Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!… Drept urmare, din 10 martie 2010 vom prăsnui, permanent,Continuă să citești …

“N-am venit să stric Legea, ci să împlinesc”, zice Domnul Hristos (Matei 5,17). Numai că pentru a înţelege temeinic aceste cuvinte se cade a ţine seama de cele două înţelesuri pe care le poate adopta verbul a împlini în limba română. Mi se spune: adu-mi o cană de apă. Aduc cana: împlinesc porunca. Sau: adu sapa din curtea bisercii. O aduc,Continuă să citești …

A întrebat Sfântul Macarie pe Îngerul Domnului, care i s-a arătat spre a-l învăţa tainele cele neştiute şi a zis: Te rog, spune-mi mie ce rugăciune se potriveşte monahului ? Şi i-a zis lui: Dacă omul este cu ştiinţă de carte, să zică Psalmii lui David (Psaltirea) sau: Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul. Această rugăciune este cea mai puternicăContinuă să citești …

Episcopia Devei şi Hunedoarei a anunţat joi aprobarea documentaţiei necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului. Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie s-a născut în data de 29 septembrie 1910. AContinuă să citești …

Deși o mulțime mare de oameni se adunase în piața din fața catedralei în ziua „Consiliului de unificare”, la eveniment piața era practic pustie, cu excepția jurnaliștilor și trecătorilor. (foto jos) Nici reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române nu au fost prezenți. Mitropolitul Nifon al Târgoviștei a fost prezent la Moscova, alături de restul reprezentanților Bisericilor Ortodoxe autocefale, la sărbătorirea a 10Continuă să citești …

Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1: Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat peContinuă să citești …

De fiecare dată când auzim şi aflăm că a (mai) trecut cineva la veşnicele şi cereştile lăcaşuri ar trebui să ne revenim şi să ne trezim, la realitate, ca dintr-un somn adânc!… Da, momentul/evenimentul morţii cuiva ar trebui să fie, pentru noi, pentru fiecare dintre noi, prilej de serioasă introspecţie şi de adâncă meditaţie, altfel spus, un eveniment ca acesta săContinuă să citești …

Părintele nostru Nicolae Bordașiu a trecut în ceata drepților și în lumea cea veșnică, cerească, bineplacută și binecuvântată a Sfinților!… Dumnezeu să-l ierte, să-l așeze cu drepții și să-l numere cu sfinții Săi!… Veșnică să-i fie pomenirea și amintirea!… Părintele Nicolae a stat ascuns ani îndelungaţi (1948-1955) prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă laContinuă să citești …

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Scurtă prezentare istorică a Mănăstirii Frăsinei Sfânta Mănăstire Frăsinei din comuna Muereasca, județul Vâlcea, numită și Athosul Românesc, păstrează până astăzi așezămintele monahale și legământul Sfântului Ierarh Calinic – ctitorul cel mai de seamă al acestei lavre pustnicești. Biserica vechiului schit, cu hramul Naşterea SfântuluiContinuă să citești …

Prolog – Introducere, prezentare şi evocare… Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!… Anul acestaContinuă să citești …

Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 -27.09.2011) s-a înălțat, în urmă cu şapte ani, cu sufletul la Domnul nostru Iisus Hristos în seara zilei de marţi – 27 septembrie 2011, în jurul orei 19.30, după un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie anul 2010, cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare,Continuă să citești …

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis vom susţine că încă de la întemeierea credinţei creştine ne străduim să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!… Preacuviosul Părinte Arhimandrit GavriilContinuă să citești …