PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului


Material apărut în Familia Ortodoxă nr. 15

Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea când era încă ierodiacon. Acest articol a fost publicat în două numere ale revistei „Kivotós” (din iulie 1953, pag. 285-291 şi decembrie 1953, pag. 483-485). Fostul monah franciscan venit la Ortodoxie (la obârşie, un nobil catalan din Barcelona) a studiat în Grecia, la Atena şi Halki. Acolo a fost hirotonit ierodiacon în 1953 şi ieromonah în 1954. Prima sa slujire preoţească a fost în Constantinopol (1954-1959), apoi în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii (1959-1984). În 1970 a fost hirotonit episcop al Nazianzului, în New York, cu scaunul în Mexic. Lucrarea sa de cleric, profesor universitar şi autor prolific a fost strălucită şi remarcabilă, punându-i-se din păcate capăt prin moartea sa prematură. A fost ucis la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii slujită în capitala Mexicului în anul 1984, de un fanatic romano-catolic. La înmormântarea sa a mers şi Arhiepiscopul Iacov al Americii, care cunoştea lucrarea misionară a energicului episcop. În 2006, osemintele acestui nou-mucenic al Ortodoxiei au fost strămutate din porunca Patriarhiei Ecumenice într-un monument aparte, în curtea catedralei mitropolitane din Ciudad de México. (Familia Ortodoxă)

O DILEMĂ ÎNFRICOŞĂTOARE

Întoarcerea mea la Ortodoxie a început într-o zi când făceam ordine în cataloagele din biblioteca mănăstirii de care aparţineam. Această mănăstire este a ordinului Franciscanilor şi se află în patria mea, Spania.

Pe când aranjam diferite documente vechi referitoare la Inchiziţie, mi-a căzut în maini un manuscris cu adevărat şocant, ce data din anul 1647. În acest manuscris se spunea despre o decizie a Inchiziţiei care anatematiza ca eretic pe orice creştin ce cuteza să creadă, să accepte şi să transmită altora faptul că Apostolul Pavel avea drept suport al propovăduirii sale autoritatea apostolică.

Era vorba de o descoperire de-a dreptul cutremurătoare, pe care mintea mea n-o putea cuprinde. M-am gandit pe moment, ca să-mi liniştesc sufletul, că poate este vorba de vreo greşeală de tipar sau de vreo plastografie – lucru de altminteri obişnuit în Biserica Apuseană din acea perioadă, căci despre ea era vorba în acel manuscris. Dar tulburarea şi surprinderea mea a devenit şi mai mare când am cercetat şi am constatat că acea hotărâre a Inchiziţiei la care făcea referire acel text a existat în realitate, era autentică!

Într-adevăr, deja în două cazuri anterioare, adică la 1327 şi respectiv la 1351, Papii Ioan al XXII-lea şi Clement al VI-lea condamnaseră succesiv şi anatematizaseră pe oricine ar fi îndrăznit să tăgăduiască că Apostolul Pavel, pe toată durata lucrării sale apostoleşti, ar fi fost subordonat în totalitate autorităţii monarhico-bisericeşti a primului Papă şi Împărat al Bisericii – adică Apostolului Petru. Mai apoi, în 1907 şi 1920, Pius al XX-lea şi Benedict al XIV-lea au respectat aceleaşi anateme şi aceleaşi condamnări. În consecinţă, se exclude orice posibilitate de inadvertenţă sau plastografie. Şi astfel am întâmpinat îndată probleme de conştiinţă! Personal mi-era cu neputinţă să accept că Apostolul Pavel îşi desfăşura lucrarea apostolică sub vreo oarecare comandă sau ordin al Apostolului Petru.

Independenţa lucrării sale apostolice printre neamuri, faţă de ceea ce caracteriza apostolia lui Petru între cei tăiaţi-imprejur, era pentru mine un fapt de nezdruncinat, propovăduit cu glas mare de către Sfânta Scriptură [1].

Lucrurile erau foarte clare pentru mine, de vreme ce lucrările exegetice ale Sfinţilor Părinţi cu privire la acest subiect, nu lasă loc nici celei mai mici îndoieli. „Pavel” – scrie sfinţitul Gură-de-Aur – „propovăduieşte egalitatea lui cu ceilalţi apostoli şi se poate compara nu doar cu ceilalţi apostoli, ci şi cu primul dintre ei, ca să dovedească că fiecare din ei are aceeaşi autoritate”. Cu adevărat, toţi Sfinţii Părinţi acceptă într-un glas că „toţi ceilalţi apostoli erau la fel cum era şi Petru, adică erau înzestraţi cu aceeaşi autoritate şi cinste”. Era cu neputinţă pentru oricine din ei să exercite vreo stăpanire mai presus de ceilalţi pe temeiul că titlul apostolic ce-l avea era „cea mai mare autoritate, vârful tuturor supremaţiilor”. „Toţi erau păstori, în timp ce turma era una. Iar această turmă era păstorită de apostoli cu împreună-înţelegerea unanimă a tuturor”.

Chestiunea era deci foarte limpede. Şi, totuşi, învăţătura romano-catolică era în acest punct contrară evidenţei. Astfel, pentru prima oară în viaţa mea, am intrat într-o dilemă infricoşătoare. Ce să fi ales? Pe de-o parte se aflau Sfânta Evanghelie şi Sfânta Tradiţie, pe de altă parte învăţătura Bisericii mele. Potrivit teologiei catolice, este de neapărată trebuinţă pentru mântuire să credem că Biserica e o monarhie nepătată, al cărei conducător şi monarh este Papa. Astfel, Conciliul Vatican I, expunând pe scurt toate condamnările anterioare, a declarat oficial: „Dacă cineva zice… că Petru (considerat a fi primul Papă) n-a fost rânduit de Hristos ca mai-mare al apostolilor şi cap văzut al Bisericii… să fie anatema”!


CONFESORUL MEU

În această frământare sufletească, m-am îndreptat către confesorul meu şi i-am expus cu naivitate problema în cauză. Era unul din cei mai renumiţi preoţi ai mănăstirii noastre. M-a ascultat cu mâhnire, dându-şi seama că era vorba de o problemă dificilă. După ce se gândi câteva clipe, căutând zadarnic o soluţie satisfăcătoare, mi-a spus în cele din urmă nişte lucruri pe care, mărturisesc, nu mă aşteptam să le aud:

– Scriptura şi Sfinţii Părinţi ţi-au făcut rău, fiule! Pune-le pe ambele deoparte şi limitează-te să urmezi cu fidelitate învăţăturile infailibile ale Bisericii noastre, şi nu te mai lăsa pradă unor astfel de gânduri. Nu da prilej să ţi se zdruncine credinţa în Dumnezeu şi în Biserică de orice ar putea pricinui aşa ceva dintre făpturile lui Dumnezeu!

Acest răspuns, dat cu multă naturaleţe, a făcut ca nedumerirea mea să ia proporţii. Întotdeauna eram de acord că Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru ce nu poate fi desfiinţat. Fără ca să mi se dea răgazul de a face vreo obiecţie, confesorul meu a adăugat:

– În schimb, am să-ţi dau un catalog cu operele a diverşi scriitori în care credinţa ta se va întări şi odihni, căci în ele vei afla învăţătura Bisericii noastre fără vreo pată sau zbarcitură.

Şi, întrebându-mă dacă aveam altceva care să prezinte „mai mult interes”, a pus capăt discuţiei noastre.

Câteva zile mai târziu, confesorul meu plecă din mănăstire pentru a ţine nişte predici pe la diferite biserici de-ale Ordinului nostru. Mi-a lăsat lista cu scriitorii respectivi, recomandându-mi să-i citesc. Şi m-a rugat să-i fac cunoscute progresele mele pe parcursul acestei lecturi, prin scrisori pe care i le-aş fi trimis. Deşi vorbele lui nu mă convinseră nicidecum, am adunat acele cărţi şi m-am pus pe citit cu toată imparţialitatea şi atenţia posibilă. Cele mai multe dintre cărţi erau texte teologice şi rezumate ale hotărarilor Papilor, precum şi ale „sinoadelor ecumenice” papiste [2].

M-am afundat în studiu cu o căutare sinceră, având ca singură călăuză Sfânta Scriptură, care era „făclie picioarelor mele şi lumină cărărilor mele”. Pe cât înaintam în citirea acelor cărţi, înţelegeam din ce în ce mai bine că până atunci nu ştiam prea multe despre natura Bisericii mele. De abia fiind convertit la creştinism şi botezat imediat ce-mi terminasem studiile din învăţământul general, am urmat apoi cursuri de filosofie; în perioada în care se întamplau toate acestea, mă aflam de abia la începutul studiilor teologice. Era vorba de o ştiinţă cu desăvârşire nouă pentru mine. Până atunci, creştinismul şi Biserica Romano-Catolică erau în viziunea mea un amalgam, ceva absolut nedefinit. În viaţa mea monahală mă preocupa doar aspectul lor suprafiresc; încă nu mi se dăduse prilejul să examinez mai în profunzime temeiurile şi perceptele fundamentului organic al Bisericii mele.


ÎNVĂŢĂTURA ABSURDĂ DESPRE PAPĂ

papa semn demonic satanistAşadar, chiar în acel buchet de texte alese cu înţelepciune de confesorul meu, începuse să se descopere în adevăratul său chip acest organism monarhic-religios numit „Biserica Catolică”. Cred că o scurtă trecere în revistă a caracteristicilor ei este binevenită:

Întâi şi întâi, în romano-catolicism Biserica Creştină „nu este altceva decât o monarhie absolută”, al cărei singur conducător este Papa, acţionând în fiecare sector în calitatea lui de Papă. În această suveranitate papală „stă toată puterea şi tăria Bisericii”, care „altminteri nu va dăinui”. Însuşi creştinismul are ca suport total Papalitatea. Încă ceva: Papalitatea este nici mai mult nici mai puţin decât „cel mai important element al Creştinismului; vârful şi esenţa lui”.

Autoritatea suverană a Papei în calitate de comandant suprem şi cap văzut al Bisericii („Piatra cea din capul unghiului”; „Dascăl al lumii, fără de greşeală în materie de credinţă”; „Reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ”; „Păstorul păstorilor” şi „Marele Arhiereu”) este dinamică şi puternică, însumând toate drepturile legislative şi doctrinare ale Bisericii. Papa îşi extinde „dreptul divin” asupra tuturor şi îndeosebi asupra fiecărui om botezat din toată lumea. Această autoritate dictatorială poate fi deci exercitată oricând în mod direct asupra oricărui creştin, laic ori preot, şi asupra oricărei Biserici, de orice rit sau neam ar fi, dat fiind că Papa e super-episcopul fiecărei eparhii ecleziastice din lume.

papa benedict demisionarToţi cei ce refuză să-i recunoască această autoritate şi nu i se supun orbeşte sunt „schismatici”, „eretici”, „necinstitori de Dumnezeu” şi „sacrilegi”, iar sufletele lor sunt de pe acum sortite osândei veşnice, întrucât pentru a ne mântui e necesar să credem în dumnezeiasca instituţie papală şi să ne supunem ei şi reprezentanţilor ei.

Astfel, Papa întruchipează acel fantastic conducător despre care a prevestit Cicero când scria că toţi vor trebui să-l recunoască pentru a se mântui. Întotdeauna, conform învăţăturii catolice, „dat fiind că Papa are dreptul să intervină şi să judece deplinătatea problemelor spirituale ale tuturor creştinilor şi ale fiecăruia în parte, cu atât mai mult are dreptul să facă aceasta şi în problemele lor lumeşti. Nu poate fi limitat doar la a judeca prin prisma pedepselor spirituale, privându-i de mântuirea veşnică pe cei ce nu i se supun, dar are de asemenea şi dreptul de a exercita stăpânire lumească asupra credincioşilor, pentru că Biserica are două săbii, simbol al puterii spirituale şi lumeşti. Prima dintre ele e în mâna clerului, cealaltă în mâna împăraţilor şi a ostaşilor, care totuşi şi ei sunt în slujba clerului, supunându-se lui”.

Papa susţine că este pe pământ vicarul Aceluia a Cărui „Împărăţie nu este din lumea aceasta”, a Aceluia Care n-a îngăduit Apostolilor să-i imite pe împăraţii pământului care „stăpânesc neamurile”, arogându-şi titulatura de împărat lumesc şi continuând, ca atare, tradiţia imperialistă a Romei. În diferite epoci, Papa a ajuns, într-adevăr, stăpân peste domenii întinse şi a purtat războaie sângeroase împotriva altor regi creştini pentru a pune stăpânire pe alte întinderi de pământ sau, pur şi simplu, din sete de alte bogăţii şi stăpâniri. Avea nenumăraţi sclavi. Juca un rol vital şi de multe ori decisiv în istoria lumii. Datoria principilor creştini este de a ceda în faţa „divinului şi dreptului împărat”, dându-i lui tronul acestei împărăţii politico-bisericeşti.

Astăzi, împărăţia lumească a Papei este restrânsă la statul Vatican. E vorba de un stat independent, cu ataşaţi diplomatici la guvernele celor două emisfere, cu armată, armament, poliţie, închisori, monedă etc. Şi ca o cunună şi un apogeu ale atotputerniciei Papei e faptul că el se bucură de un privilegiu teribil, unic în lume.

Un privilegiu absurd, ieşit din comun, pe care nici idolatrii cei mai învederaţi nu şi-l puteau închipui. Este infailibil de drept divin, potrivit definiţiei dogmatice a Conciliului Vatican I din anul 1870. De atunci încoace, acestuia omenirea îi e datoare să i se adreseze cu cuvintele adresate Domnului: „Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. De aici încolo nu mai e nevoie de Duhul Sfânt ca să călăuzească Biserica „la tot adevărul”. Nu mai e nevoie de Sfânta Scriptură, nici de Sfânta Tradiţie, căci de acum este un dumnezeu pe pământ, având puterea de a cataloga ca netrebnice şi înşelătoare învăţăturile Dumnezeului Ceresc.papa paul al II lea semne oculte

În virtutea acestei infailibilităţi, Papa este singurul dreptar al credinţei şi poate afirma şi susţine, chiar şi contrar învăţăturii Bisericii, noi dogme, pe care credincioşii sunt datori să le primească pentru a nu-şi pierde mântuirea. „Depinde doar de voinţa şi dispoziţia lui ca un lucru pe care îl vrea (Papa) să fie considerat sfânt sau sfinţit în toată Biserica”, iar edictele lui epistolare trebuiesc luate în consideraţie şi crezute, cerând aceeaşi supunere ca nişte „epistole canonice”.

Din moment ce Papa este infailibil, trebuie ascultat orbeşte. Cardinalul Bellarmine, proclamat „sfânt” de către Biserica Catolică, zice următoarele într-un mod foarte firesc: „Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”.


Prin întoarcerea la Ortodoxie a părintelui Ballester cititorul are prilejul să urmărească pas cu pas evoluţia controversată a unui monah franciscan – de la primele ezitări timide până la mărturisirea fermă a Ortodoxiei ca fiind Adevărata Biserică a lui Hristos. Astfel de întoarceri, din ce în ce mai multe şi mai dese, constituie un mesaj îngrijorător pentru acea „Biserică” ce şi-a pierdut deja postura medievală de centru dictatorial al unei monstruoase împărăţii politico-bisericeşti.

Stanislav Jedrezeski
Fragment din prefaţa cărţii scrisă de Părintele Pavel Ballester cu titlul „Întoarcerea mea la Ortodoxie” (Atena, 1954). (n.ed.gr.)

RĂSPUNSUL CONFESORULUI MEU

După ce am citit acele cărţi, m-am simţit ca un străin în Biserica mea, al cărei conţinut organic nu avea nici o legătură cu Biserica întemeiată de Hristos, organizată de Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor şi înţeleasă în acest fel de Sfinţii Părinţi.
Înrâurit de această convingere, i-am scris confesorului meu prima scrisoare: „Am citit cărţile ce mi le-aţi recomandat. Nu voi încălca niciodată dumnezeieştile porunci pentru a mă încrede în nişte învăţături omeneşti ce nu au nici cel mai mic temei în Sfânta Scriptură. Astfel de învăţături sunt seria de absurdităţi în ceea ce priveşte Papalitatea, dat fiind că natura Bisericii o putem înţelege prin intermediul Sfintei Scripturi, iar nu prin prisma hotărârilor şi opiniilor omeneşti. Adevărul de credinţă nu izvorăşte decât din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a întregii Biserici”.
Răspunsul a venit îndată: „Nu mi-aţi urmat sfatul” – se plângea confesorul meu – „şi v-aţi lăsat sufletul pradă influenţei primejdioase a Bibliei, care arde şi înnegreşte ca focul atunci când nu luminează, în astfel de împrejurări ca a ta. Papii au spus că «este o mare înşelare să se creadă că toţi creştinii pot citi Sfânta Scriptură», iar teologii noştri ne asigură că Scriptura e «un nor întunecat». «A crede cineva în limpezimea şi capacitatea Scripturii de a-l lumina pe om este o dogmă eterodoxă», spun infailibilii noştri superiori. Cât despre Tradiţie, nu consider necesar să-ţi reamintesc că trebuie «să urmăm mai întâi de toate pe Papa, atunci când e vorba de chestiuni de credinţă». În acest caz, Papa valorează mai mult decât zeci de mii de Augustini, Ieronimi, Grigorii şi Hrisostomi…”
Această scrisoare mi-a întărit convingerea, în loc să mi-o surpe. Mi-era cu neputinţă să pun pe plan secund Sfânta Scriptură, după Papa. Combătând Sfânta Scriptură, Biserica mea pierdea orice autoritate în ochii mei şi devenea una cu ereticii, care, „mustraţi de Scriptură, se întorc împotriva ei”. A fost ultima legătură cu confesorul meu.


PAPA E TOTUL, IAR BISERICA NIMIC

Dar nu m-am oprit acolo. Începusem deja să mă îndepărtez de deraierile Bisericii mele. Apucasem un drum pe care nu trebuia să mă mai opresc până nu aflam o soluţie viabilă. Drama mea, în acea vreme, era că mă înstrăinasem de Papism, dar nu mă apropiam de nici o altă realitate ecleziastică. Ortodoxia şi Protestantismul erau pentru mine idei confuze, şi încă nu mi se dăduse prilejul să realizez că puteau să-mi ofere ceva în zbuciumul meu. Cu toate acestea, continuam să-mi iubesc Biserica care mă făcuse creştin şi a cărei pecete o purtam. Aveam încă nevoie de multă aprofundare ca să ajung, încet, încet, cu osteneală şi durere, la concluzia că Biserica pe care o iubeam nu putea exista în sistemul papal. Continuă lectura

Reclame

Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara (3 septembrie)


TROPARUL SF. CUVIOSI NEOFIT ŞI MELETIE de la Mănăstirea Stânişoara

Tropar, gl.1
De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!


sfintii-neofit-si-meletie-de-la-stanisoaraSfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă. De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie. Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească.

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea. Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt. Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit. Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele.

vedeti: MANASTIREA STANISOARA

Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite a murit fără a-L cunoaște pe Dumnezeu și Învățătura Lui


Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita MargueriteSe cuvine respect în fața oricărei morți. Măcar pentru faptul că este încheierea unei vieți.
În zilele noastre, însă, respectul este înlocuit și aici prin tot felul de acțiuni și vorbe nepotrivite, adesea duse la extrem.
Trăim într-o lume atât de bolnavă, încât firescul a ajuns să fie privit ca vinovăție. Atât de mult aleargă lumea către extreme și extremisme, încât a ține calea de mijloc stârnește supărarea (violentă) a majorității. Cea care alege extremismele.
Un caz tipic și extrem de grav este acela al unui deces recent.
O moarte regretabilă ca oricare altă moarte.
Poate mai mult regretabilă din punct de vedere ortodox. Pentru că, din acest punct de vedere, Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite a murit fără a-L cunoaște pe Dumnezeu și Învățătura Lui.
Desigur, punctul de vedere catolic în această privință este diametral opus.
Ceea ce este firesc, altfel Ortodoxia ar fi Catolicism sau Catolicismul Ortodoxie.
Total anormal – și tipic extremist – este cum se reacționează față de moartea d-nei Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite.
Mă feresc aici de disputele în privința regalității unui fost rege și de altele asemenea. Tema este nu doar foarte sensibilă, ci și atât de bogată în nuanțate încât este greu să ajungi la o concluzie clară și larg acceptabilă.
Ceea ce este însă clar și evident este faptul că Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite a fost și este catolică.
A fost catolică până la sfârșitul vieții și, ca urmare, pentru toți cei care cred în viața de după moarte, este catolică în continuare.
Prin urmare, orice „slujbă” ortodoxă pentru ea în acest moment ține exclusiv de extremism și este manifestarea unei demențe uluitoare.
Sub ce pretext rațional poate cineva să ignore până la dispreț total ALEGEREA religioasă, liberă și conștientă, a unui om?
Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite a ales catolicismul.
Din punctul meu de vedere, o alegere profund greșită. Dar pe care sunt gata să o respect chiar cu prețul vieții mele. Așa cum spunea Churchill, „cred că greșești, iar eu am dreptate; dar pentru dreptul tău de a greși sunt gata să mor”.
Este o demență impunerea de „slujbe” ortodoxe unui catolic. Ele sunt din punct de vedere ortodox nu doar egale cu zero, ci total condamnabile pentru participanți. Ele constituie un dispreț total și față de cel care este catolic, și față de Ortodoxie, și față de Catolicism.
Simplu și clar.
Restul este trecerea – atât de răspândită astăzi – de la respect la demență.
pr. Mihai Andrei Aldea (sursa: Activenews.ro/ „Între respect şi demenţă”)

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos (12 iulie)


icoana-Prodromita-Muntele-Athos

foto: doarortodox.ro

În data de 12 iulie se face pomenirea Sfintei Icoane Prodromiţa, făcătoare de minuni, care se află la Muntele Athos, în patrimoniul Schitului Prodromu.

Numeroase icoane, copii după aceasta, se găsesc în multe locaşuri de cult din ţară. În Transilvania, mănăstirea închinată Maicii Domnului de la Măgura-Jina, judeţul Sibiu, îşi sărbătoreşte pe 12 iulie cel de-al doilea hram, al icoanei nefăcute de mână „Prodromiţa“.

Chipul Maicii Domnului şi cel al Pruncului Iisus au nuanţa grâului, asemănându-se foarte mult cu descrierea rămasă de la Sfinţii Epifanie şi Nichifor, care au lăsat posterităţii un portret al Fecioarei. Conform celor spuse de Cleopa Paraschiv („Icoana nefăcută de mână omenească Prodromiţa“, Editura Panaghia), există mărturii care atestă că Sfintele Feţe se schimbă miraculos, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. Se mai afirmă că icoana a fost analizată ştiinţific prin cercetare la microscop, fără să fie găsite urme de pensulă.

Un document din arhiva Schitului Prodromu, datat la 29 iunie 1863, arată: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit aceasta sfântă icoană a Maicei Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicei Domnului şi a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit din potriva, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicei Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune“.

12-Prodromita-coperta-siteDimensiunile icoanei sunt de 100 / 70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.

O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.

Se spune că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani. Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie şi Nichifor:

Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multa cuviință legat.

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

Arhim. Paisie Teodorescu
Vicar patriarhal

 Imnografie şi muzicalitate

Au fost compuse mai multe slujbe închinate acestei icoane. Cea mai recentă înregistrare este cea a „Paraclisului icoanei“, realizată de Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul“ din Bucureşti. Una dintre ele este paraclisul alcătuit în greceşte de dr. Haralambos Busias şi tradus de diaconul Constantin-Cornel Coman, păstrând metrica originalului.

În anul 2007 a apărut la Editura Evanghelismos cartea de slujbă „Acatistul, Paraclisul şi slujba Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului“ al cărei autor este arhimandritul Ian Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, judeţul Gorj.

Troparul, alcătuit în glasul 1, exprimă purtarea de grijă a Maicii Domnului către oameni, dăruind celor ce se închină ei tămăduiri sufletelor şi trupurilor: „Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta grăim către tine: slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată!“

prodromita_1

foto: catedralaneamului.ro

De o frumoasă muzicalitate este condacul, alcătuit în glasul 8, al acestei sărbători: „Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ne închinăm credincioşii, cinstindu-l după vrednicie; căci ne păzeşti şi ne izbăveşti din ispite şi din toate relele întâmplări. Pentru aceasta mulţumind grăim ţie: Bucură-te, Fecioară, nădejdea şi slava creştinilor!“.

Icoanele sunt instrumentul cel mai de preţ al evlaviei credincioşilor, care ajută la o cunoaştere mai desăvârşită a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor. (Drd. Adrian Dobreanu apărut pe pagina ziarullumina.ro, 11 iulie 2014)

Icoana_Prodromita_w2000_h1333_q100

foto: ziarullumina.ro

Troparul, Glasul 1

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.


150-de-ani-de-la-pictarea-miraculoasa-a-icoanei-maicii-domnului-prodromita-18457326Rugăciune către Maica Domnului Prodromița:

O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici acum faţa Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământeşti. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne uşa milostivirii Fiului Tău şi ne primeşte şi pe noi, nevrednicii, în cămara cea de nuntă a Înţelepciunii, ca împreună cu îngerii să-Ţi aducem jertfa laudelor dumnezeieşti.

Pe mine, cel nepriceput întru cuvânt şi străin de tainele rugăciunii, care port în călătoria mea prin deşertul patimilor povara sufletului sărăcit de roua evlaviei şi de tăria credinţei, cu milostivirea Ta mă cercetează. Ca Una Ce vezi de aproape slava cea preaînaltă a Treimii şi primeşti cununile laudelor din mâinile îngerilor, pleacă-Ţi blânda privire pe care ai închipuit-o în icoana Ta şi ai dăruit-o nouă spre mângâiere în necazuri. Vezi rănile sufletelor noastre Preacurată, vezi că untdelemnul pocăinţei ne lipseşte şi pururea cădem în prăpastia păcatelor. Vezi inima noastră tulburată de gândurile cele rele şi cu fulgerul rugăciunii Tale goneşte de la noi toată neînţelepciunea. Ridică mintea noastră din adâncul patimilor şi-i arată întru lumina Duhului pe Cuvântul Cel născut din Mintea Cea dintâi.

Iată, eu, cel lipsit de evlavie şi cumplit rănit de fiarele păcatelor mele, plec genunchii inimii mele înaintea Ta şi Te rog ca să îmi ierţi îndrăzneala întru nepricepere şi Însăţi să zugrăveşti în sufletul meu icoana tainelor Tale. Cu dumnezeiasca Ta înţelepciune închipuie şi în icoana cea părăsită a inimii mele chipul celor trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, spre asemănarea Treimii. Mută dorirea mea cea stricată de la cele pământeşti spre cele cereşti şi cu focul râvnei după Adevăr aprinde inima mea cea de prea mult timp adormită în somnul păcatului. Împacă viaţa mea Stăpână, cu bogăţia rugăciunilor Tale aduse la tronul Treimii şi în locul neputinţei mele de a mă ruga adu untdelemnul milostivirii Tale.

Osteneala iconarului Iordache ai primit şi l-ai făcut pe el părtaş minunii Tale mai presus de cuget. Pe mine, cel neînţelept, mă primeşte sub acoperământul milei Tale şi măcar că nu ştiu a-Ţi zugrăvi icoana laudelor cereşti ca mulţumire pentru mijlocirea Ta înaintea Domnului, nu mă lipsi pe mine de darurile Tale neîmpuţinate. Ajuns-au în urechile Tale, Fecioară, glasul rugăciunii evreicei ce simţea apropierea morţii şi ai scăpat-o pe ea din prăpastia pierzării. Ba încă şi uşile dreptei credinţe i-ai deschis, ca să se facă ea biserică a Duhului Sfânt, lăudându-Te pe Tine, Biserica slavei dumnezeieşti. Pe mine, cel ce deşi am fost binecuvântat cu darul dreptei credinţe, însumi îmi gătesc spânzurare cu legătura fărădelegilor mele, trage-mă din groapa pierzării, întinzându-mi scara rugăciunii Tale. Mustrat-ai pe învăţătorul cel întunecat de necredinţă, dar vai, cât mă ruşinez eu, care de prea multe ori am mâniat bunătatea Ta prin tulburarea din puţinătatea credinţei şi prin neluarea aminte la păzirea chipului curat al evlaviei. Cerut-a învăţătorul acela să vină icoana la el, dar te-ai împotrivit mândriei lui, însă eu cu nevrednicie stau în sfânt locaşul Tău, find pustiit de nădejde, credinţă, evlavie, frică şi dragostea cea după Dumnezeu. Întoarce-Ţi faţa Ta de maică şi spre mine şi fă să învieze şi în sufletul meu credinţa cea tare întru milostivirea Ta.

Sfârşit binecuvântat cu pace ai dăruit robului Tău, schimonahul Inochentie, ca să arăţi că pe robii Tăi, cei ce cu credinţă Îţi slujesc până la apusul vieţii lor nu îi laşi în mâinile vrăjmaşilor nevăzuţi. Pe mine, smochinul cel neroditor, care nici o roadă de credinţă nu am adus Ţie, fiind eu uscat de seceta patimilor, îndură-Te iar şi mă stropeşte cu ploaia rugăciunilor Tale, ca să aduc rod însutit de fapte bune şi să iau din mâna Ta prin mila Cuvântului cununa vieţii celei veşnice.

Pe monahul Serghie, cel ce se prăbuşise în prăpastia neascultării, cu starea Ta de faţă înaintea Cuvântului l-ai ridicat şi i-ai dăruit iarăşi auzul cel pierdut, ca să ia aminte la glasul Evangheliei lui Hristos şi cu îngerii să-Ţi aducă Ţie totdeauna jertfa laudelor cereşti. Pe mine, cel ce în toate zilele vieţii mele am mers pe cărările neascultării de părinţii cei duhovniceşti şi adesea am căzut în groapa deznădădjuirii, mă înţelepţeşte la ascultarea de Fiul Tău, ca să moştenesc şi eu, nevrednicul, partea celor mântuiţi.


Copie-a-Icoanei-Maicii-Domnului-Prodromita-adusa-la-Athos-de-IPS-Teofan-la-150-de-ani-2013

Pe cel ce se îndoia de minunile revărsate prin icoana Ta l-ai îndreptat cu blândeţe prin bogăţia peştelui dăruit la praznicul Tău. Însăţi, ca O Milostivă, adu la masa inimii noastre ca hrană bogată mai ales în ziua prăznuirii icoanei Tale înţelegerile cele dumnezeieşti, care luminează sufletul şi alungă toată negura patimilor.

Potoleşte viforul necazurilor pornite asupra noastră cu grabnica Ta rugăciune şi întru ispite ne soleşte răbdare. Schitul Darvari minunat s-a împodobit cu icoana Ta, care ca o legătură a iubirii păzeşte unitatea între nevoitorii ei. Înaintea icoanei Tale toţi plecăm genunchii inimii şi căzând înaintea ei cu umilinţă cerem să se depărteze de la noi toată tulburarea vrăjmaşului, ca pacea Mântuitorului nostru să odihnească pururea în sufletele noastre. Deci, ca Una Ce ai fost dăruită de Însuşi Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu spre păzirea obştii acesteia, împacă-ne pe noi toţi, cei greşiţi, iarăşi cu Cel pe Care în pântecele Tău L-ai purtat ca pe un scaun al slavei. Ca la o iconoamă a tuturor darurilor Duhului la Tine alergăm în necazurile şi întristările noastre şi Te rugăm să mângâi inimile noastre cu vestirea izbăvirii, ca una Ce ai luat în auzul Tău glasul Arhanghelului, dezlegând blestemul cel pus asupra noastră prin glasul lui Dumnezeu. Înaintea icoanei Tale aducem lacrimile noastre cele de umilinţă şi suspinurile inimilor noastre de la privirea feţei Tale nu le tăinuim. Căci pe Tine Te ştim Maică Milostivă a Cuvântului şi pururea Apărătoare a noastră a credincioşilor, celor gârboviţi de prea multe păcate. Ştim mulţimea nelegiuirilor noastre cu care am mâniat bunătatea cea multă a Ziditorului, ştim nevrednicia noastră, dar încă mai ştim că milostivirea Ta este neasemănată şi nu este păcat ca să Te împiedice pe Tine a ne zidi nouă iarăşi podul împăcării noastre cu Dumnezeu. Continuă lectura

Programul pelerinajului la sărbătoarea Sf. Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului ( 22-28 octombrie 2016)


Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfăşura în perioada 22-28 octombrie 2016 după următorul program:

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, la ora 14.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor de la Catedrala patriarhală, pe bulevardul Regina Maria până la baza Colinei Patriarhiei. Începând cu aceeaşi oră, de la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pe traseul Calea Şerban Vodă, strada Bibescu Vodă până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.

Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea moaştelor Sfântului Arhidiacon Ştefan aduse la Bucureşti de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

La ora 14.30, procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Arhidiacon Ştefan, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena va continua de la Sfânta Cruce brâncovenească până la Catedrala Patriarhală, unde acestea vor fi întâmpinate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară de lângă Catedrala patriarhală. Apoi, Sfintele Moaşte vor fi depuse spre închinare în noul baldachin de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de către cler şi credincioşi până în ziua de vineri, 28 octombrie 2016.

 Duminică, 23 octombrie 2016, de la ora 9.30, iar luni şi marţi, 24 şi 25 octombrie 2016, de la ora 9.00, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala patriarhală.

Miercuri, 26 octombrie 2016, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, Înaltpreasfinţitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia şi Filadelfia va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu alţi ierarhi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi.

Joi, 27 octombrie 2016, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, de la ora 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia şi Filadelfia, vor oficia Sfânta Liturghie solemnă, împreună cu un sobor de ierarhi români şi greci, preoţi şi diaconi.

De asemenea, joi, 27 octombrie 2016, la ora 18.00, la Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a noua ediţii a Festivalului – Concurs Naţional de Muzică bisericească „Lăudaţi  pe Domnul!”.

La ora 21.00, moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan vor fi duse spre Aeroportul Otopeni pentru a se întoarce în Grecia.

Vineri, 28 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, la ora 7.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala patriarhală.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor rămâne spre cinstire în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.

Patriarhie-Hram1

2010

slujba Sf. Dimitrie

2009

pelerinaj Patriarhie de Sf. Dimitrie cel Nou (13)

2008

pelerinaj racle sfinte

2009

MANIFESTUL ROMANILOR CARE SUNT IMPOTRIVA CONSTRUIRII CELEI MAI MARI MOSCHEI DIN EUROPA IN BUCURESTI SI PLANUL DE ACTIUNE


mitingGrupul de inițiativă “Nu vrem mega-moschee in București” organizează Luni, 20.07.2015, ora 19:00, în Piața Universității (la statuia lui Mihai Viteazul) un miting al cetățenilor care se opun construirii unei moschei de mari proporții în București.

Manifestatia este autorizata de Primăria Capitalei.

”MANIFESTUL ROMANILOR CARE SUNT IMPOTRIVA CONSTRUIRII CELEI MAI MARI MOSCHEI DIN EUROPA IN BUCURESTI SI PLANUL DE ACTIUNE

Initiativa noastra de protest „Nu vrem mega-moschee in Bucuresti“ a devenit peste noapte, intr-un timp record, una din cele mai mari si active pagini de protest din Romania, cu peste 10.000 de membri. Se pare ca romanii, ca si in trecutul lor istoric, nu raman indiferenti cand statul turc sau otoman doreste sa construiasca o moschee ca simbol al hegemoniei lui si al suprematiei islamului, in tara noastra.

Daca de 25 de ani nu mai traim in comunsim, ci intr-o democratie, consideram ca guvernul nostru nu (mai) poate sa ia decizii de interes national, fara sa se consulte cu cetatanii, caci cetatanii acestei tari ar trebuie sa fie SINGURUL factor de decizie!

Construirea (de catre Republica Turca) a cele mai mari moschee in capitala noastra, constitue fara doar si poate o chestiune de interes national si de siguranta nationala.

Fiindca instrainezi un teren de 11.295 metri patrati in centrul Bucurestiului in valoare de 4 millioane de Euro din patrimoniul tarii.

Fiindca pune tara si capitala noastra in vizorul extremismului musulman.

Fiindca sfideaza cultul eroilor neamului si identitatea istorica a Statului Roman, care s-a cladit in sute de ani de lupta impotriva imperiului otoman (turc).

Fiindca este un simbol al politicii expansioniste a Turciei si ne pune IARASI in zona lor de influenta, din care am crezut ca am scapat acum 100 de ani.

Fiindca va face din tara noastra un punct de reper pentru imigrantii musulmani din Africa, Orientul Mijlociu si Asia care in momentul de fata se imbarca cu sutele de mii pentru a ajunge in Europa si care au o cultura, valori si educatie total diferita fata de ale noastre.

Fiindca incalca structura architecturala a capitalei noastre, mai ales cand in Bucuresti sa va afla cel mai mare minaret din Europa si se va auzi strigarea muezinului de 5 ori pe zi.

Fiindca tulbura relatia dintre romani, dar si a altor minoritati (armeni, evrei, greci) cu minoritatea turco-tatara, care pana acum niciodata nu a fost problematica, ci foarte linistita.

Fiindca moscheea va deveni, fara doar si poate, un centru de raspandire a religiei musulmane in Romania si Europa, iar Romania va deveni astfel un exportator al islamismului in Europa.

Niciun partid sau politician nu ne-a prezentat la ultimele alegeri acest proiect monstruos si periculos, si astfel reiese ca cetatanii Romaniei nu au avut ocazia sa isi spune punctul de vedere.

Repetam, este un imperativ cerut democratiei ca cetatenii sa fie factorul de decizie asupra viitorul lor.

Initiativa noastra cere respecatarea vointei cetateanului prin organizarea unui referendum liber, in care anterior toate grupurile relevante, mai ales societatea civila, sa se poata face auzita, si care va consulta parerea cetatanului asupra construirii acestei mega moschei in Bucuresti.

Referendumul este dreptul nostru, garantat prin Constitutia Romaniei pe care politicienii nostri (din toate partidele) au jurat sa o respecte si sa o apere.

Planul de actiune

Iesim din exclusivitatea spatiului virtual, initiativa noastra va milita in strada pentru organizarea unui referendum democratic.

Stringem semnaturi in Bucuresti pentru organizarea unui referendum local asupra construirii mega moscheei. In paralel strangem si semnaturi pentru un referendum national, dat fiind faptul ca aceasta chestiune este de fapt una de interes national, iar ofensiva islamista, dupa ce a reusit in Bucuresti, nu sa va opri aici, va incerca extindere peste tot in tara.

Vom organiza un miting de protest in Piata Universitatii (statuia lui Mihai Viteazul), Luni, 20.07.2015 ora 19:00 pentru a cere cu o voce unita si puternica un referendum. Daca Guvernul Romaniei si Primaria Capitalei vor continua sa ignore cetatanii si vointa lor, protestele noastre vor continua, pana nu vom mai fi ignorati.

Este de maxima importanta ca romanii indignati de acest proiect si de ignorarea totala a vointei lor, de catre Guvern, sa vina in numar cat mai mare !

Nu suntem impotriva islamului sau a unei minoritati.

Noi nu demonstram impotriva religiei islamului, ci impotriva raspandirii islamismului, a terorismului islamic si a tendintelor expansioniste si neo-otomane a statului turc. Pe langa zeci de mii de romani ne sustine si o mare parte din comunitatea armeana, evreiasca si chiar araba, care contesta muftiul turco-tatar si Statul Turc.

Cine suntem?

Initiativa noastra este una strict privata, adica nu suntem si nu am fost sustinuti de un partid politic. Initiativa este deschisa oricarei persoane care este impotriva ridicarii acestei Mega Moschei in Bucuresti si nu conteaza motivatia lui, cat timp nu incearca sa introduca si alte pozitii in actiunele noastre.

Activam stric limitat impotriva Construirii acestei Mega Moschei si inslamizarii Romaniei, nu ne vom pronunta asupra altor discutii care nu au legaturea cu acest proiect.

Cand sa va termina protestul nostru?

Protestul nostru sa va termina daca Guvernul renunta la acest proiect foarte daunator pentru tara noastra sau daca romanii, prin referendum, declara ferm ca sunt pentru ridicarea acestei moschei. Altfel le garantam sustinatorilor nostri, dar si Guvernului, ca vom milita in continuare pentru a face vocea majoritati auzita!”, se specifică în anunțul protestului promovat pe rețelele de socializare.

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

COMUNICAT AL PATRIARHIEI ROMÂNE: O manipulare care nu onorează postul de televiziune BBC


În legătură cu documentarul „Deşi este cea mai săracă ţară din UE, în România la fiecare trei zile se mai construieşte o biserică“, prezentat de postul de televiziune BBC în ziua de 3 august 2013 şi difuzat fără discernământ critic de unele media româneşti, Patriarhia Română precizează:
Construirea de noi lăcaşuri de cult nu este un capriciu, ci reprezintă o necesitate liturgică, mai ales în mediul urban, acolo unde în timpul regimului comunist a fost interzisă construirea de biserici. După anul 1990, la iniţiativa comunităţilor de credincioşi din întreaga ţară şi cu sprijinul autorităţilor locale, au fost construite sau se află în diferite stadii de execuţie aproximativ 2.000 de lăcaşuri de cult, deoarece cele deja existente s-au dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de creştini ortodocşi care participă la sfintele slujbe. Construirea, pictarea şi întreţinerea acestora sunt susţinute financiar în cea mai mare parte de comunităţile parohiale, care sunt şi principalii lor beneficiari.
În ceea ce priveşte sprijinul de la bugetul de stat pentru cultele recunoscute (nu doar Biserica Ortodoxă Română), potrivit Ministerului Finanţelor Publice, acesta reprezintă 0,2% din bugetul de stat sau 0,08% din PIB-ul României şi este consecinţa confiscării proprietăţilor bisericeşti prin Legea secularizării proprietăţilor bisericeşti (1863) şi de către regimul comunist din România, începând cu anul 1948. O eventuală întrerupere a sprijinului de la bugetul de stat pentru Cultele religioase trebuie să urmeze retrocedării tuturor proprietăţilor bisericeşti aflate în proprietatea şi exploatarea Statului român.
Cât priveşte sprijinul financiar de la bugetul de stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, acesta este în conformitate cu Legea Cultelor (489/2006) şi Legea Catedralei Mântuirii Neamului (376/2007).
În acelaşi timp, de peste doi ani, în toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate se desfăşoară Colecta Naţională pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, la care participă numeroşi donatori, în special preoţi şi credincioşi.
Toate informaţiile inexacte, prezentate în documentarul BBC, sunt preluate din aceeaşi sursă tendenţioasă (ASUR), aşa cum a procedat în luna august 2011 postul de televiziune Deutsche Welle, care a realizat un reportaj similar a cărui falsă argumentaţie a fost demontată atunci de Patriarhia Română. De exemplu, în urmă cu doi ani, în reportajul Deutsche Welle se folosea aceeaşi retorică patetică şi alarmistă în ceea ce priveşte construirea Catedralei Mântuirii Neamului prin aprecierea costurilor realizării infrastructurii acesteia, faza roşu-gri, la peste 600 milioane de euro. În realitate, costurile estimate de specialişti sunt de 100 milioane de euro, iar, după realizarea infrastructurii viitoarei Catedrale patriarhale (finalizată în aprilie 2013), acestea au scăzut cu 20%.
Referitor la precizarea realizatorului documentarului BBC că reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române nu au acceptat un interviu pentru a-şi exprima punctul de vedere, menţionăm:
La câteva zile după finalizarea infrastructurii la Catedrala Mântuirii Neamului, probabil la sugestia contestatarilor construirii acesteia, doi jurnalişti BBC – unul din România, domnul Paul Andrei Lungu, iar celălalt căsătorit cu un român, vorbitor de limbă română şi cunoscător al tradiţiilor româneşti, doamna Tessa Dunlop – au solicitat Patriarhiei Române sprijinul pentru realizarea cât mai curând posibil a unui material despre „popularitatea Bisericii Ortodoxe Române şi popularizarea acţiunilor Bisericii Ortodoxe Române“ la nivel internaţional. Solicitarea celor doi jurnalişti a ridicat un semn de întrebare în ceea ce priveşte buna lor credinţă, având în vedere antecedentele jurnalistice, termenele foarte scurte fixate pentru filmare (câteva zile), contrar uzanţelor instituţiei media britanice, şi insistenţa cererii de a filma la şantierul Catedralei Mântuirii Neamului după o regie cel puţin bizară. În acest sens, relevant este şi faptul că jurnaliştii BBC au solicitat intervenţii pe lângă Patriarhia Română pentru filmare, inclusiv prin intermediul unor reprezentanţi ai diplomaţiei româneşti la Londra şi ai diplomaţiei britanice la Bucureşti.
În concluzie, realizatorii documentarului BBC au reuşit să umbrească imaginea uneia dintre instituţiile media internaţionale cele mai apreciate pentru profesionalismul şi corectitudinea informaţiilor prezentate, prin folosirea exclusivă a unor informaţii sugerate de către reprezentanţii unui curent antireligios şi anticlerical din România sau intervievarea numai a unor interlocutori atent selectaţi pentru atingerea scopului propus. Tendinţa de a exagera şi de a transmite mesajul fals că, din cauza Bisericii Ortodoxe Române, România este «ţara cea mai săracă din UE», cu un sistem educaţional, medical şi de asistenţă socială în criză, fără nici o dovadă în acest sens, nu onorează postul de televiziune britanic.
În plus, considerăm că este mai demn pentru un popor european creştin să construiască biserici noi, necesare unor comunităţi numeroase, decât să vândă biserici goale din lipsă de credincioşi, spre a fi transformate în spaţii comerciale sau sportive, aşa cum se întâmplă adesea în Marea Britanie şi în alte ţări secularizate din Occident, spre mirarea altor religii.
Biroul de presă al Patriarhiei Române

Sprijinul financiar pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului este legal


catedrala-mantuiriiÎn legătură cu scrisoarea deschisă aAsociaţieiSecular-Umaniste din România (ASUR),adresată  Primăriilor şi Consiliilor locale cărora le solicită să refuze cererile Patriarhiei Române de finanțare aCatedralei Mântuirii Neamuluiprecizăm:

1. Solicitările de sprijin financiar ale Patriarhiei Române pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului adresate autorităţilor de Stat centrale şi locale sunt făcute conform prevederilor legale în vigoare.

Potrivit legii 376/2007 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu aceasta destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale” (art. 1, alin. 2).

De asemenea, conform legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor din România,cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor conform ultimului recensământ şi cu nevoile reale” (art. 10, alin. 6).

2. În ceea ce priveşte dezinformarea repetată sistematic de ASUR că „anual 540 de milioane de euro sunt alocaţi de la bugetul central şi cele locale pentru Culte”, precizăm că în anul 2012, sprijinul financiar pentru repararea şi construirea noi lăcaşuri de cult, consolidarea şi repararea celor existente a fost de aproximativ 50 milioane de lei (aproximativ 11 milioane euro), de aproape 50 de ori mai puţin decât suma menţionată fără niciun fundament real de asociaţia menţionată. Aceste fonduri au fost destinate sprijinirii tuturor Cultelor recunoscute din România, iar nu doar a Bisericii Ortodoxe Române.

Referitor la fondurile pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, reamintim că acestea provin din donaţiile credincioşilor făcute în toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române şi din contribuţiile de la bugetele de Stat centrale şi locale. Pănă în prezent, în cei doi ani de la începerea lucrărilor sunt aproape finalizate lucrările la infrastructura Catedralei, urmând ca la începutul anului viitor să fie continuate lucrările de construcţie la suprafaţă.

Patriarhia Română mulţumeşte tuturor credincioşilor donatori şi reprezentanţilor autorităţilor centrale şi locale pentru sprijinul financiar acordat pentru construireaCatedralei Mântuirii Neamului, ceea ce dovedeşte înţelegerea faptului că viitoarea Catedrală patriarhală este o necesitate liturgică pentru cler şi mireni, fiind în acelaşi timp şi un simbol al demnităţii poporului român majoritar religios.

(Biroul de Presă al Patriarhiei Române)