Personalităţi de seamă care au contribuit, decisiv, la realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918!


Regele Ferdinand I – Întregitorul, Regina Maria, I.I.C Brătianu, Tache Ionescu, Mareşalul Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere, Pan Halippa, Pavel Gore, Iancu Flondor, Iuliu Maniu, Alexandru Lapedatu, Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Episcopul Iuliu Hossu, Nicolae Titulescu, Sever Bocu, Ion Nistor, să-i numim doar pe cei mai influenţi şi vizibili. Dar au fost mult mai mulţi cei care s-au împărţit prin capitalele europene sau prin oraşele şi satele noastre pentru a ridica un curent unionist.

 

Regele Ferdinand I al României (24 august 1865 – 20 iulie 1927) 

 Majestatea sa Ferdinand I, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Sinaia–Castelul Peleş) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

Istoria menţionează că, datorită admiraţiei sale pentru România, Regele Ferdinand, în numai 13 ani de domnie, dintr-un „necunoscut”, avea să devină regele României Mari, supranumit fie „Întregitorul”, fie „Ferdinand cel Loial”, pentru felul în care şi-a dedicat viaţa ţării sale. A trecut peste originea sa germană pentru a urma voinţa de unitate a poporului său, în timpul primului război mondial.

Visul lui Ferdinand a fost, în egală masură, acelaşi cu al milioanelor de români – crearea României Mari prin alipirea Transilvaniei regatului român. Însă la acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii, care erau cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ale acelor locuri, nu aveau nici cele mai elementare drepturi.

Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanşarea primului război mondial.

Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, intrarea României în primul război mondial de partea Antantei, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari.

În cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă.

În anul 1922, pe data de 15 octombrie, printr-o ceremonie spectaculoasă, Ferdinand este încoronat rege al României Mari la Alba Iulia, oraşul care avea să trăiască a doua Mare Unire. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania şi Bucovina de Nord.

El a fost cu adevarat un „bun român” aşa cum a jurat în momentul încoronării sale. Unii istorici insistă că ar fi fost de fapt cel mai strălucit rege al Romaniei, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă şi introvertită.

După război, în ciuda gravei crize economice şi a instabilităţii politice, a condus ţara pe drumul reconstrucţiei şi al armonizarii administrative. A realizat reforma agrară împărţind pământ ţăranilor, prioritate având veteranii de război şi familiile celor căzuţi în războiul pentru reintregirea ţării şi a promulgat Constituţia din 1923. În urma acestor măsuri, Ferdinand îşi adaugă pe lângă renumele de „Lealul” şi „Întregitorul” şi pe cel de „Rege al Ţăranilor”.

Ion I.C. Brătianu  (20 august 1864 – 24 noiembrie 1927)

 Ion I.C. Brătianu, cunoscut şi ca Ionel Brătianu (n. 20 august 1864, Florica, azi Ştefăneşti, Argeş – d. 24 noiembrie 1927, Bucureşti) a fost inginer, om politic, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923. Devine membru al Partidului Naţional Liberal încă din 1895.

A condus guvernul României timp de 12 ani, contribuind direct la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, la legiferarea şi realizarea reformei agrare şi a celei electorale, la consolidarea statului naţional unitar român.

În momentul în care I.I.C. Brătianu preia conducerea Partidului Naţional Liberal, în anul 1910, se prefigurează şi opţiunea politicii externe a partidului, aceea de a desprinde România de Tripla Alianţă şi de a o orienta spre tabăra Antantei, singura orientare politică compatibilă cu idealul major, acela de a uni pe toţi românii în graniţele aceluiaşi stat.

Actul de Unire a Transilvaniei cu România de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 încheie procesul de formare a statului naţional unitar, la care Ionel Brătianu avusese o contribuţie majoră.

La 29 noiembrie 1918 se constituie un nou guvern liberal, condus de I.I.C. Brătianu, în componenţa lui regăsindu-se, pentru prima dată în istoria ţării, şi miniştrii din provinciile istorice româneşti unite cu ţara mamă.

Acest guvern ratifică actul de unire a Transilvaniei cu România (Decretul-lege din 13 dec. 1918 pentru unirea Transilvaniei şi a celorlalte ţinuturi din Ungaria locuite de români cu Regatul României) şi cel al unirii cu Bucovinei cu România (decretul-lege din 19 dec. 1918 relativ la Unirea Bucovinei cu Regatul României). După Marea Unire, oamenilor politici le revenea răspunderea de a găsi mijloacele adecvate pentru a asigura dezvoltarea României ca stat european.

Ion I.C. Brătianu a dominat viaţa politică din România cu autoritate. Dintre cei care au încercat să-şi explice cauzele acestei dominaţii, toţi au căzut de acord că avea o vocaţie nativă de conducător.

Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie. Dominând cu autoritate viaţa politică a României timp de două decenii, Ion I.C. Brătianu a fost una dintre cele mai complexe şi controversate personalităţi ale istoriei naţionale.

El aprecia că nu există pentru oamenii politici îndatorire mai mare decât apărarea intereselor şi a demnităţii poporului român.

Alexandru Vaida Voevod (27 februarie 1872 – 19 martie 1950)

 Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu) a fost un om politic, medic, publicist şi unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc.

Aexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfăşurat lucrările Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român.

În cadrul acestora s-a hotărât ca naţiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de orice înrâurire străină”, să-şi aleagă „aşezarea ei printre naţiunile libere”. Rezoluţia Comitetului Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie.

Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor „din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat Rezoluţia Unirii care „decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.

După acest eveniment istoric, Alexandru Vaida Voevod devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat şi s-a numărat între cei patru delegaţi ardeleni (alături de Vasile Goldiş, respectiv episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea) care au adus regelui Ferdinand I Rezoluţia Unirii pentru a fi ratificată.

Deputat în Parlamentul României din anul 1919, ministru secretar de stat al Transilvaniei, preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al afacerilor străine, guvernul său semnează tratatul de pace cu Austria şi răspunde pozitiv la propunerea URSS de semnare a tratatului dintre cele două ţări.

La 30 martie 1938 este numit consilier regal, şi a participat la consiliile de coroană. În timp ce deţinea aceste funcţii importante în stat, el a militat întotdeauna pentru păstrarea patriotismului românesc.

Vasile Goldiş  (12/24 noiembrie 1862 – 10 februarie 1934)

 Vasile Goldiş (n. 12/24 noiembrie 1862, Mocirla, azi Vasile Goldiş, Arad – d. 10 februarie 1934, Arad) a fost un academician român, om politic, membru de onoare (1919) al Academiei Române.

Slujind cu credinţă idealurile de libertate şi unitate naţională a românilor, Vasile Goldiş se numără printre inspiratorii şi organizatorii actului Unirii din 1918, cu tot ce a însemnat el pentru făurirea statului unitar român, printre gânditorii progresişti ai vremii care au promovat ideile generoase ale emancipării maselor populare şi ale înţelegerii între toate popoarele lumii.

La 10 ianuarie 1905, în cadrul conferinţei Partidului Naţional Român, cere cu insistenţă, alături de alţi membri, să fie abandonată tactica rezistenţei pasive faţă de politica oficială promovată de guvernele de la Budapesta şi Viena faţă de români şi să fie înlocuită cu o tactică activă, elastică, care să ţină cont de conjunctură şi de sarcinile imediate ce stăteau în faţa poporului român din Transilvania.

Vasile Goldiş însuşi, în calitate de deputat în parlamentul maghiar pentru circumscripţia Radna, între anii 1906-1910, a intervenit de numeroase ori (22 discursuri) împotriva diverselor legi asupritoare de naţionalităţi.

Redactează împreună cu Emanoil Ungureanu şi Ioan Mihu un memoriu pe care acesta din urmă îl înaitează guvernului la 13 septembrie 1910 din partea Partidului Naţional Român ca răspuns la propunerile de tratative ale acestuia.

Diferenţele de opinii faţă de tratativele cu guvernul maghiar crează în jurul anilor 1910-1911 grave disensiuni în cadrul Partidului Naţional Român având ca rezultat conturarea a două orientări diferite în problema formelor pe care este necesar să le îmbrace lupta de emancipare naţională: orientarea radicală susţinută în general de membrii tineri ai partidului grupaţi în jurul ziarului Tribuna, în frunte cu Octavian Goga, Ilarie Chendi, Onisifor Ghibu, Sever Bocu etc. şi cea moderată reprezentată de membrii mai vârstnici ai partidului.

Vasile Goldiş face parte, mai întâi, din grupul intransigenţilor, apoi dându-şi seama că un conflict ar putea avea consecinţe ireparabile asupra activităţii partidului, adoptă o atitudine de compromis între cele două orientări încercând alături de Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Vasile Lucaciu şi Ştefan Cicio-Pop să menţină unitatea de acţiune a românilor ardeleni.

În aceste condiţii primeşte să conducă ziarul „Românul” fondat la Arad de la 1 ianuarie 1911, care după încetarea apariţiei în martie 1912 a ziarului „Tribuna” a devenit cartierul general al luptei politice româneşti, pregătind Unirea cea mare, anunţând pe orice cale prăbuşirea iminentă a Imperiului Austro-ungar.

În calitate de director al ziarului, Vasile Goldiş refuză semnarea declaraţiei de fidelitate faţă de guvernul contelui Tisza în condiţiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. Acest act de curaj, calificat de autorităţile maghiare drept atitudine duplicitată şi lipsită de patriotism a determinat suspendarea, în martie 1916, a ziarului „Românul” care va reapărea abia în preajma evenimentelor de la Alba Iulia.

La 1 decembrie 1918, Vasile Goldiş rosteşte la Marea Adunare de la Alba Iulia celebrul său discurs în care relevă asuprirea naţională şi socială exercitată de-a lungul veacurilor asupra românilor din Transilvania şi Banat, subliniind perenitatea acestora în condiţii vitrege, inevitabilitatea dezmembrării monarhiei austro-ungare, a eliberării popoarelor asuprite şi a constituirii pe ruinele acesteie a unor noi state naţionale.

După Unire, Vasile Goldiş a făcut parte din guvernele de la Bucureşti conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), A. Văitoianu (1919-1920), A. Averescu (1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Naţional Român în circumscripţiile Radna (1919), Pecica şi Ineu (1922).

Ştefan Cicio Pop (1 aprilie 1865 – 16 februarie 1934)

 Ştefan Cicio Pop (n. 1 aprilie 1865, Şigău, Cluj – d. 16 februarie 1934, Conop, Arad) a fost jurist şi om politic, membru al PNR şi mai apoi al PNŢ, deputat român în Parlamentul de la Budapesta, participant activ la Marea Unire din 1918, vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, membru al Consiliului Dirigent deţinând portofoliul apărării.

El nu a ezitat să-şi pună averea în slujba cauzei naţionale – spre exemplu, casa lui a devenit, în noiembrie 1919, sediul Consiliului. Momentul de glorie şi maximă activitate a omului politic român Ştefan Cicio Pop a fost noiembrie 1918, când a fost ales în fruntea Consiliului Naţional Român Central, în care s-au regăsit alte 11 personalităţi, reprezentând cele două partide româneşti, PNR şi PSD, între care amintim pe Vasile Goldiş, Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voevod, Ioan Fluieraş, Aurel Vlad şi alţii.

Casa lui din Arad a devenit în acea lună de noiembrie un loc de pelerinaj pentru românii din Câmpia de Vest şi, aşa cum menţionau ziarele vremii, „strada era plină de căruţe venite de departe, iar în apropierea casei se vedeau ţăranii români cu şubele lor, cu căciulile miţoase, soldaţi veniţi de pe front, domni îmbrăcaţi cu paltoane”.

La Alba Iulia, în acea zi a împlinirii idealului naţional de unire a Transilvaniei cu Regatul României, Ştefan Cicio Pop a fost ales între cei 15 membri ai Consiliului Dirigent, cu atribuţii de guvern provizoriu al Transilvaniei, el ocupându-se de resortul Armatei şi Siguranţei publice.

După Unire a fost ales deputat, în 1919, în primul parlament al României Mari, ocupând şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri atunci când titularul, Alexandru Vaida-Voevod a fost plecat la Conferinţa de Pace de la Paris.

Pe 1 decembrie 1918, Ştefan Cicio Pop a avut onoarea de a deschide lucrările, iar apoi activează în Consiliul Dirigent pentru a pregăti unirea administrativă cu Vechiul Regat.

Rolul lui Ştefan Cicio Pop a fost unul covârşitor, el a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional Român Central, în timpul lunilor de graţie octombrie-noiembrie 1918, un adevărat guvern al românilor, cu sediul la Arad, înzestrat cu autoritatea necesară protejării, îndrumării, organizării naţiunii pentru Unirea cea Mare.

Episcopul Iuliu Hossu (30 ianuarie 1885 – la 28 mai 1970)

 Iuliu Cardinal Hossu (n. 30 ianuarie 1885, Milaş, comitatul Bistriţa-Năsăud, d. 28 mai 1970, Bucureşti), a fost un episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

Alături de predecesorii săi, episcopul Iuliu Hossu a contribuit decisiv la unirea Transilvaniei cu ţara-mamă.

După terminarea primului război mondial, noua situaţie mondială favoriza formarea statelor naţionale. Prin urmare, românii din Transilvania, Banat şi Ungaria şi-au format organe politice proprii, aşteptând momentul prielnic înfăptuirii unirii politice cu România.

Audio: Interviu difuzat la Europa Liberă în 1970, cu puţin timp înainte de moartea Episcopului Iulian Hossu, aflat pe patul de suferinţă de la mânăstirea Căldăruşani.

La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, din încredinţarea Marelui Sfat al Naţiunii, noul episcop de Gherla, Iuliu Hossu, a vestit lumii Unirea tuturor românilor, prin citirea Declaraţiei de Unire.

„Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România. A biruit Dreptatea. Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui pentru suferinţele veacurilor purtate de un neam, cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui”, a spus Iuliu Cardinal Hossu.

„Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români”, a spus Iuliu Hossu după citirea declaraţiei.

În ziua următoare este ales în delegaţia celor patru membri, doi uniţi (Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voevod) şi doi ortodocşi (Miron Cristea, Vasile Goldiş) pentru a prezenta la Bucureşti, Regelui Ferdinand, hotărârile Adunării Naţionale. În calitate de senator de drept al României întregite, activitatea sa parlamentară a vizat probleme vitale ale ţării precum întărirea unităţii naţionale, apărarea integrităţii teritoriale, apărarea drepturilor şi libertăţilor Bisericii…

dr. Stelian Gomboș

DoarOrtodox

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.