarele și luna călătoresc în mod firesc împreună.

Despre aceasta trei evangheliști au zis cu un singur glas: Matei: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt 27,45), Marcu: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mc 15,33), iar Luca: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Lc 23,44).

5. Luna, după ce a acoperit tot discul soarelui, a mers împreună cu acesta spre apus. Și l-a ținut acoperit așa trei ceasuri întregi, până la cel de-al nouălea, după cum ne zic dumnezeieștii evangheliști: Matei (27,45), Marcu (15,33) și Luca (23,44). Dar nu l-a acoperit sau descoperit pe el încet-încet – după cum se întâmplă la o eclipsă normală -, ci l-a acoperit în totalitate în aceste trei ceasuri, lucru care este mai presus de fire și preaslăvit.

6. După scurgearea celor trei ceasuri, timp în care luna a acoperit soarele, iarăși l-a descoperit, dar împotriva rânduielilor celor firești. Căci atunci când [cele două astre] călătoresc împreună, în mod normal și se face eclipsă de soare, iar partea lui care se întunecă prima tot aceea se va și lumina prima. Însă în vremea aceea, partea care s-a întunecat prima s-a luminat ultima și invers: partea care s-a întunecat ultima s-a luminat prima. De aceea același dumnezeiesc Dionisie scria în [epistola] către Policarp despre acest fenomen, zicând: “Și iarăși [zic]: nu s-a întunecat și [nici nu] s-a luminat [pe urmă soarele] pe aceeași parte, ci invers” [text neidentificat în traducerea părintelui Stăniloae pe care o folosim].

7. După ce luna a mers împreună cu soarele către apus, acoperindu-l timp de trei ceasuri, adică până la al nouălea ceas din zi, nu l-a mai urmat mai departe și nici nu a apus împreună cu el. Nu! Ci lăsându-l pe el la locul de pe cer corespunzător ceasului al nouălea [ora trei după-amiază], s-a întors înapoi la răsărit. Și până să parcurgă soarele acea distanță de cer corespunzătoare celor trei ceasuri care mai rămăseseră până la sfârșitul zilei, luna s-a grăbit și cele nouă ceasuri le-a parcurs în trei și astfel, atunci când soarele s-a aflat la marginea apusului, luna s-a alflat simetric la cealaltă margine a răsăritului. Și în felul acesta s-au reașezat amândoi luminătorii [la locurile lor], reintrând în rânduiala lor cea firească.

Dacă ar mai fi să socotim toate cele scrise până aici, care s-au întâmplat la răstignirea Domnului, vom zice: luna a mers înainte față de mișcarea ei normală și de orbita ei cu cinsprezece ore. Douăsprezece [au trecut]  până ce a coborât de la Nadir și a ajuns soarele la Zenit și trei au trecut cât a mers împreună cu el până la apus, acoperindu-l. Apoi lunii i-au trebuit nouă ore până să se întoarcă înapoi la răsărit. De aceea luna a făcut atunci o noapte și o zi în patruzeci și două de ore. Adică: șase ore de la apus până ce a ajuns la mijlocul emisferei nordice; douăzeci și patru de ore au trecut cât timp a mers înainte și s-a întors înapoi; iar douăsprezece ore cât a mers de la răsărit până la celălalt apus, împlinind astfel o noapte normală după rânduială și durată.

Ai vazut, frate, câte minuni poartă în ea doar o singură minune: cea a eclipsei de soare care a avut loc când Domnul a fost răstignit? Slăvește-L, dar, pe Hristos, Care S-a răstignit și Care, deși cu trupul Se afla pe cruce, era și atotputernic cu a Sa dumnezeire, lucrând niște minuni ca acestea, după cum iarăși zice același Dionisie:

“Unele lucruri mai presus de fire ca acestea s-au petrecut în același timp, fiind posibile de făcut de Hristos, Atoatecauzatorul Care face cele mari și minunate, care nu au număr” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260).  Iar Mihail Sincelul zice în cuvântul de laudă către Dionisie: “Această minune mult minunată a eclipsei de soare, fiind analizată în amănunțime, a fost de ajuns pentru Dionisie și Apollofane, care erau elini, ca să cunaoscă dumnezeirea lui Iisus Hristos. Dumnezeiescul Dionisie, privind la această minune, s-a gândit și a zis: <<un Dumnezeu neștiut pătimește cu trupul și pentru El toate s-au întunecat și s-au clătinat>>.”

Apollofane, care a rămas elin, s-a gândit și el și a zis dumnezeiescului Dionisie: “Acestea, o, bunule Dionisie, sunt răsplățile faptelor dumnezeiești” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260) – adică acestea sunt schimbări ale lucrurilor dumnezeiești, după Pahimere, căci se va schimba minciuna în adevăr, întunericul în lumină, moartea în viață, omul se va face Dumnezeu [după har] – și toate celelalte. Eclipsa aceasta este arătată, dintre elini, și de către Flegon istoricul în Istoriile sale, cartea a 13-a. Iar din vechii noștri scriitori bisericești de către African, în cartea a 5-a a Istoriilor sale, și de către Eusebie Pamfil. Iar dintre cei mai recenți de către dumnezeiescul Maxim Pahimere, Ghenadie Scholarios, Nichifor Theotokis și Cordiere Iezuitul, în cărțile de curțnd tipărite în 2 volume, [cuprinzând scrierile] Sfântului Dionisie.

Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui Care printr-o minune ca acesata Și-a făcut cunoscută dumnezeirea Lui și Și-a adeverit-o, fie slava și stăpânirea în veci. Amin.

* Sfântul Nicodim Aghioritul – Paza celor cinci simțuri, Apendice I, p 417, Ed. Egumenița, Galați

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Ferestre deschise spre Rai (o mărturie)


Maica DomnuluiANETA O. din Istanbul (2 aprilie 2016) – Locuiesc in Turcia si sunt casatorita cu un barbat de apartenenta musulmana, eu m-am pastrat crestina, desi din partea socrilor au existat multe presiuni, sotul meu insa imi respecta religia si avem casa „plina „ de icoane.

Acum 3 ani mi-a venit un gand negru cum ca: sa dau o iconita a maicii Domnului unei biserici, deoarece o primisem cadou de la cumnata din partea fratelui meu, cumnata, parasindu-l pe fratele meu si casatorindu-se cu un altul. (Acea icoana o sfintisem in Romania) Mai mult decat faptul ca icoana imi fusese facuta cadou de cumnata, m-a tulburat si gandul ca acea cumnata mi-ar fi daruit-o cu gand rau, pentru ca nu fusesem in relatii prea bune. Asa gandind eu, ca ar trebui sa „scap „de icoana am deschis subiectul cu o vecina musulmanca, intreband-o daca nu stie o biserica ortodoxa in zona. Vecina m-a intrebat motivul, iar eu i-am destainuit, cum ca vreau sa dau icoana Maicii Domnului, Bisericii. Ea vazand icoana pe perete, icoana imitand argintul si placandu-i, m-a rugat sa i-o dau ei cadou. Eu .. mai codindu-ma .. dar rusinandu-ma sa o refuz, am spus ca bine am sa i-o dau, dar am atentionat-o ca aceasta icoana trebuie sa stea la loc de cinste, fiind Fecioara Maria si İisus Hristos Pruncul din bratele ei. Ea mi-a garantat ca o va tine in casa pe perete, deoarece si in Coran Fecioara Maria este la loc de cinste si ca si in Coran scrie ca Fecioara a nascut Prunc de la Dumnezeu. Asa induplecata fiind am daruit acea icoana (mai mult cu gandul ca sa scap de amintirea cumnatei si de „piaza rea” caci atata m-a dus capul, cat sa pot crede, ca icoana Maicii Domnului nu ar putea arde energia negativa, daca! aceasta ar fi existat cu adevarat)

Va marturisesc ca dupa ce am dat acea Sfanta icoana au inceput necazurile: sotul meu a fost dat afara de la serviciul pe care il avea de 8 ani, am fost nevoiti dupa multe luni de somaj sa plecam in alt oras din pricina noului serviciu al sotului. Nici acolo nu am stat mai mult de 4 luni, sotul meu dandu-si demisia fara vreun motiv logic. Apoi am ramas someri inca vreo 9 luni. Am gasit din nou de munca, dar de data aceasta la numai 4 luni de munca sotul meu a fost depistat cu cancer. A facut operatie de extirparea tumorii si 6 luni citostatice. İn acele clipe grele am cerut ajutorul Maicii Domnului si Sfantului Nectarie si Sfantului Spiridon. Abia in acele momente am inceput sa „aprofundez” invatatura crestina. Pana in acel moment doar ma inchinam la icoane, dar nu cunosteam Adevarul… de care sunt inca la milioane de km distanta. Sotul meu a scapat cu bine din aceasta lupta. Este de 2 ani de zile sanatos tun. Sa revenim la İcoana! Cand citeam acatistele Maicii Domnului acum un an in urma imi tot venea un gand: Adu İcoana inapoi!! Cere icoana inpoi de la vecina! İmi era rusine sa cer „cadoul „inapoi. İ-am spus si sotului ca nu mai pot dormi din pricina gandului ca trebuie sa recuperez icoana Maicii Domnului. İar sotul imi spunea ca nu e frumos sa cer ceva ce am dat… Eu insa nu mai puteam sa dorm, pana la 4 dimineata nu inchideam ochii. Cum sa cer icoana ?!!

Apoi mi-a venit ideea sa o rascumpar!! Sa merg la vecina si sa ai explic ca nu mai pot dormi si ca: sa imi vanda icoana in schimbul unei sume de bani bunicele, plus ca ai voi da un tablou pictat in schimb, asta ca sa il puna in locul icoanei pe perete. Eu asa credeam ca icoana este pe perete la loc de cinste in dormitorul ei, asa cum promisese. Am mers la vecina si i-am spus ca asa stau lucrurile si am rugat-o in genunchi, la propriu, sa nu ma refuze! A acceptat sa mi-o”vanda” spunand ca isi aminteste ca eu voiam sa o dau unei Biserici, dar ca ea mi-a cerut-o. Auzind acel raspuns am si fugit acasa si am luat tabloul si banii si m-am intors la vecina dornica sa recuperez icoana. Vecina a primit tabloul si banii, dar mi-a spus ca maine imi va duce ea icoana acasa la mine.!!! Maine?! ..Am spus bine.. dar ma gandeam de ce? apoi m-am gandit ca poate are musafiri si nu o poate da in acel moment …Am mai dormit o noapte pe jar. A doua zi la pranz nu am mai rezistat si am mers iar la vecina. M-a invitat in casa si a adus icoana!!!! Slava Domnului aveam icoana Maicutei Domnului in mainile mele!!.. aveam cel mai de pret giuvaer!!! Am pupat icoana si am fugit cu ea acasa. Acasa stergand-o de praf ..am observat ca rama, care este de lemn, era roasa la toate colturile… atunci am inteles ca vecina o depozitase la subsol unde avem boxele si unde sunt soareci!… Atunci am inlemnit!! Am inteles de ce Maica Domnului nu ma lasa sa dorm!!! Am dus icoana sa o sfintesc din nou la Biserica Acoperamantului Maicii Domnului din İstanbul (Vlaherne). A stat 40 de zile in Sfantul Altar. Sper din tot sufletul sa fiu iertata si de acest Mare pacat! Caci sunt putregai de pacate! Dumnezeu este Milostiv si Mare iubitor de oameni si sper sa ma ierte pentru toate pacatele!

Cu vecina s-a intamplat asa la cateva luni dupa ce am recuperat icoana de la ea: intr-o noapte s-a sculat sa bea apa si o usa de la dulap era deschisa, coltul usii i-a venit in ochiul drept si nu a mai putut vedea cu el.. a fost operata pana acum de 2 ori, nu mai vede cu acel ochi, sper din tot sufletul sa poata vedea din nou prin marea mila a Maicutei Domnului! Am luat apa de la İzvorul Tamaduirii si îi voi da sa se spele! Am simtit sa va impartasesc aceasta „intamplare”.. pentru a intelege cu totii, ca icoanele sunt FERESTRE deschise spre Rai! Sunt mai mult decat ne putem noi imagina!! Au viata sfintilor in ele! Au harul sfintilor pictate pe ele! Au Harul Duhului Sfant! Si ..si… si… nici nu putem sa intelegem sau imaginam noi ce putere au icoanele!
Slava Puterii Tale İisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu! Slava tie, Maica de Dumnezeu nascatoare Feciara Marie acoperamantul nostru cel sfant! Slava Sfintei Treimi: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
Doamne ajuta necredintei noastre! Nu te mania pe noi! Amin.

Mărturie publicată în rubrica „Minuni spuse în 2016”

© Copyright: Preluarea textelor complete se face numai cu 
înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de 
trimitere la articolul de pe acest site. 
Mulţumim pentru înţelegere!