IPS Părinte Pimen a plecat la Domnul († 20 mai 2020)

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a încetat din viață miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord.

Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul fusese transportat de la Suceava la București cu un elicopter SMURD pe data de 20 aprilie. În urma complicațiilor pulmonare apărute, părintele arhiepiscop în vârstă de 90 de ani fost intubat.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile.

A fost de la frate de mănăstire și monah la profesor, pedagog, apoi stareț, paroh, muzeograf, dar și reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, Episcop vicar, apoi Arhiepiscop.

După cursurile medii urmate la Liceul din Râmnicu Sărat, între 1948 şi 1951 a studiat la Semi­narul monahal de la mănăstirea Neamţ, fiind în acea perioadă frate de mănăstire. În data de 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, pri­mind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon.

În anul şco­lar 1951-1952, a fost numit profesor pen­tru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăs­tireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucra­rea: „Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale”.

A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universita­tea din Köln. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961).

Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăs­tirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhiman­drit (1975); între 1974 şi 1978 a fost stareţ la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

La recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropo­litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, pe 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul de Sucevea­nul şi hirotonit în 24 iunie 1982.

În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi întronizat la Suceava în data de 3 martie 1991.

Pe lângă fructuoasa activitate misionară, pastorală şi administrativă a publicat diverse studii, îndeosebi cu privire la iconogra­fia bisericească, dar şi articole, cronici, recenzii în revistele „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” sau „Candela” (de la Suceava).

La împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, ierarhul a primit numeroase mesaje de felicitări și aprecieri, dar și privilegiul ca o stradă din Suceava să îi poarte numele.

Anul trecut, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a fost de acord să pună în fața celor interesați, prin intermediul Basilica.ro, într-un interviu exclusiv, pilda vieții sale și experiența atâtor ani în slujba Bisericii.

doar ortodox candle light_church00

Mă înclin!…
 
Mă înclin în fata vietii pilduitoare a Părintelui nostru Arhiepiscop Pimen!
Mă înclin în fata nevointelor sale monahale, veritabile și autentice!
Mă înclin în fata slujirii sale arhierești, exemplare, sacerdotale și pastorale!
Mă înclin în fata propovaduirii sale, aplogetice și misionare!
Mă înclin în fata mărturisirii sale, vrednice și dinamice!
Mă înclin în fata lucrării sale caritativ-filantropice, bogate și generoase!
Mă înclin în fata vârstei sale patriarhale și venerabile!
Mă înclin în fata ținutei și purtării sale, călugărești, patericale, patristice și filocalice!
Mă înclin în fata atitudinii sale românești, naționale și patriotice!
Mă înclin în fata tuturor cadrelor medicale și sanitare care l-au îngrijit în ultima sa luna de viata! 
Mă înclin în fata sfârșitului sau pământesc!
Mă înclin în fata tuturor ucenicilor, colaboratorilor și fiilor sai duhovnicești!
Mă înclin în fata tuturor pastoritilor sai, clerici și credincioși, călugări sau mireni!
Mă înclin în fata tuturor organizatorilor, autorităților și a celor implicați în exemplara desfășurare și împlinire a funeraliilor sale, în aceste condiții, cu totul speciale!
Mă înclin în fata tuturor celor care au participat la toate aceste clipe sau momente ale prohodirii și înmormântării sale!
Mă înclin în fata bucovinenilor, sucevenilor, radautenilor, putnenilor și, tuturor, celor care l-au întâlnit, cunoscut, ascultat, apreciat, respectat, admirat și prețuit pe Venerabilul Părinte Arhipastor Pimen Suceveanul!
Mă înclin în fața românilor care, astăzi și, în toate aceste zile, au dat dovada de multă cumințenie, de sincera evlavie, de adevărată credinta, de curat atașament, deosebita purtare și, mai ales, de negrăit regret ca, (le) pleacă din lumea aceasta un Părinte la care ei, fiii, veneau apăsați și plecau liniștiți, veneau ingrijorati și plecau optimiști ori plini de nădejde, veneau încercați și plecau ușurați sau izbăviti, veneau descurajați și plecau imbarbatati, cu alte cuvinte, veneau, într-un fel și plecau într-altul, în, cu totul altul!
Stelian Gomboș
doar ortodox candle light_church00

Doar Ortodox

N-a propovăduit Hristos şi pe ăla şi pe ăla! Am fost una şi am rămas cu Hristos; n-am schimbat nimic din ce ne-a vorbit El, deci El este ortodox.

One thought on “IPS Părinte Pimen a plecat la Domnul († 20 mai 2020)

  • 20/05/2020 la 11:37 am
    Permalink

    Dumnezeu sa-l ierte și să-i înalte sufletul în împărăția Cerului!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: