Viața extraordinară a părintelui Serafim Bit-Haribo. Imnul Trisaghion „Sfinte Dumnezeule” – în limba aramaică


asirian father SeraphimPărintele Serafim este un Episcop ortodox din Georgia de origine asiriană. Asirienii sunt probabil singurul popor din lume care a plătit și plătește continuu prețul închinării la Hristos. În toate zonele conflict armate din Irak, Iran, Siria de-a lungul veacurilor sunt atacate bisericile lor, iar ei uciși dacă nu își leapădă credința. Foarte mulți s-au refugiat în sec. XIX în Georgia unde au găsit înțelegere, dar au fost nevoiți să accepte supunere în schimbul păstrării slujirii în limba lor maternă, după credința drept-măritoare ortodoxă. Sunt o minoritate etnică respectată întrucât georgienii sunt conștienți că părinții monahi asirieni din vechime au contribuit foarte mult la creștinarea neamului lor, cuprins de rătăcirile animiste sau zoroastrisme. Comunitatea măsoară aproximativ 4000 asirieni.

Părintele Serafim până la vârsta de 24 de ani a fost luptător de arte marțiale cu centură neagră, trei dani, șef de securitate, gardă de corp pentru un membru al guvernului ucrainean la Kiev și vorbitor fluent de asiriană, căsătorit și tată a trei copii.

A suferit mai multe accidente, a fost imobilizat la pat 2 ani când era copil, după ce a căzut într-o betonieră rotativă: ”Nici un om nu a rămas viu din așa ceva, în afară de mine”, spune părintele. Pentru mâinile lui secționate aproape complet medicii au muncit foarte mult salvându-le. St. Gavriil Marturisitorul(Urgebadze)A fost lovit de o mașină, a băut accidental perhidrol (apă oxigenată), dar după toate a rămas în viață. Nu era foarte credincios, dar i-a făgăduit lui Dumnezeu ca va deveni călugăr când soția însărcinată în 8 luni se afla în suferință de moarte. S-a rugat la mormântul Sf. Gabriel (Urgebadze) Mărturisitorul și de seara până dimineața minunea s-a întâmplat. A revenit însă la viața lui uitând promisiunea făcută. A deschis o școală de arte marțiale, a devenit campion de patru ori la  mai multe concursuri de lupte.

Trăia în Kiev si mergea adesea la Mănăstirea Sf. Treime – Iona. Odată, când se plimba liniștit și fumând, o bătrânică, Xenia, ce suferea de hipermetropie și se deplasa cu ajutorul unui băț s-a întâlnit cu el și i-a zis:

„Binecuvântează, părintele Serafim …“ Nu am crezut că vorbește cu mine și dădeam să o ocolesc. Aceasta m-a lovit cu bățul în cap și m-am prăbușit:

– Doamnă, ce faci? Nu ți-e rușine? – Am spus. Nu purta haine monahale, și nu am înțeles că aceasta este o măicuță.

– Pentru că v-am cerut o binecuvântare, – a spus ea.

Am crezut că este nebună în momentul ăla.

– Cum pot să vă binecuvântez? Aici este o mănăstire, du-te și cere o binecuvântare de la călugări, eu sunt doar un mirean.

– Nu, Serafim. Dumnezeu ți-a ales calea, pentru că nu mai ai frați sau veri (însemna bărbați dăruiți lui Dumnezeu ca preoți sau monahi), toți au murit.

– Și cum va fi asta? Pentru că eu sunt tată a trei copii, e cam târziu a mă face monah…

– Vei înțelege, mi-a răspuns.

– Când se va întâmpla lucrul ăsta? am întrebat.

– Dumnezeu îți va descoperi să afli momentul, mi-a zis.

Și atunci, pe 14 martie 2006, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai a hotărât să devină monah la Mănăstirea Sf. Treime – Iona. În 2010, la binecuvântarea patriarhului Georgiei a ajuns diacon. Era deja în Georgia.

Părintele Serafim slujește acum în limba aramaică, pentru credincioșii săi de origine asiriană, cu îngăduința patriarhului Ilia al II-ea. Trăiește în satul Kanda (n.ed. Qanda) alcătuit din aproximativ 95% de asirieni drept măritori creștin ortodocși, unde 90% vorbesc neo-aramaica.

-Khatuna Rakviashvili

Iată mai jos alături de corul lui cântând imnul Sfinte Dumnezeule:

Limba aramaica este limba maternă a Mântuitorului Hristos (care ar fi aceeași cu caldeeana) și s-a vorbit în Siria, Palestina, Mesopotamia, ca zone geografice vorbind, vreme de aproape 3000 de ani. Este înrudită cu limba ebraica. Asirienii de azi vorbesc neo-aramaică.

Iată textul în siriac-aramaică (un fel de neo-aramaică, probabil):

Qaadishat aloho,
Qaadishat hylsono,
Qaadishat lomoyooso,
Desthlebdh halophain (Care Te-ai răstignit pentru noi) ~~
esrahamelain.

~~ În Biserica ortodoxă orientală Trisaghionul este atribuit mai ales lui Hristos, în timp ce în Biserica ortodoxă bizantină, a noastră, este un imn la Sfintei Treimi, de aceea lipsește versul ”Care Te-ai răstignit pentru noi”

”Sfinte Dumnezeule,
Sfinte Tare,
Sfinte fără de moarte,
miluieste-ne pe noi!”
este textul imnului Trisaghion.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~+++~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Tatăl nostru în limba aramaică: 

Anunțuri

Aghiosul, aghios, trecu Nașterea lui Hristos… colind la Bobotează


Aghios, aghios, trecu nașterea lui Hristos… colind la Boboteaza
Grupul Psaltic Sf Cuvios Paisie de la Neamt (condus de Marian Știrbei)

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm,

La Iordanul cel frumos
Că acolo vine Hristos,
Duhul Sfânt din cer pogoară
Și pe pământ se coboară.

Astăzi Hristos în Iordan
Se botează de Ioan
Astăzi şi Sfântul Ioan
Vine către Iordan

Şi dacă s-apropia
Domnul Hristos îi grăia:
„Vino, Ioane, mă botează
Și legea o îndreptează.”

„Doamne, cum voi cuteza
Pe Tine-a Te boteza?
Eu sunt iarbă şi ţărână
Şi-mi tremură a mea mână.

Tu eşti foc ce mistuieşti
Tu şi munţii îi topeşti
De Tine de m-oi atinge
Mă voi arde și m-oi frige.

Prorocul cuteză,
Mâna lui și-o ridică
În Iordan o afundă
Pe Domnul Îl boteză.

Atunci cerul s-a deschis
Și cu glas așa a zis:
Tu ești Fiul Meu iubit,
În Care bine am voit.

Frumos praznic a trecut
În care Te-ai născut,
Acesta-i mai luminat
În care Te-ai botezat.

Și de-acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie,
Și Botezul lui Hristos,
Să ne fie de folos.

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm.

Partitura psaltica 1: Aghiosul

Partitura psaltica 2: colinde-de-boboteaza-aghios

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

ÎPS Justinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a trecut la Domnul


ips-justinian-chira

foto: Chendran Bogdan

Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice astăzi, 30 octombrie 2016. În seara zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2016, Înaltpreasfinția Sa a suferit un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Baia Mare.

Înaltpreasfinția Sa, Justinian Chira s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș, dintr-o familie de țărani evlavioși, la botez primind numele de Ioan.

A urmat școala primară în satul natal (1928-1934). Între 1934-1941 a fost reținut acasă de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului Ortodox de băieți „Simion Ștefan” din Cluj. Mânat de dragostea de a-L sluji cât mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sf. Ana” din Rohia, ca frate de mănăstire în 12 martie 1941, tuns în monahism sub numele de Justinian în 1942. La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia de către P.S. Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului. Între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943 este încorporat, în ciuda hainei clericale, în armata maghiară la Mișcolț. În împrejurările istorice dramatice dintre 1940-1944, monahii din Mănăstirea Rohia traiau într-o înfrigurată nădejde: eliberarea țării și a Transilvaniei. În zorii în care această speranță devenea o certitudine, este numit staret la Rohia tanarul ieromonah, in varsta de 23 de ani, Iustinian Chira, care avea sa conduca acest sfant locas, aproape 30 de ani; una din cele mai indelungate si rodnice staretii.
Sarbatorirea hramului manastirii, la 15 august 1944, s-a desfasurat intr-o atmosfera sufleteasca nemaiintalnita. Episcopul Nicolae Colan, intelept si inflacarat patriot, a slujit cu mare fast, reaprinzand sperantele eliberarii in sufletele credinciosilor.
Obstea monahala era alcatuita din 7 persoane, dintre care 5 foarte tineri, Episcopul Nicolae Colan i-a incurajat, afirmand: „Suntem convinsi ca ….Se va forma aici un focar de viata duhovniceasca demna de traditia manastirilor ramanesti”. Viziunea a fost pe deplin confirmata.
Noul staret, a stiut sa reinvie viata monahala dupa regulile stabilite de intemeietorii monahismului ortodox. In cei aproape 30 de ani de staretie, Bunul Dumnezeu l-a ajutat sa realizeze lucruri minunate atat pe plan duhovnicesc, cat si pe plan edilitar-gospodaresc. El a statornicit ca temelie a vietii si trairii duhovnicesti vechile reguli vasiliene ale monahismului: munca, rugaciunea si studiul.

Trebuie să ne rugăm, trebuie să înţelegem că trebuie să ne rugăm! Altfel, sufletul nostru se descompune dacă nu ne rugăm!

ISP Justinian Chira

Staretul Iustinian Chira s-a preocupat indeaproape de formarea unor vietuitori statornici si cu dragoste de manastire, ingrijindu-se de pregatirea lor intelectuala. A formulat si cateva reguli de viata manastireasca, dintre care amintim:
1) Sa nu se primeasca frati din alte manastiri (principiul statorniciei);
2) Sa nu fie primiti cei ce veneau cu gandul de a-si face o situatie sau fugeau de raspundere in fata vietii, ori in fata muncii, intrucat asezamantul cerea „zdroaba calugareasca” (regula muncii);
3) Sa nu fie primiti sentimentalii sau deceptionatii (regula vocatiei );
4) Sa fie primiti numai oameni sanatosi, din familii cinstite, serioase si respectate in satul lor (regula credintei, a caracterului si a testarii sociale).
Toate aceste reguli impuneau o solutionare riguroasa a credinciosilor dornici de viata monahala. De aceea, dupa 1944, s-a format la Rohia o obste noua, cu tineri din satele din jurul manastirii, vrednici, statornici, legati de manastire si de poporul de aici. Studiile si le-a completat ulterior, fiind absolvent al Seminarului Teologic din Cluj Napoca si al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu
Pentru meritele sale in conducerea manastirii, la propunerea P.S. Teofil al Clujului, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a conferit, in anul 1967, rangul de arhimandrit, iar in anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului.
In septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, fiind instalat la 11 noiembrie 1990. In aceasta calitate initiaza reorganizarea de curand reinfiintatei Episcopii a Maramuresului si Satmarului. In acest scop a cerut infiintarea postului de episcop – vicar pe seama Episcopiei Maramuresului si Satmarului, post in care l-a propus pe arhimandritul Justin Hodea, staretul Manastirii „Sfanta Ana” – Rohia, care devine astfel P.S. Justin Sigheteanu. A depus stradanii pentru infiintarea uni Seminar Teologic la Baia Mare, municipiu resedinta episcopala si pentru infiintarea Sectiei de Teologie Ortodoxa la Universitatea de Nord din Baia Mare.
Ca episcop-vicar la Cluj a desfasurat o bogata activitate misionar-pastorala, administrativ-gospodareasca si culturala.
A rectitorit Episcopia Maramuresului si Satmarului, pe care o condus-o tot restul vieţii, a sfintit sute de biserici, a rostit mii de cuvântari, multe din ele fiind inregistrate si pastrate in audioteca Eparhiei. Tine un jurnal permanent cu insemnari, cugetari si evenimente din viata Bisericii care a depasit 130 volume in manuscris. A pus piatra de temelie la peste 80 de biserici noi, s-au infintat inca trei protopopiate noi – cel de Viseu, de Chioar si Oas. Numarul preotilor Eparhiei Maramuresului a crescut de la 325 la 560 – deci s-au inmultit numarul parohiilor sau au fost numiti mai multi preoti la acelasi altar. Ca arhiereu a hirotonit peste 300 de preoti atat in calitate de episcop vicar la Cluj, cat si ca eparhiot la Maramures. Faţă de patru mănăstiri câte erau in 1992 astazi in Eparhia Maramuresului si Satmarului exista peste 30 de manastiri si schituri – cele mai multe cu realizari dintre cele mai frumoase, biserici noi, case monahale, adevarate ansambluri manastiresti.
In decursul vremii a colaborat la diferite publicatii bisericesti si laice intre care amintim: „Viata Ilustrata”, „Renasterea”, „Tribuna Ardealului”, „Telegraful Roman”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Banatului”, „Indrumatorul bisericesc” – Sibiu, „Indrumatorul pastoral” – Alba-Iulia, a editat „Indrumatorul bisericesc” – Cluj-Napoca (1978-1989); a initiat si editeaza foaia eparhiala „Graiul Bisericii Noastre” – Baia Mare.
Între lucrările sale de seamă amintim: Darurile Bisericii, Cluj-Napoca, 1983 și Viața Maicii Domnului, Cluj-Napoca, 1986.
Veşnică să-i fie pomenirea!

Câte minuni poartă în ea minunea cea mai presus de fire – a eclipsei de soare sau, mai bine zis, a întunecării lui – care s-a făcut la răstignirea Domnului*


schita-eclipsa-rastignirea-Domnului-Iisus Hristos

Și aceasta deoarece atunci când Domnul nostru S-a răstignit era o după-amiază de primăvară, ziua fiind egală cu noaptea și având fiecare câte douăsprezece ore – după așezămintele Sfinților Apostoli [referință neidentificată] și după toți cei care s-au ocupat cu Pascalia -, și deoarece soarele nu s-a întunecat cu de la sine putere, după cu a crezut Origen, ci luna – care era plină, având paisprezece zile, după dumnezeiasca Scriptură (Iș 12, 18) -, venind sub el și mergând împreună, l-a întunecat, după Dionisie Areopagitul care a văzut cu ochii lui această călătorie împreună precum întunecarea. El se afla în Heliopolis – în Egipt – împreună cu Apollofane și scrie într-adevăr despre acest [lucru] în epistola sa către Policarp. Acestea fiind cunoscute mai înainte, privește la câte minuni au decurs și câte legi firești s-au schimbat din cauza acestei lipsiri mai presus de fire.

1. După legile cele firești, atunci când este lună plină, este imposibil ca ea să călătoarească cu soarele. Și aceasta deoarece în timpul acesta amândoi luminătorii se află în opoziție [unul cu altul]. Adică: dacă soarele se află la amiază deasupra pământului și la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească superioară, [loc] care se numește Zenit, atunci luna se află – conform simetriei – la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească inferioară – [loc] care se numește Nadir. Și invers. Și iarăși: dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Și invers. Însă la răstignirea Domnului aceste legi firești s-au schimbat, căci soarele și luna s-au mișcat împreună în călătoria lor mai presus de fire și preaslăvită. Despre aceasta scria Marele Dionisie lui Policarp cel mai sus pomenit: “Deci spune-i lui: ce spui despre eclipsa arătată în timpul crucii mântuitoare? Amândouă s-au văzut prezente: luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat (paradoxal) (căci nu era timp de conjuncție)” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII către Policarp, op. cit., 260).

2. Luna a pornit înaintea [soarelui] și într-un minut a parcurs doăsprezece ceasuri întregi. Căci în acel minut, când ea trebuia să se afle la semnul cel de sub pământ – Nadir-, ea s-a aflat la semnul cel de deasupra pământului -, Zenit-, căci a alergat cu o nespusă și neînțeleasă viteză pe deasupra pământului, prin emisfera nordică, până în emisfera sudică de deasupra pământului, ajungându-l pe soare la mijlocul cerului, și a călătorit împreună cu dânsul la al șaselea ceas din zi în care a fost răstignit Domnul.

3. Luna, după ce a călătorit împreună cu soarele, partea ei cea opusă nouă – adică discul ei cel al paisprezecelea întreg [sic] – a rămas cu totul neluminată, fiind lipsită atât de lumina cea deosebită care venea de la soare, cât și de cea proprie, fiind un astru pe jumătate strălucitor, după părerea generală a celor din vechime cât și a astronomilor noi. Deci, așa cum atunci când este lună nouă se vede însăși lumina ei proprie – căci atunci ea se află sub soare, după cum zic astronomii -, tot așa trebuia să se vadă la Răstignire doar lumina ei proprie a lunii, fără vreo mijlocire, ea fiind [în acel moment] sub soare. Însă atunci când luna, fiind lipsită și de lumina ei proprie ei, s-a întunecat și mai mult și s-a ascuns lumina, fiind mai puțin luminoasă decât atunci când se află sub pământ, iar umbra pământului – cea de forma căpățânii sfeclei de zahăr – cădea peste lună, cu toate că în acea vreme nu era nici o cauză care să pricinuiască lunii această întunecare adâncă.

4. Luna fiind plină, dar fără lumină, a acoperit tot discul soarelui. De aceea soarele mai că a dispărut, făcându-se nevăzut de la ochii celor ce vedeau. S-au arătat aproape toate stelele. În miezul zilei cel luminat al Vinerii celei Mari, s-a făcut prea adânc miez de noapte. Drept urmare, această întunecare a soarelui s-a făcut în toată lumea și în tot locul. Acest lucru nu se întâmplă niciodată atunci când soarele și luna călătoresc în mod firesc împreună.

Despre aceasta trei evangheliști au zis cu un singur glas: Matei: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt 27,45), Marcu: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mc 15,33), iar Luca: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Lc 23,44).

5. Luna, după ce a acoperit tot discul soarelui, a mers împreună cu acesta spre apus. Și l-a ținut acoperit așa trei ceasuri întregi, până la cel de-al nouălea, după cum ne zic dumnezeieștii evangheliști: Matei (27,45), Marcu (15,33) și Luca (23,44). Dar nu l-a acoperit sau descoperit pe el încet-încet – după cum se întâmplă la o eclipsă normală -, ci l-a acoperit în totalitate în aceste trei ceasuri, lucru care este mai presus de fire și preaslăvit.

6. După scurgearea celor trei ceasuri, timp în care luna a acoperit soarele, iarăși l-a descoperit, dar împotriva rânduielilor celor firești. Căci atunci când [cele două astre] călătoresc împreună, în mod normal și se face eclipsă de soare, iar partea lui care se întunecă prima tot aceea se va și lumina prima. Însă în vremea aceea, partea care s-a întunecat prima s-a luminat ultima și invers: partea care s-a întunecat ultima s-a luminat prima. De aceea același dumnezeiesc Dionisie scria în [epistola] către Policarp despre acest fenomen, zicând: “Și iarăși [zic]: nu s-a întunecat și [nici nu] s-a luminat [pe urmă soarele] pe aceeași parte, ci invers” [text neidentificat în traducerea părintelui Stăniloae pe care o folosim].

7. După ce luna a mers împreună cu soarele către apus, acoperindu-l timp de trei ceasuri, adică până la al nouălea ceas din zi, nu l-a mai urmat mai departe și nici nu a apus împreună cu el. Nu! Ci lăsându-l pe el la locul de pe cer corespunzător ceasului al nouălea [ora trei după-amiază], s-a întors înapoi la răsărit. Și până să parcurgă soarele acea distanță de cer corespunzătoare celor trei ceasuri care mai rămăseseră până la sfârșitul zilei, luna s-a grăbit și cele nouă ceasuri le-a parcurs în trei și astfel, atunci când soarele s-a aflat la marginea apusului, luna s-a alflat simetric la cealaltă margine a răsăritului. Și în felul acesta s-au reașezat amândoi luminătorii [la locurile lor], reintrând în rânduiala lor cea firească.

Dacă ar mai fi să socotim toate cele scrise până aici, care s-au întâmplat la răstignirea Domnului, vom zice: luna a mers înainte față de mișcarea ei normală și de orbita ei cu cinsprezece ore. Douăsprezece [au trecut]  până ce a coborât de la Nadir și a ajuns soarele la Zenit și trei au trecut cât a mers împreună cu el până la apus, acoperindu-l. Apoi lunii i-au trebuit nouă ore până să se întoarcă înapoi la răsărit. De aceea luna a făcut atunci o noapte și o zi în patruzeci și două de ore. Adică: șase ore de la apus până ce a ajuns la mijlocul emisferei nordice; douăzeci și patru de ore au trecut cât timp a mers înainte și s-a întors înapoi; iar douăsprezece ore cât a mers de la răsărit până la celălalt apus, împlinind astfel o noapte normală după rânduială și durată.

Ai vazut, frate, câte minuni poartă în ea doar o singură minune: cea a eclipsei de soare care a avut loc când Domnul a fost răstignit? Slăvește-L, dar, pe Hristos, Care S-a răstignit și Care, deși cu trupul Se afla pe cruce, era și atotputernic cu a Sa dumnezeire, lucrând niște minuni ca acestea, după cum iarăși zice același Dionisie:

“Unele lucruri mai presus de fire ca acestea s-au petrecut în același timp, fiind posibile de făcut de Hristos, Atoatecauzatorul Care face cele mari și minunate, care nu au număr” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260).  Iar Mihail Sincelul zice în cuvântul de laudă către Dionisie: “Această minune mult minunată a eclipsei de soare, fiind analizată în amănunțime, a fost de ajuns pentru Dionisie și Apollofane, care erau elini, ca să cunaoscă dumnezeirea lui Iisus Hristos. Dumnezeiescul Dionisie, privind la această minune, s-a gândit și a zis: <<un Dumnezeu neștiut pătimește cu trupul și pentru El toate s-au întunecat și s-au clătinat>>.”

Apollofane, care a rămas elin, s-a gândit și el și a zis dumnezeiescului Dionisie: “Acestea, o, bunule Dionisie, sunt răsplățile faptelor dumnezeiești” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260) – adică acestea sunt schimbări ale lucrurilor dumnezeiești, după Pahimere, căci se va schimba minciuna în adevăr, întunericul în lumină, moartea în viață, omul se va face Dumnezeu [după har] – și toate celelalte. Eclipsa aceasta este arătată, dintre elini, și de către Flegon istoricul în Istoriile sale, cartea a 13-a. Iar din vechii noștri scriitori bisericești de către African, în cartea a 5-a a Istoriilor sale, și de către Eusebie Pamfil. Iar dintre cei mai recenți de către dumnezeiescul Maxim Pahimere, Ghenadie Scholarios, Nichifor Theotokis și Cordiere Iezuitul, în cărțile de curțnd tipărite în 2 volume, [cuprinzând scrierile] Sfântului Dionisie.

Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui Care printr-o minune ca acesata Și-a făcut cunoscută dumnezeirea Lui și Și-a adeverit-o, fie slava și stăpânirea în veci. Amin.

* Sfântul Nicodim Aghioritul – Paza celor cinci simțuri, Apendice I, p 417, Ed. Egumenița, Galați

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos – 12 iulie


icoana-Prodromita-Muntele-Athos

foto: doarortodox.ro

În data de 12 iulie se face pomenirea Sfintei Icoane Prodromiţa, făcătoare de minuni, care se află la Muntele Athos, în patrimoniul Schitului Prodromu.

Numeroase icoane, copii după aceasta, se găsesc în multe locaşuri de cult din ţară. În Transilvania, mănăstirea închinată Maicii Domnului de la Măgura-Jina, judeţul Sibiu, îşi sărbătoreşte pe 12 iulie cel de-al doilea hram, al icoanei nefăcute de mână „Prodromiţa“.

Chipul Maicii Domnului şi cel al Pruncului Iisus au nuanţa grâului, asemănându-se foarte mult cu descrierea rămasă de la Sfinţii Epifanie şi Nichifor, care au lăsat posterităţii un portret al Fecioarei. Conform celor spuse de Cleopa Paraschiv („Icoana nefăcută de mână omenească Prodromiţa“, Editura Panaghia), există mărturii care atestă că Sfintele Feţe se schimbă miraculos, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. Se mai afirmă că icoana a fost analizată ştiinţific prin cercetare la microscop, fără să fie găsite urme de pensulă.

Un document din arhiva Schitului Prodromu, datat la 29 iunie 1863, arată: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit aceasta sfântă icoană a Maicei Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicei Domnului şi a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit din potriva, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicei Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune“.

12-Prodromita-coperta-siteImnografie şi muzicalitate

Au fost compuse mai multe slujbe închinate acestei icoane. Cea mai recentă înregistrare este cea a „Paraclisului icoanei“, realizată de Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul“ din Bucureşti. Una dintre ele este paraclisul alcătuit în greceşte de dr. Haralambos Busias şi tradus de diaconul Constantin-Cornel Coman, păstrând metrica originalului.

În anul 2007 a apărut la Editura Evanghelismos cartea de slujbă „Acatistul, Paraclisul şi slujba Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului“ al cărei autor este arhimandritul Ian Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, judeţul Gorj.

Troparul, alcătuit în glasul 1, exprimă purtarea de grijă a Maicii Domnului către oameni, dăruind celor ce se închină ei tămăduiri sufletelor şi trupurilor: „Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta grăim către tine: slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată!“

prodromita_1

foto: catedralaneamului.ro

De o frumoasă muzicalitate este condacul, alcătuit în glasul 8, al acestei sărbători: „Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ne închinăm credincioşii, cinstindu-l după vrednicie; căci ne păzeşti şi ne izbăveşti din ispite şi din toate relele întâmplări. Pentru aceasta mulţumind grăim ţie: Bucură-te, Fecioară, nădejdea şi slava creştinilor!“.

Icoanele sunt instrumentul cel mai de preţ al evlaviei credincioşilor, care ajută la o cunoaştere mai desăvârşită a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor. (Drd. Adrian Dobreanu apărut pe pagina ziarullumina.ro, 11 iulie 2014)

Icoana_Prodromita_w2000_h1333_q100

foto: ziarullumina.ro

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromita de la Muntele Athos

Troparul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, glasul 1:

Născătoare de Dumnezeu, pururi Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm, mulţumind. Căci printr-însa dăruieşti celor credincioşi cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată.

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Icosul 1

Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită;
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită;
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules;
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales;
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni;
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni;
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind;
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind;
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine;
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine;
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit;
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 2-lea

Vrând stareţul Nifon să dobândească o icoană făcătoare de minuni pentru Schitul românesc Prodromu, a căutat un iconar care să vrea să păzească o rânduială aspră de nevoinţă şi rugăciune când picta, şi, bucurându-se că a aflat un zugrav râvnitor, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Întristându-se părinţii Nifon şi Nectarie că iconarul nu reuşea să isprăvească de zugrăvit icoana ta, pe neaşteptate au fost chemaţi: „Să trimiteţi degrabă să ia sfânta icoană, care singură s-a zugrăvit, căci lume multă s-a adunat privind la minunea sfintei icoane”. Şi pentru aceasta îţi zicem:
Bucură-te, că iconarul sfintele feţe să le picteze nu a reuşit;
Bucură-te, că osteneala i-ai primit şi nevoinţa i-ai răsplătit;
Bucură-te, că, neterminând să picteze icoana, a aflat-o desăvârşită;
Bucură-te, că de lucrarea ta mintea noastră este covârşită;
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost;
Bucură-te, că tainelor tale inimile noastre le faci adăpost;
Bucură-te, că iconarul a scris minunea care s-a întâmplat;
Bucură-te, că mărturia lui până astăzi ni s-a păstrat;
Bucură-te, că de cuvintele sale credincioşii nu s-au îndoit;
Bucură-te, că în casa lui lume multă să ţi se închine a venit;
Bucură-te, lumină, a părintelui Nifon sfântă dorire;
Bucură-te, a nădejdii sale neclintită răsplătire;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 3-lea

Precum s-a mirat Sfântul Alipie de la Pecerska atunci când în chilia sa a venit îngerul şi a pictat în chip minunat icoana Adormirii Maicii Domnului, aşa s-a mirat şi iconarul Iordache văzând cum chipul Maicii Domnului şi cel al Fiului ei, pe care nu le terminase, fuseseră plinite nu de mână omenească, şi uimindu-se I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Auzind mitropolitul marea minune care se făcuse în Iaşi, a venit cu preoţii să ţi se închine cu evlavie şi a mărturisit: „Cu adevărat, mare dar ne-a dăruit Maica Domnului prin această minunată şi slăvită icoană a sa”, şi pentru aceasta cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că apa cea vie şi fără de moarte o ai revărsat;
Bucură-te, că boierul pentru fiul său care zăcea ţi s-a rugat;
Bucură-te, că bolnavul luând agheasmă s-a vindecat;
Bucură-te, că fiul împreună cu tatăl său ţi s-au închinat;
Bucură-te, că pe lepros l-ai tămăduit când agheasmă a băut;
Bucură-te, că îndată lepra de pe el ca nişte solzi a căzut;
Bucură-te, că omul care avea albeaţă pe ochi vedere a dobândit;
Bucură-te, că şirul tămăduirilor tale nici până astăzi nu s-a oprit;
Bucură-te, că pe cei părăsiţi de doctori din paturi îi ridici;
Bucură-te, că neputinţele noastre cu prisos de har le vindeci;
Bucură-te, luminarea preoţilor şi cinstea ierarhilor;
Bucură-te, că îi înţelepţeşti pe urmaşii apostolilor;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 4-lea

Neputând părinţii să scrie minunile pe care le auziseră, pentru că erau covârşiţi de credincioşii care le cereau să se roage pentru ei, au mărturisit însă noianul minunilor cu glas de bucurie, şi, pregătindu-se de călătoria spre Sfântul Munte, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Mult au avut de mers părinţii prodromiţi, dar multe au fost şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, că în fiecare oraş în care a ajuns icoana poporul a venit să ţi se închine cu credinţă, şi cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit apostoli ai harului tău, cântându-ţi:
Bucură-te, bucuria noastră, nădejde neînfruntată;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc le găteşti răsplată;
Bucură-te, că împreună cu icoana ta ai călătorit;
Bucură-te, că la fiecare popas semnele tale au strălucit;
Bucură-te, că după plecarea icoanei ele nu se împuţinau;
Bucură-te, că în minţile oamenilor minunile vii rămâneau;
Bucură-te, că celor trudiţi şi împovăraţi le eşti apărătoare;
Bucură-te, că de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi le eşti îngrăditoare;
Bucură-te, că ai surpat jugul minciunii şi năvălirea diavolilor;
Bucură-te, roabă aleasă a Domnului şi stăpână a tuturor;
Bucură-te, Fecioară, a Împărăţiei cerurilor mireasmă;
Bucură-te, pecete pusă pe a inimilor noastre mahramă;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 5-lea

S-a mâhnit femeia cea bolnavă că nu putea să meargă să se închine icoanei care izvora tămăduiri, dar Fecioara preaslăvită i s-a arătat în vis, poruncindu-i să se scoale degrabă şi să meargă să ia binecuvântarea mult dorită. Şi, pornind la drum, îndată s-a arătat desăvârşit sănătoasă, pentru care I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Tămăduindu-se femeia cea bolnavă, nu s-a lenevit să meargă să se închine sfintei tale icoane, vrând să mărturisească tuturor că se vindecase. Şi ajungând la icoana ta, a dat mărturie că o văzuse de mai înainte în vis şi a vestit mulţimii cum a dobândit tămăduire, iar preoţii şi credincioşii ţi-au cântat:
Bucură-te, ceea ce credinţa femeii bolnave o ai răsplătit;
Bucură-te, ceea ce de visele înşelătoare ne-ai ferit;
Bucură-te, că prin icoana ta multe şi felurite minuni ai săvârşit;
Bucură-te, că în casa învăţătorului puţin credincios să fie dusă nu ai primit;
Bucură-te, că el de două ori a trimis trăsura după odor, dar părinţii să i-l dea nu au voit;
Bucură-te, că mai potrivit să vină închinătorul la icoană au socotit;
Bucură-te, că a treia oară trimiţând acela trăsura s-a arătat minunea ta;
Bucură-te, că oricât s-au străduit părinţii nu au reuşit să ia icoana;
Bucură-te, că până la trăsură patru oameni să o ducă cu greu au putut;
Bucură-te, că împotrivirea ta s-a cunoscut când tocul icoanei s-a desfăcut;
Bucură-te, că de la zgomotul mare oamenii şi caii s-au înspăimântat;
Bucură-te, că l-ai smerit pe învăţătorul care avea cugetul de necredinţă întunecat;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 6-lea

În Biserica Sfinţilor Împăraţi din Galaţi, zugravul care nu credea că icoana a fost pictată prin minune dumnezeiască a început a-i batjocori pe creştinii care nu se îndoiau de aceasta, dar s-a îngrozit când a văzut-o pe Maica Domnului privindu-l cu asprime din icoană, şi, pocăindu-se, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunii dumnezeieşti, ca să nu îşi agonisească osândă, ci toţi să îi cânte cu veselie Maicii lui Dumnezeu, nădăjduind că vor primi luminarea minţii şi întărire în credinţă:
Bucură-te, că risipind tu cursele diavoleşti agonisim folos;
Bucură-te, că nu ai răbdat hulele zugravului necredincios;
Bucură-te, că prin schimbarea feţei tale din icoană l-ai mustrat;
Bucură-te, că pricepându-şi greşeala minunile tale le-a trâmbiţat;
Bucură-te, că nu i-ai îngăduit să semene îndoiala în popor;
Bucură-te, că ai venit în apărarea credincioşilor;
Bucură-te, că din îndreptarea sa şi alţii s-au folosit;
Bucură-te, că nu pierderea, ci înţelepţirea lui ai dorit;
Bucură-te, a hulitorilor chemare la pocăinţă;
Bucură-te, a binecredincioşilor slăvită biruinţă;
Bucură-te, că celor ispitiţi de necredinţă le ajuţi;
Bucură-te, că cei ce vestesc minunile tale îţi sunt bineplăcuţi;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 7-lea

Pentru a lua averea hangiului răposat, sluga cea vicleană a încercat să o omoare pe văduva evreică, şi i-a pregătit spânzurătoarea, dar femeia şi-a adus aminte de vestea minunilor Prodromiţei şi rugându-se a făgăduit că, dacă va rămâne în viaţă, se va boteza împreună cu toţi cei din casa ei, şi Îi va zice lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Pregătind laţul pentru femeie, fără să vrea sluga cea netrebnică s-a spânzurat pe sine, iar evreica a văzut lucrarea Maicii Domnului şi a crezut cu toţi cei din casa ei, făcându-se pildă pentru toţi cei din neamul evreiesc, pentru păgâni şi pentru necredincioşi. Şi prin Sfântul Botez a intrat în Biserica lui Hristos, iar pentru aceasta noi te lăudăm pe tine, care eşti nădejdea celor deznădăjduiţi:
Bucură-te, că vestea minunilor tale şi printre evrei s-a răspândit;
Bucură-te, că la necaz văduva hangiului de ele şi-a amintit;
Bucură-te, că ai primit rugăciunea ei deznădăjduită;
Bucură-te, că ai vrut să lepede credinţa ei cea greşită;
Bucură-te, că viaţa i-ai salvat în ceasul de pe urmă;
Bucură-te, că prin tine a intrat în a Bunului Păstor turmă;
Bucură-te, că împreună cu copiii ei a primit botezul;
Bucură-te, că datorită ţie peste casa ei a strălucit harul;
Bucură-te, că dreapta credinţă prin tine se întăreşte;
Bucură-te, că gura păgânilor care nu se închină icoanei tale amuţeşte;
Bucură-te, spre Biserica lui Hristos far călăuzitor;
Bucură-te, ceea ce calci şerpii rătăcirilor şi eresurilor;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 8-lea

Din rânduială dumnezeiască a venit icoana la Schitul românesc Prodromu, pentru că domnitorul voia să păstreze icoana în ţara în care s-a făcut minunea, dar Maica Domnului a adus-o în grădina ei duhovnicească, ferindu-i pe părinţi de ispitele drumului, şi ei I-au cântat Celui ce îi păzise în călătorie: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Ai binecuvântat prin venirea ta schitul athonit şi, aşezând-o pe ea nu departe de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Botezător, i-ai acoperit cu sfântul tău acoperământ pe toţi cei ce au venit să se închine ţie, monahi, preoţi, ierarhi şi mireni de toate neamurile, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că schitul românesc l-ai umplut de binecuvântare;
Bucură-te, că obştile athonite cinstesc icoanele tale de minuni făcătoare;
Bucură-te, că din numele date icoanelor tale cunoaştem lucrarea lor;
Bucură-te, că prin icoana Portăriţa eşti Poartă a mănăstirii ivirilor;
Bucură-te, că icoana Dulcea sărutare e cununa Filotheiului;
Bucură-te, că eşti Călăuzitoarea obştii Xenofontului;
Bucură-te, Împărăteasa tuturor, lauda Vatopedului;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a închinătorilor Dochiarului;
Bucură-te, că în icoana de la Hilandar semnul milostivirii tale e vădit;
Bucură-te, a Marii Lavre podoabă, că Sfântul Ioan Cucuzel glasul ţi l-a auzit;
Bucură-te, că în faţa icoanei ţi-au cerut ajutor stareţii Pantocratorului;
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, comoară a Prodromului;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 9-lea

Zăcând de trei săptămâni topit de boală şi nemâncat, ca dintr-un somn s-a trezit schimonahul Inochentie când icoana Prodromiţa a fost adusă în schit şi, cerând să fie dus în faţa ei, s-a rugat cu zdrobire de inimă, cântându-I Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea

„Maica lui Dumnezeu, dacă îmi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeşte-mă, iar dacă nu, fie voia ta”, s-a rugat părintele Inochentie şi, întorcându-se cu bucurie la chilia sa, după un ceas a trecut la cele veşnice. Şi noi, învăţându-ne de la el să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu şi în puterea rugăciunilor tale, îţi zicem cu umilinţă:
Bucură-te, că schimnicului i-ai ascultat cererile;
Bucură-te, că degrabă i-au încetat suferinţele;
Bucură-te, că plin de bucurie Sfintele Taine a primit;
Bucură-te, că având sufletul împăcat s-a săvârşit;
Bucură-te, că voia noastră să o lepădăm ne-ai învăţat;
Bucură-te, că evlavioşii tăi robi au sfârşit binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine de moartea năprasnică suntem feriţi;
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit părinţii întru Domnul adormiţi;
Bucură-te, că dascăl al cugetării la moarte pe tine te dobândim;
Bucură-te, că, pregătindu-ne de moarte, în Domnul Hristos trăim;
Bucură-te, a cărţilor Cuvioşilor Părinţi tainică tâlcuire;
Bucură-te, a treptelor căii împărăteşti propovăduire;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 10-lea

Crezând minţii sale şi lepădând ascultarea, monahul Serghie a căzut în înşelare, iar prin arătarea drăcească s-a îmbolnăvit, zăcând ca un mort, şi abia după trei zile s-a sculat, slăbit fiind şi rămânând fără auz. Dar, aducându-l părinţii la icoana făcătoare de minuni, îndată s-a tămăduit de surzenie, şi atunci toată obştea I-a cântat Domnului într-un glas: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ascultătoare a Fiului tău ai fost, Născătoare de Dumnezeu, şi pe calea smereniei i-ai călăuzit pe monahi, cerându-le ascultare de povăţuitorii lor. Izbăveşte-i de înşelări şi de ispite pe monahii şi pe mirenii iubitori de nevoinţă, ca să îţi cânte ţie aşa:
Bucură-te, că părinţii au nădăjduit că monahul Serghie va fi tămăduit;
Bucură-te, că de surzenie l-ai scăpat şi de mândrie l-ai izbăvit;
Bucură-te, că, pătimind el pentru mândria sa, nu l-ai lepădat de la faţa ta;
Bucură-te, că, ridicându-se din iadul înşelării, şi-a înţeles greşeala;
Bucură-te, că din suferinţe a înţeles osânda neascultării;
Bucură-te, învăţătoare a ascultării şi Maică a îndurării;
Bucură-te, a celor apăsaţi de ispitele pierzătorului de suflete alinare;
Bucură-te, a celor legaţi de lanţurile diavolului dezlegare;
Bucură-te, că meşterul care se îndrăcise a fost izbăvit de duhul care îl muncea;
Bucură-te, că în faţa icoanei tale i s-au citit rugăciuni şi el a simţit mijlocirea ta;
Bucură-te, că pe Cuviosul Nectarie protopsaltul din ghearele diavolului l-ai scăpat;
Bucură-te, că văzându-te cel numit privighetoarea Muntelui Athos ţi s-a închinat;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 11-lea

Mergând părinţii să prindă peşte pentru praznicul icoanei Maicii lui Dumnezeu, unul din ei a zis cu îndrăzneală: „Dacă icoana aceasta s-a zugrăvit prin minune, apoi să facă să se prindă peşte pentru sărbătoarea ei”, dar văzând mulţimea peştilor prinşi în mreje, a lepădat îndoiala şi I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Credem mijlocirii tale, Maică Sfântă, că aşa cum ai purtat de grijă praznicului tău, la fel porţi de grijă şi acum, dând cele de trebuinţă nu numai monahilor, ci şi mirenilor care se roagă ţie cu credinţă:
Bucură-te, că peştii de la praznic milostivirea ta au vădit;
Bucură-te, că mulţimea darurilor tale o au închipuit;
Bucură-te, a flămânzilor îndestulătoare;
Bucură-te, a lipsurilor noastre curmare;
Bucură-te, mângâiere a celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, îmbrăcăminte şi acoperământ celor goi;
Bucură-te, cunună a celor care duc crucea necazurilor;
Bucură-te, încurajare a celor aflaţi la capătul puterilor;
Bucură-te, că ne înveţi să rânduim toate cu chibzuinţă;
Bucură-te, că sărmanilor le dai cele de trebuinţă;
Bucură-te, iconoamă a schiturilor şi a mănăstirilor;
Bucură-te, chivernisitoare a caselor creştinilor;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 12-lea

Pictându-se în schitul prodromiţilor o icoană după izvodul celei minunate, a fost aşezată cu mare cinste într-o biserică de lemn, şi nu s-a stricat când o mână blestemată a dat foc bisericii. Şi, după ce focul mistuise totul, creştinii au găsit icoana nestricată sub un morman de jar, de care minune uimindu-se, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Nu numai icoana Prodromiţei a primit dumnezeiesc dar, ci şi cele făcute după izvodul ei, spre bucuria credincioşilor. Şi vestea despre ele s-a răspândit în lumea întreagă, şi chiar în casele creştinilor au fost aşezate cu evlavie icoanele Maicii Domnului, căreia mulţimile îi aduc laude ca acestea:
Bucură-te, binecuvântată Maică a dreptcredincioşilor;
Bucură-te, că minunile le însemnezi pe tablele inimilor;
Bucură-te, predanie scumpă a rugăciunii şi nevoinţei;
Bucură-te, praznic neîncetat, candelă nestinsă a credinţei;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine nădejde neruşinată;
Bucură-te, ceresc omofor şi milostivire neîmpuţinată;
Bucură-te, frumuseţe de nespus şi a sufletului dulceaţă;
Bucură-te, rug aprins care încălzeşti inimile de gheaţă;
Bucură-te, pridvor al Împărăţiei cereşti;
Bucură-te, scară a darurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, pregustare a bucuriilor mult râvnite;
Bucură-te, Împărăteasă a bisericilor athonite;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 13-lea

O, Maică Preacurată, ocroteşte-i pe toţi cei care cu cununi de laudă împodobesc icoana ta, prodromiţilor arată-le calea mântuirii, pe închinători acoperă-i cu harul tău, pe cei care din locuri îndepărtate aleargă spre icoană ajută-i şi casa lor fereşte-o de relele întâmplări, ca să Îi cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul 1: Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi…, Condacul 1: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri…,

Icosul 1

Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită;
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită;
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules;
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales;
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni;
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni;
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind;
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind;
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine;
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine;
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit;
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

şi această

Rugăciune către Icoana Maicii Domnului Prodromiţa

O, Fecioară Preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor”, şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră. Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.

O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul drept-credincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în lăcaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Viaţa. Troparul. Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana – 26 decembrie


Tropar Glasul 1 Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.(tropar, gl.1)

Ca pe cel împreună-râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta Tismana te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinte Nicodim, pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat. (Condac, gl. 8-lea)

Sf Nicodim TismanaSfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

    Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele. Continuă lectura

Troparul Sf. Ierarh Luca al Crimeii (11 iunie)


Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea 

Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

„Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca

„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.

    „De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”

    „Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!” 

Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca 

Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!

***

Viaţa Sfântului ierarh luca, arhiepiscopul Crimeei am iubit pătimirea fiindcă mult curăţeşte sufletul

Sf Luca al Crimeei copyNăscut la 14/27 aprilie 1877 la Kesţ, în Crimeea răsăriteană, se trăgea dintr-o familie cu rădăcini princiare. Din fragedă tinereţe Valentin Voino-Iaseneţki a fost atras de slujirea celor umili şi nevoiaşi, dorind să potolească durerile şi să salveze vieţile celor care abia aveau bucăţica zilnică de pâine. S-a vrut şi învăţător de ţară, spre a lumina mintea lucrătorilor nefericiţi ai pământului. Dar chemarea sa, aproape concomitentă, a fost către medicină,  dar şi către slujirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi iată, se va face medic, se va căsători şi va munci enorm ca medic în spitalele de ţară sau militare, având grijă şi de perfecţionarea sa profesională. Cercetarea medicală l-a acaparat, şi aceasta doar din dorinţa de a găsi metode pentru salvarea cât mai multor vieţi. Deşi familia i se măreşte, – soţia sa născând patru copii -, va rămâne singur prin moartea prematură a soţiei sale Ana bolnavă de tuberculoză, la aceea vreme greu de tratat. Dar viaţa i se schimbă total când episcopul Inochentie al Taşkentului îi spune că Biserica are nevoie de el. I se pare firesc să accepte propunerea de a fi preot, într-un moment de mare prigoană împotriva slujitorilor altarului. Pentru că şi sufletul lui a simţit această chemare, va fi hirotonit preot în anul 1921, iar în 1923, pentru că arhiereii Bisericii adevărate erau îndepărtaţi, deportaţi şi ucişi şi era nevoie de ierarhi, preotul Valentin Voino- Iaseneţki este tuns în monahism chiar în casa sa. Apoi, în mare taină, la 30 mai 1923 este hirotonit episcop de către alţi doi arhierei. Trebuie să spunem că se crease în Rusia bolşevică o Biserică aşa-zisă „vie”, a cărui cler era dirijat de noua putere. Din acel moment începe calvarul. Doar pentru faptul că era un medic excepţional şi aveau nevoie de el, i-a fost permis să profeseze în continuare, chiar dacă purta în permanenţă rasa pe el. Emblematic este faptul că întotdeauna a operat numai în prezenţa icoanei Maicii Domnului, iar când i-a fost interzis acest lucru, a părăsit pur şi simplu spitalul. Cu toate că îi iubea enorm pe pacienţii săi, care erau oameni, suflete şi nu „cazuri” pentru el. Medicii care i-au fost aproape vorbesc despre faptul că îi cunoştea pe fiecare dintre pacienţii săi, îşi amintea după mulţi ani cine era fiecare, de ce a suferit, cum a decurs operaţia. Iar dacă se întâmpla, foarte rar ce-i drept, să-i moară după operaţie un bolnav, plângea şi se ruga mult pentru el! Aşadar, pentru că aveau nevoie de el, au fost destule momente în care a fost îngăduit în spitale, pentru că era episcop, iar aceasta însemna un grav afront adus autorităţilor sovietice. Continuă lectura

Scoaterea din mormânt şi aşezarea în raclă a moaștelor Sf. Voievod Martir Constantin Brancoveanu


moastele-sf-constantin-brancoveanu-4Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost scoase din mormânt şi cercetate de o echipă de specialişti de la Muzeul Municipiului Bucureşti în perioada 12-15 mai. Din partea Patriarhiei Române a participat o comisie condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. După o rânduială specială, sfintele moaşte au fost aşezate într-o raclă nouă.

O prezentare preliminară a cercetărilor arheologice a fost făcută ieri, (n.r. 16 mai) , de către membrii echipei de cercetare şi ai comisiei Patriarhiei Române, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Şuţu, sediul Muzeului Municipiului Bucureşti.moastele-sf-constantin-brancoveanu-6În urma cercetării arheologice a zonei mormântului Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu din Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti, echipa desemnată de către Muzeul Municipiului Bucureşti, formată din dr. Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, arheolog expert şi responsabilul şantierului arheologic, dr. Raluca-Iuliana Popescu, arheolog specialist, şi Ingrid Poll, expert arheometrie, a descoperit marţi, 13 mai, trei sicrie, depuse în cripte amenajate pe latura de sud a naosului lăcaşului de cult. „Într-unul dintre aceste sicrie au fost identificate osemintele Domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714), depuse în cripta de nord a mormântului, încă din anul 1720, de către Marica Brâncoveanu. În cripta alăturată au fost descoperite osemintele Domnitorului Ioan Vodă Mavrocordat (1716-1719), care au fost identificate pe baza unor iniţiale metalice (I.M.), însoţite de o coroană, montate pe sicriu. La deschiderea sicriului domnitorului Ioan Mavrocordat, printre oseminte se afla depus un recipient din sticlă sigilat, care conţinea un document olograf, semnat de către principele Constantin Edgar Mavrocordat, în data de 22 mai 1934, prin care declara că în acel sicriu se află osemintele strămoşului său, domnitorul Ioan Mavrocordat. În sicriul lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au găsit un craniu şi oseminte depuse în formă de cruce. Alături de aceste sicrie, în cripte, se aflau mai multe oseminte depuse succesiv în decursul secolelor XVIII-XIX“, se arată în comunicatul Muzeului Municipiului Bucureşti şi al Patriarhiei Române.asezarea-moastelorIeri, în conferinţa de presă de la Palatul Şuţu, moderată de către dr. Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, arheolog expert şi responsabilul şantierului arheologic, s-a precizat că pe parcursul cercetărilor arheologice au fost descoperite lucruri cunoscute şi atestate de documente şi izvoare istorice.

moastele-sf-constantin-brancoveanu-7Profesorul dr. Panait I. Panait, care a cercetat istoria oraşului Bucureşti timp de şase decenii, a explicat că sub Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti se află vestigii ale celei mai vechi biserici din Capitală, ridicată pe la jumătatea secolului al XV-lea de Dobruş Banul, şi că pământul din interiorul bisericii şi din vecinătatea ei încă mai păstrează taine pe care arheologii trebuie să le scoată la lumină. „Ne bucurăm că suntem printre cei care am investigat, eu cel puţin, în anul 1985, ultima până în zilele noastre, mormântul lui Constantin Brâncoveanu şi că avem acest buchet de sfinţi creştini români care şi-au păstrat credinţa în Iisus Hristos şi au iubit poporul acesta“, a spus arheologul prof. dr. Panait I. Panait.moastele-sf-constantin-brancoveanu-8Despre succesiunea construirii bisericilor de la „Sfântul Gheorghe“-Nou, dar şi despre cele petrecute în această săptămână, a vorbit arhitectul dr. Dan. D. Ionescu, şef de proiecte pentru lucrările de reabilitare ce se desfăşoară la acest lăcaş de cult: „Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile confirmă poziţia mormintelor, respectiv a domnitorului Ioan Mavrocordat, înhumat în 1719, care a succedat lui Nicolae Mavrocordat, lui Ştefan Cantacuzino şi lui Constantin Brâncoveanu. Alături de el este mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu. Ambele morminte sunt cu lespezi foarte frumoase, din marmură excepţională, lucrate în stil brâncovenesc. De asemenea, a fost observată şi temelia bisericii, foarte probabil databilă în vremea lui Dobruş Banul, însă urmează rafinarea cercetării“.

„Într-adevăr, avem de-a face cu osemintele Domnitorului Constantin Brâncoveanu“

În ziua descoperirii sicrielor, echipei de cercetare a Muzeului Municipiului Bucureşti i s-au alăturat dr. Mihai Constantinescu şi dr. Andrei Soficaru, cercetători de la Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer“ al Academiei Române, pentru a cerceta osemintele de vârstă şi sexe diferite găsite în acele sicrie. Cercetările şi analizele celor doi antropologi asupra sfintelor oseminte ale Domnitorului Constantin Brâncoveanu au confirmat cercetările din 1932 efectuate de profesorul Francisc J. Rainer. „Craniul aparţine unei persoane de sex masculin, cu vârsta de circa 60 de ani. Am observat urme de tăieturi, asemănătoare cu cele produse în cursul unei decapitări, în special pe partea posterioară a ramilor mandibulari, atât pe stânga, cât şi pe dreapta; urmele unei perforaţii de formă circulară pe osul parietal stâng, produs cu un obiect ascuţit, probabil o suliţă. Aceste observaţii confirmă datele istorice legate de uciderea Domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, dar şi analizele realizate în 1932 de către profesorul Rainer şi de profesorul Minovici. De asemenea, am avut şi ocazia studierii şi a restului de oseminte din cripta familiei Brâncoveanu. Am putut identifica osemintele domnului Ioan Mavrocordat. Astfel, conform analizelor noastre şi datelor istorice cunoscute, se pare că, într-adevăr, avem de-a face cu oseminte ale Domnitorului Brâncoveanu, ale familiei şi ale domnului Ioan Mavrocordat“, a explicat antropologul dr. Mihai Constantinescu.sfintele-moaste-foto-grupComisia desemnată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi a fost formată din pr. Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, pr. Alexandru Moţoc, inspector general bisericesc, ambii din cadrul Cancelariei Sfântului Sinod, acad. Emilian Popescu şi pr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti.

„Este a treia oară în ultimul secol când a fost deschis acest mormânt. Nu erau foarte multe emoţii, să spunem, academice, dar spiritual vorbind a fost un moment cu totul deosebit, unic în viaţă. În momentul în care antropologii ne-au dat explicaţiile, am văzut în faţa ochilor, efectiv, momentele menţionate în cronici, în care Sfântul Constantin Brâncoveanu, cel din urmă din familia Brâncoveanu, cu capul pe butuc a fost executat, i-a fost tăiat capul, iar osemintele rămase arată cum partea de jos a feţei a fost tăiată. Gaura din craniu era de fapt capătul prin care a ieşit suliţa din cap, după ce a fost decapitat, pentru a se putea purta capul Sfântului Constantin prin cetatea Constantinopolului şi pentru a se prezenta această oribilă crimă pe care au făcut-o. Paginile de istorie şi de sfinţenie s-au desfăşurat în faţa ochilor noştri într-un mod foarte viu. După deschiderea mormântului şi reidentificarea Sfântului Constantin Brâncoveanu, a avut loc rânduiala bisericească a punerii în racla, special pregătită în Atelierele Patriarhiei, a cinstitelor moaşte identificate în respectiva criptă, potrivit poziţiei anatomice. Această rânduială a avut loc în Biserica «Sfântul Gheorghe»-Nou“, a precizat pr. Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, membru al comisiei Patriarhiei Române pentru dezvelirea mormântului Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi al lui Ioan Vodă Mavrocordat.

„Trăim momente cu o încărcătură istorică şi spirituală deosebită, pentru că ştim cu toţii că Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu este o măsură a demnităţii noastre naţionale şi creştine. Trebuie să arătăm lumii cine este şi ce este acest sfânt român, pentru că aceasta ne caracterizează ca creştini ortodocşi şi ca români. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate şi mulţumim Sfântului Constantin Brâncoveanu pentru buna ocrotire!“, a spus pr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou din Capitală.

Slujbă de pomenire pentru membrii familiei Brâncoveanu

Joi, 15 mai, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de preoţii slujitori de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti, a săvârşit slujba Parastasului pentru persoanele ale căror oseminte au fost deshumate. „După ce s-a desfăcut mormântul, s-a constatat că înăuntru erau mai multe sicrie ce adăposteau mai multe oseminte. S-au identificat cu uşurinţă sicriul şi sfintele moaşte ale Domnitorului Sfânt Constantin Brâncoveanu, care poartă mărturiile martiriului său. Acestea au fost constatate şi de către cei doi antropologi, care vor consemna în scris aceste adevăruri istorice în raportul care se va întocmi la sfârşitul lucrărilor. De asemenea, atunci când s-a desfăcut piatra de mormânt, s-a găsit şi sicriul care adăpostea osemintele domnitorului Ioan Mavrocordat, dar şi ale doamnei voievodului, ale Mariei Brâncoveanu, dimpreună cu două dintre fiicele ei. Am săvârşit parastasul pentru doamna Maria Brâncoveanu, pentru cele două fiice ale ei şi pentru domnitorul Ioan Mavrocordat“, a spus PS Episcop Varsanufie Prahoveanul.foto-slujba-parastasCarte despre istoricul mormântului
În cadrul conferinţei de prezentare a cercetărilor arheologice de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Capitală, a fost lansat volumul „Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu“, semnat de pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru. Volumul, apărut la Editura „Basilica“ a Patriarhiei Române, a fost prezentat de istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti. Acesta cuprinde documente referitoare la autentificarea mormântului şi osemintelor sfinte ale Sfântului Constantin Brâncoveanu, rezultatele cercetărilor făcute de profesorii Rainer şi Minovici, textul conferinţei istoricului Nicolae Iorga, precum şi fotografii inedite realizate în cadrul procesiunii din 1934 pe străzile Bucureştiului. Osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu au fost identificate în anul 1932, în urma cercetărilor arheologice realizate în anul 1932, în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti, sub coordonarea istoricului Virgiliu Drăghiceanu (secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice).
foto-grupRacla cu moaşte va fi aşezată în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou
Marţi, 13 mai, după identificarea osemintelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, Preasfinţitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul a spălat osemintele muceniceşti după o rânduială specială şi le-a aşezat, potrivit poziţiei anatomice, într-o raclă confecţionată din argint aurit la Atelierele Patriarhiei Române. În acest timp, în biserică a fost săvârşită slujba Acatistului Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
După aşezarea sfintelor moaşte în racla de argint aurit, aceasta a fost dusă şi aşezată temporar în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa patriarhală. Sfintele moaşte ale Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu vor fi purtate în procesiune în ziua de 21 mai, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale, după săvârşirea Sfintei Liturghii în Altarul de vară al Catedralei patriarhale, începând cu ora 15:00. Procesiunea solemnă va fi asemenea celei din 1934 şi se va desfăşura pe următorul traseu: Catedrala patriarhală, Biserica „Domniţa Bălaşa“, Piaţa Universităţii şi Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, unde sfintele moaşte ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, vor rămâne pe viitor.
Procesiune Moaste Sf Constantin Brancoveanu_2Pe tot parcursul procesiunii se vor cânta: Troparul Învierii, Troparul Sfinților Mucenici și Troparul și Condacul Sfinților Martiri Brâncoveni. La fiecare oprire se va rosti ectenia întreită și condace din Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni.
Procesiune Moaste Sf Constantin Brancoveanu_2014text si fotografii: http://www.ziarullumina.ro