La marginea inimii tale Domnul stă cu o lumânare înaltă care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste şi toate dorinţele urâte şi spre a scoate din inima ta tot fumul şi duhoarea împuţită.


***

78

Seara stelele încep să licărească deasupra capului meu şi simt prăpastia deasupra căreia se balansează viata mea. Şi cu suflet tremurând îmi întind mâinile spre Tine şi strig: O, Doamne, lumea cea îngrozitoare m-a învăluit din toate părţile, precum deşertul nisipos învăluie o minisculă oază.

Nu voi putea rezista dacă Tu nu mă vei îmbrăţişa cu tăria ta. Nisipul va acoperi pajiştea mea verde, el va astupa izvorul care udă pajiştea, iar dunele de nisip se vor ridica deasupra palmierilor. Şi dinapoia nisipurilor o inimă care te-a iubit va fi făcută praf, iar praful se va lipi de cocoaşele cămilelor. Iar nisipul va astupa gura ce nu ştia decât un cânt, un imn închinat Ţie, Atotputernicului. Şi din milioanele de ani de viaţă, o zi de viaţă va fi ştearsă, de parcă n-ar fi existat niciodată. Iar roţile uriaşe ale universului vor tropăi mai departe, nepăsându-le măcar că o zi de viaţă s-a transformat într-un grăunte de nisip.

Dar Tu eşti mai puternic decât lumea, o, Doamne, Dumnezeul meu, iar Tu îi vei împrumuta slujitorului Tău o sabie înflăcărată heruvimică, cu care voi respinge năvala lumii asupra vieţii mele.

Nu mă voi mântui, chiar dacă voi fi la fel de puternic ca lumea, şi cu atât mai puţin dacă voi fi mai slab ca lumea. Cel ce este la fel de tare ca lumea n-o biruieşte, dar nici lumea nu-l înspăimântă; în schimb, lumea banalităţilor îl învaţă pe cel mai slab decât ea să-şi pregătească un mormânt pentru sine. Totuşi, mă voi mântui dacă voi fi mai tare decât lumea şi o voi birui.

Amăgirea mea de sine îmi înfăţişează lumea ca pe o putere teribilă. Când amăgirea de sine moare în mine şi adevărul începe să se ivească, văd şi ştiu că o singură picătură din focul Tău viu este mai tare decât un univers din cenuşă. Nici măcar întregul univers nu are puterea de a hrăni un singur fir de iarbă, dacă el nu primeşte acea putere de la Tine.

Cel ce S-a născut din Adevăr şi a fost trimis de Adevăr biruie uşor lumea. Lumea fuge dinaintea Sa precum fuge o umbră dinaintea soarelui.

Teama de lume este hrana de zi şi noapte a celor ce s-au despărţit de Adevăr. Făcuţi de către lume ei au devenit marionetele lumii, cu care lumea se joacă, precum se joacă un copil cu jucăriile sale. Copiii Adevărului sunt născuţi din Adevăr şi nu se tem de cei făcuţi morţi.

Ajută-mă, Dumnezeul meu, să birui lumea dinlăuntrul meu şi atunci voi birui uşor şi lumea dinafara mea.

Nu voi deveni trufaş biruind lumea, căci biruinţa e a Ta şi nu a mea.

Te voi lăsa să creşti, în timp ce eu mă voi micşora şi ca un copil mă voi agăţa la poala hainei Tale.

Voi lăsa Cuvântul Tău să-Si facă sălaş în trupul meu şi voi elimina de la mine toate cuvintele fără de putere, pe care le-am învăţat de la lume. Cuvântul Tău este nevinovăţia, înţelepciunea şi puterea. El va nimici tot ceea ce este făcut în mine şi mă va ajuta să mă nasc.

Trupul, în care sălăşluieşte Cuvântul lui Dumnezeu, nu mai e un trup făcut de lume, ci un trup zămislit şi născut de Duhul Sfânt. Înrobit de lume, sufletul meu mi-a ţesut şi trup de rob. De aceea, atât sufletul meu, precum şi trupul meu tremură de groaza lumii.

Luminează-mi sufletul, Dumnezeul meu Cel luminos, iar el va prinde curaj şi se va elibera de lume. El va deveni un suflet de fiu, care va şti să ţeasă un trup de fiu spre a fi templu al Fiului lui Dumnezeu.

Când steaua începe să strălucească deasupra capului meu, Te chem în ajutor, Preasfinte Dumnezeule al meu si nu mă tem de toate lucrurile, întocmai precum un fiu nu se teme de slujitorii din casa tatălui său.

***

79

Oamenii au devenit răi şi spun: „Ce face Domnul pentru noi?”.

Domnul dă viaţă fiecărui trup; Domnul dă un chip fiecărei creaturi. Domnul are inima blândă ca a unui copil, iar egoismul şi întunecimea Îi sunt necunoscute.

Domnul dă tuturor ceea ce fiecare Îi cere. Domnul Îşi umple veşnicia cu dărnicia Sa şi voi, totuşi, spuneţi: „Ce ne dă nouă, Domnul?”. Nici măcar nu aţi fi putut pune această întrebare, dacă Domnul nu v-ar fi dat putere s-o puneţi.

Domnul adună lacrimile celor ce plâng în palmele mâinilor Sale. Domnul îi cercetează pe cei întemniţaţi. Domnul stă lângă patul celor bolnavi. Domnul priveghează pe căile primejdioase şi în adâncurile mării şi, totuşi, voi spuneţi: „Ce face Domnul pentru voi?”.

Tot ceea ce Îi cereţi Domnului, El vă şi dă. Dar, din pricină că voi aţi început să căutaţi mai mult de la lume decât de la Domnul, voi vă simţiţi înşelaţi în nădejdile voastre, aşa încât spuneţi: „Ce face Domnul pentru noi?”.

Ca o gazdă bună, Domnul Îşi aşterne masa şi Îşi aşteaptă oaspeţii. Domnul ascultă atent la bătăile de la uşă şi e gata să deschidă oricărui oaspete.

În jurul mesei Sale sunt strânse laolaltă nevisate palate: la masa Sa sunt multe locuri. Oricare ajunge şi bate la uşa Sa nu va fi respins şi, totuşi, voi spuneţi: „De ce nu a deschis Domnul când noi am bătut?”. Fiindcă aţi bătut la uşa Domnului cu îndoială, iar la uşa lumii cu credinţă.

Domnul stă la uşa sufletului tău cu o mătură, gata, la invitaţia ta, să cureţe mizeria cumplită din sufletul tău, spre a-ţi face sufletul din nou curăţit, înmiresmat de tămâie şi bună mireasmă şi spre a-l împodobi cu podoaba sa feciorelnică. Domnul stă si aşteaptă invitaţia ta.

La marginea inimii tale Domnul stă cu o lumânare înaltă care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste şi toate dorinţele urâte şi spre a scoate din inima ta tot fumul şi duhoarea împuţită.

La marginea minţii tale Domnul stă cu înţelepciunea Sa şi cu limba Sa, gata, la invitaţia ta, să intre într-însa şi să alunge toate cugetele prosteşti, toate fanteziile sale murdare şi toate noţiunile ei greşite şi să şteargă din mintea ta toate imaginile nonexistente. Domnul stă şi aşteaptă să-Şi introducă raţiunea Sa, peceţile Sale şi cuvintele Sale.

Totuşi voi spuneţi: „Unde este Domnul?”. La marginea vieţii voastre. De aceea viaţa voastră a devenit gheboasă. Dacă Domnul ar fi în centru, unde El a fost la început şi unde este locul Său de drept, viaţa ta ar fi dreaptă şi L-ai vedea pe Domnul şi atunci n-ai mai întreba: „Unde este Domnul?”.

Aţi devenit răi, de aceea întrebaţi: „Unde este Domnul?”.

Domnul este preabun, de aceea cei răi nu-L recunosc.

Domnul este prea transparent, de aceea cei prăfuiţi nu-L pot vedea.

Domnul este preasfânt, de aceea cei păcătoși nu-L recunosc.

Dacă nu sunt suficienţi oameni care să mărturisească numele Domnului, atunci Domnul Se va manifesta prin obiecte.

Dacă chiar şi stelele cerului uită numele Domnului, el nu va fi uitat de nenumăratele cete îngereşti din cer.

Cu cât e mai slabă mărturisirea numelui Domnului într-o parte, cu atât mai puternică este într-alta. Căci rostirea numelui lui Dumnezeu nu poate nici să scadă şi nici nu poate creşte. Dacă un izvoraş seacă, un altul va ţâşni şi aşa marea îşi menţine acelaşi nivel”.

http://www.evanghelismos.ro/carte/873/rugaciuni_pe_malul_lacului

 

Anunțuri

Ipostaze ale alterităţii în Parabola Bunului Samarinean şi basmul Fata moşului şi a babei (- prof. dr. Mihaela Bacali)


~ prin bunăvoința doamnei Mihaela Bacali, pentru Doar Ortodox:
Cine este aproapele nostru? În ce măsură îl vedem pe acesta, cum reuşim să ieşim din carapacea eului nostru? Ce înseamnă a-l vedea pe celălalt? Odată nimicite limitele venite din din egoismul nostru funciar, omul îşi îndreaptă privirea mai întâi către cei de care se simte legat printr-o relaţie de rudenie, clan, trib, castă şi acceptă astfel să se raporteze la celălalt. Mila este o astfel de ieşire din eu, o îndreptare a privirii către aproapele, dar şi către departele nostru. Absurdul exisenţial încetează în momentul în care omul priveşte către celălalt, însă de cele mai multe ori, aceasta este o relaţie mediată de transcendent.
Pilda Bunului Samaritean vs Fata babei si fata mosneagului
 Există tendinţa, poate inconştientă, de a-l devaloriza pe celălalt. Psihologic vorbind, această atitudine vine probabil dintr-o stare de situare a sinelui în centrul lumii, al universului afectiv personal. Egocentrismul caracterizează omul de totdeauna, nu este un atribut al omului „primitiv” sau al „celui modern”, egoismul a existat mereu. Contrariul său, altruismul, însemnă o „re-conectare” la ceilalţi, la Celălalt. Cu toate acestea, ne definim în funcţie de ceilalţi. Raportarea la ei ne dă sensul existenţei. Drumul de la conştiinţa de sine către conştiinţa de celălalt trece însă prin transcendent. Este un drum al cunoaşterii şi al înţelepciunii.
Relaţia cu celălalt este cheia conceptului de alteritate. Această relaţie cu celălat se află în centrul a două creaţii diferite din punct de vedere al realizării formale: unul este o parabolă, Parabola Bunului Samarinean, celălalt un basm cult, Fata moşului şi a babei. Ele au în comun însă existenţa unui personaj care contrazice ideea de egoism, proprie omului comun, şi pe aceea de devalorizare negativă a celui necunoscut. Ambele  au în centru noţiunea de ,,altul” şi pun în lumină două atitudini posibile legate de acesta: acel altul poate deveni „limită” sau „complement” în împlinirea aventurii existenţiale. Cu alte cuvinte, el poate reprezenta o treaptă către desăvârşirea morală, sau dimpotrivă, o limită în calea dezvoltării personale. Cum este definit conceptul de alteritate de antropologie, de filosofie, de etică?
 Antropologia (gr.anthrpos – om, gr.logia – ştiinţă) studiază fiinţa umană în integralitatea sa, este o ştiinţă a ştiinţelor. Claude Lévi-Strauss afirmă că aceasta este „ştiinţă socială şi culturală generală a omului” şi că în ea se regăsesc „trei niveluri complementare: etnografia, etnologia şi antropologia” (apud Mihăilescu, 2007: 14) Antropologia a fost dintotdeauna preocupată de paradoxul unităţii umane, în ciuda diversităţii sale culturale. Ea a contribuit la „elaborarea şi dezvoltarea conceptului de om ca entitate obiectivă” (ibidem: 16)
            Una din problemele de studiu ale antropologiei este relaţia cu Celălalt (un Celălalt generic). Acesta  nu este numai „o problemă practică, de opţiune între schimb şi război, ospitalitate şi ostilitate, includere şi excludere”, ci „problema Celuilalt ca Om” (ibidem: 16). „Omul nu a existat decât în oglinda Celuilalt”. Lumea este nu numai diversă, ci este şi ,,diferită, adică ordonată într-un sistem de identităţi şi alterităţi”.(ibidem: 18).
      Cum poate fi gândită diferenţa? Obişnuinţele, codurile variază odată cu societăţile, educaţiile, convenţiile şi modelele, de aici „avatarurile privirii antropologice” antropologică, (termenul a privi este preferat celui de a vedea (fr.voir, regarder), deşi în în română distincţia nu este atât de pregnantă) care este „capacitatea şi arta de a te pune pe punctul de vedere al celuilalt” (ibidem: 48). Există un imaginar al celuilalt, iar prima reacţie spontană în faţa unui necunoscut este de a-l vedea negativ (inferior); în credinţele primitive şi nu numai, celălalt este devalorizat (slavii îi numesc pe germani „nemec”-muţi, aztecii de asemenea le spuneau străinilor nonualca-muţi. Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân este plină de exemple care reflectă această tendinţă de a-i vedea pe necunoscuţi ca adevăraţi monştri: androgini, scipiozi, cinocefali). Această tendinţă de devalorizare a celuilalt este prezentă de-a lungul întregii istorii a umanităţii. Acest altul este în ochii omului comun, cineva diferit, iar diferenţa este percepută ca inferioritate.

Continuă lectura

Lucian Blaga – Atitudinea religioasă. Sub zodia unui spiritualism mitic, creator şi liber, în cadrul constrîngerilor fireşti și subconștiente ale unui stil (- prof. Mihaela Bacali)


~ prin bunăvoința doamnei Mihaela Bacali, pentru Doar Ortodox:

La question de la réligiosité de Lucian Blaga reste ouverte. Les critiques et les historiens littéraires se placent souvent sur des positions opposées: ils voient en lui soit ,,le poète mystique”, ,,le philosophe métaphysicien”, soit l’agnostique ou l’athée. Le destin créateur de Blaga est jalonné par des événements susceptibles d’offrir des images contradictoires.
Qui a été Lucian Blaga de ce point de vue et quel type de réligiosité a-t-il eu? On essayera de répondre à ces questions dans les lignes qui suivent.
Mots-clés: réligiosité, mystique, mythique, dogmatique.


Lucian Blaga_Motto: ,,Religiozitatea mea e un element de dozaj al tuturor manifestărilor mele. S-a răspîndit în mine ca drojdia în aluat. Probabil şi în păcatele mele – a căror conştiinţă n-o prea am” (Corespondenţă Vasile Băncilă-Lucian Blaga, p. 274).

Întrebarea dacă Blaga a fost cu adevărat religios a preocupat pe mulţi. Cei care au cercetat opera sa, dar şi cei care l-au cunoscut, sînt de multe ori pe poziţii opuse, văd în el fie ,,poetul mistic”, ,,filosoful metafizician”, fie raţionalistul, antidogmaticul.
Unii, ca Vasile Băncilă, afirmă că a fost un spirit profund religios, deşi nu a dorit să facă vizibilă acestă calitate, alţii îi contestă cu totul orice urmă de religiozitate. Disputa cu teologii ar fi un argument pentru lipsa unei religiozităţi autentice a lui Blaga, atitudinea comuniştilor care vedeau în Blaga un scriitor mistic ar fi, dimpotrivă, un argument pentru religiozitatea lui. Cine a fost, cum a fost de fapt Lucian Blaga? Ce fel de religiozitate a avut?


,,Nu sînt necredincios. Eu sînt filosof”

De cele mai multe ori, scriitorul îşi mărturiseşte respectul pentru tradiţia ortodoxă, se auto-defineşte ca persoană religioasă, dar cu anumite, fine nuanţe: ,,Nimenea nu preţuieşte mai mult decît mine fervoarea religioasă, în orice formă sar manifesta ea“, afirmă el, dar imediat adaugă parcă de teama de a nu fi considerat un bigot, ,,ca filosof, trebuie să privesc lucrurile sub unghi strict şi pînă la capăt filosofic”, iar doctrina ortodoxă fiind în întregime constituită, ,,cel ce aderă la ea trebuie să renunţe la orice nou şi mare act de creaţie metafizică” vezi nota subsol 1. Blaga s-a considerat dintotdeuna filosof, iar ca cercetător al fenomenului religios, a pus pe primul plan onestitatea ştiinţifică. ,,Teologia creştină, ca pretins sistem închis şi absolut nu-mi satisface exigenţele filosofice, tactul, sensibilitatea. Ca izvor de sugestii o admit pentru noi românii, chiar în chip subliniat. Şi în general nu vorbesc despre ea decît cu respect, uneori cu admiraţie. Dovadă toate textele mele. Eu gîndesc aşa cum gîndesc, fiindcă nu pot altfel. Decepţiile pe care le produc sînt de neevitat. Ar însemna să fiu total nesincer afirmînd bunăoară: cred în revelaţie sau în altceva (divinitatea lui Iisus) (2). ”

Lucian BlagaLiniile acestei spiritualităţi creatoare includ cu siguranţă şi o axă religioasă, chiar dacă ea este uneori bine disimulată. Ea se împleteşte cu alte două linii de forţă ale viziunii creatoare blagiene: miticul şi etnicul. Religozitatea sa îmbracă o formă particulară, ea refuză dogmele, susceptibile de a îngrădi cunoaşterea, constrîngătoare, limitatoare, şi are nevoie de o libertate a spiritului. O altă particularitate a concepţiei sale este aceea că vede în fenomenul religios o manifestare mai mult culturală, tributară unui ,,stil”. Nu este vorba de o religiozitate tipică pentru un om obişnuit, un practicant, ci de o altă abordare şi înţelegere a fenomenului religios, dincolo de formele concrete ţinînd de specificul actului religios, dincolo de convenţii, de ritualuri ce aparţin mai degrabă formei, decît fondului, o spiritualitate a esenţelor, a ceea ce rămîne peren, deasupra timpului şi spaţiului. Există totodată o atitudine diferită a scriitorului manifestată în poezii şi o alta în filosofie. În filosofie este ,,filosof”, şi o afirmă cu atîta forţă de fiecare dată. Vasile Băncilă, prietenul său, accentuează această ideeîn dialogul cu I.Oprişan, citîndu-l pe Blaga însuşi: ,,Blaga a adoptat atitudinea, cum zicea el, filosofică. «Lumea, zicea el – mă acuză că sînt necredincios sau ştiu eu ce. Nu sînt necredincios. Eu sînt filosof» (3). Tot V.Băncilă adaugă: ,,Blaga, în privinţa asta, mi-a spus mie: «eu nu sînt antiortodox, ci sînt numai eterodox». ,,Şi era bucuros cînd putea să vorbească despre religie” (4)

Fenomenul religios: apropieri şi distanţe

Diferenţe în ce priveşte atitudinea religioasă putem remarca la Blaga de-a lungul vieţii: începuturile poetice sînt mult mai aproape de religie decît sfîrşitul destinului său creator. În primele volume de poezie, mai ales în Poemele luminii, se poate vorbi de existenţa unui filon mistic. Metaforele-cheie ale poeziilor sale sînt: lumina, întunericul, tăcerea, somnul, nemişcarea, întoarcerea la origini, care trimit, toate, spre o trăire mistică.

În scrisoarea către Cornelia Brediceanu (5) (martie 1919), poetul se destăinuie viitoarei soţii: ,,Agîrbiceanu mi-a vorbit c-o deosebită lumină în faţă despre misticismul cald din poeziile mele. Despre acest misticism vei spune însă tu cele mai calde cuvinte – şi cele mai adînci, şi cele mai înţelegătoare.” Se confirmă ideea că la începuturile carierei ale literare, Blaga nu era deloc deranjat de ,,eticheta” de mistic. Era poate şi urmarea frecventării Facultăţii de Teologie. Tot din acea primă perioadă datează şi versurile:

,,Cum se coboară Duhul Sfînt
Ca să sfinţescă vinul din altar
Astfel te cobori şi tu în mine
Ca să-mi sfinţeşti în vine
Sîngele sălbatic, sîngele amar” (23-VIII-1917) (6) pe care poetul le trimite iubitei.

Un eveniment deosebit de important pentru existenţa sa creatoare este apariţia, în 1919, a revistei Gîndirea. Destinul literar al lui Blaga se va proiecta, din acest moment, pe fundalul Gîndirii, iar revista va deveni pentru poetul-filosof o adevarată rampă de lansare – o mare parte a operei sale va fi publicată aici. Ceea ce a contribuit la apropierea lui Blaga de Gîndirea a fost în primul rînd „cadrul filosofic spiritualist”. Ca membru fondator al revistei Gîndirea, Blaga a fost printre iniţiatorii mişcării gîndiriste, el a făcut parte din grupul de tineri care, în Clujul anilor de după Marea Unire, au hotărît să creeze revista care va fi ,,locul de întîlnire” al atîtor talente. Programul pe care îl propunea, cu cele două orientări: „mitul folcloric şi misterul religios”, îi oferea lui Blaga cadrul perfect de desfăşurare a operei. Conştient de valoarea deosebită a poetului, Nichifor Crainic la stimulat continuu, cerîndu-i să fie prezent în mai toate numerele Gîndirii, simţind că prin prezenţa lui creşte prestigiul revistei. Continuă lectura

Virgiliu Gheorghe, Andrei Dîrlău – „Fața nevăzută a homosexualității”


fata nevazuta a homosexualitatiiCuvîntul Editorului – Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi.

Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină.

virgiliu gheorghe_andrei dirlau

autorii cărții – Virgiliu Gheorghe si Andrei Dîrlău

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătîndu-şi haina botezului, căzînd din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscînd, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creştine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rînd pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice, ei nu au nicio idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rînd lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presupune el. Iată cîteva doar dintre consecinţele comportamentului homosexual ce rezultă din studiile citate în carte:

– în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întreţin relaţii sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an;

– dintre homosexuali, 43% întreţin relaţii sexuale cu peste 500 de bărbaţi pe parcursul vieţii, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri;

între 70% şi 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS);

probabilitatea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decît în cazul unui heterosexual;

homosexualii prezintă o probabilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decît heterosexualii;

rata consumului de droguri şi alcool este de trei ori mai mare la bărbaţii gay, lesbiene şi bisexuali decît la heterosexuali;

– depresiile unipolare şi bipolare au o rată de incidenţă de 3,64 ori mai mare la gay şi de 3,69 ori mai mare la lesbiene faţă de heterosexuali;

– dintr-un studiu realizat de medicul american Gary Remafedi rezultă că 72% din homosexuali consultaseră de‑a lungul timpului un psihiatru sau un psiholog pentru probleme emoţionale şi 31% fuseseră spitalizaţi pentru o chestiune de sănătate mentală.

– Bagley şi Tremblay (1997), observînd comportamentul suicidal al unui grup de tineri homosexuali cu vîrste între 18 şi 27 de ani, constată o rată de sinucidere mai mare de 14 ori faţă de tinerii heterosexuali de aceeaşi vîrstă;

– în studiul său, Remafedi constată că 34% din homosexuali au avut la un moment dat o tentativă de sinucidere, iar, dintre cei care nu au avut, 21% estimează că o vor face in viitor;

– într-un studiu desfăşurat pe perechi de gemeni din care unul era homosexual, s-a constatat că cei homosexuali își doreau să moară de 4,4 ori mai mult decît fratele lor geamăn care era heterosexual, se gîndea cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des şi aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare;

– cel mai vast studiu desfăşurat vreodată a constatat că homosexualii, în anul 1993, trăiau cu 35 de ani mai puţin decît bărbaţii heterosexuali, iar lesbienele trăiau cu 34 de ani mai puţin decît femeile heterosexuale;

– încă din anul 1964 activiştii homosexuali susţineau că „homosexualii constituie un răspuns perfect la problema exploziei demografice”.

Avînd în vedere toate acestea, considerăm că volumul de faţă constituie una dintre cele mai importante mărturii ale iubirii faţă de om, faţă de omul aflat într-o cumpănă a vieţii, faţă de omul care a fost sedus sau a alunecat pe căile homosexualităţii.

Dimpotrivă, cei care se străduiesc să demonstreze faptul că homosexualii nu au un comportament patologic, ci că stilul lor de viaţă reprezintă o alternativă cît se poate de normală la heterosexualitate, credem că sînt principalii duşmani ai omului – şi mai cu seamă principalii duşmani ai homosexualilor înşişi. Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe aceştia din urmă să depăşească uriaşa suferinţă pe care le-o provoacă stilul de viaţă homosexual la care s-au lăsat atraşi. Iar acest adevăr le vine în întîmpinare astăzi mulţumită efortului excepţional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău.