Extras din cuvântul rostit în data de 7 ianuarie 2021, de Arhim. Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos.

Arhim. Partenie se roagă lui Dumnezeu și Maicii Domnului să ne acopere și să ne ajute pe toți, acum, la început de An Nou și să se liniștească lumea de aceste încercări care sunt și care vor mai veni asupra ei.

Deși spune despre Sfinția Sa că nu este învățat sau cu multe cărți citite, totuși, fiind în Sfântul Munte Athos de atâta vreme, cu experiența viețuirii monahale de acolo și din cele ce aude că se zic și din ce spun cei care se pricep și cu care a mai vorbit (Sfinția Sa fiind de fapt foarte cunoscut și apreciat în Sfântul Munte Athos și în lumea ortodoxă, ca un Stareț și părinte foarte duhovnicesc), le vorbește acum, cu dragoste și cu credința pe care o are, monahilor și celor care vor să îl asculte și îi îndeamnă pe toți să rămână statornici în credința în Dumnezeu și în mărturisirea lui Iisus Hristos, ca Domn și Mântuitor al nostru.

Referitor la vaccin, Arhim. Partenie spune că este o înșelăciune, că Sfinția Sa nu și-l va face și nici nu da binecuvântare niciunuia dintre ucenicii săi să și-l facă, pentru că se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Deși nu se întâmpla chiar la fel, dar nu se poate să nu vezi asemănările cu cele spuse acolo.

Este și o mare batjocură felul în care, înainte de a-ți se face acest vaccin, ești pus să semnezi o declarație că ți-l faci pe propria ta răspundere. Adică, cei care l-au produs sunt scutiți de orice răspundere prin aceasta declarație, care este o adevărata batjocură la adresa noastră.

Chiar dacă nu suntem categorici, și cei care doresc să își facă vaccinul pot să îl facă, Părintele nu dă binecuvântare cuiva să îl facă.

O să vedem ce se va mai întâmpla și care vor fi urmările asupra celor care se vaccinează. Dar sunt foarte multe semne de întrebare care se ascund în spatele vaccinului și pandemiei. E drept că sunt și foarte mulți oameni care se tem de moarte și doresc să se vaccineze, dar Arhim. Partenie nu se teme și nu ar trebui să ne temem nici noi. Poate veni boala, în 4-5 zile se poate întâmpla chiar să plece din lumea acesta, dar atunci este ca o îngăduință și binecuvântare care vine de la Dumnezeu și care va fi spre mântuirea lui.

Și Cuviosul Paisie Aghioritul, din dragoste de oameni și din solidaritate față de ei, s-a rugat să îi dea Dumnezeu și lui un cancer și chiar a murit de cancer, dar a rămas până la sfârșit statornic în credința sa.

Acum sunt atât de multe lucruri care se întâmplă contra Legii lui Dumnezeu și a celor 10 porunci. Și la nivelul Uniunii Europene, și la nivel mondial. Și nu e de mirare că au loc atâtea nenorociri în lume. Spune în Legea lui Dumnezeu să nu furi, ei legalizează furtul. Spune să nu mărturisești mincinos, ei legalizează minciuna. Spune să crezi în Dumnezeu, ei legalizează necredința. Spune să nu fi desfrânat, ei legalizează homosexualitatea.

Din păcate, se pare că lucrurile se îndreaptă exact într-acolo unde se spunea, spre un Guvern unic mondial, spre o moneda unică și toate celelalte. Să facă fiecare ce dorește. Dar noi vom rămâne statornici în credința noastră în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Singurul Dumnezeu Adevărat, pe Care Îl mărturisim și pe El Îl rugăm să ne poarte de grijă și să ne dăruiască un an mai liniștit, să ne ocrotească cu puterea Sa de boală și de toate încercările care vin asupra noastră, dar și să ne ajute să rămânem statornici în credință.

sursa: Mărturie Athonită (marturieathonita.ro)

Un comentariu

  1. De ce Biserica Ortodoxă trebuie să se opună categoric vaccinării?

    Observ cu tristețe cum problema vaccinării contra coronavirusului este tratată adesea cu o superficialitate înspăimântătoare chiar în Biserica Ortodoxă! Foarte puțini oponenți invocă motive religioase pentru a se opune vaccinării obligatorii. Nu mai scriu despre ierarhi și preoți care s-au vaccinat deja sau despre cei care îndeamnă lumea să se vaccineze!
    Dacă ne opunem vaccinării doar pentru că nu știm sigur dacă ne avantajează în plan lumesc, aceasta este o rațiune lumească ușor de combătut. Vine necuratul și enumeră avantajele lumești și ne dă peste cap toate argumentele lumești! El ne spune că putem vinde liniștiți, putem cumpăra fără nicio opreliște în timp ce ,,nebunii” care se opun vaccinării vor fi lipsiți de toate aceste drepturi. În plus, după ce vom fi conctați la inteligența artificială, vom fi ,,ca Dumnezeu!” Nu ne spune despre problemele ce pot să apară după vaccinare anticipate in Apocalipsă, capitolul 14…
    Oare chiar nu există motive religioase suficiente pentru a ne asuma o mărturisire plăcută lui Dumnezeu? Oare e prea mult spus că acest modificator genetic venit în postură de vaccin ne desparte de Dumnezeu? Ne e frică sau rușine să facem o paralelă între descoperirile științifice și avertizările cuprinse în Apocalipsă, capitolele 13 și 14? De ce să nu ne gândim cu bucurie la răsplata despre care se vorbește în capitolul 15 al Apocalipsei, versetele 2-4, pregătită celor care vor birui ispitele pregătite de necuratul?
    ,,Şi am văzut ca o mare de cristal, amestecată cu foc, şi pe biruitorii fiarei şi ai chipului ei şi ai numărului numelui ei, stând în picioare pe marea de cristal şi având alăutele lui Dumnezeu.
    Şi ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, zicând: Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!
    Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că tu singur eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale s-au făcut cunoscute.”

    Găsim argumente și în Vechiul Testament. De ce a izgonit Dumnezeu o întreagă ceată de îngeri din Cer? Din cauza trufiei. De ce l-a izgonit Dumnezeu pe Adam din Rai? Din cauza neascultării și a dorinței lui de a cunoaște mai mult:
    ,,Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”
    Iar femeia a zis către şarpe: „Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
    Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
    Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri!
    Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
    De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
    Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.” ( Geneza, cap. 3, vs. 1-7)

    Șarpele vine din nou asupra noastră ca să ne înșele vigilența. Ne spune că ne vindecă și că ne dă și nouă știință fără multă osteneală, ne spune că și noi vom fi ,,ca Dumnezeu” dacă ne conectăm la inteligența artificială!!! Cum să nu deosebim glasul șarpelui de glasul lui Dumnezeu?!

    Vedem că omenirea dorește din nou să fie ,,ca Dumnezeu”, dar nu prin cultivarea virtuții și a nepătimirii, ci printr-o trufie fără margini, sfidând poruncile divine. Așadar, omenirea nu are cum să fie decât ca îngerii căzuți. Dumnezeu ne avertizează să nu ne însemnăm cu 666 și ne dă niște repere clare. (Perechile de bare mai alungite dintr-un cod de bare dau după decodificare 666!) Ne spune că fără acest semn nu vom putea vinde sau cumpăra și că va trebui să alegem între avantajele materiale oferite de șarpe și fericirea veșnică oferită de Dumnezu.

    Pentru a putea fi conectați la inteligența artificială, avem nevoie de o identitate biometrică, de un număr în locul numelui de Botez! Asta inseamnă că, undeva în corp, vom purta un cod de bare mai mult sau mai puțin vizibil, iar enzima luciferaza va putea asigura acest deziderat din moment ce are rol de marker identitar! Iar nanoroboții vor asigura legătura cu proprietarul! Așadar, în locul unui Părinte Ceresc, vom avea un …proprietar! Mai pe scurt, vom fi sclavi! Șarpele nu vine acum să ne întrebe dacă ne lepădăm de Hristos, ci ne propune un vaccin în numele protecției noastre! După ce acceptăm vaccinul, știe el ce are de făcut. Dacă îi deschidem ușa să intre el în corpul nostru, să ne modifice genetic cum vrea, să ne controleze și chiar să ne fure identitatea lăsată de Dumnezeu, să nu ne mirăm de ce va urma!

    Câteva întrebări îmi stăruie în minte:
    – Un om modificat genetic de către om va mai fi recunoscut de Dumnezeu ca fiind zidire a Lui?
    – Ce comuniune va avea cel vaccinat cu Dumnezeu?
    – Dacă știm că în acest vaccin există celule umane provenind din prunci avortați, e sau nu e păcat să le primim?
    – Cum se vor raporta la Sfânta Împărtășanie cei vaccinați?
    – Nu cumva lupta împotriva Sfintei Împărtășanii se va accentua din aceste motive?

    Oare nu avem suficiente argumente teologice pentru a respinge acest modificator genetic care ni se impune ca fiind vaccin? Doar dacă ne lipim de Hristos cu toată ființa, asumându-ne orice risc pentru a fi împreună cu El, ne va recunoaște ca fiind ai Lui! Dumnezeu să ne ajute! Amin.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.