Golește mintea de toate chipurile, culorile și formele, de orice închipuire și aducere aminte a lucrurilor simțite, atât a celor bune, cât și a celor rele


maica si ucenicaSe poate spune că imaginația și memoria sunt o simțire generală dinăuntru, care închipuie și își aduce aminte tot ce a fost perceput mai înainte de cele cinci simțuri din afară. Și într-un anume fel, simțurile din afară și lucrurile simțite se aseamănă cu o pecete, iar imaginația cu urma lăsată de pecete.

Potrivit cuviosului Maxim, marele teolog, și Adam, cel dintâi zidit, a fost făcut de Dumnezeu fără imaginație. Mintea lui curată și fără de imagini, nu primea forme sau imagini sub înrâurirea simțurilor sau din imaginile lucrurilor simțite, ci fără a folosi această putere inferioară a imaginației și neînchipuindu-și nici contururi, nici forme, nici măsuri, nici culori ale acestor lucruri, cu puterea superioară a sufletului, adică cu gândul, ea contempla în mod pur, nematerialnic și duhovnicesc numai ideile pure ale lucrurilor sau înțelesul lor gândit. Dar ucigașul de oameni, diavolul, precum el însuși a căzut visând să fie la fel cu Dumnezeu, așa l-a făcut și pe Adam să înceapă să viseze cu mintea sa a fi întocmai cu Dumnezeu și să cadă chiar prin această închipuire. Și așa, din acea viață gânditoare, întocmai cu a îngerilor, simplă, cuvântătoare și neformăluită, a fost aruncat jos în această viață simțită, multîmpărțită, multformăluită, afundată în chipuri și visări, precum starea dobitoacelor celor necuvântătoare. Căci a fi afundat în imagini sau a viețui în ele și sub înrâurirea lor este trăsătura dobitoacelor celor fără de rațiune, iar nu a celor raționali.

Deci, fratele meu, dacă dorești să te slobozești cu ușurință de astfel de rătăciri și patimi, dacă cauți să scapi de feluritele curse și meșteșugiri ale diavolului, dacă dorești să te unești cu Dumnezeu și să dobândești luminarea dumnezeiască și adevărul, intră cu bărbăție în lupta cu imaginația ta și luptă-te cu ea din toate puterile tale, ca să-ți golești mintea de toate chipurile, culorile și formele și, îndeobște, de orice închipuire și aducere aminte a lucrurilor simțite, atât a celor bune, cât și a celor rele. Fiindcă toate acestea murdăresc și întunecă curăția și strălucirea minții, îi îngroașă imaterialitatea și conduc la împătimirea sa, căci aproape nicio patimă sufletească sau trupească nu se poate apropia de minte altfel decât prin imaginarea lucrurilor simțite corespunzătoare ei. Deci nevoiește-te să-ți păzești mintea fără de culoare, fără de chip, fără de formă și curată, așa precum a zidit-o Dumnezeu.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din ”Războiul nevăzut”, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2013, pag. 114-116

sursa: presaortodoxă.ro

DoarOrtodox

Anunțuri

Lucian Blaga – Atitudinea religioasă. Sub zodia unui spiritualism mitic, creator şi liber, în cadrul constrîngerilor fireşti și subconștiente ale unui stil (- prof. Mihaela Bacali)


~ prin bunăvoința doamnei Mihaela Bacali, pentru Doar Ortodox:

La question de la réligiosité de Lucian Blaga reste ouverte. Les critiques et les historiens littéraires se placent souvent sur des positions opposées: ils voient en lui soit ,,le poète mystique”, ,,le philosophe métaphysicien”, soit l’agnostique ou l’athée. Le destin créateur de Blaga est jalonné par des événements susceptibles d’offrir des images contradictoires.
Qui a été Lucian Blaga de ce point de vue et quel type de réligiosité a-t-il eu? On essayera de répondre à ces questions dans les lignes qui suivent.
Mots-clés: réligiosité, mystique, mythique, dogmatique.


Lucian Blaga_Motto: ,,Religiozitatea mea e un element de dozaj al tuturor manifestărilor mele. S-a răspîndit în mine ca drojdia în aluat. Probabil şi în păcatele mele – a căror conştiinţă n-o prea am” (Corespondenţă Vasile Băncilă-Lucian Blaga, p. 274).

Întrebarea dacă Blaga a fost cu adevărat religios a preocupat pe mulţi. Cei care au cercetat opera sa, dar şi cei care l-au cunoscut, sînt de multe ori pe poziţii opuse, văd în el fie ,,poetul mistic”, ,,filosoful metafizician”, fie raţionalistul, antidogmaticul.
Unii, ca Vasile Băncilă, afirmă că a fost un spirit profund religios, deşi nu a dorit să facă vizibilă acestă calitate, alţii îi contestă cu totul orice urmă de religiozitate. Disputa cu teologii ar fi un argument pentru lipsa unei religiozităţi autentice a lui Blaga, atitudinea comuniştilor care vedeau în Blaga un scriitor mistic ar fi, dimpotrivă, un argument pentru religiozitatea lui. Cine a fost, cum a fost de fapt Lucian Blaga? Ce fel de religiozitate a avut?


,,Nu sînt necredincios. Eu sînt filosof”

De cele mai multe ori, scriitorul îşi mărturiseşte respectul pentru tradiţia ortodoxă, se auto-defineşte ca persoană religioasă, dar cu anumite, fine nuanţe: ,,Nimenea nu preţuieşte mai mult decît mine fervoarea religioasă, în orice formă sar manifesta ea“, afirmă el, dar imediat adaugă parcă de teama de a nu fi considerat un bigot, ,,ca filosof, trebuie să privesc lucrurile sub unghi strict şi pînă la capăt filosofic”, iar doctrina ortodoxă fiind în întregime constituită, ,,cel ce aderă la ea trebuie să renunţe la orice nou şi mare act de creaţie metafizică” vezi nota subsol 1. Blaga s-a considerat dintotdeuna filosof, iar ca cercetător al fenomenului religios, a pus pe primul plan onestitatea ştiinţifică. ,,Teologia creştină, ca pretins sistem închis şi absolut nu-mi satisface exigenţele filosofice, tactul, sensibilitatea. Ca izvor de sugestii o admit pentru noi românii, chiar în chip subliniat. Şi în general nu vorbesc despre ea decît cu respect, uneori cu admiraţie. Dovadă toate textele mele. Eu gîndesc aşa cum gîndesc, fiindcă nu pot altfel. Decepţiile pe care le produc sînt de neevitat. Ar însemna să fiu total nesincer afirmînd bunăoară: cred în revelaţie sau în altceva (divinitatea lui Iisus) (2). ”

Lucian BlagaLiniile acestei spiritualităţi creatoare includ cu siguranţă şi o axă religioasă, chiar dacă ea este uneori bine disimulată. Ea se împleteşte cu alte două linii de forţă ale viziunii creatoare blagiene: miticul şi etnicul. Religozitatea sa îmbracă o formă particulară, ea refuză dogmele, susceptibile de a îngrădi cunoaşterea, constrîngătoare, limitatoare, şi are nevoie de o libertate a spiritului. O altă particularitate a concepţiei sale este aceea că vede în fenomenul religios o manifestare mai mult culturală, tributară unui ,,stil”. Nu este vorba de o religiozitate tipică pentru un om obişnuit, un practicant, ci de o altă abordare şi înţelegere a fenomenului religios, dincolo de formele concrete ţinînd de specificul actului religios, dincolo de convenţii, de ritualuri ce aparţin mai degrabă formei, decît fondului, o spiritualitate a esenţelor, a ceea ce rămîne peren, deasupra timpului şi spaţiului. Există totodată o atitudine diferită a scriitorului manifestată în poezii şi o alta în filosofie. În filosofie este ,,filosof”, şi o afirmă cu atîta forţă de fiecare dată. Vasile Băncilă, prietenul său, accentuează această ideeîn dialogul cu I.Oprişan, citîndu-l pe Blaga însuşi: ,,Blaga a adoptat atitudinea, cum zicea el, filosofică. «Lumea, zicea el – mă acuză că sînt necredincios sau ştiu eu ce. Nu sînt necredincios. Eu sînt filosof» (3). Tot V.Băncilă adaugă: ,,Blaga, în privinţa asta, mi-a spus mie: «eu nu sînt antiortodox, ci sînt numai eterodox». ,,Şi era bucuros cînd putea să vorbească despre religie” (4)

Fenomenul religios: apropieri şi distanţe

Diferenţe în ce priveşte atitudinea religioasă putem remarca la Blaga de-a lungul vieţii: începuturile poetice sînt mult mai aproape de religie decît sfîrşitul destinului său creator. În primele volume de poezie, mai ales în Poemele luminii, se poate vorbi de existenţa unui filon mistic. Metaforele-cheie ale poeziilor sale sînt: lumina, întunericul, tăcerea, somnul, nemişcarea, întoarcerea la origini, care trimit, toate, spre o trăire mistică.

În scrisoarea către Cornelia Brediceanu (5) (martie 1919), poetul se destăinuie viitoarei soţii: ,,Agîrbiceanu mi-a vorbit c-o deosebită lumină în faţă despre misticismul cald din poeziile mele. Despre acest misticism vei spune însă tu cele mai calde cuvinte – şi cele mai adînci, şi cele mai înţelegătoare.” Se confirmă ideea că la începuturile carierei ale literare, Blaga nu era deloc deranjat de ,,eticheta” de mistic. Era poate şi urmarea frecventării Facultăţii de Teologie. Tot din acea primă perioadă datează şi versurile:

,,Cum se coboară Duhul Sfînt
Ca să sfinţescă vinul din altar
Astfel te cobori şi tu în mine
Ca să-mi sfinţeşti în vine
Sîngele sălbatic, sîngele amar” (23-VIII-1917) (6) pe care poetul le trimite iubitei.

Un eveniment deosebit de important pentru existenţa sa creatoare este apariţia, în 1919, a revistei Gîndirea. Destinul literar al lui Blaga se va proiecta, din acest moment, pe fundalul Gîndirii, iar revista va deveni pentru poetul-filosof o adevarată rampă de lansare – o mare parte a operei sale va fi publicată aici. Ceea ce a contribuit la apropierea lui Blaga de Gîndirea a fost în primul rînd „cadrul filosofic spiritualist”. Ca membru fondator al revistei Gîndirea, Blaga a fost printre iniţiatorii mişcării gîndiriste, el a făcut parte din grupul de tineri care, în Clujul anilor de după Marea Unire, au hotărît să creeze revista care va fi ,,locul de întîlnire” al atîtor talente. Programul pe care îl propunea, cu cele două orientări: „mitul folcloric şi misterul religios”, îi oferea lui Blaga cadrul perfect de desfăşurare a operei. Conştient de valoarea deosebită a poetului, Nichifor Crainic la stimulat continuu, cerîndu-i să fie prezent în mai toate numerele Gîndirii, simţind că prin prezenţa lui creşte prestigiul revistei. Continuă lectura

Troparul Sf. Ierarh Grigorie de Nyssa (10 ianuarie)


Cel ce ești între ierarhi păstor ales și lumii învățător, temei dumnezeiștilor dogme și capul care cugetă. Iubit fiu al Capadociei și frate al marelui Vasile, suitu-te-ai la înălțimea virtuților, fericite. Pentru aceasta noi pururea te rugăm, Sfinte Ierarhe Grigorie, să mijlocești înaintea lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

DoarOrtodox

Sfântul Grigorie de Nyssa, trăitor al teologiei, filosof și mistic creștin (10 Ianuarie)

Frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, este între Parintii Capadocieni, filozoful cel mai metodic, fiind în acelasi timp si un teolog cu nimic mai prejos decât ceilalti doi, Sfântul Grigorie de Nazianz si arhiepiscopul Cezareei, Sfântul Vasile cel Mare. Ocupând un loc de frunte între teologii mistici ai Bisericii, Sfântul Grigorie a publicat mai multe lucrari, cele mai importante fiind cele de exegeza biblica si apologetice scrise împotriva ereziei ariene.

Sfântul Grigorie de Nyssa s-a nascut în anul 335, într-o familie credincioasa. Mama lui, Emilia, era fi ica unui martir din timpul persecutiei lui Diocletian, doi dintre fratii sai, Vasile al Cezareei Capadociei si Petru al Sevastiei au devenit episcopi si au fost trecuti mai târziu de Biserica în rândul sfintilor, iar sora sa, Macrina, cea mai mare dintre frati, a reprezentat un model de evlavie pentru toti membrii familiei, fiind si ea canonizata. Un alt frate, Navcratie, judecator de profesie, care înclina si el spre o viata de asceza, nu a apucat sa-si împlineasca gândurile sale duhovnicesti, murind de tânar.

Sfântul Vasile cel Mare, parintele formarii duhovnicesti a fratilor sai

Atmosferei de pietate din sânul familiei îi datoreaza Sfântul Grigorie formarea sa religioasa si teologica din anii tineretii sale. Acest fapt este marturisit de o scrisoare adresata fratelui sau, Petru, în care Grigorie îsi exprima multumirea adusa lui Vasile, numindu-l „parintele nostru si stapânul nostru”. Pentru ca era mai mare decât ei, viitorul episcop de Cezareea a primit din partea parintilor lui sarcina de a supraveghea educatia fratilor mai mici. Instructia lui a fost antidotul la lectiile primite în scolile pagâne ale timpului, unde, dupa cum stim din scrisorile Sfântului Grigorie de Nazianz, fratele lui, Sfântul Vasile cel Mare a petrecut ceva timp.

Chemarea la episcopat, o vocatie târzie?

Desi tânarul Grigorie dorea sa aleaga o cariera seculara, familia s-a straduit sa îi îndrume pasii spre slujirea Bisericii. Vasile, vazând ca singur nu are nici o sansa în a-l convinge pe Grigorie sa renunte la gândurile sale, a apelat la prietenii acestuia pentru a-i deturna intentiile. Dar totul a fost în zadar si Grigorie s-a casatorit. Exista chiar o scrisoare de condoleante a episcopului de Nazianz trimisa pentru a mângâia pe cel ramas singur dupa moartea sotiei sale, Teosevia, o femeie care asa cum o marturiseste numele ei, era foarte pioasa. Se crede ca înainte de hirotonia sa întru episcop, Grigorie, ar fi petrecut mai retras un timp, dar nu exista nici o marturie în acest sens. Numirea sa ca arhiereu în 371, pe scaunul de Nyssa, un orasel situat pe coasta Halysului, de-a lungul drumului între Cezareea si Ancyra a reprezentat o schimbare majora în viata lui Grigorie. Sa fi fost aceasta alegere rezultatul unei vocatii neasteptate?

Sfântul Vasile cel Mare ne spune ca era necesar sa învinga atitudinea refractara a fratelui sau, Continuă lectura