Pastorala la Duminica Ortodoxiei – ”Duminica dreptei credinţe”


Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014

Cinstirea sfintelor icoane, prin rugăciune și faptă bună

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,  iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Prima Duminică a urcuşului duhovnicesc către Praznicul Învierii Domnului, pe care o serbăm astăzi, cu mare bucurie și folos duhovnicesc, este ziua în care Sfinții Părinți au restabilit, definitiv,cinstirea sfintelor icoane în Biserica lui Hristos, ziua în care a fost proclamată biruinţa dreptei credinţe asupra valului de erezii care s-au abătut asupra ei, vreme de peste cinci secole.

Hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie numită Duminica Ortodoxiei şi, cu acest prilej, să fie cinstiţi toţi cei care, prin cuvânt şi faptă, au apărat dreapta credinţă a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Aceasta lucrare duhovnicească a fost pregătită încă din anul 787, când Sfinţii Părinţi ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat și proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinței ortodoxe.

Biruinţa Bisericii creștine asupra iconoclaştilor, adică asupra celor care respingeau sfintele icoane, înseamnă readucerea icoanelor în locul cuvenit lor spre cinstire, în biserici, în casele şi în sufletele credincioşilor, dar și o reaşezare a vieții duhovnicești a credincioșilor pe calea cea adevărată, împreună cu Hristos, Care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Sinodul de la Constantinopol din anul 843 reafirmă adevărul de credință definit de Sinodul al VII-lea Ecumenic privind comunicarea dintre icoană şi persoana reprezentată pe ea, precum și diferența între adorare – care se cuvine numai lui Dumnezeu – şi venerare – care se cuvine sfinților și sfintelor icoane: „Căci dacă sfinții vor fi văzuți mai des zugrăviți pe icoane, cu atât mai vii vor fi în fața celor, care îi privesc, reînviindu-se memoria și dorul de prototipul lor, le vor săruta și le vor acorda închinarea cuvenită, dar nu adorare deplină, care după credința noastră se cuvine numai firii Dumnezeiești, ci li se va da cinstea numai în felul după cum se cinstește chipul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, sfintele Evanghelii, și celelalte obiecte sfinte, aducându-li-se tămâie și lumânări, precum era obiceiul cucernic la cei din vechime. Căci cinstea dată icoanei trece asupra prototipului  ei și cel ce se închină icoanei se închină persoanei zugrăvite pe ea. În felul acesta se va întări învățătura Sfinților noștri Părinți, adică predania Bisericii universale, care de la o margine a lumii până la cealaltă a primit Evanghelia”.(Fragment din Hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic,cf. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Arad, Tipografia Diecezană, 1930, p. 39-40.)

De asemenea, se reafirmă adevărul de credinţă cu privire la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, la asumarea firii umane şi a unirii acesteia cu firea dumnezeiască, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care Sfânta Fecioară Maria este numită, pe bună dreptate, Născătoare de Dumnezeu. Se reafirmă importanța Jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeuca iubire smerită și milostivă, prin care s-a restaurat și se restaurează icoana sau chipul lui Dumnezeu în om, și, totodată, se evidenţiază necesitatea conlucrării omului cu harul divin, pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, aşa cum au făcut-o sfinţii, de-a lungul veacurilor. Toate aceste adevăruri pot fi reprezentate în și prin icoană.

Acesta este şi motivul pentru care, în Duminica întâi din Postul Sfintelor Paști, sunt amintiţi, spre veşnică pomenire și pildă de urmat, toți cei care au apărat dreapta credinţă în fața ereziilor şi au susținut și promovat cinstirea sfintelor icoane.

Biruinţa Ortodoxiei din primul mileniu creștin asupra ereziilor este pildă de urmat în lupta noastră pentru biruința asupra ereziilor și rătăcirilor din timpul nostru.

Restabilirea cultului sfintelor icoane a fost posibilă deoarece Hristos, Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), călăuzește și ocrotește în permanență pe cei care sunt dreptcredincioși, după cum Însuşi mărturiseşte: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Biserica lui Hristos „pe care a câștigat-o cu însuși Sângele Său” (Fapte 20, 28) este Trupul Său tainic, El fiind chipul sau icoana Tatălui, după cuvântul marelui Apostol al neamurilor: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15).

Aşadar, temeiul icoanei și al cinstirii acesteia este Însuşi Dumnezeu Fiul, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin: „Icoana vie, naturală şi întru totul asemenea Dumnezeului nevăzut este Fiul, Care poartă în El însuşi pe Tatăl în întregime, fiind asemenea în totul cu El, deosebindu-Se, însă, în aceea că este cauzat”(Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 45.), adică născut din Tatăl. Continuă lectura

Anunțuri

Rugăciune (Mihai Eminescu)


Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, Maica Prea Curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, Maica Prea Curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Pr. Dumitru Stăniloaie despre MAICA DOMNULUI


Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a nascut ca om nu dupa legile firii obisnuite; El S-a nascut depasind legile oarbe ale nasterii obisnuite a oamenilor, si de aceea El a putut sa fie fara de pacat si a putut sa moara nu pentru pacatele Lui, ci pentru pacatele noastre. Astfel, Crucea lui nu ar avea nici un rost. De aceea, in mod logic, refuzand nasterea Lui din Fecioara, refuzam si valoarea Crucii. Noi vedem valoarea Crucii in faptul ca El nu e un om de rand, care s-a nascut in mod obisnuit dupa legile oarbe ale acestei existente, ci El este Fiul lui Dumnezeu care Si-a luat trup din Fecioara Maria. Or, daca ea este trupul din care Si-a luat El trupul Lui, pe care l-a transfigurat si pe care L-a inviat, el nu putea sa lase trupul ei sa putrezeasca, sa se strice, sa se corupa asa cum sunt trupurile celorlalti oameni.

Daca El a inviat, El a vrut sa dea o doavada ca si noi vom invia, dar in mod special si in primul rand va invia ea.  Noi vom afla la sfarsit, cand toata randuiala, toate legile lumii acesteia se vor shimba, insa a voit sa arata ca nu numai El, ca Fiul lui Dumnezeu facut om, a inviat, ci ca invie si cineva dintre oameni – o reprezentanta a oamenlilor, si anume aceea din care Si-a luat El sangele Lui, trupul Lui, viata Lui omeneasca. E propriu Ortodoxiei sa nu o prezinte pe Maica Domnului niciodata separata de Hristos, cum se intampla in Occident cu tablourile Madonei.

Totdeauna este in legatura cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decat o maica ? El se face fiul unei mame, iubeste o mama omeneasca asa cum o iubim noi pe mama noastra, asculta rugaciunile ei cum ascultam noi rugaciunile mamei noastre. Ea palpita pentru tot ce palpita El. El a venit ca sa ne iubeasca pe noi, sa Se rastigneasca pentru noi, deci nu poate sa nu ne iubeasca si ea pe noi, nu poate sa nu aiba si ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate sa nu sara si ea in ajutorul nostru, cum vine El in ajutorul nostru, dar numai de la El este toata puterea ei. El este Mantuitorul, ea este numai cea care din legatura cu El primeste si ea putere sa ne ajute in diferite necazuri, in diferite greutati. De aceea este bine sa ne rugam – asa cum face Biserica, cum fac si credinciosii – si Maicii Domnului, cerandu-i nu ca sa ne mantuiasca, ci ca sa ne scape din diferite nevoi, sa ne ajute in diferite greutati, sa-L roage pe Fiul ei sa ne mantuiasca. El nu e singur, El are o mama dintre noi; si avand o mama dintre noi, ne are pe toti aproape. Si ea, avandu-L pe El ca Fiu si iubindu-l ca Fiu, iubeste tot ce iubeste si El. Iar El, intrucat S-a facut fratele nostru, atunci ea este intr-un anumit fel si mama noastra, mama tuturor fratilor Lui. De aceea, mare ascultare are ea la rugaciunea pe care i-o adresam ei.

Sa o facem aceasta cu toata inima, cu toata convingerea. Sa nu-L socotim pe Hristos venit om si ramas separat de oameni, ramas singur, ci in legatura cu noi, mai ales prin mama Lui.

Troparul la Întâmpinarea Domnului (2 februarie)


muzica: Daniel Gheorghe Anechitei

Bucură-te cea plina de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric: Veselește-te și tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în brațe pe slobozitorul sufletelor noastre. Cel ce ne-a dăruit nouă și învierea.

„Astazi sfintita Maica si cea mai inalta decat Biserica, la Biserica a venit, aratand lumii pe Facatorul de lume si Datatorul Legii, pe Care si in brate primindu-L batranul Simeon, bucurandu-se, ” strigat: „Acum slobozeste pe robul Tau, ca Te-am vazut pe Tine, mantuirea sufletelor noastre”.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos. După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise, femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei:

„Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32).

Cântarea se săvârșește și la slujbele vercerniei.

Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” Continuă lectura

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! (GRUPUL TRONOS)


Clipul de mai jos este ilustrat cu icoane rusesti infatisandu-o pe Maicuta Domnului cu Pruncul Iisus. Deosebit de frumoasa este si interpretarea rugaciunii Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-Te! a Psaltilor Catedralei Patriarhale.

„Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te ! Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre.”

vedeti si:  Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!

Troparul și acatistul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)


Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i cântam: Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului.

DoarOrtodox

Acatistul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Condacul 1

Pe cea mai aleasă din toate neamurile, pe Sfânta Pruncă ce se aduce astăzi de Sfinţii săi Părinţi în Biserica Domnului şi se aşază în Sfânta Sfintelor, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, cu cântări de laudă şi cu mulţime de făclii să o întâmpinăm. Iar tu care ai milostivire nemărginită, slobozeşte-ne din toate nevoile pe noi, care îţi cântăm: Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!

Icosul 1

Îngerii lui Dumnezeu o înconjoară cu credinţa, iar credincioşii o fericesc pururea şi cu bucurie cântă laudele acestea:
Bucură-te, Sfântă Pruncă, ce astăzi eşti adusă în Sfânta Sfintelor;
Bucură-te, că Sfinţii tăi Părinţi astăzi împlinesc făgăduinţa;
Bucură-te, că ai fost binecuvântată de marele arhiereu Zaharia;
Bucură-te, că el te-a aşezat în Sfânta Sfintelor;
Bucură-te, că Sfântul Zaharia, apărând cinstea ta, de evrei a fost omorât;
Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumnezeu;
Bucură-te, că în Sfânta Sfintelor se pregăteşte azi sălăşluirea ta;
Bucură-te, că tu începi mântuirea noastră;
Bucură-te, că de fecioare de vârsta ta ai fost petrecută;
Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!

Condacul al 2-lea

Veniţi, cetele creştineşti, să ne adunăm la Sfânta Pruncă, cea care lăsând toate bucuriile din lume, se duce ca o jertfă în Biserica Domnului de către Sfinţii săi Părinţi, pentru mântuirea noastră, şi ca o mulţumire să o cinstim cu cântări prăznuind duhovniceşte, iar lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia! Continuă lectura

VREDNICĂ EŞTI


Psalţii Catedralei Patriarhale, Grupul Tronos

Vrednică eşti cu adevărat, să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită, şi cu totul fără de prihană, şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea mai cinstită decât heruvimii, şi mai preamărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine,adevărat,Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Inregistrare din data de 12 octombrie 2009 a grupului de psalti condus de Diacon Protopsalt Mihail Buca efectuata in incheierea concursului de muzica bizantina desfasurat  intre corurile Seminariilor Teologice din Mitropolie in sala de festivitati a liceului “Gh.Sincai” din Bucuresti.

Vedeti si:

Irineu Protcenco, iconarul calugăr


mdsihastriaToti cei care au trecut pe la Sihastria Neamtului au in minte celebra icoana „Tanguirea Maicii Domnului”. Putini stiu insa cine este pictorul acestei icoane.

Dintre cele 50 de icoane pe care Irineu Protcenco le-a zugrăvit pe lemn sau pe pânză este greu să detaşezi pe cele mai reuşite, toate dovedind – o dată în plus – surprinzătoarea pricepere a autorului în dozarea şi îmbinarea culorilor, în reliefarea detaliilor şi, mai ales, în caracterizarea psihologică a fiecărui personaj. Icoane ca Ecce homo – prelucrată după Tizian, Ispitirea lui Iisus sau Sfântul Gheorghe sunt pe deplin edificatoare în ceea ce priveşte arta portretistică a autorului şi capacitatea sa de a insufla viaţă şi sentimente creaţiilor sale. Dar lucrarea în care-şi dau întâlnire toate virtuţile creatoare ale acestui mare artist rămâne – fără îndoială – Tânguirea Maicii Domnului, un admirabil portret în care culoarea vibrează sub tensiunea unor puternice sentimente de durere, încredere şi speranţă, bine gradate şi mai ales bine conjugate în expresivitatea chipului de Madonă.Ecce_homo

„Protcenco a pictat o icoana cu Maica Domnului care plange”

Cautand un pictor bun, Arhimandritul Cleopa l-a gasit la Afumati, langa Bucuresti, pe pribeagul Ioan Protcenco. Iata ce marturiseste parintele Cleopa: „L-am adus din Bucuresti pe Protcenco. Era la Afumati. El a fugit din Basarabia, de rusi. Saracul! Era acolo cu sotia lui de a doua. O fost pictor mare in Basarabia. Sotia lui era din Rusia. Si el era tot de dincolo de Nistru. I-am adus aici. Au murit amandoi, saracii! A pictat paraclisul, icoanele. Am izbutit sa obtin aprobare pentru venirea lor aici. Am intervenit la Minister. Aveam un foarte bun prieten acolo, pe Teofil Pandele, care era director. I-am scos autorizatie si apoi a pictat, saracul! Aici, le-am dat chilii. Pictor de mare valoare – Ioan Protcenco.

Sotia lui, a doua, Pelaghia, s-a facut calugarita, saraca! A murit tot aici. Protcenco a pictat o icoana cu Maica Domnului care plange. Ea se ducea la icoana aceea, o icoana mare in biserica, si plangea si plangea dupa dansul…”. (Arhim. Cleopa Ilie, marturisire facuta in filmul de televiziune „Fericita nefericire a unui pribeag”, realizat de scriitorul Grigore Ilisei).chilia Pr. Cleopa

Cine a fost Ioan Irineu Protcenco

Putine informatii au ajuns pana la noi. Parintii din Sihastria, care l-au cunoscut, s-au dus, aproape toti, catre Domnul. Parintele Paisie Olaru, cunoscutul si iubitul duhovnic, a scris o pagina despre el si l-a pomenit in rugaciunile sale pana-n ultima zi a vietii. Ioan Irineu Protcenco a vorbit foarte putin. Doar cateva cuvinte pe zi. Traia intr-o lume a lui, in care, mai ales in ultimii ani ai vietii, isi facusera loc numai Dumnezeu si Sfintii Lui. Continuă lectura